Top 10 alimente care ne seduc copiii. Cum ne păcălesc reclamele: chipsurile le afectează sistemul nervos, mezeluri -  cancer, iaurt cu fructe- diabet şi obezitate

sursa: adevarul.ro

Sucurile carbogazoase, mezelurile, iaurturile cu fructe, brânza topită, cerealele cu diferite arome sau dulciuri adăugate sunt doar câteva din alimentele care au ajuns să fie de bază în regimul alimentar al copiiilor noştri, dar care pot provoca afecţiuni pe termen lung sau chiar transformări metabolice dacă sunt consumate frecvent.

Nutriţioniştii sunt de părere că micuţii se află într-o grijă extrem de atentă doar pentru primele 12 luni, după care, în cele mai multe cazuri, mămicile se întorc la serviciu, alte persoane ocupându-se o bună parte din timp de copii. De regulă, bunici sau apropiaţi ai familiei, aceştia sunt mai permisivi cu alimentaţia micuţilor.

1. Mezelurile

Bucureşteanul Eduard Adamescu, de profesie nutriţionist, plasează mezelurile şi dulciurile în topul celor mai dăunătoare alimente date de părinţi copiilor.

„Mezelurile sunt făcute de multe ori din carne de calitate inferioară, aşa cum sunt crenvurştii sau parizerul. Cu toate acestea, modalitatea de prezentare şi reclama făcută îi deteremină pe micuţi să le prefere”, explică Adamescu.

De aceeaşi părere este şi Delia Chira din Cluj, medic specialist pediatru. ”Reclamele de la TV au în general ca personaje principale copii foarte drăguţi care îndeamnă la consum, părinţii administrându-le ca substituent al proteinelor de origine animal (recomandate la copii având în vedere procesul accentuat de creştere şi care se regasesc în carne, ou, ficat). Acestea au un conţinut uriaş de aditivi şi potenţiatori de gust. De exemplu, conţin foarte mulţi nitraţi si nitriţi de sodiu şi potasiu care, sub acţiunea proteinelor, se transformă în substanţe toxice ce cresc riscul de cancer gastric. Mai mult, în doze mari nitriţii blochează transportul oxigenului de către sânge, afectând oxigenarea celor mai importante organe, consumul frecvent de mezeluri putând cauza complicaţii respiratorii, mai frecvente la bebeluşi şi copiii mici. Excesul de fosfaţi are consecinţe negative asupra metabolismului fosfo-calcic, blocând fixarea calciului, un element deosebit de important având în vedere procesul accelerat de creştere din primii ani de viaţă”, a declarat Chira.

2. Chipsurile

Medicul nutriţionist ieşean Voichiţa Mogoş nu este radicală cu foarte popularele chipsuri, indicând totuşi că aromele nenaturale nu sunt bune pentru copii. „Sunt bune, dar toate aromele pe care le conţin sunt fabricate, nu au nimic natural. E clar că nişte chipsuri care au aromă de bacon afumat, nu sunt trecute prin bacon afumat. Poţi să faci nişte cartofi fripţi sau fierţi, cu nişte brânză. Chipsurile sunt organoleptic plăcute, dar contează mult cu ce se învaţă. Toţi copiii mănâncă chipsuri pentru că le consideră o recompensă, pentru că toată lumea le mănâncă, fiindcă nu e de bonton să vii cu pacheţelul de acasă, când toată lumea mănâncă chipsuri cu cola”, a explicat Voichiţa.

Nu de aceeaşi părere este însă şi nutriţionistul clujean Deli Chira. ”Chiar dacă au la bază cartoful, o legumă sănatoasă daca este consumată în cantităţi moderate şi corect preparată termic, sunt printre cele mai nocive produse de pe piaţă. Modul de preparare, în speţă prăjirea, este un proces “chimic”(de oxidare, hidrolizare şi polimerizare) ce duce la formarea unor cantităţi uriaşe de produşi toxici, în special acrilamida şi acroleina, substanţe considerate neurotoxice(afectează sistemul nervos) şi cancerigene. Toxicitatea acestora se manifestă şi asupra ficatului, pancreasului şi rinichilor; de asemenea prin prăjire se pierd o mare parte din proprietăţile nutriţionale ale cartofului şi, totodată creşte densitatea calorică. Astfel, daca 100g de cartofi fierţi aduc un aport caloric de 90Kcal, 100g de chipsuri aduc de peste 5 ori mai mult, în jur de 500kcal”, a explicat nutriţionistul.

Doctorul bucureştean Lygia Alexandrescu susţine aceeaşi punct de vedere al colegei ei din Cluj, punctând că ea recomandă părinţilor să nu le dea copiilor alimente prăjiite, în special cartofi.

3. Piureurile din fructe / legume la borcan

„Un produs ambalat, care are un termen de valabilitate destul de mare nu este natural. Cu aceste piureuri au fost multe dispute. Eu nu le recomand. Astfel de piureuri se pot face uşor în casă din legume şi fructe proaspete“, a explicat medicul braşovean Valentina Mirela Voicu.

De aceeaşi părere este şi colega ei ieşeancă. Medicul nutriţionist Voichiţa Mogoş susţine că părinţii trebuie să înveţe să facă fructe sau legume pasate şi nu conserve. „Orice ţine de fructe şi legume, ideal ar fi să fie fabricate în casă. Dacă ele conţin conservanţi ar trebui să scrie pe pe ambalaj. Eu manifest o oarecare reţinere faţă de ideea că nu există niciun fel de conservant în ele. Bine, pot fi pasteurizate, caz în care sunt ingerabile o anumită perioadă de timp. Copiii noştri trebuie educaţi să mănânce legume naturale”, crede doctorul Mogoş.

Cu toatea astea, ele pot fi o soluţie temporară, este de părere medicul Delia Chira. „Ele constituie o alternativă pentru concedii, vizite, etc. însă nu ar trebui să se regăsească zilnic în alimentaţia bebeluşilor. Chiar dacă unele firme ne asigură că ingredientele sunt organice (există şi certificarea Uniunii Europene în acest sens), vorbim de un proces industrial, la care se adaugă pasteurizarea, cea care explică durata mare de valabilitate a unui astfel de produs”, a declarat Chira.

4. Sucurile naturale

”Chiar daca conţinutul de suc natural depăşeşte în unele sortimente 50-70%, este un suc tratat termic, care şi-a pierdut mult din proprietăţile nutriţionale (vitamine, minerale, fibre, antioxidanţi). Frecvent sunt adăugaţi coloranţi, acidifianţi, rolul ultimilor în apariţia cariilor dentare fiind binecunoscut”, este de părere medicul clujean Delia Chira.

”Singurul suc natural este cel pe care îl stoarcem noi acasă din fructe“, a spus medicul braşovean nutriţionist Valentina Mirela Voicu.

De aceeaşi părere este şi medicul ieşean, care a explicat cu umor: „era o glumă a unui coleg care spunea că vin copiii galbeni la Urgenţe, cu părinţi care cred că au icter, pentru că beau prea mult Tedi. Sucul acesta are un colorant, caroten, este supradozat în caroten, are mai mult decât sucul obişnuit de morcovi. Cel mai bine este să fie făcut suc de morcovi în casă”, a declarat Voichiţa Mogoş.

5. Iaurturile cu fructe

Foarte promovat în marketing românesc, iaurtul cu fructe nu este recomandat de nutriţionişti. ” Iaurtul este un produs de bază care ar trebui să se regăsească zilnic atât în alimentaţia copiilor cât şi a adulţilor. Este vorba însă de iaurtul pur, nu de cel care are adăugate fructe, fructe a căror valoare biologică este net inferioară faţă de fructele proaspete pe care le putem adauga în iaurtul natural. Mai mult, conţinutul de zahăr este uneori nepermis de mare, mai ales dacă vorbim de iaurturile “dedicate” copiilor care ar trebui lipsite de zahăr şi îndulcitori. Conţin amidon modificat, coloranţi, aditivi, acidifianţi (frecvent citrat de sodium), substanţe care nu aduc niciun beneficiu sanătăţii”, a explicat medicul Delia Chira, din Cluj.  

”Iaurturile cu fructe au conservanţi, coloranţi şi foate mult zahăr. Putem adăuga fructe proapete în iaurturile simple şi este mult mai sănătos pentru copii”, este de părere medicul braşovean Valentina Mirela Voicu.

6. Cornurile cu ciocolata / vanilie şi alte produse de patiserie ambalate

Alimente foarte des întâlnite în alimentaţia copiilor, ele sunt frecvent folosite pe post de recompense astfel încat copilaşii le asociaza cu ceva “preţios” pentru care trebuie să lupte, sunt de părere specialiştii.

”Gustarile se recomanda a fi compuse din fructe şi/sau iaurt natural, nicidecum prăjiturele sau cornurile cu diverse creme, arome. În aceeaşi categorie aş menţiona produsele de patiserie care au la bază grăsimi hidrogenate (nesaturate) ce le conferă o durată mai mare de valabilitate precum şi un aspect pufos, apetisant. Consumul pe termen lung al acestor grăsimi, care cresc fracţiunea LDL a colesterolului (fracţiunea “periculoasă”), constă în creşterea riscului de boli cerebro-vasculare, cardiace, dislipidemii, obezitate,diabet zaharat”, a explicat medicul specialist clujean Delia Chira, pentru adevarul.ro.

Dulciurile sub orice formă şi cornurile cu ciocolată sunt departe de a fi un desert sănătos. „Toate au zahăr foarte mult, conservanţi şi E-uri. Au multă cacao care pentru copii este un energizant şi îi agită. Chiar dacă pe copii îi încântă nu au niciun fel de aport nutriţional. Ocazional copilul poate mânca o ciocolată, dar este de preferat să nu fie singura sursă de dulciuri şi să o mănânce foarte des. Dulciurile pot fi înlocuite cu fructe, legume şi prăjituri făcute în casă fără conservanţi şi la care putem controla cantitatea de zahăr”, este de părere medicul nutriţionist braşovean Valentina Mirela Voicu.

7. Bomboane / jeleuri / gume de mestecat / caramele

Atât de populare în rândul celor mici şi totuşi atât de periculoase, nutriţioniştii avertizează de pericolul la care îşi expun copiii atunci când le dau dulciuri frecvent. Potrivit specialiştilor, acestea conţin ca ingredient de bază zahărul, la care se adaugă binecunoscuţii aditivi, coloranţi, potenţiatori de aromă.

”Consumul de dulciuri în general determină o stare de bine, însă consecinţele asupra organismului sunt devastatoare, pancreasul fiind suprasolicitat să producă o cantitate suplimentară de insulină pentru a “procesa” excesul de zaharuri. Pe lângă faptul că nu aduc substanţe folositoare organismului, mai contribuie în plus şi la pierderea celor utile: calciu, fier, magneziu, crom, vitamine(grupul B, C,etc). Riscul de obezitate, boli cardio-vasculare, diabet zaharat, dar şi problemele dentare  asociate ar trebui să sensibilizeze părinţii şi bunicii atunci când aleg să ofere astfel de produse copiilor”, atenţionează medicul specialist clujean Delia Chira.

Pentru desert, medicul bucureştean Lyigia Alexandrescu recomandă prăjitura de casă şi fructele confiate, însă atenţie pentru că şi acestea trebuie spălate foarte bine, pentru că pot fi o sursă de heptatita A.

“Toate îngraşă. Ar fi mult mai bine, nemaipomenit, să-i dai copilului la şcoală un măr tăiat în patru. Dacă chiar vrea să mestece ceva într-o pauză să mestece un măr bun, verde, care crănţăne şi care şi curăţă dinţii, mai bine decât Orbit. Sau un morcov, e grozav să-i înveţi pe copii să mănânce morcov”, explică medicul nutriţionist ieşean Voichiţa Mogoş.

8. Cerealele îmbogăţite cu zaharuri, arome, coloranţi şi alţi aditivi

Specialiştii fac o diferenţiere clară între cerealele neprocesate(integrale) şi cele îmbogăţite cu zaharuri, arome, coloranţi şi alţi aditivi. Cerealele în sine reprezintă o componentă alimentară importantă în nutriţia copiilor şi a adulţilor deopotrivă. Daca cele neprocesate furnizează un aport corespunzător de carbohidraţi şi fibre, cele din ultima categorie se detaşează prin conţinutul uriaş în zaharuri care duce la modificarea indicelui glicemic cu suprasolicitarea pancreasului.

”Chiar dacă sunt îmbogăţite cu vitamine şi minerale, valoarea biologică a acestora este redusă, fiind produşi de sinteză, net inferiori vitaminelor şi mineralelor care se regăsesc în stare pură în fructe, legume,etc. O alternativă sănătosă o reprezintă fulgii de ovăz, orz, meiul, etc eventual combinate cu fructe şi/ sau seminţe”, e explicat medicul specialist clujean Delia Chira.

„Toate aceste produse sunt adevărate bombe calorice. Trebuie alese cereale simple şi ocazional cele cu fructe uscate”, este de părere medicul braşovean Valentina Mirela Voicu.

”Cerealele sunt un aliment a cărui consum ar trebui încurajat, subvenţionat, din raţiuni ce ţin de profilaxia de tulburări de tranzit, a constipaţiilor cronice şi pentru sursa de energie matinală, cu glucide cu eliberare lentă”, a declarat medicul nutriţionist ieşean Voichiţa Mogoş.       

9. Sucurile de doză

Lucru cunoscut, dar ignorat de cei mai mulţi consumatori, sucurile carbogazoase sunt printre cele mai nocive datorită, în primul rând, conţinutului mare de zaharuri dar şi a aditivilor şi diferitelor arome pe care le conţin. Specialiştii nu acceptă nici varianta “light” a sucurilor la cutie, mai ales în cazul copiilor, aceasta nefiind cu nimic mai sănătoasă decât varianta clasică.

”Consecinţele consumului pe termen lung sunt diverse, începând de la probleme legate de greutate (suprapondere, obezitate) până la deficite vitaminice şi minerale (în special deficit de calciu cu scăderea consecutivă a densităţii osoase) şi bineînţeles favorizarea problemelor dentare atât din cauza excesului de zahăr cât şi a acidifianţilor folosiţi”, excplică medicul specialist clujean Delia Chira.

Chira vorbeşte însă şi de un risc mai puţi cunoscut, pe care îl reprezintă Aluminiul. ”Dincolo de efectele nocive ale sucurilor din aceste ambalaje se mai adaugă şi efectele toxice ale aluminiului, aluminiu care se regăseşte şi în alte ambalaje (cutii, casserole, folia alimentara etc.). Aluminiul se găseşte şi în aditivii alimentari (E-urile, în special E-173, E-520, E-521,E-522,E-523, E-559 ) şi în compoziţia fructelor şi legumelor confiate, dar şi a unora dintre dulciuri (bomboane în special). Sunt chiar medicamente care au în compoziţia lor aluminiu (ex: antiacidele). În doze mai mari decât cele permise, aluminiul are efecte toxice asupra sistemului nervos, interferă cu transportul fierului şi determină demineralizarea oaselor”, a mai spus Delia Chira.

Medicul ieşean este mai puţin drastic în aprecieri. „S-a vorbit mult timp despre instalaţiile de aluminiu, dar nu este nimic dovedit. În ceea ce mă priveşte, eu cred că sucurile trebuie preparate în casă şi atunci nu trebuie să-ţi mai faci niciun fel de probleme, nici măcar din cauza aluminiului”, crede Voichiţa Mogoş.

10. Ceaiurile răcoritoare

Nutriţioniştii sunt de părere că ceaiurile de acest tiop sunt mai degrabă încadrabile în categoria sucurilor şi. „Beneficiile acestora pentru sănatate sunt zero, aportul de calorii “goale” fiind însă unul semnificativ. Se consumă preponderant vara şi alternativă pentru hidratare insa de multe ori efectul este cel invers, datorită conţinutului mare de zaharuri”, a declarat medicul clujean Delia Chira.

„Teobromina din ceai este un excitant al sistemului nervos central. Teobromina, mai mult decât cofeina, te scoală şi din morţi”, spune medicul nutriţionist ieşean Voichiţa Mogoş.

Sfaturile medicilor

Specialiştii în creşterea copilului sunt categorici: alimentele din Top 10 ar trebui complet excluse din alimentaţia celor mici. Liliana Tudose, manager BB Center din Constanţa, le numeşte „alimente colorate“, pentru ambalajul lor creat să ia ochii. „Aceste alimente sunt cele mai toxice. Gustul lor dulce este înşelător şi atrage deoarece eliberează endorfinele, acele molecule ale fericirii“, avertizează specialistul.

Din experienţa sa, mămicile moderne au devenit foarte informate pe acest subiect de alimentaţie corectă. „Informaţia există, lipseşte perseverenţa. Borcănaşele cu preparate încep să-şi facă loc în alimentaţia copilului, din cauza lipsei de timp a părinţilor. Iar aceasta nu trebuie să devină un obicei. Este valabil şi pentru cei mari, pentru că dacă părintele nu îşi respectă regimul alimentar, copiii se pierd şi ajung să mănânce la fast-food“, explică Liliana Tudose.

„Gustul copilului trebuie impus prin oferirea unui model, al părintelui. Atunci când îi spunem că trebuie să mănânce legume, noi înşişi trebuie să avem în farfurie legume. La dulciuri trebuie să îi oferim alternativa: prăjituri de casă. În afara protecţiei pe care i-o asigurăm se crează şi o atmosferă specială. Mama îl cheamă pe copil în ajutor la pregătirea acelei prăjituri, gătesc împreună. Garantat acea gogoaşă simplă sau clătită pe care o facem va avea pentru el gust mai bun decât orice aliment colorat“, arată Liliana Tudose, ea însăşi mamă a 3 copii.

„Marea problemă cu majoritatea produselor este conţinutul crescut în zahăr, aproape toate, şi grăsimi, în principal la chipsuri, patiseriile ambalate sau îngheţate. Chipsurile, cornurile cu ciocolată sau cerealele cu arome, fiind şi făinoase rafinate, au zaharuri în plus. Problema e că aceste zaharuri se absorb rapid, determină descărcări mari de insulină, întreţinând mai apoi hipoglicemii care dau iar poftă de dulce - zahărul acţionează astfel ca un drog veritabil: pe măsură ce mănânci, îţi vine să mănânci tot mai mult”, a explicat doctorul Carmen Vizman, din Timişoara.

„ În plus, descărcările brutale de insulină determină insulino-rezistenţa, care duce la obezitate şi, în timp poate duce la diabet zaharat de tip II. Din păcate crescând incidenţa obezităţii la copii, a scăzut mult şi vârsta la care apare această boală, care înainte era cunoscută ca «diabetul adulţilor», acum apare la vârste tot mai tinere”, a mai spus nutriţionistul timişorean.

Medicul recomandă multă anteţie părinţilor în ceea ce priveşte alimentele bogate în zahăr. „Consumul crescut din aceste alimente aduce şi un aport caloric foarte crescut, ducând la obezitate, cu atât mai mult cu cât copiii devin tot mai sedentari. Ca principiu, toate alimentele care conţin zahăr sau sunt cereale super-rafinate, conţin conservanţi, coloranţi artificiali, ar trebui scoase din alimentaţia copiilor”, este de părere doctorul Carmen Vizman.

La acest material au contribuit: Remus Florescu, Simona Suciu, Bogdan Păvăloi, Cezar Pădurariu, Sînziana Ionescu, Vali Silaghi

PĂPĂDIA - magicianul detoxifierii

sursa:http://www.formula-as.ro/2013/1053/medicina-naturii-44/papadia-magicianul-detoxifierii-15998
Din reţetele d-lui farmacist BOBARU

 

Din reţetele d-lui farmacist BOBARU

Este cea dintâi plantă pe care farmacistul Ion Bobaru o recomandă celor care doresc să îşi cureţe organismul de toxine. Deşi ne-am obiş­nuit să o asociem cu razele calde ale soarelui, plan­ta cea firavă ne este de mare folos acum, iarna. Dacă nu aţi recoltat-o din timp, puteţi achiziţiona planta uscată din magazinele tip Plafar sau cele cu produse naturiste.

Acţiune terapeutică

De secole, păpădia este cunoscută drept una dintre cele mai puternice ierburi detoxifiante. Datorită princi­piilor amare, tonifică ficatul obosit, stimulează activi­tatea rinichilor şi a intestinelor. Prin aceste calităţi, are un rol esenţial în eliminarea toxinelor. Este indicată în toate afecţiunile în care există dereglări glan­dulare. Creşte diureza, măreşte secreţia glan­dulară şi norma­lizează circulaţia sângelui.

Remedii din păpădie

Infuzie de păpădie: Preparată corect, in­fuzia reprezintă un adevărat elixir pentru ficat şi rinichi, un depurativ natural al între­gului organism, contribuind eficient la elimi­narea toxinelor. Se obţine amestecând 10 g (2 linguriţe) de plantă uscată (partea aeria­nă alcătuită din frunze) şi 250 ml apă (o ca­nă). După ce a dat în clocot, vasul se acoperă şi preparatul se lasă la infuzat, în repaus, 10 minute. La final, se strecoară şi poate fi băut. Important este să nu îndulcim ceaiul cu za­hăr. Dacă totuşi, gustul ni se pare neplăcut, putem folosi mierea de albine sau zahărul brun.
Doza recomandată este de două căni pe zi, una dimineaţa, pe stomacul gol, şi seara înainte de culcare. O cură de trei săptămâni va avea efecte benefice asupra întregului organism, ac­ţiunea sa fiind vizibilă şi la nivelul pielii, care va de­veni mai fermă şi mai fină.
Completarea farmacistului: Filtrele de detoxifiere ale organismului sunt numeroase: pielea (prin transpi­raţie), plămânii (prin respiraţie), aparatul renal (prin urinare) şi, nu în ultimul rând, tubul digestiv (prin de­fecaţie), care este a patra cale de eliminare a toxinelor din organism. În afecţiunile renale de natură infec­ţioa­să se recomandă cura cu infuzie de păpădie şi admi­nis­trarea de pilule cu albastru de metilen. Pilulele cu al­bastru de metil au reprezentat în trecut principala te­rapie în afecţiunile renale de natură infecţioasă. Din păcate, această terapie a fost înlocuită, nu cu cel mai mare succes, de antibiotice. Farmacia Faltis din Brăila are în portofoliul său, printre alte multe preparate, şi gelule cu albastru de metil.

Decoct din păpădie: La o cană cu apă (250 ml) se pun două linguri (30 g) de rădăcină de păpădie us­cată şi mărunţită. Preparatul se fierbe la foc mic, timp de 15 minute, completându-se treptat apa care se eva­­poră. După ce se filtrează, poate fi păstrat la frigider cel mult două zile.
Doza recomandată este de 30 ml (2 linguri), de trei ori pe zi, înainte de fiecare masă. Cura se ţine vreme de trei săptămâni şi poate fi reluată după o săptămână de pauză.
Alte efecte terapeutice: Cura cu decoct de rădăcină de păpădie contribuie semnificativ la normalizarea circulaţiei sângelui şi a ritmului cardiac şi este un valo­ros tratament adjuvant în ciroza hepatică, cistită şi de­reglări ale glandei tiroide. Decoctul contribuie şi la eli­minarea calculilor renali (cunoscutele pietre la rinichi), fiind un bun diuretic.

Extract fluid din păpădie şi hrean: 100 g rădăcină de păpădie us­cată, 10 g hrean ras, 1 litru de apă.
Mod de preparare şi dozaj: Ră­dăcina de păpădie se fierbe până când volumul apei scade la jumătate (500 ml), apoi se adaugă hreanul. După răcire, se filtrează, iar poţiunea poate fi păstrată la frigider aproximativ 5 zile. Doza optimă este de 60 ml (4 linguri) de trei ori pe zi, timp de o săptămână.
Alte efecte terapeutice: Concen­tratul este indicat mai ales celor care suferă de bronşită cronică, boli intestinale sau afecţiuni reumatice.

Tinctura de păpădie se obţine din: 20 g rădă­cină uscată de păpădie şi 100 ml alcool alimentar de 70 de grade, folosind metoda generală de preparare a tinctu­rilor: componentele se lasă la macerat timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Apoi se filtrează şi se lasă la decantat încă 6 zile. Se păstrează în sticluţe cu dop picurător. Se poate păstra un an de la data preparării.
Farmacia Faltis din Brăila prepară un sirop deto­xifiant pe bază de tinctură de păpădie şi kaolin (bolus alba), acesta fiind un silicat natural de aluminiu, prin­cipala componentă din argilă.

 

Tinctură din păpă­die şi hrean: 20 g rădă­cină de pă­pădie uscată, 10 g hrean ras, 100 ml alcool ali­mentar de 70 de grade.
Mod de preparare şi do­zaj: Plantele se pun într-un borcan cu filet, iar deasupra se toarnă alcoolul. Borcanul se închide ermetic şi prepa­ra­tul se lasă la macerat 10 zile, timp în care trebuie agitat de 3-4 ori pe zi. După această perioadă, se filtrează şi se pune la decantat, în frigider, încă 6 zile. În final, se fil­trea­ză din nou, iar tinctura rezultată se păstrează în sticluţe de culoare închi­să. Preparatul poate fi păstrat un an după obţinere. Pen­tru tratament sunt indicate 20-30 de picături, dizolvate în apă, de 2-3 ori pe zi, înainte de fiecare masă. Cura se ţine două sau trei săptămâni şi, dacă este necesar, se reia ori de câte ori este nevoie.
Efecte terapeutice: Asocierea păpădiei cu hreanul aduce un plus de sănătate organismului, prin desfun­da­rea căilor respiratorii, ceea ce duce la mai mult oxi­gen în sânge şi o mai bună funcţionare a inimii. Astfel, tinctura mixtă are un efect benefic asupra tuturor orga­nelor cheie: plămâni, ficat şi rinichi. Preparatul acţio­nează eficient în stimularea bilei leneşe, atât păpădia, cât şi hreanul, având drept efect mărirea volumului de bilă secretată.
Cu un puternic rol antiinflamator, licoarea are efec­te benefice şi asupra celor care suferă de reumatism sau artrită, fiind totodată şi un antiseptic de elită, care uci­de şi elimină bacteriile, contribuind la regenerarea ţesu­turilor. Este recomandată în curele de slăbire şi mai ales celor care se luptă cu obezitatea, dereglări ale glandei tiroide, indigestie sau retenţie de apă în organism.
Sfatul farmacistului: În afecţiunile renale, tinctura de păpădie şi hrean, uşor de preparat în orice gos­podărie, se poate asocia cu pilulele cu albastru de metil, ambele potenţându-se reciproc.

Poţiune tonifiantă pentru ficat şi rinichi: 15 g rădăcină uscată de păpădie (aproximativ o lin­gură), 30 g rădăcină uscată de cicoare (aproximativ 2 lin­guri), 15 g boabe de ienupăr, 1 litru de apă.
Mod de preparare şi dozaj: Păpădia, cicoarea şi ienupărul se amestecă într-un vas emailat, care se pune pe foc şi peste plante se toarnă apă. Ingredientele se fierb 15 minute, apoi lichidul se strecoară. Licoarea poate fi păstrată în frigider, doza recomandată fiind 30 ml (două linguri) de trei ori pe zi.
Efecte terapeutice: Este indicată mai ales atunci când toxinele din organism s-au concentrat şi cristalizat sub formă de piatră la nivelul ficatului ori rinichilor. Po­ţiunea este recomandată şi celor care suferă de dia­bet, principiile active din ienupăr având rolul de a re­duce nivelul zahărului din sânge şi a stimula diureza.
Avertizarea farmacistului: Preparatul nu este reco­mandat celor care suferă de afecţiuni renale grave, de­oarece ienupărul poate produce iritarea rinichilor.

Elixir din păpădie şi condimente: 30 g rădăci­nă de păpădie, 30 g rădăcină de pătrunjel, 15 g rădă­cină de ghimbir, 15 g rădăcină de lemn dulce, 2 litri de apă.
Mod de preparare şi dozaj: Plantele se amestecă într-un vas emailat, cu o lingură de lemn, deasupra se toarnă 2 litri de apă şi se pune pe foc. Mixtura este lăsa­tă să fiarbă până când cantitatea de apă se reduce la jumătate (1 litru), apoi se strecoară şi este păstrată în frigider. Doza recomandată este de 50 ml (un păhărel), de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de fiecare masă. Pen­tru efecte optime, cura se ţine 7 zile.
Alte efecte terapeutice: Îmbinarea celor patru plante contribuie la sănătatea întregului organism, de la flui­dizarea sângelui până la tonifierea sistemului nervos şi a sistemului muscular. Elixirul este indicat pentru a combate stările de greaţă şi indigestiile, ameliorând cu succes simptomele inflamaţiilor gastrice.

Preparate pentru uz extern

 

Băi terapeutice
Păpădiile sunt o bună ocazie de relaxare, dar şi de eliminare a toxinelor, pielea fiind unul din­tre filtrele de dezintoxicare ale organismu­lui. Se prepară mai întâi o infuzie concentrată din 300 g de păpădie uscată şi doi litri de apă. După ce a dat în clocot, fiertura se mai lasă la foc mic încă 20 de minute, se filtrează şi poate fi turnată în apa din cadă. Îmbăierea durează aproximativ un sfert de oră şi este recomandată de 2-3 ori pe săptămână.
Băile cu păpădie alină durerile reumatice şi arti­culare, fiind recomandate şi pentru calmarea iritaţiilor pielii, produse de afecţiunile dermato­logice.

Mască de faţă cu argilă şi păpădie
Se obţine amestecând 2 linguri de praf de ar­gilă cu decoct de păpădie (preparat după re­ţe­ta pre­­zentată mai sus), până se obţine o pastă sub­ţire, care poate fi întinsă pe faţă şi gât. Masca este lă­sată să ac­ţioneze vreme de 15 minute, după care poate fi în­depărtată, prin spălare cu infuzie călduţă de muşe­ţel. Pentru tenul uscat este necesar să adău­gaţi, la pre­pa­ra­rea amestecului iniţial, o linguriţă de ulei de măs­line.
Recomandarea farmacis­tu­lui: După îndepărtarea măş­tii de pe faţă e bine să fie folo­sită o cremă antio­xi­­dantă antirid şi o cre­mă vitaminizantă, spe­cifică tenului (ten us­cat, gras sau mixt). Far­macia Faltis din Brăila prepară creme de întreţinere a frumuseţii. Sunt proaspete şi cu efect maxim.
Argila are o puter­nică acţiune antitoxică, antibacteriană şi revita­lizan­tă. Sărurile mine­rale pe care le conţine au un excepţional efect tonifiant asupra pielii şi totodată grăbesc eliminarea toxine­lor şi a celulelor moarte.

Citricele, remediul miraculos al naturii pentru piele si par

http://suntfericita.manager.ro/citricele-remediul-miraculos-al-naturii-pentru-piele-si-par-4092.htm

Include in rutina de infrumusetare fructe sau legume din natura, pentru ca pielea si parul sa arate minunat. Aceste fructe sunt o sursa naturala de vitamina C si B, esentiale pentru sanatatea corpului, pielii si parului. Iata beneficiile citricelor si cateva retete de infrumusetare pentru ten, corp si par...

Citricele, fructe atat de zemoase si revigorante, au fost folosite de sute de ani ca remedii naturale impotriva diferitelor afectiuni, de la scorbut la tratarea muscaturilor de insecte. Cel mai important, citricele se gasesc in magazine tot anul, deci sunt un remediu mereu la indemana.

In afara de faptul ca miros frumos si ca sunt pline de vitamine, acidul citric din aceste fructe indeparteaza bacteriile de pe piele, lasand-o proaspata si curata; acidul citric inmoaie pielea intarita si e buna pentru tratarea bataturilor si a palmelor crapate.

Citricele sunt un remediu natural pentru PETELE DE IMBATRANIRE SI PISTRUI. Foloseste sucul de la o lamaie pentru a inlatura petele intunecate care apar pe piele sau ten; aplica sucul cu ajutorul unei dischete de bumbac si freaca usor, de doua ori pe zi - efectele se vad in 6-8 saptamani.

Ai COATE ASPRE? Pentru a inmuia pielea, stai rezemata cu cotul intr-o jumatate de lamaie, timp de 5-10 minute, clateste si hidrateaza pielea bine. Feliile de lamaie, proaspat taiate, pot fi folosite si pentru bataturi.

Ca sa scapi de MATREATA, dupa ce iti samponezi parul, clateste scalpul cu o cana de apa in care ai pus cateva linguri de suc de lamaie, lime sau grapefruit. Sucul acid va slabi si indeparta pielea uscata de pe cap. La final, clateste bine scalpul si parul cu apa; repeta tratamentul la 2-3 zile, daca tot mai ai matreata.

PALMELE USCATE SAU CRAPATE sunt de domeniu trecutului daca utilizezi ca remediu citricele. Maseaza palmele cu suc de lamaie, clateste bine si apoi hidrateaza-le cu un ulei natural - ulei de masline sau de cocos.

Pentru a SCAPA DE STRES, pregateste o baie relaxanta si energizanta cu flori si uleiuri naturale de citrice. Acestea iti vor curata pielea in profunzime, iar parfumul iti va trezi simturile cu un plus de energie.

 

Iodul, otrava din sare

Mancam iod in cantitati pe care nu le cunoastem nici noi, nici specialistii. De zece ani, in Romania, sarea iodata este impusa prin lege. Efectele asupra sanatatii noastre sunt, insa, necunoscute. Nu avem bani de cercetare, spun medicii. Mai sunt insa experti care stiu ca iodul ne face rau si care cer schimbarea. Producatorii de produse bio solicita Comisiei Europene sa intervina, astfel incat sa nu mai fim obligati sa mancam sare iodata.

http://www.e-uri.ro/

CODEX ALIMENTARIUS : Otrava cu aprobare guvernamentala in magazinele din Romania

sursa:http://apologeticum.wordpress.com/2009/06/17/codex-alimentarius-otrava-cu-aprobare-guvernamentala-in-magazinele-din-romania/

Acum hai sa pun si eu la zid societatea civila. De ce nu au manifestat ONG-urile care pretind ca apara societatea civila acelasi interes si in cazul initiativei lui Tariceanu, care a promovat introducerea organismelor modificate genetic, in mod oficial in Romania, desi cancerul care ne macina tot mai mult si ne omoara copii, fratii si surorile tot mai de tineri, este asociat acestor alimente chimice ? De ce se manifesta societatea civila doar in cazul Codurilor si lasa sa treaca pe sub nasul lor alte orori care ne vor marca negativ viitorul ? O spun , in calitatea mea personala de cetatean, si de persoana care s-a impotrivit constant sistemului denumit Codex Alimentarius, eu considerand ca votul dat in Parlament de colegii mei reprezinta o mare eroare. Aici nu mai este vorba , ca in cazul pasapoartelor biometrice, de chestiuni hazlii gen 666, ci este vorba de cum va arata generatia viitoare, copii nostri, care sunt tot mai expusi bolilor in primul rand datorita ONG-urilor. Adica, hulim in mass-media faptul ca rosiile sau castravetii din Turcia, crescuti la neon, sunt nocivi pentru sanatate, insa aceeiasi mass-media , societatea civila, asociatiile si fundatiile care ar trebui sa vegheze la drepturile romanilor, nu au nici o reactie ? Intr-o asemenea chestiuni grava, era nevoie de 1 milion de ori mai mult decat in cazul Codurilor, de consultarea societatii romanesti. Aici nu mai exista interes ? Sanatatea noastra nu merita acest efort ?

Oameni buni,se pare ca aceasta lege, tocmai a trecut de parlamentul Romaniei!!! De acum incolo totul este doar o chestiune de timp pina sa vedem si niste consecinte ale ignorantei noastre. Deschideti ochii si incercati sa ganditi deschis.In USA a intrat in vigoare,de curind,o lege care obliga fermele ecologice sa foloseasca NUMAI seminte modificate genetic de la o singura companie: MONSANTO. Daca nu folosesc, sunt pasibili de amenda in valoare de 1mil $,PE ZI!!! Ganditi,oameni buni!!!!!!!Respect pentru cei care au deschis ochii, si care inteleg ca trebuie sa luptam pentru un singur scop : sa ramanem oameni! Un pescar dintr-o insula greceasca, intrebat de un turist englez, ce job a avut in viata a spus ” My job, was to have a nice life!” . O viata frumoasa pentru noi si familiile noastre, nu inseamna boli, canceruri, pandemii [ ce ati uitat ca virusul asta al gripei porcine face ravagii NUMAI intre tineri ?] si acestea generate de ce : DE MANCAREA MODIFICATA GENETIC.

Cand ne vom trezi sa nu fie prea tarziu, adica sa nu ne trezim cand auzim groparul aruncand lopetile de pamant peste cosciugul in care suntem trimisi sa refacem comuniunea noastra cu natura! 26 mai, 16:06 Deputatii au aprobat, marti, cu 182 voturi “pentru”, doua “impotriva” si 12 abtineri, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei 43/2007 privind introducerea deliberata in mediu si introducerea pe piata a organismelor modificate genetic, transmite Agerpres.Actul normativ vizeaza realizarea unui sistem functional privind introducerea pe piata a organismelor modificate genetic prin clarificarea responsabilitatilor ce revin tuturor factorilor implicati in domeniul acestor organisme, ca si a existentei unei evidente stricte a organismelor care sunt introduse pe piata.Proiectul de act normativ mentioneaza instituirea Comisiei pentru securitate biologica, care se compune din 12 membri titulari si patru membri supleanti, care au dobandit titluri academice si/sau universitare si sunt personalitati stiintifice consacrate.

Codex Alimentarius – programul pentru depopularea planetei prin infometare si malnutritie Codex Alimentarius este numele unei comisii a Organizatiei Mondiale a Sanatatii ce a elaborat un asa zis cod universal al alimentelor. In spatele acestei comisii ce pretinde ca se ocupa de sanatatea noastra stau Natiunile Unite, Organizatia Mondiala a Sanatatii si Marile Carteluri Farmaceutice plus Bancile Internationale. O adevarata mixtura care nu poate produce decat ceva letal.
In loc sa isi propuna sa monitorizeze starea hranei si modul ei de ai se produce comisia si-au propus sa promoveze scoaterea in afara legii a suplimentelor alimentare si ale vitaminelor limitand drastic dozajul in care pot fi eliberate si disponibilitatea lor.
Adevarata menire a acestui Cod este pur si simplu sa scoata in afara legii produsele naturale promovand organismele modificate genetic sau ale caror moduri de preparare sunt practic necunoscute si sa scoata de pe piata sau sa faca inacesibila procurarea vitaminelor cu exceptia cele produse sub stricta lor supraveghere.
Codex Alimentarius este promovat si poate fi aplicat cu forta de catre Organizatia Mondiala a Comertului (WTO-World Trade Organization) care in cazul nefavorabil in care o tara refuza adoptarea noului cod poate forta acceptarea lui prin diferite mijloace de presiune: retragerea diferitelor privilegii in comertul exterior,etc.
Ce va aduce Noul Cod:
* suplimentele alimentare nu se vor mai comercializa nici in scop preventiv nici terapeutic
* vor fi necesare retete pentru toate medicamentele peste o doza extrem de mica
* usturioul sau menta , alaturi de alte produse comune, vor fi considerate droguri de categoria a 3-a care pot fi comercializate doar de catre marile corporatii farmaceutice
* toate suplimentele alimentare ce vor aparea vor fi interzise pana ce nu vor trece anumite teste prevazute in noul cod
* produsele modificate genetic vor fi comercializate fara avertizarea consumatorilor niciun fel de eticheta nefiind necesara
Acest cod se intentioneaza a fi pus in aplicare de la 31 decembrie 2009.
Specialistii in nutritie preconizeaza ca aplicarea acestui program va produce peste 3 MILIARDE de victime umane, 1 miliard murind din cauza lipsei de hrana alte 2 miliarde din cauza bolilor generate in organism si cauzate de proasta calitate a alimentelor disponibile.

Sursa: Urban Iulian

Marele patriot Mihai Eminescu, un martir ucis la comanda francmasoneriei?

 sursa:bestbigdeal

      Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic.     Istoria sa reală este însă cu totul alta.

     Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator. 

     Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti.” Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor. 

       Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. 

       El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate înafara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.

Anul - Eminescu, 120 de ani de la ucidere!

Sursa: bestbigdeal

"Traind in cercul vostru stramt, Norocul va petrece, Caci eu in lumea mea ma simt, Nemuritor si rece."
Nu a fost surprinzator pentru mine, atunci cand, la intrebarea, "ce cunosc tinerii despre activitatea culturala, politico-sociala si istorica a lui Eminescu?", tinerii au vorbit tot timpul despre poezia si despre mondenitatile lui. De restul activitatii nu stiau mai nimic.

Inainte de a ma grabi sa-i discreditez, m-am gandit la modul cum este predat Eminescu in scoala. "Poetul nepereche", "Cel mai mare poet", "Personalitatea completa a culturii romanesti" etc. Daca adaugam la zecile de epitete pe care le rosteste la ora un profesor si interminabilele comentarii pe care bietul elev trebuie sa le inghita cu toptanul fara prea multe intrebari, avem o imagine a modului defectuos in care va fi perceput Eminescu de copii.

Nici un profesor nu mi-a argumentat vreodata de ce Eminescu este un poet atat de mare. Nici unul nu mi-a spus ca jurnalistul Eminescu era cel putin la fel de profund ca poetul Eminescu. Poate nici ei nu stiau aceste lucruri. Dar cei care fac manualele de asa natura stiu exact care este adevarul si actioneaza in consecinta.

Dar membrii Academiei Romane stiu si mai bine ce inseamna sa scoti tone de carti despre poezia lui Eminescu, evitand pe cat se poate de dibaci texte la fel de importante in care se pune degetul pe rana societatii romanesti si se dau solutii de vindecare.

Un atentat cultural

Modul defectuos sau intentionat defectuos in care se preda Eminescu echivaleaza cu un atentat asupra culturii si istoriei romanesti. Atentat, care este tot mai minutios elaborat in laboratoare obscure si a carui fata incepem sa o intrezarim in manualele alternative pe care le cunoastem cu totii.

Nu vorbim aici despre prezentarea lui Eminescu numai in scoala primara, gimnaziu sau liceu, ci si in universitati. Otrava imprastiata ajunge cu mare usurinta in toate revistele literare si culturale. Marii oameni de cultura cad in capcana acestor denigrari marsave.

Eminescu trebuie prezentat copiilor in cu totul alt mod. Nu de poetul genial are atata nevoie copilul cat mai ales de luptatorul neostenit pentru neam si tara. M-as bucura ca in loc de recitarile papagalicesti ale poeziilor lui Eminescu, lumea sa reproduca tot mai mult textele sale politice, sa ia aminte la lupta si la jertfa sa.

Atunci cand vom intelege cu adevarat destinul celor mai mari fii ai acestui neam, si vom urma exemplul lor, Romania va deveni o tara puternica.

Prezenta ziaristului si omului politic Mihai Eminescu in climatul socio-politic al anilor 1880 incomoda teribil cercurile politice romanesti.

Ne aflam in apropierea semnarii unor tratate politice mult negociate de statul roman, care pur si simplu nu mai avea loc pentru un Mihai Eminescu. Distrugerea sa nu se putea infaptui insa printr-un procedeu rapid si direct.

Fabricarea nebuniei sale reprezenta singura optiune intrucat se putea invoca ori de cate ori ar fi venit vorba de scrierile marelui ziarist. Eminescu era nebun asa ca nimic din ceea ce a scris nu trebuie luat in considerare.

Procesul de asasinare fizica si morala a lui Mihai Eminescu explodeaza in ziua de 28 iunie 1883. Ziarul Romanul care se afla in polemica cu Eminescu scrie pe 1 iulie: "Aflam cu sincera parere de rau ca d. Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul, tanar plin de talent si inzestrat cu un deosebit geniu poetic, a cazut greu bolnav. Speram ca boala sa nu va fi decat trecatoare si ca in curand vom putea anunta deplina sa insanatosire".

Semnale in presa vremii

Acesta era semnalul scoaterii din viata publica a marelui ziarist. Timpul vine cu o declaratie abia pe 2 iulie 1883 in care spunea: "Cu incepere de astazi, 1 iulie, directiunea politica si redactia ziarului "Timpul" este incredintata d-lui Mihail Paleologu".

Opinia publica intelege astfel ca Eminescu este scos din presa romaneasca. Nicaieri nimeni nu dadea insa nici un motiv, nici o explicatie asupra imbolnavirii sale subite.

Timpul revine cu un comunicat a doua zi pe 3 iulie: "Unul dintre colaboratorii acestei foi, d. Mihai Eminescu, a incetat de a mai lua parte in redactie, atins fiind in mod subit de o grava boala. Ne place insa a spera ca lipsa dintre noi a acestui stimat confrate nu va fi de cat de scurta durata si ca ne va fi data fericirea de a anunta revenirea sa sanatos la functiunile de pana acum".

Trebuie sa observam faptul ca in textul ambelor comunicate Eminescu este numit poet, chiar daca este evident faptul ca functia pe care o indeplinea in cadrul Timpului era cea de ziarist.

Ziua decisiva este 28 iunie 1883, cand se petrec o suma de lucruri bizare, atent mestesugite pentru a fabrica nebunia eminesciana.
Sotia lui Slavici, doamna Szoke, trimite lui Maiorescu un bilet cu urmatoarea rugaminte: "Domnul Eminescu a innebunit. Va rog faceti ceva sa ma scap de el, ca e foarte rau". Maiorescu gaseste in acest bilet pretextul perfect pentru a pune planul in aplicare.

Un plan pentru Eminescu

Pe de alta parte insa se stie ca Eminescu era in aceea zi la baia Mitrasewschi, langa strada Stirbei Voda, nu departe de sediul Societatii Carpatii, societate interzisa de oficialitati in aceeasi zi.

Eminescu fusese dus acolo de catre Grigore Ventura pentru a-l discredita, ceea ce ii si reuseste. Eminescu isi iese din minti, Ventura il paraseste. Anunta apoi imediat politia ca trebuie sa ridice un nebun de la baia Mitrasewschi. Anunta in acelasi timp pe Secaseanu si Ocaseanu, prietenii lui Eminescu, care sosesc imediat la locul respectiv, ajutandu-l pe Eminescu sa isi revina in fire.

Ventura era redactorul ziarului L'Independence roumaine, ziar al carui director Emille Galli, fusese expulzat din Romania in aceeasi zi fatidica de 28 iunie. Galli nu este singurul expulzat in acea zi, aceeasi soarta a avut-o si ziaristul Zamfir C. Arbore, prietenul poetului si cu siguranta multi altii.

Sacrificat pe altarul politicii

Toate aceste evenimente s-au petrecut pe fondul semnarii iminente de catre Romania a tratatului cu Tripla Alianta (Germania, Austro-Ungaria, Italia), negociat mai bine de doi ani si jumatate de catre Junimisti, condusi de Carp, tratat sustinut in totalitate de Titu Maiorescu.

Sarbatorile nationaliste de la Iasi, de la inceputul lui iunie 1883, cand s-a dezvelit statuia lui Stefan cel Mare si cand Eminescu, perfect sanatos, a citit la Junimea poemul sau, "Doina", au iritat puterile centrale. Alaturi de Eminescu s-a aflat si Petre Gradisteanu, care a avut un discurs la fel de inflacarat.

Se cere umilinta

Von Bismarck este gata sa declare razboi Romaniei, daca nu se fac urgent retractari si nu se dau asigurari ferme ca se va intra imediat in sfera de influenta a Germaniei si Austro-Ungariei. Se cere ferm desfiintarea Societatii Carpatii, un adevarat partid secret de rezerva, cu zeci de mii de membri, care milita pe fata si in ascuns pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar si alipirea lui la Tara.Rolul central in acesta Societate il avea Eminescu.

Iata ca Romania se supune exigentelor straine, interzice Societatea Carpatii, elimina din scena pe multi simpatizanti francofoni, Petre Gradisteanu impreuna cu D.A. Sturdza pleaca la Viena sa ii ceara personal scuze imparatului pentru discursul de la Iasi. Toate astea se intamplau pe 28 iunie 1883, ziua caderii lui Eminescu.

Manipularea opiniei publice

Nimeni nu lamureste insa opinia publica asupra bolii lui Eminescu, despre care se afirma numai ca este o boala grava. In luna iulie, Titu Maiorescu initiaza o lista de subscriptie pentru a strange banii necesari internarii lui Eminescu la Viena, lista pe care o publica in facsimil.

In numarul din luna august al revistei Literatorul, Alexandru Macedonski publica o epigrama prin care va arunca in aer linistea asternuta asupra bolii lui Eminescu. Textul epigramei este urmatorul:

Un X... pretins poet - acum
S-a dus pe cel mai jalnic drum...
L-as plange daca-n balamuc
Destinul sau n-ar fi mai bun
Caci pana ieri a fost nauc
Si azi nu e decat nebun.

Este momentul mult asteptat de Ventura care incercase inca din 28 iunie sa convinga publicul asupra nebuniei eminesciene, atunci insa cei doi prieteni sositi in graba la baia Mitrasewschi reusisera sa-l salveze pe Eminescu.

Ventura nu voia sa fie el cel care declara deschis nebunia lui Eminescu intrucat fusese deja implicat in evenimentul mai sus mentionat. Asadar epigrama a fost pretextul perfect, imediat dupa aparitia ei Ventura il ataca grav pe Macedonski.

"Nu este nici o indoiala, prin aceasta epigrama este vizat nefericitul nostru coleg si prieten, Eminescu". Iata ca Ventura cel care anuntase politia de existenta nebunului, se retrage acum in ipostaza prietenului indignat aratand spre Macedonski: "Iata cine il face nebun pe bietul Eminescu".

Macedonski la randul sau incearca sa se apere spunand ca este o epigrama veche care a fost publicata fara stirea sa, epigrama care in plus nici nu il vizeaza pe Eminescu. Exista o logica in argumentatia lui, daca cercetam putin mentalitatea epocii, mai ales dupa presa vom vedea ca innebuneau foarte multi oameni prin anii '80 ai secolului trecut, multi se sinucideau.

Au urmat manifestatii publice cu torte si geamuri sparte la casa lui Macedonski. Bastonat de prin cafenele pe biata lui spinare (oprobiul public a atras multa lume in aceste evenimente) a fost un spectacol bucurestean pe cinste. Ventura si Macedonski intra intr-o polemica puternica, insa raul era deja facut, Eminescu era in ochii tuturor un nebun tolerat de societate.

In codul de moravuri publice si politice ale epocii, "boala grava" a nebuniei il indeparta definitiv de la viata publica pe cel atins de ea. Declararea nebuniei cuiva insemna, implicit, si destituirea lui din functie. Iata, asadar, ce realizeaza Grigore Ventura: dislocarea unui mare ziarist, a unui adversar de temut, din sistemul unui ziar de opozitie.

Polemica se stinge, iar la 1 septembrie presa incepe sa discute deschis problema nebuniei lui Eminescu. Telegraful este primul care anunta ca "Mai multi prieteni din capitala, amici ai nefericitului Eminescu, s-au decis a contribui lunar pentru intretinerea amicului lor in casa de sanatate. D.T. Maiorescu are partea cea mai mare in aceasta frumoasa si nobila actiune."

Maiorescu reuseste sa dea lovitura de gratie lui Eminescu la sfarsitul anului 1883, cand publica un volum de 64 de poezii eminesciene, intre care "Mai am un singur dor", "Se bate miezul noptii" etc. Abilitatea sa a fost extrema, aceste poezii erau menite sa distruga imaginea unui Eminescu nationalist, adversar de temut al liberalilor, teroretician al problemelor societatii romanesti.

Ascunderea operei incomode

Astfel, Maiorescu reuseste sa scindeze opera eminesciana, limitand-o la poezie. Din acel moment si pana in zilele noastre Eminescu este cunoscut de toata lumea drept "marele poet", "poetul national al Romaniei", stergandu-se aproape complet opera sa ziaristico-politica, opera cu mult mai valoroasa si mai bogata decat opera sa poetica.

Una din primele persoane care a sesizat lovitura de maestru a lui Maiorescu a fost Ibraileanu, care scria: "Putea, oare, teoreticianul devenit faimos, al paturilor superpuse, apostolul nationalismului, dusmanul marelui partid liberal, tribunul zilnic al durerilor grave ale rasei, sa publice: "Mi te da cu totul mie", "Nu zi ba de te-o cuprinde" (...) Or, chiar si acestea, nepotrivite pentru un luptator politic, cum era el atunci: "Mai am un singur dor/ In linistea serii/ Sa ma lasati sa mor...". Or, ideea de sinucidere din "Se bate miezul noptii" (...) Nu cumva acum, la maturitate, si cand avea un stagiu de om public, ca teoretician al unei grave ideologii sociale si nationale - nu cumva credea ca nu i-ar fi sezut frumos sa publice si elegii amoroase ori invitatii la dragoste si alte poezii "usoare" - si unele traduse?"

Volumul de poezii are un succes teribil, multe versuri devin suport pentru romante ieftine, cantate in cafenele si saloane, pierzandu-si profunzimea.

Eminescu este internat intr-o serie de sanatorii din tara si strainatate, insa starea sanatatii sale era foarte buna, dupa cum marturiseste Ioan Slavici: "Repausul medicamentos sustinut cu indarjire de Mihail Eminescu pe timpul fugii din Bucuresti la Viena si apoi la Florenta l-a adus in tara sanatos".

Eminescu insusi, viu si dornic sa reintre in presa, isi va asculta "prohodul" in aceasta paranteza a anilor interzisi, 1884-1888.
Cateodata se va revolta, va sparge vitrinele librariilor, isi va lua volumul de poezii din raft si-l va arunca in noroi, calcandu-si-l in picioare: atunci fortele de ordine vor interveni prompt si-l vor duce pe "insurgent" la politie.

Asa s-a intamplat la 8 noiembrie 1886, de ziua Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, la Iasi: poetul a fost "impachetat" pe loc si dus, ca alienat psihic, la stabilimentul rudimentar de la Manastirea Neamt. Pe langa aruncarea in noroi a propriului volum de versuri, de ziua onomasticii sale, i s-a mai adus acuzatia ca "se lua de femei pe strazile Iasilor", le "apuca de turnura rochiilor", le atingea in mers etc.

Ajuns la Neamt, Eminescu isi gaseste linistea. Continua sa scrie in ciuda tuturor.

Acolo, la Manastirea Neamt, poetul va definitiva, zic editorii, poezia "De ce nu-mi vii?", pe care o va trimite spre publicare lui Iacob Negruzzi, la Convorbiri literare, cu acest biletel: "Iti trimit deodata cu aceasta mai multe versuri carora, de ti se par acceptabile, le vei face loc in "Convorbiri". Indealtminterelea, ma aflu bine si sanatos in mijlocul acestor munti si-ti doresc asemenea".

Eminescu era perfect sanatos in perioada in care a locuit la Manastirea Neamt, 1886-1887. Gala Galaction vorbeste despre un Eminescu intreg la minte in momentele respective, marturie stau si actele de bucatarie ale stabilimentului, intocmite de mana poetului.

Intors in casa Henriettei de la Botosani in 1887, Eminescu este supus unui consult medical din care reiese ca era sanatos psihic: "In urma unei subscrieri, initiata de elevii scoalei artelor frumoase din Botosani, s-au strans 400 lei. De mare ajutor au fost acesti bani, caci au permis sa i se aplice un tratament special multumita caruia starea sanatatii poetului s-a imbunatatit in modul cel mai vadit, caci astazi Eminescu este tot atat de senin cum a fost inainte de boala cea grea de acum patru ani in urma. In 13 Iulie Eminescu, insotit de sora sa si de dl. Grigore Focsa, doctoral de aice, a sosit in orasul nostru cu trenul de la ora 1 p.m. A doua zi la ora 11 a.m. a avut loc, in casa dlui. St. Emilian un consult, la care au luat parte dnii. medici: Dr. Filipescu, medic primar al orasului Iasi, Col. Dr. Otremba, medic sef al Corpului IV armata, Dr. Rigler, Dr. C. Bottez si Dr. Negel, profesori la Facultatea de Medicina. Desi mai multi din acesti d-ni. medici aveau sa plece din Iasi inca in 13 Iulie, totusi si-au amanat plecarea pentru a-l putea asista pe poetul nostru. In urma unei cercetari minutioase la care l-au supus pe Eminescu, medicii au ajuns la concluzia ca sanatatea lui nu e deloc alterata si ca trebuie a-l supune unui tratament radical numai in ce priveste boala lui cea neglijata, care se manifestase la picioare".

Eminescu era deci sanatos psihic si perfect capabil de a crea.

In 1888, Veronica Micle reuseste sa il scoata pe Eminescu din casa surorii sale si il va duce de mana pe poet la Bucuresti, unde el isi va regasi pana de ziarist.

Urmeaza o colaborare anonima la cateva ziare si reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemica ce va zgudui guvernul facandu-l, pentru o clipa, pe Guna Vernescu sa demisioneze rupand o coalitie destul de fragila de altfel a conservatorilor (care luasera, in fine, puterea) cu liberalii. Repede se afla, insa, ca autorul articolului in chestiune este "bietul Eminescu" si repede acesta este cautat, gasit, internat la sanatoriul doctorului Sutu, in martie 1889.

La 13 aprilie 1889, procurorul Mavros cere primului presedinte al Tribunalului Ilfov constituirea unei cure pacientului Mihai Eminescu, aflat in casa de sanatate a doctorului Sutu din strada Plantelor.

Se constituie un consiliu compus din Titu Maiorescu, Dem Laurian, St. Mihailescu, I.L. Caragiale, I.Gr. Valentineanu si Mihail Braneanu, care, convocati conform articolului 440 din Procedura Civila (jurnalul 2783/89), depun la sectia a doua a tribunalului un proces verbal in care sunt de parere ca "Boala fiind in recidiva, reclama interdictia pacientului si randuirea unui tutor care sa poata primi de la stat pensia lui viagera si sa poata ingriji de intretinerea interzisului".

Procesul verbal al consiliului este scris in intregime si depus de Titu Maiorescu, care era si avocat. Dupa semnarea actului acestuia (12 iunie 1889) si depunerea raportului medico-legal, iscalit de doctorii Sutu si Petrescu, urmeaza celebrul interogatoriu pentru evaluarea starii psihice a pacientului.

In conditii normale, in care incidentul cu Poenaru ar fi real, Parchetul ar fi trebuit sesizat din oficiu si ar fi trebuit interogat si autorul prezumtiv al crimei, numitul Petre Poenaru. Nu exista un asemenea interogatoriu.

Trei zile mai tarziu, Eminescu moare subit. Doctorul Vines, care a fost de fata in acel moment, avea sa povesteasca in 1926 exact cum s-au petrecut lucrurile: "Eminescu se aseaza pe pat si peste cateva minute cade intr’o sincopa si moare imediat". Varianta oficiala asupra mortii lui Eminescu este insa dementa paralitica.

Manipularea operei Eminesciene

Inainte de a analiza putin moartea lui Eminescu, sa luam in discutie perioada 1884-1889, perioada numita "de mare intunecime", a creatiei eminesciene. Marturiile din epoca atesta insa contrariul.

Cei care l-au vizitat pe Eminescu la Botosani vorbesc de o puzderie de hartii scrise de catre poet, unele luate de A.C. Cuza si descifrate, altele luate de rudele poetului. Chiar in strada Plantelor, in mai-iunie 1889, vizitatorii lui Eminescu bolnav, vorbesc de maldare de hartii scrise de catre el, aruncate la cos ori maturate de femeia de serviciu.

Argumentul "creativitatii" cade dintr-un condei in fata abundentei de marturii documentare si, cu el, diagnosticul medical.
Intr-adevar, un "paralitic general", un "abulic in ultimul grad", acesta este un pacient care nu mai creeza, nu mai face diferenta intre viata si vis etc.

Alexandru Vlahuta, vizitandu-l in spital, il gaseste comunicabil, pregatit sa scrie poezii.

Ilarie Chendi, care a stat in gazda pe strada Stirbei Voda, nr.72, pe langa Cismigiu, la aceeasi adresa pe care o avusese si Eminescu in anii ‘80 ai secolului XIX, va povesti cum batranele gazde, niste nemti, incep a-si aduce aminte: "Si mi-au spus, intre altele, ca dupa moartea lui Eminescu, care a avut loc in 1889, au venit la dansii doi domni care erau prietenii lui Eminescu si, impachetand toata saracia ramasa in urma lui, au umplut doua cufere cu carti si cu manuscrise si au plecat".

"Legendele" eminesciene vorbesc, insa, pana astazi de "caiete" cu poezii ale poetului, pierdute, furate, ascunse in aceasta perioada. Biografii sai trec sub tacere pana si faptul ca in buzunarul de la haina in care si-a dat duhul, in 15 iunie 1889, se aflau scrise de mana lui poeziile "Viata" si "Stelele in cer".

Prima criza a lui Eminescu, din 1883-1884, cand a fost internat la Dr. Sutu, apoi la Ober Doebing, langa Viena, cat si recidiva din 1886-1887, cand a fost internat la Manastirea Neamt, institutul pentru alienati, corespund unei psihoze maniaco-depresive, in amandoua cazurile a parasit spitalul aproape complet restabilit, cu facultatile intelectuale normale.

In 1887 medicii din Iasi, Dr. Iuliano Bogdan (semnat doctor de Paris), Hynek, dar mai ales doctorul Francisc Iszac au pus diagnosticul unei alienatii mintale provocata de gome sifilitice pe creier si la picioare, incepand un intempestiv tratament antisfilitic, cum se facea pe atunci, cu frictiuni de mercur, in doze enorme cu efecte nule in sifilisul nervos (oare de ce nu stia acest lucru doctorul Izsac?), dar cu urmari catastrofale toxice.

Eliminarea prin otravire

Inca din Renastere se stia, insa cum povesteste Benvenutto Cellini ca si-a tratat cu fumigatii de mercur boala galica, dar ca efectul privea doar stadiul primar sau secundar, mai putin pe cel tertiar si deloc sifilisul localizat cerebral.

Supradozajul medicamentos a jucat un rol nefast in evolutia bolii poetului. De altfel, interesarea sistemului nervos central in intoxicatia cronica cu mercur explica modificarile de comportament, depresiune mentala, insomnie si cateodata halucinatii, care dupa cum stim au dominat tabloul simptomatic dupa 1887.

Cum reiese din notele doctorului Vines, starea lui Eminescu s-a agravat in clinica, astfel ca i-a aparut o stare deliranta cu dureri in tot corpul, tremuraturi, incetinirea reflexelor pupilare (la internare, normale), tulburari grave sfincteriene, abolirea reflexelor osteo-tendinoase (la internare exagerate) toate simptome explicate dupa noi prin injectiile de mercur ce le primeste in clinica, fara rezultat asupra bolii psihice, dar cu grave efecte secundare.

Dupa cum se stie, lui Eminescu i s-a facut autopsia in ziua de 16 Iunie 1889, existand un raport depus la Academie. Acesta este nesemnat.

Autopsia evidentiaza "o degenerescenta grasa a peretilor cordului, deveniti fragili si galbeni, si prezenta unor placi intinse si proeminente atat la baza valvulelor aortice, cat si pe fata interioara a aortei anterioare. In fine, din partea hepatului si a rinichilor s-a observat asemenea o degenerescenta granulo-grasoasa considerabila". Daca modificarile la nivelul aortei apartin unei ateromatoze incipiente, deloc neobisnuite, rinichii albi cat si modificarile ficatului sunt caracteristice pentru o grava intoxicatie mercuriala.

Ascunderea dovezilor

Creierul lui Eminescu este uitat pe fereastra, in soare si, dupa cateva zile de nefixare, este trimis lui Gh. Marinescu, pentru a fi examinat. Subliniem faptul ca, in 1889, Marinescu avea 26 de ani, fiind incepator, asistentul lui Babes. Daca prof. Babes nu a primit creierul, pot fi avute in vedere doua posibilitati: ori cazul prezenta interes numai pentru curiozitatea tanarului asistent, ori si aceasta este ipoteza spre care inchinam pe undeva, anumiti oameni, sa nu spun o "intreaga protipendada", se temeau de diagnosticul severului prof. Victor Babes.

Gheorghe Marinescu declara despre creierul poetului, multi ani mai tarziu: "Creierul mi s-a adus dela Institutul Sutu intr-o stare de descompunere care nu permitea un studiu fin al structurii circumvolutiunilor.
Putrefactia era datorata faptului caldurii celei mari, probabil ca s’a scos prea tarziu dupa moarte... Creierul era in adevar voluminos, circumvolutiunile bogate si bine dezvoltate si prezenta ca leziuni macroscopice o meningita localizata la lobulii anteriori... Din nenorocire creierul, fiind, cum am spus, descompus, nu am facut studiul istologic, ceea ce e o mare lacuna... Sarmanul Eminescu! Nu a avut parte nici de acest studiu anatomic, care, fie zis in treacat, nu stiu daca s-a facut in bune conditiuni altor literati distinsi cari, ca si dansul, au murit de paralizie generala".

Eminescu nu a murit insa de paralizie generala, Gheorghe Marinescu se inselase. Punand cap la cap toate dovezile stranse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: "Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari din domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare.

Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut o dementa paralitica. In ceea ce priveste alcoolismul, acesta nici nu intra in discutie. Presupusul sifilis al lui Eminescu este scos din maneca imposturii si botezat ad-hoc congenital".

Asadar, Eminescu a fost scos din viata publica si declarat nebun pentru ca atitudinea lui pentru unirea tarii-mama cu Ardealul nu era bine vazuta de conducerea de atunci a Romaniei, de junimistii P.P. Carp si Titu Maiorescu, care incercau din rasputeri incheierea unei aliante militare cu Germania si Austro-Ungaria.

De remarcat in acest sens este o scrisoare a lui P.P. Carp catre Titu Maiorescu in care ii atrage atentia: "Si mai potoliti-l pe Eminescu". Iar Maiorescu l-a "potolit", fabricandu-i nebunia si scapand astfel de o voce "periculoasa", care il contrazicea tot mai des.

Astfel, Eminescu a fost scos din viata publica intre 1883 si 1889, anul asasinarii sale, fiind declarat nebun si, ca urmare, incapabil de a mai crea ceva. Ori, marturiile din acea perioada ne arata un Eminescu in plina creatie, lucru care nu ar fi fost posibil daca era nebun, caci un nebun e rupt de contactul cu realitatea si nu mai simte nevoia de creatie.

Concluzii

Asadar, creatia artistica din acea perioada, insotita de numeroasele dovezi (ale medicilor si prietenilor) ale sanatatii sale mentale ne arata faptul ca Eminescu a fost asasinat printr-un proces lent de otravire.

Asasinarea lui Eminescu a continuat si continua si in prezent prin trecerea sub tacere a activitatii sale de jurnalism politic, a atitudinilor sale nationaliste. Continua prin prezentarea sa in scoli in mod voit deformat.

Dar, cel mai mult continua prin lipsa noastra de cinstire a marelui roman Mihai Eminescu, prin lipsa de informare asupra operei, a luptei si a dorintelor sale pentru neamul romanesc.

Opus Dei – „Mafia” de la Vatican?

sursa: Descopera.ro

Opus Dei, sau Opera Domnului, în traducere directă, este un nume care începe să se audă tot mai des în ultima vreme. Scoasă la lumină de celebrul roman „Codul lui Da Vinci” şi, de atunci, considerată de mulţi drept una dintre cele mai puternice şi influente organizaţii din întreaga lume, Opus Dei este, în lumea catolică, o grupare misterioasă şi controversată.

Visul lui Escriva

Ziua de 7 octombrie, anul 2002, Vatican. În faţa celei mai mari mulţimi reunite până atunci în Piaţa San Pietro, avea loc canonizarea cu mare pompă a fondatorului Prelaturii Opus Dei, numit de atunci încoace Sfântul Josemaria Escriva de Balaguer. În prezenţa a peste 300.000 persoane, 34 cardinali şi 200 episcopi catolici (la eveniment fiind prezent chiar şi Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române), Papa Ioan Paul al II-lea l-a trecut în rândul sfinţilor Bisericii Catolice pe "tătucul" Opus Dei.
Mulţi creştini catolici o consideră drept ultima organizaţie cu adevărat "cruciată" din sânul Vaticanului; în schimb, inamicii acestei organizaţii nu s-au sfiit să o catalogheze drept "Sfânta Mafie", "Masoneria Albă" sau chiar "Caracatiţa Domnului".
Opus Dei a fost fondată de preotul Josemaria Escriva de Balaguer pe data de 2 octombrie 1928, în Madrid. Conform propriilor declaraţii, Escriva a trăit, în acelaşi an, o viziune în care "Dumnezeu însuşi îşi exprima dorinţa ca Opus Dei să existe". Imediat, Escriva pune bazele unei organizaţii care să-i ajute pe laici să găsească sfinţenia în viaţa şi activiatea zilnică. Pe aceste considerente, părintele Escriva şi-a numit noua organizaţie Opus Dei, ceea ce în limba latină semnifică Opera, Lucrarea lui Dumnezeu. Astfel, Escriva dorea să sublinieze faptul că organizaţia nu ar fi fost creaţia sa, ci chiar a Domnului.
Iniţial, Opus Dei a fost o organizaţie deschisă doar bărbaţilor, dar doi ani mai târziu, în anul 1930, în urma unei alte " comunicări" cu Dumnezeu, părintele Escriva a decis să primească şi femei.
Însă pentru Opus Dei aveau să vină ani tulburi şi dificili. În anul 1936, organizaţia a avut serios de suferit în urma Războiului Civil din Spania, când majoritatea prelaţilor catolici au fost forţaţi să se ascundă, în condiţiile în care Biserica Romano-Catolică din Spania acorda ajutor şi susţinere rebelilor naţionalişti. După ce Războiul Civil s-a terminat cu victoria generalului Francisco Franco, Escriva s-a reîntors la Madrid în deplină siguranţă.

În memoriile sale, părintele Opus Dei nota că în acea perioadă a avut de înfruntat dificultăţi majore, provocate cel mai adesea de prelaţii catolici de orientare tradiţionalistă, care nu ar fi înţeles pe deplin ideile pe care se întemeia Opus Dei. Cu toate acestea, organizaţia sa a început să se dezvolte puternic în perioada regimului lui Franco, iar din anul 1945, Opus Dei a început să aibă filiale şi în alte ţări. În anul 1939, Escriva publicase deja lucrarea Calea, o culegere de 999 de maxime şi precepte care vizau spiritualitatea din punctul său de vedere.
Un an mai târziu, organizaţia sa avea să înfrunte primele critici ale unui adversar ideologic deosebit de puternic şi influent. Este vorba de prelatul iezuit superior Wlodimir Ledochowski, care a trimis Vaticanului o notă în care considera Opus Dei drept o "organizaţie foarte periculoasă pentru Biserica Catolică din Spania", deoarece ar avea un "caracter secret" şi ar fi "o formă de creştinism masonic".
Netulburat, Escriva ţinteşte tot mai sus, iar în anul 1946 îşi deschide deja prima filială Opus Dei la Roma. Patru ani mai târziu, Papa Pius al XII-lea îşi dă acordul oficial pentru existenţa organizaţiei, ba mai mult, permite persoanelor căsătorite să facă parte din Opus Dei, un succes nesperat pentru Escriva.
În anul 1962, Conciliul II al Vaticanului aprobă şi împărtăşeşte viziunea lui Escriva asupra activismului şi implicării sociale a laicilor. În anul 1975, pe când Opus Dei era în plin avânt, Escriva moare, iar la cârma organizaţiei ajunge Alvaro del Portillo, un apropiat al fondatorului. Şapte ani mai târziu, Papa Ioan Paul al II-lea acordă organizaţiei mult-râvnitul statut de prelatură personală. (În sistemul de organizare a Bisericii Catolice, acestor grupuri numite prelaturi personale, structurate ierarhic, li se încredinţează anumite sarcini pastorale.)
În anul 2002, la doar 26 ani de la moartea lui Escriva, Papa Ioan Paul al II-lea îl canonizează. În timpul cuvântării, prelatul pontif de origine poloneză se referea la Escriva ca la "un sfânt al vieţii de zi cu zi".


Ce este, de fapt, Opus Dei?

Din punct de vedere ideologic, Opus Dei este o organizaţie trup şi suflet catolică, împărtăşind toate doctrinele acestei biserici, dar se axează pe vieţile credincioşilor catolici care nu sunt călugări sau preoţi. Doctrina sa vizează "chemarea universală la sfinţenie" şi îmbinarea vieţii spirituale cu cea profesională, socială şi de familie.
Conform doctrinei proprii, membrii Opus Dei duc vieţi obişnuite, respectă valorile tradiţionale familiale în concepţie catolică şi se străduiesc "să atingă sfinţenia unei vieţi obişnuite".
De asemenea, Opus Dei se concentrează pe importanţa desăvârşirii profesionale a credincioşilor.
Doctrina dictează că munca nu duce doar la progresul social, ci ar fi chiar "o cale spre sfinţenie", cu atât mai mult cu cât Escriva declara sus şi tare credincioşilor catolici:
"Sfinţiţi-vă propria muncă. Sfinţiţi-vă pe voi înşivă. Sfinţiţi-i şi pe alţii prin munca voastră".

Toţi membrii, fie ei căsătoriţi sau nu, trebuie să urmeze un aşa numit "Plan de viaţă", sau o "Normă de pietate", în esenţă nimic altceva decât norme şi obligaţii tradiţional-catolice.
Capul organizaţiei este cunoscut sub numele de Prelatul şi este susţinut în activitatea sa de către două consilii, un Consiliu General, alcătuit exclusiv din bărbaţi, şi altul compus din femei. Prelatul îşi păstrează titlul şi poziţia pe durata întregii sale vieţi. După moartea sa, este convocat Congresul General în care este ales noul Prelat, care trebuie ulterior să fie recunoscut de către Papă.
La nivelul anului 2010, Opus Dei număra circa 90.260 membri oficiali. Dintre aceştia, doar 2015 erau preoţi, restul fiind laici. Se estimează că aproximativ 60% dintre membrii Opus Dei sunt activi în Europa, iar 35% trăiesc în America de Sud. Conform ierarhiei proprii, există mai multe categorii de membri. În cadrul laicilor se evidenţiază Supranumerarii, care alcătuiesc circa 70% din totalul membrilor, urmează Numerarii, care au jurat să fie celibatari şi să trăiască în sărăcie şi ascultare, şi Supleanţii, membrii care au făcut jurământ de celibat apostolic.
Din rândul supleanţilor sunt selectaţi candidaţii pentru preoţie, formând clerul tipic al Opus Dei. Alte categorii sunt reprezentate de preoţii propriu-zişi care fac parte din Societatea Sacerdotală a Sfintei Cruci şi de colaboratori sau simpatizanţi care nu sunt membri Opus Dei şi pot avea altă religie decât cea catolică.
Ocultă sau nu ?

Aparent, opinia publică tinde să asocieze organizaţia cu imaginea care transpare din celebrul roman "Codul lui Da Vinci", carte în care scriitorul Dan Brown prezintă Opus Dei drept o organizaţie ermetică şi exclusivistă, mai puternică decât Masoneria şi dedicată marilor comploturi. Un ordin ai cărui membri nu se dau în lături de la nimic pentru protejarea Bisericii Romano-Catolice.
Dincolo de portretul zugrăvit de Dan Brown, un scriitor de romane beletristice cu puternic iz comercial, Opus Dei este, cumva, o armată romano-catolică, care nu poartă uniforme sau arme, ci veşminte dintre cele mai obişnuite. "Soldaţii" săi au cele mai variate profesii, de la simpli vânzători în piaţă, la miniştri, bancheri sau cadre universitare, toţi fiind animaţi de lucrarea lor întru "Opera Domnului".
Conform lui Josemaria Escriva de Balaguer, membrii Opus Dei trebuie să dea dovadă în primul rând de discreţie.
Constituţia organizaţiei, care datează din anul 1950, inclusiv ultimul statut votat în 1982, stipulează că:
"Pe baza smereniei colective, Opus Dei nu vrea să lanseze cărţi sau scrieri. Membrii noştri ar trebui să păstreze o tăcere prudentă şi plină de respect în ceea ce priveşte numele şi identitatea celoralţi membri. Nimeni nu ar trebui să-şi dezvăluie apartenenţa la Opus Dei fără permisiunea clară a superiorilor locali".
Se pare că în cadrul Opus Dei doar cererea de primire, care se face întotdeauna după o perioadă de cinci ani de noviciat, se oferă sub formă scrisă. Celelalte angajamente se fac oral, după un text intern scris în latină, care circulă doar în cadrul organizaţiei.
Caracterul autodeclarat discret al Opus Dei, precum şi omniprezenţa organizaţiei în societate, a dus în timp la acuzaţii de ocultism, "secretism" şi la portretizarea Opus Dei ca fiind o organizaţie care se ocupă mai mult de afaceri şi de aspectul financiar decât de cele ale spiritului.

Pro şi contra "Operei Domnului"

Conform unor jurnalisti independenţi precum John L. Allen jr., Vittorio Messori, Patrice de Plunkett, Maggy Whitehouse sau Noam Friedlander, multe dintre acuzele aduse Opus Dei nu ar fi decât calomnii, exagerări răutăcioase şi critici nefondate.
Pe baza investigaţiilor jurnaliştilor de mai sus, se pare că miturile legate de Opus Dei ar fi create de oponenţi ai acesteia, iar membrii organizaţiei chiar ar "practica ceea ce propăvăduiesc".
Scriitorul şi jurnalistul John L. Allen jr. susţine că Opus Dei prezintă informaţii credibile referitoare la ea, iar membrii săi se comportă asemenea oricărui credincios catolic.
Istoricii Paul Preston şi Brian Crozier au descoperit că membrii Opus Dei care au avut funcţii de miniştri în perioada dictaturii franchiste din Spania au fost numiţi pe baza meritelor şi talentelor profesionale şi nu a apartenenţei la organizaţie.
În plus, unii membrii de marcă ai Opus Dei, precum Rafael Calvo Serer şi Antonio Senan (primul preşedinte de senat al Spaniei democratice) s-au erijat în critici sonori ai derapajelor regimului franchist. Alvaro de Portillo, fost Prelat al Opus Dei, susţine că părintele Escriva a fost un critic acerb al politicilor duse de Adolf Hitler, pe care l-ar fi declarat în mai multe rânduri drept o "plagă", un "rasist" şi un "tiran". În privinţa aşa-zisei misoginii din sânul organizaţiei, John L. Allen susţine că unele poziţii de conducere sunt deţinute de femei, care uneori îi supervizează pe bărbaţi.
 În privinţa criticilor, situaţia este cu mult diferită.
istă bunăoară un portal pe Internet, intitulat Opus Dei Awareness Network (ODAN), susţinut de o organizaţie cu acelaşi nume, care pretinde că există pentru "a oferi informaţii şi ajutor persoanelor care au avut de suferit de pe urma Opus Dei". O altă personalitate deosebit de critică la adresa Opus Dei este Maria Carmen del Tapia, o ex-membră a "Operei Domnului" care a deţinut un rang înalt în organizaţie.
Toţi criticii susţin că Opus Dei duce o politică a secretului absolut, care poate ascunde multe adevăruri sau scandaluri incomode. Organizaţia a fost acuzată în mai multe rânduri de practici de recrutare agresive, precum şi de control excesiv la adresa membrilor obişnuiţi. De asemenea, a fost acuzată de cultivarea intensă a unui elitism discriminatoriu, fiind şi ţinta criticilor îndreptate impotriva catolicismului în general. Sociologii Peter Berger şi Samuel Huntington sugerează cumva că Opus Dei este implicată în "crearea deliberată a unei modernităţi alternative" - una în care cultura modernă se supune fără crâcnire perceptelor tradiţionale ale catolicismului.
În ultimii ani s-a observat prezenţa Opus Dei şi în România; cei circa 1 milion de credincioşi catolici dintr-o ţară latină din estul Europei nu i-au lăsat indiferenţi pe cei din Opus Dei.
Adevărul cu privire la scopurile şi politicile Opus Dei este, aşadar, dificil de aflat; poate un om religios ar spune că acest adevăr e ştiut doar de Dumnezeu.

Nicotina şi cocaina, impact cerebral similar

Nicotina şi cocaina, impact cerebral similar sursa: Scientia .ro

Efectele nicotinei asupra regiunii creierului implicate în dependenţă sunt similare celor determinate de cocaină, conform unor noi studii din domeniul neuroştiinţelor desfăşurate la Centrul Medical al Universităţii din Chicago. Detalii, în cele ce urmează.  O singură expunere la nicotină pe o durată de 15 minute a determinat o creştere pe termen lung a excitabilităţii neuronilor implicaţi în mecanismele de recompensă, potrivit unui studiu publicat în ″The Journal of Neuroscience″. Rezultatele sugerează că nicotina şi cocaina declanşează mecanisme similare ale memoriei încă de la primul contact, determinând schimbări de lungă durată în creierul unei persoane. "Desigur, în cazul fumatului vorbim despre o schimbare de comportament pe termen foarte lung, dar totul porneşte de la prima expunere", a declarat dr. Danyan Mao, cercetător post-doctoral la Centrul Medical al Universităţii din Chicago. "Asta este ceea ce încercăm să abordăm aici: atunci când o persoană este expusă pentru prima dată la o ţigară, ceea ce se întâmplă la nivelul creierului ar putea conduce la utilizarea unei a doua ţigări?" Se consideră că învăţarea şi memoria sunt codate la nivelul creierului prin plasticitate sinaptică, consolidarea şi slăbirea pe termen lung a conexiunilor dintre neuroni. Atunci când doi neuroni sunt în mod repetat activaţi împreună, se formează o legătură mai puternică între aceştia, crescând capacitatea acestora de a determina excitarea unui al treilea neuron. Cercetările anterioare, din laboratorului dr. Daniel McGehee, neurolog şi profesor asociat în cadrul Departamentului de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Centrul Medical, a descoperit că nicotina ar putea promova plasticitatea într-o regiune a creierului numită zona ventral tegmentală (ZVT). Neuronii care provin din ZVT eliberează neurotransmiţătorul dopamină, cunoscut pentru rolul central asupra efectelor medicamentelor care determină dependenţă de medicamente şi recompensele naturale precum alimentele şi  sexul. "Noi ştim că o singură expunere la concentraţii relevante fiziologic de nicotină poate duce la schimbări ale unităţilor sinaptice în circuitele care durează mai multe zile", a spus McGehee, principal autor al acestui studiu. "Această idee este foarte importantă pentru înţelegerea  modulului în care ia naştere dependenţa la oameni şi animale." În cadrul noilor experimente, Mao a monitorizat activitatea electrică a neuronilor dopaminergici de la nivelul ZVT în felii de creier disecate de la şobolani adulţi. Fiecare felie a fost îmbăiată timp de 15 minute într-o concentraţie de nicotină similară cu cantitatea care ar ajunge la creier după fumarea unei singure ţigări. După 3-5 ore, Mao a efectuat experimente de electrofiziologie pentru a detecta prezenţa plasticităţii sinaptice şi a determina care receptori neurotransmităţori au fost implicaţi în dezvoltarea acesteia. Mao a descoperit că inducerea plasticităţii sinaptice de către nicotină în ZVT depinde de ţinta unuia dintre medicamentele obişnuite, un receptor pentru neurotransmiţătorul acetilcolinei situat la nivelul neuronilor dopaminergici. Dar surpriza a fost reprezentată de un alt element considerat necesar pentru efectele sinaptice ale nicotinei: receptorul dopaminergic D5, o componentă anterior implicată în acţiunea cocainei. Blocarea oricăruia dintre aceşti receptori în timpul expunerii la nicotină inhibă capacitatea medicamentului de a produce modificări persistente ale excitabilităţii.