Translate

29 ianuarie 2014

Ţara din capul lor

 

 

de Anca SIMINA 
 




A trecut o săptămână de când un avion s-a prăbuşit în munţi. A venit viscolul şi viaţa a mers înainte. Nu-mi ies, totuşi, din cap, vorbele, pentru prima oară în câţiva ani necenzurate, ale câtorva oameni pe care i-am tot căutat ca să înţeleg ce s-a petrecut în seara aceea de luni dincolo de acel omenesc "Vai, ce naşpa!" în care un controlor de trafic a îngheţat întâmplarea.

"Noi am dat de la început un perimetru mult mai restrâns şi mult mai precis. Şi da, puteam face mai mult, dar n-a ţinut de noi", îmi spune un ofiţer SRI fără să ne ştim, neapărat, prea bine. Vorbeşte şoptit şi face, parcă, în mintea lui de om, nu de ofiţer al unui serviciu de informaţii, un calcul tacit că, şi dacă s-ar fi câştigat numai 30 de minute sau o oră, tot ar fi fost ceva.

De la Unitatea Militară din Câmpia Turzii vine un mesaj. În spatele anonimatului, ni se povesteşte că paraşutiştii au primit alerta în nici 20 de minute după ora prăbuşirii, s-au echipat, au pregătit un elicopter capabil să zboare în condiţii meteo dificile cu militari de elită şi au aşteptat, pentru a pleca, un ordin care n-a mai venit.

"Multe aş putea spune şi abia aştept să se încheie ancheta, să pot ieşi si să vă explic exact cum a funcţionat  totul. Aş face-o şi azi, dar a trebuit să dau în scris că nu fac niciun comentariu public până nu e gata ancheta. E fals 90% din ce vedeţi acum în spaţiul public", se apără, cu jumătate de gură, unul dintre cei obligaţi la demisie.

Nu ştiu şi n-am putut să aflu, dată fiind Omerta din jurul acestui accident, câţi dintre ei spun adevărul sau câţi bravează. Instituţiile care ar fi trebuit, măcar ca dovadă a bunei-credinţe, să ne dea cât mai rapid, toate informaţiile pentru a combate intoxicările, refuză să ne spună măcar dacă România avea plătit abonamentul COSPAS-SARSAT de localizare a unui avion civil care s-ar prăbuşi azi, mâine sau peste o lună. Ce ştiu e că am simţit zilele acestea, mai mult ca oricând, frustrare, dezamăgire şi dezgust la oameni din instituţii-cheie de care, ne place ori nu, depindem toţi.

La nici o săptămână, 112 a funcţionat perfect, a localizat gravide şi bătrâni care-au cerut ajutor de sub zăpadă, a trimis pompieri şi medici SMURD care să aducă pacienţi sunaţi că s-a găsit un ficat sau un rinichi bun de transplantat, a chemat militari care să dea la lopată într-un iad îngheţat. Au executat, demoralizaţi şi neîmpăcaţi cu nedreptatea de a nu se putea apăra cu o zi înainte, un ordin şi s-au lăsăt duşi, fără resentimente, de bunul simţ, de gândul că linia dintre viaţă şi moarte e de multe ori prea fină ca să mai fie timp de ezitări.

Care e minunea întâmplată sâmbătă şi nu în acea luni? Comanda la nivel înalt şi asumarea responsabilităţii politice pentru nişte vieţi. Comandamentul televizat pe care vicepremierul Oprea - acelaşi surprins nu demult venind la birou la 10.00 şi plecând la prânz mai multe zile la rând - l-a făcut la Guvern de cinci ori pe zi în week-end putea să existe, discret, şi în lunea aceea. Comanda pe care cei de la SRI, din MApN sau din altă parte au aşteptat-o nu putea veni de la un ISU judeţean, ci de la om politic.

În ţara din capul lor, lucrurile trebuie să fi stat însă cu totul altfel. În ţara lor inventată, viaţa te ia prin surprindere în echipament Paul&Shark sau cu o eşarfă Burberry în sertarul din stânga, lângă revolver, te întrerupe nedrept cu un SMS devastator tocmai când luai masa în tihnă şi vorbeai despre tenis, îţi pune piedică la un pas de un coş de trei puncte.

În accidentul din Apuseni, România nu a pierdut doar doi oameni. Şi-a pierdut coordonatele exacte şi, mai ales, încrederea că aparţine unei lumi care merge precis înainte. Iar 584 de oameni, implicaţi haotic într-o operaţiune de căutare fără busolă, au văzut cu ochii lor cum arată vidul de putere, ce urme lasă nepărasarea sau inconştienţa.

În ţara mea inventată, nu poţi rămâne neutru într-o criză. Cine se încăpăţânează să se declare astfel, nu îşi ascunde decât laşitatea. În ţara mea inventată, încrederea în armată, în serviciile care nu doar spionează, ci mai şi opresc terorişti, în comitetele şi comisiile de urgenţă înţesate la vârf de politruci fără fără vână vorbind propriul lor esperanto, e făcută ţăndări.

Suntem, azi, 19 milioane de inşi înzăpeziţi în 19 milioane de ţări închipuite. Fiecare cu a lui, ca-ntr-o colivie. Cine ne redă nouă încrederea în instituţii şi cine le redă lor, celor reduşi la tăcere, "ca să nu alimenteze isteria", sentimentul că s-a spus adevărul, că s-a făcut măcar parţial dreptate? Cine mai crede, în NATO de exemplu, că funcţionăm ca un stat?

Premierul Ponta s-a dat de trei ori peste cap şi s-a transformat rapid în degrabă dătător de stare de alertă pentru că iarna ninge, în renegociator cu FMI, în vicepreşedinte CSAT care cere demisii la vârful STS. Preşedintele Băsescu face verificări paralele, le aşteaptă decuplat de poporul la care s-a tot întors în ultimii nouă ani şi tace, cel puţin încă o săptămână, până la acelaşi CSAT.

Şi unul, şi celălalt mi-au amintit, zilele acestea, de vorbele lui P.P. Carp, când a aflat de România unită: "Ţara asta are atâta noroc, încât nu are nevoie de oameni de stat". Era 1918. Nu pare să fi trecut de atunci nici măcar o zi.

Sursa: http://www.gandul.info/puterea-gandului/tara-din-capul-lor-11982190

Un comentariu:

  1. Imi aduc aminte clipa in care am ascultat discutia dintre controlorul de zbor si presedintele CJ Cluj, daca nu ma insel, discutie in care controlorul de zbor primeste confirmarea ca avionul a cazut... , iar el, atat poate sa spuna :"Vai ce naspa... ."
    M-au secat aceste cuvinte, dar, ce mai putem face, ar trebui luati pe sus, ar trebui pusi sa munceasca la autostrazi cu lopata in mana, ar trebui scosi din viata publica in asa fel incat sa nu mai poata avea acces niciodata la asa functii.
    Au murit DOI OAMENI!
    Supravietuitorii nu vor uita ca in acea zi s-au nascut a doua oara!
    Salvatorilor ar trebui sa le ridicam statui si sa le platim cate o pensie viagera, numai din banii si averile celor care sunt responsabili de aceasta degringolada...
    Ar trebui...
    Au murit DOI OAMENI, unul un profesionist desavarsit, UN OM al aerului, al cerului si UN COPIL, O DOMNISOARA care avea viata inainte, care isi dorea sa salveze vieti, doar ca a ei nu a mai putut fi salvata...
    De ce?
    Pentru ca natiunea asta a lasat si lasa in continuare sa fie condusa de netrebnici, de neaveniti, de napasatori, de inculti, de lepre...
    Pentru ca inca nu ne ridicam impotriva lor, pentru ca inca se sta la tv si se priveste/comenteaza vis a vis de ce au mai facut ultimele rapandule (iertati-mi expresia), pentru ca a trebuit sa moara doi oameni si alti cinci sa fie in pericol, pentru ca programele tv sa nu mai fie infectate..., in timp ce netrebnicii, neavenitii, nepasatorii, incultii si leprele isi fac jocul de zi cu zi...
    In tot acest timp cei "trei crai", care apar constant la tv si se cearta doar vis a vis de interesul de partid, cel national, cel al poporului roman, cel al cetateanului nu apar pentru ei decat in preajma alegerilor, au disparut, am uitat de ei cateva ceasuri.
    Cu ce pret?
    A trebuit sa cada un avion, sa moara OAMENI, ca sa vedem inca o data ca pe ei nu ii intereseaza decat partidul...
    La ei se aplica foarte bine sloganul atat de vechi: "Nu te gandi la ce poate face partidul pentru tine ci la ceea ce poti face tu pentru partid", uitand, trecand nepasatori peste ceea ce are tara asta nevoie in aceste clipe.
    Sunt mai importante sumele obtinute din vanzari ale avutului national, din tradari, mesele cu "adversarii politici" meciurile de baschet, raliurile, comentariile acide unul fata de celalalt si tot ceea ce inseamna aceasta nepasare a lor.
    De ce?
    Pentru ca nu le pasa de noi, de tara asta, de OAMENII care mor!
    Atunci NOUA, ROMANILOR, de ce ar trebui sa ne pese de ei?
    De ce sa nu le platim cu aceeasi moneda?
    Cand va veni clipa in care ROMANII nu vor mai iesi la vot petru o galeata, un fular, o sticla de ulei ca sa ii voteze?
    Cand in sfarsit tara asta si OAMENII ei vor intelege asta si cand nu vor mai avea atentia noastra, abia atunci vor incepe sa inteleaga ca le scapa ceva, ca ceva nu-i in regula, dar, la cat sut de netrebnici, nu vor sti ce anume s-a schimbat la NOI, la cei de jos...
    Au murit doi OAMENI, daca dam deoparte toata brambureala aceasta, este usor de vazut ca nu stiu cum sa se spele pe maini!
    Noi cand ne spalam de ei?


    Cristian Dobrete

    RăspundețiȘtergere