AXA WASHINGTON-LONDRA-TEL AVIV
La
începutul lunii decembrie 1989, preşedintele României socialiste,
Nicolae Ceauşescu, a primit, din partea lui Iulian Vlad, un raport
despre discuţiile din Malta dintre celor două mari super-puteri de la
acea vreme, Statele Unite şi URSS. Raportul vorbeşte despre “un nou
echilibru pe continentul european”, respectiv “redefinirea sferelor de
influenţă”. Documentul a fost făcut public şi nu insistăm asupra lui.
Ceea ce nu se ştie este faptul că, alături de informaţiile mai sus
amintite, spionii români care s-au ocupat de operaţiunea “Malta” au mai
adus şi o hartă.
Acest
document a produs, pe plan intern, în timp, demisia unui şef de Mare
Stat Major al Armatei Române şi o catastrofă aeronautică: cea de la
Baloteşti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce conţinea la acel moment
harta s-a produs sau este pe cale să se producă. Vă prezentam o
reproducere a documentului, care se află la Biblioteca din Bucureşti a
Mişcării Legionare.
Pe
31 octombrie 2000, generalul de corp de armată Mircea Chelaru, la
vremea respectivă şef al Marelui Stat Major al Armatei, a anunţat o
Conferinţă de Presă ad-hoc, seara tîrziu. El a declarat, spre uluirea
asistenţei, că structuri de tip mafiot încearcă să destabilizeze România
şi să enclavizeze sudul Olteniei. Adică să constituie o veritabilă
“Republică a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cîteva ore,
în replică, a venit răspunsul Ministerului de Interne, prin generalul
Mircea Mureşan, care a spus că “se poate vorbi de elemente de crimă
organizată, generate de nivelul scăzut de trai, de sărăcie. Este vorba
despre recuperatori, traficanţi de droguri şi de cei implicaţi în
fenomenul
prostituţiei. Dacă nu ţinem sub control fenomenul, în timp, e posibil
să devină un pericol”. ( Gen. Chelaru incerca sa demaste clica care a
pus stapanire prin proxy peste Romania)
A
doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru şi-a dat demisia din
funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba? În
1992, William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american
(fost ambasador al SUA în Afganistan), dădea publicităţii o hartă cu
noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în
virtutea intereselor strategice de după căderea blocului comunist. Adică
înţelegerea de la Malta . Pe scurt, se preconiza că: Scoţia devine
independentă; o parte a Irlandei de Nord se uneşte cu Republica Irlanda;
Bretania se desprinde de Franţa; Ţara Bascilor şi Catalunia se desprind
de Spania; Italia se divide în zona de nord şi zona de sud; Belgia se
divide în Flandra şi
Wallonia; Cehoslovacia se rupe în două; Kaliningrad va fi o zonă
autonomă în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeşte Albaniei; Transilvania
devine parte a Ungariei; actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş
se desprind de România şi devin o ţară a ţiganilor; partea vestică a
Basarabiei revine României; partea estică a Basarabiei, inclusiv
Transnistria, devin zona autonomă “Dniester” în cadrul Ucrainei.
Publicaţia
franceză “L’evenement de Jeudi” arată harta mai sus menţionată, în
octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie “Ţigani”. Un asemenea
document primise Ceauşescu şi despre el vorbea şi generalul Chelaru.
Ce spune harta şi ce s-a întîmplat
Iată paralele dintre datele hărţii mai sus amintite şi evenimentele de pe bătrînul continent, din 1990 pînă astăzi:
-
În 1993 Cehoslovacia a dispărut de pe harta lumii şi au apărut Cehia şi
Slovacia. Paşnic. - Divizarea Iugoslaviei, aşa cum vorbea documentul, a
fost efectul unui şir de conflicte armate începînd cu 1990, cînd
Germania recunoaşte prima independenţa Sloveniei şi Croaţiei. În 1991
începe războiul dintre sîrbi şi croaţi, iar în 1992 cel dintre sîrbi şi
bosniaci. - În 1996 mafia albaneză preia controlul traficului de droguri
din Balcani. - În 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia. -În
februarie 2008 Kosovo îşi declara independenţa faţă de Serbia, cu
recunoaşterea UE şi SUA. Este foarte posibil să se unească cu Albania în
următoarea perioadă. - În noiembrie 2007, premierul regional scoţian
Alex
Salmond, şeful Partidului Naţional Scoţian (SNP), a vorbit pentru prima
oară despre un calendar de separare de Marea Britanie şi a prezis că
Scoţia va fi independentă peste 10 ani, respectiv în 2017. Salmond a
promis organizarea unui referendum asupra independenţei Scoţiei înainte
de alegerile regionale din 2011. - În noiembrie 2007, flamanzii din
Belgia au aprins scînteia scindării – deputaţii flamanzi au votat o lege
care vizează reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest
lucru s-a întîmplat pentru prima oară de la independenţa Belgiei, în
1830. - În vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un
scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul şi
nordul Italiei. - “Eliberarea” bretonilor, consideraţi urmaşi ai
celţilor veniţi din insulele britanice, de sub “opresiunea franceză”,
este susţinută de Armata Revoluţionară Bretonă, care şi-a început
activitatea încă
de la începutul anilor 1970. Născută ca o copie fidelă a Armatei
Republicane Irlandeze (IRA), organizaţia bretonă aparţine aripii
extremiste a mişcării naţionaliste Emgann, mişcare al cărei obiectiv
este independenţa Bretaniei faţă de Franţa. - În anul 2009, locuitorii
din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum
“simbolic” privind independenţa acestei regiuni faţă de Guvernul de la
Madrid. - “Situaţia din Craiova a scăpat de sub control şi cred că nu
mai poate fi stăpînită. Nu mai ai curaj să ieşi seara pe stradă”.
Afirmaţia aparţinea preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion
Preoteasa, şi era legată de escaladarea luptelor de stradă între
clanurile mafiote din Bănie în ultimele luni ale anului 2007. Au urmat
anii 2008 şi 2009, cînd războaiele dintre clanurile de ţigani din
Craiova s-au derulat chiar în centrul oraşului, lîngă Tribunalul
Judeţean, în plină zi.
Chelaru: ” Oltenia urma să se desprindă de România în decembrie 2000″
Generalul
Mircea Chelaru: “La vremea respectivă (octombrie 2000) aveam informaţii
precise despre enclavizarea sudului Olteniei, şi nu numai, de
comunităţi compacte de tigani, cu implicarea unor structuri de tip
mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de
descurajare a unor potenţiali agresori. Tocmai în acest sens am convocat
acea Conferinţă de Presă, pentru a descuraja, pentru a atrage atenţia
acelor structuri că se ştie despre ele şi că există modalităţi de
anihilare a lor. Demisia mea a fost legată de acea declaraţie. Regret că
am avut dreptate. Fenomenul enclavizării e real. Oltenia urma să se
desprindă oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma să
devină capitala
enclavei. Din cîte ştiu, nu s-a renunţat încă la acest plan. În România
s-au făcut şi se fac greşeli politice ce intră în categoria erorilor
istorice, care, tare mă tem, nu se vor putea spăla decît cu sînge”.
Generalul
Mircea Chelaru, născut în 1949, este doctor în ştiinţe militare şi a
absolvit – pe lîngă Şcoala Superioară de Ofiţeri şi Academia Militară
din România – Colegiul de Studii Strategice şi Economice de Apărare din
cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate “George C.
Marshall” din Germania, precum şi cursuri internaţionale de drept
militar. În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj
la Serviciul Român de Informaţii. A fost şeful Marelui Stat Major al
Amatei în anul 2000. Din anul 2008 este general cu 4 stele, în rezervă.
De ce a dispărut Dosarul Baloteşti?
Din
informaţiile pe care le deţinem, spionul român care i-a adus lui Iulian
Vlad şi, prin acesta, lui Ceuşescu, acele date de la Malta, în 1989, a
decedat în catastrofa aeronautică de la Baloteşti. Cităm declaraţia unei
persoane care cunoaşte detalii din interiorul sistemului: “Omul care a
adus informaţiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a
prăbuşit la Baloteşti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un
act terorist, o execuţie, era vizată chiar persoana care era implicată
în acţiunea românească de spionaj de la Malta”. O aeronavă cu destinaţia
Bruxelles s-a prăbuşit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în
apropierea Aeroportului Internaţional Bucureşti – Otopeni, după
aproximativ
două minute de la decolare. În accident şi-au pierdut viaţa toţi
membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv
consulul Ambasadei Belgiei la Bucureşti, dar şi funcţionari ai Comisiei
Europene. Aeronava, fabricată în 1987, aparţinea Companiei TAROM şi
efectua zboruri regulate pe ruta Bucureşti – Bruxelles.
Desigur,
este greu de crezut că în România am putea asista la o asemenea
desfăşurare complexă de forţe, ca în filmele de spionaj, dar… Ce scria
presa în 20 mai 2008: “Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din
România, accidentul de la Baloteşti, este de negăsit. Consiliul Superior
al Magistraturii încearcă să afle cum au dispărut documentele, înainte
ca procurorii să se pronunţe asupra cauzelor care au dus la catastrofa
aviatică”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele
Parchetelor Tribunalului şi Curţii de Apel Bucureşti, dar şi cele ale
Parchetului Curţii Supreme. Verificările au dus la concluzia că dosarul
accidentului aviatic nu a fost soluţionat de nici unul din aceste
parchete. Cît
despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei
unităţi de Parchet, care au preluat, pe rînd, frîiele investigaţiei.
Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii să
reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum să le
reconstituie…
România
a scăpat, deocamdată, de liniile noii ordini europene trasate pe
această hartă blestemată. Reamintim, însă, o idee aristotelică, conform
căreia o comunitate în care dispare Justiţia este pe cale de disoluţie,
în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat
din Uniunea Europeană, iar nivelul de trai este în prăbuşire.
De ce ne urăsc fiii celor care au bolşevizat România?
Imediat
după evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apărut
voci care au început să ne răstălmăcească istoria, minimalizînd şi
denaturînd faptele de glorie ale înaintaşilor, să ne defăimeze
personalităţile devenite simboluri şi valori ale spiritualităţii
româneşti şi, în general, să-i prezinte pe români ca un popor
necivilizat, fără cultură, fără demnitate. La început, mai timide,
aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca,
astăzi, ele să devină un fapt obişnuit, de care nu se mai simt deranjaţi
nici măcar cei direct vizaţi, adică românii. Constrînşi să se
îngrijească de propria existenţă, sub presiunea unui individualism impus
aproape cu brutalitate de
activiştii neoliberalismului postdecembrist, mulţi dintre ei nu şi-au
mai dat seama că în România se instaura, cu fiecare acţiune politică sau
aşa-zisă reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de
ocupaţie.
N-au
sesizat, deşi s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din
ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost
gîndite tocmai să înlesnească realizarea acestui obiectiv. În acest
scop, trebuiau demolaţi stîlpii de rezistenţă ai unităţii şi coeziunii
poporului, ai credinţei sale strămoşeşti, ai dorinţei sale de a trăi
într-o ţară liberă şi independentă, în care să se simtă stăpîn pe munca
şi bogăţiile sale, valori pentru care şi-au dat viaţa generaţii întregi
de înaintaşi.
Mulţi
au fost duşi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar să
creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au
fost educate atîtea şi atîtea generaţii de români, ar fi fost
glorificat, artificial, de propaganda comunistă. Campania furibundă de
condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul
ideologic al acţiunilor de demolare a structurilor instituţionale ale
statului, s-a dovedit a fi extrem de benefică şi pentru propaganda
denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului
românesc.
A
trebuit, însă, să treacă 20 de ani, să vedem ţara prăbuşită, cu
economia devastată, cu bogăţiile ei în mîna a tot felul de aventurieri
străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învăţămîntul,
cultura, sănătatea şi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să
ne dăm seama că tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru
poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari
proporţii, care continuă şi în prezent şi care nu are alt scop decît să
ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii şi cine or mai rămîne pe
ele să ajungă pentru totdeauna sub stăpînire străină.
Dacă
mai sînt unii care se îndoiesc de această perspectivă şi nu înţeleg că
tot dezastrul ce s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor
acţiuni premeditate, le supun atenţiei, ca un argument suplimentar, o
scurtă analiză asupra unora dintre cei mai aprigi detractori şi
defăimători ai neamului românesc.
În
primul rînd, cred că nu-i o simplă coincidenţă că, în marea lor
majoritate, aceştia sînt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru
ţară, respectiv spre sfîrşitul celui de-al II-lea război mondial, au
impus, de asemenea, României un regim de stăpînire străină, făcîndu-se
cunoscuţi prin zelul lor nemăsurat faţă de ocupantul sovietic. Activişti
ai bolşevizării ţării şi duşmani ai poporului român, aceştia ne-au
rămas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ’50, ce au
urmărit anihilarea fizică a intelectualităţii, considerată, pe bună
dreptate, stîlpul rezistenţei naţionale. A se constata că analizele şi
rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit, cu
premeditare, pe adevăraţii vinovaţi. Au fost supuşi, însă, oprobriului
public tot românii, care, din ignoranţă, au devenit victime ale
manipulării şi au fost folosiţi în asemenea acţiuni barbare.
Adevăraţii
criminali de atunci şi-au dus traiul tihnit pînă la adînci bătrîneţe şi
şi-au lăsat urmaşi de nădejde, care le continuă “opera” şi în vremurile
noastre. Iată, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismăneanu,
născut Leonid Tismineţki, Walter Roman, născut Neuländer, Dionis
Patapievici, născut Denys Patapiewicz, şi Mihai Oişteanu, născut Mihail
Oigenstein. Ce au ei în comun? În primul rînd, faptul că toţi sînt
evrei, proveniţi din teritoriile unde sovieticii şi-au pregătit
acţiunile împotriva României, toţi, după 1964, şi-au românizat numele
pentru a-şi ascunde originea, dar, mai ales, crimele săvîrşite în
perioada de bolşevizare a României, toţi au ajuns, cu sprijinul Moscovei
şi al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toţi şi-au
lăsat cel puţin cîte un urmaş cărora le-a transmis atitudinea lor ostilă
faţă de români şi misiunea de a continua să-i duşmănească.
Anul
1964 a marcat începutul unei perioade de dezgheţ în politica statului
comunist. Românii din nomenclatura de partid şi-au întărit poziţiile şi
au început să imprime propagandei şi ideologiei de partid un caracter
naţional din ce în ce mai pronunţat. S-au recunoscut şi au fost
condamnate chiar şi o parte din greşelile şi crimele trecutului. România
se distanţa tot mai mult de Moscova şi stabilea relaţii cu lumea
occidentală. Concomitent, aparatul de partid şi instituţiile statului au
fost curăţate de elemente alogene, barîndu-se, totodată, prin subtile
pîrghii administrative, accesul etnicilor minoritari în funcţii
importante. În aceste condiţii, indivizi ca aceia nominalizaţi mai sus
şi-au pierdut
poziţiile dominante în partid şi, o dată cu ele, privilegiile
importante de care beneficiau. Desigur, n-au fost aruncaţi în stradă din
locuinţele luxoase pe care le ocupau, aşa cum au făcut odraslele lor cu
românii după 1990, dar nici nu li s-a mai permis desfrîul şi opulenţa
cu care se obişnuiseră şi, mai ales, favoarea pe care le-o dădea
puterea.
Cei
care le-au făcut această “neplăcere” erau tocmai românii, pe care ei îi
urau genetic şi lucru acesta n-aveau cum să-l uite. Unii au mai apucat
momentul răzbunării din decembrie 1989, aşa cum a fost Silviu Brucan,
alt evreu cu nume schimbat, alţii au lăsat pe seama urmaşilor duşmănia
împotriva românilor şi, din cîte se constată, aceştia se dovedesc extrem
de zeloşi în a-şi executa aceste obligaţii testamentare. Îi
recunoaştem, prin ostilitatea ce o manifestă faţă de români, prin
înverşunarea cu care încearcă să ne înstrăineze de valorile naţionale
şi, în general, prin răul imens făcut ţării în aceşti 20 de ani, pe
indivizi ca Vladimir Tismăneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici
sau
Andrei Oişteanu. Sînt binecunoscute blasfemiile lor împotriva
personalităţilor istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat
istoria şi ne-au ridicat spiritualitatea naţională ce ne dă identitate,
legitimitate şi ne plasează în rîndul naţiunilor civilizate etc.
Şi
ei, ca şi bolşevicii din care, biologic, se trag, tot de pe funcţii de
autoritate îi duşmănesc pe români. Puterea ce le-o conferă aceste
funcţii le permit să acţioneze cu mai multă eficienţă şi, totodată, să
beneficieze de privilegii şi să ducă un trai opulent pe seama poporului
pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii. Dacă părinţii lor
i-au duşmănit pe români în numele comunismului, iată că ei o fac de pe
poziţie de anticomunişti. Numai vectorul s-a schimbat, scopul a rămas
însă acelaşi, adică să-i menţină pe români într-o stare de înapoiere
culturală pentru a-i putea domina.
Pentru
români se pun, însă, nişte întrebări: de ce tocmai Patapievici, cel
care s-a afirmat deschis ca denigrator al neamului românesc, a fost
numit şi reinvestit în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural
Român, organism care ar trebui să ne promoveze cultura şi valorile în
lume şi de care el, de fapt, se foloseşte pentru a ne batjocori şi a ne
expune în ipostaze umilitoare? De ce o altă odraslă de bolşevic, în
speţă Tismăneanu, a ajuns “inchizitorul” comunismului, folosindu-se de
această ocazie, autoritate şi, bineînţeles, fonduri substanţiale, pentru
a-i ataca, de fapt, tot pe români? De ce şi celelalte odrasle de
bolşevici se situează bine în zona privilegiaţilor postdecembrişti,
nimeni nu-i
deranjează cu nimic, ocupă funcţii importante, duc un trai opulent pe
seama românilor pe care continuă să-i umilească cu abjecţiile lor
anticomuniste? Sunt întrebări la care ar trebui să răspundă cel care
le-a încredinţat aceste funcţii şi continuă să-i încurajeze în acţiunile
lor, deşi acestea oripilează tot mai multă lume. Sînt, desigur,
întrebări retorice pentru că şi individul numit Băsescu Traian, prin tot
ceea ce face, se poziţionează împotriva intereselor poporului român. În
aceste condiţii ar trebui să-i întrebăm pe cei care l-au votat pe acest
individ dacă nu cumva prestaţia lui începe să-i dezamăgească, dacă nu
cumva încearcă un sentiment de culpabilitate faţă de răul ce s-a abătut
asupra ţării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu