România este sub asediu (III): DISTRUGEREA ISTORIEI
„Pentru a lichida popoarele, se începe prin a le altera, prin a le șterge memoria. Le distrugi cărțile, cultura, istoria și altcineva le scrie alte cărți, le dă o altă cultură, le inventează o nouă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este și ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita și mai repede; limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală.” (Milan Hubl, istoric ceh)
Pentru a subjuga un popor și a îl ține sub ascultare, este absolut necesar să-i ascunzi istoria, mai ales acele părți ale ei care îi conferă respectivului popor drepturi pe pământul și asupra resurselor din subsol sau de la suprafață. Astfel, un neam căruia i se taie sau i șubrezesc rădăcinile devine docil și tolerant în fața exploatării de orice fel.
În cazul României și românilor, atacul asupra istoriei se dovedește a fi de o violență rar întâlnită. Deja, în prezent, atacatorii nici măcar nu se mai sinchisesc să-și acopere cât de cât stratagemele, le expun în mod direct, sunt vizibile.
Dușmanii sunt, evident, aceeași care urmăresc pământul și resursele, numai că, pentru a reuși acest lucru au nevoie de oameni infiltrați peste tot.
Dacă vorbim de istorie, atunci vorbim de oameni puși prin instituții ce ar trebui să protejeze și să promoveze moștenirea noastră istorică, vorbim de unii istorici și arheologi, de unii politicieni sau așa-ziși activiști ai democrației care mai mult încearcă să îngroape țara decât s-o scoată la liman.
Cu buldozerul prin istoria milenară
Nu voi relua aici descrierea în amănunt a abuzurilor fără precedent asupra istoriei noastre, abuzuri recente, de pildă din 2012, atunci când, pe un tronson al viitoarei autostrăzi Sibiu-Orăștie, situri de o importanță colosală, nu doar în contextul național, dar și în cel internațional, au fost pur și simplu asfaltate. Sibot, Tartaria și Turdas reprezintă doar cele mai cunoscute exemple de locații în care urme milenare de cultură materială autohtonă au fost distruse.
Vina
o poartă toți cei implicați: arheologii care au emis avizele de
descărcare arheologică, reprezentanții Companiei de Drumuri și
Autostrăzi, precum și constructorul. De-a valma, urme geto-dace, romane,
dar și neolitice, au fost spulberate de avântul suspect cu care s-a
dorit finalizarea acelui tronson. Avem, e drept, nevoie de
infrastructură, dar nu cu acest preț. Nu cu prețul istoriei însăși.În timp ce chiar la graniță noastră vecinii bulgari alocă fonduri însemnate pentru cercetare și protejare a patrimoniului imobil, doar-doar și-or stabili și ei o conexiune cu antichitatea tracă, ai noștri “bravi” istorici și cercetători (cel puțin mare parte dinre ei) nu s-au sinchisit să se opună măcar verbal, public, imporiva acestor distrugeri. Cu stupoare am citit mesajul unei doamne arheolog care îmi spunea că, de pildă, situl de la Sibot, “nu era așa important pentru a fi lăsat intact”.
Ba era, doamnă arheolog, avea toate avantajele pentru a deveni un însemnat loc pe harta turistică a României, fiind în proximitatea unui drum național, fiind un sit complex, cu urme de constructi diverse, de la terme la temple și locuințe civile. Putea, de asemenea, fi folosit că șantier școală pentru studenții de la istorie. Autostrada îl putea ocoli sau “sări”, printr-un pod. Soluții tehnice existau, dar nu s-a vrut. Din acest motiv îmi permit să acuz arheologii de acolo de rea-voința și complicitate la distrugerea acelor situri. Nu este deloc normal ca deciziile cu privire la ce are voie și ce nu să păstreze un popor ca obiecte de patrimoniu imobil să aparțină unui grup restrâns de persoane care, așa cum o arată faptele, acționează numai și numai distructiv.
Vestigii unice în Europa, lăsate în paragină
Nu mi-ar fi de ajuns un singur articol pentru a enumera vestigiile de pe teritoriul României lăsate într-o stare deplorabilă, ignorate, cercetate superficial sau haotic. Este de ajuns să faceți o vizită la Argedava (Popești), la o aruncătură de băț de București, la Ziridava (Pecica), lângă Arad pentru a vedea cum cetăți și așezări geto-dace, cu o vechime ce depășește 2.000 de ani, sunt ori pășuni comunale ori groapă de gunoi a satului. La Pecica am cules eu însumi oseminte antice, lăsate în mod barbar la suprafața și le-am reînhumat.
Astfel de situri arheologice ar reprezenta, pentru alte țări, descoperiri remarcabile, ar fi îngrijite, cercetate în amănunt și apoi incluse în circuite turistice. Oamenii vor să vadă, la față locului, in situ, parțial sau, unde nu se poate, măcar reconstruit, un bordei antic, un loc de cult, o amforă sau vas pentru cereale, o reconstituire a unui cuptor sau a unui atelier de fierărie.
Cum se da cultura pe mâna personajelor anti-românești
În urmă cu ceva vreme am scris un articol în care arătam în ce mod domnul Kelemen Hunor, în timpul mandatului său de ministru al Culturii, a decis să aloce fondurile instituției pe parte de investiții în obiective de patrimoniu. Listele, care sunt publice și pot fi verificate de către oricine, sunt mai mult decât evidente.
Concret, obiective de importanță majoră ale istoriei noastre, precum Cetatea de Scaun a Sucevei sau Cetatea Domnească de la Curtea e Argeș, nu primeau, din banii ministerului, bani strânși de la noi, românii, niciun leu, în timp ce sute de biserici și clădiri din zonele locuite în majoritate de maghiari erau blagoslovite cu sute de mii sau milioane de lei. În mod cert, orice obiectiv de patrimoniu de pe teritoriul României trebuie protejat, indiferent că este geto-dacic, roman, creație a sașilor sau secuilor etc, însă modul în care domnul Hunor a ales să distribuie acele fonduri este unul mai mult decât discriminatoriu la adresa românilor și românismului.
Unde au fost domnii istorici și arheologi când s-a constituit acea listă de investiții? De ce nu au reacționat public? Probabil erau prea ocupați să arunce cu noroi mișcarea dacistă, a cărei reprezentanți suntem și noi, mișcare pe care distinșii domni și doamne de o “înaltă” ținută morală o consideră că fiind adevăratul dușman al istoriei naționale.
Nu, doamnelor și domnilor, adevărații dușmani sunt aceia dintre dumneavoastră care TAC și stau cu mâinile în sân când vestigiile sunt fie distruse, fie lăsate în paragină. Cineva, tot din lumea istoricilor, îmi spunea că “ce vrei, dom’ne, să facem? nu ne putem pune contra celor ce conduc instituțiile de cultură, că dacă am face-o nu mai avem acces la catedre, pe șantiere etc”.
Prin urmare, ni se recunoaște direct că pasiunea și profesionalismul sunt, de multe ori, lăsate în plan secund, întâietate având direcția stabilită de la “centru”. Păi atunci, doamnelor și domnilor, apucați-va de altă meserie, deoarece, prin lașitatea voastră, afectați destinul a milioane de români și al urmașilor lor. Sau strângeți rândurile și urlați cu o voce unică împotriva abuzurilor și distrugerilor, că doar nu v-or concedia pe toți. Ia vedeți, se poate? Dacă veți face asta, vă vom sprijini și veți câștiga respectul și apecierea tuturor oamenilor de bine. Altfel vă faceți în continuare părtași la tot procesul acesta distructiv. Noroc că mai există, totuși, și unii istorici și arheologi cinstiți, dedicați si profesioniști care mai contrabalansează, atât cât pot și ei, lașitatea voastră.
Dar, dacă vorbim de zona de cultură, lucrurile nu se opresc aici. Recent, studenți ai Facultății de Istorie din București îmi povesteau cum, în bibliografia lor de studiu, sunt incluse cărți ale unor autori maghiari, unii dintre ei susținând că poporul nostru s-a format pe alte meleaguri și ar fi migrat aici prin Evul Mediu.
Evident, dacă vrei să treci examenul, trebuie să înveți aceste lucruri. Aceiași studenți îmi mai relatau cum, încă de pe la primele cursuri, unii profeosri le-au spus clar: “uitați de daci!”. Toate astea se întamplă în timp ce din manualele de liceu a fost pur și simplu scos orice element ce ține de străvechimea și antichitatea noastră, istoria acestor meleaguri începând din 106….
O altă metodă aplicată de cei ce ne falsifica sau ascund istoria este aceea prin care sunt ignorate momente și fapte din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat care nu convin anumitor interese. De pildă, ștergerea numelui Budapeste din lista orașelor eliberate de armata română prezentă pe interiorul Arcului de Triumf din București. Nici astăzi nu am aflat cine a decis înlăturarea acestui nume și de ce nu se resculpteaza la locul său.
Ce riscăm?
TOTUL! Simplu și direct.Riscăm TOTUL! După cum decurg lucrurile, în câteva zeci de ani sau poate chiar mai devreme nu vom mai avea ce să cercetăm sau să protejăm nici dacă am vrea. Scenariul ăsta va servi de minune drept argument al celor ce ne pândesc pământul și resursele, care, la acel moment, vor putea să ne spună senini: “Nu aveți nicio conexiune cu antichitatea, nu aveți dreptul primordal pe acest pământ”.
Și degeaba s-or da peste cap urmașii noștrii, cel puțin aceia care vor afla de la noi, cei de azi, care încă mai avem acces la situri, vestigii, informații, să le demonstreze străinilor că nu au dreptate, pentru că nu vor mai avea cu ce să demonstreze, nu va mai există nimic care să ne susțină drepturile aici.
Nu vom mai avea rădăcini materiale, ci doar povești și legende, amintiri ale bătrânilor ce au mai apucat să vadă un murus dacicus, un val de pământ neolitic, un vas de Cucuteni sau o necropolă din epocă fierului. Pierderea rădăcinilor va crea dezorientare, poporul va deveni și mai supus decât este în prezent pentru că-și va pierde și dramul de drept istoric pe care încă îl mai are și-l poate invoca. AȘADAR, ATENTIE!!!
Valentin Roman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu