Cum ne-a luat Molotov Bucovina şi Ţinutul Herţei

sursa: historia.ro

Autor: Michael Nicholas Blaga

"Molotov remembers. Inside Kremlin Politics", publicată de editura Ivan R. Dee din Chicago, SUA, 438 pagini

Cartea de amintiri a lui Molotov – Molotov remembers. Inside Kremlin Politics (Amintirile lui Molotov. În interiorul politicilor Kremlinului) – prezintă interes şi pentru cititorii români, deoarece descrie circumstanţele în care România a pierdut nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa în anul 1940, odată cu Basarabia.

Nu cunoşteam bine geografia la data vizitei lui Ribbentrop. Nu ştiam geografia graniţelor dintre Rusia, Germania şi Austro-Ungaria. Am cerut să trasăm graniţele în aşa fel încât oraşul Cernăuţi să ne aparţină nouă. Germanii mi-au spus: «Dar voi n-aţi avut niciodată Cernăuţiul, el a aparţinut întotdeauna Austriei. Cum puteţi să-l cereţi?», «Ucrainienii îl cer! Sunt ucrainieni care trăiesc acolo, ei ne-au ordonat să facem asta!», «Dar Cernăuţi n-a fost niciodată oraş rusesc, a fost întotdeauna parte a Austriei şi apoi a României!», a răspuns Friederich von der Schulenburg, ambasadorul german la Moscova. «Da, dar ucrainienii trebuie să se unească!», «Nu sunt mulţi ucrainieni acolo... Hai să nu discutăm chestiunea asta!», «Trebuie sa luăm o decizie. Ucrainienii sunt acum în ambele părţi, în Ucraina Trans-Carpatică şi în partea de est; toată asta aparţine Ucrainei şi dumneavoastră vreţi să păstraţi o bucată în afara ei? Imposibil. Cum se poate asta?», «Cum se cheamă asta... Bukovina». Schulenburg s-a foit în fotoliu, a oftat şi apoi a zis: «Voi raporta guvernului meu». A raportat şi Hitler a acceptat”(pag. 11).

Am ales să aşez în debutul acestui articol exact cuvintele prin care Molotov descrie cum a smuls din teritorul României provinciile româneşti menţionate mai sus. Nici vorbă de un ordin al ucrainienilor în acest rapt teritorial. A fost ideea lui Molotov ca, odată cu Basarabia, să ceară de la Hitler şi Bucovina. Toţi membrii Biroului Politic – scrie Molotov cu satisfacţie – s-au înghesuit să-l felicite ulterior pentru obţinerea Bucovinei şi a Ţinutului Herţa, pentru că niciunul dintre ei n-a crezut posibilă această manevră; şi şi-au exprimat deschis scepticismul la iniţierea ei de către Molotov, odată cu ultimatumul asupra cedării Basarabiei... Aceste dezvăluiri ale lui Molotov confirmă justeţea poziţiei lui Nicolae Iorga, care s-a opus la Consiliul de Coroană ca aceste teritorii să fie cedate Rusiei fără vreo rezistenţă din partea României. Carol al II-lea şi clasa politică românească de atunci au admis pierderea provinciilor fără să tragă un singur foc de armă! Ultima speranţă a milioanelor de români din Bucovina şi Ţinutul Herţei de a se uni cu România a fost pierdută definitiv atunci când Emil Constantinescu şi Adrian Severin şi-au pus semnătura pe documentele de renunţare în favoarea Ucrainei a acelor teritorii.

Molotov susţine că l-a adus pe Hitler la disperare

Mai sunt însă şi alte dezvăluiri uluitoare pentru cititorii români ai cărţii lui Molotov. El descrie cum a reuşit să-l scoată din sărite pe Hitler cu pretenţiile Rusiei asupra României. În vizita de stat efectuată de Molotov la Berlin în noiembrie 1940, el a purtat tratative directe cu Hitler privind împărţirea lumii între Rusia şi Germania, după 15 luni de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov.

Acel pact semnat la 23 august 1939 prevedea ca Germania şi Rusia să păstreze linişte la graniţele lor comune atunci, după desfiinţarea Poloniei, şi, în acest scop, să nu aibă trupe militare în ţări vecine Rusiei. Molotov i-a reproşat lui Hitler că nu respectă această prevedere a pactului şi că a dus trupe militare în România şi în Finlanda. Cererea lui Molotov ca Germania să-şi retragă trupele din România s-a izbit de rezistenţa surdă a lui Hitler care nici nu voia să discute subiectul acesta. „«De ce aveţi acele trupe acolo? Cum putem discuta probleme majore dacă nu putem să convenim în coordonarea acţiunilor noastre în aspecte secundare?» El o ţinea pe a lui («Mofturi, fleacuri») şi eu pe a mea. El a devenit agitat. Eu am persistat. Într-un cuvânt l-am adus la disperare” (pag.15-16). O altă clauză a Pactului Ribbentrop-Molotov prevedea că niciuna dintre părţile semnatare nu va iniţia acţiuni internaţionale în terţe ţări, fără consultarea în prealabil a celeilalte părţi semnatare a pactului. Molotov i-a reproşat lui Hitler că a violat şi această clauză a pactului, oferind României garanţii de apărare a integrităţii sale teritoriale, după semnarea de către ministrul român, Mihail Manoilescu, a cedării Ardealului de nord Ungariei (Dictatul de la Viena). Rusia nu fusese consultată în prealabil – a subliniat Molotov. Nedumerit, Hitler a replicat iritat că el a dat Rusiei tot ce a cerut şi că, pe lângă Basarabia, Rusia a luat şi Bucovina care a fost teritoriu austriac, deci se cuvenea să aparţină Germaniei.

România, mărul discordiei dintre Germania şi Rusia?

Molotov a justificat nemulţumirea Rusiei faţă de garanţiile date României de Hitler prin faptul că graniţa naturală a Rusiei era pe linia Carpaţilor răsăriteni şi nu pe râul Prut. „Deci acum vreţi toată Moldova!”, a spus Hitler. În acel moment s-a produs o ruptură serioasă în atmosfera discuţiilor dintre cei doi negociatori, moment care face obiectul atenţiei istoricilor din Occident, întrucât asta l-a convins pe Hitler că nu se poate baza pe ruşi. Mai rău chiar, documente din arhivele germane atestă că, imediat după plecarea lui Molotov din Berlin, Hitler a ordonat generalilor săi întocmirea Planului Barbarossa de atacare a URSS-ului.

Merită studiat şi din perspectivă americană acest moment crucial al întrevederii lui Molotov cu Hitler la Berlin, întrevedere care s-a încheiat atât de rău pentru cele două ţări gigant. Jurnalistul american William Shirer, aflat la Berlin în acea perioadă, scrie în cartea sa, The Rise and Fall of the Third Reich (Ascensiunea şi prăbuşirea celui de-Al Treilea Reich), că, la reproşul lui Molotov că Germania a dat garanţii României, Hitler i-ar fi declarat exasperat acestuia că ţările lor sunt prea mari pentru a se certa pentru nişte petece de pământ din România. Hitler a schimbat subiectul discuţiei şi a propus lui Molotov ca Rusia să facă presiuni asupra Turciei pentru controlul strâmtorii Dardanele şi, mai ales, Rusia să invadeze Peninsula Arabiei cu preluarea tuturor statelor de acolo (Arabia Saudită, etc). Aici s-a rupt filmul negocierilor pentru că Molotov, în loc să ceară timp de gândire sau detalii, aşa cum i-a reproşat Stalin la sosirea sa la Moscova, i-a dat lui Hitler un răspuns negativ care l-a ofensat pe Hitler în aşa măsură încât a precipitat decizia acestuia de a invada URSS-ul. Ruşii acuză acum România că a fost mărul discordiei dintre Germania şi Rusia, care a dus la agresiunea lui Hitler contra URSS. Restul este istorie.

Nu Beria a fost responsabil de Marea Teroare

Dar cartea lui Molotov cuprinde şi alte aspecte inedite şi interesante pe lângă cele referitoare la România. De exemplu, la moartea lui Lenin s-a pus problema cine să-i ia locul de Preşedinte al Consiliului Comisarilor Poporului, echivalentul de azi al funcţiei de prim-ministru. Adjuncţii lui Lenin la guvern erau Kamenev, Ţiurupa şi Rîkov. Deşi Kamenev avea cele mai multe voturi de sprijin, a fost preferat Rîkov deoarece Kamenev era evreu, iar funcţia trebuia să fie ocupată de un rus get-beget. „La ora aceea, evreii ocupau multe funcţii de conducere, deşi ei reprezentau doar un mic procentaj din populaţia ţării” (pag. 120). În Biroul Politic, 50% din membrii lui erau evrei, iar de cel mai strălucit dintre aceştia, Leon Bronstein – intrat în istorie sub numele conspirativ de Troţki – se temea chiar şi Lenin deoarece „Troţki avea suporteri puternici şi devotaţi, iar printre cei care erau neutri, mulţi îi recunoşteau autoritatea. Troţki a fost un om deştept şi capabil, care exercita o enormă influenţă” (pag. 105). După moartea lui Lenin, s-au debarasat de Troţki, pe care l-au scos de la conducerea Armatei Roşii şi în locul lui l-au pus ministru al forţelor armate pe basarabeanul Mihai Frunză.

Un alt aspect interesant din cartea de faţă este acela că Stalin, şi nu Lavrenti Beria, poartă răspunderea istorică pentru uciderea atâtor oameni în decursul istoriei URSS. Practic, Molotov îl exonerează complet de orice vină pe Beria în acest subiect întunecat. „Beria a fost numai un funcţionar în acea vreme. El muncea numai pentru a-şi asigura interesele proprii. În opinia mea au fost excese, dar aceste excese au fost provocate de Stalin. Beria se temea foarte tare de Stalin. El n-ar fi mers aşa departe, dar Stalin, în opinia mea, a împins lucrurile un pic prea mult. L-am apărat şi continui să-l apăr pe Stalin în această privinţă, inclusiv in chestiunea terorii... Nu, eu nu l-am considerat niciodată pe Beria a fi principalul răspunzător al terorii. Am susţinut întotdeauna că răspunderea principală aparţine lui Stalin şi acelora dintre noi care au aprobat teroarea şi au fost activi în implementarea ei. Iar eu am fost întotdeauna activ şi am fost în favoarea adoptării acestor măsuri. Nu am regretat niciodată şi nu voi regreta vreodată că am acţionat foarte brutal. Dar greşeli au fost făcute, desigur” (pag. 339).

Printre victimele terorii a fost şi scriitorul Maxim Gorki, otrăvit de Yagoda. Stalin n-a avut o moarte naturală, teorie la care aderă şi Molotov, care scrie că Beria i s-a confesat în luna mai 1953 că el, Beria, i-a scăpat pe toţi de Stalin, că altfel erau împuşcaţi la ora aceea. N-a precizat însă cum i-a scăpat de Stalin, prin otrăvirea lui sau prin blocarea accesului medicilor la Stalin, care a zăcut paralizat 15 ore pe podeaua vilei sale de la Kunţevo, fără vreo intervenţie medicală. Molotov mai scrie în aceste memorii că la moartea lui Stalin n-a fost timp să-i confecţioneze o uniformă nouă şi l-au pus în sicriu într-o uniformă veche, reparată în grabă. Suprem paradox şi ironie a vieţii: omul cel mai puternic din lume n-a avut la moartea sa un costum nou, pe care să-l arate lumii în sarcofagul de sticlă! Lenin şi Stalin n-au lăsat în urma lor cărţi de memorii, dar acum, ridicând cortina asupra secretelor Statului sovietic, avem memoriile lui Molotov, care, după Lenin şi Stalin, a avut timp de decenii, cea mai înaltă funcţie din conducerea URSS. El a fost comunist timp de 80 de ani şi a decedat la 8 noiembrie 1986 la venerabila vârstă de 96 de ani.