Translate

23 septembrie 2012

Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

Cum se explica obtuzitatea si reaua vointa a istoricilor oficiali fata de epoca dacica?
Domeniul arheologiei este inconjurat de un bizar paradox. Pe cat se feresc “oficialii” istoriei sa-i acorde atentie si sa faca lumina in culisele lui, pe atat de mare este zona de interes manifestata de opinia publica. Romanul are un bun simt ancestral, care ii spune ca ceva nu e in regula cu istoria noastra, ca i s-a spus doar o jumatate de adevar si asteapta sa i se spuna si cealalta jumatate.
Poate parea hazardat, dar indraznesc sa anticipez ca ceea ce spun si simt oamenii din popor cu privire la radacina noastra dacica si la problema romanizarii se va constitui, intr-o buna zi, in argument istoric. Pentru a face un pas inainte in aceasta zona de clar-obscur, am dialogat pe aceasta tema cu cativa specialisti, incercand sa delimitam cauzele care blocheaza accesul la acea jumatate nerostita de adevar.
VASILE BORONEANT,
arheolog, fost director al Muzeului de Istorie al Municipiului Bucuresti
“Peste tot, oamenii din popor spun ca se trag din daci”
- V-ati ocupat multa vreme de perioada veche a istoriei noastre. Ati perceput acest domeniu ca fiind unul ignorat sau chiar antipatizat?
- Problema este destul de delicata, din cauza ca la noi s-a impus scoala latinista, care a avut reprezentanti in universitati, la Bucuresti, Cluj si Iasi, si de la ei a pornit totul.
- Asta s-a intamplat si in lingvistica, deoarece romanizarea este in primul rand un proces lingvistic.
- Tocmai, istoricii au plecat de la lingvistica si nu se putea imagina alt curs. Toti sunt urmasii lui Parvan si toti cei care au ajuns pe la catedre nu au spus decat o singura poveste.
- Romanizarea?
- Da, romanizarea. Dar era doar o opinie la varf, caci traditia, opinia maselor era cu totul alta. Peste tot oamenii din popor spuneau ca se trag din daci. Peste tot pe unde te duceai la sat, taranii spuneau ca cutare movila sau val de pamant sau cetate e de pe vremea dacilor. Pentru ca nu aveau posibilitatea sa citeasca operele scrise ale corifeilor latinisti si spuneau ce stiau din traditie.
- Este previzibila o contrareactie la acest curent latinist?
- Nu prea, pentru ca in universitati sunt aceiasi oameni care propaga aceleasi idei, iar studentii lor sunt formati in acelasi fel. Numai daca dintre acesti studenti ramane la catedra vreunul cu alte idei si sa arunce alta lumina asupra problemei, dar e destul de putin probabil sa poata sa ramana, daca nu urmeaza linia inaintasilor.
- Ce ziceti de manualele de istorie de astazi? Dumneavoastra ati invatat dupa manualele din perioada interbelica.
- Cele de astazi sunt imbacsite cu ideologie comunista. Autorii manualelor de istorie de astazi sunt formati in epoca comunista, elevi ai aceleiasi scoli.
- Totusi, epoca dacica este expediata in scoala in cateva randuri, pe cand celelalte epoci sunt mai “simpatizate”.
- In general, epoca dacica e mai putin studiata la toate nivelele, pentru ca este mai dificila, nu prea exista izvoare. Toata lumea se duce la epoca contemporana, pentru ca te poti documenta din presa vremii si se poate face mai usor o lucrare de licenta sau o cercetare.
- Dar daca manualele sunt atat de zgarcite cu epoca dacica, inseamna ca si copiii sunt de mici indepartati de domeniul acesta si cresc fara o constiinta a radacinilor lor.
- Da, doar daca nu au norocul sa aiba bunici sau parinti care sa le povesteasca si despre daci. Iar acum se mai adauga si valul acesta cumplit de cosmopolitism, care vine de la societatea americana. Tinerii invata ca in alta parte e mai bine ca aici, ca e bine sa plece si sa caute sa obtina cat mai usor o slujba in alta parte. Deci, se paraseste ideea sacrificiului. Nimeni nu mai vrea astazi sa se sacrifice pentru niste valori, sa ramana si sa faca ceva aici, in conditii mai grele. Toata lumea fuge de greu.
- Sa revenim la curentul latinist. De ce este atat de puternic acest curent? Ne face mai europeni? Mai nobili? Mai moderni?
- S-a impus aceasta directie si ea se mentine si se intareste prin ea insasi. Daca s-ar fi impus orientarea lui Bratescu-Voinesti sau daca am fi avut guverne nationaliste, s-ar fi inradacinat un alt punct de vedere.
- Are legatura cine e la guvernare cu ce se preda in universitati?
- Are. Pentru ca exista teama de a nu se preda in Universitati adevarul gol-golut. Se preda un adevar doar pe jumatate. Ideea mentinerii puterii este aceeasi la toate guvernele: cel infrant este intotdeauna cel vinovat. Iar daca dacii au fost infranti, li s-a asociat o vina.
- Asta inseamna ca pentru a se schimba felul in care se preda istoria in universitati, ar trebui sa se schimbe ceva si in modul de guvernare?
- Ideologia democratica de astazi nu este cea pe care a lasat-o Pericle, care a gandit-o pentru o cetate cum era Atena. Cand ideea democratica s-a difuzat, lumea l-a uitat pe Pericle si principiile lui.
- Ce fel de guvernare ar trebui sa avem ca sa putem spera ca se va preda in universitati adevarul gol-golut?
- Pentru noi, pentru romani, trebuie sa fie una crestina, pentru ca numai spiritul crestin propovaduit de Biserica ar putea sa aduca adevarul in scoli. Vedeti, traim permanent aceasta lupta a raului care se perpetueaza si a binelui care izbucneste numai din cand in cand.
VICTORELA NEAGOE,
cercetatoare, Institutul de Lingvistica “Iorgu Iordan – Al. Rosetti”
“In stiinta romaneasca a existat intotdeauna un soi de provincialism. Intotdeauna am crezut ca strainul este mai grozav”
- V-ati ocupat de editarea “Daciei Preistorice” a lui Nicolae Densusianu, impreuna cu sotul dumneavoastra, istoricul Manole Neagoe. E vorba de o carte controversata. Nu ati avut reactii negative?
- Am avut parte de cateva. Ni s-a spus ca ne compromitem. Nu vad de ce ne-am compromite, caci este vorba, totusi, de istoria unei stiinte. Si apoi, chiar daca interpretarile lui Densusianu sunt in mare masura fanteziste, materialul strans de el este urias si valoros.
- De ce credeti ca nu se mai formeaza astazi enciclopedisti de acest fel? Nu mai exista pasiune? Sau seriozitate? Ori timp?
- A trecut epoca marilor enciclopedisti, care acumulau enorm de multa informatie si aveau si capacitatea de a o sintetiza. Hasdeu, de pilda, ar trebui sa fie un exemplu pentru tinerii cercetatori, care, in afara de studiile publicate in occident in ultimii cinci ani, altceva nu mai folosesc, nu stiu bibliografie. Totul este sters, totul incepe cu ei si inaintea lor nu mai este nimic.
- De ce nu se mai apropie nimeni de domeniul substratului dacic al limbii romane?
- Pentru ca trebuie sa stii foarte multe: indo-europeana, slava veche, latina, istoria limbii, o multime de lucruri, apoi sa citesti tot ce s-a scris in acest domeniu. Astazi tinerii se orienteaza spre domenii mai usoare. Si nici nu-i atrage, nu-i intereseaza.
- Asta e de neinteles, caci e un domeniu pasionant.
- In facultate nu se mai studiaza asa ceva. Dialectologia s-a scos cu totul ca materie de studiu, iar istoria limbii se studiaza foarte putin.
- De ce credeti ca suntem atat de “ospitalieri” in toate domeniile, inclusiv in cel al limbii, si preferam sa spunem ca am luat sau imprumutat tot de la toata lumea, in loc sa ne afirmam individualitatea?
- In stiinta romaneasca a existat intotdeauna un soi de provincialism. Intotdeauna ne-am subestimat. Intotdeauna am crezut ca cel de langa noi, strainul, este mai grozav. Vinovati sunt oamenii nostri de stiinta. De pilda, am citit undeva despre covorul oltenesc ca a fost considerat influentat de cel sarbesc, desi cel oltenesc este mult mai bogat, mai boieresc, mai rafinat decat cel sarbesc. E lipsit de logica sa afirmam ca am luat totul de la altii, si cocosul, si troianul, si colindele si cate si mai cate cuvinte ce sunt considerate ca imprumutate de la slavi, desi obiectele sau realitatile pe care le desemneaza existau aici cu mult inainte de venirea slavilor, iar multe dintre acestea nici nu le erau cunoscute slavilor, ci le-au aflat aici.
DUMITRU MANOLACHE,
jurnalist de investigatii, cotidianul “Gardianul”
“Cei ce trebuie sa spuna adevarul nu o fac din frica, din oportunism sau lasitate”
- In decursul investigatiilor gazetaresti ati avut tangenta, poate mai mult decat orice alt ziarist de la noi, cu epoca dacica. V-ati miscat cu lejeritate in acest domeniu ori l-ati resimtit ca pe unul “tabu”, despre care nu prea se doreste sa se vorbeasca?
- Sa va expun o situatie concreta. Am scris o carte despre un foarte controversat subiect: placile de plumb de la Sinaia, copii ale unui tezaur dacic din aur, despre care exista informatii ca ar fi fost descoperit cu prilejul saparii fundatiei Castelului Peles, sperand ca lamuririle esentiale sa le obtin de la specialisti. Dar – surpriza! – specialistii nu le-au cercetat si refuza sa le cerceteze, repetand, fara argumente, de vreme ce nu au cercetat respectivele artefacte, ca sunt falsuri! Exista o tacere… de plumb in jurul subiectului! De ce nu se ia in serios si nu se cerceteaza subiectul? Pe cine deranjeaza si de ce? Problema a fost ridicata si in Parlamentul Romaniei, de catre domnul Gheorghe Funar, dar fara nici o rezolvare practica.
- Si totusi, pe cine credeti ca deranjeaza? Aveti o idee?
- Exista, dupa parerea mea, un scop clar si bine controlat de anumite structuri care vizeaza reducerea treptata a interesului dedicat epocii vechi a istoriei noastre si, in cele din urma, stergerea din memoria colectiva, anularea elementelor identitare esentiale ale neamului, distrugerea Romaniei profunde, adevarate, cea care exista dincolo de sticla televizorului. In aceasta “schema” distructiva sunt cuprinse istoria, cu precadere perioada dacica, limba, traditiile, crestinismul ortodox, morala, familia, scoala etc. Mai devreme sau mai tarziu, va trebui ca si noi, romanii, sa ne “topim”, tacuti daca se poate, in marea masa amorfa a globalismului, incapabili sa ne mai definim, sa mai avem reactii, sa mai putem iubi sau crede in mantuire prin Hristos. Buni doar de a executa, “liberi si democrati”, comenzile “pastorului” mondial.
- Cu asemenea afirmatii riscati sa fiti catalogat drept “conspirationist” si “dacoman”.
- Bineinteles, doar asta e una din armele lor. Cand afirmi asemenea lucruri, risti imediat sa fii etichetat drept protocronist, dacoman, adept al teoriei conspiratiei, calificative stigmatizante intr-o lume ratacita, fara repere. Cei ce trebuie sa spuna adevarul nu o fac din frica, din oportunism sau lasitate. Iar cei care au curajul sa o faca sunt discreditati, izolati, “afurisiti” la comanda, astfel incat orice ar spune sa nu mai fie crezuti.
- De ce deranjeaza tocmai epoca dacica? De ce nu alta epoca?
- Epoca dacica deranjeaza cel mai mult pentru ca de acolo ne revendicam originea si dreptul identitar. Paradoxal sau nu, dar noi romanii, fara trecut, nu putem gandi viitorul. Peste cateva generatii vom uita acest adevar. Nu trebuie sa faci eforturi ca sa intelegi acest lucru. Cititi manualul de istorie a Romaniei, Dictionarul limbii romane, vizitati muzeele, cetatile dacice si veti intelege ce putin le-a mai ramas romanilor din radacina lor principala.
VALENTINA CETEAN,
inginer geolog, director executiv Asociatia “Greenet”
“O stare generala de indiferenta”
- Va preocupa de mai multa vreme starea patrimoniului arheologic romanesc, mai ales a celui de epoca veche si straveche. Cum va explicati neglijenta de care dau dovada autoritatile, mai cu seama cand vine vorba de cetatile dacice care, desi sunt incluse in patrimoniul mondial, nu beneficiaza de nici o forma de protectie si conservare, ba mai mult, unele nici nu sunt marcate, asa incat e imposibil sa ajungi la ele?
- Neglijarea constanta a vestigiilor construite din perioada dacica se datoreaza partial pozitiei lor geografice, caci se afla in general in zone montane mai greu accesibile, putin sau deloc populate, dar la aceasta se adauga o stare generala de indiferenta.
- De unde vine indiferenta aceasta?
- Vine, in primul rand, din educatia deficitara din scoli, cu privire la respectul fata de extraordinarul patrimoniu istoric, cultural si natural al teritoriului pe care locuim.
- Dar poate ca nu e vorba doar de indiferenta, ci si de anume temeri, pentru ca astfel de actiuni ar putea duce la schimbarea unor opinii sau directii de cercetare sau, mai grav, ar putea deranja pe unii din motive care sunt prea ascunse pentru noi.
- Raspunderea acestor actiuni trebuie asumata, chiar daca aceasta ar determina schimbarea unor opinii sau opozitia fata de acele grupuri aparent “invizibile”, care nu doresc ca aceste amplasamente sa aiba vizibilitate internationala normala, caci aceasta ar micsora sansa intrarii unor valori de patrimoniu material mobil in colectii personale.
- Poate ca turismul ar putea salva putin istoria, daca s-ar investi mai mult in turism cultural.
- Din pacate, personalul administrativ din domeniul turistic este slab pregatit si este orientat mai ales catre investitii si surse de castig pe termen scurt si mediu. Nu se iau decizii pe termen lung la nivel administrativ local, regional si national.
- E un tablou cam pesimist.
- Aceasta este realitatea. Daca nu ne implicam in prezentul si viitorul nostru, consecintele le vom suporta fiecare dintre noi.
DAN ROMALO,
autorul cartii “Cronica geta apocrifa pe placi de plumb?”
“Subiectul supara”
- Ati fost multa vreme aproape de domeniul dacologiei prin preocuparile dumneavoastra. Ati perceput acest domeniu ca fiind inchis, stagnant?
- Haideti sa va raspund tot printr-o intrebare: De ce oare, atunci cand au aparut placile de plumb, care au sanse sa fie un element de noutate pentru istorici, ele au fost refuzate ca neoriginale, fara sa se admita o cantarire a elementelor logice care pledau pro si contra? Ai elemente noi, pe care poti sa faci comparatii, analize, cautari de antecedente si ramuri comune, si le refuzi. De ce?
- Cartea pe care ati dedicat-o ansamblului placilor de plumb de la Sinaia, astazi bine cunoscute opiniei publice, a deranjat multa lume. Totusi, din 2003, cand a aparut prima editie, si pana astazi, nu s-au facut eforturi la nivel oficial pentru a se demara o cercetare care sa limpezeasca apele. Cum va explicati aceasta lipsa de implicare a oficialitatilor?
- Oficialitatile le considera falsuri, dar nu am auzit inca argumente valide care sa sustina aceasta pozitie. Ar trebui sa existe un arbitru care sa cantareasca argumentele de ambele parti, un arbitru desemnat de o institutie de cultura. Nu trebuie sa fie neaparat istoric, ci sa fie un bun logician, care sa fie capabil sa analizeze argumentele.
- Vedeti totusi o explicatie pentru tacerea din jurul acestui subiect?
- Singura ipoteza pe care pot sa o emit este aceea ca exista o vointa foarte puternic sustinuta de a nu se ridica problema asta, din doua motive posibile. Fie subiectul supara, pentru ca ar duce la o intarire a spiritului national, dar nu pe baza de entuziasm nationalist,ci pe baza de documente istorice. Iar asta poate sa contrarieze pe multi, nu doar pe vecini. Poate sa contrarieze o tendinta mondiala de a dizolva ideea de istorie nationala. Sau, al doilea motiv, poate a fost o manevra la un moment dat, care a impus tacere pentru o vreme, iar aceasta tacere a avut consecinte.
Daca tezaurul despre care vorbim s-a descoperit la Sinaia, pe un teren care apartinea regelui, poate s-a considerat ca aurul din aceste placi era foarte necesar pentru dotarea armatei in preajma Razboiului de Independenta si s-a sacrificat elementul material, adica aurul, dar s-a pastrat informatia din placi. Daca s-a pastrat tacere asupra acestui gest, e posibil ca mai tarziu sa nu se mai fi stiut nimic in legatura cu provenienta placilor de plumb.
- Zilele astea am citit intr-un cotidian un interviu cu directorul Institutului de Arheologie, academicianul Alexandru Vulpe, care sustinea ca placile sunt niste falsuri ordinare, facute de Nicolae Densusianu ca sa-si sustina teoriile din “Dacia Preistorica”. Domnul academician nu e prea sigur pe afirmatiile sale. La inceput, sustinea ca sunt falsurile lui Hasdeu, iscate dintr-o disputa cu Tocilescu. Si vorbind despre “dacomanii” care sustin aceste “falsuri”, domnia sa spunea in interviu – si aici vreau sa citez exact: “Dar traim intr-o tara libera si nu le putem face nimic”. Eu inteleg ca domnul academician regreta ca ne aflam intr-o tara libera, in care exista libertate de exprimare, si ca nu ni se poate inchide gura cu forta. Cum comentati?
- Nu am ce sa comentez.
ION GHINOIU,
cercetator, Institutul de Etnografie si Folclor “Constantin Brailoiu”
“Avem un complex identitar absolut devastator!”
- V-ati ocupat o viata intreaga de cultura noastra populara si ati ajuns la concluzia ca traditiile romanesti se continua inapoi, in timp, pana in vremea dacilor. Este aceasta o concluzie ce incomodeaza pe unii?
- Ce sa va spun? Avem un complex identitar absolut devastator! Eu credeam ca dupa Revolutie, gata, am scapat, dar vad ca in continuare avem complexe identitare. De ce? Pentru ca, spre deosebire de grec, de egiptean, de evreu, de indian, care toti si-au pastrat numele antic, noi ne-am schimbat numele. Ce complex identitar poate sa aiba grecul sau egipteanul? Spre deosebire de toti acestia, noi ne-am gasit sa renuntam la numele radacinii noastre autohtone de dac si Dacia si sa ne luam numele de la Roma. Aici este un fals. E ceva nefiresc cu romanizarea asta facuta in mare graba si pe un teritoriu restrans, e ceva in neregula. Cultura noastra populara nu are legatura cu Roma. Noi avem o civilizatie genetic legata de continent, de uscat, de spatiul continental si de apele curgatoare, spre deosebire de egipteni si greco-romani, care au civilizatii maritime. Lucrurile sunt foarte clare: toata cultura populara romaneasca este legata genetic de uscat, nu are nimic a face cu cea greco-romana.
- Cine e de vina ca s-a perpetuat falsul de care vorbiti?
- O vina mare o au intelectualii, care n-au curajul sa recunoasca daca s-a gresit ceva. Eu am tot respectul pentru marii nostri savanti, dar adevarul trebuie spus.
- Deci, perpetuam niste greseli, din lasitate.
- Da, iar daca spui ceva ce nu se incadreaza in linia stabilita, imediat esti catalogat drept “dacoman”, “tracoman”. Eu acum lucrez la o carte romaneasca a mortilor. Acolo sa vedeti cat de vii sunt lucrurile pe care le pomenesc anticii cand vorbesc de daci, de pilda jalea de a te naste si bucuria de a scapa de viata aceasta. Si inca se pastreaza acestea in traditie in ziua de azi.
- Exista un dezinteres evident fata de studiul traditiilor, poate chiar mai mare decat pentru lingvistica si istorie.
- Asa e, uitati, noi publicam acum al patrulea volum din Atlasul Etnologic Roman. Nu intereseaza pe nimeni. Nici o televiziune, nici o emisiune sa pomeneasca ceva, sa faca o lansare. Sunt, totusi, traditiile noastre romanesti…
- Pomeneati undeva de “sindromul antichitatii greco-romane”. Va rog sa detaliati putin.
- Chestia asta ca totul vine din Roma si Grecia Antica este un fals, pentru ca genetic suntem civilizatii deosebite, asa cum am mai spus. Noi suntem legati de Dunare, ei de mare. O sa avem in curand o criza identitara si continentala. Uitati: numele de Europa ne vine din Asia. Crestinismul ne vine din Palestina. O sa vina vremea cand o sa fim intrebati: “Bine-bine, dar care e leaganul vostru de civilizatie?”.
N-o sa se mai puna problema ca suntem romani, nemti sau alte natii. Europeni si atat. Si-o sa fim intrebati de africani, de irakieni, de evrei, de indieni: prin ce esti tu european? Care e leaganul tau de civilizatie? Si-o sa raspundem: pai, antichitatea greco-romana. Si or sa rada de noi. Evident, Grecia si Roma au ajuns la o stralucire de necontestat, dar ele, la randul lor, sunt tarzii si reprezinta o sinteza a civilizatiilor care au fost inaintea lor.
- Si-atunci, ce ar trebui sa raspundem?
- Vedeti, exista un triunghi al celor trei delte, care concentreaza marile civilizatii preistorice de pe Terra, evident, inainte de antichitatea greco-romana. Daca va uitati pe un planiglob, va dati seama mai bine: Nilul cu delta lui si civilizatia egipteana, Dunarea inferioara si delta ei, cu civilizatia carpato-dunareana, si Tigru-Eufrat si delta, cu mesopotamienii. Uitati-va care este pozitia carpato-dunarenilor. Eu evit sa mai spun “romani”, spun “carpato-dunareni”. Dupa atatia ani de cercetari simt nevoia sa-i numesc asa, va rog sa ma credeti. Aici este leaganul.
- Ce se poate face ca sa se indrepte acest fals?
- Acest fals ne-a provocat extraordinar de multe necazuri. A fost un timp cand a fost de folos, mai ales in chestiunea cu Transilvania, dar acum e o rusine. Cine mai crede ca “de la Ram ne tragem” si toate povestile astea? Nu stiu ce se poate face, poate intelectualitatea asta tanara care se ridica sa ia taurul de coarne si sa faca lumina. Pentru ca vad ca tot mai multi tineri isi pun intrebari, tot mai multi simt ca ceva nu e in regula cu istoria noastra.

sursa: www.formula-as.ro

Medicina si astronomia la geto-daci

Medicina si astronomia la geto-daci
Medicina. Din pacate, dat fiind faptul ca ritul funerar pincipal in cazul dacilor era incineratie, lipsa ramasitelor umane neafectate de foc ne impiedica, astazi, sa putem efectua analize detaliate care sa ne arate tipurile de boli specifice zonei la acea vreme si mai ales modul in care medicii daci isi tratau pacientii. Resturile scheletice care provin de la indivizi supusi sacrificari nu reprezinta o baza solida de cercetare pentru a putea fi trase niste concluzii elocvente. Prin urmare, ne raman ca surse de informare in acest domeniu doar cele literare, lasate de autori antici sau diversele supozitii nascute ca urmare a analizei listelor de plante medicinale utilizate de daci.
Cele mai multe informatii privind cunostintele de medicina ale dacilor ne parvin de la autori greci. Platon (Charmide, 156a. Opere complete I, pg. 71, Humanitas 2001), îi atribuie lui Socrate unele afirmații despre medicii traci ai lui Zamolxis, “care credeau că tot așa cum nu se cuvine să încercăm a vindeca ochii fără a fi vindecat capul, tot așa nu trebuie să tămăduim capul fără a ține seama de trup, cu atât mai mult nu trebuie să încercăm a vindeca trupul fără a încerca sa tămăfuim sufletul”.
Afectiunile erau tratate in functie de specificul si localizarea lor, in acest sens medicii daci utilizand o serie intreaga de leacuri si plante medicinale. Medicul grec Discoride (De materia medica, II-IV) reproduce 35 de denumiri de plante medicinale din limba dacă la care Pseudo-Apuleius (in lucrarea Herbarius) mai adaugă încă 14. Amintim, dintre acestea, cateva, impreuna cu denumirile actuale din limba romana: ionitis si sopitis (aconit, curcubețică, omag, omag-veninos, mărul-lupului), anoupsi (bucatel), anuspe (iarba-campului),atilia (arierel), azila (aratel), udacila (boroanta), bles (stir), blis/blita (talpa gastii), kerkeraphron (ceapa-ciorii), boudalla/boudathla (limba boului), dacina (deditel), polpoloum/polpoum/polpum (marar), periborasta (brusture), kourionnekoum (rodul-pamantului), absentium/apsenthion/bitumen/bricumum/nitumen/titumen/zired/zonusta/zouoste/zuste (diverse specii de pelin), fithofdedela (fereguta), croustane (crucea-voinicului), dzena/zena (cucuta), tutastra (lubenita/pepene verde), kotiata (meisor-rosu), skiara/skiare/skithe (scai/scaiete/scaius), amalusta (milostiva), dieleia/dieleian (masalar/maselarita), salia (anason),  laca (iarba-grasa), kardama (broscarita), kallipetalon (cinci-degete), dracor (rozmarin), mantia (mur), mizela (cimbrisor). De precizat ca unele dintre plantele cu rol curativ utilizate de daci au si astazi, in farmacia moderna, aceleasi intrebuintari.
Pe baza informatiilor ce au parvenit pana la noi de la cei doi autori antici amintiti mai sus, se pot stabili si o serie de afectiuni in cazul carora erau utilizate plantele numite mai sus si nu numai. Atfel, acestea, dupa specific, in stare pura sau preparate in retete mai complexe, aveau rol hemostatic, diuretic, antiasmatic, purgativ (ex. Cinuboila), antihemoragic, cicatrizant (ex. Chodela), calmant (ex. Dileina) sau astrigent (ex. Coadama). Tot cu ajutorul plantelor erau tratate ulceratiile, afectiunile cailor respiratorii superioare, dar si ale rinichilor sau vezicii urinare. Skiara, de pilda, era utilizata in cazul muscaturilor de caine sau de sarpe, iar Caropithla avea, printre altele, si rol afrodisiac
De asemenea, un rol extrem de important in tratamentul afectiunilor de orice tip il aveau descantecele si vrajile, elemente ce contribuiau la indepartarea influentelor malefice. Acestea erau cunoscute si performate mai ales de femei, dupa cum relateaza Arian, in “Fragmente”, III. De asemenea, izvoarele termale erau cunoscute si utilizate de catre daci in tratamentul anumitor afectiuni ale sistemului osos si circulator. Dintre ele, putem aminti izvorul de la Geoagiu, cunoscut, in antichitate, sub numele de Germisara.
In acelasi timp, dupa cum releva sursele literare, dar si descoperiri mai recente ale unor arheologi precum Ion Horatiu Crisan, Constantin Daicoviciu sau Radu Vulpe, stramosii nostri cunosteau si utilizau tehnici avansate de chirurgie, dovada in acest sens fiind o serie de obiecte specifice descoperite pe teritoriul locuit de daci, utlizate, printre altele, la efectuarea unor trepanatii craniene. Craniul descoperit la Poiana, de pilda, demonstreaza practicarea unor astfel de interventii chirurgicale.
La fel, trusa medicala descoperita la Sarmizegetusa, ce continea, printre altele, o tabletă medicamentoasă din cenusă de la vulcanii mediteraneeni, cenusă folosită ca absorbant pentru răni, arata un grad avansat al practicii medicinei pe aceste meleaguri. Efectuarea unor interventii chirurgicale elaborate ar putea fi demonstrata si de descoprirea unor instrumente specifice, precum bisturiu, birici, sonda (cu rol in extragerea corpurilor straine din organism), penseta, carlige (pentru ridicare amarginilor unor plagi) si spatula (Poaina, Brad, Sarmizegetusa Regia). Pentru pastrarea sau transportul lichidelor cu rol curativ erau utilizate recipiente din ceramica, os, piatra sau sticla.
Astronomia. Geto-dacii au excelat si in ceea ce priveste cunostintele de astronomie. Calendarul utiliat de acestia insuma 365,242197 de zile, in timp ce anul astronomi stabilit in perioada moderna a fost calculat la 365,242198 de zile, astfel ca eroarea, raportata la vremurile despre care vorbim, este una aproape nesemnificativa. De altfel, calendarul dacic era mult mai precis decat cel iulian, utilizat de romani. Eroarea calendarului dacic era de 1,78 zile la 34 de ani, adica 1h15’3″pe an, in timp ce calendarul roman avea o eroare de 6h 48′ si 46″ pe an.
De la Strabon ne-au ramas primele relatari cu privire la practicile astrologice si astronomice ale geto-dacilor. Acesta povesteste cum: „Astfel se spune cã un oarecare get, numit Zamolxe, a fost sclavul lui Pitagora. De la filosof a obtinut oarecare informatii despre fenomenele ceresti, în timpul peregrinãrii sale in Egipt. Întors în patrie, Zamolxe a dobândit respectul cârmuitorilor si pe cel al poporului, ca tãlmacitor al fenomenelor ceresti. În cele din urmã a izbutit sa-l convingã pe rege sã si-l facã asociat, ca pe un om ce avea însusirea de a dezvãlui vointa zeilor.” (Strabon, Geografia,VII, 3 , 5). Un alt autor grec, Herodot, sustine, cu mult timp inainte de Strabon, ca Zamolxis nu a fost sclavul lui Pitagora, ci ca a trait inantea acestuia cu mult timp (Herodot, Istorii, IV, 96).
Cunstintele avansate de astronomie ale dacilor sunt confirmate si de istoricul Iordanes. Potrivit acestuia, dacii stiau raportul dintre diametrul Soarelui si al Pamantului si cunosteau in amanunt miscarile stelelor, ale planetelor din sistemul nostru solar, dar cercetau si orbitarea Lunii in jurul Pamantului, precum si efectul acestui satelit natural asupra planetei noastre. Acelasi autor mai relateaza ca multe cunostinte despre astronomie, precum cele 12 semne zodiacale, ar fi fost insustie de catre daci cu ajutorul marelui preot Deceneu.
O serie de cercetatori din perioada contemporana, printre care St. Bobancu, E. Poenaru si C. Samoila, sunt de parere ca unele constructii de la Sarmizegetusa, de pilda, ar fi avut rolul unor calendare, care i-ar fi ajutat pe dacii in determinarea cu exactitate a anumitor momente si faze ale Pamantului in raport cu Luna sau cu Soarele. Opiniei ii subscrie si Hadrian Daicoviciu, care conzlioneaza ca marele sanctuar circular din incinta sacră de la Sarmizegetusa, ce cuprinde trei cercuri concentrice, era folosit in scop stiintific.

un articol de Valentin Roman

Tipuri de locuinte la geto-daci

Tipuri de locuinte la geto-daci
Cele mai multe locuinte dacice descoperite si cercetate de arhologi erau de dimensiuni relativ mici, cu arhitectura simpla, formate dintr-o singura incapere ce avea rol multiplu, fiind atat spatiu pentru gatit, servit masa, cat si pentru odihna. Un design mai complex si o tehnica de constructie mai elaborata exista in cazul constructiilor de dimensiuni mari, probabil rezidente nobiliare sau regale.
Locuintele dacilor erau construite din lemn, lut si piatra, folosindu-se un material sau altul in cantitate mai mare in functie de pozitionarea geografica a asezarii studiate. In zona muntilor Orastiei, de pilda, constructiile civile erau realizate,in mare parte din lemn, folosindu-se mai ales fagul si bradul, in timp ce in cazul constructiilor de la Arpasu si Slimnic a fost folosit mai ales stejarul. Lemnul era folosit, in aceste cazuri, pentru realizarea “scheletului” locuintei, dar si pentru armaturile peretilor, ce urmau a fi realizate din lut. Acoperisurile, in cele mai multe cazuri, erau realizate din sindrila, iar usile din lemn, asemeni si mobilierului de interior.
Pentru a obtine un lut rezistent, argila era amestecata cu nisip, pleava sau paie. Lutul era folosit atat la realizarea peretilor caselor si anexelor acestora (hambare, grajduri), dar si la tencuirea si etanseizarea lor. In acelasi timp, lutul mai era folosit pentru constructia cuptoarelor casnice si a podelelor locuintelor. La fel ca in cazul lemnului, folosit in functie de resursa naturala locala, lutul avea retete diferite de realizare de la o zona la alta.
Caramizile arse apar rar in cazul constructiilor civile dacice. Cercetarile arheologilor au relevat ca acestea erau utilizate cu predilectie in cazul trunurilor-locuinta, pentru realizarea etajelor superioare, dupa cum atesta descoperirile de la Costesti si Piatra Rosie. Tot destul de rar erau intrebuintate si tiglele, descoperite pe santiere arheologice precum cele de la Popesti sau Barbosi.
Piatra nu repezenta un element principal in arhitectura civila dacica, ea fiind intrebuintata mai ales in combinatie cu lemnul si arareori prelucrata, la realizarea structurilor de fundatie ale unor cladiri sau in structura unor acoperisuri, alaturi de stuf sau trestie. Totusi, in cazul unor locuinte din zona muntilor Orastiei, putem vorbi de o prelucrare a pietrei prin fasonare, folosindu-se, ca materie prima, calcarul si andezidul.
Fierul constituia materia prima pentru a se realiza cuiele, piroanele, balamalele si drugii, elemente necesare pentru prinderea barnelor de lemn. Utilizarea fierului in arhitectura civila dacica este specifica mai ales asezarilor mari. Paiele, stuful si papura sunt alte materiale folosite de daci pentru a construi casele si dependintele acestora si erau intrebunitate mai ales in cazul acoperisurilor.
Accesul luminii naturale in locuintelor se facea cu ajutorul unor “ferestre”, care erau reprezentae fie de simple orificii in peretii acestora, fie utilizandu-se foite de mica sau chiar sticla prinse in rame de plumb. In alte cazuri, aceste elemente lipseau cu desavarsire, iluminatul natural fiind realizat prin deschizaturile din acoperis.
Din punct de vedere al formei, descoperirile ne permit sa conturam imaginea aproximativa a catorva tipuri de case dacice. Bordeiul, de pilda, era o constructie de forma neregulata de cele mai multe ori, dar care se apropia aproximativ de forma rotunda sau ovala si aveau peretii adanciti in pamant la adanici de aproximativ un metru. In cele mai multe cazuri, bordeiele aveau o singura incapere, iar suprafata medie a acestora era cuprinsa in limitele aproximative de 10-15 metri patrati. Bordeie de dimensiuni mai mari au fost descoperite, de pilda, la Socu-Barbatesti (36,29 mp).
Semibordeiele, un tip de constructie civila intermediar intre bordei si casele cu fundatia la suprafata, aveau peretii adanciti in pamant la 20-50 centimetri si, in general, aveau forme rectangulare. Acest tip de locuinta era intalnit mai ales in zonele de deal si campie, iar limitele suprafetelor acestora se situeaza intre 4,90 mp si 23,22 mp (constructii descoperite la Slimnic).
Locuintele de suprafata sunt, cum era de asteptat, cele mai complexe din punct de vedere arhitectonic. Descoperirile au permis clasificarea acestora in trei mari grupe: rectangulare, absidale si circulare. Cele mai multe astfel de constructii, descoperite pe teritoriul nostru, apartin primei categorii si au suprafete cuprinse intre 12 si 20 de metri patrati, avand, in general, o singura camera. Totusi, au fost descoperite si locuinte cu pana la cinci camere, cum este cazul uneia cercetate la Piatra Rosie.
Constructiile de suprafata cu forma rectangulara aveau suprafete ceva mai mari, ajungand chiar si la 432 de metri patrati (descoperita la Brad) sau chiar la 815 metri patrati, cum este cazul “palatului” de la Popesti, Giurgiu (Argedava). Constructiile de suprafata cu forma ovala sunt destul de rare pe teritoriul Daciei, cele mai multe fiind concentrate in zona Sarmizegetusei Regia. In perioada noastra de interes, anume sfaristul secolului I si inceputul secolului II al erei noastre, constructiile civile de suprafata par a fi cele mai des intalnite.

Anexele gospodariilor

Hambarele, constructii anexe locuintelor, erau specifice mai als zonei montane si aveau ca destinatie pastrarea cerealelor. Astfel de constructii au fost descoperite, cu precadere, in zona muntilor Orastiei. Unele dintre ele, cele de mari dimensiuni, pastrau rezervele unei comunitati inrtegi, in timp ce structurile de mici dmensiuni erau pentru uz individual, al unei singure gospodarii.
Tot in cadrul constructiilor anexe pot fi incadrate si magaziile, cu rol in depozitarea uneltelor, de pilda. Acestea sunt specifice in cazul locuintelor mai elaborate si de dimensiuni mai mari, apartinand unei paturi instarite. De asemenea, au fost identificate si constructii anexe de tipul atelierelor individuale, care probabil functionau in imediata vecinatate a locuintei detinatorului si care puteau apartine unor fierari sau olari,spre exemplu, dar si alte structuri, precum brutariile, cum este cea descoperita la Tilisca.
Din punct de vedere al dispunerii pe verticala, locuintele cu etaj nu sunt atestate arheologic, insa exista posbilitatea ca ele sa fi existat, daca se are in vedere faptul ca unele vestigii  pezinta adancimi mari ale fundatiei si barne de dimensiuni cu mult mai mari decat cele folosite in cazul locuinteor obisnuite.

Interiorul locuintelor

In ceea ce priveste amenajarea interioara a locuintelor, unul dintre elementele caracteristice este reprezentat de instalatiile pentru incalzit, respectiv vetrele de foc. Acestea erau dispuse fie intr-un colt al incaperii, fie langa un zid sau, in cazuri mai rare, in centrul locuintei. Cele mai multe vetre de foc erau realizate din piatra sau lut, in functie de specificul zonei si resursa aflata la indemana, avand forma circlara sau ovala in cele mai multe cazuri si mai rar patrulatera.
Dimensiunile medii ale acestora variau intre 0,80 si 1,20 metri si erau construite fie direct pe pamantul podelei fie pe un postament din lut, pietris si pietre de rau. Exceptii fac unele constructii din zona Tisei Superioare, in cazul arora vetrele de foc erau amplasate in gropi putin adanci si nu la suprafata sau pe postamente. Lanturile si cremalierele, ca accesorii, erau utilizate pentru sustinerea vaselor de gatit deasupra focului, iar pentru evacuarea fumului rezultat erau folosite gauri speciale din acoperis sau, uneori, prin hornuri anume construite.
Cuptoarele, ceva mai rare decat vetrele de foc, erau amplasate atat in interiorul cladirilor, cat si in exteriorul lor. Sapate in pamant sau construite la suprafata solului din lut si piatra, ele aveau supfrafete de ardele realizate din lut si piatra de rau.
Un inventar complet al obiectele din interiorul unei locuinte dacice este dificil de realizat. Descoperirile arheologilor au permis, insa, unele concluzii. De pilda, vasele ceramice utilizate la gatit erau dispuse pe unul dintre pereti, de obicei cel aflat in apropierea vetrei de foc sau a cuptorului.
De asemenea, unele locuinte aveau amenajate polite pentru pastrarea vaselor. Vasele utilizate in mod cotidian erau reprezentate de fructiere, vase cu picior inalt pentru servirea mesei sau simple strachini. Dintre obictele descoprite in locuintele dacice, mai trebuie amintite figurinele antropomorfe, probabil cu rol religios, in practicarea diferitelor ritualuri de rugaciune au magice.
Lavitele pentru dormit, situate, de cele mai multe ori, tot in apropierea vetrelor de foc, erau realizate din blocuri de piatra sau, cel mai des, din lut. Totodata, arheologii sunt de parere ca, in componenta mobilierului locuintelor civile, intrau si scaune sau tabureti de mici dimensiuni. Pentru depozitarea hranei sau a altor elemente ce nu erau consumate sau utilizate imediat erau folosite fie lazile, fie vasele mari, de tipul chiupurilor sau gropile aflate in proximitatea locuintei. Un alt element atestat ca fiind prezent in multe locuinte dacice este razboiul de tesut.

un articol de Valentin Roman

Inscrie-te la Newsletter(pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulţumim!

Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/

Sarmizegetusa Regia in septembrie (galerie foto)

Sarmizegetusa Regia in septembrie (galerie foto)

Am ajuns la Sarmizegetusa in septembrie si, pentru a nu stiu cata oara, am incercat aceleasi sentimente, greu de zugravit. Parca vorbele fie sunt prea putine, fie nu exista. Nu este doar o reintoarcere ACASA, ci si o calatorie spirituala, intr-un loc care-si spune povestea de atatea si atatea secole celor ce vor s-o asculte.
Acolo, sus, in mijlocul codrilor, pietrele vorbesc trecatorului, ii amintesc de cei ce-au fost, ce au trait, ce au luptat, de cei ce s-au rugat, au sperat, si-au purtat visele si traiul, asa cum noi ni le purtam pe ale noastre astazi. E liniste la Sarmizegetusa, doar vantul adie prin coronamentul copacilor, asemeni unei voci ce sopteste o taina.

text si foto: Valentin Roman



Zece mituri despre Sarmizegetusa

 sursa:http://orastie.info/zece-mituri-despre-sarmizegetusa/


De-a lungul secolelor, ruinele dacice au dat nastere unor mituri care de care mai bizare.
Incontestabil, Sarmizegetusa Regia este inima Daciei. Inconjurata de o salba de cetati si fortificatii, ea reprezinta probabil cel mai complex sit arheologic fortificat antic din Romania. Impanzit cu paduri, pe o suprafata de peste 30.000 hectare, sistemul fortificat al cetatilor dacice ascunde, pe langă o fascinantă istorie a dacilor, si multe enigme. O data cu ele vin si controversele. Din totalul acestui areal, mai putin de 3% sunt sapate si cercetate sistematic de catre arheologi. Daca este insa sa adaugam si cercetarile neoficiale ale cautatorilor de comori, atunci probabil ca am putea ajunge la un 5-6%. Ruinele au dat nastere unei serii intregi de mituri. Iata 10 dintre ele:

1. Comoara dacilor
Probabil ca cea mai curioasa controversa, cea mai plina de mister si de stralucire este aceea a aurului dacic din Muntii Orastiei. Romanii au invatat la scoala sau din filmele lui Sergiu Nicolaescu faptul ca un tradator, pe nume Bicilis, a aratat romanilor comoara ascunsa a lui Decebal. O fabuloasa cantitate de aur si argint a fost carata la Roma de acestia. 330 tone de argint si 160 tone de aur au facut ca Imperiul Roman sa rasune 123 de zile in cantec si dezmat in ceea ce istoricii numesc cea mai mare serbare din istoria omenirii. Multi istorici au crezut si au stabilit cu tarie ca aceea a fost adevarata comoara, marea comoara a lui Decebal. Dar descoperiri ulterioare, de la faimoasa comoara a lui Martinuzzi descoperita in albia Raului Strei, urmata de goana dupa aur dintre 1802 şi 1804, cand mii de oameni au invadat Muntii Sureanu in cautarea aurului si pană in epoca actuala, a “kosoniadei” moderne, inceputa prin anii 1990, toate acestea infirma parerile istoricilor potrivit carora comoara ar fi fost stoarsa de romani. In aceasta perioada scursa de la retragerea aureliana pana in zilele noastre, zeci de tone de aur au mai fost scoase din Muntii Sureanu.

2. Aurarii daci
Pana in anul 2000, istoricii moderni, scoliti prin marile universitati ale Romaniei si Europei sustineau sus si tare ca dacii nu prelucrau aur, doar argint, fier si bronz. In sapaturile lor, incepute in anul 1924 si continuate pana azi, nu au reusit sa descopere nici macar o moneda de aur in Muntii Sureanu si astfel isi sustineau teza ca dacii nu prelucrau aurul. A fost suficient ca pe piata neagra sa apara faimoasele bratari de aur pentru ca toti istoricii sa dea din colt in colt si sa incerce sa isi reevalueze teoriile.

3. Sapaturi contestate
Nu numai aurul a starnit controverse, chiar si sapaturile de la Sarmizegetusa Regia si din celelalte cetati dacice incepute de Theodorescu si continuate de Constantin Daicoviciu si fiul sau, Hadrian Daicoviciu, incep sa fie tot mai contestate de noua generatie. Din aceasta precara informatie, de 3-5%, este si firesc sa apara controverse legate de inca putinele monumente scoase la lumina. De pilda, zidul care inconjoara incinta militara de la Sarmizegetusa. O parte a istoricilor spun ca el ar fi jumătate roman, jumatate dacic, ca si constructie. Dar in partea estica si sud-estica portiunea de zid este cea care starneste cele mai multe controverse. Cine l-o fi construit oare, romanii, cei care ar fi vrut să isi largeasca incinta militara pentru a fi feriti de atacurile barbare dupa cucerire sau insisi dacii, care in fata iminentului pericol de a fi cotropiti de catre romani au preferat sa isi distruga sanctuarele si cu materialele au construit in pripa acel zid pentru a face loc in fata navalirii romane intregii populatii de pe Dealul Gradistei?

4. Cele sapte pietre
In spatele marelui sanctuar circular, aruncate in balarii si folosite de turisti ca loc de odihna exista sapte bucati masive de piatra in forma de arc de cerc care prezinta pe partea lor interioara niste incizii de o regularitate izbitoare si extrem de bine slefuite. Istoricii spun ca acele incizii ar proveni tocmai din furia rangilor romane care au vrut sa distruga o plinta sau, pur si simplu, sa obtina dintr-o astfel de bucata de andezit o piatra cu sapte laturi. Exista alte voci care spun ca acele incizii ar fi putut fi obtinute prin sablare, frecarea cu un material abraziv si ca ar fi putut fi folosite la un anumit angrenaj. Cert este ca in albumul „Geto-dacii” apare o fotografie a acestui ansamblu din sapte pietre reunite intr-un cerc mare si denumit „rotonda de andezit”.

5. Secretul vasului de andezit
In apropierea soarelui de andezit, in partea sudica a incintei sacre din Sarmizegetusa, un vas mare din andezit sta uitat si parasit de lume. Si aici controversele incearca sa lamureasca adevarata functionalitate a vasului. Marginile lui sunt sparte, semn al unei distrugeri din vechime. Dar aceasta distrugere dateaza mai mult ca sigur din perioada razboaielor daco-romane. Majoritatea istoricilor dau ca sigura folosirea acestui vas pentru libatiuni pagane sau ca ar fi putut folosi fierberii ritualice a graului. Altii, si printre acestia se numara multi istorici, inclina sa creada ca acesta ar putea fi un observator astronomic, un astrolab. Cu o inaltime initiala mult mai mare decat cea actuala si umplut cu apa, in forma sa ovoidala, acel luciu oglindea pe timp de noapte intreaga bolta cereasca, acolo se puteau observa si masura cu precizie miscarea astrelor pe bolta cereasca si fenomele ceresti.

6. Canibalism ritual
O serie de istorici, in special cei din scoala clujeana de istorie, sunt de parere c dacii ar fi practicat un soi de canibalism ritual. Ceremoniile sacre inca nu au fost clarificate pe deplin. Insa ei spun ca exista posibilitatea ca războinicii daci sa se fi hranit ritual cu bucatele din inima solilor trimisi la Zalmoxis si care erau sacrificati prin aruncarea in sulite. Razboinicul ales pentru acest sacrificiu era unul dintre cei mai buni si moartea rituala era considerata o mare onoare.

7. Sclavele celte
O alta teorie care circula prin mediile istorice face referire la faptul ca dacii, indeosebi cei din zona Sarmizegetusei, ar fi fost rezultatul unui amestec dintre traci si celti. Acest amestec etnic ar data de pe vremea lui Burebista, cand regele dac a distrus trei “regate” celtice: cel al boilor, cel al tauriscilor si cel al scordiscilor. Razboinicii daci ai lui Burebista ar fi luat in sclavie o multime de femei celte, pe care le-au dus in zona Sarmizegetusei si care ar fi influentat apoi compozitia etnica a populatiei dacice.

8. Tradatorii romani
Un alt mit, care contine, conform istoricilor, o doza importanta de adevar este cel care arata ca Sarmizegetusa ar fi fost cea mai importanta fortificatie din Europa din afara lumii greco-romane. Lucrarile de fortificare ar fi fost executate de mesterii daci, dar sub indrumarea unor ingineri romani. Acestia ar fi fost, de fapt, tradatori ai Imperiului Roman, care ar fi acceptat mita oferita de regii daci pentru a lucra la intarirea resedintei monarhilor de la Sarmizegetusa.

9. „Stramosii” romanilor
O teza cu totul improbabila face referire la faptul ca romanii ar fi fost, de fapt, descendentii dacilor, care ar fi emigrat in Peninsula Italica. In realitate, cele doua popoare au avut stramosi comuni, indo-europenii. Insa lingvistii au ajuns la concluzia ca limbile daca si romana au apartinut celor două grupuri diferite de limbi indo-europene, iar limba dacilor ar fi fost mai apropiata de cele ale ilirilor si ale vechilor popoare baltice.

10. Religie monoteista
In perioada interbelica, mai multi istorici cunoscuti, precum Vasile Parvan, au lansat teza ca religia dacilor ar fi fost una monoteista, iar faptul ca religia crestina a fost acceptata atat de usor in vechea Dacie ar fi explicabil prin asemanarea dintre cele doua credinte religioase. Insa exista alti istorici care spun ca dacii erau politeisti si ca ar fi avut o serie de divinitasi, prin care Zalmoxis, zeul suprem, Gebeleizis, zeu solar, si Bendis, zeita lunii.(sursa romanialibera.ro)

Comments

Powered by Facebook Comments

1 Comment in Response to "Zece mituri despre Sarmizegetusa"

Leave a Comment

Descoperiri facute publice cu ocazia zilei portilor deschise la Sarmizegetusa

Descoperiri facute publice cu ocazia zilei portilor deschise la Sarmizegetusa

Dupa o noapte ploioasa, in dimineata zilei de 16 septembrie sub protectia unei ceti dense care parca apara cetatea regilor de privirile indiscrete, Sarmizegetusa Regia isi deschide larg portile pentru a primi vizitatori.
La Poarta de Vest a cetatii calatorul este intampinat cum se cuvine de catre studentii Facultatii de Istorie si Filosofie a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj Napoca.
Menirea lor este aceea de a oferi ghidaj de specialitate catre punctele in care se desfasoara simultan urmatoarele actiuni:
  • ghidaj complet al monumentelor vizitabile din zona cetatii si al zonei sacre, oferit de membrii colectivului stiintific al santierului  ”Cetatile dacice din Muntii Orastiei”;
  • vizitarea, cu explicatii, a unei sapaturi arheologice aflata in desfasurare, in incinta cetatii;
  • atelier:prezentarea unor obiecte descoperite in campania aflata in desfasurare;
  • proiectii 3D ale unor monumente si obiecte apartinand civilizatiei dacice;
Insotit de un student al  Facultatii de Istorie si Filosofie a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj Napoca iau drumul cetatii. Prima oprire fiind inainte de drumul pavat, la un santier in plina desfasurare.
Unul din membrii echipei de arheologi explica ca scopul celor trei gropi de marime si adancime egala este acela da a descoperi continuitatea drumului pavat care duce spre platoul ceremonial.Rezultatul acestor sapaturi nu a evidentiat nici o urma a drumului pavat, presupunandu-se ca lespezile care formau drumul pavat au fost scoase de catre romani si folosite impreuna cu discurile de piatra ce compuneau coloanele sanctuarelor in componenta zidului care imprejmuieste fortificatia.
Totusi sapaturile au scos la iveala importante vestigii de ceramica cat si o lupa cu decupaj, din fier de puritate peste 99%.Un lucru care poate trece neobsevat este acela ca drumul ceremonial a fost proiectat de  asa natura incat coborarea pe treptele ce compun drumul sa fie cat mai lenta, astfel incat impactul vizual la vederea platoului ceremonial sa fie maxim.
O alta evidentiere cu privire la drumul dacic a fost aceea ca era folosit exclusiv pentru ceremonii, cel mai probabil pe el avand acces doar nobilimea dacica.
Una din cele mai importante descoperiri recente  de la Sarmizegetusa a fost aceea a unei conducte din ceramica, in perfecta stare de conservare, folosita la alimentarea cu apa.
Cu prilejul Zilei Portilor Deschise la Sarmizegetusa am mai aflat si alte informatii valoroase
Cetatile dacice sunt construite pe terase antropice, asta insemnand ca dacii decopertau solul pana la stratul de piatra si de acolo incepea nivelarea si apoi constructia.In jurul Sarmizegetusei au fost identificate peste 200 de astfel de terase.Spre exemplu pentru construirea terasei cu numarul 21 au fost excavati 100.00 de metri cubi de pamant, aceasta sarcina fiind facuta cu tehnologia disponibila atunci.
Toate templele dacice sunt construite pe axa N-S,exceptie facand presupusul templu al zeitei Bendis, templu care s-a descoperit recent a fi cel mai vechi de la Sarmizegetusa.
Sapaturile recente efectuate in apropierea templului au scos la iveala un medalion de lut ars si o tinta de fier ornamentala.
Desi au fost facute sapaturi insemnate in anii ’50 care s-au soldat cu descoperirea de noi ziduri si portiuni de drum, acestea au fost ingropate la loc pentru conservare.
Tot pentru conservare si recenta conducta de ceramica  descoperita, va fi ingropata pana in momentul in care fondurile vor permite redescoperirea ei si protejarea cu un dom de sticla pentru a putea fi vazuta.
a toate aceste informatii sa ramana bine intiparite in minte, la cortul amplasat in interiorul cetatii am avut parte de o propunere de reconstiturie 3D a cetatii de la Sarmizegetusa.
Nelipsit de la un eveniment de o asa mare importanta, Nunu Brilinsky, supranumit “Paznicul cetatilor dacice”a fost alaturi de oricine avea nevoie de o informatie in plus.
Pentru ca povestile nu merg pe stomacul gol, Nunu, a oferit vizitatorilor infometati sau insetati “pita, slana si palinca, sa puna sangele in miscare”.

sursa: www.orastie.info

Decebal – in spiritul darz al dacilor

Decebal – in spiritul darz al dacilor
Daca ajungeti in Roma, vizitati va rog colinele Quirinale din nordul vechiului Forum roman. Acolo troneaza columna care prezinta razboaiele de cotropire ale imparatului Traian in Dacia. Adica la noi acasa…Pe coloana este sculptata si infatisarea regelui Decebal.
Luati un moment de mandra reculegere! In sanul niciunei alte semintii de oameni nu a mai rasarit un asemenea conducator cu asemenea destin tragic. A infruntat plin de curaj cea mai puternica imparatie a vremii. A facut totul pentru a-si ocroti poporul. A sfidat infrangerea mai curajos decat spartanii, iar moartea sa ne aminteste parca de tragediile antice. Nu-l uitati, la aproape 2.000 de ani de la jertfa sa, Decebal ne este inca rege!

Care este numele tau, Marite Rege?

Din nefericie, despre neamul, originea si familia lui Decebal stim astazi prea putine amanunte. Totusi, regele-erou nu a fost uitat de daco-geti. Numele sau razbate din Istorie prin numeroase mentionari care apartineau triburilor trace din sudul Dunarii, sau in inscriptii din cele mai indepartate colturi ale Imperiului Roman precum Britania, Italia, Pannonia sau Hispania. Merita mentionat ca numele de Decebal a supravietuit in mod bizar in Spania pana in secolul trecut, adus de cohortele de daci mercenari, angajati de Roma dupa retragerea aureliana. Cum altfel ne putem explica paralela fonetica Diego-Diegis, sau nume neasteptate precum Don Dicineo (Deceneu), Don Ortiz (Ortis, nume dacic), Don Boroista (Burebista), Don Salmoxen si Don Deciballo.
Merita sa zabovim putin si asupra originii numelui regelui. Decebal, Decebalos, continea adjectivul dacic Balos, un nume raspandit in onomastica dacica, apartinand, tuturor straturilor sociale. Numele real al regelui dac era, probabil, Diurpaneus, el fiind la origini un taraboste din sud-vestul Daciei (Muntii Apuseni). Datorita caracterului sau deosebit si al victoriilor militare primeste din partea populatiei dace numele de razboi de Decebalus (Zece Ursi sau Calaretul).
De asemenea, razboinicul dac primeste tronul si este ales conducator al Daciei. Printr-un gest nobil si intelept, regele dac de atunci, Duras, cedase puterea de bunavoie iscusitului Decebal, cel pe care consangenii sai incepusera sa il considera un veritabil semi-zeu inca din timpul vietii.

Strateg desavarsit, diplomat iscusit, conducator intelept

“Foarte priceput in planurile razboiului si iscusit la infaptuirea lor, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Dibaci in a intinde curse, era un bun luptator si se pricepea sa foloseasca izbanda, dar si sa iasa cu bine dintr-o infrangere. Din acesta pricina, multa vreme a fost un dusman de temut pentru romani” – Dio Cassius – Historia
Dupa asasinarea lui Burebista, statul centralizat dac este afectat de o inevitabila diviziune politica. Triburile daco-gete nu mai raman unite in uniunea statala in care le adunase regele-zeu. Ele se fragmenteaza in patru, apoi in cinci regate, dintre care cel mai mare si mai puternic se consolidase in Ardealul de azi. Pe fondul acesta, Imperiul Roman profita de situatie si isi extinde granitele cucerind provinciile getilor din sudul Dunarii. Constatam ca daco-getii nu se lasa impresionati de apropierea agresiva a unui vecin atat de puternic, raspunzand in forta. Multe capetenii razbonice gete isi manau oamenii in lupta in teritoriile romane din Balcani si Panonia.
Stramosii se dovedesc atat de puternici incat continua sa se amestece in disensiunile politice intre Octavianus Augustus si Marcus Antonius. Incet, incet, romanii isi dau seama ca odata cu moartea lui Burebista, pericolul dacic pentru posesiunile lor din Balcani, nu disparuse deloc, ci se amplificase. Contramasurile Romei la Dunare constau in prima instanta in crearea unei zone tampon nelocuite pe malul sudic al Dunarii, din care triburile getilor erau evacuate in teritoriul roman sau exilate in Carpati.
Prin urmare, generalul Aelius Catus muta la sud de Istru 50.000 de geti pentru ca, mai apoi, in timpul lui Nero, guvernatorul Moesiei, Tiberius Plautius Silvanus Aelianus, stramuta fortat in Balcani aproape 100.000 suflete de geti, barbati, femei, copii, batrani.
Lacomia crescanda a romanilor se manifesta printr-o politica de expansiune economica urmata de o incercuire militara. Daco-getii nu slabesc insa atacurile, profitand de momentele de slabiciune ale Romei, punctate de schimbarile imparatilor romani. Dacii persevereaza si se aliaza cu sarmatii. Impreuna, cele doua popoare organizeaza invazii puternice in Moesia, unde sunt decimate doua legiuni trimise sa le faca fata.
Pana la inceputul domniei lui Domitian (81-96 d.Hr.) a existat un relativ echilibru de forte la Dunare. Insa, dupa cum ne spune istoricul Iordanes, daco-getii devin alarmati de lacomia proverbiala a imparatului roman, ataca Moesia, masacrand legiunile si omorand inclusiv comandantii. De partea stramosilor nostrii luptau bastarnii, roxolanii si iazigii. Expeditia militara daca era condusa, in premiera, de tanarul Diurpaneus.
Odata ajuns rege, Decebal intareste armata si statul dac, stabilind legaturi cu popoarele vecine. Dacia era din nou mare si unita, cu frontierele cuprinse intre Dunare, Panonia, Nistru si Carpatii Padurosi. In confruntatile cu legiunile lui Domitian, dacii obtin o victorie zdrobitoare. Lui Oppius Sabinus i s-a retezat capul, impartasind aceeasi soarta cu guvernatorul Moesiei. Capetele celor doi au fost aduse in Dacia drept trofee de razboi. Alarmat de situatie, Domitian vine personal la Dunare.
Imparat intransigent si calculat, el face greseala de a-l trimite contra noului rege dac pe generalul Cornelius Fuscus care, conform lui Tacit, era un conducator lipsit de prudenta, temperamental si avid de glorie. Decebal nu doreste o confruntare cu Fuscus, trimitand in acest sens mai multe oferte de pace, refuzate insa de Domitian. Refuzul imparatului roman l-a indarjit si mai mult pe Decebal. Masacrul legiunilor lui Fuscus avea sa se petreaca undeva pe valea Oltului din Carpati. Acolo, Decebal intinsese o cursa in care a pierit o intreaga legiune (V Alaudae), al carei steag a ajuns trofeu in mainile dacilor.
Conform lui Juvenal, dezastrul armatei romane este comparabil ca proportii cu infrangerea suferita de generalul Varus in padurile intunecate ale Germaniei, pe cand Roma era condusa de Augustus. Roma cea lacoma nu se lasa, astfel incat o noua expeditie desfasurata in anul 88 d.Hr., calca din nou hotarele Daciei. De data acesta, legiunile erau conduse de generalul Tettius Iulianus, un fost consul sever si disciplinat. Cunoscator al regiunilor, Tettius invadeaza Dacia pe la Portile de Fier. Lupta care s-a dat la Tapae a fost una extrem de sangeroasa, cu nenumarate victime in ambele tabere.
Pacea era iminenta deoarece Decebal isi vede amenintata Sarmizegetusa, iar Domitian, la randul sau, era prins in lupte grele cu sarmatii, iazigi, marcomanii si cvazii. Anul urmator se semneaza o pace care a durat 12 ani.
Pentru prima data in istoria sa Imperiul Roman era nevoit sa incheie o pace umilitoare. Stapana lumii era obligata sa-l recunoasca pe Decebal rege al tuturor triburilor geto-dace si sa-i plateasca despagubiri in sume de bani, in conditiile in care regele dac nu restituia nimic din prada de razboi, sa-i asigure ajutoare militare, tehnica si masini de razboi, sa-i trimita ingineri si constructori care sa-i ridice cetati si forturi.

Un blestem pe nume Marcus Ulpius Nerva Traianus

” Daca exista pe undeva vreun golf ascuns sau un pamant necunoscut unde se gasea aur, se decreta ca acolo este un dusman si se pregatea samanta unor razboaie sangeroase alaturi de cucerirea de noi comori ” – Petronius (Satiricon CXIX, 4-7)
Soarta lui Domitian face ca acesta sa fie asasinat de un libert.  A doua zi, in mare graba, conspiratorii si generalii romani il aleg imparat pe Marcus Cocceius Nerva, cel care l-a adoptat drept fiu si successor pe Marcus Ulpius Traianus. Acesta din urma era ambitiosul fiu al unui comandant de legiune de origine hispanica (celtiber). Ajuns, in cele din urma, imparat datorita calitatilor sale militare, Traian mosteneste o Roma saracita de cheltuielile fara masura ale lui Domitian, ai carei cetateni erau inglodati in datorii. Vestile despre aurul din muntii dacilor nu mai reprezentau de multa vreme o noutate.
Pentru Imperiul Roman, ajuns aproape de apogeul politicii sale expansioniste, cucerirea Daciei si instalarea legiunilor in muntii sai era de maxim interes strategic. Aceasta deoarece, pe langa jefuirea stramosilor nostri de aurul si argintul strans in generatii, Roma stabilea la granitele de rasarit un avanpost important impotriva atacurilor venite din partea dacilor liberi aliati cu popoarele iraniene precum sarmatii, scitii si roxolanii, dupa cum avea sa o demonstreze mai tarziu Istoria.
In fata colosului expansionist, statea un regat de oameni curajosi care nu cunosteau frica de moarte. Cele doua razboaie purtate de Traian impotriva daco-getilor au fost nimic altceva decat o lupta surda si crancena de aparare si supravietuire a credinciosilor lui Zamolxis. Nu voi insista asupra desfasurarii si sfarsitului celor doua razboaie. Voi evidentia doar momentele hotaratoare in decursul sangeroaselor confruntari.
Suntem tentati sa-l consideram pe Traian un mare conducator militar. Fiul adoptiv al lui Nerva mostenise, insa, deja, un Imperiu aflat la apogeu, cu o armata imensa, unde disciplina si grija fata de detalii erau respectate cu sfintenie. Constient de darzenia si forta dacilor, Traian nu a precupetit nimic. A trimis in Dacia cele mai mari armate romane care s-au aventurat vreodata intr-o expeditie de cucerire. A riscat visteria Imperiului, cheltuind absolut totul pentru inzestrarea si pregatirea legiunilor. Cu toate acestea, Istoria ar fi fost probabil alta daca in fata lui Traian s-ar fi aflat armata uriasa ridicata de Burebista. Armata care cuprindea toate confreriile de triburi daco-gete…
Altfel ar fi fost viitorul nostru daca Pacorus al II-lea, regele partilor, ar fi incheiat la timp alianta anti-romana pe care i-a propus-o Decebal. Nici macar legiunile Romei nu ar fi facut fata unui atac combinat prin care regele dacilor ataca la Dunare, iar armata imensa a partilor urma sa invadeze Armenia si Iudeea, planuind sa ocupe Egiptul, granarul Romei! In plus, regele-erou trebuia sa lupte si pe plan intern cu tendintele separatiste ale unei parti din aristocratia dacica, care era gata sa-l paraseasca trecand de partea romanilor in schimbul pastrarii bogatiilor si rangurilor.
Cum ar fi decurs lucrurile daca Decebal (constient de pericolul adus de Traian) ar fi reusit sa-l asasineze pe acesta? Dupa cum ne marturiseste Dio Cassius, regele dacilor a pus la cale, in anul 105 d.Hr, un plan care viza lichidarea fizica a noului imparat. In acest scop, a trimis in Moesia niste fugari care sa-l omoare. Planul a dat gres, deoarece spionii imparatului l-au banuit pe unul dintre ei. Supusi chinurilor, cei doi au recunoscut tentativa pusa la cale de Decebal.
Un alt punct sensibil al confruntarilor il reprezinta momentul critic desfasurat in perioada celei de-a doua campanii militare din primul razboi dacic (101-102 d.Hr.). Atunci, planurile Romei erau cat pe ce sa fie date peste cap. Decebal si-a intarit aliantele cu sarmatii si a pregatit o ofensiva de proportii prin care urmarea lovirea armatelor romane din sudul Dunarii si taierea cailor de aprovizionare pentru legiunile aflate in Dacia. Din nefericire, pe cand traversau Dunarea iarna, gheata a cedat datorita unei incalziri bruste a vremii, iar o mare parte din armata formata din daci si sarmati pierea inecata in apele Istrului. Tragicul moment este amintit atat de Dio Cassius cat si de imortalizarea sa pe Columna din Roma.
Dincolo de infrangerea dacilor lui Decebal, ilustrata de dramatica cadere si distrugere a Sarmizegetusei, nu trebuie uitat ca regele-erou a dat lovituri puternice timp de 20 de ani Imperiului Roman, stavilind pe moment cucerirea Daciei. Actiunile sale diplomatice vizau nici mai mult nici mai putin decat crearea unui front comun antiroman al tuturor popoarelor libere din acea zona. Linia de aparare inchipuita de regele dac trebuia sa se intinda pe la Rin pana in Partia, avand in mijloc Dacia. Sortii istoriei nu i-au fost prielnici, altfel astazi nu ne mai numeam Romania.
Pentru salvarea regatului sau, Decebal a epuizat toate mijloacele posibile, viclenie, razboi deschis, ambuscade, tratate de pace, a oferit adapost si protectie tuturor fugarilor si transfugilor care paraseau Imperiul Roman. Pe baza informatiilor istorice putem afla fara greseala ca Decebal este fondatorul primului serviciu secret de informatii de pe meleagurile noastre, regele dac construind o adevarata retea de spioni bine pusa la punct, alcatuita din autohtoni si straini trimisi in Moesia sau chiar la Roma ca sa culeaga informatii referitoare la pregatirea militara si deciziile romanilor.
Cum moare un Semizeu
Istoria a facut ca cel care a descoperit si autentificat adevarul cu privire la sfarsitul regelui-erou, sa fie un istoric american. In anul 1965, profesorul Michael P. Speidel din cadrul Universitatii din Honolulu, Hawaii, a descoperit in satul Gramnani din apropierea anticului oras Philippi, un monument funerar pe care erau gravate un basorelief si o inscriptie interesanta. Era vorba de mormantul decurionului Tiberius Claudius Maximus, cel care a dorit ca fapta sa-i ramana amintita in epitaful lasat posteritatii. Drama imortalizata in marmura, atat pe Columna cat si pe piatra funerara a decurionului, s-a petrecut dupa caderea si incendierea Sarmizegetusei.
Atunci, regele Decebal, insotit de un mic grup de insotitori credinciosi, gonea spre rasarit pentru a scapa de urmaritorii romani si a cere ajutor dacilor liberi din Carpatii Orientali si Moldova de astazi. Totul s-a sfarsit insa in urma unei tradari. Se pare ca acelasi Bicilis (numele sau a ramas unul de ocara in limba noastra, de aici mostenim termenul edificator de Bicisnic – om de nimic, tradator, lichea), nobilul dac care a dezvaluit romanilor mai apoi locul unde erau ascunse fabuloasele comori ale dacilor, le-ar fi spus acestora si de directia si traseul pe care se retragea regele sau.
O decurie condusa de Claudius Tiberius Maximus porneste calari in mare graba in urmarirea regelui. Insotitorii sai sunt ucisi, romanii inconjurandu-l pe Decebal. Regele ramane rege si in acest ultim moment care i-ar fi speriat pe multi altii. Asezat la umbra unui stejar secular, sprijinit de pamant intr-un genunchi, Decebal isi aseaza linistit scutul si sabia alaturi. Un semizeu nu poate fi prins, inrobit sau umilit.
Eroul dacilor nu va avea soarta trista impartasita de alti lideri invinsi de romani si obligati sa marsaluiasca in lanturi in urma carelor triumfale de pe strazile Romei. Asa au sfarsit-o Iugurtha, regele Numidiei, invins de Marius, frumoasa regina Zenobya a Palmyrei, prinsa de Aurelian sau Vercingetorix al galilor, capturat de Cezar dupa caderea Alesiei. Ca un adevarat razboinic netemator de moarte, Decebal si-a luat singur zilele, preferand sa mearga in tainica imparatie subpamanteana a lui Zalmoxis sau in tariile cerului unde il astepta Gebeleizis.
Inainte ca legionarii sa arunce plasele si franghiile asupra sa, Decebal isi scoate de la brau, sica, traditionalul pumnal curbat dacic. Privind spre cer, isi reteaza carotida dintr-o singura miscare. Sangele i se scurge in pamantul Daciei pe care l-a iubit atat de mult, iar nobilul sau suflet se inalta intr-o lume mai dreapta, unde ajung doar spiritele mari. Cadavrul ramas in asta lume este ciopartit de romanii care se inghesuiau la recompense din partea imparatului. Capul si mana dreapta a regelui-erou sunt retezate de sabia lui Claudius Tiberius Maximus.
Vor fi duse si expuse in cartierul militar al lui Traian drept trofee de pret. Scopul era unul eminamente psihologic, romanii sperand ca populatia autohtona supravietuitoare sa fie demoralizata de sumbra priveliste. Pentru a-i linisti pe plebeii Romei care de 20 de ani se temusera de un asemenea dusman redutabil, capul si mana regelui sunt conservate intr-un butoi cu miere si trimise la Roma.
O inscriptie descoperita in Ostia relateaza ca relicvele au fost aratate multimii dupa care, in urletele de bucurie ale acesteia, au fost aruncate pe scarile Gemoniei in raul Tibru. Era locul unde se expuneau dupa executare cadavrele crestinilor si oponentilor Imperiului…
Este evident ca inainte de a fi profanat de cotropitori, capul lui Decebal a servit drept model pentru reprezentarile realiste de pe Columna. Mai mult decat atat, in anul 1822, cu ocazia sapaturilor din Forul lui Traian, a fost descoperit un bust de marmura cu inaltimea de 1, 5 metri care il reprezinta fidel pe Decebal.
Bustul din care regele nostru ne priveste demn si misterios de aproape 2.000 de ani, este expus astazi in Muzeul Vaticanului. Merita zabovit putin asupra sinuciderii lui Decebal, privita de asta data din punct de vedere strict spiritual.
Astazi, atat crestinismul cat si marea majoritate a religiilor condamna sinuciderea, privita drept un pacat greu si o greseala de neiertat. Dacii, practicanti ai unei religii uraniene, solare, aveau alt set de valori moral-religioase.
Pentru ei conta vitejia, veselia, detasarea de cele lumesti si libertatea, nu se temeau de pedepsele de dupa moarte cu care mai tarziu aveau sa-si inspaimante credinciosii, religiile patriarhale de origine semita.

sursa: www.descopera.ro

Decebal – in spiritul darz al dacilor