un blog care trebuie vazut

http://istoriiregasite.wordpress.com/

Pierit-au dacii?

sursa:http://istoriiregasite.wordpress.com

  Drama izvoarelor scrise – Scrieri pierdute cu privire la daci

Din tot ce s-a scris despre daci în antichitate, până la noi nu a ajuns mai mult de 10%! Stranie şi tragică soartă a unor documente distruse din voia destinului sau cu bună-ştiinţă, ori care poate zac încă neştiute, în beciurile vreunor mănăstiri sau biblioteci!

Până la apariţia tiparului în secolul 16, scrierile antice au supravieţuit cu destulă dificultate, prin intermediul copiştilor. Totuşi, din noianul greu de evaluat de scrieri ale eruditei antichităţi, s-a pierdut enorm de mult, fie din pură întâmplare, fie cu reavoinţă, din pricina fanatismului care a dus la incendieri de biblioteci, fie din neglijenţă, ignoranţă sau dezinteres.

  Strabon

Scrierile care mărturiseau despre geţi şi daci au avut, aproape toate, această soartã: nu au reuşit să traverseze veacurile. Ceea ce a ajuns până la noi nu reprezintă, probabil, nici 10% din ce s-a scris despre aceşti neştiuţi locuitori ai pământurilor de la nordul Dunării. Istoricii noştri îi citează adesea pe Herodot, pe Strabon şi pe Dio Cassius, cu puţinele lor fragmente în care se vorbeşte despre geţi şi daci, lăsându-ne impresia că acest neam a fost fie ignorat de marile puteri vecine, fie pur şi simplu prea barbar ca să prezinte interes.

Totuşi, există numeroase mărturii antice despre scrieri care vorbeau de strămoşii noştri, dar care s-au pierdut. Însă câtă vreme aceste mărturii există, trebuie să ţinem cont de ele şi să admitem că s-a scris mult mai mult despre geţi şi daci decât ni s-a spus în cărţile de istorie, că aceştia au stârnit interesul vecinilor lor într-o măsură mare, atât prin modul lor de viaţă şi prin religia şi credinþele lor,cât şi prin relaţiile pe care le-au avut cu cei din jur şi prin războaiele pe care le-au dus. Cu excepţia lui Al. Papadopol-Calimah, un istoric uitat din veacul al XIX-lea, pe care nimeni nu îl citează şi a cărui operă a fost în totalitate ignorată, nimeni nu a încercat până acum să facă o evaluare completă a ceea ce s-a pierdut din documentele despre daci. Conform acestuia, numărul autorilor care au scris sau doar au pomenit în treacăt despre strămoşii noştri este de… aproape trei sute.

Nu ştim dacă pentru alte neamuri s-au făcut astfel de evaluări. Nu ştim dacă soarta izvoarelor privitoare la daci a fost mai vitregă decât a altora. Marele învăţat Posidoniu călătorise la gali şi scrisese o carte despre aceştia, astăzi pierdută. Împăratul Claudiu scrisese şi el o istorie a etruscilor în 20 de volume, din care nimic nu a ajuns până la noi. Totuşi, despre gali ştim multe lucruri din alte izvoare, de la etrusci avem monumente şi inscripţii, doar dacii s-au dovedit mult prea tăcuţi., ori poate noi nu am căutat îndeajuns, căci suntem prea puţin interesaţi de soarta lor…

 Unde s-au ascuns geţii şi dacii?

Pentru antici, în vremurile cele mai îndepărtate, teritoriile de la nordul Dunării reprezentau un loc enigmatic, populat de fiinţe mitice. Cu timpul, pe măsură ce relaţiile comerciale s-au dezvoltat şi sfera de influenţă a lumii greco-romane s-a extins, geţii şi dacii au început să fie mai bine cunoscuţi şi pomeniţi în scrierile grecilor şi ale romanilor. Totuşi, puţini au fost aceia care au scris ceea ce au văzut cu ochii lor, căci puţini au călătorit până pe aceste pământuri. Astfel că majoritatea informaţiilor pe care ni le transmit aceste izvoare sunt informaţii de a doua sau a treia mână, aproximative, deformate, transmise din gură în gură printr-un fel de telefon fără fir.. Au existat şi lucrări ale unor martori oculari care au fost în Dacia şi au descris cu mare exactitate geografia, istoria, organizarea politică şi socială, tradiţiile, poate şi limba dacilor, dar toate aceste scrieri s-au pierdut. Vom reveni mai jos asupra lor. Prin urmare, informaţiile pe care le mai avem sunt adesea confuze. Ba mai mult, anticii nu făceau întotdeauna distincţie clară între sciţi şi geţi sau între traci şi geţi, iar mai târziu, îi confundă pe geţi chiar cu goţii (cu sau fără intenţie) sau cu alte neamuri. Astfel că, nu de puţine ori, sub referinţele la sciţi, traci, goţi etc. se pot ascunde informaţii preţioase despre daci şi geţi.

Ce fel de evenimente consemneazã scrierile vremii? În primul rând, înregistrează numai evenimente politice şi militare importante – războaie, victorii, alianţe, trădări, asasinate, succesiuni la tron, iar o perioadă de pace şi linişte este aproape întotdeauna absentă din documente. Aşadar, cei ce trăiau în pace trăiau într-un fel în afara istoriei. În al doilea rând, istoria scrisă este aproape întotdeauna istoria învingătorilor. De aceea, izvoarele latine nu vor pomeni prea mult despre autohtoni, ci în primul rând despre romanii colonizatori şi, tot de aceea, mai târziu, numele dacilor sedentari şi paşnici dispare din scrieri, în primul plan fiind goţii, gepizii, hunii şi alţi migratori cu o istorie activă.

  Primele informaţii

Putem presupune că primele informaţii despre geţi au fost consemnate de popoarele orientale cu care aceştia au intrat în contact, în primul rând pe calea comerţului. Dar din cronicile orientale nu ni s-a păstrat nicio informaţie cu privire la geţi. Comerţul i-a pus în contact cu sciţii de pe ţărmurile nordice ale Mării Negre, cu perşii, cu fenicienii, cu neamurile din Asia Mică şi chiar cu egiptenii. Documentele acelora îi vor fi pomenit şi pe strămoşii noştri, cel puţin cei dobrogeni.

Herodot

    Cel mai vechi eveniment în care sunt antrenaţi geţii este cel pomenit de Herodot cu referire la campania lui Darius (sec. VI î.Hr.), regele perşilor, împotriva sciţilor, care, înainte de a ajunge la Istru, îi biruie şi pe geţi. Cea de-a doua informaţie ne trimite în timp, două secole mai târziu şi se referă la expediţia lui Alexandru cel Mare (sec. IV î.Hr.) care, ajuns la Dunãre, înfruntă opoziţia geţilor.

Numărul mare al geografiilor pierdute, în care foarte probabil erau descrise şi teritoriile getice, face ca misterul să fie şi mai adânc. Însuşi marele geograf  Strabon a scris o carte despre Tracia şi Dacia, astăzi cu desăvârşire pierdută. Marele geograf Marin din Tyr descrisese în amãnunţime teritoriile locuite de geţi şi daci, dar lucrarea sa nu a ajuns până la noi, decât într-o palidă măsură, prin intermediul unei prescurtări făcute de Ptolemeu. Una dintre geografiile pierdute aparţinea lui Demetrios din Callatis (actuala Mangalia), iar datele prezentate de el cu privire la teritoriile geţilor trebuie să fi fost foarte exacte. Nici hărţile, nu puţine, care înfăţişau lumea cunoscută în vremea dacilor nu au ajuns până la noi: de la cea mai veche hartă a lumii despre care avem ştiinţă, cea a lui Anaximandru (sec. VI î.Hr., învăţat care a călătorit până la sciţi), şi până la cucerirea romană, nu s-a păstrat absolut nicio hartă care să înfăţişeze Dacia veche. Cele mai vechi hărţi reprezintă Dacia de după cucerire. Un interes aparte au stârnit, cu siguranţă, religia şi credinţele geţilor, mult diferite de ale altor neamuri din Europa, dar, şi în acest aspect, documentele pierdute spuneau de bună seamă mult mai mult decât cele păstrate.

  Un get celebru: regele Dromihete

Grecii aveau o admiraţie faţă de barbari. (cuvânt care înseamnă, în greceşte, bâlbâit, persoană care vorbeşte o limbă de neînţeles, căci aşa le păreau grecilor cei care vorbeau altă limbă decât a lor), pe care şi-i reprezentau ca virtuoşi, curajoşi şi generoşi.

Un celebru model îl constituie regele get Dromihete (sec. III î.Hr.), carel-a învins pe Lisimah, unul dintre urmaşii lui Alexandru cel Mare. Acesta venise cu oastea macedoneană împotriva geţilor, dar a fost înfrânt şi luat prizonier, împreună cu fiul său, Agatocle. Dromihete i-a dus pe prizonieri la cetatea Helis, reşedinţa sa, i-a ospătat regeşte la o masă scumpă, cu pocaluri şi vase de aur şi argint, în vreme ce el şi geţii săi stăteau la o masă de lemn, modestă. Apoi i-a eliberat, spunându-le că, dacă au acasă atâtea bogăţii, să nu mai râvnească la avutul modest al altora. Campania lui Lisimah şi păţania de la curtea generosului rege get au fost mult preluate şi citate în scrierile vechi, dar tocmai acele scrieri care le prezentau în amănunt s-au pierdut – în primul rând cartea 21 din Biblioteca Istorică a lui Diodor din Sicilia, apoi Istoria universală a lui Polibiu şi altele. Tot ce ştim despre această victorie a geţilor provine din prescurtări şi mărturii mărunte.

Epoca lui Burebista

De la Dromihete la Burebista se întinde o perioadă de mai mult de două secole de mare pustietate documentară. Fie că dacii trăiau în pace şi nu au atras atenţia grecilor şi romanilor, fie că scrierile care se refereau la acea epocă s-au pierdut, noi nu ştim mai nimic despre acele vremuri. De la Strabon avem câteva informaţii preţioase despre epoca lui Burebista, cu care vestitul geograf era contemporan. Dar Strabon, la rândul său, a folosit lucrările lui Posidoniu, cel mai învăţat om al acelei epoci. Din păcate, nicio scriere a lui Posidoniu nu s-a păstrat până astăzi. Dio Cassius scria şi el, în cărţile sale pierdute, despre această epocă. Augustus însuşi, contemporan cu Burebista, a scris despre propria sa viaţă – lucrare şi ea pierdută – unde fără îndoială că pomenea şi de relaţiile cu Dacia.

  Momentul cuceririi Daciei: o imensă gaură neagră

De la Burebista la Decebal avem din nou o mare lacună documentară. Câteva nume de regi daci ne sunt pomenite de către Iordanes, dar mai mult nu ştim. Istoricul Titus Livius includea această perioadă în opera sa uriaşă, dar cărţile 124 şi 125, dedicate Daciei, s-au pierdut. Distrugerea operei marelui istoric se datorează împăratului Domiţian, care a decretat drept crimă de stat citirea acestei lucrări, şi papei Grigore cel Mare, care a dispus arderea cărţii, din pricină că în paginile ei se vorbea despre minuni, înainte de epoca creştină.

Informaţiile despre daci reapar în preajma conflictului cu împăratul Domiţian, când bătrânul rege Duras îi cedează tronul lui Decebal. Evenimentele premergătoare cuceririi Daciei de către romani, campaniile lui Domiţian şi ale lui Traian, înfrângerea dacilor şi întemeierea provinciei Dacia, colonizarea şi organizarea provinciei, prăzile imense luate de la daci – sunt evenimente care au avut parte de numeroase şi detaliate consemnări în scrierile vremii. Ne-am fi aşteptat ca numărul izvoarelor scrise din acea epocă, ajunse până la noi, să fie mult mai mare decât pentru epoci mai îndepărtate şi mai nesigure. Şi totuşi…

O bizară coincidenţă a făcut să se piardă cam tot ce s-a scris despre daci şi războaiele lor cu romanii. Dio Chrysostomos, exilat în Dacia din pricina urii lui Domiţian, rechemat de Nerva şi apoi foarte preţuit de Traian, a scris o istorie a Daciei intitulatã Getica, pierdutã astăzi cu totul. Probabil că scrierea înfăţişa, cu mare precizie, geografia, istoria şi obiceiurile dacilor, precum şi societatea dacică pregătinduse pentru războaiele cu împăratul Domiţian.

O altă Getica a fost scrisă de Criton, medicul personal al lui Traian şi martor ocular al evenimentelor din Dacia. Această nepreţuită lucrare prezenta, cu siguranţă, campaniile lui Traian şi furniza valoroase informaţii cu privire la daci. Din această scriere avem doar câteva foarte mici fragmente, citate de un autor târziu.

Al treilea martor ocular care a scris despre daci a fost însuşi împăratul Traian. El a compus un jurnal de război intitulat De bello dacico (Despre războiul cu dacii), în care a consemnat cu grijă toate etapele şi aspectele campaniilor sale; şi acesta este pierdut în întregime (au rămas doar cinci cuvinte, citate de un gramatic). După întoarcerea triumfală la Roma, Traian a publicat un edict prin care dădea seama de toate operaţiunile sale în Dacia şi expunea bugetul cheltuielilor de război. Nici acest edict nu a ajuns până la noi. Dar Traian a avut biografii săi care au scris despre viaţa şi faptele sale, deci şi despre cucerirea şi colonizarea Daciei. Cunoaştem numele a cel puţin patru istorici biografi, dar ale căror scrieri astăzi sunt pierdute cu desăvârşire.

Pe lângă aceştia, Tacit însuşi, marele istoric roman contemporan cu Traian, a scris o biografie a împăratului, dar care nu a ajuns până la noi. Mai mult, în Istoriile sale, păstrate doar în parte, Tacit a scris mult despre daci, înfăţişând expediţia lui Traian, însă tocmai capitolele acelea s-au pierdut.

Pliniu cel Tânăr, prieten apropiat al lui Traian, a scris şi el pe larg, într-o istorie a epocii sale, despre cucerirea Daciei şi întemeierea provinciei. E posibil chiar să-l fi însoţit pe ilustrul său prieten în Dacia şi să fi fost martor la evenimente. Dar şi această istorie a pierit în negura vremii.

Caninius, un bun prieten al lui Pliniu, a scris în versuri istoria expediţiei lui Traian, poem astăzi pierdut. Appian, un mare istoric care a trăit în vremea împăraţilor Traian, Hadrian şi Antoninus Pius, a scris în douăzeci şi patru de cărţi Istoria Romanilor, din care ne-a rămas numai jumãtate. Cartea 22, care conţinea o istorie a Daciei, se află tocmai între cărţile pierdute.

Marele istoric Dio Cassius a scris şi el o istorie a domniei lui Traian, nimicită cu totul de timpul necruţător. Dar şi lucrarea sa de căpătâi, monumentala Istorie romană, la care a muncit 22 de ani, a ajuns la noi doar fragmentar, mare parte a ei fiindu-ne cunoscută doar din unele rezumate târzii. Între cărţile pierdute se aflã şi întreaga carte 67, care cuprindea expediţia şi războaiele lui Domiţian contra dacilor şi relatări ample etnografice, istorice şi geografice despre Dacia. Tot pierdutã este şi cartea 68, care cuprindea expediţiile lui Traian în Dacia, căderea dacilor sub dominaţia romanilor şi colonizarea Daciei. Din acestea nu avem, ca şi din multe altele, decât o foarte modestă prescurtare târzie, plinã şi aceasta de lipsuri.

Plutarh, celebrul istoric grec, a scris o biografie a lui Traian, care a avut aceeaşi stranie soartă: pierdută cu desăvârşire. Ammianus Marcellinus a scris o istorie de la Nerva până la Valens, dar această importantă scriere ne-a parvenit cu totul ciuntită. Din 31 de cărţi care o alcătuiau, cele dintâi 13 au pierit – şi tocmai acelea în care se trata şi despre Dacia şi în care se scria istoria de la anii 96 până la 350 d.Hr. În sfârşit, Apollodor din Damasc a scris o carte în care descria detaliat construcţia podului lui Traian. Nici aceasta nu a putut străbate veacurile…

  Dacia după Traian şi dispariţia dacilor din izvoare

Informaţiile istoriografice din perioada următoare nu se referă aproape deloc la dacii autohtoni, care continuă sã fie o enigmă: aflăm doar despre organizarea administrativă şi militară a noii provincii Dacia, despre coloniştii aduşi aici, despre viaţa în coloniile întemeiate. Dar niciun document nu ne spune ce s-a întâmplat cu nobilimea şi preoţimea dacă, cu marea masă a dacilor de rând, cu zeii lor, ale căror temple fuseseră făcute una cu pământul de către romani. Cărţile getice, scrise de Polyainos în secolul 2 d.Hr., au fost înghiţite de monştrii întunecaţi ai timpului.

După abandonarea provinciei sub Aurelian, tăcerea este şi mai adâncă. Avem câteva menţiuni ale dacilor liberi, ultimele din secolul IV d.Hr, când carpii din Moldova dau de furcă romanilor. După aceea, tăcere absolută. În Dacia se perindă nenumărate neamuri migratoare, pe care izvoarele vremii le consemneazã cu conştiinciozitate şi curiozitate, dar nu mai aflăm absolut nimic despre oamenii pământului – dacii, deşi prezenţa lor pe vechile teritorii nu poate fi pusă la îndoială, aşa cum ne demonstrează izvoarele arheologice, tradiţiile, folclorul şi chiar lingvistica.

  Cum au dispărut scrierile vechi

O scurtă înşiruire, ameţitoare, de crime culturale ne poate desluşi tragica soartă a scrierilor din antichitate până la apariţia tiparului. Dar chiar şi după Guttenberg, foarte multe manuscrise au rămas necercetate, needitate şi chiar în primejdie de distrugere.

Nabonassar, regele Babilonului, a distrus în anul 747 î.Hr. toate scrierile care cuprindeau istoria şi faptele regilor predecesori ai săi. Renumita bibliotecă din Alexandria, care număra la un moment dat 700.000 de volume, a pierit cu totul întrun incendiu când Cezar a cucerit Alexandria. Luptele între creştini şi păgâni au fost fatale, şi ele, cărţilor. În zilele Sfântului Apostol Pavel, efesienii şi-au ars în piaţă toate bibliotecile. Papa Grigore cel Mare arde, în anul 604, mii de cărţi păgâne, între altele, pe Titus Livius. Sfântul Grigorie, „Luminatorul Armeniei”, arde în 277 d.Hr. toate cărţile şi bibliotecile din Armenia, toată literatura armeană, care era o comoară pentru istoria asirienilor, mezilor, perşilor, grecilor, geţilor şi a tuturor neamurilor cu care armenii au avut a face în curs de secole.

Năvălirile barbarilor au distrus, la rândul lor, nenumãrate biblioteci. În 640, arabii invadează Alexandria şi îi ard biblioteca. Când musulmanii au cucerit provinciile persane, mai multe biblioteci au căzut în mâinile lor şi au fost distruse. Biblioteca din Cairo, a califilor Egiptului, avea peste 1.600.000 de volume. Dar în anul 1073, turcii au prădat şi distrus această imensă bibliotecă. Biblioteca de la Tripoli (Siria), mai vestită decât cea a califilor, cuprindea 3.000.000 de volume de teologie, ştiinţe, istorie, tradiţii, geografie! Dar în 1105, Tripoli a cãzut sub stăpânirea francilor comandaţi de Raimond IV şi nepreţuita bibliotecă a fost prefăcută în cenuşă. Matei Corvin fundase la Buda o mare şi preţioasă bibliotecă, adunând cărţi cu cheltuieli enorme, din Italia şi din Grecia, după căderea Imperiului Bizantin. Acest depozit de erudiţie cuprindea o mulţime de scrieri antice, cu totul pierdute astăzi. În 1526, când sultanul Soliman a cucerit Buda, după bătălia de la Mohacz, a dat foc şi a devastat această bibliotecă. Mănăstirile de la muntele Athos au fost un mare depozit de scrieri manuscrise vechi, dar bibliotecile de la acest munte au suferit multe devastări. În 1820, la începutul războiului de independenţă a Greciei, bibliotecile de pe Sfântul Munte au fost silite să furnizeze turcilor manuscrise pentru fitilele tunurilor! Astfel au pierit mii de lucrări de mare preţ. Şi totuşi…

Suntem îndreptăţiţi să sperăm că nu toate scrierile care au pierdut lupta cu timpul sunt dispărute definitiv. În marile biblioteci de manuscrise din lume, cum sunt Biblioteca Vaticanului şi cea a mănãstirii Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai, zac încă zeci de mii de manuscrise necercetate. Timpul poate să ne mai rezerve mari surprize.

Au de gând să ne transforme… ÎN PALESTINA!

Un milion de evrei urmează să devină con-cetăţenii noştri aici în ROMÂNIA

Interviu luat profesorului Ion Coja

Reporter:  Domnule profesor Ion Coja, în 2001 la o conferinţă ţinută la sală Dalles şi în câteva publicaţii aţi pretins că în România au fost încetăţeniţi 500.000 (cinci sute de mii) de evrei, în mare taină, fără să se publice nimic despre această veritabilă invazie. Niciun oficial nu a intervenit să vă pună la punct, să dezmintă această informaţie şi să liniştească opinia publică!

Ion Coja: Dragul meu, noi nu mai avem opinie publică, aşa că nu era nimic de liniştit… În mod normal trebuia să reacţioneze ziarele! Să-mi ceară dovezi şi amănunte sau să mă ia la rost că alarmez lumea. Am aşteptat reacţia autorităţilor şi a ziarelor ca să aflu că m-am înşelat! Aş fi fost eu primul care m-aş fi bucurat şi aş fi suportat cu inima uşoară orice corecţie, chiar şi penală, pentru cele afirmate, numai să se dovedească a fi vorba de o alarmă falsă!

R: De la cine aţi primit această informaţie?

I.C.: De la o persoană din guvern, nu toţi guvernanţii de după 1990 sunt trădători de ţară. Precum şi de la un evreu de treabă, foarte bine informat, care mi-a precizat şi cifra finală a evreilor care urmează să se stabilească în România: un milion! După venirea la Cotroceni a lui Băsescu am luat legătura, indirect, prin colonelul Diomid Perciun, cu un consilier al preşedintelui informat asupra subiectului. Mi-a transmis prin Diomid Perciun că în final va fi să fie un milion de evrei care se vor stabili în România şi Republica Moldova… Ca o compensaţie, se va face unirea cu Basarabia… Acesta a fost răspunsul! Un răspuns aproape oficial.

R: Aţi publicat un Apel al Românilor pe această temă. Tradus în engleză, depus pe la ambasade, la agenţii de presă… Care a fost reacţia?

I.C.: Tăcere din partea tuturor oficialilor, a tuturor autorităţilor. A început Apelul să circule pe Internet însă asta a fost bine. Mi-au răspuns şi câţiva evrei, mirându-se cum de am putut imagina aşa ceva! Cică evreii din România abia mai sunt câteva mii, sunt o comunitate pe cale de dispariţie, trebuie să fii nebun să scorneşti o aşa poveste!… Ba, unul mai isteţ, Liviu Ornea, m-a luat şi peste picior: numai nişte evrei nebuni ar părăsi raiul din Israel pentru mizeria din România!… Nebun ar fi cine l-ar lua în serios pe Coja!

R: Sunteţi în continuare convins că se pregăteşte acest veritabil exod evreiesc?

I.C.: Nu se pregăteşte, el este în plină desfăşurare. Şi nu este exod, este invazie, făcută pe şest, ca să folosesc o expresie de argou din idiş! O invazie care se produce după o stratagemă inedită, încă neexperimentată în istorie! … Mergi la Frumuşani sau lângă Urziceni, poate şi-n altă parte, unde s-au construit deja orăşele întregi, veritabile ghetouri de lux pentru evreii mai speciali, să trăiască izolaţi de populaţia autohtonă… Asta pe lângă miile de locuinţe, apartamente şi vile, cumpărate de evrei pe cont propriu, în Bucureşti şi oraşele mai mari. Este evident că au o strategie anume, nu vin deodată toţi cei o mie de mii de evrei!… Mizează pe iuţeala lor de picior şi pe neatenţia spectatorilor, a noastră! Ca la orice scamatorie sau înşelăciune, poţi să-i zici cum vrei să-i spui! Nu mai este nicio îndoială. Am publicat de-a lungul ultimilor zece ani nenumărate dovezi, inclusiv din sursă evreiască, că acesta este planul şi că deja a pornit derularea lui! Pierdem timpul dacă îmi ceri dovezi noi!

R: De fapt, eu v-am invitat la această discuţie sub impresia unui material găsit pe Internet, o declaraţie a unei înalte oficialităţi iraniene, Hassan Firouzabadi, foarte mulţumit să constate că, şi citez, zilele statului Israel sunt numărate, că evreii şi-au dat seama că nu mai pot să reziste presiunii arabe, musulmane, şi sunt preocupaţi de singura ieşire pe care o mai au: să se întoarcă fiecare evreu în ţara de unde a venit el sau părinţii săi! Să  părăsească Israelul!

I.C.: Cred că acest demnitar iranian ştie mai bine decât mine sau dumneata ce se întâmplă în Israel. Nu avem voie să ignorăm semnalul de alarmă pe care ni-l trimite… În Israel evreii cei mai lucizi discută despre părăsirea, măcar parţială, a Israelului. A apărut şi o denumire, un cuvânt nou – „soluţia diasporistă”, pentru a denumi această mişcare, această strămutare a câteva milioane de evrei, această Alia în sens invers. Aşa am găsit-o numită în cărţile unui evreu important: Philip Roth. Sper să le fi citit şi domnii Dorel Dorian şi Liviu Ornea! Ei m-au contestat. Îi aştept să prezinte scuze publice pentru neruşinarea cu care m-au atacat… Sunt convins că ştiau mai bine decât mine câtă dreptate aveam! Nişte…

R: Subiectul discuţiei la care vă invit este acesta: de ce evreii n-ar avea dreptul să se stabilească în România? Drepturile Omului nu asigură şi dreptul la libera circulaţie?!

I.C.: Nu! Drepturile Omului îţi asigură posibilitatea de a părăsi ţara în care te afli, oricare ar fi ea! Dar nimeni nu-ţi dă dreptul de a alege în ce tară să trăieşti! E absolut logic! Dacă ai plecat dintr-o ţară, te stabileşti în altă ţară doar dacă eşti acceptat. În plus – şi acesta este argumentul probabil cel mai important: nu se admite nicăieri încetăţenirea în masă, cu miile şi sutele de mii! Tocmai pentru că totul este (a) ilegal şi (b) în contradicţie cu voinţa poporului român, autorităţile recurg la secretul operaţiunii pentru a aduce în România milionul de evrei! E înspăimântător că s-au găsit printre guvernanţi atâţi români trădători, care să accepte să participe la asigurarea desfăşurării în secret a acestei vaste invazii! Suntem deja sub ocupaţie străină şi nici măcar nu ştim! Ingenioasă mutare! Repet: fără precedent în istorie! Cum toată operaţiunea s-a făcut în secret, cei care au participat la ea nu aveau cum să nu-şi dea seama că fac ceva ilegal şi teribil de imoral! Act de trădare conştientă din partea guvernanţilor!

R: Cine sunt aceşti români trădători?

I.C.: În primul rând cei trei preşedinţi post-decembristi! Dintre ei, în mod deosebit îl acuz pe Emil Constantinescu. Faptul că mama sa este evreică nu poate fi nici scuză, nici explicaţie, nici justificare! Va trebui să răspundă penal! Ca şi toţi prim-miniştrii de după 1996! Miniştrii de Interne mai ales. Şi mulţi alţii! Parlamentarii nu cred că au cunoştinţă de această invazie, că au discutat cumva acest subiect! Nici măcar în mod neoficial, la o cafea, între două şedinţe.

R: Mai sunt şi alte motive pentru care vă opuneţi strămutării în România a unui milion de evrei?

I.C.: Mai am încă un milion de motive!… Nici nu ştiu cu care să încep! Dar mai înainte de orice dă-mi voie să-ţi mărturisesc sila şi lehamitea mea, a celui care pricepe şi ştie bine câtă minciună, câtă suferinţă a produs schizofrenia evreilor sionişti care au planificat şi înfiinţat statul Israel cu un dispreţ total pentru viaţa oamenilor, inclusiv a evreilor. Mă întreb ce este acum în mintea evreilor nevoiţi din nou să rătăcească! Au în ei măcar atâta demnitate încât să le ceară socoteală celor care i-au plimbat aiurea până în Israel şi retur?!… S-au purtat două războaie mondiale pentru a se putea înfiinţa statul Israel! Cine răspunde pentru eşecul proiectului Israel în Palestina? Chiar nimeni?!

R: Dar este oare cazul să vă preocupe atât de mult suferinţele altora, fie ei şi evrei?!

I.C.: Sunt foarte derutat de lipsa de reacţie a evreilor de rând, a evreilor normali, aş zice. Menajamentele lor faţă de sionismul a cărui victimă sunt! Evident, victimele cele mai reale sunt evreii care au făcut Alia, adică au plecat din ţara de baştină în Palestina, să susţină naşterea şi consolidarea Israelului. Acei evrei sunt, majoritatea, decedaţi… De suferinţa lor, a dezrădăcinării, copiii lor nu ştiu mare lucru! Sunt bucuroşi acum că statul le asigură strămutarea în Europa, în Polonia, în Ungaria, în România! Numai că suferinţă evreilor, de pe urma înfiinţării statului Israel, suferinţă reală, este incontestabil mai mică, în toate felurile mai mică, decât suferinţa îndurată de alte popoare pentru înfiinţarea statului Israel. Iar printre popoarele care au suferit cel mai mult de pe urma nebuniei sioniste să ştii că noi, românii, ocupăm un loc în faţă de tot! Rândul întâi! Cu coroniţă!… Numai ruşii or fi suferit mai mult!

R: La ce vă referiţi?

I.C.: Ai auzit de actorul acela, Mel Gibson, care a declarat că evreii sunt vinovaţi de toate războaiele?

R: Da, a cam păţit-o după aia. L-a costat mult această declaraţie!

I.C.: Nu de asta-i vorba! Ci de dreptatea pe care a avut-o Mel Gibson! …Fireşte, este un mod uşuratic, colocvial, de a vorbi aşa, de toate războaiele. Nu chiar toate! În mod sigur numai două: primul şi al doilea război mondial!

R: Chiar numai două?!… Dar în ce fel susţineţi această acuzaţie?

I.C.: Sunt multe cărţi, mulţi autori care au promovat această idee ori au lăsat să se înţeleagă că aşa stau lucrurile!… Din fericire – dacă pot spune aşa, cei mai importanţi şi mai convingători sunt înşişi autorii evrei! Un Benjamin Friedman, de pildă. În plus, te rog să aplici regula din criminalistică: cui prodest? Cui i-a folosit? Cine a tras foloasele cele mai mari? Aşa se procedează într-o anchetă, când s-a produs o crimă. Încerci să afli cine este principalul beneficiar de pe urma dispariţiei victimei. În 99% din cazuri aşa se ajunge la autorul crimei! Iar războiul ce este altceva decât o crimă, repetată în câteva milioane de ipostaze… şi cam toţi istoricii consemnează marile câştiguri şi avantaje dobândite de evrei după fiecare război mondial! Aceste beneficii au fost încununate prin înfiinţarea statului Israel!

R: Haideţi să ne rezumăm la români. Se poate oare vorbi de suferinţele românilor de pe urma înfiinţării statului Israel? Cu ce ne-a afectat apariţia statului evreiesc?

I.C.: Trebuie început cu o sută de ani mai în urmă. Statul Israel s-a înfiinţat în 1948, dar ideea de a se înfiinţa un stat, o patrie pentru evrei, a fost mult mai veche, iar pentru amplasamentul unui viitor stat al evreilor au fost luate în calcul mai multe variante. Varianta cea mai agreată de sionişti a fost undeva pe un teritoriu unde locuiau ca majoritari românii… Moldova lui Ştefan cel Mare, incluzând deci şi Basarabia, şi Bucovina, şi Galiţia… Cam aici au simţit evreii că se află raiul pe pământ, cum numea Salom Alehem acest spaţiu!… Şi după 1830 a început invadarea acestui teritoriu de către evrei. Invadarea prin infiltrare a unor persoane sau grupuri mici, aparent inofensive la nivelul evenimentelor istorice. A urmat reacţia românească, discursurile lui Vasile Alecsandri, Vasile Conta şi alţii, în Parlament, articolele lui Eminescu şi ale altora, înfiinţarea Mişcării Legionare şi lupta acesteia cu trădătorii de neam din clasa politică românească. Ar trebui de urgenţă făcut un inventar riguros al pagubelor şi suferinţelor noastre de pe urma tentativei de a stabili Israelul în România. Ar fi o temă de cercetare bună pentru istoricii de la Institutul pentru Cercetarea Holocaustului, căci de un holocaust a fost vorba, un holocaust împotriva românilor!

R: Ce rol a avut Holocaustul pentru înfiinţarea Israelului?

I.C.: Un rol decisiv! Tocmai de aceea se spun atâtea minciuni despre Holocaust! Pentru a se ascunde faptul că a făcut parte din strategia sionistă! A fost planificat cu mai multe scopuri, în mod deosebit (1) pentru a reface solidaritatea dintre evrei, (2) pentru a anihila curentul de asimilare a evreilor printre goimii creştini, (3) pentru a crea în opinia publică acel curent de simpatie şi compasiune care să determine opinia publică să accepte înfiinţarea Israelului ca pe o soluţie binecuvântată! În plus, a mai fost şi (4) obţinerea de compensaţii de la cei vinovaţi de genocidul pus la cale de sionişti. În fine, se mai vorbeşte, cu argumente şi cu documente, de încă un mobil, cel mai cinic şi mai criminal: (5) au fost supuşi deportărilor şi exterminării evreii de calitate proastă, evreii degeneraţi, care reprezentau un lest pentru evreime!… Aceşti evrei de proastă calitate au fost selectaţi mai ales după starea lor economică precară. Pentru sionişti, evreii săraci nu merită să supravieţuiască… Sunt rebuturi umane.

R: Cunosc această ipoteză, este cutremurătoare! Mi-e greu s-o iau în serios!

I.C.: Şi mie! Tot ce ţi-am spus până acum sunt idei care circulă în literatura negaţionistă. Eu nu inventez nimic!

R: Mă gândesc la evreii supravieţuitori, nu cred că ar suporta această idee şi nu ar reacţiona! Lipsa de reacţie nu cumva dovedeşte că ipoteza este total fantezistă?

I.C.: Şi eu m-am gândit aşa. Dar mă mai gândesc şi altfel: cine să reacţioneze? Evreii şi urmaşii evreilor care au scăpat, care deci au fost aleşi, selectaţi să supravieţuiască? Închipuie-ţi că ai fi pe un Titanic care se scufundă, iar căpitanul le-ar spune pasagerilor că nu sunt locuri de salvare pentru toţi şi că este nevoit să facă o selecţie! Dacă te nimereşti printre cei care primesc un loc în bărcile de salvare, nu te mai gândeşti să întrebi, domnule căpitan, dar după ce criteriu aţi decis cine da şi cine ba?!… Aşa şi cu evreii care au supravieţuit holocaustului!… Care au fost aleşi să supravieţuiască! Mai ales că vinovăţia pentru actul exterminării în masă a sute de mii de evrei, real, a fost pasată integral asupra altora! Integral, am spus!

R: Adică?

I.C.: Adică există o vină a mai multora, nu numai a evreilor sionişti! Evrei mulţi au fost ucişi şi în Polonia, în Rusia, în Ucraina! Unii care se dau mai cunoscători susţin că holocaustul a fost o răfuială între evrei, care nici pe departe nu sunt un popor omogen, ci este frământat de dispute ancestrale între mai multe soiuri de evrei! Dar să nu ne depărtăm de subiectul nostru.

R: În România care evrei au murit?

I.C.: Nu-i treaba noastră acum, în această discuţie!… Important pentru noi este să stabilim că evreii care au murit în România anilor 1940-44 nu pot fi consideraţi victime ale Holocaustului! Citeşte definiţia dată holocaustului de experţii de la Yad Vashem. Ţine-o minte: În centrul Holocaustului a stat decizia de a ucide fiecare evreu – bărbaţi, femei, copii. Se potriveşte această definiţie cu faptele? A funcţionat vreodată în România decizia de a ucide fiecare evreu?! Nici măcar în Germania!

R: Mda, nu se potriveşte deloc cu ce s-a întâmplat în România! Nici vorbă să fi funcţionat în România decizia de a ucide evrei! Din păcate, comisia Elie Wiesel a pornit de la o altă definiţie a holocaustului! La fel şi Institutul de Cercetare a Holocaustului! O definiţie inacceptabilă între oameni serioşi!

I.C.: Au dat altă definiţie, înlocuind uciderea cu persecuţia! Dacă porneau de la definiţia corectă, a doua zi trebuiau să declare desfiinţată şi comisia, şi institutul acela, în care s-au oploşit nişte trădători, nişte găinari! Nişte mincinoşi! Nişte trântori mai răi şi mai jalnici decât cei ce au lucrat cândva la instiutul de istorie a PCR… Dar nici măcar definiţia pe care au propus-o nu le-ar fi dat dreptul să vorbească de un Holocaust, de un genocid! … Partea proastă este că toată această tevatură cu Holocaustul din România este direct legată de proiectul venirii acestui milion nenorocit de evrei! Cam tot ce s-a întâmplat în România de după 22 decembrie 1989 are legătură cu această invazie insidioasă, nevăzută, neauzită… Dacă nu cumva chiar şi aşa-zisa noastră revoluţie…

R: Care ar fi legătura?

I.C.: Este de aşteptat ca lumea românească, atunci când românii vor conştientiza ce se întâmplă cu noi, să aibă o reacţie de respingere şi de adversitate fată de evreii invadatori, nu pentru că sunt evrei, ci pentru că sunt invadatori! Această reacţie va fi mai mică, mai estompată, timidă chiar, dacă ni se bagă în cap că părinţii noştri au omorât sute de mii de evrei! Unii dintre noi se vor bucura chiar, spunând că în felul acesta, prin venirea evreilor, ni se oferă ocazia de a ne plăti de datoria cu care ne-au încărcat faţă de evrei aşa-zisele crime ale lui Antonescu şi ale legionarilor! Românul acceptă cu greu un asemenea păcat fără să încerce să obţină iertarea din cer precum şi cea de pe pământ!… Haimanalele astea sioniste şi holocaustizante vor să ne creeze un complex de vinovăţie faţă de evrei. Calcul profund greşit! Tot mai mulţi români, îndeosebi tinerii, conştientizează că de fapt evreii se fac teribil de vinovaţi, dovedindu-se că nu sunt capabili să nutrească sentimentul de mare nobleţe şi demnitate umană care este recunoştinţa! În loc să ne fie recunoscători, ei îşi fac socoteală că suntem fraieri de buni şi-şi pot bate joc de noi! Or să constate curând că iarăşi s-au înşelat!

R: Asta sună a ameninţare!

I.C.: Bineînţeles! Faptul de a fi în legitimă apărare şi de a-ţi ajunge cuţitul la os te face extrem de periculos! Tucidide atrăgea atenţia că un adversar adus în pragul desfiinţării, al nimicirii totale, găseşte în el resurse nebănuite de nimeni de a riposta devastator. Căci te împaci cu înfrângerea, la gândul că data viitoare vei fi tu victorios! Dar când adversarul nu vrea să te învingă, ci să te distrugă, să te desfiinţeze, atunci reacţia ta va fi de genul „mor cu el de gât”! Să nu-şi facă iluzii cei care s-au trezit aşa de uşor, peste noapte, cu cetăţenie română! Tot ce mişcă-n ţara asta le va fi duşman de moarte! Să se aştepte la tot ce poate fi mai rău! La orice! Căci vom fi în legitimă apărare!

R: În numele cui vorbiţi aşa?

I.C.: Sper că în numele multor români. Sau măcar în numele românilor din Vatra Românească şi din Liga pentru Combaterea Anti-Românismului, LICAR.

R: Ce ar mai fi de spus?

I.C.: Lucrul cel mai important: suferinţele pe care le-a adus instaurarea comunismului în România au legătură directă cu înfiinţarea Israelului! Ca şi căderea comunismului!… ştiu că se vor mira mulţi! Dar mintea sioniştilor este maladiv de întortocheată şi de combinatorie! Nu le stă mintea la frumuseţea lumii şi a vieţii, a condiţiei de om, să se bucure de ea! Ci sunt clipă de clipă chitiţi pe planurile lor pe cât de ingenioase, pe atât de falimentare pe termen lung!… Planuri atât de întunecate, departe de esenţa luminoasă a fiinţei umane. Planuri efectiv diabolice, drăceşti!

R: E drept, evreii au dat cei mai mari campioni la şah! Se pricep la combinaţii, la anticiparea jocului cu zece mutări sau mai multe!

I.C.: Dă-mi voie să-ţi demonstrez cu altă ocazie că te înşeli. Priceperea la şah nu este sinonimă cu inteligenţa! Inteligenţa aia care face din om minunea Universului!… E multă paranoia în jocul de combinaţii cu zece mutări înainte!… şi mergem mai departe! Ce ziceam?

R: Ziceaţi că instaurarea comunismului are legătură cu înfiinţarea statului Israel!

I.C.: Da, are! şi putină lume îşi dă seama! Pentru că în perioada interbelică, atunci când evreii au fost invitaţi să vină cât mai mulţi în Palestina, ca să susţină înfiinţarea statului patrie, sioniştii au constatat că majoritatea evreilor sunt oameni normali şi nu-şi părăsesc casa şi rostul lor pentru a împlini un vis poate romantic, dar mai ales nerealist, nesăbuit! Concluzia sionistă: dacă evreii noştri nu vin de bună voie în Palestina, să-i constrângem să vină! Acesta a fost, printre altele, şi rolul Holocaustului. Dar şi aşa, de la Auschwitz sau Dachau majoritatea evreilor când au fost eliberaţi au ales să plece în altă parte, mai ales în SUA, nu în Palestina! Aşa că mai era nevoie de ceva ca să-i constrângă pe evrei să-şi părăsească ograda, afacerile, relaţiile umane etc. Şi să facă Alia în Palestina sau, după 1948, în Israel. Acel ceva a fost instaurarea comunismului în Estul Europei, acolo unde trăiau cei mai mulţi evrei, iar comunismul a însemnat desfiinţarea proprietăţii personale, a iniţiativei individuale, teroare politică etc. Un adevărat infern, au spus-o toţi. Prin ridicarea vestitei cortine de fier, din acest infern nu aveai voie să pleci. Pentru prima oară în istorie s-a instituit o barieră de netrecut la graniţa fiecărei ţări comuniste. Zeci de mii de oameni şi-au pierdut viaţa încercând să treacă de această barieră fără paşaport, să ajungă în Occidentul tot mai atrăgător!

R: Singurii care au primit dreptul să părăsească legal raiul comunist au fost evreii! Am înţeles…

I.C.: Dar nu au avut dreptul să-şi aleagă ţara unde să emigreze, ci majoritatea evreilor au fost obligaţi să se stabilească în Israel! Unde, e drept, li se ofereau condiţii de viaţa ceva mai bune ca în ţara părăsită! De unde au venit resursele materiale? Asta e altă poveste, secundară!… Aşadar, una dintre „raţiunile superioare” care au patronat instalarea comunismului în ţările în care locuiau cei mai mulţi evrei a fost să-i oblige pe evrei să plece din lagărul de concentrare comunist. Şi nu uita că pretutindeni comunismul s-a instaurat prin evrei! Armata Roşie şi evreii!

R: Mă mir însă…

I.C.: Dragul meu, să nu ne pierdem în detalii, acele detalii care vin în contradicţie cu ce spun! Lasă-mă să închei, adică să fac legătura între proiectul Israel şi căderea comunismului!… Aşa cum o văd eu. Poate greşesc. Pe urmă discutăm şi detaliile! Deci: situaţia din Israel nu a evoluat cum şi-ar fi dorit multă lume, inclusiv noi, românii naţionalişti, să zicem! Nu mai zic de sionişti! E drept că Israelul s-a lăţit, s-a lărgit, în urma unor războaie care au făcut însă imposibilă pacea cu arabii. În felul acesta presiunea arabă la noile graniţe a devenit tot mai mare, explozivă în orice moment! Aşa că evreii responsabili de mersul lucrurilor în Israel au început să ia în calcul şi varianta eşecului! Din câte am aflat abia cu un an, doi în urmă, încă din anii ‘70-‘80 se discută serios pe această temă în mediile politice şi în mass-media din Israel, SUA. Am înţeles asta de la Philip Roth, amintit mai sus. După Philip Roth şi alţi evrei care gândesc ca el, soluţia ar fi ca evreii veniţi din Europa să se întoarcă de unde au venit, iar în Israel să rămână evreii proveniţi din ţările arabe. Fiind mai puţini la număr, aceştia se vor mulţumi cu un Israel mai mic, restrâns la graniţele din momentul înfiinţării, cele din 1948. Să luăm cazul României, al României conduse de Ceauşescu şi oamenii crescuţi de acesta: În niciun caz Ceauşescu nu ar fi acceptat revenirea în masă a evreilor plecaţi din România! În plus, nici nu prea era atrăgătoare pentru evrei acea Românie în care ei s-ar fi întors cu coada între picioare… Pentru ca revenirea evreilor în România să fie posibilă, adică să fie acceptată şi tolerată de autorităţi, de populaţie, era nevoie ca în România să se schimbe regimul naţionalist(comunist) al lui Ceauşescu şi să fie înlocuit cu un regim preocupat de valorile false ale globalizării, ale mondializării, ale multiculturalismului, ale amestecului rasial etc. Era nevoie de o Românie cu o populaţie sărăcită, descurajată, speriată de spectrul sărăciei, o Românie din care au plecat câteva milioane de indivizi de calitate, oameni întreprinzători care şi-au luat lumea în cap să scape de sărăcia din România! Au plecat vreo 2-3 milioane de români, români dintre cei mai energici, mai activi, aşa că nu se va simţi prea tare milionul de evrei care le iau locul!…

R: Bine, dar din România nu au plecat în Israel un milion de evrei!…

I.C.: Eh, abia de aici, de la această constatare începe tragedia care ni se pregăteşte! Căci scopul urmărit nu este numai dezamorsarea situaţiei din Israel sau chiar abandonarea Israelului şi plasarea israelienilor în ţările de origine. Ci scopul este mutarea Israelului în România! Nu la anul şi nici peste 10 ani. Deocamdată la anul şi în următorii 10-15 ani se vor îngriji ca numărul evreilor şi ponderea lor în viaţa economică din România să fie tot mai mare! Iar numărul românilor şi ponderea lor în viaţa social-economică să fie tot mai mică. Nici nu le trebuie o schimbare de nume a ţării! Nu forma contează, nu ambalajul, ci conţinutul! Iar conţinutul va fi tot mai evreiesc până ce se va atinge masa critică, dacă pot spune aşa. Masa critică necesară pentru a declara şi consfinţi caracterul evreiesc al statului numit în acte România! În realitate, caracterul românesc al acestui stat va deveni o amintire… Desigur, aşa văd eu lucrurile, la nivelul meu de informaţii şi de înţelegere a lumii în care trăiesc… Acesta este scenariul pe care îl consider că se află în derulare… Acestea sunt intenţiile unui adversar care are toate atuurile materiale în mână. Mai puţin atuurile spirituale… şi în niciun caz susţinerea la care speră orice om cu mintea întreagă! Ştiu bine că acest scenariu, pus de mine pe seama intenţiilor evreieşti, va suscita proteste, ale unui Dorel Dorian sau Liviu Ornea, ale unui Andrei Cornea sau Gabriel Andreescu ori Andrei Oişteanu. Ştiu şi că voi fi înjurat de tot felul de nerozi sau ticăloşi! Dar îi rog pe oamenii cu capul pe umeri să se gândească la două aspecte: au plecat din România în Israel 350.000 de evrei, iar de întors nu se întorc mai puţini, cum ar fi de aşteptat, ci mai mulţi! Al doilea aspect: sunt oferte în Occident, în America, prin care evreii de acolo, nu cei din Israel, sunt încurajaţi să se stabilească în România, iar Comunitatea le oferă tot sprijinul pentru instalare: circa 300.000 de dolari de căciulă. Informaţia mi-a parvenit din mediul evreiesc canadian… Aşadar, venirea în masă a evreilor în România nu se limitează la a fi o soluţie salvatoare pentru evreii din Israel, tot mai ameninţaţi de presiunea arabă, musulmană! Ci, conform dictonului românesc, potrivit căruia pe cine nu-l laşi să moară, nu te va lăsa să trăieşti, marii statregi sionişti ai evreimii se apucă iar de vechiul lor vis: Israelul pe pământ românesc!.. Cine nu pricepe şi nu simte că tot ce ni s-a întâmplat după 1990 converge spre un sens numai din perspectiva acestui scenariu, este sau imbecil, sau este plătit să servească realizarea acestui proiect netrebnic!

R: E teribil ce spuneţi şi extrem de grav. Am totuşi sentimentul că oferiţi scenariul unui proiect de o anvergură prea mare în raport cu argumentele prezentate. În mod deosebit mi-e greu să admit că instaurarea comunismului a avut drept scop susţinerea pe plan demografic a înfiinţării statului Israel!

I.C.: Dacă dumneata simplifici şi deformezi în asemenea hal vorbele mele, ce să mai zic de alţii?!…

R: Cu ce am greşit?

I.C.: Instaurarea comunismului a avut cauze şi scopuri multiple. Chiar dacă scopul principal nu a fost înfiinţarea sau susţinerea statului Israel, comunismul a fost util acestui nobil ţel! Altminteri, în mod sigur comunismul a avut drept scop deposedarea celor ce aveau. În primul rând deposedarea celor ce aveau proprietăţi funciare, rurale, imobiliare. Başca fabrici şi uzine, ateliere etc. Cu asta cred că eşti de acord!

R: Vă dau toată dreptatea, doar am trăit din plin naţionalizarea şi instaurarea proprietăţii de stat sau a întregului popor!

I.C.: Şi ce a urmat, ce s-a întâmplat după căderea comunismului?

R: S-a făcut retrocedarea proprietăţilor!

I.C.: S-o crezi dumneata! Nu s-a făcut retrocedarea proprietăţilor, ci doar s-a proclamat retrocedarea, pe hârtie, în textul unor legi încâlcite, care au făcut ca retrocedarea să se realizeze în proporţie de cel mult 10-15% către foştii proprietari! Prin aplicarea acestor legi, peste trei sferturi din averea poporului român care, chipurile, s-a retrocedat foştilor proprietari, a ajuns de fapt în proprietatea altora, a unor indivizi care nu aveau niciun drept de foşti proprietari sau de moştenitori. Iar foarte mulţi dintre beneficiarii retrocedărilor au fost nevoiţi să vândă pe mai nimic ce au primit, astfel că, prin aşa-zisa cădere a comunismului, s-a definitivat un proces început la 11 iunie 1948 prin naţionalizare: În România s-a schimbat radical regimul proprietăţii! Proprietatea funciară şi imobiliară din România, aflată la 11 iunie 1948 în proporţie majoritară în mâna etnicilor români, iar în 1990 aflată integral în proprietatea poporului român, după 1990 a trecut în proprietatea unor alogeni, printre aceşti alogeni cei mai mulţi fiind evreii!!

R: Asta cam aşa e!

I.C.: Să nu ne lăsăm păcăliţi: căderea comunismului a fost provocată şi controlată pas cu pas de cei care au instaurat comunismul!… Instaurarea comunismului a dus la desfiinţarea proprietăţii, iar căderea, aşa zisa cădere a comunismului a însemnat revenirea la proprietatea privată, revenirea la proprietatea privată, dar cu alţi proprietari, nu cei din 1948! Iar ca să se ducă până la capăt această schimbare de proprietari, în România s-a legiferat dreptul străinilor de a cumpăra proprietăţi imobiliare, funciare în primul rând! Odată cu legiferarea acestui drept a început palestinizarea României! Încearcă să afli cum se distribuie proprietatea funciară din România şi vei constata că este un mare secret sau că nimeni nu ştie în a cui proprietate se află pământul românesc: cât la sută este în proprietatea unor români, cât în propietatea altora: maghiari, ţigani, evrei, arabi, italieni…

R: Italieni?

I.C.: Am auzit de nişte italieni că au cumpărat sute de hectare, undeva prin Ardeal sau Banat, şi în loc să facă agricultură, au ras cu buldozerele stratul fertil al solului, gros de 50-60 cm, l-au încărcat în trenuri şi l-au dus în Italia! Vameşii, pentru că nu aveau nicăieri trecut pe listele lor pământul ca marfă de export, s-au mulţumit cu şpaga şi nu au taxat nimic… Literalmente au furat pământul tării! Nu s-a luat nicio măsură, nicio reacţie din partea guvernanţilor pentru a interzice în viitor asemenea grozăvii! Nu-i de mirare că se întâmplă aşa! Asta este mentalitatea străinului: să dea un tun şi s-o întindă! Cum e şi vorba aceea: „Băi, tigane, îţi arde satul!” ... „Mă mut în altul!”…

R: Cu alte cuvinte, credeţi că naţionalizarea din 1948 s-a făcut cu gândul la legile retrocedării de după 1990? Cam..

I.C.: E adevărat că pare greu de crezut. Asta ar însemna că unii au ştiut de acest mers al istoriei! Eu, după evenimentele la care am asistat în viaţa mea, mi-am întărit impresia, să nu-i zic convingere, că cei care au inventat comunismul şi l-au instaurat, au avut tot timpul controlul acestuia, inclusiv posibilitatea de a zice „La loc comanda!”, adică de a desfiinţa comunismul! De a demonta şandramaua, butaforia comunistă! Ai văzut ce simplu au mers toate în toamna lui 1989! Singur bietul Ceauşescu a luat în serios toată povestea şi a crezut în viitorul comunismului, măcar în varianta sa românească! Desigur, puţini, foarte puţini evrei au ştiut care va fi soarta comunismului inventat de Ei, şi când spun Ei nu am în vedere numai evrei! Unul dintre cei care au ştiut, cred că a fost „cel mai important evreu din Europa”! Îţi aduci aminte expresia asta? Despre cine este vorba?…

R: Wilhelm Filderman, preşedinte al comunităţii evreieşti pe vremea lui Antonescu!… Dar de unde ştiţi că ştia?

I.C.: Mi-am dat seama când am aflat că a scris nişte memorii pe care le-a lăsat în păstrare secretarului său cu indicaţia ca aceste memorii să fie predate Academiei Române atunci când va cădea regimul comunist din România… ştia că secretarul său, ceva mai tânăr, are toate şansele să apuce căderea mascaradei iudeo-comuniste! Mai vrei argumente? Fă bine şi mai citeşte o dată, pe www.ioncoja.ro, măcar textul intitulat România, colonie a Israelului? Completează de minune discuţia noastră. Dar nu încheiem discuţia noastră fără să-ţi ofer o informaţie extrem de elocventă în sensul celor de mai sus: de câţiva ani, ofiţerii SRI au primit ordinul ca, în prezentarea cazurilor pe care le cercetează, cazuri care privesc siguranţă naţională, să nu mai facă menţiunea numelui pe care l-au purtat la naştere infractorii sau suspecţii urmăriţi, să nu mai precizeze că aceştia şi-au schimbat la un moment dat numele. Ei sau părinţii lor!… Ştii care a fost unul din motivele pentru care Ceauşescu şi-a atras ura lor, a celor care l-au ucis în ziua de Crăciun? Dăduse în 1988 Ceauşescu un pricaz prin care fiecare cetăţean cu funcţii mai importante în Partid sau în Stat trebuia să facă în scris o autobiografie cu menţiunea expresă a oricărei schimbări de nume intervenită la rudele foarte apropiate: părinţi, bunici, fraţi, copii, socri, cumnaţi etc. Şi să menţioneze la fiecare numele purtat la naştere şi locul naşterii. Unii au refuzat sau au tergiversat depunerea acestei auto-denuntări (căci aşa ceva era în fond!). S-a cam luat de gânduri când a văzut Ceauşescu cât de mulţi erau cei ce aveau de ascuns o schimbare de nume, tipică celor care au avut o misiune de executat împotriva celor al căror nume l-au împrumutat. Oameni care îşi ascund trecutul şi viitorul!

R: Îşi ascund viitorul lor? Asta cum vine?!

I.C.: Adică au de ascuns nişte intenţii sau angajamente ostile ţării, românilor!… Cumva nu ţi-e clar cine a avut de ascuns aşa ceva? Nu evreii ca Alexandru Graur sau Ştefan Cazimir, ai căror părinţi şi-au schimbat numele ca semn al adeziunii lor la valorile autohtonilor, ca evrei pământeni cum s-au considerat! Ci evreii sionişti, cominternişti… Vrei nume?

R: Numai nume de morţi! Să nu avem probleme cu tribunalul…

I.C.: Ai văzut dumneata evreu mort?!… Aşa-i că n-ai văzut?! Nu mor, se prefac, domnule!… Dar cine-i mai crede?!

R: O ultimă întrebare: de ce îl acuzaţi pe Emil Constantinescu mai mult decât pe ceilalţi preşedinţi?

I.C.: Nu-i mai breaz niciunul, la urma urmelor!  Băsescu a ajuns preşedinte pe voturi furate!  Nici Emil Constantinescu nu a avut voturile necesare pentru a deveni preşedinte! Oricât am fi noi de proşti sau zevzeci, românii nu aveau cum să-şi aleagă un asemenea preşedinte, un ins atât de şters, fără pic de sare şi piper, gol şi artificial în tot ce spune!… El a fost impus, cu pretextul că în felul acesta ne obişnuim cu ideea de alternanţă democratică la putere etc., etc. Bla-bla-uri… În realitate, în 1996, Iliescu, sfătuit sau convins de americani, a acceptat să se declare învins, deşi avea cele mai multe voturi, cu condiţia ca după patru ani să se întoarcă la Cotroceni… Emil Constantinescu şi Convenţia Democratică a acceptat să facă ceea ce Iliescu şi PDSR, în legislatura 1992-1996, s-au eschivat să facă, anume să legifereze vânzarea de terenuri către aşa-zişii investitori străini, către străini, deci!  Pe scurt, evreilor! O dată legiferat acest act de trădare naţională, s-a putut începe şi încetăţenirea frauduloasă a evreilor. Primii 500.000 (cinci sute de mii) de evrei au fost încetăţeniţi pe vremea lui Emil Constantinescu! Acesta este marele său „rol” istoric! A acceptat invazia evreiască în România! În legislaţia 1992-1996 s-a discutat în comisia de politică externă a Senatului, din care făceam parte, posibilitatea ca România să ofere găzduire, temporară, pentru 300.000 în caz de forţă majoră! Am fost toţi de acord!… Acum îmi dau seama că a fost un prim test pentru a sonda terenul. Ni s-au dat şi explicaţii: 300.000 reprezintă capacitatea de cazare a hotelurilor din staţiunile turistice… Când vor fi luaţi la întrebări acei evrei încetăţeniţi în mod fraudulos, infractori în fond, ei vor spune că au plecat din România fără voia lor, că i-au silit autorităţile comuniste din România, că ei nu au renunţat niciodată la cetăţenia română… Acest alibi – dacă-l putem numi aşa, le este întărit de raportul lui Tismăneanu, care spune numai minciuni despre evreii din România acelor ani, minciuni orientate însă de o idee: să facă din revenirea evreilor în România un act de reparaţie a unei injustiţii! În raportul lui Tismăneanu evreii sunt declaraţi victime ale regimului comunist!… Nici că se putea o minciună mai cinică!… Acest raport este însă opera lui Traian Băsescu! Asta uită lumea sau nu pricepe!… Băsescu, sfidând întreaga societate românească, l-a desemnat pe netrebnicul de Tismăneanu să-şi bată joc de noi şi de morţii noştri!… Minciună organizată: cu câţiva ani în urmă, Dorel Dorian, comentând Apelul nostru, adică informaţia că sute de mii de evrei se pregătesc să ne cadă pe cap, afirmă dl. Dorian că nici vorbă de aşa ceva. Deşi, în principiu, zicea tot el aşa, într-o doară, vreo trei sute de mii de evrei, dintre cei plecaţi, nu au renunţat niciodată la cetăţenia română! Aşa că aceştia sunt mai departe la fel de cetăţeni români ca şi mine sau dumneata!… Absolut neruşinaţi! Fiii minciunii, le-a spus bine Cine le-a spus aşa! Precizez însă, în încheiere: nici termenul revenire nu este corect. Termenul corect este invazie, invazie perfidă, dezonorantă, făcută pe ascuns, hoţeşte, fără acoperire legală, lipsită şi de legitimitate! Dar mai ales lipsită de demnitate!…

R: Vă mulţumesc pentru discuţia pe care aţi avut amabilitatea să…

I.C.: Să nu uit! Situaţia care ni se pregăteşte este agravată de faptul că acest milion de evrei înseamnă circa opt sute de mii de alegători, care vor vota foarte disciplinat, grupat. Ei vor putea să basculeze rezultatul alegerilor din România şi să impună guvernul pe care îl vor dori! Adică vom intra sub un jug străin, alogen, israelit, cum nu am mai fost nici sub ocupaţia sovietică sau fanariotă!

R: Credeţi că intenţia guvernului de a introduce votul de la distantă, prin corespondenţă, are legătură cu încetăţenirea acestui milion de evrei din România?

I.C.: Ai perfectă dreptate! Nu m-am gândit, dar sigur despre asta este vorba, pentru ei s-a făcut legea şi nu pentru românii din diasporă!… Nu uita că aceşti români s-au trezit reprezentaţi în Parlament prin evreul Raymond Luca, un individ de o mediocritate deplină, cu resentimente anti-românesti pe care nici nu se gândeşte să le ascundă! Iese cu ele în târg şi nimeni nu-i dă una după ceafă! Avem români de mare calitate în diasporă! Ce a fost în mintea PNL-ului când au desemnat un asemenea candidat?! Un neisprăvit!…

R: Neisprăvit - neisprăvit, dar evreu!

I.C.: Şi nu se găsea un evreu de ispravă?!… Le recomandăm eu o sută! Un …milion chiar!

R: Există soluţie la această problemă?

I.C.: La orice problemă există soluţie. Cu condiţia să existe voinţa de a găsi soluţia, de a rezolva problema.

R: Dacă aţi avea puterea de a decide, ce aţi propune?

I.C.: Nimic altceva decât transparenţă totală! Doar tot Occidentul asta ne cerea, celor din lagărul comunist înainte de 1990: transparenţă şi iar transparenţă, glasnost! Cine vrea să facă carieră politică şi cine este deţinătorul unor bunuri materiale care depăşesc o anumită valoare, să fie obligat să-şi facă cunoscută naţionalitatea. Chiar dacă el se declară român! Adică să ştim ce au fost toţi ascendenţii din familia sa! Cu toate schimbările „strategice” de nume produse vreodată! Într-o ţară ca România, care dă atât de multe facilităţi minorităţilor naţionale, a cere să cunoşti etnia cetăţenilor care aspiră la funcţii şi poziţii privilegiate nu este o discriminare. Ci ţine de dreptul poporului român de a-şi prezerva identitatea şi continuitatea ca factor decisiv al istoriei ce se desfăşoară între hotarele României! Dreptul de a asigura „conţinutul” românesc al României. Acest drept este în acelaşi timp obligaţia fundamentală a clasei politice. Nu am nimic împotrivă ca un cetăţean român, de etnie patagoneză, să ajungă preşedintele României, dacă merită şi este atât de potrivit pentru această funcţie. Dar când trei preşedinţi la rând, toţi vinovaţi de mari crime împotriva poporului român, au tangenţă cu aceeaşi etnie, patagoneză sau marţiană, coincidenţă aceasta miroase a lucru necurat. E ca şi cum cineva ar câştiga de trei ori la rând premiul cel mare la Loto!… Cât ne mai lăsăm prostiţi?!

Una din lecţiile istoriei noastre este aceea că mult rău ne-au făcut o serie de alogeni care şi-au ascuns etnicitatea. Au fost şi mulţi alogeni care au făcut numai bine ţării, dar aceia nu şi-au ascuns ascendenţii, apartenenţa la altă etnie! Binenteles că mult rău ni l-au făcut românaşi de-ai noştri, dintre cei mai neaoşi! Nu generalizăm în niciun fel! Tocmai de aceea, pentru a nu generaliza în mod abuziv şi prostănac, trebuie să ştim adevărul despre fiecare individ, măcar despre politicieni şi despre marii proprietari! Nu văd de ce un om serios, mânat de intenţii cinstite, ar face un secret din apartenenţa etnică a părinţilor săi! Recunosc dreptul oricărui cetăţean român de a se declara etnic român! Chiar dacă ambii săi părinţi au avut altă conştiinţa etnică! Pe un astfel de concetăţean îl preţuiesc cu un plus de simpatie şi solidaritate civică. Cu condiţia de a nu face un secret din apartenenţa părinţilor săi la altă etnie! O asemenea împrejurare trebuie să fie cunoscută măcar pentru a fi preţuită şi mai mult, aşa cum se cuvine, disponibilitatea persoanei respective pentru o angajare civică în folosul comunităţii româneşti.

Protocoalele evreiesti

Protocolul 1: ... Libertatea politică este o idee, nu un fapt. Este necesar să ştii cum trebuie întrebuinţată această idee, când este nevoie ca printr-o momeală dibace să se câştige sprijinul poporului pentru un partid, dacă acest partid şi-a luat sarcina de a distruge alt partid care deţine puterea.

Protocol 5: ...Pentru a stăpâni opinia publică este necesar în primul rând de a introduce confuzia prin exprimarea unor opinii care se bat cap în cap şi care vin din diferite direcţii, aşa încât creştinii se vor pierde singuri în acest labirint şi vor ajunge la concluzia că este mai bine de a nu avea nici o opinie în chestiunile politice... Acesta este primul secret. Al doilea secret constă în a spori şi intensifica lipsurile în obiecte de primă necesitate pentru popor... încât nimeni să nu mai fie capabil de a-şi reveni din haos şi în consecinţă poporul să fie adus în situaţia de a nu mai pricepe nimic. Aceste măsuri ne vor servi nouă pentru a introduce învrăjbire între toate partidele, în a dezagrega toate acele forţe colective care n-au voit încă să se supună nouă şi în a descuraja toate iniţiativele personale care se pot pune în calea planului nostru.

Protocol 13: ...Pentru a distrage poporul atât de neliniştit de la discutarea problemelor politice, noi vom scoate acum la iveală noi probleme, în aparenţă în legătură cu poporul - probleme referitoare la industrie.

Protocol 9: ... Poporul de orice opiniune şi cu orice doctrină este în serviciul nostru, fie că sunt restauratori ori monarhici, demagogi, socialişti, comunişti... Noi i-am pus pe toţi la lucru. Fiecare dintre aceştia, din punctul său de vedere, subminează ultima rămăşiţă a autorităţii şi se sileşte să răstoarne întreaga ordine existentă. Toate guvernele au fost torturate prin aceste acţiuni. Dar noi nu le vom da pace până ce ele nu vor recunoaşte supra -guvernarea noastră

Protocol 9: ...Noi am rătăcit, năucit şi demoralizat tinerimea creştinilor prin mijloacele de educaţie cu principii şi teorii cu totul false pentru noi, dar pe care le-am inspirat lor.

Protocol 10: ... Inspirând pe fiecare cu idei... noi, vom sfărâma influenţa familiei creştinilor şi importanţa ei educativă.

Protocol 2: ..Notaţi succesele pe care le-am obţinut prin darwinism, marxism, nietzscheism.

Efectele demoralizatoare ale acestor doctrine asupra spiritelor creştinilor sunt evidente cel puţin pentru noi.

Protocol 17: ... Presa noastră contemporană va expune afacerile de guvernământ şi religioase şi incapacitatea creştinilor, întrebuinţând întotdeauna expresii atât de defăimătoare încât să se apropie de insultă, arta de a le întrebuinţa fiind atât de bine cunoscută rasei noastre.

Protocol 14: ... În ţările numite înaintate noi am creat o literatură absurdă, murdară şi dezgustătoare.

Puţin timp după ce vom pune mâna pe putere, vom încuraja existenţa ei în aşa fel încât să iasă bine în relief contrastul dintre ea şi dintre producţiunile scrise şi vorbite care vor emana de la noi.

Protocol 12:... toate ştirile sunt primite prin diferite agenţii în care ele sunt centralizate din toate părţile lumii. Aceste agenţii sunt propriile noastre instituţii şi vor publica numai ceea ce noi permitem.

Protocol 2: ... Deşi noi am reuşit să influenţăm (presa), noi stăm în umbră. Datorită acestui fapt noi am adunat bogăţii, deşi aceasta ne-a costat torente de sânge şi lacrimi.

... Noi vom trata presa în felul următor: ... vom pune şaua pe ea şi vom ţine strâns frâiele. Vom face acelaşi lucru şi cu celelalte publicaţii, căci cum am putea noi scăpa de atacurile presei dacă am rămâne expuşi criticii prin pamflete şi prin cărţi?.. Poporul nu va primi nici o ştire care să scape de sub supravegherea no'astrâ... titeratura şi jurnalismul sunt două din cele mai importante forţe educative şi în consecinţă guvernul nostru va deveni proprietarul celor mai multe jurnale. Dacă noi admitem zece ziare private, noi vom organiza 30 proprietatea noastră şi aşa mai departe. Aceasta nu trebuie să fie observată de public pentru care motiv toate jurnalele publicate de noi vor fi în aparenţă de opinie şi tendinţe cu totul contrarii, câştigând astfel încrederea şi atrăgând pe adversarii noştri care nu pot bănui nimic si care, astfel, vor cădea în cursa noastră şi vor fi făcuţi inofensivi.

Protocol 15: ...Până sa ne ridicam la putere noi vom crea şi înmulţi lojile masonice în toate ţările

din lume; noi vom atrage în ele pe toţi aceia care sunt sau ne pot fi agenţi eminenţi. Aceste loji vor forma principalul birou al informaţiilor noastre şi mijlocul cel mai influent al activităţii noastre. Noi

vom centraliza toate aceste loji într-o administraţie cunoscută numai de noi singuri care va fi compusă din înţelepţii noştri... Proiectele politice cele mai secrete ne vor fi cunoscute şi vor ajunge în  stăpânirea noastră din ziua apariţiei lor.

PROTOCOALELE sI RÃZBOIUL PSIHOLOGIC

Protocolul 14... Masele vor deveni atât de sãtule de schimbãrile fãrã sfârsit ale administratiei

pe care noi le vom instiga printre crestini când vom submina institutiile lor guvernamentale încât

vor tolera orice din partea noastrã.

Protocol 2... Existã o mare fortã în mâinile guvernelor moderne care pune în miscare spiritele

popoarelor si aceasta este presa... Dar guvernele sunt incapabile de a profita de aceastã putere si

ea a cãzut în mâinile noastre.

Protocol 3... Ziaristi întreprinzãtori si pamfletari îndrãzneti atacã zilnic personalul

administrativ al natiunilor, abuzul lor de autoritate, preparã definitiv prãbusirea tuturor

institutiilor si acest lucru va provoca lovituri care vor veni de la populatia înfuriatã.

Protocol 7... Noi trebuie sã fortãm guvernele crestine sã adopte mãsuri care vor ajuta vastul

nostru plan care se apropie deja de tinta sa triumfãtoare, exercitând o presiune asupra opiniei

publice... si care în realitate este formatã de noi prin ajutorul asa-numitei puteri a presei. Cu

putine exceptiuni ea este deja în mâna noastrã.

Protocol 12... Noi vom trata presa în felul urmãtor: ...vom pune saua pe ea si vom tine strâns

frâiele. Vom face acelasi lucru si cu celelalte publicatiuni... cum am putea scãpa noi de atacurile

presei dacã am rãmâne expusi criticei prin pamflete si prin cãrti... si acum ATENTIE ROMÂNI:

Poporul nu va primi nici o stire care sã scape de sub supravegherea noastrã. Noi am obtinut

deja aceasta, în timpul de fatã, prin faptul cã toate stirile sunt receptionate prin diferite agentii

unde ele sunt centralizate din toate pãrtile lumii... Literatura si jurnalismul sunt douã din cele

mai importante forte educative si în consecintã guvernul nostru va deveni proprietarul celor mai

multe jurnale... Daca noi permitem 10 ziare private, noi vom organiza 30 proprietatea noastrã...

Aceasta nu trebuie observatã de public, pentru care motiv toate jurnalele publicate de noi vor fi

cu aparentã de opiniuni si tendinte cu totul contrarii, câstigând astfel încrederea si atrãgând pe

adversarii nostri "astfel vor cãdea în cursa noastrã si vor fi fãcuti inofensivi"... Mai înainte de a

accepta o lucrare pentru tipãrire scriitorul sau editorul trebuie sã obtinã autorizatie de la

autoritãti. Astfel noi vom cunoaste în prealabil ce atacuri se preparã contra noastrã si vom fi în

stare sã le contracarãm publicând mai înainte explicatiuni asupra subiectului... Printre acele

organe care ne ataca pe noi vor fi organe create de noi si ele vor ataca exclusiv acele puncte pe

care noi plãnuim sã le schimbãm ori sã le eliminãm... Noi vom birui pe adversarii nostri cu

sigurantã din cauzã cã ei nu vor mai avea la dispozitia lor nici un organ de presã. Pretextul

pentru a suprima o publicatiune va fi acela cã excitã spiritul public fãrã motiv sau ratiune.

Baronul Moise Montefiore... Atâta timp cât noi nu vom tine în mânã presa din lumea întreagã,

orice ai face este zadarnic. Noi trebuie sã stãpânim sau sã influentãm ziarele din lumea întreagã

în scop de a lega la ochi si a amãgi poporul104.

87

Protocol 5... Noi trebuie sã dirijãm educatiunea societãtii crestine în asa fel încât sa pãtrundã

în ea slãbiciunea descurajãrii în fata oricãrei întreprinderi care cere initiativã.

Protocol 9... prin presã, libertate individualã si mai important ca toate, prin educatie si

culturã, noi am sfãrâmat piatra fundamentalã a existentei libere... ATENTIE ROMÂNI: ... Noi am

rãtãcit, am nãucit si demoralizat tinerimea crestinã prin mijlocul unei educatii cu principii si

teorii false pentru noi, dar pe care noi le-am inspirat lor.

Protocol 14... ...In tãrile numite înaintate noi am creat o literaturã absurdã, murdarã si

dezgustãtoare.

Protocol 5... În societatea crestinã noi am plantat discordia si protestarea.

OBIECTIVE. STRATEGII. Conform Protocoalelor, conform intereselor Aliantei Universale

Israelite de a transforma România într-o Judenland