Cum l-au “imbolnavit” SERVICIILE SECRETE pe marele POET NATIONAL Mihai Eminescu

 

Un patriot febril, care visa la proiectul Daciei Mari, fapt care deranja elita politica romaneasca, marile puteri vecine si, mai ales, serviciile secrete. Eminescu devine ziarist in 1876 si aceasta este meseria pe care o va profesa pana la sfarsitul vietii. Lucreaza la Curierul de Iasi, dupa care ajunge la ziarul Timpul din Bucuresti, publicatie afiliata Partidului Conservator, scrie evz.ro.

n 1880 devine redactor-sef, si ia o atitudine dura vizavi de miscarile politice care aveau loc in Romania,prin articole acide la adresa coruptiei si tradarii intereselor nationale de catre clasa “grecoteilor” si “bulgaroilor cu ceafa groasa”. In trei ani, pana in 1883, anul “oficial” al alienarii sale, Eminescu isi facuse deja dusmani interni si internationali.

Problema internationala

Eminescu s-a aratat foarte vehement in ceea ce priveste instrainarea Basarabiei, a politicii interne care urmarea aservirea scopurilor Imperiului Austro-Ungar (printre care renuntarea la Ardeal), dar si chestiunea spinoasa a invaziei evreiesti in Moldova. Iata de ce poetul nepereche devenise o problema internationala. In momentul in care va incepe sa atace si conducerea partidului sau, si inclusiv pe Titu Maiorescu, devenisera foarte clare zvonurile ca se va face ceva pentru a i se astupa gura “slobodului Eminescu”.

Din cauza spiritului justitiar si critic cu care isi sustinea ideile, Eminescu se cearta cu Zizi Cantacuzino, cu C.A. Rosetti, I.C. Bratianu, si multi altii. Titu Maiorescu nota in Jurnalul sau, printre altele: “Grea epoca Eminescu…”. In 1882, poetul ii marturisea Veronicai Micle: “Sunt un om urat si temut, fara nici un folos…, unul din oamenii cei mai urati din Romania…Naturi ca ale noastre sunt menite sau sa infranga relele sau sa piara, nu sa li se plece lor”.

Societatea secreta

In 1882, Eminescu ia parte la infiintarea unei societati secrete, “Societatea Carpatii”, care va atrage atentia marilor puteri europene prin natura conspirativa a discutiilor ce aveau loc la intruniri. Scopul principal al acestor reuniuni era sustinerea Ardealului in favoarea dezlipirii de Imperiul Austro-Ungar si alipirea lui de tara.

Se pare ca aceasta societate secreta romaneasca crease o retea de depozite cu armament usor la granita cu Transilvania si nu numai. Societatea Carpatii luase legatura cu romani nationalisti din Ardeal si crease depozite secrete cu arme, scopul fiind acela de a se ridica la “lupta de gherila” impotriva ocupantului maghiar la momentul ales de conducerea organizatiei. In toate aceste actiuni era implicat direct poetul Mihai Eminescu, fapt care a deranjat nu numai cancelariile de la Berlin si Viena, ci si guvernul de la Bucuresti, care a luat masuri, la presiunea externa, impotriva Societatii Carpatii.

Conducerea a fost arestata si judecata intr-un proces public, iar liderii ei in frunte cu cei doi ziaristi exilata cu vaporul pe Dunare. Pe Eminescu, Guvernul nu-l implica intr-un proces public, deoarece ar fi iesit un scandal national, fiind iubit si recunoscut de romani. Atunci se pare ca s-a pus la cale, prin operatiuni speciale ale serviciilor secrete, eliminarea din viata sociala si publica a Poetului National.

Boala misterioasa

La comanda Imperiului Austro-Ungar vor fi inserate in cadrul grupului iscoade, iar Eminescu va avea tot timpul pe urmele sale spioni, care trimiteau rapoarte regulate asupra activitatilor si discutiilor purtate in cadrul intalnirilor. Iata ce continea o parte din raportul pe care ambasadorul austriac la Bucuresti, baronul Mayer, l-a transmis superiorilor sai: “S-a stabilit ca lupta impotriva Austro-Ungariei sa fie continuata…

S-a recomandat membrilor cea mai mare prudenta. Eminescu, redactor principal la Timpul, a facut propunerea ca studentii transilvaneni de nationalitate romana, care frecventeaza institutiile de invatamant din Romania pentru a se instrui, sa fie pusi sa actioneze in timpul vacantei in locurile natale pentru a orienta opinia publica in directia unei Dacii Mari”.

La un an dupa rapoarte, Eminescu “innebunea” brusc. Cum comenta presa vremii evenimentul? “Dl. Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, a innebunit. Dl Paleologu va lua directiunea sus-zisului ziar’'. Luate punct cu punct, lucrurile devin discutabile: Titu Maiorescu mentioneaza frecvent si “cifrat” numelor doctorilor care s-au ocupat de starea de sanatate a poetului, iar atat Maiorescu, cat si alti apropiati lipsesc din tara chiar in perioada cand se declanseaza “boala” poetului. Documente ale vremii reprezinta dovezi ca Maiorescu nu era strain de complotul impotriva jurnalistului politic incomod.

Condamnarea totala

Pe 6 iunie 1883, Eminescu citeste poemul “Doina” la Junimea. Un poem care constituit condamnarea totala la nebunie si la moarte a poetului. “Doina” intruchipa testamentul politic al lui Eminescu, care dorea o Romanie mare, totala, unita. 28 iunie 1883 este data la care Eminescu a fost internat prima oara. Dar…Tot la aceasta data, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu Romania pentru 24 de ore, timp in care Germania trimitea scrisori de amenintare Romaniei, prin intermediul carora o soma sa intre in alianta militara. In acea zi trebuia sa se semneze un tratat secret intre Austro-Ungaria, Germania, Italia, pe de o parte, si Romania, pe cealalta parte.

Tratatul stipula, printre altele, interzicerea oricaror proteste pentru eliberarea Ardealului, iar una dintre conditii era ca activitatile in acest sens care aveau loc la Bucuresti sa fie interzise! Pe acest fond s-a produs prima internare a lui Eminescu, si tot in acest context este raspandit zvonul nebuniei lui, a bolii venerice de care suferea. Prin urmare, jurnalistul politic Eminescu era anihilat. Regele Carol I semna linistit, in octombrie 1883, Tratatul secret cu Germania si Austria.

S-a aratat ca diagnosticele puse de anumiti medici erau fanteziste si nu se bazau pe observarea simptomelor, care pareau sa indice altceva. Atat familia, cat si Veronica Micle nu au primit nicio informatie despre starea de sanatate a poetului.

Tratament cu mercur

I s-a pus diagnosticul “ciudat” de sifilis (se pare ca Eminescu nu manifesta simptomele proprii bolii), iar pentru ca la vremea respectiva nu exista un tratament concret impotriva acestei boli, medicii din ospiciu l-au trecut pe un tratament soc pe baza de mercur.

Tratamentul i se administra regulat, in ciuda faptului ca era cunoscuta drept o substanta toxica, chiar si in doze foarte mici. De la prima “imbolnavire” si pana la data decesului, viata lui Eminescu a insemnat un nefericit drum spre ospicii, dupa bunul plac al celor din tara, si din afara, care ii doreau raul. Dupa singurul moment in care a mai reusit sa publice un articol denuntator intr-o gazeta, sub protectia anonimatului, avea sa fie depistat si ridicat, fara a mai fi eliberat.

La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota in jurnalul sau: “…astazi pe la 3 ore a murit Eminescu, in institutul de alienati al d-rului Sutzu, de o embolie”. Unul dintre cei mai mari romani murea “in cea din urma mizerie”, dupa cum anunta sora sa, Harietta.

Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-a ocupat de Eminescu noteaza in unul din jurnalele sale: “Oricum ar fi, sfarsitul total nu parea iminent, caci el se nutrea bine, dormea si puterile se sustineau cu destula vigoare. Un accident (n.r.- Eminescu a fost lovit in cap cu o piatra de catre un pacient nebun) insa de mica importanta a agravat starea patologica a cordului si a accelerat moartea”

Tot doctoral Tomescu nota dupa autopsie: “Eminescu n-a fost sifilitic…Adevarata cauza a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce si intensa a facultatilor sale intelectuale”. Ce folos, ceea ce “fabricasera” dusmanii sai si serviciile secrete se perpetuase deja…

sursa:http://cultural.bzi.ro/cum-l-au-imbolnavit-serviciile-secrete-pe-marele-poet-national-mihai-eminescu-8146