“Mesajul” lui Mihai Eminescu către poporul român, dincolo de mormânt…

 

Mihai Eminescu

A fost odată ca-n povesti,

A fost, de-ar mai fi iară ,

Din neamuri tracice, regeşti,

O prea frumoasă ţară.

Şi era una pe pământ

Şi mândră-n toate cele,

Cum e icoana unui sfânt

Şi Luna între stele.

Mă doare-n suflet, când privesc

La tot ce se întamplă,

Şi in mormant mă răsucesc

Şi cuie-mi intră-n tâmplă .

Eu nu mai simt miros de tei

În viata mea postumă,

Nu văd nici vajnici pui de lei,

Doar mucegai şi humă.

Luceferi nu mai strălucesc,

Cand ţara e o rană ,

Copiii mamele-şi bocesc ,

Ca n-au în blide hrană.

Cântat-am graiul românesc,

Această dulce limbă.

Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc,

Prin alte ţări o schimbă .

Degeaba le-am lăsat cu dor

O “Doină”, să tresară !

Trecutul nu e viitor

Şi viaţa li-i amară.

Nici harta nu-i ca-n alte dăţi,

Din Nistru până-n Tisa.

Moldova-i astăzi jumătăţi.

Cât rău făcutu-ni-s-a!

Degeaba scris-am eu scrisori

Din vremuri de urgie,

Şi m-am rugat de-atâtea ori,

Mai bine să vă fie.

Avut-am piatră la hotar

Şi-n ţara noastră singuri

Cules-am holde din brăzdar.

Acum n-aveţi nici linguri …

O, biet popor român sărac,

Cu-o ţară prea bogată!

Tu vino-i răului de hac

Să nu ţi-o vândă toată!

Şi dă-i afară pe străini

Cu toţi îmburgheziţii,

Să nu-ţi mai fie-n alte mâini

Guverne şi poliţii!
Cu trupe de comedianţi,

Numindu-le partide ,

Sunteţi românii emigranţi

Din Rai în ţări aride.

Pierdut-aţi banii ţării-n vânt

Şi-i goală visteria.

Mai daţi şi ape şi pământ

Şi vindeţi România.

Mihai Viteazu v-a lăsat

O ţară mai rotundă.

Voi azi aţi scos-o la mezat,

Străinii vă inundă.

Aveţi întinsul Bărăgan,

Şi nu aveţi o pâine.

Aveţi şi turme şi ciobani,

Dar duceţi vieţi de câine.

Aveţi bogaţii munţi Carpaţi

Şi dulcea Mioriţă,

Păduri de brazi,

ce vă sunt fraţi,

Şi flori în poieniţă.

Aveţi o deltă ca-n poveşti,

Vedeţi să nu v-o fure,
Atâtea ape, atâţia peşti
Şi nu mâncaţi nici mure…

Nici vii pe deal nu mai zăresti,

Livezile se-uscară,

Când mărul Ţarii Româneşti

Se-aduce de afară.
Nu vine Mircea cel Batrân,
Nici Ştefan de la Putna,

Să vi-l alunge pe păgân,

Cand voi lăsat-aţi lupta!

Albastrul cerului senin

Se-ntunecă mai tare

De-atâţia nouri de venin,

De-atâta delăsare.

Nu voi a vă-nvăţa de rău,

Ci-ncerc a vă-nţelege.

De ani şi ani cădeţi în hău,

Nimic nu vă mai merge.

Ruşine să vă fie-n veac,

Că v-aţi trădat străbunii,

De parcă n-aţi fi pui de dac,

Ci rude-aţi fi cu hunii!

Lasaţi pe-ai voştri guvernanţi

Să vă înece-n smoală,

Să fiţi doar simpli figuranţi

În ţara voastră goală…

“Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.”

“Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernamânt. Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică; oricare ar fi, pe de alta parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulităţi venale, de oameni de nimic, pentru a guverna.“

Mihai Eminescu