Translate

23 septembrie 2012

Medicina si astronomia la geto-daci

Medicina si astronomia la geto-daci
Medicina. Din pacate, dat fiind faptul ca ritul funerar pincipal in cazul dacilor era incineratie, lipsa ramasitelor umane neafectate de foc ne impiedica, astazi, sa putem efectua analize detaliate care sa ne arate tipurile de boli specifice zonei la acea vreme si mai ales modul in care medicii daci isi tratau pacientii. Resturile scheletice care provin de la indivizi supusi sacrificari nu reprezinta o baza solida de cercetare pentru a putea fi trase niste concluzii elocvente. Prin urmare, ne raman ca surse de informare in acest domeniu doar cele literare, lasate de autori antici sau diversele supozitii nascute ca urmare a analizei listelor de plante medicinale utilizate de daci.
Cele mai multe informatii privind cunostintele de medicina ale dacilor ne parvin de la autori greci. Platon (Charmide, 156a. Opere complete I, pg. 71, Humanitas 2001), îi atribuie lui Socrate unele afirmații despre medicii traci ai lui Zamolxis, “care credeau că tot așa cum nu se cuvine să încercăm a vindeca ochii fără a fi vindecat capul, tot așa nu trebuie să tămăduim capul fără a ține seama de trup, cu atât mai mult nu trebuie să încercăm a vindeca trupul fără a încerca sa tămăfuim sufletul”.
Afectiunile erau tratate in functie de specificul si localizarea lor, in acest sens medicii daci utilizand o serie intreaga de leacuri si plante medicinale. Medicul grec Discoride (De materia medica, II-IV) reproduce 35 de denumiri de plante medicinale din limba dacă la care Pseudo-Apuleius (in lucrarea Herbarius) mai adaugă încă 14. Amintim, dintre acestea, cateva, impreuna cu denumirile actuale din limba romana: ionitis si sopitis (aconit, curcubețică, omag, omag-veninos, mărul-lupului), anoupsi (bucatel), anuspe (iarba-campului),atilia (arierel), azila (aratel), udacila (boroanta), bles (stir), blis/blita (talpa gastii), kerkeraphron (ceapa-ciorii), boudalla/boudathla (limba boului), dacina (deditel), polpoloum/polpoum/polpum (marar), periborasta (brusture), kourionnekoum (rodul-pamantului), absentium/apsenthion/bitumen/bricumum/nitumen/titumen/zired/zonusta/zouoste/zuste (diverse specii de pelin), fithofdedela (fereguta), croustane (crucea-voinicului), dzena/zena (cucuta), tutastra (lubenita/pepene verde), kotiata (meisor-rosu), skiara/skiare/skithe (scai/scaiete/scaius), amalusta (milostiva), dieleia/dieleian (masalar/maselarita), salia (anason),  laca (iarba-grasa), kardama (broscarita), kallipetalon (cinci-degete), dracor (rozmarin), mantia (mur), mizela (cimbrisor). De precizat ca unele dintre plantele cu rol curativ utilizate de daci au si astazi, in farmacia moderna, aceleasi intrebuintari.
Pe baza informatiilor ce au parvenit pana la noi de la cei doi autori antici amintiti mai sus, se pot stabili si o serie de afectiuni in cazul carora erau utilizate plantele numite mai sus si nu numai. Atfel, acestea, dupa specific, in stare pura sau preparate in retete mai complexe, aveau rol hemostatic, diuretic, antiasmatic, purgativ (ex. Cinuboila), antihemoragic, cicatrizant (ex. Chodela), calmant (ex. Dileina) sau astrigent (ex. Coadama). Tot cu ajutorul plantelor erau tratate ulceratiile, afectiunile cailor respiratorii superioare, dar si ale rinichilor sau vezicii urinare. Skiara, de pilda, era utilizata in cazul muscaturilor de caine sau de sarpe, iar Caropithla avea, printre altele, si rol afrodisiac
De asemenea, un rol extrem de important in tratamentul afectiunilor de orice tip il aveau descantecele si vrajile, elemente ce contribuiau la indepartarea influentelor malefice. Acestea erau cunoscute si performate mai ales de femei, dupa cum relateaza Arian, in “Fragmente”, III. De asemenea, izvoarele termale erau cunoscute si utilizate de catre daci in tratamentul anumitor afectiuni ale sistemului osos si circulator. Dintre ele, putem aminti izvorul de la Geoagiu, cunoscut, in antichitate, sub numele de Germisara.
In acelasi timp, dupa cum releva sursele literare, dar si descoperiri mai recente ale unor arheologi precum Ion Horatiu Crisan, Constantin Daicoviciu sau Radu Vulpe, stramosii nostri cunosteau si utilizau tehnici avansate de chirurgie, dovada in acest sens fiind o serie de obiecte specifice descoperite pe teritoriul locuit de daci, utlizate, printre altele, la efectuarea unor trepanatii craniene. Craniul descoperit la Poiana, de pilda, demonstreaza practicarea unor astfel de interventii chirurgicale.
La fel, trusa medicala descoperita la Sarmizegetusa, ce continea, printre altele, o tabletă medicamentoasă din cenusă de la vulcanii mediteraneeni, cenusă folosită ca absorbant pentru răni, arata un grad avansat al practicii medicinei pe aceste meleaguri. Efectuarea unor interventii chirurgicale elaborate ar putea fi demonstrata si de descoprirea unor instrumente specifice, precum bisturiu, birici, sonda (cu rol in extragerea corpurilor straine din organism), penseta, carlige (pentru ridicare amarginilor unor plagi) si spatula (Poaina, Brad, Sarmizegetusa Regia). Pentru pastrarea sau transportul lichidelor cu rol curativ erau utilizate recipiente din ceramica, os, piatra sau sticla.
Astronomia. Geto-dacii au excelat si in ceea ce priveste cunostintele de astronomie. Calendarul utiliat de acestia insuma 365,242197 de zile, in timp ce anul astronomi stabilit in perioada moderna a fost calculat la 365,242198 de zile, astfel ca eroarea, raportata la vremurile despre care vorbim, este una aproape nesemnificativa. De altfel, calendarul dacic era mult mai precis decat cel iulian, utilizat de romani. Eroarea calendarului dacic era de 1,78 zile la 34 de ani, adica 1h15’3″pe an, in timp ce calendarul roman avea o eroare de 6h 48′ si 46″ pe an.
De la Strabon ne-au ramas primele relatari cu privire la practicile astrologice si astronomice ale geto-dacilor. Acesta povesteste cum: „Astfel se spune cã un oarecare get, numit Zamolxe, a fost sclavul lui Pitagora. De la filosof a obtinut oarecare informatii despre fenomenele ceresti, în timpul peregrinãrii sale in Egipt. Întors în patrie, Zamolxe a dobândit respectul cârmuitorilor si pe cel al poporului, ca tãlmacitor al fenomenelor ceresti. În cele din urmã a izbutit sa-l convingã pe rege sã si-l facã asociat, ca pe un om ce avea însusirea de a dezvãlui vointa zeilor.” (Strabon, Geografia,VII, 3 , 5). Un alt autor grec, Herodot, sustine, cu mult timp inainte de Strabon, ca Zamolxis nu a fost sclavul lui Pitagora, ci ca a trait inantea acestuia cu mult timp (Herodot, Istorii, IV, 96).
Cunstintele avansate de astronomie ale dacilor sunt confirmate si de istoricul Iordanes. Potrivit acestuia, dacii stiau raportul dintre diametrul Soarelui si al Pamantului si cunosteau in amanunt miscarile stelelor, ale planetelor din sistemul nostru solar, dar cercetau si orbitarea Lunii in jurul Pamantului, precum si efectul acestui satelit natural asupra planetei noastre. Acelasi autor mai relateaza ca multe cunostinte despre astronomie, precum cele 12 semne zodiacale, ar fi fost insustie de catre daci cu ajutorul marelui preot Deceneu.
O serie de cercetatori din perioada contemporana, printre care St. Bobancu, E. Poenaru si C. Samoila, sunt de parere ca unele constructii de la Sarmizegetusa, de pilda, ar fi avut rolul unor calendare, care i-ar fi ajutat pe dacii in determinarea cu exactitate a anumitor momente si faze ale Pamantului in raport cu Luna sau cu Soarele. Opiniei ii subscrie si Hadrian Daicoviciu, care conzlioneaza ca marele sanctuar circular din incinta sacră de la Sarmizegetusa, ce cuprinde trei cercuri concentrice, era folosit in scop stiintific.

un articol de Valentin Roman