LEGEA COJOCARU
privind construcţia economiei democratice
(Proiect)
Noi, Poporul Român,
Ştiind, că, atât în România, cât şi în alte state ale lumii, grupuri minoritare s-au organizat în reţele politico-financiare, de tip mafiot, care controlează capitalurile, precum şi instituţiile statelor şi pe cele mediatice, pe care le folosesc pentru a-i înşela şi jefui pe cei mulţi, cei care, prin munca lor, produc avuţia,
Ştiind că numai economia bazată, concomitent, pe proprietatea privată asupra capitalului şi pe principiul fundamental al solidaritaţii dintre oameni, poate asigura nu numai realizarea plenară a personalităţii fiecărei fiinţe umane, dar şi maxima valorificare a aptitudinilor tuturor oamenilor, ca şi a resurselor economice de care dispunem,
Ştiind că singura soluţie, prin care noi, poporul român, ca şi alte popoare, ne putem câştiga şi păstra libertatea, bunăstarea şi demnitatea, prin care putem opri mafiile politco-financiare să ne deposedeze de avuţia pe care am creat-o şi pe care o creem, este construcţia economiei democratice, prin împroprietărirea cu capital a tuturor cetăţenilor, astfel încât majoritatea capitalului să rămână, pentru totdeauna, în proprietatea privată a majorităţii cetăţenilor, această majoritate a cetăţenilor constituind clasa mijlocie a societăţii, aceea care, deţinând puterea economică, va controla şi puterea politică, adică statul, cu toate componentele sale – legislativă, executivă, juridică, financiară, mediatică – şi îşi va impune şi propriile sale valori morale: munca, cinstea, competenţa, curajul, spiritul de iniţiativă, de solidaritate socială şi naţională, dragostea faţă de Dumnezeu, de familie, de neam şi de ţară,
Prin voinţa noastră suverană, adoptăm prezenta lege:
Art.1. Se constituie Fondul de Investiţii al Poporului, care se alimentează din următoarele surse:
a) impozitul progresiv pe marile averi;
b) sumele încasate de stat prin aplicarea prevederilor legii controlului averilor;
c) profiturile şi dividendele încasate de stat pentru capitalul aflat în proprietatea sa;
d) veniturile încasate de stat din vânzarea capitalului aflat în proprietatea sa;
e) alte surse prevăzute de lege.
Art.2. Impozitul progresiv pe avere se stabileşte astfel încât să se asigure preluarea la Fondul de Investiţii al Poporului a echivalentului a 20% din PIB, în fiecare an.
Art.3. În termen de 60 zile, Guvernul va prezenta Parlamentului proiectul legii impozitului progresiv pe avere, proiectul legii privind controlul averilor şi proiectul legii privind revizuirea Constituţiei.
Art.4. Fondul de Investiţii al Poporului este folosit pentru finanţarea de proiecte de investiţii, elaborate în conformitate cu prevederile Planului Naţional de Dezvoltare şi cu prevederile Programelor Operaţionale Sectoriale.
Art.5. Proiectele de investiţii sunt elaborate, gratuit, de către Agenţia Naţională de Consultanţă pentru Investiţii şi sunt selectate, pentru finanţare, prin concursuri de proiecte, organizate de către autorităţile de management ale Programelor Operaţionale Sectoriale, în limita disponibilităţilor alocate de la Fondul Naţional de Solidaritate şi Dezvoltare.
Art.6. În termen de 60 de zile, Guvernul va prezenta Parlamentului proiectul legii privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Consultanţă pentru Investiţii.
Art.7. Sunt finanţate cu bani de la Fondul de Investiţii al Poporului proiectele de investiţii prezentate de cetăţeni români, ca persoane fizice autorizate, sau de persoane juridice române, care au ca asociaţi, sau acţionari, numai cetăţeni români: asociaţii familiale, societăţi cu răspundere limitată, societăţi pe acţiuni, cooperative, etc.
Art.8. Capitalul rezultat din realizarea proiectelor de investiţii intră, gratuit, în proprietatea privată a celor care au solicitat finanţarea.
Art.9. Activele achiziţionate cu bani primiţi de la Fondul de Investiţii al Poporului nu pot fi înstrăinate. Ele pot fi lăsate moştenire, conform legii.
Art.10. În primii 10 ani de aplicare a prezentei legi, fiecare cetăţean major al României este îndreptăţit să primească, de la Fondul de Investiţii al Poporului, echivalentul sumei de 20.000 de euro, pentru finanţarea de proiecte de investiţii elaborate şi aprobate conform prezentei legi.
Acest drept poate fi exercitat timp de 10 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, de către persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani înainte de sau la data intrării în vigoare a legii, respectiv, timp de 10 ani de la data când au împlinit vârsta de 18 ani, de către persoanele care vor împlini vârsta de 18 ani după data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art.11. Începând cu anul al 11-lea de aplicare a prezentei legi, fiecare cetăţean, după împlinirea vârstei de 18 ani, este îndreptăţit să primească, de la Fondul de Investiţii al Poporului, o sumă egală cu produsul dintre procentul de 10% şi PIB-ul din anul respectiv, împărţit la numărul cetăţenilor care împlinesc vârsta de 18 ani, în anul în cauză, sumă care va fi folosită pentru finanţarea de proiecte de investiţii elaborate şi aprobate conform prezentei legi.
Acest drept poate fi exercitat de către persoanele în cauză timp de 10 ani de la data la care au împlinit vârsta de 18 ani.
Art.12. Tinerii, în vârstă de până la 35 de ani, care nu au şi nu au avut o locuinţă în proprietate, pot opta ca jumătate din sumele cuvenite lor, conform art.10 şi art.11, să fie folosite pentru plata parţială sau integrală a preţului primei lor locuinţe.
Art.13. Pe perioada aplicării prezentei legi:
a) Masa monetară nu poate creşte într-un ritm mai mare decât cel al creşterii Produsului Intern Brut;
b) Statul român nu poate contracta împrumuturi decât dacă ţara este în stare de mobilizare, de război, de asediu, sau de urgenţă;
c) Cheltuielile bugetului general consolidat al statului român nu pot fi mai mari decât veniturile acestui buget, cu excepţia cazurilor în care ţara este în stare de mobilizare, de război, de asediu, sau de urgenţă.
d) Persoanele fizice şi juridice române nu pot emite valori mobiliare decât contra aporturi în natură şi în numerar;
e) Până la adoptarea monedei euro, persoanele fizice şi juridice române nu pot efectua operaţiuni de încasări şi plăţi, sau de creditare, decât în moneda naţională, leul.
Art.14. Prezenta lege nu poate fi abrogată, completată, sau modificată, decât prin referendum, prin voinţa noastră suverană, a poporului român.
Ianuarie 2012
Autor: Dr. Constantin Cojocaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu