9 Mai – Ziua Independenţei României

sursa:http://apologeticum.wordpress.com/2012/05/09/9-mai-ziua-independentei-romaniei/

În ultimii ani, mai ales de când furăm aruncaţi în aşa-zisa familie europeană, în fiecare an pe 9 mai, majoritatea celor pe care-i întreb dacă ştiu ce serbează în această zi, îmi zic că serbează ziua Europei… şi atât! Vă spun sincer că mă trec nişte…, și ca s-o spun mai plastic…, palpitații neuronice, de-mi vine a-i dărui părintește o șeptică ca să se trezească omu’ la realitate!

Fraţi români şi fraţi creştini, 9 mai este Ziua Independenţei României. PE 9 MAI 1877, Parlamentul ţării proclamă „Independenţa absolută a României”, prim ministrul Mihail Kogălniceanu declarând oficial că suntem „în stare de rezbel…, dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi prin urmare ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”[1]. Astfel Camera Deputaților și Senatul votează moțiunea prin care se lua la cunoștință că „rezbelul între România și Turcia, ca ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României, au primit consacrarea lor oficială”, adică s-a votat moțiunea de proclamare a independenței României. În aceași zi, după amiaza, s-a strâns în jurul clădirii Adunării, un mare număr de bucureșteni, care au primit cu entuziasm vestea proclamării independenței, manifestând până târziu. Acestei mulțimi i s-a alăturat și „vreo mie de studenți”, după aprecierea lui Nicolae Iorga, având drapele și torțe aprinse, cântând „Deșteaptă-te române!”. Tot în aceași seară, de 9 mai 1877, au avut loc manifestații de bucurie și la Craiova și Iași.

A doua zi, după ce principele Carol I a semnat actul de independență, guvernul român a încetat plata tributului de 914.000 lei către Poarta Otomană, suma fiind direcționată în bugetul ministerului apărării. Aceasta este o mică parte din jertfa materială și de sânge a înaintașilor noștri, astfel că pentru echiparea și întreținerea armatei române s-au adunat din donațiile poporului suma de 1.639.798 lei, din care cu 1.212.661 lei s-au plătit armele achiziționate. De asemenea poporul a oferit pentru nevoile armatei române: 91.436 pâini; 32.363 obiecte de îmbrăcăminte și încălţăminte; 10.967 feșe; 6.724 vite, oi cai; 93.789 kilograme de alimente; 8.649 hectolitri de cereale și fasole și multe altele. Întreaga valoare a donațiilor primite de autoritățile române însumează suma de 9.247.000 lei. Pe lângă toate acestea poporul român a prestat 1.045.747 de zile de muncă pentru transporturi și 53.676 zile lucrătoare în construcții.

Poporul român a participat în bătăliile războiului de Independență (1877 – 1878), purtate pentru neatârnarea țării cu peste 58.000 de oameni pe fronturi, din care mai mulți de jumătate au fost omorâți sau răniți. Și toate acestea pentru ca urmașii lor să trăiască într-o țară liberă, nesupusă niciunei puteri străine. Iar noi, cei de astăzi, obidienți puterilor apusene, îi uităm, ca să plăcem celor care ne asupresc! Halal neam românesc!

În ultimii ani sărbătorim cu fast ziua de 9 mai ca „Ziua Europei”, facem tot felul de proiecte și concursuri școlare, în acest sens; însă pentru 9 mai „Ziua Independenței Naționale” abia schițăm două-trei cuvinte, așa în treacăt…, șoapte în vânt!

Marele defect al acestui popor este acela că-i place a se linguși pe lângă puternicii zilei, spre uitarea înaintașilor și spre amuțirea urmașilor, fără a lua la cunoștință faptul că facem exact cum se dorește: dintr-un popor cu rădăcini adânci înfipte în aceste locuri și-o istorie tumultoasă cu voievozi și domnitori neîmpăcați cu jugurile străine ce ne-au asuprit, și încă mai doresc s-o facă, devenim o populație, riscând a ne pierde identitatea națională și cea de credință! Am ajuns să ne dăm țara străinilor, bucată cu bucată, de bună voie! De tristă amintire fiind tratatul dintre România și Ucraina din 2 iunie 1997, prin care am renunțat de bună voie la „drepturile românești asupra nordului Bucovinei, nordului și sudului Basarabiei, ținutului Herței, insulelor de pe brațul Chilia și Insulei Șerpilor”[2] sub pretextul unui „sacrificiu istoric”! Acum care este pretextul prin care lăsăm urmașilor noștri Pusta Bărăganului, Cheliile Munților Noștri și burta goală a Pământului Strămoșesc? Unde este Grânarul Europei, dar pădurile noastre în care țări le-am dus…, aurul, argintul…, cui le vom mai da? Sufletul și credința noastră străbună Ortodoxă cui le vom vinde? Urmașilor noștri ce le vom lăsa…, sau… cui îi vom lăsa?

„O viață avem români… și-o cinste! Deșteptați-vă că am dormit destul!” (Mihai Viteazul)

Fie ca Bunul Dumnezeu şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, pe care-i serbăm tot în această lună, să ne deschidă ochii minţii şi ai trupului pentru a cunoaşte Adevărul şi-a împlini Dreptatea şi-a da cinstirea cuvenită eroilor acestui neam şi aşa oropsit de soartă!

Închei tot cu cuvintele Marelui Voievod Mihai Viteazul: „Europa? Unde era Europa când am avut nevoie?”.

Cu Dumnezeu înainte!

 

Rugă pentru noi

 de preot profesor Gabriel – Karol Iakab

Eroilor ce aţi căzut sub plumbii otomani,
Urmaşii voştri v-au uitat pentru un pumn de bani;

Iar astăzi, ei, pe 9 Mai, serbează-nflăcăraţi
O zi, din care, ca popor, noi fost-am înfieraţi!

Independenţa României vor mulţi ca s-o uităm,
Să nu mai fim români creştini şi-aici să nu mai stăm!

La cât suntem de păcătoşi, cu viciul în sânge,

Doar Tu, Doamne, Vei putea ca lanţu’ a ni-l frânge!

Eroilor ce v-aţi jertfit pentru această ţară
Rugaţi-vă să fim din nou ce-am fost odinioară.

Să fim din nou acel neam bun, Creştin şi Ortodox,
Iubind Dreptatea şi-Adevărul… ce mulţi nu recunosc!

Cu umilinţă, Scump Părinte, eu te-aş ruga ceva:
Ca-n orice vreme şi-orice-am face, Te Rog Nu Ne Uita!

Oare când ne vom recâștiga independența de sub jugul evreopean?