Translate

Se afișează postările cu eticheta ROMANIA TE IUBESC. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ROMANIA TE IUBESC. Afișați toate postările

04 mai 2014

6300 de miliarde de $ valoarea minereurilor de la Rosia Montana

 
6300  de miliarde de $ e o sumă minimă constatată prin calcul matematic simplu. Dacă am împărți suma la numărul de români aflați pe TERRA ( aprox 30 de milioane) , fiecârui român în parte i-ar reveni 2 milioane de dolari!!!
 
Cel mai important e că s-a aflat care-i miza. Acum știm pentru ce luptăm!!!
Lăsând la o parte ceea ce vor politicienii corupți în frunte cu Ponta, e cazul să decidem noi ce avem de gând? Senatorul Haralambie Vochiţoiu, vicepreşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, de profesie inginer minier recunoaşte că este vorba despre “48 de metale grele”, fără a preciza care sunt acestea!!!

 
Deci ce facem cu  Roşia Montană?
            1. O dăm la “fier vechi”, aşa cum am făcut cu toate combinatele, sistemele de irigaţii, resursele naturale (petrol, păduri s.a.) şi vom încasa câteva miliarde de euro?
            2. O preţuim pentru că o avem şi o valorificăm cu puterile noastre, în interesul nostru? Cred că este motivant să te gândeşti la 6300 de miliarde  de dolari.
            3. O punem în valoare şi facem PLUS VALOARE, sau VALOARE ADĂUGATĂ, nu doar taxe pe valoare adăugată? Asta înseamnă că din lemn facem mobilă, din tablă facem maşini, din aur facem bijuterii. Şi nu doar aurul contează. Mai sunt câteva elemente chimice a căror valoare despre care vorbim să fie mult mai mare de 6,3 trilioane de dolari.
 
jaf4
 
 
            Pentru că în multe declaraţii ale unor persoane implicate în diverse perioade de timp în prospecţiuni geologice asupra zăcămintelor de la Roşia Montană se menţionează şi cantităţile de elemente continute de minereu. Acestea sunt susţinute de inginerul geolog şef Aurel Sântimbrean, de deputatul Mugurel Surupăceanu, de Călin Gabriel Tămaş, lector doctor la Departamentul de Geologie, Facultatea de Biologie şi Geologie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, precum şi de multe ONG-uri. Pe lângă aceste date, mai sunt unele care reies dintr-un buletin de analiză, dar în care nu sunt precizate locurile de recoltare (puţuri, lacuri, ape curgătoare), adâncimea de prelevare şi alte date de identificare.
            Astfel, în urma consultării mai multor surse, mi-am permis să fac o centralizare a acestora.
 
Nr. crt. Număr atomic Element Simbol chimic Pret USD / 100 grame Pret USD / 1 gram Cantitate per tona minereu Valoare element per tona minereu
1 3 Litiu Li 27 0,27 - -
2 4 Beriliu Be 748 7,48 - -
3 21 Scandiu Sc 1.400 14 - -
4 22 Titan Ti 661 6,61 1.000 6.610
5 23 Vanadiu V 220 2,20 2.500 5.500
6 24 Crom Cr 32 0,32 50 16
7 27 Cobalt Co 21 0,21 30 6,30
8 28 Nichel Ni 7,7 0,07 30 2,31
9 31 Galiu Ga 220 2,20 300 660
10 32 Germaniu Ge 360 3,60 20 72
11 33 Arsen As 320 3,20 5.000 16.000
12 34 Seleniu Se 61 0,61 - -
13 37 Rubidiu Rb 1.200 12 - -
14 38 Strontiu Sr 100 1 - -
15 39 Ytriu Y 430 4,30 - -
16 40 Zirconiu Zr 157 1,57 - -
17 41 Niobiu Nb 18 0,18 - -
18 42 Molibden Mo 44 0,44 10 4,40
19 44 Rutheniu Ru 1.400 14 - -
20 45 Rhodiu Rh 13.000 130 - -
21 46 Paladiu Pd 5.833 58,33 - -
22 47 Argint Ag 120 1,20 10 12
23 48 Cadmiu Cd 46 0,46 - -
24 55 Cesiu Cs 1.100 11 - -
25 57 Lantan La 800 8 - -
26 58 Ceriu Ce 380 3,80 - -
27 59 Praseodim Pr 470 4,70 - -
28 60 Neodim Nd 420 4,20 - -
29 62 Samariu Sm 360 3,60 - -
30 63 Europiu Eu 135.000 1.350 - -
31 64 Gadoliniu Gd 450 4,50 - -
32 65 Terbiu Tb 4.040 50,40 - -
33 66 Disprosiu Dy 450 4,50 - -
34 68 Erbiu Er 540 5,40 - -
35 69 Tuliu Tm 7.000 70 - -
36 70 Yterbiu Yb 1.400 14 - -
37 72 Hafniu Hf 120 1,20 - -
38 73 Tantal Ta 450 4,50 - -
39 76 Osmiu Os 7.700 77 - -
40 77 Iridiu Ir 4.200 42 - -
41 78 Platina Pt 13.000 130 - -
42 79 Aur Au 5.540 55,40 1,5 83,10
43 80 Mercur Hg 48 0,48 - -
44 81 Taliu Tl 48 0,48 - -
45 83 Bismut Bi 39 0,39 20 7,80
46 90 Thoriu Th - - - -
47 92 Uraniu U - - - -
TOTAL 28.973,91 USD / tona minereu
TOTAL lipsesc date despre concentraţie sau preţuri (thoriu, uraniu)
TOTAL lipsesc date despre prezenţă şi concentraţie
 
Cantitatea ce vrea RMGC-ul lui Ponta să fie exploatată e de 218 milioane de tone….ori 28.973,91 $ = 6300 MILIARDE $!!!! …însă la foarte multe elemente lipsesc date despre concentrație, date despre prețuri dar și date despre prezență!
Sunt elemente de care nu ştiaţi? Şi eu am păţit chestia asta şi a trebuit să le verific în Sistemul Periodic al lui Mendeleev pe unele dintre ele. Şi pentru mai multă claritate, am întocmit un tabel cu utilizări ale acestor elemente. Senatorul Haralambie Vochiţoiu, vicepreşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, de profesie inginer minier recunoaşte că este vorba despre “48 de metale grele”, fără a preciza care sunt acestea.
 
 
Element
Utilizari
Litiu
- aliaje de lagăre (împreună cu sodiul și calciul)
- dezoxidant, desulfurizant și degazant pentru cupru
- prepararea tritiului 3H, intră în compoziţia agenţilor de răcire din reactoarele nucleare
- baterii și acumulatori electrici
- lubrifianţi pentru temperaturi înalte
Beriliu
- transparenţa la raze X îl recomandă pentru fabricarea ferestrelor şi a tuburilor pentru radiaţii X
- în industria aerospaţială pentru sateliţi şi vehicule spaţiale
- în reactoarele nucleare, ca moderator, agent absorbant sau reflector pentru neutroni
- aliaje speciale de Cu pentru scule, proiectile
Scandiu
- aliaje de aluminiu-scandiu pentru componente din industria aerospaţiala, echipamente sportive şi de pescuit
- în rafinarea petrolului (izotopul 45Sc ca agent de urmărire)
- ca îngrăşământ
Titan
- aliaje de Fe, V, Mo pentru aliaje puternice şi uşoare în industria aerospaţiala (motoare cu reacţie, proiectile, nave spaţiale)
- costume de scafandru autonome pentru adâncimi mari
- uz militar
- procese industriale (chimie şi petro-chimie, uzine de desalinizare, hârtie)
- medicină (proteze şi implanturi ortopedice şi dentare, instrumentar)
- bijuterii, telefoane mobile, automobile, industria agro-alimentară
- pigment TiO2 pentru vopsea albă
Vanadiu
- aliaje de oţel şi titan pentru scule de mare viteză, motoare de avion, aeronautică
- aliaje cu galiu pentru magneţi şi superconductori
- catalizator pentru anumite reacţii chimice
Crom
- îmbunătăţeşte proprietăţile oţelului la coroziune, duritate şi rezistenţa la rupere
- galvanizare, catalizator pentru anumite reacţii chimice, coloranţi, colorarea verzuie a sticlei, detergenţi
Cobalt
- izotopul radioactiv 60Co este utilizat la radioterapia cu raze gamma
- îmbunătăţeşte proprietăţile oţelului, componente pentru aeronautică şi motoare, galvanizare
- pigmenţi albastru şi galben pentru colorarea ceramicii şi a sticlei
- aliaje cu Samariu pentru magneţi permanenţi
Nichel
- aliaje de oţel inoxidabile
- baterii NiCd şi acumulatori Ni-MH
- magneţi permanenţi
Galiu
- termometre medicale (din cauza toxicităţii mercurului)
- spectacole de ”magicieni” (linguri care se topesc în palmă)
- semiconductori, leduri şi diode laser, panouri fotovoltaice, oglinzi
Germaniu
- semiconductori, tranzistori şi circuite integrate
- spectroscopie şi detecţie infraroşie
- catalizatori şi aliaje
Arsen
- semiconductori, leduri şi diode laser, fotoconductori
- ignifugarea lemnului, insecticide, tăbăcărie
- măreşte duritatea aliajelor, muniţia de vânătoare (plumbul pentru alice)
- pirotehnie (focuri albe – indian), coloranţi (galben regal pentru vopsele de ulei)
Seleniu
- catalizator pentru multe reacţii chimice
- industria sticlei, pentru decolorarea ei sau colorarea în roşu
- celule solare şi fotoelectrice, toner fotografic, camere de filmat, redresarea curentului electric, copiatoare, luxmetre, explozibili
- îmbunătăţeşte lucrabilitatea aliajelor de Cu şi oţel
- şampoane anti-mătreaţă
- medicamente pentru creştere şi disfuncţii reproducătoare
Rubidiu
- fotocelule, tehnica vacuumului
- artificii (culoare roşie)
- sticlărie şi ceramică
- datarea rocilor cu 87Ru
Strontiu
- pirotehnie (culoare roşu aprins) şi rachete de semnalizare
- ceasuri atomice
- producerea tuburilor catodice pentru televiziunea color
- pasta de dinţi, terapia cancerului cu 90Sr care este radioactiv
Ytriu
- pietre zirconia, monitoare pentru computere, lentile foto şi video, becuri economice
- îmbunătăţeşte duritatea aliajelor de aluminiu şi magneziu
- izotopul radioactiv 90Y (produs în reactoarele nucleare de uraniu) se foloseşte la tratarea diferitelor tipuri de cancer
- fabricarea superconductorului YBCO (la – 178 OC)
- filtre pentru microunde, comunicaţii pentru sateliţi
- fabricarea televizoarelor color (culoarea roşie)
- camere de ardere pentru motoarele de rachetă
Zirconiu
- stomatologie şi implantologie, bijuterii
- moderator pentru reactoarele de fisiune
- catalizator în multe reacţii chimice
- în aliaj cu Li se foloseşte pentru absorbţia CO2
Niobiu
- obţinerea oţelurilor inoxidabile, criogenice şi refractare
- motoare de avion şi echipamente rezistente la temperaturi înalte
- obtinerea de superconductori
- bijuterii
Molibden
- creşte duritatea şi elasticitatea oţelului, rezistenţa termică şi la coroziune
- fabricarea avioanelor şi rachetelor, lubrifianţi pentru temperaturi ridicate
- catalizator în industria petrolieră
- fabricarea tranzistoarelor, lampi cu halogeni, medicină nucleară şi lămpi röntgen
Rutheniu
- este folosit pentru creşterea durităţii platinei şi paladiului
- în aliajele de titan, un adaus de 0,1 % măreşte considerabil rezistenţa la coroziune
- un aliaj de Ru-Mo are proprietăţi de supraconductor
- este folosit la contactele electrice din întrerupătoarele de Pt şi Pd
- catalizator pentru multe reacţii chimice
- bijuterii, computere
- izotopul radioactiv 106Ru este folosit în tratamentele cu citostatice a bolilor tumorale
Rodiu
- element de aliere pentru platină
- catalizator pentru anumite reacţii chimice
- strat de acoperire prin galvanizare sau vaporizare pentru instrumente optice şi bijuterii
- contacte electrice
Paladiu
- catalizatori pentru automobile şi pentru industria petrolieră
- instrumente chirurgicale, contacte electrice, bijuterii, ceasuri
- purificarea hidrogenului (absoarbe de până la 900 de ori volumul propriu de hidrogen)
Argint
- este folosit în electrotehnică şi electronică
- numismatică, bijuterii, industria fotografică, oglinzi
- stomatologie, instrumente medicale, proteze, utilizare germicidă
Cadmiu
- baterii NiCd
- aliaje pentru lagăre
- electroplacare
- pigmenţi, televizoare alb-negru şi color
- celule fotovoltaice (împreună cu Te)
Cesiu
- izotopul radioactiv 133Ce este folosit ca oscilator cuantic pentru ceasuri atomice, fiind etalon pentru Sistemul Internaţional de Unităţi la baza definirii etalonului pentru secundă
- substanţă de umplutură pentru lichidele de forat folosite pentru a atenua găurirea din timpul forării
- izotopul radioactiv 133Ce este folosit în medicină, măsurători şi hidrologie
- generatoare termoionice cu vapori de cesiu care convertesc energia termică în energie electrică
- aparate pentru recunoaşterea optică a caracterelor, fotomultiplicatori, camere video, materiale fotosensibile, detectoare de radiaţii gama şi raze X, magnetometre, lasere de mare energie, lămpi fluorescente, redresoare cu vapori
- utilizări în biologia moleculară, catalizatori în chimie
- izotopul radioactiv 133Ce poate fi folosit în dispozitive de dispersie radiologică (”bombe murdare”) – atenţionare de la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică
Lantan
- este folosit pentru acumulatorii NiMH utilizaţi la automobilele hibride ( o baterie pentru Toyota Prius necesită aproximativ 10 kg de La)
- catalizator în cracarea petrolului
- ochelari pentru infraroşu, lentile pentru telescoape
Ceriu
- aliaje de aluminiu, amnare, pietre de brichete
- catalizatori pentru automobile
- medicamente pentru tratarea şi prevenirea infecţiilor celor arşi şi imunosupresive
Praseodim
- este folosit la fabricarea magneţilor permanenţi de mare intensitate pentru motoare şi generatoare electrice folosite la maşinile hibride şi turbine eoliene
- este folosit pentru acumulatorii NiMH folosiţi la automobilele hibride
- aliaje pentru motoare de avion
- ochelari pentru sudori şi suflătorii de sticlă
- aliaje pentru amnare şi pietre de brichetă
- pigmenţi pentru sticlă şi emailuri
- stroboscoape
Neodim
- magneţi permanenţi pentru computere, telefoane mobile, echipamente medicale, jucării, motoare, turbine eoliene, sisteme audio
- lasere pentru tratarea cancerului şi epilare, pentru tăierea şi sudarea oţelurilor
- ochelari de protecţie pentru suflătorii de sticlă
- pigmenţi pentru sticlă şi emailuri
- aliaje pentru amnare şi pietre de brichetă
Samariu
- magneţi permanenţi pentru microelectronică, generatoare eoliene, radare
- catalizator pentru unele reacţii chimice
- lasere cu raze X
- datare radioactivă
- izotopul 149Sm este adăugat în barele de siguranţă din reactoarele nucleare
- izotopul radioactiv 153Sm este folosit în tratarea mai multor tipuri de cancer
- superconductori
Europiu
- tuburi fluorescente, monitoare
- absorbant în reactoarele nucleare
- elemente de siguranţă fosforescente pentru eurobancnote
Gadoliniu
- îmbunătăţeşte rezistenţa la temperaturi înalte şi la oxidare a oţelurilor
- aplicaţii în domeniul microundelor, monitoarelor
- substanţe de contrast pentru imagistica de rezonanţă magnetică
Terbiu
- monitoare TV şi display-uri pentru smartphone
- substanţe de contrast pentru lumina ultravioletă
- elemente de siguranţă fosforescente pentru eurobacnote
- filme pentru înregistrări magneto-optice
- magneţi pentru motoare electrice folosite la maşinile hibride şi generatoare eoliene
- microfoane, fibră optică
Disprosiu
- materiale absorbante pentru reactoare nucleare
- senzori, microfoane, traductori
- fabricarea CD-urilor şi a hard-disk-urilor
- lămpi de mare putere pentru cinematografie
- laseri
Erbiu
- bare de control în reactoare nucleare
- pigmenţi pentru sticlărie
- filtre fotografice absorbante pentru lumina infraroşie
- lasere medicale
Tuliu
- surse portabile de raze X
- lasere, aliaje speciale cu alte metale rare
- elemente de siguranţă fosforescente pentru eurobancnote
Yterbiu
- surse portabile de raze X
- îmbunătăţeşte proprietăţile oţelului inoxidabil
- laseri
- catalizatori în industria chimică
- detectori seismici
Hafniu
- bare de control pentru reactoare nucleare folosite la submarine
- lămpi stroboscopice, catozi pentru echipamente electronice
- aliaje speciale pentru aplicaţii aerospaţiale, motoare de rachetă
- procesoare pentru computere
Tantal
- filamente pentru tuburi vidate
- condensatoare şi rezistenţe de mare putere
- instrumente şi implanturi chirurgicale şi dentare
- oţeluri refractare
Osmiu
- aliaje foarte dure împreună cu alte metale platinice
- implanturi cardiace, scanări de amprente, vârfuri de peniţe
Iridiu
- fabricarea creuzetelor
- aliajele IrPt sunt folosite la confecţionarea termoelementelor
- aliajele IrOs sunt folosite la fabricarea vârfurilor de peniţe
- contacte electrice de mare putere
- izotopii radioactivi sunt folosiţi în radioterapia cancerului
Platina
- confecţionarea bijuteriilor
- echipamente de laborator, medicină dentară
- contacte electrice, magneţi permanenţi
- catalizatoare pentru autovehicule şi alte procese din chimie
Aur
- bijuterii, numismatică, broderii, coroane dentare
- preparate culinare extravagante
- scuturi pentru sateliţi, acoperiri pentru vizierele costumelor spaţiale
- microelectronică, tehnică fotografică
- izotopul radioactiv 198Au este folosit în tratarea anumitor forme de cancer
Mercur
- termometre, barometre, manometre, tensiometre, filtre acusto-optice
- cercetări ştiinţifice, stomatologie, electrochimie, amalgame, cosmetică, fungicide
- explozibili brizanţi
- pigmenţi, semiconductori
- extragerea aurului, argintului şi a platinei
- lămpi redresoare de curent alternativ, lămpi pentru raze ultraviolete
Taliu
- raticide şi insecticide
- semiconductori, sticlă optică pentru infraroşii, celule fotovoltaice
- detectoare de radiaţie gamma
Bismut
- medicină, cosmetică
- detectoare şi sisteme de stingere a incendiilor
- muniţie
Thoriu
- combustibil pentru reactoare nucleare
- ThO2 este folosit pentru materiale ceramice rezistente la temperaturi înalte
- lentile şi echipamente ştiinţifice
Uraniu
- uraniul sărăcit se foloseşte la blindaje şi proiectile de uraniu sărăcit, ecrane pentru radiaţii, containere de transport pentru materiale radioactive
- combustibil pentru reactoare nucleare
- bombe nucleare de diferite tipuri
 
În 1985 se punea problema exploatării a 30 de milioane de tone din zăcământul de la Roşia Montană. De când cu implicarea RMGC, cantitatea ce va fi exploatată a crescut la 218 milioane de tone. Cel puţin aşa reiese din planul exploatării prezentat în tabelul de mai jos.
 
Planul exploatării miniere pe cariere (milioane tone)
Anul Cariera Cetate Cariera Cîrnic Cariera Orlea Cariera Jig Total
Minereu Steril Minereu Steril Minereu Steril Minereu Steril Minereu Steril
0 1,3 7,0 0,3 0,1 - - - - 1,6 7,1
1 4,2 6,1 15,0 7,2 - - - - 19,2 14,5
2 3,2 6,2 17,2 8,5 - - - - 20,4 14,6
3 5,0 6,4 13,5 10,1 - - - - 18,5 16,5
4 11,0 9,9 4,9 9,2 - - - - 15,9 19,1
5 0,5 0,2 15,3 19,0 - - - - 15,8 19,2
6 - - 14,5 20,5 - - - - 14,5 20,5
7 - - 13,1 21,9 - - - - 13,1 21,9
8 1,0 6,0 5,3 7,1 4,1 2,2 3,2 6,3 13,5 21,5
9 1,5 6,3 11,1 16,2 - - - - 12,5 22,5
10 2,7 15,2 3,5 2,1 3,4 0,3 4,3 3,6 13,9 21,1
11 11,9 15,3 - - 0,2 5,9 0,8 0,8 12,9 22,1
12 2,3 2,9 - - 13,1 14,1 - - 15,4 17,0
13 4,1 3,3 - - 11,4 4,3 - - 15,6 7,6
14 15,1 16,2 - - - - - - 15,1 16,2
Total 63,9 102,0 113,6 121,9 32,2 26,8 8,3 10,7 218,0 261,5
Notă: Valorile totale sunt rotunjite.
 
Sunt prezentate şi date estimative privind cantităţile de aur şi argint. Aici nu sunt incluse situaţiile în care se vor găsi filoane de aur şi argint, care ar putea creşte de câteva ori (de 7-8 ori !!!) cantităţile de aur şi argint obţinute.
 
Rezerve exploatabile
Zăcământ Minereu (milioane tone) Conţinuturi de metal Metal recuperabil
Raport
steril:util
Au
g/t
Ag
g/t
Au
t
Ag
t
Cetate 63,9 1,49 5,66 95,1 361,7 1,60
Cîrnic 113,6 1,62 9,74 184,0 1106,5 1,07
Orlea 32,2 1,18 2,23 38,0 71,8 0,83
Jig 8,3 1,62 10,65 13,4 88,4 1,29
Total 218,0 1,52 7,47 330,5 1628,4 1,20
 
Şi acum să facem o scurtă recapitulare a tabelelor pe care vi le-am prezentat. În tabelul 1, valoarea elementelor extrase dintr-o tonă de minereu ajunge la 28.973,91 USD. Din aceasta, valoarea aurului şi a argintului însumată ajunge la doar 95,10 USD, din care statului român îi revin doar 6 % (adică aproape 6 dolari la fiecare tonă prelucrată). Bineînţeles, vor fi unii care vor spune că nu am menţionat nimic despre costurile de extracţie, de prelucrare, carburanţi, energie electrică, costul cianurilor şi al explozibililor, salarii şi tot felul de impozite etc. Cu toate acestea, raportul între valoarea elementelor şi valoarea încasată de stat este de aproape 4.829 : 1. Adică din acei 6 dolari, statul roman va plăti costurile necesare mentenantei exploatării dupa închiderea minelor, costurile care ar decurge dintr-un posibil dezastru ecologic, costurile aferente spitalizării oamenilor afectaţi de cianurile folosite şi metalele grele rezultate etc.
Proiectul Roşia Montană valorează 6,3 trilioane de dolari!!! Şi asta nu este tot. Nu am calculat valoarea elementelor la care lipsesc date de prezență și concentrație (Tabelul 1) . Este foarte posibil să se poată extrage multe tone din fiecare element care nu a participat la precedentul calcul. Şi poate s-ar dubla sau tripla această valoare. Dar astea sunt doar  speculaţii. În schimb, 6300  de miliarde de $ e o sumă minimă constatată prin calcul matematic simplu.
ing. Doru Apostol
Acesta e materialul la care lucrez de aproape 2 luni. Astept parerea dvs despre acesta. Tot ce scrie acolo e verificabil 100%, in carti, media si internet. Sper sa va placa. Am facut aceasta adaugare la sugestia unui cititor, caruia ii multumesc.
Nota Redacției: Materialele puse la dispoziție de către dl.ing. Doru Apostol reprezintă un întreg, un studiu de o importanță vitală pentru toți românii oriunde s-ar afla ei pe glob. Munca acestui român merită nu doar stima și recunoștința noastră dar și popularizarea lor urgentă. Trimite mai departe acest studiu tuturor celor pe care-i cunoști! Dă like, distribuie pe facebook, trimite e-mail cu toate cele 3 episoade. Guvernul antiromânesc și antinațional nu doarme,  jandarmii sunt în alertă,  trupe de represiune stau la pândă și niciodată până când nu ne vom elibera…așa ceva nu va fi public pe canalele lor mass-media!
 
 
 
 
N.B.
Reprezinta punctul meu de vedere si nu al semnatarului materialului de mai sus.
 
Rosia Montana este o cauza pierduta; Romania a fost vanduta / impartita de mult timp!
Ponta a fost chemat la raport in SUA si a declarat ca "Guvernul Romaniei va sustine investitiile straine" -  cu orice pret as adauga eu; se intelege se referea la Chevron, insa miza pentru Rosia Montana este mult mai mare.
Ce pacat ca Romania nu este populata de islandezi sau japonezi...!
Puteti sa dati mai departe, daca prin asta considerati ca se mai poate salva ceva.

Serviciile secrete rup tăcerea în cazul Roșia Montană

Serviciile secrete rup tăcerea în cazul Roșia Montană

Detalii incendiare apar în dosarul “Roșia Montană”

Sesizări pe care SRI le făcea cu privire la săvârşirea unor fapte penale care vizau siguranţa naţională

Procurorul militar col. (r) Gheorghe Oancea, face dezvăluiri incendiare pentru Cotidianul.ro cu referire la dosarul “Roșia Montană” pe care îl instrumenta ca ca procuror militar în secţia parchetelor militare.
Procuror militar col. (r) Gheorghe OanceaÎn 30 de ani de activitate, procurorul militar Gheorghe Oancea nu şi-a trecut în „palmares” vreo achitare. Profesionist pur-sânge, discret, ferit de ochii presei, a instrumentat dosare grele ale României postdecembriste. A ales să iasă, dezamăgit de evoluţia lucrurilor, din magistratură, însă, aşa cum spune el, „când am dorit, pe uşa din faţă, pe unde am şi intrat”. A instrumentat şi dosarul Roşia Montană (da, există acest dosar, care ar putea lămuri rapid multe lucruri pe scena bătăliei pentru aurul românesc, dar şi pe scena politică şi a serviciilor) şi, bărbat de onoare, nu se fereşte să vorbească despre el.
Informațiile din dosarul “Rosia Montană”, conform declarațiilor procurorului militar col. (r) Gheorghe Oancea vi le prezentăm mai jos:

„Asasinii economici” ai Roşiei Montane

Eu, ca procuror militar în secţia parchetelor militare, în anul 2002 în toamnă, am fost sesizat de Serviciul Român de Informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte penale care vizau siguranţa naţională.

Un ofiţer MAPN a cartografiat zăcămintele, a vândut şi a ajuns director la RMGC

În vizorul SRI era un maior din Direcţia Topografică a MApN care în perioada ’95-’96 – sau mai târziu, nu mai reţin chiar exact perioada exactă -, desemnat să desfăşoare misiuni topografice, făcuse în zona Roşia Montană o mulţime de cercetări de specialitate, în ideea că în acea zonă ereu amplasate şi nişte unităţi militare. Din elicopter, sau de la sol, s-au făcut fotograme, măsurători de tot felul în materia amplasării şi structurii întregii zone, chestiuni care au fost înregistrate pe nişte dischete, după care acest ofiţer îşi dă demisia din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi devine unul dintre directorii Gabriel Resources.
Sesizarea a venit la mine împreună cu alte documente care indicau faptul că acest ofiţer a săvârşit nişte fapte penale. Fireşte că am început cercetările în acea cauză şi nu m-am limitat doar la transmiterea de date secrete cu caracter militar către persoane neautorizate ce aducea atingere siguranţei naţionale.
Am pătruns mai în profunzimea acestei afaceri care se numeşte astăzi Roşia Montană.

Ce am constatat, domnule?

Ambasadorul Gâf Deac l-a adus pe Frank Timiş

Că prin 1996, când la ambasada României din Sydney a fost numit ambasador un anume domn Gâf Deac, care anterior îndeplinise funcţia de ministru secretar de stat la Ministerul Industriilor şi avea în responsabilitate activitatea minieră.
Acest domn ambasador a intrat în legătură cu un cetăţean australian de origine română, un anume Frank Timiş (n.r. – fost Vasile Timiş), care, deşi nu avea nicio specializare în domeniul minier, şi-a arătat – vai de mine – aplecarea pentru a investi în mineritul din România.

Roşia Montană, afacere de aventurier, nu proiect


Acest Frank Timiş, după datele existente la dosar la acea vreme, era suspectat de tot felul de infracţiuni legate de traficul de droguri. Fireşte că a atras atenţia autorităţilor noastre la vremea aceea, după ce şi-a început activitatea în România, dar, vedeţi dumneavoastră, instituţiile se pare că nu erau încă aşezate, în serviciile secrete se schimbau generaţii, au fost aduşi tineri care poate aveau veleităţi, dar nu aveau experienţa şi organizarea care presupuneau o activitate foarte serioasă.
Cert este că Frank Timiş vine în România, i se deschid toate uşile la Ministerul Industriilor, la Regia Cuprului şi Aurului Deva, la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi implicit la mina Roşia Montană.

Vânzarea aurului a început cu Protocolul de colaborare pentru exploatarea haldelor de steril

Prin ’97, după aceste tatonări, se realizează, domnule, un protocol de cooperare. Chiar aşa se şi numea, Protocol de Cooperare între firma Gabriel Resources, patronată de acest Frank Timiş – un off-shore care-şi avea sediul în Insula Jersey din Channel Islands -, şi Regia Cuprului şi Aurului Deva.
La momentul acela, activitatea minieră la Roşia Montană trecea prin mari dificultăţi. Toată activitatea era subvenţionată de stat. Tot aici îl cunoaşte pe Ovidiu Tender (n.a. – se spune că Tender şi Timiş sunt de fapt rude prin alianţă). Tender preluase în 1995 Institutul de Cercetări Mineralogice, institut care – vă daţi seama -, după atâţia ani de activitate, deţinea extraordinar de multe date privind mineritul din România; analize, prospecţiuni, cercetări…
Cert este că, după ce se realizează acest protocol, se observă, foarte interesant, că găsim funcţionari ai statului, foşti sau chiar activi, din Regia Cuprului şi Aurului Deva sau ANRM, în consiliile de administraţie ale Gabriel Resources şi Tender Group S.A. Foarte ciudat. Ori aşa, ori aşa!
Pe listele Gabriel Resources apare şi acest director, maiorul din MApN care-şi dăduse demisia şi transmisese, conform serviciilor, date secrete ce afectau siguranţa statului.

C.P. Tăriceanu şi R. Berceanu au avizat proiectul de societate mixtă cu Gabriel Resources

Mi-aduc aminte că în dosar se vorbea foarte clar de plângeri făcute de reprezentanţii unor firme serioase din Europa. Toate au fost tratate cu dispreţ total, în mod ciudat şi suspect. Domnule, la un moment dat prin 1997 – c-aici este problema extraordinară – se redactează un Proiect de Contract de asociere între Gabriel Resources şi Regia Cuprului şi Aurului Deva (ulterior Minvest) vizând asocierea în vederea realizării unui obiectiv – şi atenţie la o chestiune care este esenţială! -, propunerea partenerului străin, a lui Gabriel Resources, avea ca element de esenţă reexploatarea haldelor de steril, domnule!

Reexploatarea sterilului, nicidecum exploatarea perimetrului virgin, neexploatat… prin tehnologie avansată…

Acest aşa-zis contract – ţin minte că avea scris sus, în stânga, pe prima pagină, titulatura „Proiect” – a fost semnat de 6-7 persoane cu responsabilităţi majore din cadrul Întreprinderii Roşia Montană, Regiei Deva, ANRM…
Mai mult, la dosar se află două adrese semnate de doi miniştri în funcţie în acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu şi Radu Berceanu, care deşi văd că e vorba de o firmă fără experienţă în domeniul minier, cu sediul într-un paradis fiscal, fără să obiecteze în vreun fel, îşi dau acordul pentru constituirea acestei societăţi mixte.
La momentul respectiv, prin protocolul de colaborare şi ulterior prin proiectul de contract, societatea ce urma a fi nou înfiinţată dobândeşte dreptul de explorare, deşi – mare, mare atenţie acum la o chestiune foarte subtilă! – iniţial se stipula reexploatarea haldelor de steril. Dom’le, punct!

Pentru ca mai apoi să treacă pe şest şi la exploatare…

Asta-i cu totul altceva. Ei au previzionat de la început că vor primi şi dreptul de exploatare.

Au plecat 80 de tone de minereu pentru expertiză


Mai mult, odată cu dreptul de explorare, această companie care nu era încă înfiinţată face nişte sondaje, mai exact recoltează opt containere de minereu, circa 80 de tone, care sunt expediate în Australia. Minereul în discuţie devine obiect de cercetare a uneia dintre cele mai prestigioase firme din lume, specializată în determinarea conţinutului de metale preţioase dintr-un minereu prezentat spre analiză.
Mi-aduc foarte bine aminte că în perioada aceea am solicitat directorului adjunct al SRI ca, prin mijloacele specifice pe care dumnealor le au la dispoziţie, să-mi identifice locaţiile din zona Roşia Montană de unde s-au prelevat acele 80 de tone de minereu puse în containere. Sunt documente vamale care atestă acest transport.
Şi vin doi ofiţeri SRI la mine şi le spun că există suspiciuni, că era clar pentru mine ca anchetator că, atâta timp cât ei preconizaseră reexploatarea haldelor de steril, n-aveau ce să trimită sterilul în Australia să constate nu-ştiu-ce conţinut care deja era ştiut. Le spun de asemenea să verifice de unde s-au prelevat cele 80 de tone de minereu.
După vreo 8-10 zile au revenit cei doi ofiţeri şi mi-au spus:
”Domnu’ procuror, domnu’colonel, nu am reuşit să identificăm locaţiile şi de unde au fost expediate cele 80 de tone către Australia!”
- ceea ce mi s-a părut extraordinar de suspect.
Deja, din acel moment am intrat în nişte îndoieli majore vizând obiectivitatea cercetărilor şi a datelor care în ultima vreme nici nu mai veneau. Mai mult, pe parcursul acestor cercetări prealabile, mi-apare la dosar un document din partea MApN care, vezi tu Doamne, stabilea că datele care făceau obiectul infracţiunii pentru care era cercetat maiorul au fost desecretizate, deci nu mai sunt secrete de stat. Un alt aspect deosebit de ciudat.
De unde s-au recoltat probele de minereu încărcat în cele opt containere care-au plecat în Australia şi cu ce drept?
Partea română a examinat această operaţiune? Contractul nu era în vigoare.
Clar, s-au făcut foraje extra-perimetru.

Aurul de la Roşia, dat pe preţul unei case!

Şi-acum ţineţi-vă bine!
E un lucru despre care nu vorbeşte nimeni. În acel proiect de contract este trecut preţul plătit de Gabriel Resources pentru cele 80% din acţiunile minei Roşia Montană. Şi mi-aduc aminte că este vorba de suma de un miliard şi vreo două sute şi ceva de milioane de lei vechi, sumă echivalentă la acea vreme cu circa 250.000 de dolari.
Cam aşa ceva…
Unul dintre directorii din 2003 de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale îmi spunea:
“Păi, domnule procuror, cu aceşti bani nu s-au plătit nici eprubetele din laboratoarele minelor “.
Deci asta reprezenta preţul minei, 80% din asociere, două sute şi ceva de mii de dolari.
80% dintr-un activ subevaluat. Care ar fi realitatea în privinţa zăcămintelor din subsolul Roşiei?
80% din mina Roşia Montană, din Întreprinderea Minieră Roşia Montană, ăsta este obiectul contractului.

Au mărit perimetrul minei de câteva ori

Pe vremea împărătesei Maria Tereza şi până la acest moment, mina Roşia Montană a avut un perimetru strict determinat de 12 km², până la finalizarea contractului, perimetrul acestei mine s-a extins în 2-3 rânduri. La final perimetrul este de 42,3 km².
De unde s-au recoltat probele de minereu încărcat în cele opt containere care-au plecat în Australia şi cu ce drept?

Suspiciune de fraudă bursieră


Frauda bursieră – delict federal

Deci ei au listat la bursă o fantomă…
Pentru a forma dosarul de listare a societăţii Roşia Montană la bursa de metale preţioase la Vancouver au avut nevoie de rezultatele analizei firmei australiene care a făcut examinarea probelor de minereu şi care – vă spun sigur – au generat un conţinut aurifer şi argintifer surprinzător de mare, ceea ce atestă clar că probele au fost recoltate din perimetru virgin, nicidecum din haldele de steril sau din mina în mare parte exploatată. La momentul acela se achiziţionau terenuri, case, şcoli în acel perimetru. Se cumpărau când noi nu aveam bătut în cuie contractul de asociere.
Dosarul de listare al societăţii la bursă trebuia să cuprindă: contractul de asociere între Gabriel Resources şi autorităţile statului român, analizele din Australia, datele topometrice, topografice de la ofiţerul nostru cercetat, datele de cercetări, prospecţiuni anterior geologic dobândite de la Insitutul de Cercetări Mineralogice şi Geologice a lui Tender şi alte ceva documente.
În 2002, Întreprinderea Minieră Roşia Montană era subvenţionată de stat.
Se alocau sume de la bugetul Ministerului Industriilor care subvenţionau activitatea.
Certitudinea mea, pe datele efectuate în acel dosar, este următoarea: Frank Timiş, prin Gabriel Resources, a săvârşit o infracţiune de fraudă bursieră, care este o infracţiune foarte gravă, infracţiune federală în spaţiul nord-american.

Proiectul de contract a fost prezentat unui cabinet notarial din Alba Iulia

A fost tradus fără precizarea „proiect” şi legalizat, şi alături de celelalte documente despre care am vorbit, a fost întocmit un dosar pentru listarea acţiunilor societăţii şi au început să curgă banii.

Afacerea Roşia Montană şi intrarea în NATO

Nu dai aurul, nu intri în NATO

Era evident faptul că se încearcă muşamalizarea…
Găsisem o fraudă uriaşă.
Apăruseră însă Legea 78 privind actele de corupţie, Ordonanţa 43/2002 privind înfiinţarea PNA (actualul DNA). Având date şi indicii privind acte de corupţie, de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, fals şi înşelăciune, dosarul trebuia declinat la organismul competent.
M-am dus la Joiţa Tănase, procurorul general din acea perioadă, şi spun cum stau lucrurile, că trebuie să predau dosarul în urma desecretizării actelor în cazul ofiţerului de la Topografie, iar pentru restul aspectelor să se continue cercetarea penală.
Domnul Joiţa Tănase îmi spune:
”Domnule colonel, faceţi-mi o notă să-l informez pe primul ministru pentru că mi se par foarte delicate problemele pe care le-aţi identificat dumneavoastră”.
Zic: ”Domnule procuror general, vă fac o notă şi vă predau dosarul”.
„Nu, nu, fă-mi o notă şi ţine dosarul până când îţi spun eu”,
- mi-a replicat domnul Tănase. Am redactat o notă de 4-5 pagini şi i-am remis-o.
N-am mai ştiut nimic despre problemă vreo lună-două, cert este că mă duc într-o zi la ANRM să discut tot ceva legat de dosar cu doamna preşedintă Stratulat, prilej cu care mi-am dat seama că hârtia mea ajunsese pe biroul domnului prim-ministru.
Doamna preşedintă îmi spune următorul lucru…
„Domnule procuror, am primit de la domnul prim-ministru o notă vis-a-vis de modul de iniţiere şi derulare a contractului cu Gabriel Resources, care prim-ministru (n.r. – Adrian Năstase) printr-o rezoluţie pe nota respectivă spune că oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment major pentru intrarea României în NATO”.
Mi-a mai spus că s-a întâlnit la Londra cu prim-ministrul canadian Chretien, care i-ar fi spus acest lucru domnului Adrian Năstase. Când am auzit aşa ceva am rămas perplex!
Prin octombrie 2003 s-a schimbat din funcţie procurorul general. A doua zi, vă rog să mă credeţi, am făcut o adresă de declinare către PNA a dosarului existând probe pentru fapte grave de corupţie. S-a aşezat praful de trei degete pe el. Nu se bagă nimeni!

Aveţi câteva concluzii? Cum se „închide” acest caz?

Concluzia mea este următoarea: atât timp cât în această afacere sunt implicaţi jucători la bursă americani şi canadieni, şi soluţionarea clară a acestei cauze presupune date concrete ale dosarului de listare a societăţii Roşia Montană Gold Corporation la Bursa din Vancouver, fapt care va pune în pericol interesele acestor jucători, nu se va ajunge niciodată la clarificarea lucrurilor. Singura soluţionare a cauzei presupune o cooperare între autorităţile române, canadiene, dar şi americane.

„Acoperire” la nivel înalt…

Prin atitudinea celor de la ANRM şi a ofiţerilor de la SRI care n-au dat date despre locul din care s-au recoltat probele de minereu, se constată că s-a făcut o presiune deosebită. S-a urmărit nesoluţionarea dosarului.

Experţii în situri istorice au tras doar un chiolhan la Câmpeni

În 2003, Academia Română a desemnat un colectiv de specialişti pentru a se deplasa în perimetrul Roşia Montană şi a întocmi un raport vizând efectul acestei activităţi faţă de siturile istorice. Mi-au spus cei de la SRI că echipa s-a oprit la un han de la Câmpeni, au tras un chiolhan pe cinste şi n-au mai ajuns la mină. E trist!
În acest caz, conform spuselor dumneavoastră, putem vorbi lejer de înaltă trădare, subminarea economiei naţionale, dacă mai avem economie… Iar comisia parlamentară pentru Roşia Montană trebuie să se dizolve de urgenţă, parlamentul să respingă proiectul de lege ce i-a fost înaintat şi să înceapă „curăţenia de toamnă” prin mai toate instituţiile…

Suntem în război, domnule colonel?

În primul rând vreau să vă spun un lucru.
Problematica Roşia Montană este extrem de complexă şi vizează un lucru esenţial; interese străine de România.
Dacă nu se-nţelege acest lucru, înseamnă că nu s-a’nţeles nimic. România, din punctul meu de vedere – şi în atâţia ani de profesie în care am soluţionat multe cauze economice mi-am dat seama -, este, de douăzeci de ani, într-un război economic în care pierde bătălie după bătălie, iar Roşia Montană nu face excepţie de la această regulă.
- Procuror militar col. (r) Gheorghe Oancea.

Sursă: Cotidianul.ro

19 ianuarie 2014

THE STORY OF STUF


Un documentar despre circuitul produselor in natura, de la Productie, Distributie si Consum.



Vizualizati aici: https://www.youtube.com/watch?v=n37o-xtBg-8

16 ianuarie 2014

Acum, Romania are din nou nevoie de noi

 

ANONYMOUS ROMANIA

PROIECTUL MONTAUK SI EXPERIMENTUL PHILADELPHIA






publicat la 18 Iunie 2004

de Marian Apostol (AIM)



Notă: Pentru mai multe detalii vă recomandăm să consultaţi cartea "Experimentul Philadelphia şi alte conspiraţii OZN" de Al Bielek şi Brad Steiger (Innerlight Publications, 1991). În cele de mai jos am extras câteva pasaje importante din cartea "Piramidele din Montauk: explorări în conştiinţă" de Preston Nichols şi Peter Moon (Sky Books, 1995)

Volumul "Proiectul Montauk: experimente în Timp" a apărut în iunie 1992 şi a ridicat mai multe întrebări. Ca urmare, "Montauk revizuit: aventuri în sincronicitate" a dorit să răspundă la aceste întrebări însă nu a făcut decât să ne uimească şi mai mult, publicând scenarii ce ţin de ocultism şi societăţile secrete de pe Pământ. A treia carte din seria Montauk, numită "Piramidele din Montauk: explorări în conîtiinţă" avansează şi mai mult în dosarul fenomenului Montauk.

Experimentul Philadelphia

Originile Proiectului Montauk datează încă din 1943 când se cercetau metode pentru invizibilitatea la radar, la bordul navei USS Eldridge. Şi cum Eldridge se afla în rada şantierului naval militar din Philadelphia, evenimentele legate de navă au fost numite Experimentul Philadelphia. Obiectivul acestui experiment era să facă nava invizibilă pentru radar, dar pe lângă acest deziderat, s-a mai obţinut şi un alt efect la care nimeni nu s-a aşteptat. Nava a devenit invizibilă ochiului liber şi a dispărut pur şi simplu din continuumul spaţio-temporal. Era de negăsit! Deşi acest efect era o mare realizare tehnologică, pentru oamenii aflati la bordul navei a fost un dezastru. Mai mulţi marinari aflaţi pe navă au fost transportaţi în afara acestei dimensiuni (a lumii noastre) şi la întoarcere se aflau într-o stare de dezorientare mentală completă şi de teroare cumplită. Unii dintre ei chiar se aflau cu corpul în pereţii metalici ai vasului! Cei care au supravieţuit au fost pensionaţi cu titlul "mental nepotrivit" sau chiar discreditaţi şi întreaga afacere a fost ascunsă, clasificată. După război, cercetările au continuat fiind conduse de dr. von Neumann care s-a ocupat de aspectele tehnice ale Experimentului Philadelphia. Noile lui ordine vizau motivele pentru care mentalul uman nu rezistase experimentului şi de ce oamenii nu puteau fi folosiţi în experimente interdimensionale fără a cauza dezastre. S-a început un studiu pe un mare număr de oameni condus la Laboratoarele Naţionale Brookheaven din Long Island, New York. Acesta s-a numit Proiectul Phoenix.

Von Neumann nu a fost numai inventatorul computerului modern şi un matematician de geniu; el a avut acces la enorma bază de resurse a complexului militar-industrial american inclusiv enorma bază de date a cercetărilor psihologice naziste pe care SUA a dobandit-o după cel de-al doilea război mondial. Pe baza acestor cercetări von Neumann a încercat să folosească tehnologia computerelor împreună cu echipament radio sofisticat pentru a conecta mentalul uman cu maşinăriile. De-a lungul timpului, eforturile sale au fost încununate de succes. După ani de experimente empirice, gândurile umane puteau fi recepţionate cu ajutorul unor radio receptoare bazate pe cristale şi apoi transmise într-un computer pentru stocare. Modelul gândului putea fi astfel apoi afişat pe ecranul calculatorului sau tipărit pe o foaie de hârtie. Toate acestea au dus apoi la realizarea unei maşinarii virtuale de citit mentalul. În acelaşi timp, s-a dezvoltat o tehnologie ce permitea ca un gând ce era transmis de o persoană putea fi captat de calculator şi apoi re-transmis unei alte persoane, afectându-i mentalul. În concluzie, Proiectul Phoenix a obţinut o înţelegere superioară a modului de funcţionare a mentalului (privit ca mijloc, ca o unealtă) şi a permis dezvoltarea ulterioară a tehnicilor de control mental. Congresul american a avut acces la un raport special în legătură cu aceste lucruri şi a decis abandonarea lucrărilor de cercetare în această direcţie.

Totuşi, îngrijorările unor persoane din complexul militar-industrial, care au permis demararea din început a lucrărilor, au făcut ca hotărârea Congresului american să nu fie luată în seamă, fiind seduşi de ideea de a controla mentalul inamicilor într-un război. Un grup secret cu uriaşe resurse financiare şi legături în rândul militarilor, a decis construirea unei noi tabere de cercetare la Camp Hero, o staţie abandonată a Forţelor Aeriene SUA, localizată la capul Montauk, New York.

Proiectul Montauk

Motivul pentru care a fost aleasă această tabără este că deţinea deja o uriaşă antenă radar de tip Sage ce emitea frecvenţe de 400 - 425 MHz, frecvenţă ce coincidea cu cea folosită pentru interacţiunea cu mentalul uman din fazele anterioare ale cercetărilor. La sfârşitul decadei anilor 1960 reactivarea Camp Hero s-a făcut fără fonduri militare. Până în 1972, Proiectul Montauk era deja bine pregătit pentru a începe cercetări masive pentru controlul mental al oamenilor, animalelor şi altor forme de viaţă existente pe Pământ.

De-a lungul anilor, cercetătorii de la Montauk s-au adâncit în perfecţionarea tehnicilor de control mental şi au continuat explorarea potenţialului uman. Dezvoltând capacităţi psihice în personalul folosit, s-a ajuns în momentul în care gândurile unei persoane puteau fi amplificate cu ajutorul aparatelor, astfel că iluziile mentale puteau fi manifestate atât subiectiv cât şi obiectiv! Aceasta includea crearea virtuală a materiei. Toate acestea au fost cu totul noi pentru "experienţa umană obişnuită" dar cei care conduceau Proiectul Montauk nu aveau de gând să se opească aici. Odată cu descoperirea faptului că o fiinţă umană putea manifesta (crea) materie prin simpla gândire, ce s-ar fi întâmplat dacă subiectul uman creea o carte dar nu în prezent ci în trecut? În acest fel a apărut ideea de a distorsiona timpul. După ani de cercetări empirice, au fost deschise astfel porţi ale timpului în care se realizau experimente de neconceput. Proiectul Montauk a ajuns astfel să re-deschidă un vortex temporal înapoi, în 1943, când se realizase Experimentul Philadelphia.

Jonglerii cu timpul

Aceste informaţii au ajuns la public datorită lui Preston B. Nichols, un geniu în electronică care a descoperit într-o zi că el insuşi era victima experimentelor. Lucrând pentru o firmă din Long Island care avea lucrări cu militarii, Preston cerceta telepatia şi a descoperit că unde radio de mare putere erau transmise asupra echipei cu care lucra el, blocând oamenii. Ca expert în radio şi electronică, Preston a descoperit că emiţătorul era la Staţia Fortelor Aeriene de la Montauk şi a început cercetări amănunţite care au durat mai mult de 10 ani. El a achiziţionat multe din echipamentele folosite în timpul Proiectului Montauk şi a descoperit spre uimirea sa că mulţi oameni din Montauk şi-l aminteau de pe vremea când el lucrase acolo. Punctul culminant a fost atunci când soţul verisoarei lui a afirmat că Preston lucrase la Montauk. După îndelungi argumentări pro şi contra, Preston a început să-şi amintească pasaje din viaţa lui care îi erau necunoscute până atunci. După ce a discutat cu mai mulţi oameni de ştiinţă şi ingineri care aveau legătură cu Proiectul Montauk, Preston a reuşit să puna cap la cap evenimentele şi să afle ce s-a întâmplat. Cumva, el trăise două vieţi: într-una lucrase la Montauk, iar în cealalta lucrase în altă parte.

Descoperirile lui Preston au fost confirmate când un om pe nume Duncan Cameron a apărut la uşa casei sale. Duncan afirma că avea aptitudini pentru cercetări psihice şi că a fost antrenat chiar la Agenţia de Securitate Naţională (NSA). Fără a-i spune nimic din peripeţiile sale vizavi de Montauk, Preston l-a dus pe Duncan la Montauk şi a fost surprins să vadă că Duncan cunoştea deja întregul plan de amplasare a bazei Montauk şi că lucrase acolo. Duncan a fost considerat primul om cu capacităţi psihice care a fost folosit în experimentele de călătorie în timp şi şi-a reamintit că fusese şi la bordul USS Eldridge în timpul Experimentului Philadelphia împreună cu fratele său Edward (în prezent recunoscut ca Al Bielek).

Conform spuselor celor doi (Preston şi Duncan), Proiectul Montauk a culminat la 12 august 1983. Un întreg portal de timp funcţiona perfect, dar lucrurile ieşiseră de sub control iar Duncan a adunat un grup de oameni şi au decis să distrugă proiectul. Când se afla pe scaunul de la Montauk (un dispozitiv conectat la receptoare radio cu cristale cu care se transmiteau gânduri prin antena gigant Sage), Duncan a materializat un monstru gigant din subconstientul său care efectiv a distrus clădirea. Oamenii care lucrau la Camp Hero au abandonat baza subit. Gurile de aerisire şi intrarile în subsol au fost astupate cu ciment.

Desi foarte mulţi au încercat să scrie cărţi sau să facă cercetări despre acest subiect, nu le-au dus la bun sfârşit. De exemplu, un reporter de la New York Times s-a retras imediat ce a descoperit că Proiectul Montauk a fost real.

După ce cartea "Proiectul Montauk: experimente în timp" a văzut lumina tiparului, au continuat cercetările astfel că noi argumente şi probe au fost descoperite pregătind astfel apariţia volumului "Montauk revizuit: aventuri în sincronicitate" în care se dovedeşte că experimentele de la Montauk sunt strâns legate de ocultism şi societăţile secrete.

Detalii înfricoşătoare

Al Bielek spune că el şi cu Preston erau cei doi marinari care manevrau echipamentul special de pe Eldridge (din Experimentul Philadelphia). El afirmă c1a filmul "Experimentul Philadelphia" este corect în esenta dar că atunci când el şi cu fratele lui au sărit peste bordul navei nu s-au trezit în deşertul Nevada (aşa cum se vede în film) ci la o bază secretă din Montauk, New York în 1984. El afirmă că guvernul a re-deschis acelaşi experiment 40 ani mai târziu, în aceeaşi zi a anului (12 august) deschizând astfel un tunel al timpului între cele două date. Dacă acest tunel nu era închis, atunci întreaga lume din aceasta dimensiune era sortită distrugerii.

Al Bielek spune că fratele lui a decis să rămână în viitor iar el să se întoarcă în 1943 pentru a închide tunelul distrugând echipamentul de pe Eldridge. El a reuşit acest lucru iar tunelul a fost astfel închis. În 1984 la Montauk se deschisese acest tunel de timp cu ajutorul extratereştrilor. Mai mult, el afirmă că un OZN urmărea de aproape experimentul din 1943 şi a fost prins în vortexul energetic şi transportat în viitor.

După experienţa sa la bordul navei Eldridge, Al Bielek a lucrat într-o echipă ce dezvolta tehnologie nucleară dar nu a fost de acord cu aceste cercetări ale guvernului. Ca urmare, guvernul a văzut în el un pericol şi l-ar fi ucis însă structura sa energetică era intim legată de cele două experimente de călătorie în timp (1943 şi 1984). De aceea, ei credeau că uciderea lui va determina perturbări majore în continuumul spaţio-temporal. S-a luat astfel măsura de a fi redus înapoi la starea de copil folosind o tehnologie furnizată de extratereştri şi l-au pus în locul fiului familiei Bielek în anul 1927.

Datorită faptului că articolele AIM sunt adesea copiate pe diverse forumuri şi apoi preluate de alte reviste şi site-uri, fără a specifica originea lor, vă informăm că adresa acestui articol este http://aim.pro.tc/?a=65 şi este publicat la Active Information Media.

Fratele lui, care rămăsese în viitor, era fascinat de tunelul timpului de la Montauk. Acesta a fost prins în tunel în cadrul unor experienţe şi a murit. Din acelaşi motiv de a nu distruge întreaga lume, s-a luat decizia de a lua spiritul acestuia (care murise) şi folosind aceeaşi tehnologie furnizată de extratereştri, l-au pus în corpul celui de-al treilea fiu al tatălui lor. Preston uitase deci cine era, deşi avea acelaşi tată.

Al Bielek spune că folosindu-se echipamentele aflate în cadrul Proiectului, ei au fost capabili să identifice cel puţin patru alte planete Pământ aflate în universuri paralele (ca în filmul "Sliders") iar într-unul din acestea, Germania nazistă câştigase al doilea război mondial.

Cu altă ocazie, Al Bielek a afirmat că extratereştrii cenuşii există cu adevărat şi că guvernul SUA a primit tehnologii de la ei în schimbul stabilirii lor pe Terra. El afirmă de asemenea că aceşti mici cenuşii sunt ghidaţi (subjugati mental) de o rasă de extratereştri Reptilieni care vin din constelaţia Orion. Însă cei din Orion nu pot supravieţui pe Pământ astfel că îi folosesc pe micii cenuşii ca să le pregătească această planetă pentru a fi locuibilă. De asemenea, au fost mari bătălii în spaţiul cosmic între o Confederaţie a Planetelor şi Alianţa Orion (formată din Reptilieni şi micii cenuşii).

Anul 2012

Apoi Al Bielek a arătat unele aspecte interesante în legătură cu anumite călătorii realizate la Montauk, în viitor. El spune că, din anumite motive, nu pot trece dincolo de anii 2011 - 2013. De asemenea, afirmă că tehnologia este atât de perfecţionata încât te pot scoate din prezent, te trimit în alt timp şi te aduc înapoi atât de repede încât nu se observă nici-o diferenţă de o secundă, însă are loc o îmbătrânire a corpului egală cu perioada de timp petrecută dincolo. Exact astfel i s-a întâmplat de câteva ori. A încheiat spunând că au văzut că dincolo de 2013 nu există viaţă pe Pământ.

Explicaţia este una singură: din moment ce pentru a călători în timp este necesar ca atât plecarea cât şi destinaţia să fie în rezonanţă, cu alte cuvinte, în aceeaşi dimensiune vibratorie, atunci este clar că în perioada 2011 - 2013 Pământul va face un salt de frecvenţă, un salt într-o altă dimensiune! De accea, noul timp nu poate fi sincronizat cu acesta din prezent! Călătoriile temporale se opresc atunci!

Există o serie de profeţii care anunţă că ceva extraordinar de important se va întâmpla în această perioadă. Atât aztecii cât şi Mayaşii susţin că va exista o transformare radicală. De asemenea, pe peretele de lângă camerele faraonului din Marea Piramidă din Egipt, la care se ajunge prin tunelul celebru, există o referinţă clară la anul 2011. Calendarul Mayaş numit Ţolkin (Tzolkin) se sfârşeşte în anul 1012.

Cu adevărat, informaţiile legate de Experimentul Philadelphia, Proiectul Montauk, şi tehnologiile extraterestre ne vor duce spre o înţelegere adevărată a realităţii Universului în care ne aflăm.

"JOS ACTUALA CLASA POLITICA"

 

"Din aceasta plictiseala iesim cu totii pacaliti."

 

Oreste Teodorescu

LEGEA REZONANTEI 

 

 
 
Vizualizati aici documentarul: http://www.youtube.com/watch?v=MDo8dO6hnjo

THRIVE


"A prospera este tendinta naturala a vietii"


Un documentar de exceptie despre evolutie si tendintele ecosistemelor de a prospera.

Urmariti documentarul aici: http://www.youtube.com/watch?v=xhJKujvSIBs

NIBIRU

 

PLANETA XXX

 

SAU ADEVARUL GOL GOLUT

 

Un film de Viorel Micu

       In efortul de a devoala unele incercari de manipulare care au scopul concret de a produce panica generalizata si teroare, ne asumam ingrata sarcina de a lupta impotriva lor,  prezentandu-va acest scurt documentar realizat cu putine fonduri dar in acelasi timp cu foarte mare bucurie, dublata de un efort pe masura!"

Echipa Megatechgrup

Urmariti documentarul aici:http://www.youtube.com/watch?v=N0GRSYi-RWk

 Crede cineva că dacă vom continua să promovăm lichele şi hoţi, penali şi mincinoşi, criminali şi vicioşi, ajungem bine? Crede cineva că dacă nu vom începe să preţuim virtutea, să onorăm munca şi să pedepsim hoţia, să cinstim adevărul şi să stârpim minciuna, avem vreun viitor?

MISTERUL APEI 


Un uimitor si fascinant documentar

Urmariti aici:http://www.youtube.com/watch?v=oKfKIaQ1Ddo&list=PLFt5TT8hzfYisfY-Gs2sh6pkybvB1b8rk&index=22