http://saccsiv.wordpress.com/2014/06/15/mihai-eminescu-bagat-la-nebuni-si-ucis-lent-o-schema-veche-ce-va-fi-aplicata-cat-de-curand-si-in-viitor/

CEAUSESCU A REFUZAT GRUPUL BILDERBERG

O poarta misterioasa a timpului a fost descoperita in Antarctica

În ultimii ani, stiri tulburatoare despre descoperirea unui vortex spatio-temporal în Antarctica au razbatut în presa din Statele Unite. Desi informatia a fost rapid cenzurata de armata americana, s-a aflat ca americanii au început, în secret, excavarea cu dispozitive super-tehnologice a locului acestei descoperiri senzationale.

Tunelul timpului de deasupra Antarcticii

Totul a început în anul 1995, când oamenii de stiinta britanici si americani care studiau vremea din Antarctica în cadrul unui proiect comun, au facut o descoperire extraordinara. Fiziciana americana Mariann McLein le-a relatat cercetatorilor ca în apropierea Polului Sud a observat în data de 27 ianuarie un vârtej de ceata cenusiu, pe care l-a luat drept un simplu vortex caracteristic furtunilor polare. Totusi, vârtejul si-a pastrat neschimbata forma, ramânând stationar. S-a decis cercetarea fenomenului, fiind lansat în acest scop un balon meteorologic garnisit cu echipamente de masurare a vitezei vântului, a temperaturii si a umiditatii. Balonul s-a ridicat imediat si a disparut brusc în ceata.

Dupa un timp, cercetatorii au readus balonul la sol cu ajutorul frânghiei legate în prealabil de acesta. Surprinderea a venit din masuratorile citite pe aparate: ceasul balonului indica data de 27 ianuarie 1965, data situata în timp cu 30 de ani în urma. Experimentul a fost repetat de câteva ori, dupa ce savantii s-au asigurat ca echipamentul balonului este în stare buna de functionare. De fiecare data, ceasul indica o data aflata cu 30 de ani în urma. Straniul fenomen a fost denumit „poarta temporala“ si a fost raportat la Casa Alba. Se presupune ca acel vârtej de deasupra Polului Sud este un sui generis tunel al timpului ce permite trecerea în alte dimensiuni temporale. Exista voci care sustin ca s-au demarat în secret programe de cercetare a posibilitatilor de realizare a calatoriilor în timp, programe ce sunt controlate de catre CIA si FBI. Nu exista însa nicio confirmare oficiala din partea autoritatilor federale americane.

Cutremure si anomalii magnetice puternice în zona…

În anul 2001, în timpul iernii australe, o urgenta medicala a fortat o evacuare de personal de la bazele din Antarctica, primul eveniment de acest gen ce a avut loc în plina iarna polara. Tot atunci, întreaga regiune a fost zguduita de un cutremur neobisnuit de puternic. Seismologii au localizat epicentrul cutremurului la o adâncime ce corespunde cu cea a unei bizarei structuri îngropate sub gheata, descoperite ulterior.

Un alt eveniment important al anului 2001 a fost aparitia unei anomalii magnetice puternice în acea zona, care s-a întins pâna în vecinatatea bazei rusesti Vostok din Antarctica. Cercetatorii rusi au fost socati si uimiti de ceea ce au observat atunci.

Subterrene

Imediat dupa aceea, conform unor surse demne de încredere, Fortele Aeriene Americane au trimis dispozitive si masini de înalta tehnologie, precum gigantica lor masina sfredelitoare „Subterrene“ (alimentata cu energie nucleara), catre o baza secreta din Antarctica, ce este situata în apropierea locului în care a avut loc ciudata descoperire ruseasca din aprilie 2001.

„Subterrene“ este o masinarie complexa capabila sa efectueze adevarate calatorii subpamântene, caci ea poate fora în toate rocile dure de pe suprafata Pamântului. Pentru „Subterrene“ este posibil si sa perforeze un strat de gheata, oricât de gros ar fi acesta.

O echipa de televiziune a disparut misterios în Antarctica

În  momentul în care opinia publica internationala începuse sa fie interesata din ce în ce mai mult de misterioasele sapaturi din Antarctica, o echipa de televiziune din California a pornit, în noiembrie 2002, catre aceasta destinatie, pentru a realiza un reportaj. Aceasta echipa de televiziune a disparut însa la fel de misterios. Ulterior, fortele speciale SEAL ale Marinei Americane au descoperit o înregistrare video ce a apartinut echipei. Înregistrarea confirma prezenta unui artefact urias, aflat sub gheata – o masinarie preistorica, posibil de origine extraterestra.

Citam dintr-o declaratie de presa ce a aparut pentru scurt timp pe site-ul televiziunii: „Guvernul SUA urmareste sa blocheze difuzarea înregistrarii video gasite de echipele de salvatori SEAL în Antarctica, înregistrare ce ar contine dovada unei descoperiri arheologice de importanta colosala, ce s-ar afla îngropata la 3 kilometri sub gheata.“

Fosta presedinta a parlamentului francez confirma ca este vorba de o structura veche de peste 12.000 de ani

Unele tari europene au protestat împotriva lucrarilor de excavatie întreprinse de armata SUA, întrucât se stie ca Antarctica este un teritoriu international, ce este protejat de orice exploatari facute de mâna omului. Nicole Fontaine, fost presedinte al Parlamentului francez, chiar a declarat urmatoarele: „Daca armata americana a construit ceva acolo, atunci ea violeaza Tratatul international privind Antarctica. Daca nu, trebuie sa vedem despre ce descoperire este vorba. Pare sa fie ceva ce are o vechime de cel putin 12.000 de ani, si a fost acoperit de gheturile Antarcticii. Aceasta ar putea fi cea mai veche structura realizata de mâna omului de pe planeta noastra. Pentagonul trebuie sa dezvaluie public ceea ce ascunde.“ Exista oare vreo legatura între acea poarta temporala si masinaria veche de cel putin 12.000 de ani de sub gheata Antarcticii? Daca se va descoperi ca este vorba despre o structura construita de mâna omului la sfârsitul Paleoliticului, acest fapt semnificativ va modifica cursul istoriei.

sursa: http://news.nationalgeographic.com/news/2014/01/140117-west-antarctica-subglacial-valley-glaciers-grand-canyon.

„Stalin a omorît mai mulți evrei decât Hitler”

Protocoalele Kogaionului (4)
„Stalin a omorît mai mulţi evrei decât Hitler“

§ 4. Este şi mai greu de înţeles şi cu totul inacceptabil efortul pe care îl fac cei ce administrează în mod oficial moş­tenirea Holocaustului pentru a ascunde „contribuţia“ sovietică la tragedia neamului evreiesc. Atât în anii războiului (1939-1945), cât şi în alte perioade ale existenţei URSS-ului, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice şi în mod deosebit I.V. Stalin a dezlănţuit aprige persecuţii asupra evreilor, în buna tradiţie a po­gromurilor din Rusia taristă. Înşişi supravieţuitorii Auschwitz-ului eliberat de trupele sovietice în primăvara lui 1945 au fost, o parte dintre ei, în număr de circa 150.000, de­portaţi în URSS şi acolo li s-a pierdut urma… Este însă o certitudine aceea că printre cei care au conceput, iniţiat şi executat aceste oribile represalii anti-evreieşti s-au numărat şi importanţi lideri sovietici comunişti de naţionalitate evreiască, împrejurare care, probabil, explică şi ea reţinerea oficialităţilor evreieşti de a cerceta acest subiect. Din fericire, o serie de publicişti şi scriitori evrei, oneşti şi cu teamă de Dumnezeu, nu s-au sfiit să spună adevărul despre dimensiunile apocaliptice ale Holoca­ustului evreilor din URSS. După unii autori evrei, Stalin a omorît mai mulţi evrei decât Hitler.
În această ordine de idei ne punem câteva întrebări care nu pot să rămână fără un răspuns limpede:
– unde a ajuns arhiva lagărelor naziste de concentrare şi exterminare, în special cea de la Auschwitz?
– de ce nu se pune această arhivă la dispoziţia cerce­tă­to­rilor?
– de ce deţinătorii acestor arhive nu sunt demascaţi ca tăinuitori ai adevărului şi astfel complici la asasinatele naziste?
După informaţii uşor de verificat, arhivele de la Auschwitz se află în posesia Rusiei.
Mai mult, informaţii puse în circulaţie după 1990 şi până acum de nimeni contestate şi dezminţite, susţin că Moscova „ameninţă“ cu publicarea acestor arhive, din care ar rezulta cu totul alte cifre privind numărul real al victimelor Holocaustului. Pe cine şantajează Moscova în acest fel nu este greu de înţeles. De aceea credem că Israelul şi comunitatea internaţională, guvernele lumii, însăşi ONU, au datoria morală de a face toate demersurile pentru a pune la dispoziţia publicului toate arhivele produse de lagărele de concentrare din anii celui de al doilea război mondial. Asemenea lagăre, precum se ştie, au existat în ambele tabere ale beligeranţilor, ceea ce impune o transparenţă deplină în reconstituirea faptelor şi stărilor din acei ani.
Raportată la România, contribuţia  URSS la holocaustul antievreiesc, corect evaluată, va fi să demonstreze, probabil, că o bună parte dintre evreii contabilizaţi ca victime ale regimului Antonescu sunt evrei care s-au refugiat în URSS sau au fost siliţi de autorităţile sovietice să părăsească teritoriul românesc. Ce s-a întâmplat după aceea cu aceşti evrei, de cetăţenie română, care au ales sau li s-a impus cetăţenia sovietică, este o chestiune care nu mai cade în răspunderea românilor.
Ne declarăm dezgustul faţă de oportunismul „istoricilor“ evrei care încearcă să pună în seama românilor crimele săvârşite de puterea sovietică, spre a nu supăra marea putere rusească. Şi punem întrebarea: de ce la Muzeul Holocaustului de la Washington şi în alte incinte similare nu apare nici o menţiune despre evreii exterminaţi în URSS?

sursa:http://ioncoja.ro/holocaust-in-romania/stalin-a-omorit-mai-multi-evrei-decat-hitler/

Un document care ar trebui să pună punct oricărei discuții despre Holocaustul din România

Ce spune „evreul cel mai important din  Europa“?

§ 11. Fireşte, Ion Antonescu a fost în cunoştinţă de aceste planuri mişeleşti, dar a avut înţelepciunea să-şi dea seama că numai o mică parte dintre evrei s-au înrolat efectiv în aceste activităţi anti-româneşti. „Dintre evrei, nu toţi, dar 30-40.000 sunt periculoşi“, declara generalul în februarie 1941, precizând în acest fel dimensiunile exacte ale anti-semitismului românesc. Aşa se face că persecuţiile anti-evreieşti din timpul regimului Ion Antonescu, persecuţii reale şi de nimeni contestate, i-au vizat numai pe evreii comunişti şi pe evreii lipsiţi de loialitate faţă de statul român, aflaţi în slujba unor proiecte politice antiromâneşti, la vremea aceea de sorginte moscovită, kominternistă.
De la liderii evreilor sionişti şi ai evreilor pământeni ne-au rămas însă o sumedenie de documente, de dovezi privind condiţiile civilizate, omeneşti, acceptabile, în care au trăit evreii în perioada guvernării mareşalului Ion Antonescu. Cităm din declaraţiile făcute în 1946 şi 1955 de dr. Wilhelm Filderman, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, „evreul cel mai important din Europa“, cum îl considerau evreii americani: „În nici o ţară dominată de nazişti nu a supravieţuit o aşa de mare proporţie a populaţiei evreieşti ca în România“ (1946), respectiv „Mareşalul Antonescu a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuşi la persecuţia germanilor nazişti (…) Graţie intervenţiei energice a Mareşalului Antonescu a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina; El a dat paşapoarte în alb, pentru a-i salva de teroarea nazistă pe evreii din Ungaria, a căror viaţă era în pericol; Graţie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub un regim de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun. Menţionez acestea pentru a sublinia faptul că Poporul Român, atâta cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul Ţării, şi-a demonstrat sentimentele de umanitate şi moderaţie politică“. (1955)
Din păcate, fără să ofere nici o  explicaţie, susţinătorii ideii de holocaust în România, cei care ne acuză de uciderea a sute de mii de evrei, ignoră complet asemenea dovezi, iar lucrul cel mai grav pe care îl fac este că împiedică accesul cer­cetătorilor, inclusiv al cercetătorilor evrei, la arhivele Comu­nităţii Evreieşti din România. Mai mult, memoriile lui Wilhelm Filderman, cu informaţii esenţiale pentru perioada 1939-1945, pregătite să fie publicate de Academia Română, au fost puse sub cheie de autorităţile israeliene şi interzise atât publicului, cât şi specialiştilor. În aceeaşi situaţie se află mărturia extrem de im­porantă a lui N. Gingold, preşedintele Centralei Evreilor din România în anii Holocaustului. În primăvara anului 1944 dr. N. Gingold a publicat un vast raport privind Activitatea Centralei Evreilor din România, o carte cu date extrem de importante pentru a se înţelege ce s-a întâmplat cu evreii din România acelor ani şi care au fost intenţiile şi politica au­torităţilor româneşti faţă de evrei. O carte care infirmă toate tezele pe care au bătut monedă istoricii holocaustizanţi. Motiv pentru care Editura Hasefer, a Comunităţii Evreieşti din România, s-a ferit să republice această carte, la fel cum istoricii evrei se feresc s-o citeze. Din această carte se deduce în primul rând cât de mare a fost binele pe care Ion Antonescu l-a făcut evreilor, ajutându-i să se organizeze şi să se constituie în cea mai puternică şi eficientă comunitate evreiască din Europa.
Din aceeaşi carte rezultă că Centrala Evreilor din România a fost o instituţie extrem de birocratizată, care a produs o arhivă deosebit de bogată, a ţinut o evidenţă riguroasă a tuturor evreilor din România. Consultarea acestei arhive este indispensabilă pentru cei care discută soarta evreilor din România anilor 1939-1945.
Sunt multe documentele de provenienţă evreiască din care rezultă modul corect, uman şi tolerant în care au fost trataţi evreii în România anilor 1939-1944. Din păcate, cele mai multe dintre aceste documente se află în arhivele unor instituţii e­vre­ieşti, iar istoricii şi cercetătorii interesaţi nu au acces liber la aceste arhive. În această chestiune, a surselor de informaţii, constatăm cu surprindere rolul obstrucţionist pe care şi l-au asumat autorităţile evreieşti din Israel şi din întreaga lume, îndeosebi din România, blocând accesul liber la propriile arhive. Este de neînţeles faptul că în timp ce arhivele româneşti au fost puse în totalitate la dispoziţia istoricilor evrei de pretutindeni, istoricii români nu au acces nici măcar la arhiva Comunităţii Evreieşti din România! În atari condiţii, nu mai poate fi luată în serios nici o acuzaţie din partea autorităţilor evreieşti care, prin atitudinea lor, dovedesc că au ceva de ascuns, că nu sunt interesate să se afle adevărul adevărat despre aşa-zisul Holocaust din România. Ne însuşim de aceea principiul, teza potrivit căreia „atâta vreme cât arhivele evreieşti şi alte surse evreieşti de documente sunt ascunse sistematic, iar publicarea documentelor se face în mod selec­tiv, cu un vădit partizanat şi subiectivism anti-românesc, sinonim cu minciuna şi dezinformarea instituţionalizată, devine imorală şi neserioasă, frivolă, orice acuzaţie din par­tea evreilor la adresa autorităţilor româneşti din anii 1939-1944, la adresa românilor, în general, acuzaţii formulate cu privire la tratamentul de care au avut parte evreii din România“.
Contrastul net dintre autorităţile româneşti şi cele evreieşti este întărit de comportamentul exemplar al mareşalu­lui Ion Antonescu care, ca şef al statului, a ordonat înregistrarea prin stenografiere a tuturor discuţiilor purtate în consiliile mi­niştrilor, considerând că este sub demnitatea sa de român şi de militar să-şi ascundă intenţiile şi faptele, să mintă. Aceste stenograme au fost de curând publicate integral şi introduse în circuitul public de informaţii. Ele nu oferă nici un temei pentru acuzaţia de holocaust şi genocid produs la români, de mareşalul Ion Antonescu.
Post scriptum 2014. Este interesant că acest text, de îndată ce a fost publicat în România după 1990, a fost contestat de gașca Lya Benjamin, Radu Ioanid și ceilalți, afirmându-se că a fost fabricat în redacția revistei „Baricada” care l-a publicat prima. Ulterior, când s-a dovedit autenticitatea documentului  au tăcut, nu au răspuns nicicum mărturiei acelui evreu srios care a fost Wilhelm Filderman.
Ultima confirmare de autenticitate aparține dlui Stejărel Olaru, în cartea Cei cinci care au speriat Estul, Editura Polirom, 2003. Autorul a văzut documentul într-o arhivă elvețiană de tribunal.


sursa: ioncoja.ro/holocaust-in-romania

Statui de daci, în toată lumea. Capul lui Decebal se află la Vatican Mai mult: Statui de daci, în toată lumea. Capul lui Decebal se află la Vatican -

Statui de daci, în toată lumea. Capul lui Decebal se află la Vatican Mai mult: Statui de daci, în toată lumea. Capul lui Decebal se află la Vatican -

În România s-a încetăţenit ideea că reprezentările plastice antice ale dacilor sunt puţine şi de slabă calitate. Teza de doctorat a unui specialist român în arte plastice, susţinută la Sorbona în anul 2.000, arată că în lume există peste o sută de statui reprezentând daci într-o postură care nu pare a unor prizonieri, ci aminteşte mai mult de o anumită gestică a ţăranilor români.

Una dintre aceste statui, un cap de nobil, se află la Muzeul vaticanului şi îl reprezintă pe Decebal.

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

O primă inventariere a tuturor operelor de artă care reprezintă daci a fost făcută în anul 1946 şi au fost numărate 26 de piese. A doua numărătoare, în urma căreia au fost identificate 40 de piese, a fost făcută în 1980.
O teză de doctorat dedicată acestui subiect de către Leonard Velcescu, un specialist român în istoria artei stabilit de mai mulţi ani la Paris, publicată în anul 2.000, arată că numărul de statui antice de daci este mult mai mare, peste 100 de bucăţi şi este răspândit în toată lumea, în Italia, în Anglia, Franţa, Spania, Rusia, Danemarca, Israel, Statele Unite etc.
Cel mai recent cap de dac a fost descoperit în Forul lui Traian din Roma în 1999 şi a fost expus pentru scurtă vreme la Muzeul Naţional de Istorie de la Bucureşti.
Majoritatea acestor sculpturi, despre care nu s-a spus până acum că sunt de daci, au fost realizate pe timpul lui Traian, dar există şi unele lucrări ulterioare, de pildă din timpul lui Hadrian. Nu sunt statui stereotipe, ci portrete după modele reale, cu personalităţi distincte.
Majoritatea acestor lucrări realizate de artiştii plastici romani sunt de mari dimensiuni, unele ating şi trei metri, din marmură sau roci colorate de bună calitate, lucru foarte ciudat pentru reprezentarea, chiar în mijlocul Romei, a unui popor subjugat Imperiului.

”Prizonierii” daci nu au mâinile legate

Suprinzător este şi faptul că, deşi sunt consideraţi prizonieri, dacii reproduşi de artiştii romani au priviri calme, semeţe cu o atitudine liniştită şi, foarte interesant, nu au mâinile legate la spate, aşa cum erau ţinuţi de obicei prizonierii barbari, ci libere, împreunate în faţă, aşa cum le ţin ţăranii români când trebuie ”să pozeze”.
Dintre toate statuile de daci, cea mai interesantă se află în Muzeul Vaticanului. Ea reprezintă un nobil care, conform cercetărilor de până acum, pare a fi chiar Decebal.

Dacii au fost puşi şi pe arcul de triumf al lui Constantin

Aproape de Colosseum se află cel mai mare arc de triumf din Roma, cel al împăratului Constantin, rămas în picioare din antichitate, respectiv din secolul al IV-lea d.Ch.

Deşi trecuseră 200 de ani de la războaiele daco-romane, patru din basoreliefurile acestei contrucţii reprezintă scene din acele războaie, iar pe cele opt coloane care ornează arcul se află opt statui imense de daci.
Aceştia au o atitudine demnă şi mâinile împrunănate în faţă. Nu există nicio explicaţie raţională pentru aceste reprezentări, doar posibilitatea ca dacii să fi devenit simbolul duşmanului greu de învins în Imperiul Roman.


sursa:http://cybershamans.blogspot.nl/2011/09/statui-de-daci-in-toata-lumea-capul-lui.html

Cum l-au “imbolnavit” SERVICIILE SECRETE pe marele POET NATIONAL Mihai Eminescu

 

Un patriot febril, care visa la proiectul Daciei Mari, fapt care deranja elita politica romaneasca, marile puteri vecine si, mai ales, serviciile secrete. Eminescu devine ziarist in 1876 si aceasta este meseria pe care o va profesa pana la sfarsitul vietii. Lucreaza la Curierul de Iasi, dupa care ajunge la ziarul Timpul din Bucuresti, publicatie afiliata Partidului Conservator, scrie evz.ro.

n 1880 devine redactor-sef, si ia o atitudine dura vizavi de miscarile politice care aveau loc in Romania,prin articole acide la adresa coruptiei si tradarii intereselor nationale de catre clasa “grecoteilor” si “bulgaroilor cu ceafa groasa”. In trei ani, pana in 1883, anul “oficial” al alienarii sale, Eminescu isi facuse deja dusmani interni si internationali.

Problema internationala

Eminescu s-a aratat foarte vehement in ceea ce priveste instrainarea Basarabiei, a politicii interne care urmarea aservirea scopurilor Imperiului Austro-Ungar (printre care renuntarea la Ardeal), dar si chestiunea spinoasa a invaziei evreiesti in Moldova. Iata de ce poetul nepereche devenise o problema internationala. In momentul in care va incepe sa atace si conducerea partidului sau, si inclusiv pe Titu Maiorescu, devenisera foarte clare zvonurile ca se va face ceva pentru a i se astupa gura “slobodului Eminescu”.

Din cauza spiritului justitiar si critic cu care isi sustinea ideile, Eminescu se cearta cu Zizi Cantacuzino, cu C.A. Rosetti, I.C. Bratianu, si multi altii. Titu Maiorescu nota in Jurnalul sau, printre altele: “Grea epoca Eminescu…”. In 1882, poetul ii marturisea Veronicai Micle: “Sunt un om urat si temut, fara nici un folos…, unul din oamenii cei mai urati din Romania…Naturi ca ale noastre sunt menite sau sa infranga relele sau sa piara, nu sa li se plece lor”.

Societatea secreta

In 1882, Eminescu ia parte la infiintarea unei societati secrete, “Societatea Carpatii”, care va atrage atentia marilor puteri europene prin natura conspirativa a discutiilor ce aveau loc la intruniri. Scopul principal al acestor reuniuni era sustinerea Ardealului in favoarea dezlipirii de Imperiul Austro-Ungar si alipirea lui de tara.

Se pare ca aceasta societate secreta romaneasca crease o retea de depozite cu armament usor la granita cu Transilvania si nu numai. Societatea Carpatii luase legatura cu romani nationalisti din Ardeal si crease depozite secrete cu arme, scopul fiind acela de a se ridica la “lupta de gherila” impotriva ocupantului maghiar la momentul ales de conducerea organizatiei. In toate aceste actiuni era implicat direct poetul Mihai Eminescu, fapt care a deranjat nu numai cancelariile de la Berlin si Viena, ci si guvernul de la Bucuresti, care a luat masuri, la presiunea externa, impotriva Societatii Carpatii.

Conducerea a fost arestata si judecata intr-un proces public, iar liderii ei in frunte cu cei doi ziaristi exilata cu vaporul pe Dunare. Pe Eminescu, Guvernul nu-l implica intr-un proces public, deoarece ar fi iesit un scandal national, fiind iubit si recunoscut de romani. Atunci se pare ca s-a pus la cale, prin operatiuni speciale ale serviciilor secrete, eliminarea din viata sociala si publica a Poetului National.

Boala misterioasa

La comanda Imperiului Austro-Ungar vor fi inserate in cadrul grupului iscoade, iar Eminescu va avea tot timpul pe urmele sale spioni, care trimiteau rapoarte regulate asupra activitatilor si discutiilor purtate in cadrul intalnirilor. Iata ce continea o parte din raportul pe care ambasadorul austriac la Bucuresti, baronul Mayer, l-a transmis superiorilor sai: “S-a stabilit ca lupta impotriva Austro-Ungariei sa fie continuata…

S-a recomandat membrilor cea mai mare prudenta. Eminescu, redactor principal la Timpul, a facut propunerea ca studentii transilvaneni de nationalitate romana, care frecventeaza institutiile de invatamant din Romania pentru a se instrui, sa fie pusi sa actioneze in timpul vacantei in locurile natale pentru a orienta opinia publica in directia unei Dacii Mari”.

La un an dupa rapoarte, Eminescu “innebunea” brusc. Cum comenta presa vremii evenimentul? “Dl. Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, a innebunit. Dl Paleologu va lua directiunea sus-zisului ziar’'. Luate punct cu punct, lucrurile devin discutabile: Titu Maiorescu mentioneaza frecvent si “cifrat” numelor doctorilor care s-au ocupat de starea de sanatate a poetului, iar atat Maiorescu, cat si alti apropiati lipsesc din tara chiar in perioada cand se declanseaza “boala” poetului. Documente ale vremii reprezinta dovezi ca Maiorescu nu era strain de complotul impotriva jurnalistului politic incomod.

Condamnarea totala

Pe 6 iunie 1883, Eminescu citeste poemul “Doina” la Junimea. Un poem care constituit condamnarea totala la nebunie si la moarte a poetului. “Doina” intruchipa testamentul politic al lui Eminescu, care dorea o Romanie mare, totala, unita. 28 iunie 1883 este data la care Eminescu a fost internat prima oara. Dar…Tot la aceasta data, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu Romania pentru 24 de ore, timp in care Germania trimitea scrisori de amenintare Romaniei, prin intermediul carora o soma sa intre in alianta militara. In acea zi trebuia sa se semneze un tratat secret intre Austro-Ungaria, Germania, Italia, pe de o parte, si Romania, pe cealalta parte.

Tratatul stipula, printre altele, interzicerea oricaror proteste pentru eliberarea Ardealului, iar una dintre conditii era ca activitatile in acest sens care aveau loc la Bucuresti sa fie interzise! Pe acest fond s-a produs prima internare a lui Eminescu, si tot in acest context este raspandit zvonul nebuniei lui, a bolii venerice de care suferea. Prin urmare, jurnalistul politic Eminescu era anihilat. Regele Carol I semna linistit, in octombrie 1883, Tratatul secret cu Germania si Austria.

S-a aratat ca diagnosticele puse de anumiti medici erau fanteziste si nu se bazau pe observarea simptomelor, care pareau sa indice altceva. Atat familia, cat si Veronica Micle nu au primit nicio informatie despre starea de sanatate a poetului.

Tratament cu mercur

I s-a pus diagnosticul “ciudat” de sifilis (se pare ca Eminescu nu manifesta simptomele proprii bolii), iar pentru ca la vremea respectiva nu exista un tratament concret impotriva acestei boli, medicii din ospiciu l-au trecut pe un tratament soc pe baza de mercur.

Tratamentul i se administra regulat, in ciuda faptului ca era cunoscuta drept o substanta toxica, chiar si in doze foarte mici. De la prima “imbolnavire” si pana la data decesului, viata lui Eminescu a insemnat un nefericit drum spre ospicii, dupa bunul plac al celor din tara, si din afara, care ii doreau raul. Dupa singurul moment in care a mai reusit sa publice un articol denuntator intr-o gazeta, sub protectia anonimatului, avea sa fie depistat si ridicat, fara a mai fi eliberat.

La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota in jurnalul sau: “…astazi pe la 3 ore a murit Eminescu, in institutul de alienati al d-rului Sutzu, de o embolie”. Unul dintre cei mai mari romani murea “in cea din urma mizerie”, dupa cum anunta sora sa, Harietta.

Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-a ocupat de Eminescu noteaza in unul din jurnalele sale: “Oricum ar fi, sfarsitul total nu parea iminent, caci el se nutrea bine, dormea si puterile se sustineau cu destula vigoare. Un accident (n.r.- Eminescu a fost lovit in cap cu o piatra de catre un pacient nebun) insa de mica importanta a agravat starea patologica a cordului si a accelerat moartea”

Tot doctoral Tomescu nota dupa autopsie: “Eminescu n-a fost sifilitic…Adevarata cauza a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce si intensa a facultatilor sale intelectuale”. Ce folos, ceea ce “fabricasera” dusmanii sai si serviciile secrete se perpetuase deja…

sursa:http://cultural.bzi.ro/cum-l-au-imbolnavit-serviciile-secrete-pe-marele-poet-national-mihai-eminescu-8146