Radu Theodoru
ROMÂNIA CA O PRADĂ
Editura ALMA 1996
MOTIVAŢIE
O bună parte din umanitate trăieşte dramatic epoca de maximă virulenţă a imperialismului evreiesc
al cărui scop este instaurarea Republicii Universale sub conducerea plutocratici iudaice. Cu un program
istoric perfect etapizat, folosind o varietate largă de mijloace şi metode de la cele psihologice la cele
economice, iudaismul a reuşit să stăpânească şi să folosească în vederea scopului propus trei state
occidentale: Franţa, Anglia şi Statele Unite care s-au transformat în portdrapelul desfiinţării statelor
naţionale şi al federalizării lor în vederea realizării voinţei conducerii supreme a iudaismului mondial
concretizată în Republica Universală. Structurile acesteia au fost construite cu abilitate după cel de-al
doilea război mondial. Se numesc: O.N.U.; Consiliul de Securitate; Fondul Monetar Internaţional;
Comunitatea Europeană; NATO; Banca Mondială.
Războiul rece a finalizat încă o etapă istorică a ofensivei imperialismului evreiesc împotriva
STATELOR NAŢIONALE ramase puternice în Europa de Est prin sistemul economic CAER şi sub
scutul militar al Uniunii Sovietice. Cartea de faţă este un răspuns românesc la ofensiva generală a
imperialismului iudeu, şi, îndeosebi, la asaltul dat României, stat unitar, suveran şi independent,
ofensivă imperialistă susţinută prin valuri succesive de atac încă de la începutul secolului trecut.
Drama, decăderea şi deriva temporară a României de astăzi este finalizarea a două secole de luptă a
evreimii internaţionale care prin războiul atipic declarat direct ţării, prin lovitura de stat din 1989,
contrarevoluţie, masonizarea şi iudaizarea vârfurilor puterii contrarevoluţionare, a reuşit să anuleze
statutul independent şi suveran al starului român, silindu-l să facă o politică economică sinucigaşă, să
se înregimenteze în organismele internaţionaliste şi să intre sub incidenţa legilor suprastatale care-l vor
anula dacă întregul Est european solid ancorat în NAŢIONAL nu va reuşi să-şi recâştige statutul
suveran.
Documentaţia folosită de autor însumează peste 15 000 de pagini.
De la Protocoalele Înţelepţilor Sionului la dările de seamă ale lojilor francmasonice, de la cărţuliile
lui Froim Moise, poreclit Cilibi Moise la documentele Corpurilor Legiuitoare din România în sesiunea
1878-1879 privitoare la chestiunea israelită şi modificarea articolului 7 din Constituţie; de la revistele
francmasoneriei franceze la cele 4 volume editate de marele industriaş american Henry Ford sub titlul
Jidovul Internaţional; de la Eminescu, Iorga, Goga, Blaga, Vasile Conta, Xenopol, A.C. Cuza,
Anastase Hâciu la Edmond Fleg cu ale sale Israel et Moi, Moise, Solomon, Anthologie juife, Ecoute,
Israel şi încă câteva titluri ale acestui evreu fanatic; de la revistele naţionalismului francez interbelic ca
"La Vieille France"; "Revue des Lectures" sau "La Lutte" la Buletinele Lojei Marelui Orient Francez
sau documentele recente publicate în revista Europa; de la opiniile lui Churchill înainte de a fi
francmason şi după, la Disraeli, la Bernard Lazare; de la mareşalul Lunderdorff la breva papei Leon al
XIII-lea; de la scrisoarea lui Leon Degrelle adresată actualului papă în legătură cu falsul genocid de la
Auschwitz la rezultatele cercetărilor istoricului evreu din S.U.A., Arno J. Mayer asupra acelor aşa-zise
camere de gazare cărora se adaugă cercetările, opiniile şi lucrările comunităţii ştiinţifice contemporane
de istorici americani şi belgieni, francezi şi evrei care supun celui mai crâncen revizionism legendele
sioniste legate de holocaust; iată zicem noi că fiecare afirmaţie pe care o facem se sprijină pe zeci de
documente şi că demersul autorului este mai curând ştiinţific decât gazetăresc.
Pentru a întări afirmaţiile de mai sus îi aduc în dezbatere pe Arthur Koestler, khazar maghiar trăitor
în occident cu excelentul volum AL TREISPREZECELEA TRIB - Imperiul khazarilor şi moştenirea
sa; pe profesorul Dunlop de la Universitatea Columbia (SUA) cu studiile sale imbatabile; pe istoricul
marxist maghiar dr. Bartha Antal; pe A.N. Poliak, profesor universitar de istorie medievală a evreilor
de la Universitatea Tel Aviv; pe arheologul rus M.I. Artamanov. Desigur am pornit demersul
documentar de la cronicarii arabi, georgieni, armeni şi bizantini atunci când a fost vorba de invazia
khazară în Ţările Româneşti şi mai târziu în Principatele Unite şi România. Constantin Porfirogenetul (De caerimoniis aulae Byzantinae) Ibn - Said al Maghribi; Ibn - al - Balkhi; Istakhri; Al-Massudi; Ibn-
Hawkal; Ibn-Nadim; Ibn-Rusta; Takt Ibn-Ali; Ibn-Miskawayr sunt doar câţiva din cronicarii Orientului
Apropiat ale căror scrieri s-au născut din cunoaşterea nemijlocită sau nu prea îndepărtată a fenomenului
mozaicilor turcomani de la nordul Mării Caspice, care, în nici un fel nu sunt semiţi. Autorul fiind atent
la autorităţile în materie ca Gibb şi de Goeje a ales de regulă sursele primare de informaţie cum ar fi El-
Balkhi capul de serie al şcolii arabe de istorie şi geografie. Acolo unde nu a putut consulta textele în
franceză sau germană, autorul a recurs la bunăvoinţa unor buni cunoscători ai limbilor arabă, turcă,
armeană şi giorgiană.
Nu mă pot lăuda că am o cunoştinţă analitică a operei orientalistului Eric Kahle, cărturar masoretic
(specialist evreu în Vechiul Testament) şi a operei elevului său Ahmed Zeki Validi Togan, başkirul
savant care a fondat Armata Roşie Başkiră sau a operei nobilului german Hugo Freiherr von Kutschera,
care şi-a cucerit titlul nobiliar de Freiherr la Sarajevo prin 1882 când a fost director în administraţia
Bosniei-Herţegovina, aflată sub dominaţia imperiului austro-ungar.
Mărturisesc cu mâna pe inimă că aş fi vrut să scriu o carte polemică. Mai ales ca autorul a jucat ca
actor într-o piesuliţă televizată scrisă de rabinul cultului mozaic din România, Moses Rosen, secondat
de un istoric evreu născut în România, Jean Ancei, transmisă prin emisiunea "Veniţi cu noi pe
programul doi" în ziua de luni 23 martie 1992 orele 17.10; piesuliţă de un şovinism sionist care a
revoltat o ţară şi căreia semnatarul acestui volum i-a dat o serie lungă de replici, cu deosebire în revista
Europa. Gravitatea problematicii impune în locul polemicii, argumentul istoric bazat pe documente.
Sunt adeptul şcolii istorice revizioniste în fruntea căreia stă omul de ştiinţă francez R. Faurisson. Ştiu
că savantul francez a fost şi este victima unor presiuni morale şi fizice dezgustătoare, pentru simplul
fapt că a pus la îndoială existenţa camerelor de. gazare, că a fost chiar dat în judecată în ţara tuturor
libertăţilor de opinie - Franţa - făcându-i-se un proces de opinie ştiinţifică, justiţia franceză rezistând
uriaşelor presiuni sioniste şi achitându-l, după cum ştiu că francezului care pune la îndoială existenţa
camerelor de gazare, domnii Laurent Fabius şi Georges Sarre i-au propus la 2 aprilie 1988 o lege care
combate tezele revizioniste şi care ar aplica necredinciosului în genocidul evreilor şi în camerele de
gazare, închisoare de la l lună la l an, asezonată cu o amendă variind de la 2 000 la 300 000 franci, plus
taxele de judecată şi de publicitate. Mă abţin de la orice comentariu, dar informez cititorul român
asupra a două aspecte cheie ale înţelegerii contemporaneităţii.
1. a. Inginerul american Fred Leuchter, specialist în sistemul de execuţii capitale în Statele Unite,
unde democraţia nu exclude eliminarea radicală a criminalităţii - cel care a conceput camerele de
execuţie prin gazare cu acid cianhidric, a făcut o cercetare amănunţită a lagărelor de la Auschwitz,
Birkenau şi Majdanek. Raportul lui absolut ştiinţific întins pe 193 de pagini, cu analize de laborator
infirmă existenţa urmelor semnificative de cianură.
b. Un şef al rexismului belgian şi comandant al voluntarilor belgieni pe frontul antisovietic care a
luptat în Divizia 28 Waffen SS "WALONIA", Leon Degrelle pune pe două coloane crimele oribile,
adevăratul genocid făcut de bombardamentele anglo-americane, de explozia celor două bombe atomice
la Hiroşima şi Nagasaki, asasinatele în masă de la Hamburg şi Dresda, cu adevărul de la Auschwitz
unde propaganda sionistă, spre a estorca Germania învinsă de sume fabuloase, a impus opiniei publice
cifra de 6 milioane de evrei asasinaţi, demonstrează raportând suprafaţa aşa-ziselor camere de gazare la
numărul de "gazaţi" zilnic, că totul este o minciună odioasă spre a face din evrei martirii secolului, spre
a le asigura privilegii şi a ucide din faşă orice protest împotriva înstăpânirii lor pe plan mondial.
c. Apariţia şcolii istorice revizioniste este bomba atomică pe care istoricii conştienţi au aruncat-o
asupra uriaşei construcţii propagandistice a meşterilor Alianţei Universale Israelite. Demonstrând că la
Auschwitz şi în celelalte lagăre nu s-a produs genocid prin gazare se pune problema revizuirii
procesului de la Nurnmberg. Această revizuire impune revizuirea procesului făcut Germaniei celui deal
III-lea Reich. Asta înseamnă punerea în discuţie a „tributului” plătit de Germania postbelică
Israelului şi organizaţiilor mondiale evreieşti: de la pensii la subvenţii de toate felurile.
2. În România, după 50 de ani de la sfârşitul celui de al doilea război mondial, ca o manevră de
punere în mişcare a rezervelor, cercurile sioniste internaţionale coordonându-l pe mai sus amintitul
rabin au organizat un circ internaţional cu scopul de a acuza Armata şi Poporul român de genocid
împotriva evreilor. Circ la care înalte oficialităţi absolut iresponsabile, iudaice sau iudaizate au
participat, dându-i un oarecare gir oficial. Manevra din România este declanşată de sionsim spre a
câştiga în Est ceea ce se pierde în Vest din pricina punerii în discuţie a aşa zisului holocaust împotriva
evreimii. Condiţiile puse României spre a fi "iertată" de crimele închipuite sunt mortale. Prezenţa
preşedintelui statului la muzeul holocaustului de la New York a fost una din greşelile capitale ale
acestuia.
a. Revizuirea procesului Mareşalului Antonescu a stârnit un cor de proteste din partea sionismului
internaţional care dictează la ONU, în Consiliul de Securitate, la NATO, în Consiliul Europei şi mai
ales la Banca Mondială şi la Fondul Monetar Internaţional. De aici penibilul efort al preşedintelui
statului de a înăbuşi orice acţiune de restituire a adevărului în legătură cu Mareşalul. Revizuire care ar
crea un precedent pentru revizuirea procesului aşa zişilor criminali de război români, dar şi germani,
condamnaţi la Nurnmberg.
Autorul constată că sionismul nu şi-a schimbat cu nimic metodele folosite împotriva României cu
începere de la 1866, metode prin care şi-a asigurat stăpânirea economică şi politică a ţării, înrobirea
poporului, încercarea de a-i distruge instituţiile fundamentale, cultura şi spiritualitatea. Merg pe linia
apărării intereselor naţionale aşa cum au făcut-o intelectualii patrioţi ai acestei ţări, oferind cititorilor un
punct de vedere larg asupra fenomenului evreiesc, a sionismului universal, după părerea mea
constituind pericolul mortal căruia România trădată i-a căzut victimă după războiul electronic şi
lovitura de stat din decembrie 1989.
Datorită cantităţii uriaşe de date privind problema capitală a evreimii ca plagă cancerigenă a
umanităţii, sunt obligat la o selecţie riguroasă care să se înscrie în cadrul propus de această carte.
Conştient fiind că sionismul internaţional pune astăzi României probleme de viaţă şi de moarte, că a
sabotat pe toate căile dezvoltarea independentă a ţării în deceniile 6, 7, 8 ale acestui secol când
România a atins cel mai înalt nivel al creşterii ei economice, pun la îndemâna cititorului cheia cu care
poate deschide seifurile secrete ale istoriei naţionale şi mondiale; prevenindu-l că acceptarea
dirijismului suprastatal înseamnă scoaterea României din istorie, transformarea teritoriului naţional în
kibutz şi a românilor în slugile posedanţilor evrei. Semnele decăderii României, de la inflaţie la şomaj,
de la crimă organizată la prostituţie, de la corupţia generalizată la emigraţia intelectualităţii ne obligă să
căutăm cauzele fenomenului şi să găsim remediile.
Cartea de faţă încearcă să răspundă acestor probleme cardinale printr-un punct de vedere, dând în
acelaşi timp un disperat semnal de alarmă menit să trezească opinia publică din apatia politică, morală
şi socială în care a aruncat-o deliberat războiul psihologic şi economic dus de evreime împotriva
noastră.
Măcar în ceasul al unsprezecelea:
TREZIŢI-VĂ ROMÂNI!
AUTORUL
4
CARTEA I
VOCAŢIA IMPERIALISTĂ
1. BAZA IDEOLOGICĂ
• Rabinul Z.P. Chajes din Viena, membru al lojei masonice Massadok afiliată ordinului evreiesc
B'nai B'rith definea astfel imperialismul iudaic în Almanahul naţional iudeu pentru anul 5682:
Imperialismul iudaic, singurul care nu oprimă, ci liberează; imperialismul iudaic care-şi are
expresiunea cea mai înaltă în aceste cuvinte din Biblie: Va veni vremea, va trebui să vină vremea când
ideile noastre vor umple întreg pământul... Imperialismul nostru este singurul care poate sfida fără
teamă secolele, singurul care nu se teme de retragere, care fără a se rătăci şi invincibil îşi urmează
drumul spre ţintă cu un pas lent, dar hotărât1.
• Moise - Cartea V, cap. VI, verset II: Te voi face să intri în ţara pe care am jurat-o părinţilor tăi,
şi-ti voi da: oraşe foarte frumoase pe care nu tu le-ai zidit; case pline cu tot felul de bunuri pe care tu
nu le-ai adunat, puţuri pe care nu tu le-ai săpat, vii şi livezi de măslini pe care nu le-ai plantat; ca să
poţi să mănânci şi sa te saturi2.
• Talmud, rugăciunea de dimineaţă: O, Doamne, dezrădăcinează, surpă, dărâmă şi nimiceşte pe toţi
neevreii3.
• Zenov: De n-ar fi iudeu, n-ar fi nici binecuvântare pe pământ, nici ploaie, nici raze de soare, din
care cauză neamurile goimilor nici n-ar putea să existe fără iudei. Lumea s-a creat numai pentru
iudei4.
• În Parasa Germisimbar 106: Lumea s-a înfiinţat ca un merit al iudeilor; când li s-a dat legea, au
obţinut perfecţiunea absolută de care sunt lipsite popoarele lumii 5.
• Abarbanel Ad. Isaia V: Numai iudeii înseamnă ceva în lumea asta, ei sunt asemănători cu grâul,
goimii (creştinii) sunt pleava6.
• Scheftal Horviz: Sufletul fiecărui iudeu în parte, are valoare mai mare înaintea lui Dumnezeu
decât sufletul unui întreg popor (creştin)7.
• Abadath Lepkodes (Pasosa Cheleg chajiucud V, 11 b): Fiecare bărbat iudeu este fiu de rege, iar
celelalte neamuri sunt sclave8.
•Rabi Scheftel (sefatul): Iudeilor li se cuvine numele de om, dar cei nelegiuiţi, cum sunt creştinii
idolatri îşi trag originea de la spiritul spurcat şi se numesc porci, iar soţiile lor vite încălţate9.
•Iarăşi Abarbanel (Benachoth 25 b): Poporul ales este demn de viaţă eternă, celelalte neamuri sunt
identice măgarilor. Casele goilor sunt nişte grajduri de vite10.
• Porunca lui Iehova, verseteje 12 şi 13, Biblia, învierea legământului: Să nu cumva să faci
legământ cu locuitorii ţării unde ai să intri, ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vei locui împreună;
dimpotrivă, sa le dărâmaţi altarele şi să le trântiţi la pământ idolii11.
•Maimonides zis Vulturul Sinagogii (Grittin 57): Poruncit este către datorii lui Israel şi ereticii
cum este Iisus Nazarineanul şi urmaşii lui să fie omorâţi şi zvârliţi în vâltoarea osândei veşnice12.
•Rabbi Salman: Celui mai blând dintre şerpi scoate-i ochii, pe cel mai bun dintre creştini, ucide-l13.
• Isac Blumchen: Stăpânim asupra Franţei în virtutea aceluiaşi drept ce l-au invocat europenii ca
să nimicească pieile-roşii şi să aservească pe cafri şi pe congolezi, dreptul rasei superioare asupra
unei rase inferioare. Este o lege a naturii.
•Theodor Herzl - Un stat evreiesc - pag. 5.23: Noi suntem un popor... Când noi slăbim, noi devenim
un proletariat revoluţionar, slujbaşi subordonaţi ai unui partid revoluţionar; când noi ne întărim se
întăreşte în acelaşi timp şi teribila noastră putere a banului15.
5
•John Clayton în The Chicago Tribune: Troţki conduce pe radicalii jidovi spre stăpânirea lumii.
Bolşevismul este numai un instrument pentru acest plan16.
O cât de sumară analiză a textelor de mai sus, atât aparţinând epocii arhaice cât şi epocii moderne
demonstrează că doctrina religioasă a evreilor este una de un rasism feroce. Afirmă superioritatea
rasială a poporului ales de Dumnezeu, în virtutea căreia evreii au dreptul şi datoria să stăpânească
lumea. Doctrina hitleristă n-a fost decât o adaptare germanică a doctrinei rasiale evreieşti. Rasismul
german aplicându-se doar în Germania şi în ţările europene cucerite pentru scurt timp n-a avut urmări
istorice notabile, rezumându-se la metode brutale de a transforma învinşii sau "rasele inferioare" în
mână de lucru, pentru a suplini muncitorii germani înrolaţi în armată. Rasismul german a acţionat într-o
perioadă istorică limitată la un deceniu, rasismul iudeu acţionează perseverent din zorii istoriei umane.
Raza lui de influenţă atinge toate popoarele lumii pe teritoriul cărora vieţuiesc minorităţi iudaice sau
sunt implantate instituţii comerciale financiare evreieşti.
Pe măsura conştientizării rasismului iudeu ca factor spiritual unificator al diasporei iudaice, pe
măsura întăririi puterii financiare a evreimii internaţionale, după eludarea măsurilor financiare
restrictive prin inventarea de către bancherii iudei a instrumentelor de credit şi schimb, instrumente prin
mijlocirea cărora au putut controla sistemul financiar bancar creştin; pe măsura modernizării
mijloacelor de informare şi comunicaţii, s-a structurat, consolidat şi a devenit operativ conceptul de
Republică Universală, o suprastructură statală care să conducă umanitatea. Suprastructură formată
exclusiv din evrei, având un rege universal din seminţia biblicului David. Rasismul imperialist iudaic
şi-a găsit expresia ideologică şi praxiologică la jumătatea secolului trecut, când câţiva oameni de
sinteza, probabil şi Theodor Herzl au elaborat o strategie activă a sionismului internaţional, după ce în
prealabil se structuraseră organismele suprastatului evreiesc, ca premiză a suprastatului universal.
Doctrina şi strategia imperialismului iudeu poartă numele de PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR
SIONULUI17, în care se fac analize psihologice, caracterologice, sociologice ale creştinilor ca masă
religioasă inamică, neglijându-se total caracterul etnic al popoarelor creştine, unul din punctele slabe
ale PROTOCOALELOR, fapt care a condus la eşecuri repetate ale cuceririi de facto al unuia sau altuia
dintre popoarele Terrei.
Un cercetător lucid al fenomenului mondial evreiesc, cu localizări de centre minoritare evreieşti în
diferitele ţări ale mapamondului este obligat să gândească separat primitivismul bigot al unei părţi din
evreimea galiţiană sau rusă, de origine khazară, de rafinamentul intelectual al iudeilor sepharzi,
alcătuind nobleţea evreimii europene. Pentru o privire de ansamblu nu este lipsită de interes o
incursiune în riturile primitive ale evreilor khazari galiţieni sau ruşi care-au invadat Moldova pe la
sfârşitul secolului al 18-lea şi în tot secolul al 19-lea; lucru pe care-l vom face în capitolul IV:
ROMÂNIA şi EVREII.
Bazată pe o doctrină rasistă feroce care exaltă în forme paroxistice setea de răzbunare a evreimii
pentru suferinţele reale sau închipuite la care a fost supusă de către creştini de-a lungul veacurilor şi
care afirmă ca o dogmă cu caracter sacru superioritatea evreilor faţă de toate popoarele lumii tratate în
texte drept "animale", rabinii moderni şi intelectualii evrei au, transpus într-o doctrină eminamente
ofensivă direcţiile axiologice ale rasismului evreiesc, degenerat în cel mai pur şi ucigător imperialism
prin mijlocirea căruia au subordonat trei mari puteri creştine: Franţa, Anglia şi Statele Unite ale Americii
prin intermediul cărora şi-au organizat şi consolidat bazele şi structurile Republicii Universale.
2. DOCTRINA IMPERIALISTĂ
• Protocol 14: În această diferenţă între păgâni şi noi înşine, în abilitatea de a gândi şi de a raţiona
se vede clar pecetea decretării noastre ca popor ales, ca fiind oameni superiori în contrast cu păgânii
care au mai mult o fire instinctivă şi animalică. Ei observă dar ei nu pot prevedea şi ei nu inventează
nimic... Reiese clar din acestea că natura însăşi ne-a predestinat pe noi pentru a stăpâni şi conduce
lumea 18.
6
• Protocol 1: Deja din timpurile vechi, noi am fost cei dintâi care am strigat in mijlocul poporului
cuvintele: LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE. Aceste cuvinte au fost repetate mult timp de
papagalii inconştienţi, adunaţi de pretutindeni prin această momeală cu care noi am minat
prosperitatea lumii şi adevărata libertate personală... Presupusul inteligent şi dibaci păgân n-a înţeles
simbolismul cuvintelor rostite; n-a observat înţelesul lor contradictoriu; n-a băgat de seamă ca în
natură nu există egalitatea 19.
... S-a observat că oamenii cu instincte rele sunt mai numeroşi decât cei cu instincte bune; de aceea
cele mai bune rezultate pentru guvernarea lor se vor obţine prin intimidare şi violenţă şi nu prin
argumente academice..20
... Poporul în masă şi oamenii din mase sunt conduşi de pasiuni extrem de frivole, de credinţe,
obiceiuri, tradiţiuni şi teorii sentimentale şi sunt înclinaţii spre diviziuni în partide, un fapt care
împiedică orice fel de acorduri între ei, chiar dacă acordul este aşezat pe o bază perfect logică. Orice
deciziune a gloatei depinde de o majoritate accidentală sau aranjată de mai înainte...21
... Pentru a întocmi un plan de acţiune folositor, este necesar a lua în consideraţie mentalitatea,
şovăiala, nestatorinicia mulţimii... Este necesar a ne da seama că puterea maselor este oarbă, fără
raţiune şi fără inteligenţă..22
... Triumful nostru a fost astfel înlesnit prin faptul că în relaţiile cu poporul de care avem nevoie,
noi am atins întotdeauna cele mai sensibile coarde ale sufletului omenesc, speculând lăcomia şi poftele
nesăţioase ale oamenilor. Fiecare din aceste slăbiciuni omeneşti luate separat, sunt capabile de a
paraliza iniţiativa şi de a pune voinţa poporului la dispoziţia celui care târguieste acţiunile sale23.
•Protocol 5: În toate timpurile, naţiunile ca şi indivizii au luat cuvintele drept fapte. Pentru aceste
motive noi vom crea instituţiuni cari vor căuta să arate în mod cât mai atrăgător interesul lor pentru
progres24.
•Protocol 11: Creştinii sunt ca o turmă de oi... Ei vor închide ochii la orice, pentru că noi le vom
promite că le vom reda toate libertăţile care li s-au luat... pentru a obţine printr-o metodă ocolitoare
ceea ce nu se poate obţine de rasa noastră împrăştiată printr-o metodă directă.
...De obicei cei care se intrunesc mai usor in societati secrete sunt cei care voiesc sa ajungă cu
orice pret, cei care cauta sa se agate de orice pentru a parveni... ne putem da seama ca acestia sunt
usor de manuit si ca pot deveni lesne instrumentul planurilor noastre.
... Creştinii se întrunesc în loji din curiozitate sau în speranţa că prin ele îşi vor deschide drumul
spre distincţiuni sociale... noi le înlesnim aceste succese aşa că putem câştiga avantaje din vanitatea
născută de aceste succese pentru că prin aceasta poporul inconştient primeşte sugestiunile noastre
fără a le mai examina...
...Vă puteţi imagina până la ce grad de naivitate inconştientă poate fi adus cel mai inteligent
creştin prin aceste vicleşuguri şi ce uşor este a-l descuraja... sau a-l aduce într-o stare de supunere
servilă dacă voieşte a-şi recâştiga situaţia.
... În timp ce noi vom predica liberalismul la păgâni, noi vom ţine poporul nostru şi pe proprii
noştri agenţi într-o supunere necondiţionată 25.
De la Protocoalele Înţelepţilor Sionului la dările de seamă ale lojilor francmasonice, de la cărţuliile
lui Froim Moise, poreclit Cilibi Moise la documentele Corpurilor Legiuitoare din România în sesiunea
1878-1879 privitoare la chestiunea israelită şi modificarea articolului 7 din Constituţie; de la revistele
francmasoneriei franceze la cele 4 volume editate de marele industriaş american Henry Ford sub titlul
Jidovul Internaţional; de la Eminescu, Iorga, Goga, Blaga, Vasile Conta, Xenopol, A.C. Cuza,
Anastase Hâciu la Edmond Fleg cu ale sale Israel et Moi, Moise, Solomon, Anthologie juife, Ecoute,
Israel şi încă câteva titluri ale acestui evreu fanatic; de la revistele naţionalismului francez interbelic ca
"La Vieille France"; "Revue des Lectures" sau "La Lutte" la Buletinele Lojei Marelui Orient Francez
sau documentele recente publicate în revista Europa; de la opiniile lui Churchill înainte de a fi
francmason şi după, la Disraeli, la Bernard Lazare; de la mareşalul Lunderdorff la breva papei Leon al
XIII-lea; de la scrisoarea lui Leon Degrelle adresată actualului papă în legătură cu falsul genocid de la
Auschwitz la rezultatele cercetărilor istoricului evreu din S.U.A., Arno J. Mayer asupra acelor aşa-zise
camere de gazare cărora se adaugă cercetările, opiniile şi lucrările comunităţii ştiinţifice contemporane
de istorici americani şi belgieni, francezi şi evrei care supun celui mai crâncen revizionism legendele
sioniste legate de holocaust; iată zicem noi că fiecare afirmaţie pe care o facem se sprijină pe zeci de
documente şi că demersul autorului este mai curând ştiinţific decât gazetăresc.
Pentru a întări afirmaţiile de mai sus îi aduc în dezbatere pe Arthur Koestler, khazar maghiar trăitor
în occident cu excelentul volum AL TREISPREZECELEA TRIB - Imperiul khazarilor şi moştenirea
sa; pe profesorul Dunlop de la Universitatea Columbia (SUA) cu studiile sale imbatabile; pe istoricul
marxist maghiar dr. Bartha Antal; pe A.N. Poliak, profesor universitar de istorie medievală a evreilor
de la Universitatea Tel Aviv; pe arheologul rus M.I. Artamanov. Desigur am pornit demersul
documentar de la cronicarii arabi, georgieni, armeni şi bizantini atunci când a fost vorba de invazia
khazară în Ţările Româneşti şi mai târziu în Principatele Unite şi România. Constantin Porfirogenetul (De caerimoniis aulae Byzantinae) Ibn - Said al Maghribi; Ibn - al - Balkhi; Istakhri; Al-Massudi; Ibn-
Hawkal; Ibn-Nadim; Ibn-Rusta; Takt Ibn-Ali; Ibn-Miskawayr sunt doar câţiva din cronicarii Orientului
Apropiat ale căror scrieri s-au născut din cunoaşterea nemijlocită sau nu prea îndepărtată a fenomenului
mozaicilor turcomani de la nordul Mării Caspice, care, în nici un fel nu sunt semiţi. Autorul fiind atent
la autorităţile în materie ca Gibb şi de Goeje a ales de regulă sursele primare de informaţie cum ar fi El-
Balkhi capul de serie al şcolii arabe de istorie şi geografie. Acolo unde nu a putut consulta textele în
franceză sau germană, autorul a recurs la bunăvoinţa unor buni cunoscători ai limbilor arabă, turcă,
armeană şi giorgiană.
Nu mă pot lăuda că am o cunoştinţă analitică a operei orientalistului Eric Kahle, cărturar masoretic
(specialist evreu în Vechiul Testament) şi a operei elevului său Ahmed Zeki Validi Togan, başkirul
savant care a fondat Armata Roşie Başkiră sau a operei nobilului german Hugo Freiherr von Kutschera,
care şi-a cucerit titlul nobiliar de Freiherr la Sarajevo prin 1882 când a fost director în administraţia
Bosniei-Herţegovina, aflată sub dominaţia imperiului austro-ungar.
Mărturisesc cu mâna pe inimă că aş fi vrut să scriu o carte polemică. Mai ales ca autorul a jucat ca
actor într-o piesuliţă televizată scrisă de rabinul cultului mozaic din România, Moses Rosen, secondat
de un istoric evreu născut în România, Jean Ancei, transmisă prin emisiunea "Veniţi cu noi pe
programul doi" în ziua de luni 23 martie 1992 orele 17.10; piesuliţă de un şovinism sionist care a
revoltat o ţară şi căreia semnatarul acestui volum i-a dat o serie lungă de replici, cu deosebire în revista
Europa. Gravitatea problematicii impune în locul polemicii, argumentul istoric bazat pe documente.
Sunt adeptul şcolii istorice revizioniste în fruntea căreia stă omul de ştiinţă francez R. Faurisson. Ştiu
că savantul francez a fost şi este victima unor presiuni morale şi fizice dezgustătoare, pentru simplul
fapt că a pus la îndoială existenţa camerelor de. gazare, că a fost chiar dat în judecată în ţara tuturor
libertăţilor de opinie - Franţa - făcându-i-se un proces de opinie ştiinţifică, justiţia franceză rezistând
uriaşelor presiuni sioniste şi achitându-l, după cum ştiu că francezului care pune la îndoială existenţa
camerelor de gazare, domnii Laurent Fabius şi Georges Sarre i-au propus la 2 aprilie 1988 o lege care
combate tezele revizioniste şi care ar aplica necredinciosului în genocidul evreilor şi în camerele de
gazare, închisoare de la l lună la l an, asezonată cu o amendă variind de la 2 000 la 300 000 franci, plus
taxele de judecată şi de publicitate. Mă abţin de la orice comentariu, dar informez cititorul român
asupra a două aspecte cheie ale înţelegerii contemporaneităţii.
1. a. Inginerul american Fred Leuchter, specialist în sistemul de execuţii capitale în Statele Unite,
unde democraţia nu exclude eliminarea radicală a criminalităţii - cel care a conceput camerele de
execuţie prin gazare cu acid cianhidric, a făcut o cercetare amănunţită a lagărelor de la Auschwitz,
Birkenau şi Majdanek. Raportul lui absolut ştiinţific întins pe 193 de pagini, cu analize de laborator
infirmă existenţa urmelor semnificative de cianură.
b. Un şef al rexismului belgian şi comandant al voluntarilor belgieni pe frontul antisovietic care a
luptat în Divizia 28 Waffen SS "WALONIA", Leon Degrelle pune pe două coloane crimele oribile,
adevăratul genocid făcut de bombardamentele anglo-americane, de explozia celor două bombe atomice
la Hiroşima şi Nagasaki, asasinatele în masă de la Hamburg şi Dresda, cu adevărul de la Auschwitz
unde propaganda sionistă, spre a estorca Germania învinsă de sume fabuloase, a impus opiniei publice
cifra de 6 milioane de evrei asasinaţi, demonstrează raportând suprafaţa aşa-ziselor camere de gazare la
numărul de "gazaţi" zilnic, că totul este o minciună odioasă spre a face din evrei martirii secolului, spre
a le asigura privilegii şi a ucide din faşă orice protest împotriva înstăpânirii lor pe plan mondial.
c. Apariţia şcolii istorice revizioniste este bomba atomică pe care istoricii conştienţi au aruncat-o
asupra uriaşei construcţii propagandistice a meşterilor Alianţei Universale Israelite. Demonstrând că la
Auschwitz şi în celelalte lagăre nu s-a produs genocid prin gazare se pune problema revizuirii
procesului de la Nurnmberg. Această revizuire impune revizuirea procesului făcut Germaniei celui deal
III-lea Reich. Asta înseamnă punerea în discuţie a „tributului” plătit de Germania postbelică
Israelului şi organizaţiilor mondiale evreieşti: de la pensii la subvenţii de toate felurile.
2. În România, după 50 de ani de la sfârşitul celui de al doilea război mondial, ca o manevră de
punere în mişcare a rezervelor, cercurile sioniste internaţionale coordonându-l pe mai sus amintitul
rabin au organizat un circ internaţional cu scopul de a acuza Armata şi Poporul român de genocid
împotriva evreilor. Circ la care înalte oficialităţi absolut iresponsabile, iudaice sau iudaizate au
participat, dându-i un oarecare gir oficial. Manevra din România este declanşată de sionsim spre a
câştiga în Est ceea ce se pierde în Vest din pricina punerii în discuţie a aşa zisului holocaust împotriva
evreimii. Condiţiile puse României spre a fi "iertată" de crimele închipuite sunt mortale. Prezenţa
preşedintelui statului la muzeul holocaustului de la New York a fost una din greşelile capitale ale
acestuia.
a. Revizuirea procesului Mareşalului Antonescu a stârnit un cor de proteste din partea sionismului
internaţional care dictează la ONU, în Consiliul de Securitate, la NATO, în Consiliul Europei şi mai
ales la Banca Mondială şi la Fondul Monetar Internaţional. De aici penibilul efort al preşedintelui
statului de a înăbuşi orice acţiune de restituire a adevărului în legătură cu Mareşalul. Revizuire care ar
crea un precedent pentru revizuirea procesului aşa zişilor criminali de război români, dar şi germani,
condamnaţi la Nurnmberg.
Autorul constată că sionismul nu şi-a schimbat cu nimic metodele folosite împotriva României cu
începere de la 1866, metode prin care şi-a asigurat stăpânirea economică şi politică a ţării, înrobirea
poporului, încercarea de a-i distruge instituţiile fundamentale, cultura şi spiritualitatea. Merg pe linia
apărării intereselor naţionale aşa cum au făcut-o intelectualii patrioţi ai acestei ţări, oferind cititorilor un
punct de vedere larg asupra fenomenului evreiesc, a sionismului universal, după părerea mea
constituind pericolul mortal căruia România trădată i-a căzut victimă după războiul electronic şi
lovitura de stat din decembrie 1989.
Datorită cantităţii uriaşe de date privind problema capitală a evreimii ca plagă cancerigenă a
umanităţii, sunt obligat la o selecţie riguroasă care să se înscrie în cadrul propus de această carte.
Conştient fiind că sionismul internaţional pune astăzi României probleme de viaţă şi de moarte, că a
sabotat pe toate căile dezvoltarea independentă a ţării în deceniile 6, 7, 8 ale acestui secol când
România a atins cel mai înalt nivel al creşterii ei economice, pun la îndemâna cititorului cheia cu care
poate deschide seifurile secrete ale istoriei naţionale şi mondiale; prevenindu-l că acceptarea
dirijismului suprastatal înseamnă scoaterea României din istorie, transformarea teritoriului naţional în
kibutz şi a românilor în slugile posedanţilor evrei. Semnele decăderii României, de la inflaţie la şomaj,
de la crimă organizată la prostituţie, de la corupţia generalizată la emigraţia intelectualităţii ne obligă să
căutăm cauzele fenomenului şi să găsim remediile.
Cartea de faţă încearcă să răspundă acestor probleme cardinale printr-un punct de vedere, dând în
acelaşi timp un disperat semnal de alarmă menit să trezească opinia publică din apatia politică, morală
şi socială în care a aruncat-o deliberat războiul psihologic şi economic dus de evreime împotriva
noastră.
Măcar în ceasul al unsprezecelea:
TREZIŢI-VĂ ROMÂNI!
AUTORUL
4
CARTEA I
VOCAŢIA IMPERIALISTĂ
1. BAZA IDEOLOGICĂ
• Rabinul Z.P. Chajes din Viena, membru al lojei masonice Massadok afiliată ordinului evreiesc
B'nai B'rith definea astfel imperialismul iudaic în Almanahul naţional iudeu pentru anul 5682:
Imperialismul iudaic, singurul care nu oprimă, ci liberează; imperialismul iudaic care-şi are
expresiunea cea mai înaltă în aceste cuvinte din Biblie: Va veni vremea, va trebui să vină vremea când
ideile noastre vor umple întreg pământul... Imperialismul nostru este singurul care poate sfida fără
teamă secolele, singurul care nu se teme de retragere, care fără a se rătăci şi invincibil îşi urmează
drumul spre ţintă cu un pas lent, dar hotărât1.
• Moise - Cartea V, cap. VI, verset II: Te voi face să intri în ţara pe care am jurat-o părinţilor tăi,
şi-ti voi da: oraşe foarte frumoase pe care nu tu le-ai zidit; case pline cu tot felul de bunuri pe care tu
nu le-ai adunat, puţuri pe care nu tu le-ai săpat, vii şi livezi de măslini pe care nu le-ai plantat; ca să
poţi să mănânci şi sa te saturi2.
• Talmud, rugăciunea de dimineaţă: O, Doamne, dezrădăcinează, surpă, dărâmă şi nimiceşte pe toţi
neevreii3.
• Zenov: De n-ar fi iudeu, n-ar fi nici binecuvântare pe pământ, nici ploaie, nici raze de soare, din
care cauză neamurile goimilor nici n-ar putea să existe fără iudei. Lumea s-a creat numai pentru
iudei4.
• În Parasa Germisimbar 106: Lumea s-a înfiinţat ca un merit al iudeilor; când li s-a dat legea, au
obţinut perfecţiunea absolută de care sunt lipsite popoarele lumii 5.
• Abarbanel Ad. Isaia V: Numai iudeii înseamnă ceva în lumea asta, ei sunt asemănători cu grâul,
goimii (creştinii) sunt pleava6.
• Scheftal Horviz: Sufletul fiecărui iudeu în parte, are valoare mai mare înaintea lui Dumnezeu
decât sufletul unui întreg popor (creştin)7.
• Abadath Lepkodes (Pasosa Cheleg chajiucud V, 11 b): Fiecare bărbat iudeu este fiu de rege, iar
celelalte neamuri sunt sclave8.
•Rabi Scheftel (sefatul): Iudeilor li se cuvine numele de om, dar cei nelegiuiţi, cum sunt creştinii
idolatri îşi trag originea de la spiritul spurcat şi se numesc porci, iar soţiile lor vite încălţate9.
•Iarăşi Abarbanel (Benachoth 25 b): Poporul ales este demn de viaţă eternă, celelalte neamuri sunt
identice măgarilor. Casele goilor sunt nişte grajduri de vite10.
• Porunca lui Iehova, verseteje 12 şi 13, Biblia, învierea legământului: Să nu cumva să faci
legământ cu locuitorii ţării unde ai să intri, ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vei locui împreună;
dimpotrivă, sa le dărâmaţi altarele şi să le trântiţi la pământ idolii11.
•Maimonides zis Vulturul Sinagogii (Grittin 57): Poruncit este către datorii lui Israel şi ereticii
cum este Iisus Nazarineanul şi urmaşii lui să fie omorâţi şi zvârliţi în vâltoarea osândei veşnice12.
•Rabbi Salman: Celui mai blând dintre şerpi scoate-i ochii, pe cel mai bun dintre creştini, ucide-l13.
• Isac Blumchen: Stăpânim asupra Franţei în virtutea aceluiaşi drept ce l-au invocat europenii ca
să nimicească pieile-roşii şi să aservească pe cafri şi pe congolezi, dreptul rasei superioare asupra
unei rase inferioare. Este o lege a naturii.
•Theodor Herzl - Un stat evreiesc - pag. 5.23: Noi suntem un popor... Când noi slăbim, noi devenim
un proletariat revoluţionar, slujbaşi subordonaţi ai unui partid revoluţionar; când noi ne întărim se
întăreşte în acelaşi timp şi teribila noastră putere a banului15.
5
•John Clayton în The Chicago Tribune: Troţki conduce pe radicalii jidovi spre stăpânirea lumii.
Bolşevismul este numai un instrument pentru acest plan16.
O cât de sumară analiză a textelor de mai sus, atât aparţinând epocii arhaice cât şi epocii moderne
demonstrează că doctrina religioasă a evreilor este una de un rasism feroce. Afirmă superioritatea
rasială a poporului ales de Dumnezeu, în virtutea căreia evreii au dreptul şi datoria să stăpânească
lumea. Doctrina hitleristă n-a fost decât o adaptare germanică a doctrinei rasiale evreieşti. Rasismul
german aplicându-se doar în Germania şi în ţările europene cucerite pentru scurt timp n-a avut urmări
istorice notabile, rezumându-se la metode brutale de a transforma învinşii sau "rasele inferioare" în
mână de lucru, pentru a suplini muncitorii germani înrolaţi în armată. Rasismul german a acţionat într-o
perioadă istorică limitată la un deceniu, rasismul iudeu acţionează perseverent din zorii istoriei umane.
Raza lui de influenţă atinge toate popoarele lumii pe teritoriul cărora vieţuiesc minorităţi iudaice sau
sunt implantate instituţii comerciale financiare evreieşti.
Pe măsura conştientizării rasismului iudeu ca factor spiritual unificator al diasporei iudaice, pe
măsura întăririi puterii financiare a evreimii internaţionale, după eludarea măsurilor financiare
restrictive prin inventarea de către bancherii iudei a instrumentelor de credit şi schimb, instrumente prin
mijlocirea cărora au putut controla sistemul financiar bancar creştin; pe măsura modernizării
mijloacelor de informare şi comunicaţii, s-a structurat, consolidat şi a devenit operativ conceptul de
Republică Universală, o suprastructură statală care să conducă umanitatea. Suprastructură formată
exclusiv din evrei, având un rege universal din seminţia biblicului David. Rasismul imperialist iudaic
şi-a găsit expresia ideologică şi praxiologică la jumătatea secolului trecut, când câţiva oameni de
sinteza, probabil şi Theodor Herzl au elaborat o strategie activă a sionismului internaţional, după ce în
prealabil se structuraseră organismele suprastatului evreiesc, ca premiză a suprastatului universal.
Doctrina şi strategia imperialismului iudeu poartă numele de PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR
SIONULUI17, în care se fac analize psihologice, caracterologice, sociologice ale creştinilor ca masă
religioasă inamică, neglijându-se total caracterul etnic al popoarelor creştine, unul din punctele slabe
ale PROTOCOALELOR, fapt care a condus la eşecuri repetate ale cuceririi de facto al unuia sau altuia
dintre popoarele Terrei.
Un cercetător lucid al fenomenului mondial evreiesc, cu localizări de centre minoritare evreieşti în
diferitele ţări ale mapamondului este obligat să gândească separat primitivismul bigot al unei părţi din
evreimea galiţiană sau rusă, de origine khazară, de rafinamentul intelectual al iudeilor sepharzi,
alcătuind nobleţea evreimii europene. Pentru o privire de ansamblu nu este lipsită de interes o
incursiune în riturile primitive ale evreilor khazari galiţieni sau ruşi care-au invadat Moldova pe la
sfârşitul secolului al 18-lea şi în tot secolul al 19-lea; lucru pe care-l vom face în capitolul IV:
ROMÂNIA şi EVREII.
Bazată pe o doctrină rasistă feroce care exaltă în forme paroxistice setea de răzbunare a evreimii
pentru suferinţele reale sau închipuite la care a fost supusă de către creştini de-a lungul veacurilor şi
care afirmă ca o dogmă cu caracter sacru superioritatea evreilor faţă de toate popoarele lumii tratate în
texte drept "animale", rabinii moderni şi intelectualii evrei au, transpus într-o doctrină eminamente
ofensivă direcţiile axiologice ale rasismului evreiesc, degenerat în cel mai pur şi ucigător imperialism
prin mijlocirea căruia au subordonat trei mari puteri creştine: Franţa, Anglia şi Statele Unite ale Americii
prin intermediul cărora şi-au organizat şi consolidat bazele şi structurile Republicii Universale.
2. DOCTRINA IMPERIALISTĂ
• Protocol 14: În această diferenţă între păgâni şi noi înşine, în abilitatea de a gândi şi de a raţiona
se vede clar pecetea decretării noastre ca popor ales, ca fiind oameni superiori în contrast cu păgânii
care au mai mult o fire instinctivă şi animalică. Ei observă dar ei nu pot prevedea şi ei nu inventează
nimic... Reiese clar din acestea că natura însăşi ne-a predestinat pe noi pentru a stăpâni şi conduce
lumea 18.
6
• Protocol 1: Deja din timpurile vechi, noi am fost cei dintâi care am strigat in mijlocul poporului
cuvintele: LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE. Aceste cuvinte au fost repetate mult timp de
papagalii inconştienţi, adunaţi de pretutindeni prin această momeală cu care noi am minat
prosperitatea lumii şi adevărata libertate personală... Presupusul inteligent şi dibaci păgân n-a înţeles
simbolismul cuvintelor rostite; n-a observat înţelesul lor contradictoriu; n-a băgat de seamă ca în
natură nu există egalitatea 19.
... S-a observat că oamenii cu instincte rele sunt mai numeroşi decât cei cu instincte bune; de aceea
cele mai bune rezultate pentru guvernarea lor se vor obţine prin intimidare şi violenţă şi nu prin
argumente academice..20
... Poporul în masă şi oamenii din mase sunt conduşi de pasiuni extrem de frivole, de credinţe,
obiceiuri, tradiţiuni şi teorii sentimentale şi sunt înclinaţii spre diviziuni în partide, un fapt care
împiedică orice fel de acorduri între ei, chiar dacă acordul este aşezat pe o bază perfect logică. Orice
deciziune a gloatei depinde de o majoritate accidentală sau aranjată de mai înainte...21
... Pentru a întocmi un plan de acţiune folositor, este necesar a lua în consideraţie mentalitatea,
şovăiala, nestatorinicia mulţimii... Este necesar a ne da seama că puterea maselor este oarbă, fără
raţiune şi fără inteligenţă..22
... Triumful nostru a fost astfel înlesnit prin faptul că în relaţiile cu poporul de care avem nevoie,
noi am atins întotdeauna cele mai sensibile coarde ale sufletului omenesc, speculând lăcomia şi poftele
nesăţioase ale oamenilor. Fiecare din aceste slăbiciuni omeneşti luate separat, sunt capabile de a
paraliza iniţiativa şi de a pune voinţa poporului la dispoziţia celui care târguieste acţiunile sale23.
•Protocol 5: În toate timpurile, naţiunile ca şi indivizii au luat cuvintele drept fapte. Pentru aceste
motive noi vom crea instituţiuni cari vor căuta să arate în mod cât mai atrăgător interesul lor pentru
progres24.
•Protocol 11: Creştinii sunt ca o turmă de oi... Ei vor închide ochii la orice, pentru că noi le vom
promite că le vom reda toate libertăţile care li s-au luat... pentru a obţine printr-o metodă ocolitoare
ceea ce nu se poate obţine de rasa noastră împrăştiată printr-o metodă directă.
...De obicei cei care se intrunesc mai usor in societati secrete sunt cei care voiesc sa ajungă cu
orice pret, cei care cauta sa se agate de orice pentru a parveni... ne putem da seama ca acestia sunt
usor de manuit si ca pot deveni lesne instrumentul planurilor noastre.
... Creştinii se întrunesc în loji din curiozitate sau în speranţa că prin ele îşi vor deschide drumul
spre distincţiuni sociale... noi le înlesnim aceste succese aşa că putem câştiga avantaje din vanitatea
născută de aceste succese pentru că prin aceasta poporul inconştient primeşte sugestiunile noastre
fără a le mai examina...
...Vă puteţi imagina până la ce grad de naivitate inconştientă poate fi adus cel mai inteligent
creştin prin aceste vicleşuguri şi ce uşor este a-l descuraja... sau a-l aduce într-o stare de supunere
servilă dacă voieşte a-şi recâştiga situaţia.
... În timp ce noi vom predica liberalismul la păgâni, noi vom ţine poporul nostru şi pe proprii
noştri agenţi într-o supunere necondiţionată 25.
Iată acum o sinteză a ideilor cu valoare axiologică şi normativă conţinute în PROTOCOALE,
traducere în franceză cu o introducere de Roger Lambelin - Paris, Editions Bemard Grasset, 6l rue des
Saints Peres, 1933, idei aplicate perseverent în viaţa economică, socială, politică şi morală într-un
complex pe care autorul îl numeşte RĂZBOIUL PSIHOLOGIC al sionismului împotriva popoarelor
lumii: Gloata este oarbă. Războaiele declanşate din raţiuni economice constituie fundamentul
supremaţiei evreieşti. Administraţia vizibilă a statelor este condusă de consilieri secreţi evrei.
Doctrinele distructive asigură succesul ofensivei mondiale evreieşti, în această ofensivă rolul presei
este esenţial. Creştinii suferă un proces de degenerare, fenomen care asigură superioritatea evreilor.
Dreptul capitalului de a produce foame spre a putea conduce masele. Rolul important al agenţilor franc-masoneriei în dezagregarea statelor şi a instituţiilor lor fundamentale. Rolul speculei. Cultul aurului.
Cum să iei în mâini opinia publica. Ridicarea salariului şi scumpirea concomitentă a alimentelor şi a
obiectelor de primă necesitate. Sensul secret al propagandei teoriilor economice spre a produce
diversiuni. Importanţa creării de antisemitism pentru consolidarea sionismului. Lovitura de stat
mondială într-o singură zi. Universităţile făcute inofensive politic. Reducerea şi anularea influenţei
preoţilor creştini. Organizarea poliţiei şi a spionajului după modelul evreiesc. Reîntărirea rădăcinilor
regelui David, regele-destin al tuturor evreilor.
... Giovanni Papini are în volumul GOG26 un fel de expozeu teoretic făcut de un evreu, dr. Ben Rubi
presupus candidat la ocuparea postului de secretar, un fel de sinteză explicită a PROTOCOALELOR,
demonstrând că sionismul duce un război psihologic implacabil împotriva restului umanităţii şi că
anarhia, dezinformarea, calomnia, destabilizarea, zvonul, negarea valorilor naţionale sau universale, fac
parte din arsenalul lui curent. Îi dăm cuvântul lui Ben Rubi: ... La sfârşitul secolului al XIX-lea, Europa
lui Tolstoi, Ibsen, Nietzche, Verlaine îşi făcea iluzia ca a trăit una din marile epoci ale omenirii; dar
apare un evreu din Budapesta, Max Nordau şi explică în joacă cum faimoşii voştri poeţi sunt nişte
degeneraţi şi că civilizaţia voastră este întemeiată pe minciună... Sau că un evreu din Freiberg-
Moravia, Sigmud Freud descoperă în cavalerul cel mai victorios un invertit potenţial, un incestuos sau
un asasin; sau alt evreu, vienezul Weininger uzurpă idealul feminin, demonstrând că femeia este o
fiinţă ignobilă şi respingătoare, un abis de murdărie şi josnicie; sau apare evreul parizian Bergson
care anulează rolul intelectului în cunoaşterea adevărului, demolând edificiul milenar al platonismului
şi conchide că gândirea conceptuală este incapabilă să prindă realitate. Aşa se întâmplă cu evreul
Solomon Reinach din Saint-Germain-en-Laye care coboară marile religii de pe soclul lor la nivelul de
rămăşiţe ale vechilor tabu-uri; sau ca evreul din Ulm, Einstein care dinamitează reperele tradiţionale
şi universale Spaţiul şi Timpul, instituind conceptul relativităţii universale; raţionalismul ştiinţific este
atacat de evreulMeyerson din Lublin...
... Nici un concept moral, naţional, istoric, filozofic, ştiinţific în jurul căruia se coagulează un grup
social, care dimensionează şi structurează o societate n-a scăpat de războiul psihologic, de
imperialismul sionist pentru a-l anula teoretic şi a sorti societatea respectivă la destrămare din interior
pentru a putea fi manipulată şi aservită. Fiecare om politic are un consilier evreu: Gladstone pe Disraeli
care a iudaizat Anglia, Bismark pe Lasalle care a deschis graniţele României invaziei iudeo-khazare
galiţiano-rusească; Cavour se foloseşte de Artom; Clemenceau de Mandel, Lenin de Troţki (Leon
Braunştein) însuşi Lenin fiind, după mamă, un Ziderblum, evreu. Am creionat, abia o schiţă, cadrul doctrinar al imperialismului sionist bazat ideologic pe o străveche
vocaţie imperialistă favorizată la superlativ de faptul că până după cel de-al doilea război mondial
evreimea n-a alcătuit un stat naţional, ci un suprastat internaţional bazat pe o religie comună şi pe
stăpânirea finanţelor. Citatele din rabini şi Protocoale sunt departe de a dezvălui întreaga armătură de
idei, credinţe habotnice, de rasism feroce, de ură, de dispreţ, de dorinţă a distrugerii conţinute în aceste
scrieri anterioare Protocoalelor sau sintetizate în Protocoale.
Reţinem că Protocoalele alcătuiesc doctrina ofensivă a sionismului, că sunt structurate pe patru
diviziuni complexe: o analiză a naturii psiho-sociale al inamicului (popoarele creştine) care să înarmeze
vârfurile sioniste cu cunoaşterea acestuia; o sinteză istorică a realizărilor sionismului internaţional până
spre sfârşitul secolului trecut în vederea construirii Republicii Universale; o expunere a -metodologiei,
tacticii şi strategiei de aplicat în etapa istorică a secolului XX; o analiză a principalelor mijloace prin
care se pot stăpâni popoarele creştine începând cu mass-media şi neterminând cu francmasoneria.
PARANOIA REPUBLICII UNIVERSALE
1. BAZA IDEOLOGICĂ
Protocol 7: Trebuie să forţam guvernele creştine să adopte masuri care să ajute vastul nostru plan,
care se apropie deja de scopul său triumfător, exercitând o presiune asupra opiniei publice aţâţată şi
care în realitate a fost organizată de noi prin ajutorul aşa-numitei marea putere a presei. Cu puţine
excepţiuni ea a căzut deja în mâinile noastre.
Protocol 24: ... Acum doresc sa discut mijlocul prin care rădăcinile casei regelui David vor
străbate în cele mai adânci straturi ale pământului. Această dinastie, chiar în zilele de azi a dat
oamenilor noştri înţelepţi directori educatori ai tuturor spiritelor omeneşti, puterea de a stăpâni
afacerile mondiale.
Protocol 5: ...O coaliţiune a creştinilor poate lupta cu noi un timp limitat, dar noi suntem asiguraţi
contra acesteia prin înrădăcinarea disensiunilor între ei până la o atâta profunzime încât să nu se
poată scoate afară. Noi am creat antagonismul dintre interesele personale şi naţionale ale păgânilor
aţâţând urile religioase şi de rasă pe care le-am hrănit în inimile lor timp de 20 de secole.
Protocol 1: ... Cu instabilitatea de azi a tuturor autorităţilor puterea noastră va deveni mai
inatacabilă... din cauză că ea va fi invizibila până ce va câştiga destulă tărie aşa că nici un fel de
încercare dibace sa n-o mai poată submina.
Protocol 2: ...Este indispensabil pentru scopurile noastre ca, atât pe cât este posibil, războaiele să
nu aducă a vantaje teritoriale. Aceasta va schimba războiul într-o luptă economică... într-o asemenea
situaţie ambele părţi vor fi plasate sub stăpânirea agenţilor noştri internaţionali cu milioanele lor de
ochi, a căror viziune nu este împiedicată de nici o frontieră. Atunci drepturile noastre internaţionale
vor elimina drepturile naţionale în cel mai strict sens şi vor guverna guvernele după cum ele
guvernează pe supuşii lor.
Protocol 9:... În realitate nu există obstacol înaintea noastră. Supra-guvernul nostru are un statut
atât de extra-legal încât el poate fi desemnat prin cuvântul energic şi tare: dictatură... în timpul de faţă
noi suntem cei care facem legile.
Protocol 11:... Dumnezeu ne-a dat nouă, poporul său ales, ca o pedeapsă, împrăştierea şi această
situaţie ca re părea tuturora fi slăbiciunea noastră, a fost marea noastră putere. Ea ne-a adus pe noi
azi pe pragul stăpânirii universale.
Protocol 10: ...Este nevoie de a uza toată lumea prin disensiuni, animozităţi, certuri, foamete, boli
până ce creştinii nu vor mai găsi alt drum de scăpare decât un apel la banii şi puterea noastră. Noi
vom uza şi slei pe creştini prin toate acestea într-atât încât ei vor fi constrânşi să ne ofere nouă o
autoritate internaţională şi graţie acestei situaţii ne va fi posibil să absorbim toate forţele
guvernamentale ale lumii şi astfel să formăm un supraguvern.
Protocol 7: ...Pentru a demonstra că guvernele creştine ale Europei au devenit sclavele noastre, noi
vom arăta tuturor puterea noastră prin crime şi violenţe, adică prin domnia teroarei... La orice act de
opunere noi trebuie să fim gata de a răspunde băgând în război cu vecinii ţările care îndrăznesc să ni
se opună nouă şi dacă ţările învecinate vor face planul de a ni se opune ftoelegându-se între ele în
mod colectiv, noi trebuie să dezlănţuim un război mondial27.
Theodor Herzl:... Eu cred că chestiunea evreiască nu este nici o chestiune socială, nici una
religioasă, deşi adesea ea se prezintă sub una sau cealaltă formă. Ea este o chestiune naţională care
nu poate fi soluţionată decât prezentând-o ca o chestiune mondială politică pentru a fi discutată şi
controlată de toate naţiunile civilizate adunate în consiliu 28.
2. STRATEGIE; TACTICĂ; MIJLOACE ŞI INSTRUMENTE
Am schiţat cadrul doctrinar al imperialismului evreiesc, vocaţia imperialistă a acestui popor
suprastatal, care în ultimele decenii ale secolului trecut şi-a fixat ca obiectiv istoric să parvină la
stăpânirea Terrei. Pentru a-şi atinge obiectivul, vârfurile evreimii mondiale au pus un -accent hotărâtor
pe organizarea evreimii, au elaborat o strategie pe timp scurt, mediu şi lung, tactici continentale,
construind mijloacele şi instrumentele necesare realizării scopului propus. Trebuie menţionat că
procesul de organizare s-a desfăşurat pe structuri istorice existente care au fost modernizate şi activate
la scară mondială. Este îndeobşte cunoscut că fiecare insulă etnică evreiască din orice ţară de pe glob
alcătuieşte o comunitate închisă, autoghetoizându-se spaţial, religios, moral şi social. Că aceste
comunităţi au propriile lor legi, că stau sub autoritatea absolută a rabinilor care perpetuează vechiul
consiliu general de guvernământ numit - SANHEDRIN, pe care evreii bolşevici din Rusia l-au
transformat în comisariatele poporului. Continuatorul Sanhedrinului este tribunalul numit BETH-DIN.
KAHALUL ar fi guvernământul propriu zis. Lucrurile sunt simple şi nu au nimic misterios decât acolo
unde comunităţi evreieşti habotnice, bigote şi înapoiate se dedau la practici mistice primitive.
Fiecare comunitate evreiască din oricare ţară este organizata ca un stat în stat. Până în ultimele
decenii ale secolului trecut vârfurile religioase şi financiare ale acestor comunităţi se ţineau la curent cu
relaţiile dintre comunitate şi stat prin scrisori purtate de negustori, diplomaţi, medici sau curieri. Din
cele mai vechi timpuri comunităţile evreieşti au fost legate suprastatal printr-un schimb activ de
informaţii. Am pomeni doar despre corespondenţa dintre omul de stat evreu-spaniol Hasdai Ibn Shaprut
(bar Isaac bar Shaprut) cu regele Iosif al Khazariei turcomane trecută la mozaism, asta ori în 954 ori în
96l după Hristos. Scrisoarea a fost caligrafiată de secretarul lui Hasdai, alt evreu, Menahem ben-
Sharuk. în documentele timpului înaintea numelui lui Hasdai se scria un R. de la rabin, titlu onorific.
Un fel de von sau de nobiliar. Deci R. Hasdai. Prin anul 1100 rabinul Iehuda ben Barzillai din
Barcelona a scris în ebraică CARTEA SĂRBĂTORILOR - SEFER ha-ITTIN care conţine o referire la
această corespondenţă. Să vedem cum apreciază Barzillai credinţa mozaică. Citez din text: R Hasdai îl
întrebase din ce familie se trage, ce situaţie are, cum de au ajuns părinţii şi strămoşii lui sa se adune
sub aripile PREZENŢEI29... adică să fie convertiţi la iudaism.
Interesantă pentru realitatea suprastatală, internaţionalistă şi legăturile dintre comunităţile iudaice
este lucrarea lui Sefer ha-Kabbalah scrisă în 1161. Veţi găsi congregaţii ale Israelului răspândite în
străinătate de la oraşul Sale aflat la extremitatea Maghrebului tocmai până în Tahart, la extremitatea
Africii, în toata Africa, în Egipt, în Saba, în Arabia, Babilonia, Elam, Persia, Dedan, ţara ghirgaşiţilor
numită Jujan, Tabaristan până la Dailam şi la râul Itil, unde trăiesc popoarele khazare care au
devenit prozelite. Regele lor Iosif i-a trimis o scrisoare lui R. Hasdai, prinţul bar Isaac bar-Shaprut şi
l-a vestit că el şi întregul său popor ţin la credinţa rabanită. Noi i-am văzut la Toledo pe unii din
urmaşii lor, şcolari ai înţelepţilor şi ei ne-au spus că toţi ai lor păstrează credinţa rabanită
(rabinică)30. Din text se desprind două concluzii esenţiale. Că rabinii erau informaţi exact despre
comunităţile evreieşti din Africa, Orientul Apropiat şi cel Mijlociu, că sa nu mai vorbim de Europa şi
că cei aleşi de rabini, descendenţi de rabini, din toate comunităţile evreieşti erau trimişi la studii în
marile centre rabinice, stabilindu-se astfel o unitate ebraică suprastatală; o comuniune religioasă,
filozofică şi o viziune globală; în vreme ce naţionalul abia se manifesta în rudimentele statelor feudale.
Iată deci două istorii asincrone: cea a statelor naţionale în care existau comunităţi evreieşti cu viziuni
politice şi economice suprastatale. Asta încă din secolul IX-X al erei noastre.
Mai mult! Tot din acel timp se vorbeşte de Principii în Exil, conducători ai evreilor împrăştiaţi prin
comunităţile ebraice din diferite ţări ale lumii, numiţi şi exilarhi. Aceştia judecau, dădeau legi, puteau fi
itineranţi sau stabili. Mai există ei şi astăzi? Congresele mondiale evreieşti se pare că le-ar confirma
existenţa. În ENCICLOPEDIA IUDAICĂ scrie. Destul de curios, exilarhii sunt încă menţionaţi în
oficierea Sabatului după ritualul Ashkenazim...
Dacă exilarhii există înseamnă că nobleţea iudaică a păstrat peste secole Sanhedrinul, consiliul
superior iudeu compus din 71 de membri numiţi de principe, nu aleşi de popor, stăpânind cu autoritate
de necontestat. Tot Enciclopedia de mai sus spune că Sanhedrinul a avut un caracter aristocratic şi îşi
autoatribuia autoritatea şi că era compus din membrii ale celor mai influente familii nobile şi ai
preoţimii. Iată că Napoleon Bonaparte reînvie Sahendrinul desfiinţat formal prin anii 70 d.H. şi anume:
spre rezolva probleme ale chestiunii israelite din Franta deci evreimea devenise o forţa în Franţa acelui
timp, s-a convocat o Adunare a Notabililor evrei. De fapt notabilii evrei au convocat Sanhedrinul la
Paris în ziua de 9 februarie 1807, ştiind noi ca revoluţia franceză a fost opera evreimii franc-masonice
şi ca, indirect Napoleon a ajuns împărat speculând haosul postrevoluţionar. Iată că o forţă naţională,
Napoleon, este obligat sa trateze cu o forţă supranaţionalâ, Sanhedrinul evreiesc de la 1807, care
declară că este identic cu vechiul Sanhedrin fiind: o adunare legală învestită cu puterea de a întocmi
ordonanţe în scop de a perpetua fericirea Israelului31.
Concluzia este limpede. Încă de la 1807 evreime răspândita pe tot globul a avut un organ central de
conducere care şi-a asumat conducerea politică a unui popor unitar prin credinţa religioasă, economia
financiară şi scopul de hegemonie universală. De la acest Sanhedrin derivă Congresele Mondiale
evreiesti care stabilesc obiectivele, strategiile şi mijloacele politicii suprastatului bancar-financiarevreiesc,
ultimul Congres Mondial având loc anul acesta în S.U.A., statul suport al suprastatului iudeu,
hotărârile lui pentru România fiind puse în practică de rabinul şef Moses Rosen.
Din momentul apariţiei PROTOCOALELOR ca doctrină complexă şi ofensivă a evreimii care
stabilisera obiectivul principal: instaurarea puterii universale si crearea Republicii Universale asistăm la
edificarea Mijloacelor şi Instrumentelor prin care Sanhedrinul suprastatal îşi construieşle suprastatul. În
plan vizibil acestea sunt: Masoneria, Liga Naţiunilor, ONU, Consiliul de Securitate; NATO; Consiliul
Europei; Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, având în subordine directă sau indirectă sute
de ligi umanitariste, filozofice, asociaţii, organizaţii mondiale pentru drepturile omului, partide
suprastatale organizaţii ale tineretului ca cercetăşia sau ca ale homosexualilor şi lesbienelor, culte
aberante menite să spargă unitatea religioasă, organizaţii filantropice. Francmasoneriei ca instrument
principal al iudaismului sionist îi vom rezerva separat un capitol, menţionând că este suportul tuturor
Mijloacelor şi Instrumentelor create de Sanhedrin în vederea zdrobirii statelor naţionale şi a instaurării
Republicii Universale conduse de unul din exilarhii contemporani.
IUDAIZAREA EUROPEI
O ANALIZĂ GLOBALĂ. De obicei tratatele istorice sunt descriptive povestind evenimentele în
succesiune lor temporala, creionând profilul unor conducători politici, stăruind asupra războaielor,
bătăliilor, mai sumar asupra dezvoltării economiei, artelor şi culturii şi cu totul neîndestulător asupra
cauzelor dialectice care generează fenomenele economice, sociale si politice privite atât în sfera
comunităţilor naţionale, dar mai ales sub specia intercondiţionării lor zonale, continentale şi mondiale.
Rezultatele invenţiile tehnico-ştiinţifice, ale descoperirilor geografice, al explorării oceanului planetar,
folosirea musonilor şi alizeelor au intrat în ecuaţia dezvoltării istorice mondiale, depăşind o sferă de
interes limitată spaţial, socio-profesional sau naţional.
Fenomenul evreiesc ca fenomen suprastatal nu poate fi analizat decât global. Limitarea analizei la
iudaizarea Franţei să zicem, sau a Rusiei bolşevice în primele patru decenii ale acestui secol, sau a
României între 1878-1970; sau a Statelor Unite începând cu înfiinţarea lojei masonice exclusiv
evreieşti B 'nai B 'rith32 şi culminând astăzi cu aservirea SUA intereselor evreimii mondiale, ar conduce
la o înţelegere periferică, de fapt la o neînţelegere a fenomenului evreiesc. S-ar constitui într-o
dezinformare, într-o diversiune care ar atrage atenţia asupra părţii şi nu a întregului, ceea ce de fapt şi
urmăreşte conducerea suprastatală unitară a evreimii.
Aş asemăna studiul structurilor şi evoluţiilor iudaice cu cosmologia. Adică cu obligaţia de a analiza
ansamblul fenomenului pe baza unei cât mai mari cantităţi de informaţii furnizate de ştiinţele
economice, sociale, istorice, religioase; aplicate la scară mondială, aşa cum cosmologia studiază
universul în ansamblu, folosind de la astronomia extragalactică până la radiaţia centimetricâ izotopâ un
întreg arsenal ştiinţific de ultimă oră. Conform acestei viziuni globale este interesant de urmărit
fluctuaţia itinerantă a centrelor de putere sioniste cu începere de la organizarea revoluţiei franceze,
etapă în care s-au pus în practică şi s-au testat strategii, tactici, metode şi instrumente conţinute
dispersat în lucrările rabinice, distilate şi esenţializate în lojile masonice evreieşti. În viziunea autorului
s-au localizat trei centre de putere sioniste suprastatale: două în Europa: Franţa şi Rusia sovietică la
începutul secolului, împingând vectori kominternişti până în Extremul Orient: Coreea, China şi
Vietnam unde s-a dat o luptă mortală între komintemism şi doctrinele comuniste naţionale şi, al treilea
centru, cel mai puternic şi cu o istorie ascendentă, în Statele Unite ale Americii. Acest centru edificat
pe loja francmasonică B'naiB'rith, exclusiv evreiască a devenit cu începere din primul deceniu al
secolului, forţa mondială suprastatală cu rol hotărâtor în politica Terrei până la naţionalizarea
comunismului în Rusia sovietică, în România, în Coreea, China, Vietnam şi Cuba. Pentru involuţia
iudeo-kominternismului în Extremul Orient sunt interesante de descifrat cele trei volume de MEMORII
ale lui Kim Ir Sen, ca şi Malraux în romanul CONDIŢIA UMANĂ.
În Europa drumul sionismului pentru cucerirea puterii suprastatale şi a hegemoniei politice este un
drum sângeros, plin de crime politice, războaie locale, revoluţii făcute în paguba revoltaţilor,
culminând cu cele două războaie mondiale care au aservit o buna parte din ţările continentului finanţei
internaţionale iudaice. Din studiul cât de sumar al fragmentelor din PROTOCOALE transcrise în
capitolele precedente s-au desprins clar obiectivele şi metodele prin care iudaismul îşi concretizează
planurile ofensive etapizate la scara istoriei. Pentru a cuceri puterea politică in Europa, iudaismul şi-a
fixat obiective principale si secundare, cele secundare având rol de bază de operatii de rezervă sau de
adăpost în cazul nereuşitei operaţiilor, duse pentru cucerirea obiectivelor principale. România a fost
destinată ca obiectiv principal încă din 1870; rolul ei devenind de maximă importanţă în perioada
interbelică, în primii ani ai celui de al doilea râzboi mondial, imediat după al doilea război mondial şi
dupa lovitura de stat iudeocapitalistă din decembrie 1989.
• FRANŢA
Prima victimă a iudaismului în Europa este Franţa. Contând pe anumite trăsături psihosociale ale
poporului francez, pe spiritul său de frondă şi nesupunere la autoritate, pe o veche tradiţie centrifugă la
puterea centrală, pe individualismul exacerbat, iudaismul a creat în Franţa un sistem complex de loji
masonice vizând cucerirea şi demolarea din interior a instituţiilor fundamentale: Biserica, recte
catolicismul; Şcoala şi Armata. Mai ales în armata franceză şi în intelectualitate masoneria iudaică a
avut succese remarcabile. A face aici istoricul francmasoneriei ca şi modul în care a deturnat sensul
unor evenimente istorice în favoarea evreimii, ar fi să ne întindem singurii o capcană periculoasă. În
Franţa, francmasoneria condusă de evrei şi-a asumat rolul făuritor de istorie. Cităm din revista
HUMANISME (vezi HUMANITAS, editură subordonată din România de astăzi) având subtitlu LES
FRANCSMACONS Nr. 190 din aprilie 1990, pag. 3 coloana 3, alineat 2: Le Grand Orient de France a
toujour pris ses responsabilites face a l'Histoire. Cine i-a încredinţat ordinului masonic Marele Orient
al Franţei misiuni şi responsabilităţi istorice, ştim. Sanhedrinul! Unde a dus francmasoneria Franţa,
iarăşi ştim. Armatelor germane naţionaliste le-au trebuit câteva zile să ajungă din extremul nord în
extremul sud al unei Frante dezagregate de francmasonerie. Putreziciunea vârfurilor a plătit-o cu jertfe
şi suferinţe poporul francez. Desigur, filozofia toleranţei atât de gargarisită astăzi este minunată. Cu
condiţia să nu fie practicată exclusiv de creştini şi musulmani faţă de evrei aşa cum clamează toată
mass-media iudaizatâ, în vreme ce evreimea practică faţă de neevrei cea mai crâncenă prigoană, aşa
cum ilustrează sângeros statul Israel şi organizaţiile lui criminale de tip kidon.
Aşa-zisul iluminism bavarez condus în taină de evreul-ashkenazi Moses-Mendelssohn devenit
iluminism evreiesc sau Haskalah puiază în Franţa şi are rol precumpănitor în revoluţia franceză.
Strategia iudeo-masoneriei franceze susţinută de iudeo-masoneriile din Germania şi Anglia are drept
obiective răsturnarea ordinei feudal-monarhice şi instaurarea puterii burgheze care asigura libertate şi
egalitate comunităţilor evreieşti, câmp larg de exploatare finanţei evreieşti, abolirea proprietăţii
funciare a nobilimii autohtone, liberul acces al evreimii la posturile de conducere politice şi
administrative, marginalizarea forţei spirituale şi politice a Bisericii catolice, subminarea Armatei şi a
Şcolii naţionale franceze. Iată cum caracterizează Protocoalele, revoluţia franceză (Cap. III, pag. 27,
ediţia Lambelin): Aduceţi-vă aminte de revoluţia franceza, pe care noi am numit-o "cea mare",
secretele pregătirii ei ne sunt bine cunoscute, căci ea a fost în întregime opera mâinilor noastre.
Lozinca: "Avec les boyaux du derniers des pretres etranglons le demier des rois" (cu maţele ultimului
popă să strangulăm pe ultimul dintre regi) a fost fabricată în atelierele francmasoneriei. Cahen în
Archives-israelites (Tom VIII, pag. 801, an 1847) scrie: Mesia a sosit pentru noi în ziua de 20
februarie 1790. Istoricii au stabilit că asasinarea lui Ludovic al XVI-lea a fost hotărâtă cu 6 ani înainte
într-o şedinţă a francmasonilor ţinută la Frankfurt am Main la 1786. Nimeni nu este atât de stupid să nu
recunoască complexitatea factorilor obiectivi care au fost folosiţi de iudeo-franc-masonerie spre a
declanşa şi specula revoluţia. Numai casa militară şi casa civilă a regelui apăsau zdrobitor bugetul
statului. Casa militară însuma 9 000 de oameni, cea civilă 4 000. Regina, copiii, rudele îşi aveau
"casele" lor particulare însumând 3 000 de oameni din care 500 erau ai reginei. Grajdurile regale
adăposteau 900 de cai, 200 de trăsuri şi cheltuiau anual pentru întreţinere 7 700 000 livre sau 60 de
milioane de franci. La Bouche de Roi, masa regală costa anual 2 900 000 livre, mai mult de 20 de
milioane de franci/1922. Necker a calculat că între 1774-1789 regele a dăruit familiei sale şi curtenilor
227 000 000 livre sau l miliard şi 700 milioane franci/1922. Ştim şi teribila frază a lui D'Argenson: la
cour etait le tombeau de la Nation (curtea este mormântul naţiunii)33. După cum ştim că la 1788
deficitul bugetar oficial era de 55 000 000 livre, pe când cel real urca spre 90 milioane. Sub Ludovic al
XVI-lea, datoria publică a crescut la 8 miliarde 550 milioane livre. Cifră fantastică. Impozitele directe
şi indirecte sărăciseră naţiunea. Clerul, nobleţea de spadă şi nobleţea de robă erau clase privilegiate, în
1789 Franţa era o ţară de ţărani. Nouă zecimi din populaţie trăia din munca câmpului. Un milion de
ţărani erau însă servi sau iobagi. Ţăranul era considerat de cardinalul Richelieu, catârul statului. Acest
cazan social a fost speculat de iudeo-franc-masonerie care cu preţul sângelui francez vărsat de revoluţie
în torente, a cumpărat şi aservit Franţa, începând cu cea napoleoniană.
La fel s-a întâmplat cu revoluţia franceză de la 1848 (cu toate revoluţiile europene). O spune naivul
poet Lamartine, amicul revoluţionarilor români, şef al guvernului provizoriu în ziua de 10 martie, când
a primit delegaţia supremului consiliu al ritului scoţian francmasonic care şi-a prezentat felicitările
noului guvern. Îl citez pe Lamartine: Sunt convins că din fundul lojilor dvs. au emanat mai întâi în
umbra, apoi în penumbră şi în fine în plină lumină, sentimentele care au făcut în sfârşit sublima
explozie ai căror martori am fost la 1789 şi despre care poporul din Paris a dat acum câteva zile a
doua reprezentaţie, care sper să fie şi cea din urmă. (Copin Albancelli: La drame masonnique. La
conspiration juive contre le monde chretien. Ed. III 1909 pag. 379-380). Stăpânind ocult sau direct
Franţa încă din epoca napoleoniană ca rezultat al revoluţiei franceze, evreimea a transformat-o dintr-o
mare putere naţională şi europeană într-un ; stat decadent, corupt, placă turnantă a comerţului de
droguri, a prostituţiei, a homosexualităţii şi lesbianismului, în tot veacul al XIX-lea la cheremul Prusiei,
Germaniei, Angliei şi Rusiei. Procesul de dezagregare rapidă a statului naţional francez a culminat în
1870 când se stabileşte aşa zisa republică democratică sub guvernarea evreilor care-l aduc la şefia
guvernului francez pe evreul Cremieux, în acelaşi timp şeful guvernului francez iudaizat, mai marele
lojilor masonice şi al Alianţei Israelite Universale care s-a amestecat violent în treburile interne ale
Principatelor Unite, impunând până la urmă împământenirea puhoaielor de mozaici khazari fugiţi la noi
din Rusia şi Galiţia.
Un exemplu grăitor despre rolul ticălos al marii finanţe evreieşti în destabilizarea Europei de Est
este dat de Nathan Rothschild marele bancher contemporan cu Napoleon, căruia împăratul îi stricase
majoritatea afacerilor ţesute pe întregul continent. Spre a-l doborî pe Napoleon, Nathan Rothschild a
dat împrumuturi uriaşe Prusiei şi Angliei. Planurile financiare ale bancherului iudeu s-au bazat pe
faptul ca prin exilul în insula Elba, Napoleon a fost eliminat din afacerile şi jocurile de interese din
Europa. Întoarcerea fulger a împăratului din insula Elba şi cele "100 de zile" de domnie presupuneau şi
vesteau prăbuşirea imperiului financiar Nathan Rothschild. Cu toată oroarea şi frica congenitală faţă de
război şi violenţa fizică, Rothschild a urmărit cu sufletul la gură bătălia de la Waterloo, ascuns într-un
adăpost din spatele armatei engleze. Când şi-a dat seama că Napoleon este învins a strigat: Casa
Rothschild a câştigat bătălia. A gonit la Bruxelles şi de aici la Ostande fără să sufle o vorbă despre
Waterloo, plătind preţuri exorbitante pentru trăsură şi cai. Cu toată furtuna care bântuia Marea Nordului
şi Strâmtoarea Dover, plătind 2 000 de franci unui pescar, acesta a înfruntat marea dezlănţuită
executând traversada la bordul cuterului său. Rothschild a gonit la Londra şi la 20 iunie 1815 şi-a luat
locul la bursă, fiind singurul deţinător al ştirii despre victoria aliaţilor la Waterloo. Printr-o operaţie
banditească de bursă - a vândut masiv efectele sale, preţurile s-au prăbuşit, financiarii au intrat în
panică, bursa a fost inundată cu efecte ale datoriei publice engleze ca în cazul unui dezastru militar,
efecte cumpărate de agenţii lui Rothschild care, de fapt, cumpăraseră şi valorile stăpânului lor. Zilele de
20 şi 21 iunie au umplut seifurile bancherului cu efecte. Vestea victoriei de la Waterloo a adus-o un
curier în seara zilei de 21 iunie. Rothschild câştigase însă 10 milioane de lire sterline, în timp ce
francezii, englezii şi prusienii sângeraseră din belşug pe câmpul de luptă, inamicul imperiului financiar
al lui Rothschild, Napoleon, era un fugar, Anglia şi Prusia învingătoare trebuiau să-şi plătească
datoriile către Rothschild, datorii rotunjite cu dobânzile aferente.
După Waterloo, Franţa stăpânită direct de evreime a mers din dezastru în dezastru. Războiul francogerman
din 1870-1871 şi dezastrul Franţei sunt rezultatul politicii guvernului iudaizat al lui Cremieux.
În vreme ce germanii au avut patrioţi ca Bismarck şi Moltke care şi-au fixat ca ideal unificarea
Germaniei printr-un plan unic politic, economic şi militar, francezii ruinaţi de liberalismul francmasonic,
de interesele centrifuge ale orleaniştilor, republicanilor şi bonapartiştilor au refuzat orice
credite pentru armată, ca şi reorganizarea ei impusă de modernizarea armamentului. Lozincile
masonice să nu transformăm Franţa într-o cazarmă35, fariseismul planurilor de economii bugetare pe
seama armatei, dogmele pacifiste, dezinformarea făcută de presa controlată de iudeo-francmasonerie
care califica pericolul prusian drept un pericol imaginar, lansarea programului masonic sa renunţăm
sistematic la război şi să devenim exclusiv o mare naţiune a păcii a costat Franţa invazia Alsaciei - prin
pierderea bătăliilor de la Wisemburg şi Froeschviller; pierderea Lorenei în bătăliile de la Forbach,
Borny, Rezonville, Saint-Privat cu asediul Parisului, ocuparea Franţei, zeci de mii de morţi; o cumplită
tragedie naţională. Sub presiunea presei şi a parlamentarilor iudei sau iudaizaţi, ministrul de război
mareşalul Le'Boeuf a scăzut cu 10 000 efectivele de recruţi şi a dezarmat fortificaţiile, dând ordin ca
tunurile să fie conservate în remize "ca să evite deteriorarea afetelor din cauza ploilor şi a soarelui", în
vreme ce parlamentul a redus cu 32 milioane de franci bugetul cerut de ministerul de război pentru
terminarea fortificaţiilor din est - adică 110 milioane de franci. Toate astea sub lozincile masonice a
"sentimentelor" frăţeşti faţă de marele popor german. Marele popor german sub mâna "cancelarului de
fier" colonel de cuirasieri albi, prinţul Otto von Bismarck-Schoenhausen şi a unuia din cei mai reputaţi
militari ai Prusiei, mareşalul conte von Moltke, deopotrivă teoretician şi practician al ştiinţei şi artei
militare care adaptase la condiţiile timpului său principiile napoleoniene, repurtase victorii succesive în
războaiele cu Danemarca şi Imperiul habsburgic, bătălia de la Sadowa câştigată strălucit de prusieni
alarmând Europa, dar foarte puţin Franţa masonizată. Moltke şeful Statului Major General a pus în
slujba artei militare mijloacele noi de comunicaţii, căile ferate şi telegraful, făurind în acelaşi timp un
corp ofiţeresc de elită, cu un înalt nivel de cunoştinţe teoretice şi o bună practică în conducerea
trupelor, animat de idealul făuririi Germaniei unite. Meritul principal al lui Moltke a fost pregătirea din
timp de pace a războiului împotriva Franţei până în cele mai mici amănunte. În acelaşi timp echipa
iudeo-masonică germană n-a putut destabiliza Prusia, aşa cum Cremieux şi oculta condusă de el a
făcut-o cu Franţa. Insist asupra acestui moment istoric european pentru asemănarea lui cu două
momente din istoria României: pierderile teritoriale din 1940 şi lovitura de stat din 1989 în care
iudeocraţia şi iudeo-masoneria au jucat cam aceleaşi roluri ca şi în Franţa dezastrului de la Sedan - 2
septembrie 1870 - capitulare care l-a costat tronul pe Napoleon al III-lea.
Am afirmat că pentru a subordona Franţa, iudeo-masoneria a demolat şi destabilizat armata
franceză, mai corect, conducerea acesteia. Masonizarea armatei franceze a constituit unul din
obiectivele principale ale iudaismului internaţional. Dau două exemple grăitoare: cazul Dreyfus şi
subordonarea totală a generalului Andre faţă de Marele Orient. Căpitanul Alfred Dreyfus, evreu
alsacian a fost dovedit de contraspionajul francez ca spion în slujba Germaniei, filmul recent al
cinematografiei iudaice inspirat din acest caz de înaltă trădare mistificând cu neruşinare adevărul
istoric. În decembrie 1894 căpitanul a fost condamnat de justiţia militară. Iudeo-masoneria s-a pus în
mişcare pentru a-l elibera. Franţa era atât de subordonată finanţei iudaice încât au fost schimbaţi şapte
miniştri de război, procesul a fost revizuit de două ori, s-au comis abuzuri şi ilegalităţi în lanţ şi s-a
ajuns acolo unde a ordonat Cahalul şi francmasoneria. Trădătorul a fost eliberat şi reabilitat, iar
guvernul proiudeu Waldeck-Rousseau şi Combes au pornit prigoana împotriva congregaţiilor religioase
şi a ofiţerilor patrioţi care denunţau matrapazlâcurile masoneriei. Pusă în pericol, masoneria a cocoţat
în postul de ministru de război un general incapabil şi slugă preaplecată: Andre. Acest general a început
"purificarea" armatei franceze de ofiţerii patrioţi, capul de listă fiind unul din ofiţerii de elită ai
timpului, care făcea parte din Marele Stat Major, colonelul de Castelman. Un amănunt suplimentar:
colonelul de Castelman şi-a pierdut toţi fiii în primul război mondial, ajuns general şi-a condus marea
unitate ce comanda din victorie în victorie nemurindu-se în istoria acelui război. Purificarea masonică a
armatei franceze a avut loc pe o perioadă de 20 de ani, din 1894 în 1914, ea a adus în fruntea oştirii
nulităţi militare care făceau parte din francmasonerie, seamănă cu "purificarea" făcută radical de Stalin,
Armatei Roşii prin asasinarea celor 32 000 de generali şi ofiţeri superiori în chiar preajma celui de al
doilea război mondial, cu "purificarea" bestială a Armatei Române după cel de al doilea război mondial
de către cahalul iudeo-kominternist condus de Ana Pauker şi, se pare, cu "purificarea" de după lovitura
de stat din decembrie 1989. Acest Andre "purifică" Statul Major cu o furie iudaică atât de revoltătoare
încât generalissimul Janot şi şeful Statului Major, generalul Dellane îşi dau demisia în semn de protest.
Prin directorul său de cabinet, generalul Percin, francmason, lacheul iudeilor, Andre stabileşte legătura
cu Marele Orient. Secretarul acestuia Vadecard centraliza toate fişele ofiţerilor care frecventau biserica,
aveau puncte de vedere clare în afacerea Dreyfus şi atitudini ferme, patriotice. Fişele erau trimise de
lojile provinciale. Identic cu metodele aplicate în Armata Română postbelică după instalarea
politrucilor şi a conducerii politice exercitată de străini ca Walter Neulander sau Kostyal. Clasatorului
de fişe, ajuns general prin francmasonerie, Percin, i s-a luat comanda în timpul războiului, pentru
incapacitate. Ajutat de doi ofiţeri masoni, căpitanii Mollin şi Targe, Percin a supus controlului lojilor
întregul corp ofiţeresc al Franţei36. Situaţie umilitoare şi degradantă pentru armata franceză; situaţie
periculoasă pentru Franţa, câmp larg de abuzuri la avansări, la stabilirea comandanţilor şi la conducerea
misiunilor militare peste hotare, unde cuvântul hotărâtor îl avea Vadecard, secretarul Marelui Orient şi
nu forurile militare. Dezastrele pricinuite de comandanţii francmasoni incapabili, sutele de mii de
soldaţi francezi morţi în urma unor acţiuni acefale, pericolul care ameninţa Franţa, au trezit guvernul şi
comandamentul care i-au chemat la comandă pe ofiţerii proscrişi de Vadecard: Foch, Petain, Lyautey,
de Castelman, Mengin, de Mand'huy. Desigur, mareşalul Joffre a fost mason. Şi corsarul Surcouf a fost
mason. Asta nu demonstrează decât faptul că Franţa a devenit încă din secolul al XVII-lea o sucursală a
masoneriei, când zic Franţa, nu înţeleg poporul francez ci vârfurile financiare, economice şi politice.
Iată care era în 1913, cu un an înainte de declanşarea primului război mondial de către oculta
internaţională, părerea lui Isaak Blumchen, evreu galiţian naturalizat francez despre patria adoptivă şi
forţa iudaică atotputernică acolo... Franţa este astăzi spada şi scutul lui Israel... Şi parafrazându-l în
batjocură pe Regele Soare: ...L'etat cest nous, les Israelites... Putem să punem pe picior de război 4
milioane de francezi care să apere speculaţiile noastre internaţionale, să acoperim marile noastre
creanţe, să dezrobim pe fraţii oprimaţi, să realizăm politica noastră naţională... Poporul francez este o
vită uşor de tuns, docil la bici, muncitor, econom, umil faţă de stăpânii săi, productiv peste ce se putea
aştepta de la Pământul Făgăduinţei... În sfârşit, poporul evreu este stăpânul Franţei37.
Intr-o şedinţă a Consiliului de stat Napoleon a spus: ...Nimeni nu se plânge de protestanţi şi de
catolici, pe când toţi se plâng de evrei. Aceasta provine din faptul că răul pe care-l fac evreii nu
provine de la indivizi, ci din însăşi constituţiunea acestui popor. Ei sunt nişte lăcuste şi omizi care
pustiesc Franţa...38
Slăbită după eforturile materiale şi jertfele umane date în primul război mondial, Franţa a devenit
sclava finanţei şi a administraţiei iudaice. Învăţământul, Şcoala Normală Superioară, Politehnica,
Sorbonna, Colegiul Franţei, devin unelte ale iudaizării. Evreii înfiinţează ECOLE DES HAUTES
ETUDES SOCIALES avându-i în frunte pe conaţionalii Theodore Reinach şi Bernard; iar în consiliul de
direcţie alţi 7 evrei. Levy Bruhl decerne premiile la Sorbonna, Joseph Reinach este vicepreşedintele
comisiei armatei, o parte din armamentul greu este comandat uzinelor Levy-Commentry, băncile
Dreyfus şi Rothschild controlează economia şi partidele. La Paris, în jurul statuii lui Ludovic al XIVlea
toate casele de comerţ erau evreieşti, comitetul de direcţie al societăţii comercianţilor şi
industriaşilor tot evreiesc, consilierii comerţului exterior: evrei, prin 1938 din medicii clandestini şi
provocatori de avorturi, 95% erau evrei. Iudaizarea Franţei interbelice tinde spre absolut în timpul cât
evreul Leon Blum a format guvernul în 1938 având miniştri evrei şi 53 de evrei ataşaţi de cabinet.
Consecinţele iudaizării Franţei au dus la tragedia naţionala din iunie 1940 39.
Încheiem cu un citat din acelaşi Isaak Blumchen: ...Dumnezeu ne-a dat Franţei pentru a face din ea
pământ de belşug şi pe francezi ca să facem din ei sclavi. Voinţa lui Iehova s-a împlinit. Numele lui fie
binecuvântat... Suntem rasa superioară!40
• GERMANIA
traducere în franceză cu o introducere de Roger Lambelin - Paris, Editions Bemard Grasset, 6l rue des
Saints Peres, 1933, idei aplicate perseverent în viaţa economică, socială, politică şi morală într-un
complex pe care autorul îl numeşte RĂZBOIUL PSIHOLOGIC al sionismului împotriva popoarelor
lumii: Gloata este oarbă. Războaiele declanşate din raţiuni economice constituie fundamentul
supremaţiei evreieşti. Administraţia vizibilă a statelor este condusă de consilieri secreţi evrei.
Doctrinele distructive asigură succesul ofensivei mondiale evreieşti, în această ofensivă rolul presei
este esenţial. Creştinii suferă un proces de degenerare, fenomen care asigură superioritatea evreilor.
Dreptul capitalului de a produce foame spre a putea conduce masele. Rolul important al agenţilor franc-masoneriei în dezagregarea statelor şi a instituţiilor lor fundamentale. Rolul speculei. Cultul aurului.
Cum să iei în mâini opinia publica. Ridicarea salariului şi scumpirea concomitentă a alimentelor şi a
obiectelor de primă necesitate. Sensul secret al propagandei teoriilor economice spre a produce
diversiuni. Importanţa creării de antisemitism pentru consolidarea sionismului. Lovitura de stat
mondială într-o singură zi. Universităţile făcute inofensive politic. Reducerea şi anularea influenţei
preoţilor creştini. Organizarea poliţiei şi a spionajului după modelul evreiesc. Reîntărirea rădăcinilor
regelui David, regele-destin al tuturor evreilor.
... Giovanni Papini are în volumul GOG26 un fel de expozeu teoretic făcut de un evreu, dr. Ben Rubi
presupus candidat la ocuparea postului de secretar, un fel de sinteză explicită a PROTOCOALELOR,
demonstrând că sionismul duce un război psihologic implacabil împotriva restului umanităţii şi că
anarhia, dezinformarea, calomnia, destabilizarea, zvonul, negarea valorilor naţionale sau universale, fac
parte din arsenalul lui curent. Îi dăm cuvântul lui Ben Rubi: ... La sfârşitul secolului al XIX-lea, Europa
lui Tolstoi, Ibsen, Nietzche, Verlaine îşi făcea iluzia ca a trăit una din marile epoci ale omenirii; dar
apare un evreu din Budapesta, Max Nordau şi explică în joacă cum faimoşii voştri poeţi sunt nişte
degeneraţi şi că civilizaţia voastră este întemeiată pe minciună... Sau că un evreu din Freiberg-
Moravia, Sigmud Freud descoperă în cavalerul cel mai victorios un invertit potenţial, un incestuos sau
un asasin; sau alt evreu, vienezul Weininger uzurpă idealul feminin, demonstrând că femeia este o
fiinţă ignobilă şi respingătoare, un abis de murdărie şi josnicie; sau apare evreul parizian Bergson
care anulează rolul intelectului în cunoaşterea adevărului, demolând edificiul milenar al platonismului
şi conchide că gândirea conceptuală este incapabilă să prindă realitate. Aşa se întâmplă cu evreul
Solomon Reinach din Saint-Germain-en-Laye care coboară marile religii de pe soclul lor la nivelul de
rămăşiţe ale vechilor tabu-uri; sau ca evreul din Ulm, Einstein care dinamitează reperele tradiţionale
şi universale Spaţiul şi Timpul, instituind conceptul relativităţii universale; raţionalismul ştiinţific este
atacat de evreulMeyerson din Lublin...
... Nici un concept moral, naţional, istoric, filozofic, ştiinţific în jurul căruia se coagulează un grup
social, care dimensionează şi structurează o societate n-a scăpat de războiul psihologic, de
imperialismul sionist pentru a-l anula teoretic şi a sorti societatea respectivă la destrămare din interior
pentru a putea fi manipulată şi aservită. Fiecare om politic are un consilier evreu: Gladstone pe Disraeli
care a iudaizat Anglia, Bismark pe Lasalle care a deschis graniţele României invaziei iudeo-khazare
galiţiano-rusească; Cavour se foloseşte de Artom; Clemenceau de Mandel, Lenin de Troţki (Leon
Braunştein) însuşi Lenin fiind, după mamă, un Ziderblum, evreu. Am creionat, abia o schiţă, cadrul doctrinar al imperialismului sionist bazat ideologic pe o străveche
vocaţie imperialistă favorizată la superlativ de faptul că până după cel de-al doilea război mondial
evreimea n-a alcătuit un stat naţional, ci un suprastat internaţional bazat pe o religie comună şi pe
stăpânirea finanţelor. Citatele din rabini şi Protocoale sunt departe de a dezvălui întreaga armătură de
idei, credinţe habotnice, de rasism feroce, de ură, de dispreţ, de dorinţă a distrugerii conţinute în aceste
scrieri anterioare Protocoalelor sau sintetizate în Protocoale.
Reţinem că Protocoalele alcătuiesc doctrina ofensivă a sionismului, că sunt structurate pe patru
diviziuni complexe: o analiză a naturii psiho-sociale al inamicului (popoarele creştine) care să înarmeze
vârfurile sioniste cu cunoaşterea acestuia; o sinteză istorică a realizărilor sionismului internaţional până
spre sfârşitul secolului trecut în vederea construirii Republicii Universale; o expunere a -metodologiei,
tacticii şi strategiei de aplicat în etapa istorică a secolului XX; o analiză a principalelor mijloace prin
care se pot stăpâni popoarele creştine începând cu mass-media şi neterminând cu francmasoneria.
PARANOIA REPUBLICII UNIVERSALE
1. BAZA IDEOLOGICĂ
Protocol 7: Trebuie să forţam guvernele creştine să adopte masuri care să ajute vastul nostru plan,
care se apropie deja de scopul său triumfător, exercitând o presiune asupra opiniei publice aţâţată şi
care în realitate a fost organizată de noi prin ajutorul aşa-numitei marea putere a presei. Cu puţine
excepţiuni ea a căzut deja în mâinile noastre.
Protocol 24: ... Acum doresc sa discut mijlocul prin care rădăcinile casei regelui David vor
străbate în cele mai adânci straturi ale pământului. Această dinastie, chiar în zilele de azi a dat
oamenilor noştri înţelepţi directori educatori ai tuturor spiritelor omeneşti, puterea de a stăpâni
afacerile mondiale.
Protocol 5: ...O coaliţiune a creştinilor poate lupta cu noi un timp limitat, dar noi suntem asiguraţi
contra acesteia prin înrădăcinarea disensiunilor între ei până la o atâta profunzime încât să nu se
poată scoate afară. Noi am creat antagonismul dintre interesele personale şi naţionale ale păgânilor
aţâţând urile religioase şi de rasă pe care le-am hrănit în inimile lor timp de 20 de secole.
Protocol 1: ... Cu instabilitatea de azi a tuturor autorităţilor puterea noastră va deveni mai
inatacabilă... din cauză că ea va fi invizibila până ce va câştiga destulă tărie aşa că nici un fel de
încercare dibace sa n-o mai poată submina.
Protocol 2: ...Este indispensabil pentru scopurile noastre ca, atât pe cât este posibil, războaiele să
nu aducă a vantaje teritoriale. Aceasta va schimba războiul într-o luptă economică... într-o asemenea
situaţie ambele părţi vor fi plasate sub stăpânirea agenţilor noştri internaţionali cu milioanele lor de
ochi, a căror viziune nu este împiedicată de nici o frontieră. Atunci drepturile noastre internaţionale
vor elimina drepturile naţionale în cel mai strict sens şi vor guverna guvernele după cum ele
guvernează pe supuşii lor.
Protocol 9:... În realitate nu există obstacol înaintea noastră. Supra-guvernul nostru are un statut
atât de extra-legal încât el poate fi desemnat prin cuvântul energic şi tare: dictatură... în timpul de faţă
noi suntem cei care facem legile.
Protocol 11:... Dumnezeu ne-a dat nouă, poporul său ales, ca o pedeapsă, împrăştierea şi această
situaţie ca re părea tuturora fi slăbiciunea noastră, a fost marea noastră putere. Ea ne-a adus pe noi
azi pe pragul stăpânirii universale.
Protocol 10: ...Este nevoie de a uza toată lumea prin disensiuni, animozităţi, certuri, foamete, boli
până ce creştinii nu vor mai găsi alt drum de scăpare decât un apel la banii şi puterea noastră. Noi
vom uza şi slei pe creştini prin toate acestea într-atât încât ei vor fi constrânşi să ne ofere nouă o
autoritate internaţională şi graţie acestei situaţii ne va fi posibil să absorbim toate forţele
guvernamentale ale lumii şi astfel să formăm un supraguvern.
Protocol 7: ...Pentru a demonstra că guvernele creştine ale Europei au devenit sclavele noastre, noi
vom arăta tuturor puterea noastră prin crime şi violenţe, adică prin domnia teroarei... La orice act de
opunere noi trebuie să fim gata de a răspunde băgând în război cu vecinii ţările care îndrăznesc să ni
se opună nouă şi dacă ţările învecinate vor face planul de a ni se opune ftoelegându-se între ele în
mod colectiv, noi trebuie să dezlănţuim un război mondial27.
Theodor Herzl:... Eu cred că chestiunea evreiască nu este nici o chestiune socială, nici una
religioasă, deşi adesea ea se prezintă sub una sau cealaltă formă. Ea este o chestiune naţională care
nu poate fi soluţionată decât prezentând-o ca o chestiune mondială politică pentru a fi discutată şi
controlată de toate naţiunile civilizate adunate în consiliu 28.
2. STRATEGIE; TACTICĂ; MIJLOACE ŞI INSTRUMENTE
Am schiţat cadrul doctrinar al imperialismului evreiesc, vocaţia imperialistă a acestui popor
suprastatal, care în ultimele decenii ale secolului trecut şi-a fixat ca obiectiv istoric să parvină la
stăpânirea Terrei. Pentru a-şi atinge obiectivul, vârfurile evreimii mondiale au pus un -accent hotărâtor
pe organizarea evreimii, au elaborat o strategie pe timp scurt, mediu şi lung, tactici continentale,
construind mijloacele şi instrumentele necesare realizării scopului propus. Trebuie menţionat că
procesul de organizare s-a desfăşurat pe structuri istorice existente care au fost modernizate şi activate
la scară mondială. Este îndeobşte cunoscut că fiecare insulă etnică evreiască din orice ţară de pe glob
alcătuieşte o comunitate închisă, autoghetoizându-se spaţial, religios, moral şi social. Că aceste
comunităţi au propriile lor legi, că stau sub autoritatea absolută a rabinilor care perpetuează vechiul
consiliu general de guvernământ numit - SANHEDRIN, pe care evreii bolşevici din Rusia l-au
transformat în comisariatele poporului. Continuatorul Sanhedrinului este tribunalul numit BETH-DIN.
KAHALUL ar fi guvernământul propriu zis. Lucrurile sunt simple şi nu au nimic misterios decât acolo
unde comunităţi evreieşti habotnice, bigote şi înapoiate se dedau la practici mistice primitive.
Fiecare comunitate evreiască din oricare ţară este organizata ca un stat în stat. Până în ultimele
decenii ale secolului trecut vârfurile religioase şi financiare ale acestor comunităţi se ţineau la curent cu
relaţiile dintre comunitate şi stat prin scrisori purtate de negustori, diplomaţi, medici sau curieri. Din
cele mai vechi timpuri comunităţile evreieşti au fost legate suprastatal printr-un schimb activ de
informaţii. Am pomeni doar despre corespondenţa dintre omul de stat evreu-spaniol Hasdai Ibn Shaprut
(bar Isaac bar Shaprut) cu regele Iosif al Khazariei turcomane trecută la mozaism, asta ori în 954 ori în
96l după Hristos. Scrisoarea a fost caligrafiată de secretarul lui Hasdai, alt evreu, Menahem ben-
Sharuk. în documentele timpului înaintea numelui lui Hasdai se scria un R. de la rabin, titlu onorific.
Un fel de von sau de nobiliar. Deci R. Hasdai. Prin anul 1100 rabinul Iehuda ben Barzillai din
Barcelona a scris în ebraică CARTEA SĂRBĂTORILOR - SEFER ha-ITTIN care conţine o referire la
această corespondenţă. Să vedem cum apreciază Barzillai credinţa mozaică. Citez din text: R Hasdai îl
întrebase din ce familie se trage, ce situaţie are, cum de au ajuns părinţii şi strămoşii lui sa se adune
sub aripile PREZENŢEI29... adică să fie convertiţi la iudaism.
Interesantă pentru realitatea suprastatală, internaţionalistă şi legăturile dintre comunităţile iudaice
este lucrarea lui Sefer ha-Kabbalah scrisă în 1161. Veţi găsi congregaţii ale Israelului răspândite în
străinătate de la oraşul Sale aflat la extremitatea Maghrebului tocmai până în Tahart, la extremitatea
Africii, în toata Africa, în Egipt, în Saba, în Arabia, Babilonia, Elam, Persia, Dedan, ţara ghirgaşiţilor
numită Jujan, Tabaristan până la Dailam şi la râul Itil, unde trăiesc popoarele khazare care au
devenit prozelite. Regele lor Iosif i-a trimis o scrisoare lui R. Hasdai, prinţul bar Isaac bar-Shaprut şi
l-a vestit că el şi întregul său popor ţin la credinţa rabanită. Noi i-am văzut la Toledo pe unii din
urmaşii lor, şcolari ai înţelepţilor şi ei ne-au spus că toţi ai lor păstrează credinţa rabanită
(rabinică)30. Din text se desprind două concluzii esenţiale. Că rabinii erau informaţi exact despre
comunităţile evreieşti din Africa, Orientul Apropiat şi cel Mijlociu, că sa nu mai vorbim de Europa şi
că cei aleşi de rabini, descendenţi de rabini, din toate comunităţile evreieşti erau trimişi la studii în
marile centre rabinice, stabilindu-se astfel o unitate ebraică suprastatală; o comuniune religioasă,
filozofică şi o viziune globală; în vreme ce naţionalul abia se manifesta în rudimentele statelor feudale.
Iată deci două istorii asincrone: cea a statelor naţionale în care existau comunităţi evreieşti cu viziuni
politice şi economice suprastatale. Asta încă din secolul IX-X al erei noastre.
Mai mult! Tot din acel timp se vorbeşte de Principii în Exil, conducători ai evreilor împrăştiaţi prin
comunităţile ebraice din diferite ţări ale lumii, numiţi şi exilarhi. Aceştia judecau, dădeau legi, puteau fi
itineranţi sau stabili. Mai există ei şi astăzi? Congresele mondiale evreieşti se pare că le-ar confirma
existenţa. În ENCICLOPEDIA IUDAICĂ scrie. Destul de curios, exilarhii sunt încă menţionaţi în
oficierea Sabatului după ritualul Ashkenazim...
Dacă exilarhii există înseamnă că nobleţea iudaică a păstrat peste secole Sanhedrinul, consiliul
superior iudeu compus din 71 de membri numiţi de principe, nu aleşi de popor, stăpânind cu autoritate
de necontestat. Tot Enciclopedia de mai sus spune că Sanhedrinul a avut un caracter aristocratic şi îşi
autoatribuia autoritatea şi că era compus din membrii ale celor mai influente familii nobile şi ai
preoţimii. Iată că Napoleon Bonaparte reînvie Sahendrinul desfiinţat formal prin anii 70 d.H. şi anume:
spre rezolva probleme ale chestiunii israelite din Franta deci evreimea devenise o forţa în Franţa acelui
timp, s-a convocat o Adunare a Notabililor evrei. De fapt notabilii evrei au convocat Sanhedrinul la
Paris în ziua de 9 februarie 1807, ştiind noi ca revoluţia franceză a fost opera evreimii franc-masonice
şi ca, indirect Napoleon a ajuns împărat speculând haosul postrevoluţionar. Iată că o forţă naţională,
Napoleon, este obligat sa trateze cu o forţă supranaţionalâ, Sanhedrinul evreiesc de la 1807, care
declară că este identic cu vechiul Sanhedrin fiind: o adunare legală învestită cu puterea de a întocmi
ordonanţe în scop de a perpetua fericirea Israelului31.
Concluzia este limpede. Încă de la 1807 evreime răspândita pe tot globul a avut un organ central de
conducere care şi-a asumat conducerea politică a unui popor unitar prin credinţa religioasă, economia
financiară şi scopul de hegemonie universală. De la acest Sanhedrin derivă Congresele Mondiale
evreiesti care stabilesc obiectivele, strategiile şi mijloacele politicii suprastatului bancar-financiarevreiesc,
ultimul Congres Mondial având loc anul acesta în S.U.A., statul suport al suprastatului iudeu,
hotărârile lui pentru România fiind puse în practică de rabinul şef Moses Rosen.
Din momentul apariţiei PROTOCOALELOR ca doctrină complexă şi ofensivă a evreimii care
stabilisera obiectivul principal: instaurarea puterii universale si crearea Republicii Universale asistăm la
edificarea Mijloacelor şi Instrumentelor prin care Sanhedrinul suprastatal îşi construieşle suprastatul. În
plan vizibil acestea sunt: Masoneria, Liga Naţiunilor, ONU, Consiliul de Securitate; NATO; Consiliul
Europei; Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, având în subordine directă sau indirectă sute
de ligi umanitariste, filozofice, asociaţii, organizaţii mondiale pentru drepturile omului, partide
suprastatale organizaţii ale tineretului ca cercetăşia sau ca ale homosexualilor şi lesbienelor, culte
aberante menite să spargă unitatea religioasă, organizaţii filantropice. Francmasoneriei ca instrument
principal al iudaismului sionist îi vom rezerva separat un capitol, menţionând că este suportul tuturor
Mijloacelor şi Instrumentelor create de Sanhedrin în vederea zdrobirii statelor naţionale şi a instaurării
Republicii Universale conduse de unul din exilarhii contemporani.
IUDAIZAREA EUROPEI
O ANALIZĂ GLOBALĂ. De obicei tratatele istorice sunt descriptive povestind evenimentele în
succesiune lor temporala, creionând profilul unor conducători politici, stăruind asupra războaielor,
bătăliilor, mai sumar asupra dezvoltării economiei, artelor şi culturii şi cu totul neîndestulător asupra
cauzelor dialectice care generează fenomenele economice, sociale si politice privite atât în sfera
comunităţilor naţionale, dar mai ales sub specia intercondiţionării lor zonale, continentale şi mondiale.
Rezultatele invenţiile tehnico-ştiinţifice, ale descoperirilor geografice, al explorării oceanului planetar,
folosirea musonilor şi alizeelor au intrat în ecuaţia dezvoltării istorice mondiale, depăşind o sferă de
interes limitată spaţial, socio-profesional sau naţional.
Fenomenul evreiesc ca fenomen suprastatal nu poate fi analizat decât global. Limitarea analizei la
iudaizarea Franţei să zicem, sau a Rusiei bolşevice în primele patru decenii ale acestui secol, sau a
României între 1878-1970; sau a Statelor Unite începând cu înfiinţarea lojei masonice exclusiv
evreieşti B 'nai B 'rith32 şi culminând astăzi cu aservirea SUA intereselor evreimii mondiale, ar conduce
la o înţelegere periferică, de fapt la o neînţelegere a fenomenului evreiesc. S-ar constitui într-o
dezinformare, într-o diversiune care ar atrage atenţia asupra părţii şi nu a întregului, ceea ce de fapt şi
urmăreşte conducerea suprastatală unitară a evreimii.
Aş asemăna studiul structurilor şi evoluţiilor iudaice cu cosmologia. Adică cu obligaţia de a analiza
ansamblul fenomenului pe baza unei cât mai mari cantităţi de informaţii furnizate de ştiinţele
economice, sociale, istorice, religioase; aplicate la scară mondială, aşa cum cosmologia studiază
universul în ansamblu, folosind de la astronomia extragalactică până la radiaţia centimetricâ izotopâ un
întreg arsenal ştiinţific de ultimă oră. Conform acestei viziuni globale este interesant de urmărit
fluctuaţia itinerantă a centrelor de putere sioniste cu începere de la organizarea revoluţiei franceze,
etapă în care s-au pus în practică şi s-au testat strategii, tactici, metode şi instrumente conţinute
dispersat în lucrările rabinice, distilate şi esenţializate în lojile masonice evreieşti. În viziunea autorului
s-au localizat trei centre de putere sioniste suprastatale: două în Europa: Franţa şi Rusia sovietică la
începutul secolului, împingând vectori kominternişti până în Extremul Orient: Coreea, China şi
Vietnam unde s-a dat o luptă mortală între komintemism şi doctrinele comuniste naţionale şi, al treilea
centru, cel mai puternic şi cu o istorie ascendentă, în Statele Unite ale Americii. Acest centru edificat
pe loja francmasonică B'naiB'rith, exclusiv evreiască a devenit cu începere din primul deceniu al
secolului, forţa mondială suprastatală cu rol hotărâtor în politica Terrei până la naţionalizarea
comunismului în Rusia sovietică, în România, în Coreea, China, Vietnam şi Cuba. Pentru involuţia
iudeo-kominternismului în Extremul Orient sunt interesante de descifrat cele trei volume de MEMORII
ale lui Kim Ir Sen, ca şi Malraux în romanul CONDIŢIA UMANĂ.
În Europa drumul sionismului pentru cucerirea puterii suprastatale şi a hegemoniei politice este un
drum sângeros, plin de crime politice, războaie locale, revoluţii făcute în paguba revoltaţilor,
culminând cu cele două războaie mondiale care au aservit o buna parte din ţările continentului finanţei
internaţionale iudaice. Din studiul cât de sumar al fragmentelor din PROTOCOALE transcrise în
capitolele precedente s-au desprins clar obiectivele şi metodele prin care iudaismul îşi concretizează
planurile ofensive etapizate la scara istoriei. Pentru a cuceri puterea politică in Europa, iudaismul şi-a
fixat obiective principale si secundare, cele secundare având rol de bază de operatii de rezervă sau de
adăpost în cazul nereuşitei operaţiilor, duse pentru cucerirea obiectivelor principale. România a fost
destinată ca obiectiv principal încă din 1870; rolul ei devenind de maximă importanţă în perioada
interbelică, în primii ani ai celui de al doilea râzboi mondial, imediat după al doilea război mondial şi
dupa lovitura de stat iudeocapitalistă din decembrie 1989.
• FRANŢA
Prima victimă a iudaismului în Europa este Franţa. Contând pe anumite trăsături psihosociale ale
poporului francez, pe spiritul său de frondă şi nesupunere la autoritate, pe o veche tradiţie centrifugă la
puterea centrală, pe individualismul exacerbat, iudaismul a creat în Franţa un sistem complex de loji
masonice vizând cucerirea şi demolarea din interior a instituţiilor fundamentale: Biserica, recte
catolicismul; Şcoala şi Armata. Mai ales în armata franceză şi în intelectualitate masoneria iudaică a
avut succese remarcabile. A face aici istoricul francmasoneriei ca şi modul în care a deturnat sensul
unor evenimente istorice în favoarea evreimii, ar fi să ne întindem singurii o capcană periculoasă. În
Franţa, francmasoneria condusă de evrei şi-a asumat rolul făuritor de istorie. Cităm din revista
HUMANISME (vezi HUMANITAS, editură subordonată din România de astăzi) având subtitlu LES
FRANCSMACONS Nr. 190 din aprilie 1990, pag. 3 coloana 3, alineat 2: Le Grand Orient de France a
toujour pris ses responsabilites face a l'Histoire. Cine i-a încredinţat ordinului masonic Marele Orient
al Franţei misiuni şi responsabilităţi istorice, ştim. Sanhedrinul! Unde a dus francmasoneria Franţa,
iarăşi ştim. Armatelor germane naţionaliste le-au trebuit câteva zile să ajungă din extremul nord în
extremul sud al unei Frante dezagregate de francmasonerie. Putreziciunea vârfurilor a plătit-o cu jertfe
şi suferinţe poporul francez. Desigur, filozofia toleranţei atât de gargarisită astăzi este minunată. Cu
condiţia să nu fie practicată exclusiv de creştini şi musulmani faţă de evrei aşa cum clamează toată
mass-media iudaizatâ, în vreme ce evreimea practică faţă de neevrei cea mai crâncenă prigoană, aşa
cum ilustrează sângeros statul Israel şi organizaţiile lui criminale de tip kidon.
Aşa-zisul iluminism bavarez condus în taină de evreul-ashkenazi Moses-Mendelssohn devenit
iluminism evreiesc sau Haskalah puiază în Franţa şi are rol precumpănitor în revoluţia franceză.
Strategia iudeo-masoneriei franceze susţinută de iudeo-masoneriile din Germania şi Anglia are drept
obiective răsturnarea ordinei feudal-monarhice şi instaurarea puterii burgheze care asigura libertate şi
egalitate comunităţilor evreieşti, câmp larg de exploatare finanţei evreieşti, abolirea proprietăţii
funciare a nobilimii autohtone, liberul acces al evreimii la posturile de conducere politice şi
administrative, marginalizarea forţei spirituale şi politice a Bisericii catolice, subminarea Armatei şi a
Şcolii naţionale franceze. Iată cum caracterizează Protocoalele, revoluţia franceză (Cap. III, pag. 27,
ediţia Lambelin): Aduceţi-vă aminte de revoluţia franceza, pe care noi am numit-o "cea mare",
secretele pregătirii ei ne sunt bine cunoscute, căci ea a fost în întregime opera mâinilor noastre.
Lozinca: "Avec les boyaux du derniers des pretres etranglons le demier des rois" (cu maţele ultimului
popă să strangulăm pe ultimul dintre regi) a fost fabricată în atelierele francmasoneriei. Cahen în
Archives-israelites (Tom VIII, pag. 801, an 1847) scrie: Mesia a sosit pentru noi în ziua de 20
februarie 1790. Istoricii au stabilit că asasinarea lui Ludovic al XVI-lea a fost hotărâtă cu 6 ani înainte
într-o şedinţă a francmasonilor ţinută la Frankfurt am Main la 1786. Nimeni nu este atât de stupid să nu
recunoască complexitatea factorilor obiectivi care au fost folosiţi de iudeo-franc-masonerie spre a
declanşa şi specula revoluţia. Numai casa militară şi casa civilă a regelui apăsau zdrobitor bugetul
statului. Casa militară însuma 9 000 de oameni, cea civilă 4 000. Regina, copiii, rudele îşi aveau
"casele" lor particulare însumând 3 000 de oameni din care 500 erau ai reginei. Grajdurile regale
adăposteau 900 de cai, 200 de trăsuri şi cheltuiau anual pentru întreţinere 7 700 000 livre sau 60 de
milioane de franci. La Bouche de Roi, masa regală costa anual 2 900 000 livre, mai mult de 20 de
milioane de franci/1922. Necker a calculat că între 1774-1789 regele a dăruit familiei sale şi curtenilor
227 000 000 livre sau l miliard şi 700 milioane franci/1922. Ştim şi teribila frază a lui D'Argenson: la
cour etait le tombeau de la Nation (curtea este mormântul naţiunii)33. După cum ştim că la 1788
deficitul bugetar oficial era de 55 000 000 livre, pe când cel real urca spre 90 milioane. Sub Ludovic al
XVI-lea, datoria publică a crescut la 8 miliarde 550 milioane livre. Cifră fantastică. Impozitele directe
şi indirecte sărăciseră naţiunea. Clerul, nobleţea de spadă şi nobleţea de robă erau clase privilegiate, în
1789 Franţa era o ţară de ţărani. Nouă zecimi din populaţie trăia din munca câmpului. Un milion de
ţărani erau însă servi sau iobagi. Ţăranul era considerat de cardinalul Richelieu, catârul statului. Acest
cazan social a fost speculat de iudeo-franc-masonerie care cu preţul sângelui francez vărsat de revoluţie
în torente, a cumpărat şi aservit Franţa, începând cu cea napoleoniană.
La fel s-a întâmplat cu revoluţia franceză de la 1848 (cu toate revoluţiile europene). O spune naivul
poet Lamartine, amicul revoluţionarilor români, şef al guvernului provizoriu în ziua de 10 martie, când
a primit delegaţia supremului consiliu al ritului scoţian francmasonic care şi-a prezentat felicitările
noului guvern. Îl citez pe Lamartine: Sunt convins că din fundul lojilor dvs. au emanat mai întâi în
umbra, apoi în penumbră şi în fine în plină lumină, sentimentele care au făcut în sfârşit sublima
explozie ai căror martori am fost la 1789 şi despre care poporul din Paris a dat acum câteva zile a
doua reprezentaţie, care sper să fie şi cea din urmă. (Copin Albancelli: La drame masonnique. La
conspiration juive contre le monde chretien. Ed. III 1909 pag. 379-380). Stăpânind ocult sau direct
Franţa încă din epoca napoleoniană ca rezultat al revoluţiei franceze, evreimea a transformat-o dintr-o
mare putere naţională şi europeană într-un ; stat decadent, corupt, placă turnantă a comerţului de
droguri, a prostituţiei, a homosexualităţii şi lesbianismului, în tot veacul al XIX-lea la cheremul Prusiei,
Germaniei, Angliei şi Rusiei. Procesul de dezagregare rapidă a statului naţional francez a culminat în
1870 când se stabileşte aşa zisa republică democratică sub guvernarea evreilor care-l aduc la şefia
guvernului francez pe evreul Cremieux, în acelaşi timp şeful guvernului francez iudaizat, mai marele
lojilor masonice şi al Alianţei Israelite Universale care s-a amestecat violent în treburile interne ale
Principatelor Unite, impunând până la urmă împământenirea puhoaielor de mozaici khazari fugiţi la noi
din Rusia şi Galiţia.
Un exemplu grăitor despre rolul ticălos al marii finanţe evreieşti în destabilizarea Europei de Est
este dat de Nathan Rothschild marele bancher contemporan cu Napoleon, căruia împăratul îi stricase
majoritatea afacerilor ţesute pe întregul continent. Spre a-l doborî pe Napoleon, Nathan Rothschild a
dat împrumuturi uriaşe Prusiei şi Angliei. Planurile financiare ale bancherului iudeu s-au bazat pe
faptul ca prin exilul în insula Elba, Napoleon a fost eliminat din afacerile şi jocurile de interese din
Europa. Întoarcerea fulger a împăratului din insula Elba şi cele "100 de zile" de domnie presupuneau şi
vesteau prăbuşirea imperiului financiar Nathan Rothschild. Cu toată oroarea şi frica congenitală faţă de
război şi violenţa fizică, Rothschild a urmărit cu sufletul la gură bătălia de la Waterloo, ascuns într-un
adăpost din spatele armatei engleze. Când şi-a dat seama că Napoleon este învins a strigat: Casa
Rothschild a câştigat bătălia. A gonit la Bruxelles şi de aici la Ostande fără să sufle o vorbă despre
Waterloo, plătind preţuri exorbitante pentru trăsură şi cai. Cu toată furtuna care bântuia Marea Nordului
şi Strâmtoarea Dover, plătind 2 000 de franci unui pescar, acesta a înfruntat marea dezlănţuită
executând traversada la bordul cuterului său. Rothschild a gonit la Londra şi la 20 iunie 1815 şi-a luat
locul la bursă, fiind singurul deţinător al ştirii despre victoria aliaţilor la Waterloo. Printr-o operaţie
banditească de bursă - a vândut masiv efectele sale, preţurile s-au prăbuşit, financiarii au intrat în
panică, bursa a fost inundată cu efecte ale datoriei publice engleze ca în cazul unui dezastru militar,
efecte cumpărate de agenţii lui Rothschild care, de fapt, cumpăraseră şi valorile stăpânului lor. Zilele de
20 şi 21 iunie au umplut seifurile bancherului cu efecte. Vestea victoriei de la Waterloo a adus-o un
curier în seara zilei de 21 iunie. Rothschild câştigase însă 10 milioane de lire sterline, în timp ce
francezii, englezii şi prusienii sângeraseră din belşug pe câmpul de luptă, inamicul imperiului financiar
al lui Rothschild, Napoleon, era un fugar, Anglia şi Prusia învingătoare trebuiau să-şi plătească
datoriile către Rothschild, datorii rotunjite cu dobânzile aferente.
După Waterloo, Franţa stăpânită direct de evreime a mers din dezastru în dezastru. Războiul francogerman
din 1870-1871 şi dezastrul Franţei sunt rezultatul politicii guvernului iudaizat al lui Cremieux.
În vreme ce germanii au avut patrioţi ca Bismarck şi Moltke care şi-au fixat ca ideal unificarea
Germaniei printr-un plan unic politic, economic şi militar, francezii ruinaţi de liberalismul francmasonic,
de interesele centrifuge ale orleaniştilor, republicanilor şi bonapartiştilor au refuzat orice
credite pentru armată, ca şi reorganizarea ei impusă de modernizarea armamentului. Lozincile
masonice să nu transformăm Franţa într-o cazarmă35, fariseismul planurilor de economii bugetare pe
seama armatei, dogmele pacifiste, dezinformarea făcută de presa controlată de iudeo-francmasonerie
care califica pericolul prusian drept un pericol imaginar, lansarea programului masonic sa renunţăm
sistematic la război şi să devenim exclusiv o mare naţiune a păcii a costat Franţa invazia Alsaciei - prin
pierderea bătăliilor de la Wisemburg şi Froeschviller; pierderea Lorenei în bătăliile de la Forbach,
Borny, Rezonville, Saint-Privat cu asediul Parisului, ocuparea Franţei, zeci de mii de morţi; o cumplită
tragedie naţională. Sub presiunea presei şi a parlamentarilor iudei sau iudaizaţi, ministrul de război
mareşalul Le'Boeuf a scăzut cu 10 000 efectivele de recruţi şi a dezarmat fortificaţiile, dând ordin ca
tunurile să fie conservate în remize "ca să evite deteriorarea afetelor din cauza ploilor şi a soarelui", în
vreme ce parlamentul a redus cu 32 milioane de franci bugetul cerut de ministerul de război pentru
terminarea fortificaţiilor din est - adică 110 milioane de franci. Toate astea sub lozincile masonice a
"sentimentelor" frăţeşti faţă de marele popor german. Marele popor german sub mâna "cancelarului de
fier" colonel de cuirasieri albi, prinţul Otto von Bismarck-Schoenhausen şi a unuia din cei mai reputaţi
militari ai Prusiei, mareşalul conte von Moltke, deopotrivă teoretician şi practician al ştiinţei şi artei
militare care adaptase la condiţiile timpului său principiile napoleoniene, repurtase victorii succesive în
războaiele cu Danemarca şi Imperiul habsburgic, bătălia de la Sadowa câştigată strălucit de prusieni
alarmând Europa, dar foarte puţin Franţa masonizată. Moltke şeful Statului Major General a pus în
slujba artei militare mijloacele noi de comunicaţii, căile ferate şi telegraful, făurind în acelaşi timp un
corp ofiţeresc de elită, cu un înalt nivel de cunoştinţe teoretice şi o bună practică în conducerea
trupelor, animat de idealul făuririi Germaniei unite. Meritul principal al lui Moltke a fost pregătirea din
timp de pace a războiului împotriva Franţei până în cele mai mici amănunte. În acelaşi timp echipa
iudeo-masonică germană n-a putut destabiliza Prusia, aşa cum Cremieux şi oculta condusă de el a
făcut-o cu Franţa. Insist asupra acestui moment istoric european pentru asemănarea lui cu două
momente din istoria României: pierderile teritoriale din 1940 şi lovitura de stat din 1989 în care
iudeocraţia şi iudeo-masoneria au jucat cam aceleaşi roluri ca şi în Franţa dezastrului de la Sedan - 2
septembrie 1870 - capitulare care l-a costat tronul pe Napoleon al III-lea.
Am afirmat că pentru a subordona Franţa, iudeo-masoneria a demolat şi destabilizat armata
franceză, mai corect, conducerea acesteia. Masonizarea armatei franceze a constituit unul din
obiectivele principale ale iudaismului internaţional. Dau două exemple grăitoare: cazul Dreyfus şi
subordonarea totală a generalului Andre faţă de Marele Orient. Căpitanul Alfred Dreyfus, evreu
alsacian a fost dovedit de contraspionajul francez ca spion în slujba Germaniei, filmul recent al
cinematografiei iudaice inspirat din acest caz de înaltă trădare mistificând cu neruşinare adevărul
istoric. În decembrie 1894 căpitanul a fost condamnat de justiţia militară. Iudeo-masoneria s-a pus în
mişcare pentru a-l elibera. Franţa era atât de subordonată finanţei iudaice încât au fost schimbaţi şapte
miniştri de război, procesul a fost revizuit de două ori, s-au comis abuzuri şi ilegalităţi în lanţ şi s-a
ajuns acolo unde a ordonat Cahalul şi francmasoneria. Trădătorul a fost eliberat şi reabilitat, iar
guvernul proiudeu Waldeck-Rousseau şi Combes au pornit prigoana împotriva congregaţiilor religioase
şi a ofiţerilor patrioţi care denunţau matrapazlâcurile masoneriei. Pusă în pericol, masoneria a cocoţat
în postul de ministru de război un general incapabil şi slugă preaplecată: Andre. Acest general a început
"purificarea" armatei franceze de ofiţerii patrioţi, capul de listă fiind unul din ofiţerii de elită ai
timpului, care făcea parte din Marele Stat Major, colonelul de Castelman. Un amănunt suplimentar:
colonelul de Castelman şi-a pierdut toţi fiii în primul război mondial, ajuns general şi-a condus marea
unitate ce comanda din victorie în victorie nemurindu-se în istoria acelui război. Purificarea masonică a
armatei franceze a avut loc pe o perioadă de 20 de ani, din 1894 în 1914, ea a adus în fruntea oştirii
nulităţi militare care făceau parte din francmasonerie, seamănă cu "purificarea" făcută radical de Stalin,
Armatei Roşii prin asasinarea celor 32 000 de generali şi ofiţeri superiori în chiar preajma celui de al
doilea război mondial, cu "purificarea" bestială a Armatei Române după cel de al doilea război mondial
de către cahalul iudeo-kominternist condus de Ana Pauker şi, se pare, cu "purificarea" de după lovitura
de stat din decembrie 1989. Acest Andre "purifică" Statul Major cu o furie iudaică atât de revoltătoare
încât generalissimul Janot şi şeful Statului Major, generalul Dellane îşi dau demisia în semn de protest.
Prin directorul său de cabinet, generalul Percin, francmason, lacheul iudeilor, Andre stabileşte legătura
cu Marele Orient. Secretarul acestuia Vadecard centraliza toate fişele ofiţerilor care frecventau biserica,
aveau puncte de vedere clare în afacerea Dreyfus şi atitudini ferme, patriotice. Fişele erau trimise de
lojile provinciale. Identic cu metodele aplicate în Armata Română postbelică după instalarea
politrucilor şi a conducerii politice exercitată de străini ca Walter Neulander sau Kostyal. Clasatorului
de fişe, ajuns general prin francmasonerie, Percin, i s-a luat comanda în timpul războiului, pentru
incapacitate. Ajutat de doi ofiţeri masoni, căpitanii Mollin şi Targe, Percin a supus controlului lojilor
întregul corp ofiţeresc al Franţei36. Situaţie umilitoare şi degradantă pentru armata franceză; situaţie
periculoasă pentru Franţa, câmp larg de abuzuri la avansări, la stabilirea comandanţilor şi la conducerea
misiunilor militare peste hotare, unde cuvântul hotărâtor îl avea Vadecard, secretarul Marelui Orient şi
nu forurile militare. Dezastrele pricinuite de comandanţii francmasoni incapabili, sutele de mii de
soldaţi francezi morţi în urma unor acţiuni acefale, pericolul care ameninţa Franţa, au trezit guvernul şi
comandamentul care i-au chemat la comandă pe ofiţerii proscrişi de Vadecard: Foch, Petain, Lyautey,
de Castelman, Mengin, de Mand'huy. Desigur, mareşalul Joffre a fost mason. Şi corsarul Surcouf a fost
mason. Asta nu demonstrează decât faptul că Franţa a devenit încă din secolul al XVII-lea o sucursală a
masoneriei, când zic Franţa, nu înţeleg poporul francez ci vârfurile financiare, economice şi politice.
Iată care era în 1913, cu un an înainte de declanşarea primului război mondial de către oculta
internaţională, părerea lui Isaak Blumchen, evreu galiţian naturalizat francez despre patria adoptivă şi
forţa iudaică atotputernică acolo... Franţa este astăzi spada şi scutul lui Israel... Şi parafrazându-l în
batjocură pe Regele Soare: ...L'etat cest nous, les Israelites... Putem să punem pe picior de război 4
milioane de francezi care să apere speculaţiile noastre internaţionale, să acoperim marile noastre
creanţe, să dezrobim pe fraţii oprimaţi, să realizăm politica noastră naţională... Poporul francez este o
vită uşor de tuns, docil la bici, muncitor, econom, umil faţă de stăpânii săi, productiv peste ce se putea
aştepta de la Pământul Făgăduinţei... În sfârşit, poporul evreu este stăpânul Franţei37.
Intr-o şedinţă a Consiliului de stat Napoleon a spus: ...Nimeni nu se plânge de protestanţi şi de
catolici, pe când toţi se plâng de evrei. Aceasta provine din faptul că răul pe care-l fac evreii nu
provine de la indivizi, ci din însăşi constituţiunea acestui popor. Ei sunt nişte lăcuste şi omizi care
pustiesc Franţa...38
Slăbită după eforturile materiale şi jertfele umane date în primul război mondial, Franţa a devenit
sclava finanţei şi a administraţiei iudaice. Învăţământul, Şcoala Normală Superioară, Politehnica,
Sorbonna, Colegiul Franţei, devin unelte ale iudaizării. Evreii înfiinţează ECOLE DES HAUTES
ETUDES SOCIALES avându-i în frunte pe conaţionalii Theodore Reinach şi Bernard; iar în consiliul de
direcţie alţi 7 evrei. Levy Bruhl decerne premiile la Sorbonna, Joseph Reinach este vicepreşedintele
comisiei armatei, o parte din armamentul greu este comandat uzinelor Levy-Commentry, băncile
Dreyfus şi Rothschild controlează economia şi partidele. La Paris, în jurul statuii lui Ludovic al XIVlea
toate casele de comerţ erau evreieşti, comitetul de direcţie al societăţii comercianţilor şi
industriaşilor tot evreiesc, consilierii comerţului exterior: evrei, prin 1938 din medicii clandestini şi
provocatori de avorturi, 95% erau evrei. Iudaizarea Franţei interbelice tinde spre absolut în timpul cât
evreul Leon Blum a format guvernul în 1938 având miniştri evrei şi 53 de evrei ataşaţi de cabinet.
Consecinţele iudaizării Franţei au dus la tragedia naţionala din iunie 1940 39.
Încheiem cu un citat din acelaşi Isaak Blumchen: ...Dumnezeu ne-a dat Franţei pentru a face din ea
pământ de belşug şi pe francezi ca să facem din ei sclavi. Voinţa lui Iehova s-a împlinit. Numele lui fie
binecuvântat... Suntem rasa superioară!40
• GERMANIA
În volumul MEMOIRES du CHANCELIER PRINCE DE BULOW (tome premier 1897-1902)
Paris - Librairie Pion - publicat în 1930 după originalul în germană apărut în editura Ullstein, la pagina
10, viitorul cancelar al Germaniei wilhelmiene, care-a fost ambasador şi în România înainte de primul
război mondial, reproduce o maximă favorită a prinţului de Hohenlohe, cancelarul căruia i-a succedat
(Bismarck fiind în dizgraţia kaizerului la reşedinţa sa din Friderichrache (1897): Sunt trei puteri a
căror ostilitate este stânjenitoare pentru oricare om politic: iezuiţii, francmasonii şi evreii41. Cum
francmasoneria este o invenţie evreiască, ar rămâne după bătrânul cancelar, două puteri stânjenitoare
pentru politicienii sfârşitului de secol XIX: iezuiţii (catolicismul în general) şi evreii. Germania
cumplitelor tulburări postbelice cu începere din anii 1918-1920 ilustrează din plin această afirmaţie în
ceea ce-i priveşte pe evrei. Unul din germanii care a analizat în profunzime lucrarea iudeo-masoneriei
pusă în slujba distrugerii Germaniei ca stat naţional, unitar, a fost mareşalul Ludendorff care a publicat
la München în 1927 un volumaş de 96 de pagini cu următorul titlu în traducere românească:
Desfiinţarea francmasoneriei prin destăinuirea secretelor ei, volumaş unde înserează şi următoarea
afirmaţie: toţi francmasonii sunt lacheii evreilor. Ludendorff precizează rolul defetist al masonilor
iudei în timpul primului război mondial şi în tulburările postbelice, identic cu rolul evreimii ruse în
revoluţia bolşevică. Stăpânii primelor burse la Berlin, Frankfurt şi Hamburg au fost evreii. Asta n-a
radicalizat poporul german, de o altă factură psiho-morală decât cel francez. Poporul german ordonat,
iubitor de linişte socială, subordonat conştient marilor idealuri naţionale a fost apreciat greşit de iudeomasonerie
care l-a tratat după aceeaşi reţetă ca pe francezi. Dacă în Franţa iudeo-masoneria a cucerit
finanţele, economia, a demolat şcoala naţională şi armata, în Germania sfârşitului de secol XIX şi a
primelor decenii din secolul XX acţiunea de iudaizare s-a izbit de o reacţie puternică a germanului de
rând, fapt care a dezlănţuit asupra acestei ţări tirul încrucişat al mass-mediei iudaizate din Europa şi
SUA. Nimeni nu mai crede astăzi că primul război mondial s-a declanşat în urma atentatului de la
Sarajevo. Prăbuşirea Germaniei wilhelmiene, marea dramă a războiului care a devastat şi îndoliat
căminele germane sunt în bună măsură opera iudeo-masoneriei care planificase o revoluţie "proletară"
condusă de evrei în Germania şi Rusia, ca o primă treaptă pe calea realizării Republicii Universale. Iată
cum arăta conducerea Germaniei postbelice în vremea haosului "revoluţionar". Ministerul de Stat a fost
înlocuit cu un Cabinet compus din 6 înalţi funcţionari. Din cei şase, doi erau evrei şi deţineau
ministerele cheie: Haase controla afacerile externe şi Landsberg ansamblul Cabinetului. Ajutorul lui
Haase a fost un evreu-ceh Kautsky care în 1918 n-a avut nici măcar cetăţenia germană. Filiera
"externelor" mai cuprindea pe evreii Cohn şi Herfeld. Ministrul de finanţe era evreul Schiffer avându-l
de ajutor pe consângeanul său Bernstein. Secretar de stat la interne - evreul Preuss; ajutor evreul dr.
Freund. Reprezentantul guvernului pentru presă, evreul Fritz Max Cohen - fost corespondent al ziarului
Frankfurten Zeitung la Copenhaga, în Prusia, Cabinetul era de asemenea dominat de evrei: la Justiţie -
Rosenfeld. La Interne: Hirsch. Ministrul Tezaurului: Simon. Subalternii lui Rosenfeld de la Justiţie,
aproape în totalitate evrei. Directorul Educaţiei, evreul Furtran. Ajutor evreul Arndt. Directorul
Oficiului Colonial: Meyer-Gerhard. Departamentul Artelor: Kastenberg, Departamentul
Aprovizionărilor de război: Wurm. Departamentul aprovizionărilor civile evreii prof. dr. Hirsch,
consilier dr. Stafhagen 42.
Iată şi bravul comitet al soldaţilor, după moda din Rusia iudeo-bolşevică: în frunte evreul Cohen cu
ajutoarele lui, evrei vajnici: Stern, Herz, Lowenberg, Frankel, Israellowicz, Lambenheim, Seligsohn,
Katzestein, Laufenberg, Heimann, Schlesinger, Merz şi Weyl43.
Mai departe! Seful poliţiei din Berlin: Ernst - evreu; La Frankfurt evreul Sirizheimer; la Munchen -
Steiner; în Essen - Levy. Preşedintele Bavariei - evreul Eisner, avându-l la Finanţe pe Jaffe, la Comerţ
şi Industrie -Brentano. În guvernul Saxoniei: Lipsinsky şi Schwartz; în cel din Wurtemberg:
Thalhairher şi Heimann; în Hessa: evreul Fulda. În delegaţia germană pentru pace un roi de "experţi" şi
"consilieri" evrei: Max Warburg, dr. von Strauss, Merton, Oskar Oppenheimer, dr. Jaffe, Bernstein,
Rathenau, Wassermann, Mendelsohn-Bartholdi44.
O analiza atentă a felului în care iudeo-masoneria germană a acaparat presa antebelică şi imediat
postbelică întrebuinţând-o ca pe un mijloc principal de destabilizare a poporului german şi a maselor
soldăţeşti, cu deosebire o analiză a ziarelor Berliner Tageblat, Munchner Neuester Nachrichten şi
Franckfurter Zeitung, toate conduse de evrei, va stabili că ele au pus în practică planul socialistanarhiştilor
iudei de a nimici statul german, ca pe ruinele lui să se ridice statul proletar condus de
evreime. Dacă acestei analize îi adăugăm faptul că prin acapararea alimentelor şi a tuturor produselor
de uz curent, prin dosirea lor şi apoi prin specularea lor sângeroasă pe piaţa neagră, comercianţii şi
financiarii evrei au jefuit la sânge poporul german; dacă ţinem cont de declaraţiile lui Stroebel, citez:
Eu susţin în mod sincer ca o victorie deplină nu ar fi în interesul social-democraţilor, şi la toate acestea
corelăm acapararea posturilor cheie din ministerele cheie: interne, război, finanţe, educaţie-cultură-arte,
comerţ şi industrie, externe, putem aprecia lucid, fără să aplicăm schemele şi sloganele iudeomasonice,
reacţia naţională a poporului german, al cărui exponent a fost Hitler; naţional-socialismul
fiind o doctrină politică antidot la imperialismul suprastatal iudaic. O doctrină rasistă germană care s-a
opus rasismului iudaic gata să transforme Germania într-o colonie evreiască. Victoria naţionalsocialismului
în Germania, anihilarea iudeo-bolşevismului, purificarea aparatului de stat ocupat în
proporţie de 80% de evrei a făcut din Germania obiectivul principal al iudeo-masoneriei mondiale. A
papagalici la infinit lozincile primitive lansate de propaganda evreiască fără a analiza în profunzime
cauzele care au determinat naşterea naţional-socialismului este o greşeală grosolană, la fel ca greşeala
grosolană care se face în aprecierea îngustă a fenomenului legionar din România.
Din această foarte sumară analiză a încercării iudeo-masoneriei de a subordona Germania aşa cum a
făcut-o cu Franţa, din eşecul ei, din evoluţia interbelică a raporturilor dintre statele naţionale şi imperiul
suprastatal iudaic pe cale de a se naşte având drept cadru organizatoric Societatea Naţiunilor, se
configurează într-o schiţă explicită evoluţiile care au condus la cel de-al doilea război mondial, la
triumful iudeocraţiei mondiale, la consolidarea ei post-belică şi la criza fundamentală prin care trece
după victoria obţinută în războiul rece purtat o jumătate de secol împotriva statelor naţionale socialiste
din Europa de Est. Victorie parţială şi, deocamdată, nesemnificativă.
Se pot aprecia Germania interbelică şi naţional-socialismul ca factori de reacţie ai naţionalului la
agresiunea totalitaristă a imperialismului iudeu şi de menţinere a echilibrului european. Desigur că aşa
zisele democraţii occidentale ar fi dispărut dacă ramura iudaică însărcinată de Sanhedrinul mondial ar fi
reuşit să ducă până la capăt iudeo-bolşevizarea Germaniei, după ce iudeo-bolşevizase Rusia şi Ungaria.
Capitolul IUDAIZAREA EUROPEI nu poate fi înţeles pe deplin decât dacă cititorul reia textele
cuprinse în capitolul VOCAŢIA IMPERIALISTĂ şi DOCTRINA IMPERIALISTĂ, confruntându-le
cu punerea lor în aplicare de către iudaism în diferitele ţări europene. În aprilie 1919, George Pitter
Wilson scria în revista englezească THE GLOBE. Citez: Bolşevismul reprezintă deposedarea
naţiunilor creştine într-o asemenea măsură încât nici un capital nu va mai rămâne în mâinile
creştinilor, pentru ca toţi jidovii să poată ţine lumea în mâna lor şi să domnească oriunde vor voi 45.
Cu acest citat trecem la:
• RUSIA
Vor sări în sus, vor blestema, vor tuna şi fulgera, mă vor acoperi cu ocări toţi corifeii marii revoluţii
proletare din Octombrie, care, ca şi revoluţia franceză, au fost în esenţa lor două sângeroase afaceri
evreieşti, două etape istorice din planul strategic pe termen lung al înfăptuirii Republicii Universale
conduse de evreime. Ca şi Revoluţia franceză, revoluţia din Rusia a avut ca bază economică, socială şi
politică un complex de factori de care se ocupă istoria coafată şi machiată după necesităţi conjuncturale
în ateliere academice cu titluri pompoase menite să ţină loc de argumente. Complex de factori explozivi
speculaţi abil de evreime în dauna tragică a poporului rus. Să privim organizarea revoluţiei din Rusia
profan, cu totul neacademic, folosind alte documente decât cele îndeobşte cunoscute. Iată unul dintre
ele:
Stokholm, 21 septembrie 1917Deci Warburg, mare bancher şi evreu-german, îi cadoriseşte lui Troţky-Bronştein evreu-rus o mare
D-lui Rafael Scholan,
Iubite tovarăşe: - Banca, M. Warburg, a dat un acont pentru întreprinderea tovarăşului Troţky
după primirea unei telegrame de la preşedintele sindicatului Rhein-Westphalien. Un avocat, probabil
dl. Kestroff a obţinut muniţiuni şi a organizat transportul lor, în acelaşi timp cu al banilor... lui i se va
preda suma cerută de tovarăşul Troţky.
Salutări frăţeşti!
Furstenberg46
sumă de bani şi muniţiuni în vederea "întreprinderii" din Rusia. Fac abstracţie de istoria criminală a
francmasoneriei ruseşti, de lojile crescute ca ciupercile după ploaie în vremea Ecaterinei cea Mare
(1762-1796) de implicarea lor în asasinate politice, adică de o istorie ocultă cutremurătoare începând cu
asasinarea ţarului Pavel I la 11/23 martie 1801, ştrangulat de francmasonii generalul-adjutant
Argamacov, colonelul-prinţ Iaşvil şi contele Platon Subov. Evreul Leon Deutsch a tipărit în 1924
cartea: Die Rolle der Juden in der russischen Revolution47. Reţin pe lângă rolul esenţial al evreilor şi
faptul că Gregor Peretz reprezentant al evreimii în mişcarea decembristă a obţinut promisiunea decembriştilor
de a da drepturi egale evreilor, după răsturnarea ţarismului. Contenciosul ţarism-iudeo-francmasoneria
rusească şi europeană este atât de încărcat încât ar fi nevoie de câteva volume spre a-l
cuprinde. Reţin pentru cititori că Rusia datorită înapoierii sale de tip feudal şi al sistemului de guvernare
autocrat, a fost aleasă încă din vremea lui Nicolae I ca obiectiv principal al lojilor europene; iar
ţarul care nimicise revoluţia ungară a franc-masonilor Kossuth, Bethlen, Klapka, Turr şi Puski (1848) a
fost condamnat la moarte de lojile anarhiste şi otrăvit de către medicul său evreu Mandell. Acelaşi ţar a
refuzat ofertele de împrumut ale lui Rothschild şi a dus o politică dură împotriva evreimii poloneze - de
fapt galiţiene - care a trecut clandestin, în proporţie de masă în Moldova, invadând oraşele, târgurile şi
satele. Aceleaşi loji anarhiste din Bruxelles, Paris şi Zurich, nemulţumite de emanciparea Rusiei sub
Alexandru al II-lea, instruiesc tineri intelectuali evrei din Rusia în anarhism, atentate, terorism şi în...
conducerea muncitorimii. Alexandru al II-lea, inteligent, cult şi progresist stricase prin reformele sale
planurile francmasoneriei anarhiste. A fost condamnat la moarte de aşa-zisul comitet revoluţionar din
Londra în 1876, planul asasinatului fiind întocmit de evreii Liebermann, Goldemberg şi Zuckermann.
Atentatul feroviar din 1879 n-a reuşit, unul din terorişti, Hartmann, a fugit în Franţa. Cerându-i-se
extrădarea, francmasonii francezi stăpâni acolo l-au trecut în Anglia, unde a fost primit cu onoruri în
loja "Filadelfilor". O evreică, Hesia Helfmann îl ucide cu o bombă artizanală - semnificativ - după ce
iniţiase o nouă reformă progresistă - crearea unei reprezentanţe naţionale consultative.
Capitalul financiar evreiesc stăpânea Rusia cu începere de la Războiul Crimeii. Între 1869-1883
datoriile Rusiei faţă de băncile evreieşti au crescut de la 1,9 miliarde ruble la 3,2 miliarde. Alexandru al
III-lea s-a constituit în ţinta evreimii ruse fanatizată de ură. De la blestemele rituale în sinagogi, la seria
de atentate în lanţ, ţarul a fost supus tuturor manoperelor anarhiste de compromitere şi lichidare fizică.
A fost otrăvit la Livadia, lângă Ialta, de medicul evreu Zaharin. Comandantul garnizoanei Moscova,
generalul Trepov a fost asasinat de evreica Vera Sasulici, ministrul de interne Sipiaghin a fost asasinat
de evreul Bogalepov; Stolîpin, primul-ministru, un reformator conservator cu o viziune largă în
problema ţărănească, inamic al războiului împotriva Germaniei, a fost asasinat în teatrul din Kiev de
evreul Mordkov Herşcovici-Bogrov la l septembrie 1911. Reiese limpede din această succesiune de
asasinate comise de anarhiştii evrei asupra ţarilor şi conducătorilor Rusiei că ţara fusese aleasă drept
teritoriu şi leagăn al revoluţiei universale. Nenorocirea a fost că Rusia s-a lăsat condusă de străini şi că
abia spre sfârşitul vieţii lui Stalin, acesta a dezevreizat parţial uriaşul aparat de partid şi de stat evreiesc
care a aruncat Rusia în marasmul iudeo-comunismului. închei această mult prea sumară trecere în
revistă a rădăcinilor iudeo-masonice a "marii revoluţii din octombrie", citându-l pe un prieten apropiat
al părintelui comunismului, evreul Karl Marx, la 17 noiembrie 1845 devenit membru al lojei anarhiste
Le Socialiste din Bruxelles. Prietenul se numeşte Baruch Levy şi transcriu din ceea ce a publicat în
Revue de Paris, 1835, II pag. 574: Poporul evreiesc, în totalitatea sa, va fi Mesia el singur pentru sine.
Dominaţia sa asupra lumii va fi realizată prin unirea celorlalte rase umane, prin înlăturarea
frontierelor şi a monarhiilor care sunt pavăza particularismului (n.n. citeşte naţionalismului) şi prin
înfiinţarea unei rebeliuni mondiale care va da pretutindeni drepturi civile evreilor. În această nouă
organizare, fiii lui Israel, care de pe acum sunt răspândiţi pe întreaga suprafaţă a globului, vor fi fără
vreo rezistenţă, pretutindeni elementul conducător, mai ales dacă le reuşeşte să subordoneze masele
muncitoreşti conducerii câtorva evrei. Guvernele naţiunilor care constituie republica mondială vor
ajunge toate uşor pe mâna evreilor, cu ajutorul biruinţei proletariatului. Proprietatea particulară va
putea fi atunci oprimată prin guvernele de rasă evreiască, care vor administra pretutindeni averea publică.
Astfel se va îndeplini promisiunea talmudului, că evreii, când va veni vremea lui Mesia, vor avea
cheile pentru bunurile tuturor naţiunilor pământului.
Primul război mondial, mai ales intrarea Rusiei în război împotriva Germaniei (contrar voinţei
ţarului Nicolae al II-lea) a fost opera iudeo-masoneriei care bazându-se pe anarhiile preconizate a
planificat bolşevizarea Rusiei, Germaniei şi a Imperiului Austro-ungar. Închidem paranteza. Ne
întoarcem la ajutorul dat de finanţa internaţională iudaică evreilor din Rusia pentru bolşevizarea ţării şi
instaurarea dictaturii proletariatului, de fapt a iudaismului internaţional, un prim pas pe calea dictaturii
universale.
Leon de Poncis a scris şi tipărit o carte interesantă tradusă în germană sub titlul: Hinter der Kulissen
der Revolution. Berlin 1929, în care găsim în partea a doua la pagina 32 şi următoarele un raport al
şefului serviciului de informaţii francez din Washington pe care îl reproduc parţial:
7-618-6Reţeaua internaţională a financiarilor evrei îl sponsorizase pe Troţky-Bronştein via Stockhholm.
Marelui Stat Major al Armatei
Np. 912-SR2, Biroul II
...În luna februarie 1916, s-a aflat pentru prima dată că se pregătea o revoluţie în Rusia.
Următoarele personalităţi şi societăţi participaseră la această operă distructivă:
1. Iakob Schiff, evreu
2. Kuchn, Loeb et Cie - bancă evreiască sub direcţiunea evreului Jakob Schiff, Felix Warburg,
evreu; Otto Kahn, evreu, Martimer Schiff, evreu
3. Guggenheim
4. Max Breitung
5. Ziarul FORWARD din New York
Spaţiul nu ne permite să extindem relatările asupra tuturor braţelor uriaşei caracatiţe iudeo-masonice
care se încolăcise pe trupul Rusiei vlăguite de război. Deci, din Statele Unite, din Anglia şi Franţa
reţeau iudaică îşi concentrase forţele pentru a face din Rusia baza revoluţiei universale. John Clayton,
corespondent special, în THE CHICAGO TRIBUNE, citez: Troţky conduce pe radicalii jidovi spre
stăpânirea lumii. Bolşevismul este numai un instrument pentru acest plan48.
Gazete şi mari reviste ale vremii, printre ele numesc şi THE CRISTIAN SCIENCE MONITOR49,
dezvăluie adevărata faţă, adevăraţii conducători şi adevăratele scopuri ale revoluţiei bolşevice din
Rusia. Troţky a fost instruit şi finanţat de mafia iudaică din Statele Unite, fiind eliberat din închisoarea
Halifax la intervenţia guvernului dominat de evrei. Să ne lămurim în continuare folosind surse
neacademice. Revista evreiască CRONICLE - Londra - 191950... în faptul că aşa de mulţi evrei sunt
bolşevici, în faptul ca idealurile bolşevismului în multe puncte conforme cu cele mai înalte idealuri ale
iudaismului. Tot în CRONICLE -1920, scriitorul evreu Israel Zangwill îl amestecă pe Troţky-Bronştein
printre evreii care au ocupat posturi înalte în guvernele britanic şi cel bolşevic unguresc, făcând elogiul
rasei semite: care a produs un Beaconsfield, un Reading, un Montagu, un Klotz, un Kurt Eisner, un
Troţky... Alt scriitor evreu, Bernard Lazare... Evreul ia parte la revoluţiuni şi el participă la ele într-u
atât întru-cât el este un evreu, sau mai corect, într-u atât întru-cât el rămâne un evreu... Rabinul Judah
Leon Magnes în JEWISH FORUM - februarie 1919 New York: ...evreul devine în Germania un Marx
şi un Lassale, un Hans şi un EdwardBernstein; în Austria el devine un Victor Adler şi un Friedrich
Adler; în Rusia un Troţky... Revista rusească SPRE MOSCOVA, septembrie 1919: poporul evreu
constituie adevăratul proletariat, adevărata "internaţională" care nu are ţară. Kohan în gazeta
COMUNISTUL 51 din aprilie 1919 (n.n. am tradus numirea gazetelor): ..Fară exageraţiune trebuie sa
se ştie că marea revoluţie socială rusească a fost întradevâr înfăptuită cu mâinile evreilor. Ar fi fost
oare în stare masele ignorante şi asuprite ale lucrătorilor şi ţăranilor ruşi să scuture jugul
burghezimei prin ele înşile. Nu au fost tocmai evreii care au condus proletariatul rusesc spre aurora
Internaţionalei şi nu numai că l-a condus, dar chiar conduc acum cauza sovietelor care rămâne în
mâinile lor sănătoase? Noi putem fi liniştiţi atâta timp cât comanda supremă a Armatei Roşii se afla în
mâinile tovarăşului Leon Troţky. Este adevărat că nu există evrei când este vorba de combatanţi, dar
în comitete şi organizaţiunîle sovietelor, ca comisari, evreii conduc în mod vitejesc, masele
proletariatului rusesc la victorie. Nu este nelogic faptul ca în timpul alegerilor pentru toate
instituţiunile sovietelor, evreii au reuşit cu o majoritate copleşitoare... Lacrimile evreieşti vor reieşi
din aceasta îmbrăcate în picături de sânge...
Dacă Kohan explică limpede şi cu dispreţ că masele poporului rus nu erau în stare să înfăptuiască
revoluţia fără a fi conduse de evrei, el izbucneşte într-o sinistră profeţie criminală: "lacrimile evreieşti
vor ieşi din revoluţie îmbrăcate în picături de sânge"...52 Rusia şi Ucraina au fost teatrul unor
progromuri crâncene împotriva exploatatorilor evrei. Revoltele populare, căzăcimea au masacrat la
răstimpuri pe cârciumarii şi negustorii evrei care sugeau staniţele, satele şi oraşele ruseşti şi ucrainene.
Guvernele ţării au reprimat iudeo-masoneria şi iudeo-anarhia. De aici ura de moarte a evreilor ruşi
împotriva ruşilor şi a statului lor naţional. De aici crimele în masă împotriva poporului rus şi ucrainean,
începând de la vârf până la mujicul de rând. Acesta este tâlcul sângeros, criminal şi monstruos al
citatului din Kohan. Teribilele CEKA şi GPU sunt invenţii diabolice ale iudeilor, conduse de iudei,
având drept scop exterminarea fizică a tuturor inamicilor revoluţiei iudaice din Rusia.
RUSIA MARTIRĂ. Ura străveche a iudeilor împotriva creştinilor sintetizată în PROTOCOALE,
ura evreimii ruse împotriva marelui popor rus şi fraza prea puţin criptică a acelui Kohan talmudic
pomenit mai sus s-au tradus în realitate prin transformările fostului imperiu ţarist într-un imens abator
uman al creştinilor şi musulmanilor, în care au fost asasinaţi prin torturi bestiale milioane de oameni,
alte milioane luând calea lagărelor de exterminare fiind supuse celor mai crâncene metode de
dezumanizare. Deocamdată câteva motivaţii "teoretice". Unul din cei mai bestiali călăi, M. I. Lazis în
cartea DOI ANI DE LUPTĂ PE FRONTUL INTERN - Editura de Stat - Moscova 1920: "Noi nu
luptăm împotriva unei persoane individuale. Noi distrugem o clasă. Nu căutaţi în motivarea sentinţei,
vreo dovadă că acuzatul ar fi combătut prin cuvinte sau fapte puterea sovietică. Cea dintâi întrebare
pe care o punem noi acuzatului este, care este clasa căreia îi aparţine, care este profesia şi originea
lui. Aceeaşi întrebare hotărăşte soarta lui. Iată sensul teroarei roşii". Se exceptează rabinii şi evreii de
orice profesie. Câteva cifre pentru perioada 1917-1923 după Sovoski: TRINITATEA ROŞIE, 1931,
pag. 278. Au fost executaţi: 25 episcopi, l 215 preoţi, 6 075 profesori, 8 800 medici, 54 850 ofiţeri, 260
000 soldaţi, 10 500 poliţişti, 40 000 jandarmi, 19 850 funcţionari, 344 250 alţi intelectuali, 815 000
ţărani, 192 000 muncitori, în principal au fost lovite instituţiile naţionale fundamentale: şcoala, biserica,
armata şi clasa de bază a statului rus, ţărănimea. Nu a fost distrusă nici o sinagogă, împotriva preoţimii
creştine s-a dezlănţuit cea mai sălbatecă represiune, punându-se în aplicare cerinţele
PROTOCOALELOR. Conform ziarului francez LE MATIN din 26 august 1927, până la acea dată
numărul episcopilor asasinaţi s-a ridicat la 31, iar al preoţilor la 1550. Mitropolitul Vladimir al
Kievului a fost torturat în altar spre a mărturisi unde ţine tezaurul. Apoi, legat de coada unui cal, a fost
târât în galop pe străzile oraşului, după care legat de un stâlp de telegraf a fost ars de viu, primind
moarte de martir. Mitropolitul Veniamin al Petrogradului a fost târât prin oraş, legat de un automobil,
după care a fost stropit cu gaz, legat de poarta unei clopotniţe şi i s-a dat foc. Pe episcopul de Tobolsk,
Hermoghen 1-au martirizat, legându-l de cârma unui vapor. A murit îngheţat. Arhiepiscopul de Perm,
Andronic, după tortură, a fost îngropat de viu. Lista se poate lungi cu martirizarea episcopilor de
Astrahan, Belogorod, Cernicov şi a altor înalţi ierarhi ruşi şi ortodocşi. Nici un rabin n-a fost ucis. Nici
o singură sinagogă n-a fost tranformată în magazie, în grajd, în depozit aşa cum au fost transformate
mii şi mii de biserici creştine şi moschei musulmane, unele operă de artă orientală văzute de mine la
Samarkand şi Buhara, la Duşanbe şi Taşkent în stare de semiruină.
În Rusia iudeo-bolşevică s-au pus în practică dezideratele PROTOCOALELOR după cum urmează:
Protocol 4: .... trebuie să subminăm credinţa, să smulgem din mintea creştinilor adevăratele
principii despre Dumnezeu şi spirit şi sa înlocuim aceste concepţii prin calcule matematice si pofte
materiale.
Protocol 5: .... Când vom priva masele de credinţa lor în Dumnezeu, autoritatea stăpânirii va fi
târâtă în şanţ unde va deveni proprietate publică şi noi vom pune mâna pe ea.
Protocol 14:... Când vom deveni stăpâni vom privi ca indezirabilă existenţa oricărei religii afară de
a noastră proprie, proclamând un singur Dumnezeu de care este legată soarta noastră de popor ales...
Pentru aceste motive noi trebuie să distrugem toate celelalte religii.
Numărul victimelor iudeo-bolşevismului din Rusia martiră între anii 1917-1940 se ridică la
milioane de oameni. 99% din aceştia, creştini. În loc de concluzie, citez din Apelul Ligii Evreieşti
Internaţionale - Secţia Petrograd, găsit asupra comisarului de batalion Zender din trupele roşii care invadaseră Estonia.
... Fii ai lui Israel! Se apropie ceasul victoriei noastre definitive. Suntem în ajunul stăpânirii"DICTATURA IUDAICĂ". Până după al doilea război mondial, spre sfârşitul vieţii lui Stalin,
noastre mondiale. Ceea ce am văzut până acum doar în vis, a devenit acum o realitate. Acum câtva
timp eram slabi şi neputincioşi. Astăzi ne înălţăm cu mândrie capetele, căci lumea a fost clintită din
temelii...
Rusia, apoi U.R.S.S.-ul au fost conduse în mod dictatorial şi terorist de către evrei care au ocupat în
mod majoritar, câteodată cu majoritatea absolută, toate instituţiile noului stat. La congresul bolşevicilor
din august 1917, prezidiul a fost compus de trei ruşi, l georgian de origine maternă incertă - Stalin - şi 6
evrei. La şedinţa decisivă a comitetului central din 23 octombrie 1917 au luat parte: Ulianov -
Ziderblum zis Lenin, evreu pe jumătate; Svedlov - evreu; Leon Braunstein zis Troţky - evreu;
Apfelbaum zis Zinoviev - evreu; Rosenfeld zis Kamenev - evreu; Dugajvili zis Stalin - georgian, pe
linie maternă evreu; sau osetin, Uriţki - evreu; Dzerjinski - polonez; Kolontay - evreu; Babnov - rus
pentru coloratură. Iată cine a dispus de soarta Rusiei. Organul represiv, înspâimântătoarea CEKA
(comisia extraordinară pentru combaterea contrarevoluţiei, a speculei ilicite şi a sabotajului) a fost
patronată de polonezul sadic Dzerjinski, având conducerea formată în exclusivitate din evrei; adjunctul
lui Dzerjinski, evreul Sachs; în celelalte funcţii evreii Uriţki, Josilevici, Iagoda - Jehudo; Messing,
Unschlicht, Moghilevski, Artusov, Katznelson, Triliser, Kogan, Breslau.
Baia de sânge, rusesc, ucrainean, belarus, tributul cumplit dat de popoarele mahomedane se înscriu
în dosarele acestei instituţii iudaice care plăteşte ruşilor cu vârf şi îndesat marginalizarea de veacuri a
evreilor khazari.
Alte nume din conducerea fostei Uniuni Sovietice arhicunoscute în epocă: Gubelmann zis
Iaroslawski; Epstein zis Iakovlev; Finkelstein-Wallach zis Litvinov; Kalmanovici (preşedinte Banca de
Stat); Rosengoltz (comisar al aprovizionării) şi desigur Lazăr Moiseevici Kaganovici, cel mai puternic
reprezentant al iudaismului despre care ziarul TOG din New-York din care a reprodus ziarul evreiesc
MOMENT - Varşovia nr. 260 B din 19 noiembrie 1934 scria: Reţineţi numele şi întipăriţi-l în memoria
voastră: Lazăr Moiseevici! El e un om mare acest Lazăr Moiseevici - el va stăpâni odată împărăţia
ţarilor. Au fost patru fraţi şi trei surori Kaganovici. Toţi au funcţii de primă importanţă în partid şi în
stat. Fiica lui Lazăr Moiseevici - Roiza, a fost un fel de soţie a lui Stalin, care îl avea medic personal pe
talmudistul Weissbrod. Este semnificativă lista evreilor din comisariatul poporului pentru finanţe spre
sfârşitul perioadei antebelice: Goldenberg, Seidlin, Rifkin, Kogolman, Kogan, Lichtenstein, Ris,
Smucler, Sifman. Controlul politic şi administrativ al Armatei Roşii a fost în epocă 99% în mâinile
evreilor. Comisari politici: Moscova, Weissmann zis Veclicev; Caucazul de Nord, Ghermanovici;
Extremul Orient, Aaronstamm; la 28 noiembrie 1935 sunt numiţi comisari de corp de armată:
Grunberg, Gruber, Horoş şi comisari divizionari: Bargher, Bauser, Seldovici, Rabinovici, Pismanic,
Weineross. Evoluţia înaintării evreilor la posturile cheie din Armata Roşie şi la gradele şi comenzile
supreme sunt urmărite cu atenţie de evreimea internaţională şi mai ales de cea din Statele Unite.
Exemplu: ziaristul evreu Segal în revista lojei masonice B'NAI B'RITH din Cincinnati; nr. 10/1935:
...Comandanţii de armată evrei generalul Rapaport şi generalul Ţeitlin au fost decoraţi cu ordinul
Lenin, suprema decoraţie a Uniunii Sovietice. Nu vrem să ne delectăm cu onorurile militare ale
evreilor, dar imaginaţia noastră ia în seamă cu plăcere anumite posibilităţi care rezultă din faptul că
doi generali evrei excelenţi fac parte din armata rusă54 (n.a. citiţi cu atenţie ultima parte a frazei).
Dictatura iudaică s-a manifestat sângeros faţă de toate clasele sociale. A atins limitele monstruosului
faţă de ţărănimea înstărită, aşa-zişii culaci: Statul major al distrugerii culacilor, cel care a elaborat
şi directiva din care reproduc câteva fragmente, a fost compus din Lazăr Moiseevici Kaganovici şi
colaboratorul lui, Baumann. Executantul planului: Iagoda - Herşel Iehuda. Între 1929-1930 sunt
distruse 5 milioane de gospodării ţărăneşti. Peste satul rusesc, peste staniţele căzâceşti se revarsă ura de
veacuri a khazarilor mozaici. Numai 5 membri de familie să fi fost, înseamnă că iudeii bolşevici au
asasinat, deportat sau distrus 25 de milioane de ţărani aparţinând masei vitale a poporului rus.
Declanşarea pogromului împotriva ţăranilor este făcută de Stalin la 27 decembrie 1929 într-un
discurs când a spus: "în ultimul timp am trecut de la politica limitării tendinţelor exploatatoare ale
culăcimii, la politica lichidării culacilor ca clasă socială. În cartea sa Bauern unter dem Sowjetstern
apărută în Blut und Boden - Verlag, Goslar prof. dr. K. Michael scrie că s-au constituit trei categorii de
culaci şi că metodele de lichidare a clasei sunt cuprinse în circulara concepută de Kaganovici.
Citez: ...din prima categorie trebuie să facă parte toţi culacii cunoscuţi ca fiind contrarevoluţionari
clandestini. Toţi cei care fac parte din această categorie vor fi arestaţi imediat şi împuşcaţi, din
ordinul autorităţilor executive locale, fără a se întreba forurile centrale. Această măsură va avea loc
fără şovăire, căci misiunea sa este de a preveni încercările de revoltă ale culacilor şi de a se priva
răscoalele de conducătorii lor probabili acolo unde vor izbucni ele...55
Din cea de a doua categorie făceau parte culacii care angajau simbriaşi. Acestora li se confisca
pământul, casa şi acareturile, ei şi familiile lor erau exilaţi în regiunile nordice la muncă silnică. Zice
circulara: ...la construcţia şoselelor în Taiga, lucrări de terasament, muncă silvică, muncă în mine. A
treia grupă, culacii care nu fac parte din primele două. Li se confiscă averea, casa, obiectele casnice şi
sunt alungaţi din raion. Au voie să ia o pereche de cisme şi un schimb de rufe. Se dă liber denunţului,
abuzului sadic, tâlhăriei, crimei în masă. Încep sinucideri în masă. Familii întregi sparg gheaţa râurilor
şi se aruncă în copci. Tripleta sângeroasă Kaganovici-Baumann-Iehuda exemplifică la superlativ esenţa
răzbunătoare a Talmudului şi a Protocoalelor.
Rusia iudeo-bolsevică a fost cea mai crâncenă experienţă iudaică din complexul de experienţe şi
tatonări pentru realizarea Republicii Universale prin distrugerea tuturor componentelor
NAŢIONALULUI. Cum nu facem aici procesul iudeo-bolşevismului şi al kominternismului, trecem la
o altă experienţă iudaică la fel de sălbatecă şi nimicitoare pe calea bolşevizării Europei care se numeşte:
• UNGARIA
La 2 martie 1919 Lenin-Ziderblum a convocat la Moscova un congres internaţional comunist-
bolşevic şi la 4 martie a luat fiinţă Internaţionala a III-a iudeo-bolşevică, prilej ca Lenin să declare:
Victoria revoluţiei proletare este sigură. Întemeierea republicii sovietice mondiale a început 56. Iudeobolşevicii
au încercat să invadeze Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, fără succes. În
Europa Centrală însă agentura iudeo-bolşevică a avut succes în Ungaria şi mai la nord-vest în Bavaria.
Nu facem istoricul Ungariei anului 1918, a francmasonilor în Cercul Galilei, a guvernării contelui
Mihali Karoly. Lovitura de stat iudeo-bolşevică din 31 octombrie 1918 pe lângă dezlănţuirea hoardelor
de asasini şi terorişti a avut un obiectiv precis: asasinarea patriotului şi omului de stat, contele Tisza
Istvan. Se ştie că încă de la 16 octombrie 1918 deputaţii evrei Keri Paul, Korvin Klein-Otto, dr. Laszlo
şi dr. Landler au ratat asasinarea lui Tisza, asasinul desemnat, evreul Lekai-Leitner lanos dând greş. La
31 octombrie contele Tisza este împuşcat acasă la el de către asasini conduşi de evreul Keri Paul. La 19
noiembrie sosesc de la Moscova doi evrei care se căliseră în misiuni de represalii, Aron Kohn zis Bela
Kun şi Szamuelyi Tibor care reorganizează partidul comunist. La 22 martie 1919 în Ungaria se
declanşează "teroarea roşie". Szamuelyi brăzdează Ungaria cu aşa-zisul tren al morţii. Două vagoane
Pulman de mare lux unde stă satrapul, două vagoane de clasă I pentru terorişti, două vagoane de clasa a
treia pentru victime. Un abator uman pe roţi. "Bandiţii lui Lenin" - hoarde de adolescenţi evrei ucid tot
ce nu aparţine unui anume proletariat. Dintre cei 32 de comisari ai republicii sovietice ungare, 25 sunt
evrei. Iată câteva nume: Kohn zis Kunsi; Lukazs (fiu de milionar); Diener Zoltan. Şi comisarii,
intitulaţi cinic "ai poporului": Gruenhaum zis Garhai; Bienstock zis Bostanzi; Rozenstenzk zis Ronai;
Weichselhaum zis Varga; Weinstein zis Vince; Eisenstein zis Moritz Erdely; Salzenberg zis Bela Vago
şi Bienstock zis Viro Bela. Teroarea iudeo-bolşevică durează 134 de zile, timp în care Aron Kohn zis
Bela Kun stoarce populaţia de 3 miliarde de coroane pe care le va trece mai ales în Austria. La
pavoazarea străzilor nu se admiteau pe lângă steagurile roşii decât steagurile alb-albastre ale sioniştilor.
Este de notat că primind asigurarea lui Lenin câ-l va sprijini cu Armata Roşie care va ataca România la
Nistru, Aron Kohn zis Bela Kun a dezlănţuit în noaptea de 19 spre 20 iulie 1919 atacul generalizat
împotriva Armatei Române aflată pe Tisa. Revenind, notăm schimbul de telegrame între guvernele
Rusiei iudeo-bolşevice şi Republicii Sfaturilor Ungare iudeo-bolşevice în urma cărora Starul Major al
Armatei Roşii ucrainene a planficat ofensiva împotriva României pe două direcţii: prin Bucovina spre a
face legătura cu armatele lui Aron Kohn şi peste Nistru spre a încercui forţele româneşti în Basarabia.
Replica Armatei Române a însemnat sfârşitul regimului iudeobolşevic în Ungaria, fuga lui Aron Kohn
la Moscova şi mai târziu lichidarea lui, fizică de către Stalin. Contraofensiva Armatei Române începută
la 24 iulie se sfârşeşte la 3 august 1919 când trupele româneşti au intrat în Budapesta, redând pacea
Ungariei martirizată de bandele sângeroase ale lui Aron Kohn zis Bela Kun.
DIN NOU GERMANIA: Pe ruinele Germaniei wilhelmiene gruparea marxistă Spartakusbund se
transformă în ianuarie 1919 în partid comunist. La Berlin, în Germania centrală, în Ruhr şi în
Braunschweig au loc tulburări sociale. Munchenul şi împrejurimile lui cad sub stăpânirea iudeobolşevicilor
conduşi de evreii Ernst Toller, Levin, Levine-Nissen, Axelrod. Levin şi Levine-Nissen
erau şi membrii ai lojei "La steaua care răsare lângă Isar". Se dezlănţuie teroarea roşie la Munchen, în
1920 bandele de terorişti ai lui Max Hilz bântuie regiunea Vogthand. Iudeo-bolşevismul se
cramponează de Germania, aşa cum s-a cramponat de Rusia, punând semnul egalităţii între cele două
state, fără să ia în considerare stadiul diferit de dezvoltare economică, socială şi culturală. Reacţia
poporului german este naţional-socialismul. Am mai spus-o. După cum reacţia în Ungaria este
horthysmul.
IUDAIZAREA STATELOR UNITE ALE AMERICII –
NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL
Am afirmat că fenomenul evreiesc ca fenomen suprastatal internaţionalist, nu poate fi analizat decât
global. Iudaizarea Europei a fost interdependentă şi conjugată în timp cu iudaizarea Statelor Unite.
Fenomenul s-a dezvoltat în proporţie geometrică în Statele Unite şi în proporţie aritmetică în Europa.
Cauza principală a acestei deosebiri în viteza de propagare a iudaismului pe cele două continente, ca şi
deosebirea de escaladare a evreimii la toate dimensiunile şi ierarhiile financiar-economice, politice,
sociale, culturale şi propagandistice stă în deosebirea radicală a structurilor statelor europene faţă de
statele americane. Europa este continentul multirasial al statelor naţionale care şi-au edificat structuri
socio-politice, economice şi culturale specifice tendinţelor interne şi valorilor unei etnii bine
consolidate vreme de milenii într-un spaţiu geografic perfect delimitat, fapt care a dat naştere unor
popoare şi naţiuni politice cu istorii specifice, cu limbi, obiceiuri, credinţe, morale, culturi şi arte
originale, cu mecanisme de semnificare specifice şi originale care prescriu un fel de regulă conduită în
Spania ibero-arabă să zicem şi alte reguli de conduită în Norvegia vikingilor sau la geto-daci. Pe
măsură ce popoarele europene au devenit naţiuni politice şi-au creat sisteme de valori care le-au
orientat opţiunile şi deciziile politice având ca element social, dinamic şi revelator apărarea şi
promovarea NAŢIONALULUI. NAŢIUNILE POLITICE au devenit imense laboratoare de creativitate
istorică. Unul din rezultatele principale ale acestei creativităţi este PATRIOTISMUL, formă superioară
de apărare şi conservare a naţiunii, bun spiritual şi moştenire istorică de suprema valoare morală,
însumând de la zestrea mitologică până la cea religioasă întregul sistem de valori al naţiunii respective.
Europa s-a prezentat imperialismului sionist ca o structură de celule vitale, ca un ţesut dens de nuclee
de creativitate politică, economică, socială, culturală, spirituală, de valorificare intensivă a zestrei
naţionale în graniţele naţionale şi pe teritoriul specific care a influenţat prin datele lui fundamentale, de
la peisaj la climă, de la bogăţiile solului şi subsolului la numărul de zile însorite dintr-un an, la floră şi
faună, a influenţat în mod original şi specific naţiunea, celula vitală respectivă. Una este arta gotică,
alta cea bizantină. Exemplele ar coborî discuţia în sfera didacticismului. Alcătuite, dezvoltate şi consolidate
prin munca, creaţia şi jertfele sutelor de generaţii, naţiunile Europei se constituie în tot atâtea
fortăreţe, cu atât mai greu de cucerit cu cât majoritatea populaţiei statului respectiv se ocupă cu
agricultura fiind legată de pământ şi de mitologia respectivă, în uriaşul laborator al naţiunilor la nivel
multisecular s-au diversificat funcţiile acestora, s-au asimilat experienţe proprii zonale şi continentale şi
întregul complex sistemic s-a valorizat dialectic prin lupta dintre vechi şi nou, momentului unităţii
contrariilor, deci al echilibrului, urmându-i în mod dialectic, momentul dezechilibrului. Aici cititorul
este obligat să aprecieze că o NAŢIUNE alcătuieşte un SISTEM, adică un ansamblu de elemente aflate
în interdependenţă şi interacţiune, cu proprietăţi specifice şi funcţii proprii. Privită sistemic, deci ca un
sistem, NAŢIUNEA se caracterizează prin câteva proprietăţi principale cum ar fi: integralitatea - adică
apartenenţa componentelor la ansamblu.(clasele şi păturile sociale, instituţiile fundamentale, reţeaua
transporturilor, a comunicaţiilor, industria, agricultura, comerţul, sistemul bancar-financiar);
autoreglarea deci capacitatea sistemului de a-şi autocorecta efectele perturbatoare; autoorganizarea
adică posibilitatea sistemului de a reveni de la o stare de dezechilibru; ierarhizarea, ceea ce înseamnă
că poate conţine părţile sale componente şi dacă hotărăşte, poate intra în componenţa altui sistem
superior cum ar fi o alianţă multinaţională, să zicem.
Cu cât NAŢIUNEA ca sistem constituie un tot integrat al elementelor şi subsistemelor sale, cu o
interconexiune activă, puternică şi fluentă a acestora, cu atât ea se prezintă ca o unitate cu o structură
solidă care dinamizează însuşirile şi activează legile sistemului. Pentru evreime, prin excelenţă factor
nedefinit ca SISTEM NAŢIONAL, ci ca SISTEM INTERNAŢIONAL, SUPRASTATAL, caracterizat
doar printr-o religie comună şi prin posesiunea finanţelor suprastatale, supranaţionale, NAŢIONALUL
constituie inamicul cel mai puternic care barează drumul spre realizarea Republicii Universale.
Am văzut cum atacând din interior câteva Sisteme Naţionale din Europa, iudaismul a încercat să
transforme continentul într-un sistem supranaţional dominat de evreime. Obstacolul principal după
iudaizarea Occidentului l-au constituit statele naţionale socialiste din Europa de Est aflate sub scutul
militar al Uniunii Sovietice.
Al treilea război mondial declarat de iudeocraţia mondială cu centrul de putere în Statele Unite a
câştigat câteva bătălii împotriva blocului socialist al statelor naţionale din Est, fără însă să câştige şi
războiul. Dimpotrivă...
La argumentele de mai sus se adaugă faptul că în toată Europa, mai ales în evul mediu, minorităţile
evreieşti din statele feudale au avut un regim restrictiv nu atât din motive religioase, cât mai ales din
motive economice şi politice, majoritatea cămătarilor, a negustorilor, a speculanţilor în toate domeniile
aparţinând comunităţilor evreieşti care au creat un fenomen de respingere din partea maselor autohtone.
In unele state naţionale din Europa s-au declanşat fie persecuţii şi expulzări în masă, ca în Spania medievală,
fie pogromuri spontane ca în Rusia ţaristă, atunci când specula şi cămătăria evreiască revolta
populaţia unei anumite zone, sau când autorităţile luau măsuri represive împotriva anarhiştilor şi
teroriştilor evrei, ca în Rusia ultimei jumătăţi a secolului trecut. Vreme de sute de ani s-a cimentat în
statele naţionale din Europa o anumită viziune asupra evreimii, defavorabilă acesteia din punct de
vedere religios, spiritual şi filozofic. Europa catolică, ortodoxă şi protestantă a respins mozaismul
sectar, habotnic şi rasist. Statele naţionale europene s-au dezvoltat clădindu-şi civilizaţiile pe muncă
productivă în agricultură şi mai târziu în industrie. Comunităţile evreieşti s-au dezvoltat şi îmbogăţit pe
comercializarea şi specularea muncii productive a popoarelor pe teritoriile cărora s-au aşezat,
constituind de la început cadrul unei formaţiuni suprastatale, neasimilându-se, nestabilind nici un fel de
legături spirituale de continuitate istorică sau de solidaritate cu popoarele respective.
Relaţia evreilor cu Statele Unite este exact la polul opus celei cu Europa. Rezultat al unei emigraţii
europene masive alcătuind un conglomerat de etnii, religii, limbi, culturi, obiceiuri care au intrat în
interdependenţe unificatoare fără structuri statale consolidate, fără o religie de stat, coloniile din Lumea
Nouă au fost deschise penetrării capitalului evreiesc, fără oprelişti. Ne reamintim că prima colonizare
masivă au făcut-o englezii care între 1607-1733 au format 13 colonii; că aceste colonii protejate şi
ajutate de Anglia au luptat cu stabilimentele franceze din Canada şi Louisiana şi că abia între 1775-
1783 prin războiul de independenţă purtat împotriva Angliei, cele 13 colonii au constituit Statele Unite
ale Arnericii sub preşedinţia lui George Washington care a deschis era preşedinţilor francmasoni.
Emigraţia europeană şi mondială spre America de Nord a cuprins şi loturi masive de evrei care au
întâlnit o societate în formare, neconsolidată, deschisă, având toate datele spre a putea fi subordonată
economic capitalului financiar şi politic celor care posedau acest capital financiar. Nu facem aici
istoricul emigraţiei evreieşti în Statele Unite începând cu fuga evreimii braziliene la New York unde
guverna olandezul Peter Stuyvesant care le-a interzis intrarea în servicii publice şi să deschidă prăvălii.
Mituind, corupând, infiltrându-se evreii au făcut din New York-ul interzis de Stuyvesant, cel mai
puternic centru evreiesc din lume.
El este numit de evrei Noul Ierusalim iar S.U.A., Ţara Făgăduinţei prezisă de profeţi. În 50 de ani
comunitatea evreiască din S.U.A. a crescut de la 50 000 de suflete la 3 300 000. Începând cu teatrul şi
terminând cu domeniul bancar-financiar, majoritatea industriilor şi a comerţului aparţine evreilor. Tot
evreii stăpânesc cinematografia, audio-vizualul şi presa scrisă. Iudaizarea statului american şi
subordonarea lui intereselor iudaismului internaţional începe odată cu înfiinţarea lojei masonice
exclusiv iudaice B'naiB'rith la New York în 1843, care în 1921 avea peste un milion de membri şi 726
de lojii răspândite în toată lumea, Terra fiind împărţită în 11 districte. Spre sfârşitul secolului trecut şi
începând cu secolul XX, B'nai B'rith a dictat politica internă şi externă a S.U.A. preşedintele Clinton
fiind emanaţia evreimii americane, principalii lui colaboratori politici şi privaţi fiind evrei. Doi dintre
preşedinţii Statelor Unite aflaţi la conducerile acestora în două momente cheie ale istoriei mondiale,
primul şi al doilea război mondial: Wilson şi Roosevelt au fost francmasoni supuşi lojei B'nai B'rith şi
Alianţei Universale Israelite, Roosevelt însăşi fiind evreu şi reprezentând interesele puternicului centru
de presiune al evreimii new-yorkeze. Dacă până la 1843 evreimea , din S.U.A., s-a mulţumit să
cucerească sistemul economic de vârf al S.U.A., de prin 1870 a trecut la cucerirea posturilor cheie din
administraţie. La început indirect, odată cu Wilson direct, prin numiri de evrei în posturi cheie ca acel
Morgentau cu misiuni identice emisarilor evreo-americani din ultimele trei administraţii, însărcinaţi cu
construirea cadrului juridic, economic şi politic al Republicii Universale. Morgentau a fost numit
ambasador în Turcia, apoi în Mexic, a fost trimis ca intermediar în conflictul turco-armean, apoi
Wilson l-a trimis în chip de anchetator în aşa zisa problemă a pogromurilor din Polonia împotriva
evreilor. Odată cu Wilson şi prin intermediul lui Wilson, centrul de putere iudaic din S.U.A.
dobândeşte statut de arbitru internaţional şi dirijează politica externă a S.U.A. funcţie de interesele şi
strategiile Alianţei Universale Israelite. Exemplul cel mai tipic este crearea şi susţinerea necondiţionată
a statului Israel, ca şi raporturile de subordonare ale S.U.A. faţă de acesta; ca să nu amintim
deocamdată de construirea Ligii Naţiunilor (autor Wilson) şi a Statelor Unite ale Europei, operă la care
trudeşte din greu iudeocraţia internaţională spre a elimina inamicul principal care blochează drumul
spre Republica Universală: Statele Naţionale Europene şi Asiatice. Un scriitor filosemit Wernert
Sombart în cartea EVREUL ŞI CAPITALISMUL MODERN scrie: ... Dacă America continuă să se
dezvolte în aceleaşi condiţiuni ca generaţia trecută, dacă statisticile imigrărilor şi proporţia naşterilor
la toate naţionalităţile rămâne aceeaşi, putem să ne imaginăm Statele Unite peste 50 de ani (n.a. asta
înseamnă deceniile 7 şi 8) sau 100 de ani ca o ţară locuită numai de slavi, negri şi jidovi, între care
jidovii vor ocupa natural situaţiunea de conducători ai vieţii economice57.
Câştigul de cauză al evreimii americane în concurenţa cu celelalte grupe etnice ale emigraţiei
europene, se datorează sprijinului financiar dat de conaţionali şi finanţa iudaică europeană, majoritatea
emigraţiei creştine fiind săracă sau aparţinând unei categorii sociale supusă în ţările de baştină
persecuţiilor politice sau religioase. Din start majoritatea emigraţiei evreieşti a acaparat principalele
mijloace financiar -bancare, pe când emigraţia creştină, săracă, a trebuit să-şi clădească bunăstarea
muncind din greu, vreme de câteva generaţii, fie în teritorii virgine, fie în ateliere şi fabrici. Statisticile
americane îi indică pe evrei ca pe stăpânii a 70% din clădirile şi afacerile americane. Tot Wernert
Sombart în aceeaşi lucrare: ...eu susţin aserţiunea mea că Statele Unite (mai mult poate ca oricare
ţara) este plină până la creştet de spirit jidovesc. Acest fapt este recunoscut de cele mai multe cercuri,
mai cu seamă de acelea care sunt mai în măsură de a forma o opiniune asupra acestui subiect... Faţă
de acest lucru nu este oare nici o justificare pentru părerea că Statele Unite datorează însăşi existenţa
lor jidovilor? Şi dacă este aşa, noi putem afirma cu atât mai mult că influenţa jidovească a făcut
Statele Unite ceea ce ele sunt, adică americane. Deoarece ceea ce noi numim americanism nu este
altceva decât, daca se poate zice astfel, spiritul jidovesc rafinat58.
Louis D. Brendeis în Justiţia Curţii Supreme a Statelor Unite, citez: ... Să ne organizam, să neSe ştie că în Statele Unite francmasoneria a făcut progrese repezi la vârful piramidei sociale. Avem
organizam, să ne organizam până ce fiecare jidov se va găsi deasupra... ZIONISM pag. 113 -114..,59
obiceiul de a spune greşit că demnitarul este francmason, în loc să spunem că X este demnitar pentru că
În 1930, Casian defineşte francmasoneria după cum urmează:... O asociaţie de societăţi secreteeste francmason. Scriitorul Eduard Drumont despre francmasonerie: ...Pentru cel care nu se pătrunde
de ideea că francmasoneria nu este decât o luptă inventată de evrei pentru a cuceri lumea şi a-şi
realiza vechiul lor vis de dominaţie universală, francmasoneria rămâne o enigmă de neînţeles.
suprapuse care urmăreşte ca prin distrugerea civilizaţiei creştine ariene actuale şi înlocuirea ei cu o
civilizaţie naţionalistă atee, având ştiinţa şi raţiunea drept religie, să stabilească dominaţiunea
universală a rasei semite61.
Nu pot face un inventar de definiţii; dar din suma documentării reiese limpede că francmasoneria,
gradele, anul ei calendaristic, anumite ritualuri şi simbolistica ei sunt în totalitate ebraice. Pe lângă
capitalul financiar, evreimea stăpâneşte Statele Unite şi prin francmasonerie. Primul preşedinte al
Statelor Unite, George Washington, a fost francmason. Francmasoni au fost şi preşedinţii Taft, Wilson,
Hoover, F.D. Roosevelt, Truman, Johnson, Gerald Ford. Cel mai puternic dintre ei, F.D. Roosevelt, a
cedat experimentului comunist, frate al francmasoneriei, popoarele Europei de Est. în revista
L'EXPRES nr. 214 din 9 ianuarie 1992 sub titlul FRANCMASONII şi CUCERIREA ESTULUI se
scrie: ...Principiile fundamentale ale comunismului sunt principiile francmasoneriei, iar fenomenul
comunist nu este altceva decât aplicarea pe teren a ideilor pe care francmasoneria le-a formulat timp
îndelungat în tainiţele lojelor.
Din Statele Unite a plecat Troţki cu recomandări speciale şi tot de acolo, de la marii capitalişti
evrei, i-au venit ajutoare masive în bani spre a pune în practică teoriile masonului Karl Marx, comunismul,
primul pas spre Republica Universală. Spre începutul celui de-al doilea război mondial evreii
din Statele Unite reprezentau 3,50% din totalul populaţiei, în schimb stăpâneau 70% din presă, 90% din
confecţiuni şi din comerţul cu blănuri, 50% din comerţul cu mobilă, teatrul le aparţinea, din 3 medici şi
2 avocaţi unul era evreu. Scriitorul Emil Ludvig (Kohn), într-un interviu din L'HUMANITE nu cu mult
înainte de a se sinucide: Noi suntem în Statele Unite o realitate. Din cele şase rase mai importante care
alcătuiesc nu numai populaţia, dar şi structura politică şi economică a Americii noi suntem una de
care se ţine seama... avem cuvânt hotărâtor în toate pulsaţiile de viaţă ale noului continent62.
Ziaristul evreu Isak Markosson, la un banchet dat de AMERICAN LUNCHEON CLUB în relatarea
ziarului belgian LA PATRIE: ... Războiul nu este decât o întreprindere de afaceri colosale. Fără noi
răscoalele nici nu s-ar putea face, fiindcă le-ar lipsi spiritul de organizare şi mijloacele financiare.
Pregătirea tehnică o facem noi, finanţarea războiului ne aparţine exclusiv, în trusturile de arme
deţinem 73%; în cele alimentare 67%; în consorţiile de echipament militar 92%; în materiale de drum
de fier, pe şantierele navale sau în uzinele de avioane de la 50% la 94%. Puterea noastră în aceste
trusturi - fără să vorbim de cele financiare fără de care nu se poate mişca nimic în lume - este de 87%
în medie în tot ce priveşte pregătirea şi susţinerea războaielor. ...Cu aceste arme în mână putem spune
că de soarta războaielor hotărâm noi şi, în consecinţă şi de destinele naţiunilor respective63.
O SISTEMATIZARE NECESARĂ. Nomazi din ţară în ţară, din imperiu în imperiu, din Chaldeea
în Egipt, în Asiria şi Persia, pretutindeni înrobiţi, batjocoriţi, huliţi şi izgoniţi din pricina spolierii la
care supuneau autohtonii, combinată cu dorinţa de a-i stăpâni politic, evreii s-au răspândit pe tot globul
atunci când Titus, Adrian şi Sever au încorporat imperiului roman patria lor biblică. Istorie tragică
începând cu 2 000 de ani înainte de Hristos.
In imperiul bizantin comunităţile evreieşti au trecut printr-un lung şir de persecuţii. Au cunoscut
liniştea în lumea musulmană, în imperiul german sunt cunoscute colonii evreieşti ocupându-se cu
comerţul pe la anul l 000. Când expulzaţi, când masacraţi în timpul Cruciadelor, când plătind taxe
speciale, când ghetoizaţi în condiţii inumane ca în acel Judengasse din Frankfurt, când declaraţi sclavi
perpetui cum a făcut-o Frederic al II-lea în 1231, evreii europeni au adunat o ură istorică împotriva
statelor naţionale. Matei Corvin i-a izgonit, Maria Tereza le-a interzis intrarea în Imperiul habsburgic,
abia sub Iosif al II-lea se emancipează prin Edictul de toleranţă din 1782. In Prusia câştigă emanciparea
la 1812. Abia în a doua jumătate a secolului trecut, după iudaizarea Franţei, dobândesc libertăţi civice
în statele germane.
In Franţa au trăit aceeaşi experienţă contradictorie, de la raporturi tolerante sub regii franci la
expulzări sub merovingieni; în Anglia lui Richard Inimă de Leu şi Ion Fără de Ţară sunt obligaţi să
poarte semne distinctive, comerţul le este îngrădit şi supus unei fiscalităţi excesive.
In 1264 sunt ucişi în masă de către poporenii sătui de jaful lor cămătăresc; cei scăpaţi sunt expulzaţi
în 1290. Prima sinagogă se ridică la Londra abia în 1701. In Peninsula Iberică cunosc teroarea înainte
de epoca hispano-musulmană, arabii îi tolerează şi prosperă vreme de trei secole, după Reconquistă se
instaurează cenzura cărţilor ebraice, şi din 1391 călugărul Fernando Martinez îşi începe campania antiiudaică
urmată de masacre şi distrugerea unor comunităţi întregi. In timpul unirii Castiliei cu Aragonul
prin Ferdinand şi Isabela, evreii creştinaţi cu sila, marranii, dovediţi nesinceri, sunt arşi pe rug. La 30
martie 1492 Sfântul Oficiu emite edictul de prescriere generală, prin care li se confiscă avutul şi li se
interzice să ia cu ei aurul şi argintul. La 1497, Emanuel I expulzează din Portugalia aproape 300 000 de
evrei, iar în 1498 sunt expulzaţi din regatul Navarrei. Statele şi cetăţile italiene au primit refugiaţii din
Peninsula Iberică. In Polonia trăiesc în deplină libertate până sub Albert I, când sunt strânşi în ghetouri,
iar în 1498 sunt expulzaţi din Lituania. Secolele XVI şi XVII sunt benefice pentru evreimea financiară
din Polonia; dar la 1648 căzăcimea răsculată sub buzduganul hatmanului Bogdan Hmielniţki trece
comunităţile evreieşti prin foc şi sabie.
Am făcut această scurtă incursiune istorică spre a lămuri cauzele urii nutrite de evrei statelor
naţionale, în care, vreme de veacuri au suferit fie reperesiunea organizată a acestora pentru a-şi proteja
supuşii de specula cămătarilor, negustorilor şi cârciumarilor evrei; fie pogromurile populaţiilor din
anumite regiuni stoarse nemilos de către aceştia.
Reacţia comunităţilor evreieşti a fost organizarea, schimbul rapid de informaţii, dictatura vârfurilor
religioase şi financiare care au dirijat comunităţile cu mână de fier, capitalizarea finanţei, constituirea
organismelor iudaice suprastatale, iniţierea acţiunilor convergente pentru subordonarea guvernelor
naţionale, construirea cadrului mondial pentru instaurarea puterii iudaice suprastatale.
BIBLIOGRAFIE
1. Almanahul naţional iudeu pentru anul 5682 Buletinul anti-iudeo-masonic, vol.7-8 Bucureşti, 1930.
2-13. SCRIITORI EVREI, colecţia Pistorius, fără an. Denis Saurat. LITERATURĂ ŞI OCULTISM, ecl.
Rieder, Paris, 1929. ÎNFRUNTAREA JIDOVILOR, Neofit (Haham renegat), IAŞI, 1872.
14. Anastase N. Hâciu, EVREII ÎN ŢĂRILE ROMÂNEŞTI, pag. 550-551, Cartea Româneasca, 1943,
Bucureşti.
15. Theodor Herzl, UN STAT EVREIESC, apud JIDOVUL INTERNAŢIONAL -Problema Mondiala
Capitala, voi. I, culegere din revista americana THE DEARBORN INDEPENDENT - Bucureşti, 1927.
16. JIDOVUL INTERNATIONAL, pag. 82.
28
17-25. PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI, Roger Lamhelin - Paris, Editions Bernard
Grasset, 1933.
26. Giovanni Papini - GOG.
27. PROTOCOALELE.
28. Theodor Herzl, JIDOVUL INTERNAŢIONAL, pag. 72, 73.
29-30. Ibrahim Ben Daud, SEFERHA-KABBALAH, Cronici evreieşti medievale, ed. Naubauer I, 79;
Arthur Koestler, AL TREISPREZECELEA TRIB: KHAZARII, ed. Nagard, 1987, p.65-75.
31. JIDOVUL INTERNATIONAL, PAG. 89-90.
32. BULETINUL ANTI-IUDEO-MASON1C, voi. 3, pag. 103-107, Bucureşti, 1930.
33. Albert Malet, LES TEMPS MODERNES, Hachette, Paris, 1919, pag. 510-518.
34. Copin Albancelli, LA DRAME MACONNIQUE, La conspiration juive contre le mond chretien, ed.III,
1909.
35. A.N. Hâciu op. cit. pag. 550-551; BULETIN ANTI-IUDEO-MASON1C, nr. 12, 1930, pag. 347-348
36-40. Ibidem
41. MEMO1RES DU CHANCELIER PRINCE DE BULOW etc., vezi pag. 32, alineat 1.
42-44. JIDOVUL INTERNAŢIONAL, voi. I, pag. 24-32.
45. GEORGE PITTER WILSON, THE GLOBE, 1919, Londra.
46. JIDOVUL INTERNAŢIONAL, pag. 228-229 şi Bernard Lazare, L'antistautisme, Paris, ed. Chailleg,
fâiă an.
47. LEO DEUTSCH, DIE ROLLE DER JUDEN IN DER RUSSISCHEN REVOLUTION, Berlin, 1924.
48-50. JIDOVUL INTERNATIONAL. 51-52. COMUNISTUL, aprilie 1919, Moscova.
53. Johann von Leers, PRIMEJDIA MONDIALĂ, UNIUNEA SOVIETICA, 1943, Buchdruckerei Frickert
et. Co., Berlin.
54. JIDOVUL INTERNAŢIONAL.
55. Prof. dr. K. Michael, Bauern unter dem sowjetstern, Blut und Boden-Veriag, Goslar, fără an şi Johan
von Leers, op. cit.
56. V. I. Lenin, OPERE COMPLETE, vol. 38, ed. Politică, Bucureşti 1968, Mircea Muşat - Ion Ardeleanu,
DE LA STATUL GETO-DAC LA STATUL ROMÂN UNITAR, ed. Ştiinţifica Şi Enciclopedică, Bucureşti,
1983.
57-58. Vernert Sombart, EVREUL ŞI CAPITALISMUL MODERN, apud JIDOVUL INTERNAŢIONAL.
59. Louis D. Brandeis, JUSTIŢIA CURŢII SUPREME A STATELOR UNITE, Zionism pag. 113-114, apud
Jidovul internaţional
60. Eduard Drumond, LA FRANCE ENJUWIE.
61. Spovedania lui N.Casian fost francmason grd. 33 în Marea loja zisă naţională, Biblioteca Anti-Masonică
no.l, 1930 Bucureşti
62-63. JIDOVUL INTERNAŢIONAL.
29
NOUA ORDINE MONDIALĂ
DE LA LIGA NAŢIUNILOR LA STATELE UNITE ALE EUROPEI
(PREAMBUL)
Încă din zorii istoriei, atât în antichitate cât şi în feudalismul timpuriu s-a emis ideea federalizăriicomunităţilor umane şi a popoarelor. Marile imperii antice au fost expresia acestei gândiri federalizante
la nivelul de înţelegere a epocii respective izvorâte din stratificarea socială şi din interesele claselor
dominante. Acelaşi fenomen s-a petrecut din feudalismul timpuriu până-n epoca marilor imperii
coloniale contemporane, fenomen conţinând dialectic o înverşunată luptă a contrariilor dintre forţa
federalizantă şi interesele ei şi dorinţa de libertate a comunităţilor federalizate prin mijloace militare,
economice şi politice. Exemplele sunt la îndemâna fiecărui cititor. De la istoria imperiului roman şi a
tipului de stat federal sclavagist creat de acesta şi de cel macedonean creat de Alexandru Macedon la
istoria imperiilor bizantin şi arab; de la imperiul lui Carol cel Mare la imperiul spaniol; de la imperiul
britanic la cel otoman, de la cel ţarist la cel habsburgic, tipic pentru unul de tip federal, descoperim
două constante istorice fundamentale: una reprezentând interesul de dominaţie al unei minorităţi şi a
doua reprezentând interesele vitale ale unei majorităţi compuse dintr-o puzderie de entităţi etnice având
limbi, culturi, religii, structuri psihologice şi sociale, mentalităţi şi interese deosebite, care se opun legic
intereselor minorităţii dominante. Această lege fundamentală a istoriei a funcţionat implacabil,
dezintegrând imperiile, fie ele şi de tip federal, exemplul cel mai recent fiind cel dat de U.R.S.S.; ca să
nu mai vorbim de tragedia Iugoslaviei, stat multinaţional de tip federal. Din uriaşul laborator al
imperiilor prin procese subtile de dialectică istorică s-au separat şi individualizat, s-au structurat şi
dezvoltat popoare, societăţi şi naţiuni politice care şi-au asumat rolul de a-şi făuri destinele în cadrul
statelor naţionale.
Evreimea ca popor şi naţiune suprastatală folosind o gamă largă de mijloace cultural
propagandistice, organizatorice, financiar-economice, politice, unele oculte, altele uzuale, a preluat
ideea federalizării mondiale pusă în slujba şi sub dominaţia ei, din momentul în care şi-a câştigat
supremaţia în Statele Unite ale Americii şi în câteva state importante din Europa, întreaga gamă de
mijloace a fost aplicată simultan în zone geo-politice şi geo-economice fixate într-un plan strategic
general pe timp îndelungat, desfăşurarea lor operaţională fiind controlată riguros după ce Alianţa
Israelită Universală s-a lansat în politica mondială ca organ politic suprem al evreimii.
LUNA DE MIERE. IDEOLOGIE, DOCTRINA, PROPAGANDA!
Pentru a putea construi un suprastat, o Republică Universală este nevoie să se câştige la idee
adeziunea vârfurilor politice, financiar-economice, artistice, filozofice şi culturale ale naţiunilor; sau,
dacă acestea se dovedesc refractare, retranşante în sfera naţionalului; prin revoluţii să se manevreze
masele proletare. Conducerea suprastatală iudaică a folosit cele două variante în mod simultan, după
iudaizarea bazelor strategice: Franţa, Anglia şi Statele Unite. Ofensiva ideologică, doctrinară şi
propagandistică ia forme acute odată cu primii ani ai secolului XX, cu centrul de greutate pe
provocarea revoluţiei în Rusia ţaristă şi solidarizarea proletariatului european cu iudeo-bolşevismul. În
acelaşi timp se construieşte abil alternativa Păcii Internaţionale şi se lansează lozinca Noii Ordini
Internaţionale, fără a se preciza dacă această Nouă Ordine va fi comunistă sau capitalistă: aşteptându-se
rezultatele experienţei din Rusia. Folosesc ca îndreptar cronologic, cronologia lui Denis L. Cuddy,
30
publicată parţial în revista Europa, ca şi bibliografia dedicată Ligii Naţiunilor şi francmasoneriei
acestui secol.
In 1910, deci după primele seisme din Rusia, se înfiinţează în S.U.A. Fundaţia Carnegie pentru
Pacea Internaţională cu toate că în culisele politicii europene şi americane se puneau premisele
declanşării primului război mondial pentru reîmpărţirea coloniilor şi a sferelor de influenţă. Fundaţia
rezistă de 84 de ani, militează astăzi pentru un guvern mondial, are realaţii cu O.N.U.
1912. Un Edward Mandel House, consilier şi confident al marelui francmason Woodrow Wilson,
preşedinte al Statelor Unite, sub aparenţa unei cărţi de literatură (Philip Dru1: Administrator) lansează
ideea răsturnării guvernelor şi a înlocuirii cu regimuri socialiste. Acest Mandel House va fi omul lui
Wilson care va contribui la formarea Ligii Naţiunilor, prima formă organizatorică din cadrul larg
organizatoric al Republicii Universale.
1913. Preşedintele Woodrow Wilson în The New Freedom: De când am intrat în politică, mulţi
oameni mi-au încredinţat opiniile lor. Unii din cei mai importanţi oameni din S.U.A. se tem de ceva
sau de cineva. Ei ştiu ca există undeva o putere atât de organizată, atât de solidă, de atentă, de
concretă, universală, încât preferă să vorbească în şoaptă atunci când îşi exprimă dezaprobarea2.
Consider că mărturisirea lui Wilson, preşedinte al Statelor Unite, este cheia acestei cărţi. Deci, în
1913, Statele Unite erau la cheremul ocultei universale, celor mai importanţi oameni americani fiindule
teamă de a vorbi clar despre ea.
Din ce în ce mai evident, ziarişti, scriitori, politicieni, bancheri evrei sau aflaţi în subordinea
iudaismului, abordează şi construiesc ideologia Noii Ordini Universale. Wilson ca expresie politică a
ocultei iudaice lucrează la planificarea lumii postbelice din 1917, anul revoluţiei iudeo-bolşevice şi al
intrării S.U.A. în primul război mondial. Curioasă coincidenţă, menită să zdrobească Germania în Vest
spre a da mână liberă iudeo bolşevismului în Est, politică repetată fără nici o imaginaţie în al doilea
război mondial, când ieşirea S.U.A. din neutralitate a decis victoria iudeo bolşevismului în Europa şi a
comunismului în China, Coreea şi Vietnam, începând cu New York World3 din 1918, presa din Statele
Unite sprijină revoluţia iudeo bolşevică, nu se ridică întru apărarea drepturilor omului călcate sub
cizmoacele pline de sânge ale comisarilor iudei - asasinarea celor 5 milioane de culaci, a milioanelor de
ruşi o lasă rece, ba dimpotrivă un director al băncii FEDERAL RESERVE scrie în anul marilor
masacre din Rusia în ziarul sus citat: Rusia ne arată drumul spre mari şi impetuoase schimbări ale
lumii... mă bucur că se întâmplă aşa...4 Acelaşi "colonel" House care reorganizează Institutul de
Afaceri Internaţionale sub numele de Consiliul pentru Relaţii Externe, susţine la 15 decembrie 1922
ideea unui guvern mondial, pe care o actualizează în revista; FOREIGN AFFAIRS, Philip Ker care-şi
sfârşeşte pledoaria aşa: ... adevărata problemă este astăzi cea a unui guvern mondial5. Ofensiva
ideologic-propagandistică se desfăşoară pe planuri largi cu începere din 1928. Doctrinarii, ideologii,
filozofii, sociologii, esteticienii iudei sau în solda iudaismului încep să precizeze conceptul de Noua
Ordine Mondială. H. G. Wells, socialist fabian în THE OPEN CONSPIRACY: BLUE PRINTS FOR A
WORLD REVOLUTION: ... Lumea politică a Conspiraţiei Deschise trebuie să slăbească, să
încorporeze sau să înlăture guvernele existente ... va fi o religie mondială ... întreaga populaţie a lumii
să devină o nouă comunitate umană6.
1932. F.S. Marvin publică THE NEW WORLD ORDER, deci Noua Ordine Mondială în care spune
că Liga Naţiunilor este prima încercare de Noua Ordine Mondială.
1933. Apare Humanist Manifest, John Dewey face apel la o sinteză a tuturor religiilor şi la o ordine
economică socialistă şi cooperativizată. 1939 revista PEACE NEWS 8 din 19 mai publică Planuri
pentru o federaţie mondială democratică, nemilitară şi atotcuprinzătoare. 28 octombrie 1939, celebrul
în epocă John Foster Dulles propune public ca S.U.A. să conducă tranziţia, (să fim atenţi) spre o nouă
ordine de state mai puţin independente, suverane, strânse într-o ligă sau uniune federală.
Anii 1939-1945 cu tot războiul mondial care face ravagii pe glob sunt anii în care se esenţializează
doctrina şi ideologia Noii Ordini Mondiale - adică a Republicii Universale. Aşa cum revoluţiile
europene au dus la emanciparea socio-politică a evreimii, războaiele mondiale au dus la îndatorarea
statelor naţionale la Fondul Monetar Internaţional şi la subordonarea acestora intereselor guvernului
universal iudeu, punând premisele dominaţiei lui universale.
In 1939, Lionel Curtis publică un volum masiv de 985 de pagini: WORLD ORDER8 - Ordinea
Mondială în care preconizează organizarea lumii într-o comunitate de naţiuni, în 1940 H.G. Wells
revine cu THE NEW WORLD ORDER în care propune un stat mondial colectivist, o nouă ordine
mondială care să cuprindă şi democraţiile socialiste şi, din nou, atenţie, o recrutare universală pentru
muncă, încriminând individualismul naţionalist care este maladia lumii.
Hitler, Mussolini, Stalin propun şi ei modele ale unei Noi Ordini Mondiale şi, spre deosebire de
ideologii iudeo-americani care nu suflă o vorbă despre cei destinaţi să conducă acel guvern universal,
aceştia indică limpede pe conducătorii planificaţi.
Ca pretutindeni în natură, istoria omenirii cunoaşte "vârstele" fenomenelor socio-politice.
Fenomenul artificial al federalizării universale iniţiat de iudaism în cele două variante: iudeobolşevismul
şi iudeo-capitalismul s-a dezvoltat .concomitent în prima jumătate a secolului XX, într-o
intercomunicare şi interacţiune benefică pentru iniţiatori. Din 1920 până în 1945 marea finanţa
evreiască din S.U.A. şi Europa a susţinut revoluţia iudeo-bolşevică din Rusia, atât fianciar, cât şi
propagandistic. Referirile teoreticienilor occidentali ai Noii Ordini, mai ales a celor iudei americani se
fac şi se raportează la "socialism" şi "socializare universală". Este epoca propagandei internaţionale, a
internaţionalelor, a kominternului, a războiului civil spaniol, al doilea câmp de experienţe iudeocomuniste,
a revoluţiei comuniste chineze, coreene, vietnameze cu puternice tente naţionale - care se
îndepărtează de modele unice şi nu acceptă o conducere supefstatală, un centru unic de conducere.
Ajutorul american masiv dat Rusiei lui Stalin, ca şi distrugerea bazei logistice a Germaniei lui Hitler de
către aviaţia strategică anglo-americană, opera iudeului francmason F.D. Roosvelt au salvat iudaismul
mondial, iudeo bolşevismul din Rusia, precum şi revoluţiile naţional-comuniste din Asia.
Această etapă a unei luni de miere prelungită pe o jumătate de secol ia sfârşit în clipa când
iudeocraţia mondială îşi dă seama că toate speranţele de dominaţie universală printr-o revoluţie
proletară condusă de evrei, folosind Rusia ca forţă de izbire este o utopie, că în Rusia postbelică
comunismul se naţionalizează, că devine rusesc, că evreimea pierde controlul instituţiilor statului; ba
mai mult, că se naşte o reacţie anti-iudaică rusească şi începe, voalat, o nouă epocă de prigoana. Rolul
de superputere mondială însuşit de Rusia sovietică, expansiunea militaro-economică a acesteia pe tot
globul, folosirea ideologiei comuniste în interesul imperiului sovietic, aflat pe drumul unei rusificâri
masive, abolirea dominaţiei iudeo bolşevice în statele din Estul Europei, emanciparea lor economică,
ofensiva comunismului naţional din China, Coreea şi Vietnam au activat la superlativ varianta
capitalistă a Noii Ordini Mondiale, declarând război atipic Uniunii Sovietice şi aşa-zisului lagăr
socialist şi război tipic Chinei, Coreei de Nord şi Vietnamului. Desigur, campioana luptei
anticomuniste a fost iniţiatoarea comunismului mondial: iudeocraţia. Arma, forţa de şoc, a fost S.U.A.
şi mai puţin ţările Europei Occidentale încorporate în noile organisme internaţionaliste create de
iudeocraţie după al doilea război mondial.
DIVORŢUL. Cronologic, divorţul dintre comunism şi capitalism se produce în timpul celui de-al
doilea război mondial, când creaţia iudeo-bolşevismului, Rusia sovietică, devine o superputere conştientă
de forţa sa şi când mişcările comuniste din China, Coreea de Nord şi Vietnam întrunesc adeziunea
maselor, abolesc regimurile de tip feudal - colonial şi instaurează regimuri naţional-comuniste, lezând
direct interesele ocultei financiare care spre a-şi păstra privilegiile în Extremul Orient declanşează o
serie de războaie, unele sub flamura noului internaţionalism capitalist cu participarea simbolică a unor
state subordonate Statelor Unite, având ca forţă principală de izbire armata americană.
Încă din perioada deceniului 3 când lupta în Manciuria împotriva imperialismului japonez care
invadase Coreea, Kim U Sung sau Kim Ir Sen, tânăr comunist, a combătut stângismul comunist şi
ororile lui ca şi directivele aberante ale Internaţionalei comuniste, la fel ca una dintre cele mai
remarcabile personalităţi ale comunismului naţional din Asia, conducătorul mişcării de eliberare
naţională şi socială din Vietnam, Ho Şi Min. Naţionalizarea comunismului în Extremul Orient este una
din cele mai grele lovituri date ocultei internaţionale iudaice şi planurilor ei de dominaţie mondială.
Prin anii 1933 Kim Il Sung nega sovietul - formă iudeo bolşevică a Kahalului evreiesc, preconizând un
guvernământ revoluţionar popular.
Când conspiraţia iudeo bolşevică pierde puterea în Uniunea Sovietică, când evreimea este sortită
fixării într-un spaţiu geografic limitat, un fel de republică sovietică evreiască, de fapt un gheto mai
întins, când începe emigraţia în masă şi când apare disidenţa intelectualităţii evreieşti în Rusia,
iudeocraţia internaţională activează până la paroxism varianta internaţionalismului capitalist şi
declanşează războiul rece împotriva lagărului socialist, sincronizându-1 cu războaiele locale clasice pe
întreaga planetă, având drept scop oprirea influenţei sovietice, înlocuirea regimurilor prosovietice,
îngrădirea influenţei comunismului naţional, crearea de centre de putere proiudeocrate, precum Israelul,
întreaga strategie asezonată cu răscoale, lovituri de stat şi asasinate politice. Imediat după război
iudeocraţia creează şi finanţează o puzderie de ligi, asociaţii şi societăţi pacifiste, umanitariste, de
apărare a drepturilor omului cu caracter suprastatal, activând prin intermediul lor propaganda pentru un
guvern mondial, de data asta de factură capitalistă.
In 1947, Asociaţia americană pentru educaţie cheamă profesorii la: stabilirea unei adevărate ordini
mondiale, în care suveranitatea naţională să fie subordonată autorităţii mondiale9.
Federaliştii unei lumi unite vor guvern mondial în acelaşi an, 1947. Iudeocraţia îşi demască
planurile în PRELIMINARY DRAFT OF A WORLD CONSTITUTION în care Robert Hutchins,
Mortimer Adler, Rexford Tugwell concep o federalizare regională, preambulul federalizării mondiale şi
a guvernului mondial. Constituţia inventată de suporterii iudeocraţiei ar avea un "Consiliu Mondial", o
"Cameră a Gardienilor" însărcinată cu menţinerea ordinii mondiale, cere naţiunilor sâ-şi predea
armamentul guvernului mondial şi... punctul nodal al pledoariei: dreptul Republicii Federale Mondiale
de a prelua întrega proprietate privată pentru uz federal. O traducere mai neîndemânatică a
PROTOCOALELOR nici că se putea.
26 iulie1949. 18 membri ai senatului SUA sprijină Rezoluţia 56, cerând ca ONU să fie restructurată
sub forma unei federaţii mondiale. Iată că reintră în scenă, dar cântând o altă partitură decât în 1917
familia bancherilor iudei Warburg, cei care-1 sprijiniseră masiv cu bani şi muniţii pe Troţky-Bronştein
de la care aşteptau înfăptuirea revoluţiei mondiale şi a Republicii Universale condusă de evrei.
La 17 februarie 1949, James P. Warburg, fiul bancherului Paul Warburg, fondator al Federaliştilor
unei lumi unite, declară:... marea problemă a timpului nostru nu este dacă putem crea o lume unitară,
ci dacă această lume poate fi creată prin mijloace paşnice. Vom avea un guvern mondial indiferent că
vrem sau nu. Problema este doar dacă acest guvern va fi instaurat prin consens sau prin cucerire10.
1954. Prinţul Bernhardt, soţul reginei Iuliana a Olandei - există o lungă listă a capetelor încoronate
din Europa slujind francmasoneriei - regii nordici mărşăluind în front cu toată pompa, deci prinţul
creează Bilderbergerii sau asociaţia cetăţenilorplanetari în care se înscriu rapid politicieni ca Dean
Achenson, Christian Herter, Dean Rusk, Robert McNamara, George Ball, Henry Kissinger, Gerald
Ford. Mulţi din Bilderbergeri sunt evrei, iar contribuţia lui Kissinger la politica externă a S.U.A. ca
expresie a intereselor iudeocraţiei este bine cunoscută11.
1961. Departamentul de stat construieşte un plan de dezarmare a tuturor naţiunilor şi de înarmare
O.N.U. în 1962, alt bancher, Nelson Rokefeller, fost guvernator al New York-ului publică THE
FUTURE OF FEDERALISM12, afirmând că evenimentele cer cu stringenţă o nouă ordine mondială.
Citez: Există o febră a naţionalismului... însă statul-naţiune este tot mai puţin capabil să-şi
îndeplinească sarcinile politice internaţionale. Richard Nixon şi Robert Kennedy nu ies din tiparul
NOII ORDINI MONDIALE; iar în 1968, Richard Gardner, fost asistent delegat al Secretariatului de
Stat spune: ... Sfârşitul dă târcoale suveranităţii naţionale, erodând-o fărâmă cu fărâmă, provocândune
mai puternic să făurim o ordine mondială.
În 1974 Agenţia S.U.A. pentru dezarmare, militând pentru eliminarea totală a armamentelor şi a
forţelor armate, militează concomitent pentru: a întemeia şi dezvolta o forţă de pace a Naţiunilor
Unite, care, în momentul când planul va fi dus la îndeplinire, va fi atât de puternică, încât nici o
naţiune nu o va putea ataca13. Iată deci cum oculta internaţională îşi făureşte şi instrumentul militar
prin care-şi va impune din ce în ce mai vizibil şi sfruntat voinţa politică, intervenind sub titlul
demagogic de forţă de menţinere a păcii, acolo unde o cer interesele şi, în aceiaşi ani, acelaşi bancher
Nelson Rokefeller, con-form unui raport ASSOCIATED PRESS, reafirmă că va lupta pentru crearea
unei noi ordini mondiale.
Cu începere din deceniul 7 al secolului XX se activează la nivel mass-media mondială controlată de
iudeocraţie propaganda pentru Noua Ordine Mondială, de data aceasta capitalistă. Sloganele ei se articulează
pe drepturile omului. Atunci când CEKA şi NKWD-ul iudeobolşevic ucideau bestial milioane
de creştini şi musulmani nici gând ca presa iudaizată să invoce drepturile omului. Când evreimea din
Uniunea Sovietică şi ţările socialiste a fost detronată, când n-a mai putut monopoliza puterea, atunci s-a
lansat campania de protejare şi apărare a drepturilor omului. În 1973 bancherul evreu David Rokefeller
îşi organizează un nou corp privat, ca prim director al comisiei îl alege pe Zbigniew Brzezinski, mai
târziu să fim atenţi -consilier cu probleme de securitate naţională şi îl invită pe Jimmy Carter să devină
membru fondator. De la preşedintele Trumman la preşedintele Clinton continuitatea în problema Noii
Ordini Mondiale în politica mondială a SUA este perfectă, indiferent dacă preşedintele a fost alesul
unui partid sau al altuia. Nixon, Ford, Carter, Bush au jucat aşa cum a dictat forţa aceea uriaşă pe care a
amintit-o primul ei slujbaş fidel, preşedintele Wilson. Intr-un raport anual (1975) al Fundaţiei
Rokefeller, preşedintele ei John Knowles nu numai că doreşte să controleze economia mondială dar,
zice el: ... Este necesar şi un control al ratelor fertilităţii pentru a atinge cât mai repede nivelul zero al
creşterii populaţiei; politică practicată în România după lovitura de stat din 1989, pentru a schimba
raportul demografic dintre români şi minorităţi în vederea unei federalizări viitoare, când românii vor fi
minoritari în propria lor ţară. În 1977 preşedintele Carter îi numeşte pe susţinătorii Noii Ordini
Mondiale în poziţiile cheie ale administraţiei. În 1979 un senator în retragere, Goldwader scrie despre
creatorii Noii Ordini Mondiale: ... ca manageri şi creatori ai sistemului, ei vor conduce viitorul...14 În
sfârşit! Evreul Apă de aur (Goldwater) a tras cortina. Problemele Noii Ordini Mondiale alunecă din
sfera politicului şi a militarului, în sfera cheie stăpânită de ocultă: economicul, în 1980, Naţiunile
Unite, instrument al Fondului Monetar Internaţional, într-o sesiune specială încearcă să pună bazele
Noii Ordini Economice Internaţionale.
1985, Norman Cousins, preşedinte de onoare al Bilderbergerilor - preşedinte al Federaliştilor
Mondiali, în săptămânalul HUMAN EVENTS - Washington15: ...Guvernul mondial apare. Este
inevitabil. Nici un argument favorabil sau nefavorabil nu poate schimba acest fapt.
1987. O primă etapă a Războiului rece ia sfârşit ca urmare a uriaşei bătălii economice şi
propagandistice finanţată de iudeocraţie. Capitaliştii evrei care au stat în spatele aşa-zisei revoluţii
proletare din Rusia ţaristă şi-au ucis opera care nu mai corespundea ţelurilor Republicii Universale
realizată prin proletariat. Proletariatul este aruncat din nou în lanţurile robiei capitaliste. Mihail
Gorbaciov publică PERESTROIKA, un fel de a vrea teoretic socialism, dar prin mijloace capitaliste.
Efectul: prăbuşirea aparentă a U.R.S.S.-ului.
1989. Preşedintele Bush, invita U.R.S.S. să se alăture Ordinii Mondiale.
1990. Războiul din Golf este decretat ca un triumf al Noii Ordini Mondiale. Adică strivirea
NAŢIONALULUI de către SUPRA NAŢIONAL. La 11 septembrie Bush adresează Congresului un
text fără echivoc: criza din Golful Persic este o rară oportunitate de a evolua spre o perioadă istorică
de colaborarel6.
MIJLOACE. CADRUL ORGANIZATORIC. În evul de mijloc Petrus de Bosco preconiza
federalizarea tuturor statelor creştine sub numele REPUBLICA CHRISTIANA, teorie cuprinsă în DE
RECUPERATIONE TERRAE SANCTAE. Replica evreiască vine peste secole, se numeşte
REPUBLICA UNIVERSALĂ sau NOUA ORDINE MONDIALĂ, primul ei cadru organizatoric poartă
numele de SOCIETATEA NAŢIUNILOR de la care vor purcede şi mijloacele necesare: STATELE
UNITE ALE EUROPEI ca structură geopolitică complementară Statelor Unite ale Americii şi mai apoi
parte componentă a Republicii Universale. Preşedintele Wilson a fost exponentul, liderul şi purtătorul
de cuvânt al unei hotărâri luată de Alianţa Universală Israelită înainte de primul război mondial în
vederea construirii Europei postbelice pe cele două variante: iudeobolşevismul şi iudeocapitalismul. La
Versailles în 1919 principalele state europene ieşite victorioase n-au făcut decât să ratifice o structură
gândită de francmasoneria iudaică vreme de o jumătate de secol, în 1864, Lewy Bing scrie în Les
archives israelites17: "Nu este oare natural şi necesar de a vedea curând un TRIBUNAL SUPREM
însărcinat să descurce plângerile dintre NAŢII şi NAŢII - judecând în ultimă instanţă - şi al cărui
cuvânt să fie impus lumii întregi?... Partea interesantă, pe deplin lămuritoare este cuprinsă în fraza care
urmaeză. Citez: Şi acest cuvânt este cuvântul lui Dumnezeu, pronunţat prin fiii săi întâi născuţi, (n.n.
evreii) şi în faţa căruia se va închina cu respect... Universitatea oamenilor?! Este un răspuns iudaic la
REPUBLICA CHRISTIANA lui Petrus de Bosco, care dorea o federalizare a statelor creştine pe când
Lewy Bing doreşte un Tribunal Suprem evreiesc care să conducă tot pământul cu biciul.
In 1884 ideea este dezvoltată în L'ALMANACH DES FRANCMACONS: ... Când Republica va fi
stabilită peste tot în bătrâna Europă, ea va forma STATELE UNITE ale acestui vechi continent18. În
plin război mondial constructorii iudei ai viitoarei Europe postbelice îi desenează planurile în interiorul
lojilor francmasonice în vreme ce creştinii reprezentând statele naţionale se măcelăreau pe toate
fronturile europene, iar în Rusia se pregătea abatorul roşu. La 5 martie 1916, fratele Moch vorbeşte în
loja LES TRINITAIRES despre Pactul Societăţii Naţiunilor. 8 noiembrie 1916, profesorul F. Aulard:
"O imensă speranţă a străbătut lumea: Societatea Naţiunilor, idee a Revoluţiei franceze"19. La 14 şi 15
ianuarie 1917 se ţine la Paris conferinţa ocultei, care decide convocarea Congresului francmasoneriei
naţiunilor aliate şi neutre pentru stabilirea mijloacelor construirii Societăţii Naţiunilor. Din scopurile
fixate Congresului: 1. Să prepare acţiunea STATELE UNITE ALE EUROPEI. 2. Să prepare
crearea unei AUTORITĂŢI SUPRANAŢIONALE care să rezolve divergenţele dintre naţiuni.
3. Agentul de propagandă al conceptelor va fi francmasoneria.
La sfârşitul lui iunie 1917 sus-amintitul Congres are loc la Paris, a fost prezidat de generalul Peigne
- mare maestru al Marii Loji a Franţei, s-a prezentat şi s-a votat statutul viitoarei Societăţi a Naţiunilor,
ratificat şi de conventul Lojei Marelui Orient al Franţei. Congresul Partidului Socialist din Bordeaux -
Octombrie 1917 - decide să se realizeze măsurile de preparare a Societăţii Naţiunilor.
*SOCIETATEA NAŢIUNILOR a fost inaugurată la 10 ianuarie 1920, ca un prim mijloc al
ocultei internaţionale de a ştirbi suveranitatea statelor, de a instaura un guvern supranaţional, de a
realiza obiectivele economice, politice, culturale şi militare suprastatale ale Sanhedrinului universal.
Conventul Marii Loji a Franţei din 1920 constată că Adunarea generală a Societăţii Naţiunilor este
primul sâmbure al unui parlament internaţional20.
Atrag atenţia cititorului asupra celor ce urmează, ca şi a faptului că nu de puţine ori reproduc textele
aflate în documente, lucrarea de faţă fiind o sinteză documentară şi nu o carte de beletristică unde
originalitatea este una din condiţiile fundamentale. Să fim atenţi! Conventul din 1922 ale mai sus
pomenitei loji propune să se dea supraguvernului internaţional de la Geneva şi direcţia economică a
vieţii popoarelor... Iată-ne ajunşi la punctul cheie, ştiind noi cine dirija în epocă finanţele lumii. Acelaşi
convent francmasonic elaborează planul creării unei BĂNCI INTERNAŢIONALE, bazată pe mult
dorita "mobilizare" a proprietăţii funciare publică şi privată. Dacă în Rusia iudeobolşevică se
"mobiliza" proprietatea funciară cu mitraliera şi lagărele de exterminare, varianta capitalistă a internaţionalizării
voia să treacă proprietatea funciară în subordinea Băncii internaţionale. Banca internaţională
ar fi dispus de o MONEDĂ INTERNAŢIONALĂ până la concurenţa de l 600 miliarde21.
Evaluarea făcută de francmasonerie avuţiei statelor europene în vederea trecerii ei de sub autoritatea
şi beneficiul naţional sub autoritatea suprastatală şi în beneficiul plutocratici iudaice suprastatale este
foarte aproape de adevăr şi mărturiseşte public scopul final al Societăţii Naţiunilor. Conventul acestei
loji agresive nu se mulţumeşte cu atât. Doreşte o limbă internaţională, formarea Statelor Unite ale
Europei, o FEDERAŢIE A LUMII şi o ARMATĂ INTERNAŢIONALĂ.
In 1925, Convenţia Marelui Orient al Franţei cere ca ordinele Societăţii Naţiunilor să fie executate
ca nişte legi de stat, fără să fie supuse parlamentelor naţionale spre aprobare.
Opera ocultei internaţionale iudaice, SOCIETATEA NAŢIUNILOR a falimentat în perioada
interbelică datorită opoziţiei statelor naţionaliste ca Italia; Germania, Japonia, ca şi a Uniunii Sovietice
care vedea altfel înfăptuirea Republicii Universale şi radicalizarea proletariatului mondial. Reluată în
forţă după cel de-al doilea război mondial, având ca bază de operaţii şi forţă de şoc Statele Unite ale
Americii, ideea Republicii-Universale se realizează prin intermediul organismelor internaţionale
contemporane care, reluând structurile şi tezele Societăţii Naţiunilor le-au dezvoltat şi aplicat
realităţilor postbelice. ONU, CONSILIUL DE SECURITATE, NATO, FONDUL MONETAR
INTERNAŢIONAL, COMUNITATEA STATELOR EUROPENE, PIAŢA COMUNĂ,
PARLAMENTUL EUROPEAN, constituie cadrul organizatoric, juridic, economic, financiar şi militar
al REPUBLICII UNIVERSALE condusă de Sanhderinul iudaic, căruia politicienii subordonaţi puterii
oculte pomenită de Wilson îi spun eufemistic NOUA ORDINE MONDIALĂ.
PRACTICA ARMELOR ÎNTRUNITE. Pentru a-şi atinge scopul, oculta internaţionala iudaică,
vârfurile ei conducătoare au folosit vreme de veacuri o seamă de arme psihologice, ideologice,
spirituale, culturale, economice, sociale, pe care le-au adaptat deceniu după deceniu şi secol după secol
condiţiilor geo-strategice, geo-politice, geo-economice zonale şi mondiale, ca şi progresului tehnicoştiinţific
mondial. De la blestemul ritual aruncat asupra lui Spinoza până la războiul psihologic dus prin
intermediul mass-mediei mondiale, oculta iudaică a folosit abil, succesiv sau simultan grupări de arme
sau armele întrunite, realizând obiectivele fixate prin PROTOCOALE: dezbinarea societăţii creştine şi
anularea forţei statelor naţionale.
ARMELE folosite izolat, pe grupări sau întrunite, au forţă de penetraţie şi distrugere pe întreaga
gamă a structurilor umane individuale, colective, naţionale. CORUPŢIA, ŞANTAJUL, ÎNDOIALA,
DEZINFORMAREA, INTOXICAREA INFORMATIVĂ, FALSIFICAREA ISTORIEI ŞI A
REALITĂŢII CONTEMPORANE, MANIPULAREA INFORMAŢIILOR, PORNOGRAFIA,
COMPROMITEREA IDEILOR, A PERSONALITĂŢILOR ISTORICE SAU CONTEMPORANE,
DEZAGREGAREA FAMILIEI ŞI A INSTITUŢIILOR NAŢIONALE FUNDAMENTALE: BISERICA,
ŞCOALA, ARMATA, CONFLICTUL SOCIAL, CREAREA ANTISEMITISMULUI,
MONOPOLUL MASS-MEDIEI, FINANŢELOR, CONTROLUL ŞI DIRECŢIONAREA OPINIEI
PUBLICE, A JUSTIŢIEI, STĂPÂNIREA DIRECTĂ SAU INDIRECTĂ A GUVERNELOR,
COMERŢULUI, INDUSTRIEI, CRIMA POLITICĂ conform poruncii talmudice Toh şebegoim harog
(pe cel mai bun dintre creştini, ucide-l!), LOVITURA DE STAT, alcătuiesc arsenalul armelor folosite
de oculta internaţională pentru distrugerea societăţilor creştine tradiţionale şi a statelor naţionale.
A exemplifica înseamnă a relua şi a tălmăci istoria Europei prin prisma războiului dus împotriva ei
de secole de-a rândul de către naţiunea suprastatală a evreimii. Dau un model de armă psihologică
având efect de masă, cu nimic deosebit de procedeele Inchiziţiei. Scoaterea în afara legii, excomunicarea
acelor evrei care nu se supun Kahalului. Se ştie că Baruh de Espinoza, filozoful cunoscut sub
numele de Spinoza, este autorul unui sistem filozofic care încalcă legile Talmudului. Prima armă
folosită a fost CORUPŢIA, aşa cum a fost folosită şi împotriva filozofului român Vasile Conta. I s-au
oferit lui Spinoza l 000 de florini anual, cu condiţia să nu-şi mai publice ideile şi din când în când să
frecventeze sinagoga. Spinoza n-a acceptat. Atunci s-a hotărât excomunicarea. Sinagoga plină. Zeci de
lumânări negre aprinse. Un vas cu sânge la îndemâna marelui rabin, fostul dascăl şi prieten al excomunicatului.
Elemente de scenografie, efecte sonore menite să cutremure spectatorii. Şi textul excomunicării,
după Pollok: Viaţa lui Spinoza şi relatări de I.K. Hosmer: Jidovii; Lewes: Istoria biografică a
filozofiei. Citez:.. După judecata îngerilor şi a sfinţilor, noi excomunicăm, alungăm, blestemăm şi
anatemizăm pe Baruch de Espinoza, cu consimţământul bătrânilor şi al acestei sfinte adunări, înaintea
cărţilor sfinte: prin cele 613 precepte care sunt scrise înăuntru, cu anatema cu care Josua a blestemat
pe Iericho, cu blestemul pe care Elisha 1-a aruncat asupra copiilor şi cu toate blestemele care sunt
scrise în lege. Blestemat să fie el în timpul zilei şi blestemat să fie el în timpul nopţii. Blestemat să fie el
când doarme şi blestemat să fie el când e treaz; blestemat când se duce şi blestemat când se întoarce.
Domnul nu-i va ierta lui. Mânia şi furia domnului se vor aprinde de azi înainte contra acestui om şi va
arunca asupra lui toate blestemele scrise în Cartea Legilor. Domnul va distruge numele lui sub Soare
şi îl va scoate din toate triburile lui Israel... Şi vă atragem atenţia că nimeni nu trebuie să mai
vorbească cu el nici prin cuvinte, nici prin scris, nici să-i arate vreo favoare, nici să şadă sub acelaşi
acoperiş cu el, nici să se apropie de el la mai puţin de patru palme...22
După blestem, lumânările negre au fost stinse în vasul cu sânge în strigătele de groază ale asistenţei.
Comunităţile evreieşti de pretutindeni au fost anunţate. Efectul moral, psihologic şi social în sânul
acestora a fost cel scontat: crucificarea trădătorului în conştiinţa triburilor lui Israel.
Citez fragmente din Instrucţiunile trimise lui Garibaldi, idolul italienilor şi eliberatorul Italiei, de
către mai marii săi întru francmasonerie: "... făgăduinţa atotputernică cu care noi am stabilit puterea
noastră înseamnă: a) Frăţia în francmasonerie pentru a constitui un STAT ÎN STAT, cu mijloace şi
cu o funcţiune independentă de stat şi necunoscută Statului; b) Frăţia în francmasonerie pentru a
constitui un STAT DEASUPRA STATULUI, cu o unitate, un cosmopolitism, cu o universalitate care
fac francmasoneria să fie superioară Statului şi să-l conducă; c) Frăţia în francmasonerie pentru a
constitui un STAT ÎMPOTRIVA STATULUI, atâta vreme cât vor mai exista armate permanente care
sunt instrumente de apăsare, principii de parazitism, piedică a oricărei înfrăţiri23.
Şi ceva din jurământul suprem pentru gradul 33: ... Jur de a nu vedea altă patrie decât patria
universală... Jur de a combate fără cruţare întotdeauna şi pretutindeni hotarele naţiunilor... Declar
că profesez negaţiunea lui Dumnezeu şi a sufletului...24 Desigur, jurământul este mult mai lung.
Răspunsul celor care 1-au primit: Şi acum, frate, după ce Naţiunea, Religia şi Familia au dispărut
pentru totdeauna pentru tine în imensitatea operei francmasoneriei, vino în braţele noastre prea
Puternice, prea Ilustre şi prea Scump frate, să împărţi cu noi autoritatea fără margini şi puterea
fără îngrădire pe care o exercităm asupra umanităţii25. Noua Ordine Mondială şi Republica
Universală îşi găsesc în acest răspuns francmasonic întreaga lor justificare.
În capitolele DOCTRINA IMPERIALISTA şi PARANOIA REPUBLICII UNIVERSALE am
transcris fragmente din PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI, care, de fapt, nu sunt decât
ARME ale iudaismului în lupta milenară de a distruge restul religiilor şi de a înfăptui Republica
Universală sub conducerea aleşilor "poporului ales". Iată alte fragmente-arme din PROTOCOALE:
Protocolul 1: ... Libertatea politică este o idee, nu un fapt. Este necesar să ştii cum trebuie
întrebuinţată această idee, când este nevoie ca printr-o momeală dibace să se câştige sprijinul
poporului pentru un partid, dacă acest partid şi-a luat sarcina de a distruge alt partid care deţine
puterea.
Protocol 5: ...Pentru a stăpâni opinia publică este necesar în primul rând de a introduce confuzia
prin exprimarea unor opinii care se bat cap în cap şi care vin din diferite direcţii, aşa încât creştinii se
vor pierde singuri în acest labirint şi vor ajunge la concluzia că este mai bine de a nu avea nici o
opinie în chestiunile politice... Acesta este primul secret. Al doilea secret constă în a spori şi intensifica
lipsurile în obiecte de primă necesitate pentru popor... încât nimeni să nu mai fie capabil de a-şi reveni
din haos şi în consecinţă poporul să fie adus în situaţia de a nu mai pricepe nimic. Aceste măsuri ne
vor servi nouă pentru a introduce învrăjbire între toate partidele, în a dezagrega toate acele forţe
colective care n-au voit încă să se supună nouă şi în a descuraja toate iniţiativele personale care se
pot pune în calea planului nostru.
Protocol 13: ...Pentru a distrage poporul atât de neliniştit de la discutarea problemelor politice, noi
vom scoate acum la iveală noi probleme, în aparenţă în legătură cu poporul - probleme referitoare la
industrie.
Protocol 9: ... Poporul de orice opiniune şi cu orice doctrină este în serviciul nostru, fie că sunt
restauratori ori monarhici, demagogi, socialişti, comunişti... Noi i-am pus pe toţi la lucru. Fiecare
dintre aceştia, din punctul său de vedere, subminează ultima rămăşiţă a autorităţii şi se sileşte să
răstoarne întreaga ordine existentă. Toate guvernele au fost torturate prin aceste acţiuni. Dar noi nu
le vom da pace până ce ele nu vor recunoaşte supra -guvernarea noastră.
Una din armele principale ale iudaismului este IDEEA CA OTRAVĂ. IDEEA care DISTRUGE ŞI
DIVIZEAZĂ.
Protocol 9: ...Noi am rătăcit, năucit şi demoralizat tinerimea creştinilor prin mijloacele de educaţie
cu principii şi teorii cu totul false pentru noi, dar pe care le-am inspirat lor.
Protocol 10: ... Inspirând pe fiecare cu idei... noi, vom sfărâma influenţa familiei creştinilor şi
importanţa ei educativă.
Protocol 2: ..Notaţi succesele pe care le-am obţinut prin darwinism, marxism, nietzscheism.
Efectele demoralizatoare ale acestor doctrine asupra spiritelor creştinilor sunt evidente cel puţin
pentru noi.
Protocol 17: ... Presa noastră contemporană va expune afacerile de guvernământ şi religioase şi
incapacitatea creştinilor, întrebuinţând întotdeauna expresii atât de defăimătoare încât să se apropie
de insultă, arta de a le întrebuinţa fiind atât de bine cunoscută rasei noastre.
Protocol 14: ... În ţările numite înaintate noi am creat o literatură absurdă, murdară şi dezgustătoare.
Puţin timp după ce vom pune mâna pe putere, vom încuraja existenţa ei în aşa fel încât să iasă
bine în relief contrastul dintre ea şi dintre producţiunile scrise şi vorbite care vor emana de la noi.
Vom stărui mai mult asupra celei mai puternice arme din dotarea ocultei internaţionale iudaice:
PRESA.
Protocol 7: ... Noi trebuie să forţăm guvernele creştine să adopte măsuri care să înlesnească
executarea vastului nostru plan care se apropie deja de ţinta sa triumfătoare, exercitând o presiune
asupra opiniei publice aţâţate şi care a fost organizată de noi prin ajutorul aşa numitei MAREA
PUTERE A PRESEI. Cu puţine excepţii, ea este deja în mâinile noastre (n.n. deja este un iudaism cu
circulaţie largă).
Protocol 12:... toate ştirile sunt primite prin diferite agenţii în care ele sunt centralizate din toate
părţile lumii. Aceste agenţii sunt propriile noastre instituţii şi vor publica numai ceea ce noi permitem.
Protocol 2: ... Deşi noi am reuşit să influenţăm (presa), noi stăm în umbră. Datorită acestui fapt noi
am adunat bogăţii, deşi aceasta ne-a costat torente de sânge şi lacrimi.
... Noi vom trata presa în felul următor: ... vom pune şaua pe ea şi vom ţine strâns frâiele. Vom face acelaşi lucru şi cu celelalte publicaţii, căci cum am putea noi scăpa de atacurile presei dacă am rămâne expuşi criticii prin pamflete şi prin cărţi?.. Poporul nu va primi nici o ştire care să scape de sub supravegherea no'astrâ... titeratura şi jurnalismul sunt două din cele mai importante forţe educative şi în consecinţă guvernul nostru va deveni proprietarul celor mai multe jurnale. Dacă noi admitem zece ziare private, noi vom organiza 30 proprietatea noastră şi aşa mai departe. Aceasta nu trebuie să fie observată de public pentru care motiv toate jurnalele publicate de noi vor fi în aparenţă de opinie şi tendinţe cu totul contrarii, câştigând astfel încrederea şi atrăgând pe adversarii noştri care nu pot bănui nimic si care, astfel, vor cădea în cursa noastră şi vor fi făcuţi inofensivi.Winston Churchill înainte de a intra în francmasonerie, fost ministru de război pe timpul primului
război mondial în cabinetul prezidat de Lloyd George şi înainte de a prezida el însuşi guvernul britanic
în cel de-al doilea război mondial şi a vinde România lui Stalin în octombrie 1944. Opinia lui despre
"conjuraţia universală" sintetizată în francmasoneria Marelui Orient, în SUNDAY HERALD, 1920:
Din vremea lui Spartacus până la Karl Marx, apoi până la Troţki (Rusia), Bela Khun (Ungaria), Rosa
Luxemburg (Germania), Emma Goldman (SUA), această conjuraţie universală organizată cu scopul
de a distruge civilizaţia şi de a o reconstrui pe bazele întreruperii sale şi a unei egalităţi nerealizabile
este azi în continuu progres26.
Tot Churchill după ce a ajutat şi susţinut acţiunile militare antibolşevice ale amiralului Kolceak şi
ale generalului Denikin, voind să stârpească bolşevismul prin folosirea gazelor toxice, bolşevism pe
care-1 caracteriza drept barbarie animalică, în ILLUSTRATED SATURDAY HERALD din 26
ianuarie 1920: 27 ... Comunismul este o epidemie mult mai periculoasă decât ciuma sau tifosul. În
THE TIMES, la 10 noiembrie 1920: Politica pe care o voi preconiza întotdeauna faţă de Uniunea
Sovietică este aceea de răsturnare şi distrugere a acestui regim criminal28.
Nicolae Baciu în opera lui excelentă de restituire a adevărului istoric în ceea ce priveşte vinderea
României pe taraba marilor puteri care-au hotărât soarta lumii după cel de-al doilea război mondial,
reproduce în volumul AGONIA ROMÂNIEI 1944-1948 texte englezeşti aparţinând lui Churchill din
epoca antebelică, din care transcriem câteva caracterizări ale iudeobolşevismului şi comunismului
rusesc: ... acest puhoi de barbarie roşie venind de Ia Răsărit ... Bolşevism înseamnă: sângeros şi
masacru în masă. ... Egal: duşmanul de moarte al omenirii. ... Bolşevicii sunt: vampiri setoşi de
sânge. ... Politica bolşevică: combinaţie nebună de criminalitate şi animalitate... Conducătorii
bolşevici: o ligă de rataţi, criminali şi dăunători ... Lenin, Troţki, Stalin şi compania de Jew
commissars (comisari evrei) sunt criminali şi asasini de drept comun...29 În SUNDAY CHRONICLE
din 27 iunie 1937: ... Comunismul este tot atât de periculos, rău şi criminal ca şi nazismul lui
Hitler30.
Acelaşi Winston Churchill după ce a fost cumpărat de francmasonerie şi a ajuns prim-ministru.
Moscova, 11 octombrie 1944. Ambasada britanică înţesată de soldaţi şi ofiţeri ruşi din paza lui Stalin.
Banchet monstruos care a încununat tratativele Stalin-Churchill prin care acest fost apostol al anticomunismului îi cedase criminalului sângeros Europa de Est şi destinul a 120 de milioane de oameni,
renunţând până şi la dragostea lui: Polonia. România fusese cedata integral bolşevicilor asasini, temniceri,
vampiri setoşi de sânge, rataţi, şi noul lor prieten Churchill, la sfârşitul banchetului, îl binecuvântează
pe marele criminal Stalin, rivalul lui Timur Lenk, anticristul, spunându-i: God bless you!31
Periplul politic, moral, etic, uman parcurs de Churchill de la epoca în care a reprezentat interesele
Angliei la epoca în care a reprezentat interesele francmasoneriei şi ale iudaismului suprastatal este
exemplar pentru înţelegerea în profunzime a acestei cărţi şi a pericolelor mortale cu care oculta
internaţională încercuieşte România spre a o sili să renunţe la independenţă, suveranitate, integritate
teritorială, dezvoltare economică şi s-o transforme în semicolonie.
BIBLIOGRAFIE
1-20. Cronologia lui Denis L. Cuddy - revista Europa, nr. 127 şi următoarele, 1993, Organizaţiile secrete şi
puterea lor în secolul XX, O călăuză în reţeaua lojilor, a înaltei finanţe, politică, Comisia Trilaterala Bilderberg,
C.F.R. (Council of Foreign Relatkms), O.N.U.; editura Ewert, 1993, D. -49705 Meppen.
21. Presa mondială şi naţională din 12, 13, 14 septembrie 1990.
22. Buletinul Anti-Iudeo-Masonic, vol. I, pag. 22.
23-26. Ibidem. Jidovul Internaţional
27. Jidovul Internaţional, pag. 157, 158.
28-31. Prof. univ. dr. I. C. Cătuneanu, Buletin Anti-Iudeo-Masonic nr. l, ianuarie 1930, Churchill şi
Bolşevicii, Nicolae Baciu, Agonia României 1944-1948, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1990, pag. 117-118.
BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ
G. Batault, Le probleme Juif, Paris, 1921; G. Michel, Dictature de la Franc-Maconnerie en France, fără an;
Dr. Ansonneau, Les Puissances occuhes contre la France, fără an.
39
CARTEA A II-A
ROMÂNIA ŞI EVREII.
CONTRAREVOLUŢIA
ROMÂNIA CA O PRADĂ. O VIZIUNE SISTEMICĂ
În volumul I din culegerea de articole publicate de revista americană THE DEARBORNINDEPENDENT, proprietatea marelui industriaş Henry Ford, tipărit în România în 1927 după
originalul american sub titlul JIDOVUL INTERNAŢIONAL, la pagina 159, rând 24, scrie:
...Chestiunea românească este de asemenea o chestiune jidovească şi toţi românii vorbesc de Statele
Unite ca de o "Ţară Jidovească" din cauză că ei au cunoscut, prin oamenii lor de stat, teribila presiune
care a fost exercitată de jidovii americani contra ţării lor, o presiune care se extinde asupra chestiunilor
celor mai necesare pentru trai şi care au constrâns România să semneze tratate care sunt tot aşa de
umilitoare ca acelea pe care le pretindea Austria de la Serbia şi care au provocat războiul mondial.
B'nai B'rith (I.O.B.B.) sau "Fiii Legământului", lojă francmasonică exclusiv evreiască a fost
înfiinţată în 1843 la New York. In 1921 avea 426 de loji pe întreg pământul care a fost împărţit în 11
districte; în 1925 s-a schimbat preşedintele comitetului executiv după 25 de ani de exerciţiu activ:
Adolf Kraus. In locul lui a venit un Alfred M. Kohn. Patru din membrii executivului şi-au avut
reşedinţele la Berlin, Viena, Bucureşti şi Istanbul. In 1925 Terra a fost împărţită în 15 districte. Primele
7 în S.U.A., districtul 8 în Germania, districtul 9 în România. Deci al doilea district ca importanţă
europeană. Un Schweig a scris în 1917 (românii erau în plin război de reîntregire a neamului) o
broşurică: Indicatorul instituţiilor şi organizaţiilor evreieşti din România. La pagina 8, acest Schweig
scrie: Toate lojile din ţară sunt supuse jurisdicţiunii acestui comitet ... Adică comitetului lojei din
România a I.O. B'nai B'rith. Tot Schweig numeste Sanhedrinul evreiesc din România care în acel an se
identifica lojei B'nai B'rith şi se compunea din : dr. Adolf Stern, preşedinte; dr. M. Beck, vicepreşedinte;
dr. H. Erdreich, mentor; Josef Sterian, secretar; B. Bercovici, casier; dr. I. Niemerower, B.
Branişteanu, Leo Gheller, consilieri; M. Bucov, secretar ajutor.
Prima lojă B'nai B'rith din România a fost creată de consulul Statelor Unite la Bucureşti,
francmasonul iudeu Benjamin Peixotto în 1872, trimis în misiune specială spre "a ameliora soarta
evreilor persecutaţi1. Peixotto determină chiar intervenţia ministerului de externe al S.U.A. în favoarea
evreilor prin intermediul francmasonului Simon Wolf. Marele Orient al României creat după 1918 a
fost înfiinţat tot prin funcţionari ai ambasadei S.U.A.
În 1927 Districtul IX România al lojei B'nai. B'rith era compus din 14 loji după cum urmează:
"Fraternitatea" Nr. 380-Bucureşti, "Peixotto" 381-Brăila, "Bien" 382- Galaţi, "Viitorul" 387-Buzău,
"Egalitatea" 393-Ploieşti, "Concordia" 394-Moineşti, "Lumina" 534-Bucureşti, "Samoil" 583-Iaşi,
"Menorah" 395-Piatra Neamţ, "Orient" 669-Cernăuţi, "Salom" 1025-Cluj, "Humanitas" 1080-Bacău,
"Ahava" 1081-Braşov, "Progresul" - Roman. În martie 1930 dispăruseră lojile B'nai B'rith: "Caritatea"
- Vaslui, "Meimonide" - Huşi, "Instrucţiunea" - Focşani, "Luptătorul" - Craiova, "Dr. Stern" - Tr.
Severin, "Montefiore" - Piteşti, "Goodhart" -Târgovişte, "Cremieux" - Bacău, Botoşani, Bârlad. Iată şi
câteva nume din "Ilustrul Sanhedrin" ales în mai 1927: dr. I. Niemerover mare preşedinte, Max
Seidman şi avocatul Filip Chefner - vicepreşedinţi, Karl Kliiger, mentor, B. Bercovici - trezorier şi alţi
evrei secretari şi membri2.
Acest paragraf se raportează la opinia justificată exprimată în primul paragraf de către THE
BEARBORN INDEPENDENT.
Josepf Berkovitz, preşedintele Lojei Noua Fraternitate din Bucureşti, director politic al ziarului
L'INDEPENDENCE ROMAINE corespondent la LE TEMPS, a spus la adunarea generală din 27 mai
1927 a lojilor exclusiv iudaice B'nai B'rith: Dumnezeu a făcut România Mare pentru ca patru feluri de
evrei sa devină o unitate3.
Leon Goldştein - Buletinul Marei Loji Zion nr. 9, pagina 76: ...din iniţiativa Lojilor să se înfiinţeze
în toate oraşele bănci evreieşti, cu capitaluri evreieşti, cu acţionari evrei, cu consilieri, administratori
şi cenzori evrei pentru ajutorarea comerţului evreiesc.
Protocol 15: ...Până sa ne ridicam la putere noi vom crea şi înmulţi lojile masonice în toate ţările
din lume; noi vom atrage în ele pe toţi aceia care sunt sau ne pot fi agenţi eminenţi. Aceste loji vor
forma principalul birou al informaţiilor noastre şi mijlocul cel mai influent al activităţii noastre. Noi
vom centraliza toate aceste loji într-o administraţie cunoscută numai de noi singuri care va fi compusă
din înţelepţii noştri... Proiectele politice cele mai secrete ne vor fi cunoscute şi vor ajunge în
stăpânirea noastră din ziua apariţiei lor.
Dr. W. Filderman, preşedintele U.E.P. şi al consiliului central evreiesc din România afirma în 1937
că pe consângenii săi nu-i interesează Palestina, căci rolul lor poate fi mai bine îndeplinit în România
(atenţie, cititori): ÎNCĂ UN PĂMÂNT NEDEPLIN OCUPAT, căci nu cuprinde nici pe departe pe
kilometru pătrat numărul limită de locuitori4.
Avocatul Mişu Weissman recunoaşte existenţa unei probleme evreieşti în România şi Polonia, dar
afirmă că nu este locul a se vorbi de un surplus de populaţie evreiască pentru motivul că România este
departe de a fi atins gradul de densitate a populaţiilor din ţările occidentale 5.
SUNDAY EXPRESS (1938) publică o teorie a unui evreu din Cernăuţi conform căreia Rusia,
Polonia şi România ar trebui să cedeze câte 30-40.000 km2 care să alcătuiască viitorul stat evreiesc care
să cuprindă o parte din Bucovina, Basarabia, Galiţia şi Ucraina, cu capitala la Odessa. Cele trei ţări
cedante ar fi obligate să înscrie un buget necesar acestei ţări a lui Israel.
Petre Şchiopul - domnul Munteniei, 1568: ...Jidovii vin în ţară şi împrumută sătenilor cu dobânzi
mari ce nu pot plăti... Pentru că iau prin camătă sângele raialelor şi unde merg fac mii de supărări
sub cuvânt de bani6.
Referatul comisiei însărcinată de generalul Enzenberg să studieze problema evreilor din Bucovina:
...aici, în ţară, jidovii obişnuiesc a cumpăra ţăranului dinainte puiul din ou, mierea în floare, mielul în
pântecele mamei pe un preţ mic şi prin această camătă a suge cu totul pe locuitori şi a-i aduce la
sărăcie, aşa încât ţăranii împovăraţi astfel de datorii şi pentru viitor nu află alt mijloc de mântuire
decât să fugă din ţară...7
Generalul Enzenberg, guvernatorul Bucovinei a răspuns comunităţii evreieşti după expulzarea
cămătarilor şi cârciumarilor: ...Până acuma n-am văzut jidan la plug, nici pe unul îndeplinind munca
ţărănească, dar am văzut arând pentru jidovi şi anume câmpurile cele mai roditoare pe care jidanul
arendaş le ţine pentru el şi bietului ţăran îi dă, desigur, cele mai rele 8.
M. Kogălniceanu, răspuns la nota lui La Valette, ministrul de externe al Franţei iudaizate: în
legătură cu aplicarea art. 10 din Legea poliţiei rurale, în 1869: ...De aceea, nu numai astăzi, dar din
toate timpurile, sub toate regimurile, domnii şi bărbaţii de stat ai României şi, în general, toţi aceia
care se interesează de această ţară, s-au preocupat de necesitatea de a împiedica exploatarea
poporului român de către un alt popor care îi este străin, de către evrei 9.
La prima vedere, mozaicul de citate şi informaţii de mai sus contrazice subtitlul O VIZIUNE
SISTEMICĂ. Spunem la prima vedere, deoarece, în fond, mozaicul poate fi ordonat ca element într-o
structură a sistemului pe care-1 formează România ca stat care-şi afirmă de secole năzuinţa spre
independenţă, suveranitate, integritate teritorială şi liberă dezvoltare a naţiunii şi tot de secole este
supusă unor tendinţe imperialiste aparţinând ca elemente organice unor alte sisteme statale, economice
sau financiare care au considerat şi încă consideră România ca o pradă.
A dezvălui conţinutul şi sensul evoluţiei societăţii româneşti şi al statului naţional unitar România
îritre 1848-1994, a face analiza unor laturi esenţiale ale existenţei sociale şi ale progresului social, a
identifica factorii care au determinat esenţa vieţii sociale în etapele devenirii comunităţii naţionale până
la Războiul de Independenţă - după acest război până la marile răscoale ţărăneşti din 1907, precum şi a
Războiului balcanic din 1913, a radiografia lupta de interese contrarii intereselor naţiunii în perioada
primului război mondial, în cea interbelică, în perioada celui de-al doilea război mondial, apoi în cea
kominternistă, a , socialismului naţional şi în cea a contrarevoluţiei, înseamnă a aborda sistemic tema
noastră de cercetare: ROMÂNIA CA O PRADĂ. Cu specificarea că ne vom ocupa numai de unul din
elementele perturbatoare ale istoriei noastre moderne, evreimea, care la rândul ei formează un sistem
închegat, compus dintr-o diversitate de elemente corelate şi interdependente, de stări diferite ale conexiunilor
acestora şi de o structură cu totul deosebită şi antagonică structurii statului naţional România.
Să ne precizăm: evoluţia legică a statelor româneşti Ţara Românească, Moldova şi Transilvania a
vizat doctrinar şi practic unirea lor într-un singur stat naţional, eliberat de orice asuprire străină,
perfecţionarea cadrului statal, a instituţiilor fundamentale, eliberarea socială, perfecţionarea societăţii,
trecerea avuţiei naţionale din beneficiul străinilor care o acaparaseră în epocile cât au stăpânit Ţările
Româneşti, în beneficiul românilor şi al statului lor naţional.
Evoluţia legică a comunităţii evreieşti din Ţările Româneşti şi România, de subordonare
suprastatală, cu interese religioase, doctrinare, economice, spirituale suprastatale, a venit în contradicţie
cu interesele naţionale considerate de supra-statul iudeu ca forţa principală de rezistenţa la instaurarea
Republicii Universale. Comunităţile şi mai târziu comunitatea evreiască din România s-au bucurat de
sprijinul masiv diplomatic, politic, financiar şi mass-media al Alianţei Universale Israelite, al statelor
occidentale iudaizate: Franţa, Anglia, S.U.A., al francmasoneriei, reuşind ca pe o bună parte a istoriei
moderne a românilor să realizeze dezideratele fundamentale ale francmasoneriei, adică:
- să constituie un STAT ÎN STAT;
- să organizeze un STAT DEASUPRA STATULUI;
- să arunce în luptă acest STAT ÎMPOTRIVA STATULUI ROMÂN.
Strategia pe timp scurt, mediu şi lung adoptată de Alianţa Universală Israelită faţă de Ţările
Româneşti şi mai apoi de România a fost rezultatul unei analize complexe de ordin psiho-social,
economic, demografic, politic, în care au intrat în calcul gradul de ocupare al teritoriului (unul din
elementele cheie al strategiei pe termen lung); stratificarea socială, raporturile de clasă; situaţia
economică, aşezările omeneşti, comerţul, resursele naturale. Abia la începutul secolului XX ideologii
evreimii şi doctrinarii Republicii Universale destăinuie în lucrările lor faptul că şi-au fixat drept
obiectiv strategic transformarea unei părţi din teritoriul românesc în parte componentă a unui viitor
stat iudeu în estul Europei, pentru a canaliza aici întreaga emigraţie mozaică din Rusia, Ucraina şi
Polonia, mutând pe Nistru şi Nipru vechiul imperiu al khazarilor de la gurile fluviului Volga.Abia după constituirea Uniunii Sovietice şi trecerea ei sub despotismul iudeu, România a fost
disputată de iudeo-bolşevism care a acţionat în spaţiul social al proletariatului şi de iudeo-capitalism
care prin intermediul francmasoneriei şi al finanţei a acţionat în spaţiul social al clasei politice şi
posedante, ambele direcţii urmărind acelaşi scop: subordonarea României intereselor lor economice şi
politice, desfiinţarea statului naţional, acapararea puterii şi stăpânirea resurselor materiale în scopul
înfăptuirii Republicii Universale: fie în varianta iudeo-bolşevică, fie în varianta iudeo-capitalistă.
Pentru a-şi realiza obiectivul strategic în România, Alianţa Universală Israelită şi toate structurile ei
subordonate au folosit tactici corelate stării generale europene, stării specifice estului european,
profitând de războaiele zonale sau mondiale spre a obţine avantaje deosebite pentru comunitatea
evreiască de pe teritoriul ţării noastre. Cele mai importante tactici folosite în a doua jumătate a
secolului trecut, corelate la evenimentele europene fabricate de francmasonerie ca organ executiv al
Alianţei Universale Israelite, au fost obţinerea Emancipării Evreilor prin revoluţiile de la 1848 conduse
în majoritate zdrobitoare de francmasoni; INVAZIILE SUCCESIVE ale evreilor ruşi şi galiţieni în
Moldova şi Basarabia, cu o infiltrare masivă, subterană în Muntenia, Transilvania, Maramureş şi Banat;
obţinerea ÎMPĂMÂNTENIRII sau a INDIGENATULUI sub presiunea diplomaţiei europene aflată în
subordinea finanţei iudaice şi, sub aceeaşi presiune, obţinerea DREPTURILOR CETĂŢENEŞTI care,
prin sprijinul finanţei suprastatale au făcut din evreimea rezidentă în România, puterea economică
dominantă, cu o influenţă majoră în sfera politicului.
INVAZIILE.
STATISTICI, CIFRE, ADEVĂRURI
Până în secolul al XVIII-lea prezenţa evreilor în Ţările Româneşti este nesemnificativă. Cămătari,creditori ai unor domni, neguţători de robi veniţi în Urdi Alai - coloanele nesfârşite care urmau
armatele turceşti, nu sunt menţionaţi în documente, nici în descrierile călătorilor străini, cu toate că o
sumă de istorici, scriitori şi gazetari evrei au încercat să acrediteze teza anteriorităţii lor în spaţiul dacic,
înaintea formării poporului român.
De la Bernard Stambler cu a sa L'HISTOIRE DES ISRAELITES ROUMAINS ET LE DROIT
D'INTERVENTION; la J.B. Brociner cu CHESTIUNEA ISRAELIŢILOR ROMANI şi Elias Kapsali,
există o întreagă literatură evreiască fabricată spre a servi drept bază istorică şi juridică tezei colonizării
României cu evreii din Europa de Est şi înfiinţării unui stat iudeu, dacă nu pe tot cuprinsul Ţărilor
Româneşti, măcar în Bucovina şi Basarabia.
Întemeietorul şcolii istorice a anteriorităţii evreimii pe teritoriul dacienu este întâmplător un iudeu
elveţian, Geneva fiind un centru puternic al francmasoneriei, al studiilor rabinice şi al Alianţei
Universale Israelite. El se numeşte dr. Johann Gaspard Bluntschli, avându-i drept discipoli pe M.
Schwartzfeld, Sincerus, M. Halevy, Stambler, E. Schwartzfeld, Joseph Berkowitz, un Iacob Psantir-
Lăutarul, un Samuel Marcus din Smirna. Lucrările lor apar pe timpul bătăliei pentru împământenire şi
câştigarea drepturilor politice. Bătălie susţinută de întreaga diplomaţie iudaizată din Europa şi S.U.A.,
ca şi de,corul mass-mediei mondiale de sub conducerea Mantei Universale Israelite, demonstrându-se
astfel interesul major pentru ROMÂNIA. Iată câteva titluri: OCHIRE ASUPRA ISTORIEI
EVREILOR ÎN ROMÂNIA - 188710 (a se citi cu atenţie titlul: evreii în România); EXCURSIUNI
ISTORICE ASUPRA ISTORIEI EVREILOR ÎN ROMÂNIA DE LA ÎNCEPUT PÂNĂ LA
MIJLOCUL ACESTUI VEAC - 1888 11; KHAZARII ŞI EVREII DIN ROMÂNIA 12. Aceiaşi corifei
înfiinţează societatea istorică "Iuliu Barasch" în şedinţele căreia aceşti istorici improvizaţi îşi citesc
lucrările spre a constitui precedentele necesare presei evreieşti mondiale şi a furniza centrelor de putere
politice şi economice o justificare "ştiinţifică" a presiunilor exercitate asupra României.
Samuel Marcus din Smirna:... e posibil ca românii de azi să. fie urmaşii khazarilor evrei.
Bernard Stambler în introducerea tezei de doctorat susţinută la Paris: Două popoare ale aceleiaşi
naţiuni (n.n. românii şi evreii) îşi disputau dreptul primului ocupant la finele secolului ultim 13.
Nicolae Iorga afirmă că nu există nici o menţiune documentară despre evrei până la 1500. G.
Reicherstorfler, ambasador austriac la curtea lui Petru Rareş, care a bătut toată Moldova, nu-i
pomeneşte printre ceilalţi străini, cu toate că pe la 1330 erau câţiva evrei tătari la Cetatea Albă, fiind
obligaţi să trăiască în afara zidurilor oraşului. La 1412 călătorul francez Guillebert de Lennoy nu-i mai
pomeneşte. Evrei turceşti apar la Chilia căzută sub Imperiul otoman cam pe la jumătatea secolului al
XVI-lea, când apar şi evrei spanioli concuraţi în neguţătoria de vite - geleplakul - de evreii polonezi
care făceau contrabandă, ocoleau vămile domneşti şi pe cele ale târgurilor, deci practicau evaziunea
vamală, silindu-1 pe Petre Şchiopul, acum domn în Moldova, să-i expulzeze la 8 ianuarie 1579.
Marile centre de emigrare evreiască spre Moldova sunt Imperiul ţarist cu Galiţia şi Ucraina, şi
Bucovina ocupată de austrieci. În ambele imperii, ţarist şi habsburgic, au loc manifestări antiiudaice -
fie sub formă de pogromuri, dărâmări de sinagogi, înrolări în armată, expulzări, fie sub formă de legi
drastice ca acel JUDEN ORDNUNG - Regulamentul Evreilor - edictat la 28 decembrie 1776 de către
împărăteasa Maria Terezia prin care se limita numărul căsătoriilor, al locuitorilor evrei din oraşe, al
negustorilor evrei. Spre pildă, în Timişoara nu puteau trăi mai mult de 49 familii de evrei, dintre aceste
familii nu puteau fi decât 8 negustori şi doar 6 negustori de vechituri.
In Bucovina, trup moldovenesc, trăiau înainte de răpire cam 200 familii de evrei, la care în 1774 sau
adăugat încă 300 venite pe urmele armatei ruseşti de ocupaţie. În 1778 recensământul militar
austriac găseşte 800 de familii, în 1782 sunt l 050 familii, din care generalul Enzenberg a expulzat 372
familii. La 1780 majoritatea era formata din Betteljuden, evrei cerşetori. La 1871 guvernatorul îi obligă
să muncească pământul, fapt care i-a determinat să fugă în Moldova, aşa că din 714 familii au mai
rămas numai-175 - fenomenul se va repeta în România socialistă, când prin naţionalizarea
întreprinderilor, comerţului, sistemului financiar-bancar, rămânând fără stăpânirea mijloacelor de
producţie au emigrat în masă. Când autorităţile austriece le-au cerut să aibă un capital de 250 florini, au
părăsit Bucovina, fugind în Moldova.
Alianţa Universală Israelită prin emisarii săi, conform obiectivelor strategice fixate, a acţionat
propagandistic în comunităţile est-europene, dirijându-le emigraţia spre Basarabia şi Moldova. Când au
anexat Basarabia la 1812, ruşii au găsit aici în jur de 5 000 familii evreieşti stabilite pe parcursul unei
jumătăţi de secol, ca urmare a emigrărilor succesive din Ucraina şi Rusia. Conform manuscrisului
Swinin ei erau: ...lipsiţi de orice cultură, foarte bigoţi, rapaci şi vrăjmaşi ai celorlalte neamuri...
locuiau în mulţimi compacte prin oraşele şi târgurile Basarabiei unde se ocupau cu comerţul şi
camătă, iar la graniţă cu contrabanda 14. Prin sate erau cârciumari, speculanţi ai ţărănimii, precupeţi.
Autorităţile ţariste au vrut să-i scoată din oraşe şi să-i fixeze în sate ca agricultori. Au fost create 16 sate
de evrei cu 10 589 de suflete în l 082 gospodării. Experimentul a fost ratat, majoritatea "agricultorilor"
fugind înapoi în oraşe şi târguri. Cei care-au rămas, fie că au ruinat gospodăriile, fie că la adăpostul lor
au făcut cămătărie sau negustorie, în 1858 s-a cunoscut un spor considerabil al evreimii prin noi valuri
de invazie, 78 751 de suflete, din care 41 525 erau bărbaţi şi 37 260 femei, revenind 11,3 evrei la 100
de locuitori. Numai la Chişinău trăiau 19 329 evrei; la Hotin 20 307; la Soroca 13 824; la Balţi 9 816 -
asta explicând fenomenul evreiesc antistatal, bolşevic de după Marea Unire, ca şi urmarea acestuia la
materializarea pactului Ribbentrop-Molotov. Actele oficiale ruseşti dau pentru perioada 1858-1871
următoarele date demografice: români - 692 000; ruteni -120 000; evrei 78 750, după care urmează
bulgarii, cu abia 48 750 locuitori şi, în ordine descrescătoare ruşii, germanii, ţiganii şi armenii.
Autorităţile ruseşti de ocupaţie stabilesc că evreii fug de orice recensământ, putând recenza în 1891
numai 141 175 evrei din totalul celor existenţi, în anul 1860 la Chişinău locuiau 16 324 evrei. Creşterea
spectaculoasă a numărului de evrei în Basarabia are motive obiective şi în afara propagandei Alianţei
Universale Israelite. Încă de la 1830, sub ţarul Nicolae I, evreii sunt persecutaţi cu străşnicie în Rusia,
fiind izgoniţi de prin târguri şi oraşe; dar la 26 septembrie 1830 se emite un ucaz imperial prin care li se
acordă privilegiul de a se aşeza în Basarabia, fiînd scutiţi de biruri şi impozite pe doi ani. Mai mult. Ca
să scape de plaga evreimii din Polonia ocupată şi din guvernământul Herson, ţarul acordă evreilor
polonezi şi hersonegi scutire de impozite pe 5 ani de îndată ce vor trece Nistrul şi se vor aşeza în
Basarabia15.
Este prima manevră ţaristă de a scăpa de evreimea care năpădise oraşele ruseşti. A doua manevră a
ţarului Nicolae I este ucazul care prelungeşte cu încă trei ani scutirea de impozite a evreilor aşezaţi în
Basarabia, privilegiu căruia ţarul Alexandru II îi adaugă un altul: comercianţii evrei din Basarabia
plătesc pentru dreptul de patentă mult mai puţin decât comercianţii ruşi. Invazia evreimii podoliene în
acest rai ţarist a fost provocată şi din motivul de a deznaţionaliza Basarabia şi de a face din români o
populaţie minoritară, de privilegiile evreilor bucurându-se mai târziu toţi negustorii străini; iar în 1832,
printr-un alt ucaz, se acordă ţăranilor ruşi pălmaşi sau iobagi eliberaţi de stăpânii lor, dreptul de a se
aşeza în Basarabia. In 1892 Chişinăul număra 7 832 de case, un templu israelit, 30 de case evreieşti de
rugăciune.
Care erau caracteristicile etno-sociale ale acestor mase de invazie, migrând spre raiul basarabean şi
moldovenesc, conduse de rabinii care aveau instrucţiunile emisarilor Alianţei Universale Israelite? Să-i
consultăm pe contemporani. Internunţiul papal la 1794: ...Evreii aşezaţi în Moldova sunt evrei
mizerabili, pe care austriecii nu voiau mai de mult să-i ţină în Bucovina16... Contele d'Hauterive, fost
secretar al domnitorului Alexandru Mavrocordat (1785-1780): ...numai datorită nemţilor ei n-au rămas
cei mai mari şarlatani şi au căpătat preferinţă pentru lucrările de tâmplărie, de croitorie, de
ceasornicărie, pe care le execută de altfel destul de prost... au cea mai extraordinară figură care se
poate vedea în vreun colţ al lumii: cu capul pătrat sus, ascuţit jos, acoperit cu o căciula din blană
neagră ale cărei fire stau ridicate ca nişte ţepi de arici, de sub care atârnă doi zulufi de păr cât sunt de
lungi, în timp ce spatele capului le este. ras, ei mai au pe deasupra şi un cioc mic la vârful bărbiei,
ceea ce le dă înfăţişarea unor capre de Angora17.
Viceconsulul francez la Iaşi, Viollier, la 1829: ...mizerabili boccegii, cea mai mare parte fără
domiciliu, vagabonzi plini de datorii, băgaţi în afaceri suspecte de mizeria vieţii... sau: ...Neam
speculativ, viclean şi şarlatan, care a dus populaţia română la mizerie 18. Thibault Lefebre: ...Ei trec
ca setoşi de câştig, nimic nu-i demoralizează, nici o vorbă nu-i descurajează, nici o aroganţă nu-i
jigneşte. Ei acceptă cu umilinţă sau cel puţin în tăcere observaţiile cele mai severe, asprimile cele mai
tari... Ei solicită cu umilinţă o comandă de la cel care i-a gonit cu un minut mai înainte şi un nou refuz
nu-i va descuraja, pentru că persistenţa lor va înfrânge repulsia clientului... Aleargă din producător în
producător căutând marfă, stabilind preţuri, făcând târguri, totul cu o ardoare, cu o îndemânare şi o
pricepere surprinzătoare... Toţi aceia care cumpără de la evrei trebuie să verifice cu îngrijire cântarul
de care se serveşte, greutatea mărfii, banii pe care îi numără, facturile... Preţurile pot fi exagerate,
cântarul fals, greutăţile măsluite, socoteala greşită... Ţăranii sunt victimele lui de predilecţie pe care îi
înşală la tot: la monedă, la socoteală, la greutate, la balanţă şi la mai cine ştie ce19... Pouqueville, un
foarte învăţat consul al lui Napoleon Bonaparte, în volumul III din VOYAGE DANS LA GRECE,
ed.II, libre IV, chap. IV, p. 340-350, în care descrie ravagiile ciumei în Thesalia: ...Câţiva turci
fataliştirămaseră la Lansa cu evreii care, traficând ultimele lucruri ale celor morţi, răspândiră
datorită acestui comerţ - sacrilegiu, ciuma până la Salonic, unde mai mult ca 15 000 persoane muriră
în acest an funest pentru Grecia.
Războiul ruso-turc din 1828-1829 cu ocuparea Ţărilor Româneşti de către armatele tariste pana
la1856 constituie prilejul unei noi invazii masive de evrei din Galiţia, Podolia, Ucraina, sudul Rusiei şi
Basarabia, fie slujitorind armatele de ocupaţie, fie trecind Prutul nepăzit, în contingente masive.
La recensământul executat în Moldova la 1803 din ordinul domnitorului Al.C. Moruzi, se găsesc
544 capi de familie evrei aşezaţi prin sate şi 2 389 la oraşe şi târguri, rotund 3 000 capi de familie evrei
faţă de 151 549 creştini, sau cca 12 000 evrei faţă de 604 000 creştini, sau 12% evrei faţă de 98%
români şi câteva minorităţi neimportante numeric. Numai după un an, în 1804 divanul domnesc se
alarmează, din pricina infiltrărilor masive de evrei. In 1820 domnitorul Mihai Şuţu ordonă un nou
recensământ. Numărul familiilor evreieşti a crescut la 4 728, din care 984 la sate şi 3 744 la oraşe şi
târguri, însumând 18 912 suflete, adică o creştere de 58,33% în 17 ani sau 3,43% pe an. In 1827 cifrele
sunt şi mai explicite, în satele Moldovei existau l 200 cârciumari evrei; în târguri şi oraşe, trăiau 3 602
evrei, iar la Iaşi, l 256; adică 6 078 capi de familie, cu o creştere de l 350 familii, rata invaziei pe 7 ani
fiind de 26,32%, sau 3,76% pe an. Faţă de anul 1803, rata invaziei evreieşti a fost în 1827 de 100%.
Intre 1786-1892 evreii din Iaşi plătesc contribuţii de 4 000 lei, cota negustorilor creştini fiind de 18
107,60 lei, adică evreii 18% - creştinii 82%, asta explicând raportul numeric între negustorii evrei şi cei
creştini, în 1803 Iaşul numără 652 familii de evrei, ca în 1822 să numere l 099 familii, adică o creştere
de 53% în 19 ani. La 1820 în Bârlad sunt numai 20 de case evreieşti, la Roman existau în acelaşi an
dughenile Bercului Jidov, la Botoşani după un izvod din 1828, la 24 negustori erau 18 negustori evrei.
La 1820 în Dorohoi erau 232 familii evreieşti, în Herţa 339, în Suceava 229, în Botoşani 511.
Pentru Bucureşti, consilierul de legaţie Klausewitz dă următoarele date în 1824: 80 000-90 000
locuitori între care 4 000 germani şi 6 000 evrei; majoritatea supuşi austrieci, francezi şi ruşi. Sub ruşi,
Bucureştiul este invadat de evrei. Catastiful haham-başei Haim Hereş notează că în 1813 au intrat în
Bucureşti venind din Austria şi Turcia peste l 000 de evrei.
In cursul războiului ruso-turc din 1827 evreii din Iaşi invadează Bucureştiul, silindu-1 pe marele
spătar Al. Ghica să nu îngăduie decât aşezarea străinilor care se ocupă cu plugăria.
Programul invaziei Ţărilor Româneşti, mai apoi a Principatelor Unite şi României de până la 1916,
se execută minuţios, cu tenacitate şi foloseşte două metode: una ilegală, trecerea graniţelor în mod
clandestin, aşezarea în comunităţile constituite, apoi mituirea funcţionarilor publici pentru acordarea
actelor necesare şi una legală, mult mai puţin uzuală, făcându-se apel la consulatele străine aflate la
ordinul centrelor de presiune iudaice. Dacă cifrele şi procentele date mai sus demonstrează b invazie
lentă, dar susţinută an de an, cele patru recensăminte din 1859, 1860, 1899 şi 1912 certifică faptul că
invazia a atins cote maxime şi că România era pe cale să ajungă acel Pământ al Făgăduinţei, obiectivul
fixat de Alianţa Universală Israelită.
Recensământul din 1859 stabileşte o creştere de 22% a evreilor în Moldova faţă de anul 1831,
comunităţile evreieşti însumând 119 000 suflete, ca în 1899 evreii să ajungă la 195 887 suflete, adică
10,15% din totalul populaţiei, numai la Iaşi trăind 39 441 evrei faţă de 38 626 creştini. Cu alte cuvinte,
Iaşul devine un oraş evreiesc, capitala unui judeţ în care trăiesc 46 646 evrei şi 145 132 creştini, în cele
66 de târguri şi oraşe ale Moldovei trăiau la 1899: 41 467 evrei; în cele 6 oraşe nereşedinţă, 12 272, iar
în sate 16 019. Interesant este că numai 11 sate din Moldova de nord nu aveau cârciumari şi arendaşi
evrei, în 1912 numărul evreilor din Moldova scade la 167 590, cei lipsă găsindu-se în Muntenţa,
Oltenia şi Dobrogea, după cum urmează: în Muntenia 68 852 evrei din care 66 438 aşezaţi în capitalele
de judeţ, în oraşe şi târguri, l 456 şi la sate 958, cu 1,71% din totalul populaţiei, în Dobrogea se
stabiliseră 4 276 evrei, iar în Oltenia 4 906. La 1910, în Bucovina se înregistrau 102 919 evrei la o
populaţie de 795 719 suflete, asta însemnând o rată de invazie pe 54 de ani de 731%20.
Unul din ţinuturile româneşti fixat ca obiectiv principal al emigraţiei din Galiţia şi Bucovina este
Maramureşul. Alegerea nu este întâmplătoare! Considerat ca o cetate naturală, bogată, cu populaţie
puţin densă, Maramureşul constituie a doua placă turnantă a emigraţiei evreieşti din estul continentului
spre centrul şi vestul acestuia, ca şi baza de operaţii pentru infiltrarea în Transilvania, Crişana şi Banat.
De unde înainte de 1857 evreii nu se ridicau dincolo de 14 581 de suflete, în 1900 ajung la 96 150
suflete. Valea Izei, a Vişeului, cercul Sighetului devin obiective principale ale infiltrărilor prin
trecătorile din nord.
Statisticile maghiare din anul 1910 atestă că în Transilvania trăiau 118 179 evrei, 11,30% dintre
aceştia fiind stabiliţi în aşezările urbane, iai în Banat ajunseseră la cifra de 19 50121.
De la Ernest Desjardins care a vizitat Principatele în 1867, dând un număr de 400 000 evrei trăitori
aici, din care nici 200 000 nu erau născuţi pe teritoriul invaziei, trecând prin MEYER'S LEXICON, LA
GRANDE ENCICLOPEDIE; UNIUNEA EVREILOR PĂMÂNTENI22, studiile lui B.P. Haşdeu, lorga,
I. Codrescu, A.C. Cuza, J. Tanoviceanu, Jean Levy şi Eminescu, luând în considerare lucrarea DIE
JUDEN IN ROMANIEN a dr. Arthur Ruppin, aprecierile crâncenului duşman al românilor Isidore
Lpeb, articolele din REVUE DES DEUX MONDES, până la statisticile oficiale din Ungaria, Rusia,
Austria şi România, am putea stabili că în anul 1910 trăiau pe teritoriul nostru naţional 823 740 evrei şi
că datorită sporului anual, la 1918 când se realizează visul de aur al românilor, în România Mare şi-au
dat mână cu mână un număr de l 275 000 evrei, certificând afirmaţia lui Joseph Berkovitz reprodusă la
începutul acestui capitol: Dumnezeu a făcut România Mare pentru ca patru feluri de evrei să devină o
unitate.
Planul strategic pe termen lung al Alianţei Israelite Universale care viza transformarea României
într-un nou Israel îşi atinsese primul obiectiv: constituirea masei de manevră dintr-o populaţie evreiască
puternică numericeşte, capabilă să joace rol determinant în economie şi politică prin sprijinul
internaţional financiar, diplomatic şi de mass-media, pe fondul existenţei celor două mari centre de
putere internaţionale: iudeo-capitalismul şi iudeo-comunismul.
RĂZBOIUL JURIDIC
Eminescu, în TIMPUL din 17 decembrie 1881: ...Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi
continuitatea de dezvoltare a acestei ţări este ca elementul românesc să ramâie cel determinant, ca el
să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ,
c'un cuvânt geniul lui să ramâie şi pe viitor norma de dezvoltare a ţării şi sa pătrundă pururea această
dezvoltare.
După obiceiul pământului, evreii nu aveau dreptul de a depune mărturii împotriva creştinilor, nu se puteau căsători cu cei de alte religii, norme consemnate în Condica lui Caragea şi Codul lui Callimachi. Hrisovul din 30 iulie leat 7272 (anul 1764) dat de Ştefan Mihail Racoviţă: ... Aşişderea hotărâm Domnia Mea, nimenea din străini, afară de moldoveni, ce se vor aşeza aici în ţară să nu aibă voie a cumpăra, aici, moşie, nici vie, nici casă, nici moară, prăvălie, nici nimic alte lucruri nemişcătoare21. Constantin Moruzi pedepseşte cu ştreangul pe evreii care iau pământ în arendă, deschid cârciumi şi se aşază prin sate (1778).La 24 noiembrie 1782, Alexandru Mavrocordat interzicea evreilor să locuiască la sate şi să ţină
acolo cârciumi. Ca urmare a referatului - în termenii timpului anaforeaua - divanului care consemna:
...că breasla jidovilor care s-a obişnuit cu acest fel de urmări a cumpăra cu anul moşiile şi de a ţine arende prin sate, nu puţine supărări şi pagube pricinuiau nu numai la stăpânii de moşii, dar şi la locuitorii acelor sate, căci mai întâi de tocmelele ce făceau ei cu stăpânii moşiilor şi cu zapisele lor ce le dau pentru tocmeli, niciodată nu le ţineau, ci fel de fel de pricini şi amestecături arătau spre păgubirea stăpânilor moşiilor. Şi în loc unde era să se folosească stăpânul de venitul moşiei sale, păgubi şi supărări aveau... pe săteni ii îndatorau cu bani din vânzările băuturilor şi unde de pe băuturi rămânea cineva dator câte cu ceva, ca nişte înşelători ii încărca şi îi năpăstuia mai mult, îndoit şi întreit, din care cei mai mulţi din locuitori se sărăceau cu totul. Şi alte multe sărăcii şi pagube se făceau şi se pricinuiau şi la stăpânii moşiilor şi la, locuitorii satelor, de vreme ce ei cu totul sunt porniţi a cerca chipuri cu care ar putea să însele, să năpăstuiască, ori pe stăpânii moşiilor cu tocmelele ce fac, ori pe locuitori să-i încarce la datoriile ce rămân de pe băutură. ...Aceste urmări ale lor fiind ştiute şi nesuferite de către toţi, au silit domniile din trecut să hotărască ca să lipsească
jidovii de prin sate23.
Din experienţă, spre a proteja comerţul, meşteşugurile, viaţa socială în general, în Ţările Româneşti
a existat un cadru juridic restrictiv faţă de invaziile paşnice ale evreilor; cadru care limita, împiedica şi
controla sever activitatea comunităţilor evreieşti, bazate pe arendă, cârciumârit, camătă, negoţ ambulant
şi alte îndeletniciri speculative. Paralel cu invazia Ţărilor Româneşti, mai apoi a Principatelor Unite, a
Regatului României, României Mari, Republicii Populare Române, Republicii Socialiste Române şi
României post-decembriste, Alianţa Universală Israelită, prin mijloacele ei financiare, economice,
diplomatice şi politice a dus vreme de două secole o campanie statornică de a sili domnia, guvernele,
conducerea statului să dea drepturi depline evreimii, s-o împământenească, să-i acorde privilegii şi să
facă din ea un suprastat, subordonat Sanhedrinului universal. Lupta pentru acordarea de drepturi
cetăţeneşti invadatorilor evrei este declanşată făţiş de oculta internaţională odată cu instalarea tutelei puterilor europene asupra Principatelor, şi sub o formă sau alta, mereu tinzând să facă din evreime forţa
conducătoare a statului, se prelungeşte până în actualitatea la zi. Războiul juridic declarat împotriva
statului românesc face parte din ansamblul loviturilor menite să subordoneze România intereselor
istorice ale evreimii mondiale.
TÂRGUIELI. Războaiele austriaco-turco-ruse duse pe pământul Ţărilor Româneşti, urmate de
ocuparea lor când de austrieci, când de ruşi, au fost expresia politică a unor necesitaţi economice: pieţe
de desfacere în Est pentru Austria, cucerirea Strâmtorilor de către Rusia şi stăpânirea bogăţiilor noastre
ajunse legendare.
Dimitrie Bantas-Komenski apreciază la 1808 că Bucureştiul este... cu puţin mai mic decât
Moscova24. Amiralul Ciceagov (memorii 1812) scrie că Muntenia este: ...poate regiunea cea mai
roditoare din Europa25. In cartea CĂLĂTORI RUŞI ÎN MOLDOVA ŞI MUNTENIA de Gheorghe G.
Bezviconi, la pagina 349, unul dintre aceştia călătorind între Macin şi Giurgiu, scrie: ...Partea aceea e
bogată în roade şi cereale, îndestulată de toate bunătăţile, cu adevărat rai dumnezeiesc, adăpată de
Dunăre şi de râuri mai mici, de izvoare ce curg din munţi şi păduri, bogată în peşti şi în toate roadele
şi păduri şi lanuri de grâu şi vite şi stupi cu albine26. Generalul rus Jeltuhin, raport secret Armata a 2-a,
31 iulie 1829:... Toată întinderea dintre Prut, Dunăre şi lanţul Munţilor Carpati ocupată de Principate
cuprinde pământul cel mai fertil, brăzdat de diferite râuri flotabile. ... Nu mă voi referi aici la
avantajul graniţei noi, formată de Dunăre şi Munţii Carpaţi, nu voi lamuri folosul dat de posibilitatea
ca în timp de război să se organizeze aprovizionarea armatei într-o ţară îmbelşugată în locul stepelor
actuale din Basarabia şi Novorosisk, nu voi pomeni avantajele în caz de război cu turcii, de a avea
linia de operaţii pe Dunăre şi de a muta teatrul de război pe malul drept: toate aceste avantaje sunt
perfect cunoscute guvernului şi de aceea eu îmi îndrept atenţia spre celelalte împrejurări locale. ...pe
calea instituţiilor comerciale să se egalizeze profiturile provinciilor noastre din sud cu foloasele
Principatelor, căci altfel independenţa acestor ţări faţă de Rusia, în condiţiile organizării ocârmuirii
interne, va avea drept urmare concurenţa cea mai păgubitoare pentru noi în lucrările de care depinde
aproape în mod exclusiv comerţul nostru din Marea Neagră27.
• Mihail Kogălniceanu, 24 noiembrie 1843, cuvânt de deschidere a cursului de istorie naţionala,
Academia Mihăileană - Iaşi despre Tudor Vladimirescu: ...în Valahia, steagul naţional vestind
românilor că vremea venise pentru ca ţara să scuture stăpânirea străinilor, să depărteze abuzurile
care o rodeau şi sa dobândească guvern naţional...
• În Proclamaţia de la Padeş şi în cele de la Bucureşti se impun ideile de revendicări sociale, de
neatârnare internă, de drept inalienabil al naţiunii de a înlocui cu forţa o autoritate a cărei legitimitate
nu emana de la ea.
• Raportul ministrului Celor Două Sicilii la Istanbul, Giovah Battista Navon, din 10 martie 1821,
subliniază că Tudor Vladimirescu urmăreşte să pună capăt abuzului, să frâneze ilegalităţile domnilor
fanarioţi, să ceară principe naţional şi constituţie emanată de la realităţile şi nevoile ţării.
• "Audienţa" lui Tudor la Udritzki, cancelarul Agenţiei austriece - 22 martie 1821, Tudor
Vladimirescu spune: ...Eu nu voi înceta de a cere cu glas tare restaurarea drepturilor şi pronomiilor
Ţării Româneşti. Tot Tudor Vladimirescu: ...românii trebuie a dobândi de la turci cu forţa ceea ce nau
putut dobândi cu binele28.
• Agentul austriac de la Iaşi, Iosif von Raab, trimite informaţii cancelarului Metternich în care
comunica acestuia că principiile subliniate de Tudor sunt: lăudate în mod public. Agentul austriac din
Bucureşti, von Hakenau, raportează teribilului cancelar intrigant: ...spiritul de libertate şi nesupunere
insuflat de la slugerul Tudor va cuprinde ca o boală contagioasă pe românii din Transilvania care nici
ei nu sunt trataţi cu blândeţe de stăpânii lor domeniali29.
• De la 1393 la 1877, Muntenia, Moldova şi Transilvania au plătit Imperiului Otoman 1 066 305
780 lei-aur sau 341 021 kg. aur.
• Imperiul habsburgic a ţinut sub ocupaţie Transilvania între 1687-1918; Banatul între 1718-1918;
Oltenia între 1718-1739 şi Bucovina între 1775-1918 storcând impozite, contribuţii militare şi produse
în valoare de 2.450 000 000 lei aur sau 857 500 kg. aur, deci stăpânind numai 231 ani Transilvania şi
100 de ani Bucovina, a jecmănit de două ori mai mult decât turcii care au stăpânit 484 ani Ţările
Româneşti.
• În perioadele de ocupaţie rusească dintre 1769-1854, Muntenia şi Moldova au fost stoarse de
armatele de ocupaţie de 200 000 000 lei-aur, egal 64516 kg. aur, numai în 85 ani, cu întreruperile
respective, fără să socotim stoarcerea Basarabiei.
• - un leu aur = 0,3225 grame de aur;
• În 1792 armatele ţariste invadează Polonia, în 1793 Polonia este împărţită între Rusia şi Prusia, în
1795 Polonia este împărţită între Rusia, Prusia şi Austria care dictau politica central-est europeană
împotriva Turciei aflată în plin declin militar, economic şi politic. In lupta dintre Rusia şi Turcia, între
Austria şi Turcia pentru hegemonie la Dunărea de Jos, Marea Neagra şi Strâmtori, românii pierd
cetatea Hotinului la 1713, transformată în raia de către turci care, fără nici un drept, cedează Bucovina
Austriei la 1775 şi Rusiei, Basarabia la 1812, Austria anexând temporar Oltenia între 1718-1739.
• Între 1711-1812 au loc şase războaie între cele trei mari puteri cu o durată de 23 de ani, purtate în
bună măsură pe teritoriile Moldovei şi Munteniei.
• Tratativele de pace de la Focşani între ruşi şi turci - iulie august 1772. Delegaţii munteni notifică
plenipotenţiarului austriac Thugut: ...Principatele moldo-valahe au stătut totdeauna slobode supt
domnii lor pământeni. ...Cerem din nou vechile noastre drepturi şi a ne pune tntr-o stare de
neatârnare...30
• Preliminariile păcii de la Şiştov - 1791, divanul Ţării Româneşti către plenipotenţiarii ruşi şi
austrieci: să se restituiască hotarul de la linia Dunării, să se desfiinţeze raialele, domnul să fie ales de
către toţi reprezentanţii ţării, independenţa şi suveranitatea să fie garantate de Rusia şi Austria, cu plata
unui tribut fix către Poartă.
• 1807, moldovenii îi solicită lui Napoleon Bonaparte unirea celor două ţări româneşti şi
îndepărtarea protecţiei oricărei puteri străine. ...Unirea într-o... Dacie sau Valahie Mare ca şi o
reaşezare a organizării interne sub forma unei republici aristo-democraticeşti31. Moldovenii care se
adresează lui Napoleon nu ştiau că la 7 iulie 1807, la Tilsit, se încheia un tratat secret de alianţă între
ruşi şi francezi prin care aceştia se înţeleg să "sustragă" Imperiului otoman toate ţările cucerite de
acesta în Europa. Conform acestui tratat secret, speranţa românilor, Napoleon Bonaparte, în septembrie
1808, la Erfurt, întâlnindu-se cu ţarul Alexandru I, îşi dă consimţământul ca acesta să anexeze Moldova
şi Muntenia. Iată textul: ...Înaltele părţi contractante se angajează să considere drept condiţie absolută
a păcii cu Anglia ca ea să recunoască Finlanda, Ţara Românească şi Moldova ca făcând parte din
Imperiul rus. Din articolul 8: ...Împăratul Napoleon recunoaşte numita reunire şi hotarele Imperiului
rus în această parte extinse până la Dunăre32...
• Rusia, în propunerile de pace făcute Imperiului otoman- 1810: ...Principatele Moldova, Valahia
Mare şi Mică şi Basarabia se alipesc prin acest tratat de pace, pe veci, Imperiului rus cu oraşele,
cetăţile şi satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe şi cu averea lor. Fluviul Dunărea va fi de acum
înainte graniţa între cele două imperii32.
Iminenţa războiului cu Napoleon îl face pe ţar să lase din pretenţii, mai ales la sfaturile unor oameni
politici şi comandanţi militari. Amiralul Mordvinov a fost cel mai radical, încercând să-1 convingă pe
autocrat că: ...buna stare a Imperiului rus nu cerea anexarea Moldovei şi Valachiei, că nu este
necesară cucerirea de teritorii noi, ci de îmbunătăţirea celor existente33. Negociatorul care ne-a răpit
Basarabia este generalul Kutuzov, comandantul armatelor ţariste de la Dunăre, în complicitate cu
negociatorii turci mituiţi prin intermediul lui Manuc bey şi anume fanarioţii Dumitrache Panaiot
Moruzi şi alţi doi fraţi Moruzi care au ascuns sultanului scrisoarea trimisă de Napoleon prin care-1
vestea că începe campania împotriva Rusiei.
49
• La 16/28 mai 1812 se încheie Pacea de la Bucureşti prin care Rusia încorpora Basarabia.
• Istoricul basarabean Leon Kasso dezvăluie planul rusesc de cucerire a Principatelor şi de împărţire
în patru gubernii. Posesiunea Basarabiei i-a costat pe ruşi: 200 milioane ruble şi vieţile a 150 000 de
oameni, acel Kasso arâtându-se mulţumit că Rusia s-a apropiat de Peninsula Balcanică şi că avea un
picior solid la Dunăre 34.
• Amiralul Ciceagov, care 1-a înlocuit pe Kutuzov în mai 1812, a fost împotriva ocupării Basarabiei
şi a cerut ţarului împuterniciri să renunţe la acest teritoriu.
• Karl Marx despre Tratatul de la Bucureşti: ...Turcia nu putea ceda ce nu-i aparţinea, pentru ca
Poarta otomană recunoscuse acest lucru, când la Karlowitz, presata de poloni să cedeze Moldo-
Vlahia, ea răspunsese că nu are dreptul de a face cesiune teritorială, deoarece capitulaţiile nu-i
confereau decât un drept de suzeranitate35.
• CARTEA DE LEGE-KANUNAME eliberată de sultan în 1792 glăsuieşte: Ţara Românească şi
Moldova fiind din trecut şi până acum slobode în toate privinţele, prin separare la cancelarie şi prin
interzicerea călcării lor cu piciorul, toate dările şi arenzile se află pe seama voievozilor36.
• Perioada cumplită pentru români cuprinsă între deceniul 7 al secolului al XVIII-lea şi deceniul 6 al
secolului al XIX-lea ia sfârşit odată cu Războiul Crimeii când occidentalii intervin cu armele în ajutorul
Turciei, silind indirect Rusia să-şi retragă armatele din Principate, operaţie care se încheie în iulie 1854.
La Conferinţa de la Viena, din 15 martie 1855, la care au participat Anglia, Franţa, Austria, Rusia şi
Turcia, marile puteri garantând integritatea Imperiului otoman, condiţie a echilibrului european, se
discută situaţia Principatelor care, după aprecierea diplomaţilor prezenţi: atingea foarte de aproape
interesele obşteşti ale Europei 37. Astfel, ia sfârşit protectoratul rusesc înlocuit cu un protectorat
colectiv al puterilor participante la Conferinţă, fapt care impunea schimbarea organizării lor interne şi
punea problema unirii lor care devenise o problemă europeana de rezolvarea căreia depindeau
interesele economice şi politice ale marilor puteri implicate în Războiul Crimeii.
• Punctul de vârf al bătăliei duse de marile puteri pentru a-şi asigura supremaţia în bazinul Mării
Negre, pentru a stăpâni Strâmtorile, gurile Dunării şi a libera navigaţia pe marele fluviu, bătălie dusă cu
mijloace economice, diplomatice şi militare a fost Războiul Crimeii. Principatele române au beneficiat
parţial de acest amplu conflict european, poziţia lor geo-strategică ca şi faptul că puteau deveni o
excelentă piaţă de desfacere pentru industriile şi manufacturile occidentale atrăgând atenţia asupra lor
şi implicându-le de aici încolo în absolut toate problemele esenţiale ale Europei.
• După eşuarea Conferinţei de la Viena, lucrările s-au mutat la Constantinopole în ianuarie 1856,
fără nici un rezultat, fapt care a condus la Congresul de la Paris deschis la 28 februarie 1856, având
drept scop principal restabilirea echilibrului european. Au participat: Anglia, Franţa, Austria, Turcia,
Rusia, Sardinia şi Prusia. In şedinţa din 8 martie, Franţa, prin ministrul său de externe, Walewski,
investit cu funcţia de preşedinte al Congresului, ridică problema Unirii Principatelor. Nu stăruim asupra
dezbaterilor. La 30 martie se semnează Tratatul de Pace. In ceea ce ne priveşte acesta stabilea: -
desfiinţarea protectoratului Rusiei stabilit după pacea de la Adrianopole; Principatele sunt scoase de
sub tutela Turciei şi sunt puse sub garanţia celor 7 Puteri; sultanul, în colaborare cu ambasadorii
puterilor semnatare va întocmi un firman electoral care să convoace în cele două Principate adunări
menite să-şi exprime opţiunile politice: pro sau anti-unioniste, care vor fi consemnate de o comisie
specială de informare formată din reprezentanţii Puterilor semnatare cu sediul la Bucureşti; dacă
liniştea publică în Principate va fi tulburată, înalta Poartă nu putea interveni cu trupe fără aprobarea
Puterilor. Articolul XXI prevede reanexarea la Moldova a judeţelor Cahul, Bolgrad şi Ismail, a Deltei
Dunării şi Insulei Şerpilor. Articolul XXVI stabileşte constituirea forţelor armate naţionale pentru
menţinerea securităţii interne şi paza frontierelor.
Invit cititorii să facă singuri trimiteri la anii 1944-1945 când Rusia îşi ia revanşa tot la Paris, ca şi la
decembrie 1989 cu întreaga ţesătură de interese mondiale care au vizat şi vizează România. Inchei acest
subcapitol citându-1 pe unul din mulţii susţinători francezi ai Unirii, precum Jules Michelet, Edgar
Quinet, Thibault, şi anume J.A. Vaillant care, încă din 1854 a scris în gazeta LA ROUMANIE:...
Dintre toate popoarele creştine legate Imperiului turcesc, moldo-vlahii au luptat mai bine de trei sute
de ani pentru independenţă şi dacă sunt încorporaţi şi tributari, ei nu sunt nici subjugaţi, nici supuşi.
Ţara lor este tot a lor şi, prin toate vicisitudinile istoriei lor, ei şi-au păstrat dreptul la autonomie. Ei
vorbesc toţi aceeaşi limbă şi această limbă este germenul unei naţionalităţi deja puternică38.
Această naţionalitate puternică, stăpână pe pământul ţării, având bresle de meşteşugari şi neguţători
rămase în urma dezvoltării capitaliste din Occident, adânc tulburată de lupta marilor puteri pentru
stăpânirea Estului, a intrat în strategia Alianţei Universale Israelite ca obiectiv principal pentru
instalarea maselor evreieşti dislocate din Polonia şi Rusia. Pentru asigurarea protecţiei juridice a acestor
mase de emigranţi clandestini, Alianţa Universală Israelită a folosit cu succes:
CONSULII ŞI CONSULATELE DIN PRINCIPATE. In urma prevederilor de la Kuciuk-Kainargi
(un sat din sudul Dobrogei), se instalează în Principate consulatele străine de la Iaşi şi Bucureşti având
ca obiect al activităţii supravegherea aplicării tratatului sub raport economic, social şi politic. Consulii
ruşi se instalează la 1782, cei austrieci la 1783; ai Prusiei la 1785, ai Franţei la 1798 şi ai Marii Britanii
la 1803. Conflictele latente sau subterane dintre aceste puteri, lupta lor de interese de toate genurile se
reflectă în activitatea acestor consuli care supralicitează protecţia străinilor stabiliţi în Principate aflaţi
sub jurisdicţia lor ca cetăţeni ai ţărilor respective, numiţi la noi sudiţi, impunând pentru aceştia un
regim juridic de excepţie, un regim supra-naţional şi anti-naţional împotriva căruia a luptat diplomaţia
şi politica românească vreme de un secol şi jumătate. Jocul de interese al Alianţei Universale Israelite
se face prin intermediul consulilor occidentali, îndeosebi prin cei ai Austriei, fără ca francezii sau
britanicii să facă excepţie. Până la instalarea consulatelor, străinii erau supuşi unor norme restrictive
care apărau comerţul şi producţia de mărfuri autohtonă. Consulii, interpretând clauzele tratatului aşa
cum le dictau interesele sau cum li se dicta de către diplomaţia căreia îi aparţineau, şi-au supralicitat
atribuţiile, exercitând presiuni asupra domnilor fanarioţi şi asupra organelor administrative şi
judecătoreşti, impunând un nou regim de capitulaţiuni, ilegal, de care, în 90 la sută din cazuri, au
profitat masele evreieşti emigrate din Galiţia şi Bucovina, făcând apel la cetăţenia lor austriacă sau
rusească. Alexandru C. Moruzi acordă monopoluri şi protecţie sudiţilor evrei după cum urmează: ...Io
Alexandru Constantin Moruzi Voievod... Dumneata Vel Spătar şi Dumneata Epistat al Agiei, fiindcă
ne-am înştiinţat Domnia mea pentru breasla evreilor care cu voia Domniei au fost şi sunt primiţi a
sălăşlui în politia Domniei mele Bucureşti, care petrec cu orânduiala lor, făcându-şi alişverişul şi
hrana, fără de vreo urmare împotrivă, că unii alţii din prăvăliaşi şi din orăşeni îi supără a nu-şi face
alişverişul lor, feluri de chipuri îi înjură şi le batjocoreşte copiii cu vorbe hulitoare... poruncim
Dumneavoastră că să daţi straşnică poruncă de înştiinţare39... în continuare fanariotul dă poruncă ca
evreii să fie protejaţi aşa cum i s-a cerut de consuli, care prin ambasadorii de la Constantinopole puteau
influenţa pe marele vizir spre a-1 mazili. Citez: ...şi aşa să aibă odihnă ovreii a petrece în oraşul
Domniei mele nesupăraţi, ca nişte primiţi care-şi plătesc dajdia la visteria Domniei mele, a se hrăni în
pace...Iată un act juridic care acordă protecţie evreilor emigranţi, nu celor pământeni, pentru ca fanariotul
specifică în pitac ca sunt "primiţi". Alt fanariot aflat sub dictatul consulilor, Constantin Hangerli, bine
mituit de evrei, dă celor din Focşani, la 6 septembrie 1798, dreptul de a avea un ceauş, deşi erau foarte
puţini. La numai două zile, la 8 septembrie 1798, numeşte staroste al ovreilor pe David sin Moisi,
scuteşte pe ovrei de toate dările în afara de cele de ruptoare şi face chemări către cei din Galiţia şi Rusia
să se aşeze cât mai mulţi în ţară. Ca acte juridice îndreptate împotriva ţării, pentru a câştiga bunăvoinţa
consulilor austrieci şi ruşi, Hangerli organizează o administraţie evreiască independentă de
administraţia de stat, dând liber comerţului cu produse alcoolice, iar printr-un pitac din 13 octombrie
1798 dă dreptul evreilor de a fi meşteşugari, ceaprazari şi legători de cărţi, scutindu-i de orice dări.
Acelaşi joc îl face fanariotul Constantin Ipsilante, corupt de finanţa evreiască şi aflat la ordinul
consulilor, care la 1802 recunoaşte invazia evreilor dând invadatorilor drepturi depline, ca să nu mai
vorbim de fanariotul Mihail Şuţu care poate fi socotit întemeietorul bugetului comunităţii evreieşti din
Moldova, baza materială a statului în stat alcătuit de comunitatea iudaică din Moldova. Prin hrisovul
din 11 martie 1820 li se acordă autorizaţia de a înfiinţa "gabela", taxă obligatorie la fiecare oca de carne
cuşer. La 16 iulie 1815 fanariotul Scarlat Calimah acordă evreilor zarafi un regulament prin care se pot
constitui în breaslă, urmare a articolului 3 din Tratatul de la Bucureşti, încheiat la 16 mai 1812 între
ruşi şi turci, despre care am mai vorbit şi prin care ni s-a răpit Basarabia.
In vreme ce în Rusia se instituise serviciul militar obligatoriu pentru evrei şi se pusese un bir de 50
de ruble pentru portul caftanului tradiţional şi 25 de ruble pentru perciuni, măsuri care au făcut să
emigreze zeci de mii de evrei care-au luat calea Principatelor, consulii ruşi şi prevederile
Regulamentului Organic au făcut ca masele de emigranţi evrei să fie protejate în Principate şi să fie
împământenite. Domnul Mihail Sturdza aprobă întemeierea coloniilor evreieşti pe moşiile boiereşti
contra unei mite substanţiale. Aşa se nasc târguşoarele sordide Drăguşanii Covurluiului, Podul Iloaiei,
Frumuşica Botoşanilor este transformată într-o cloacă, idem Negreştii Vasluiului.
In Muntenia, cu toate insistenţele consulilor lucrurile stăteau altfel decât în Moldova, în 1831 nu
există evrei în sate. Peste voinţa consulilor se ridică rezistenţa ţăranilor şi neguţătorilor autohtoni. In
1849 Ministerul de Interne dă ordin prefecţilor să nu tolereze aşezarea evreilor prin sate în calitate de
arendaşi, de hangii şi cârciumari şi să-i silească pe cei aciuiţi pe teritoriu să plece în termen de 15 zile.
In 1835 prinţul Ghica recomanda Consiliului Administrativ să nu permită intrarea evreilor în ţară, iar
cei cu paşapoarte de tranzit să nu primească autorizaţie de şedere decât maximum o lună.
Revoluţionarii de la 1848, foarte mulţi dintre ei francmasoni, însuşindu-şi ideile cu bătaie lungă ale
francmasoneriei franceze dirijată de oculta iudaică, bântuiţi de romantism politic, au crezut că un stat
naţional se poate întemeia prin încetăţenirea tuturor aluviunilor minoritare rămase pe solul Principatelor
în urma seismelor socio-politice din ultima sută de ani. Aşa se face că Grigore Ghica permite evreilor
să ţină cârciumi prin sate şi modifică legea recrutării astfel că la sfârşitul lui 1854 recrutul evreu,
plătind, poate fi înlocuit cu un recrut moldovean 41.
O SINTEZĂ NECESARĂ
Din fragmentele subcapitolelor TÂRGUIELI şi CONSULII ŞI CONSULATELE DIN
PRINCIPATE cititorul poate lesne deduce că, faţă de problema evreiască din Ţările Româneşti, s-au
consolidat în cursul timpului istoric două atitudini traduse în acte juridice, după cum urmează: o
atitudine de respingere a emigranţilor evrei şi de îngrădire a posibilităţilor de a se stabili şi a specula şi,
în epoca fanariotă, a Revoluţiei de la 1848 şi a domniei lui Al. I Cuza, o atitudine binevoitoare, tolerantă.
Prima atitudine demonstra responsabilitatea istorică faţă de naţiune în ansamblul ei; cea de-a doua
izvora fie din interese meschine, ca mita, fie sub presiunea centrelor de putere, fie dintr-un romantism
politic care anula perspectiva istorică de dragul unor lozinci umanitare în spatele cărora, foarte concret,
acţiona Alianţa Universală Israelită spre a cuceri poziţii cheie în Principate.
REGULAMENTUL ORGANIC se ocupă şi de NAŢIUNEA EVREIASCA în articolul 94, Anexa
P, după cum urmează:
1-Îi este oprit, după vechile obiceiuri, de a lua în arendă pământuri locuite;
XX -Se reglementează modul de a-şi procura carnea; l II - Se reglementează dreptul de a lucra în distilerii
prin sate;
l III, cum se percep taxele datorate statului asupra cărnii şi păsărilor prin adjudecare în
sinagogi;
l IV felul cum copiii evreilor pot fi admişi în şcolile publice, cu condiţia să poarte acelaşi
costum ca ceilalţi elevi.
Tot în articolul 94 se stabilea ca recensământul să fixeze situaţia fiecărui evreuIn 1835 se interzice tribunalelor de a legaliza contractele de arendă cu notificarea că judecătorii care
ca cei vagabonzi să fie extrădaţi42.
contravin să fie destituţi şi judecaţi
Regulamentul din l iunie 1839 - guvernul Sturdza - articolul 4, cuprinde măsuri severe şi amănunţite
cu scopul de a împiedica invazia evreilor şi a interzice vagabondajul lor prin ţară.
Decizia Consiliului Administrativ din 11 martie 1840 recomandă să nu fie exceptaţi de la
prevederile Regulamentului din 1839 nici evreii vagabonzi născuţi în ţară.
Am vorbit despre Conferinţa Ambasadorilor de la Constantinopol, de după Războiul Crimeii, fără
să subliniem că Franţa şi Anglia masonizate au introdus în Protocolul de la 11 ianuarie 1856 două
articole privindu-i pe evrei, trecuţi sibilin sub titulatura de străini şi, atenţie, clasa a populaţiunii,
dreptul de a poseda bunuri nemişcătoare în amândouă Principatele şi, fără nici o deosebire de naştere
sau cult, de a se bucura de egalitatea drepturilor civile şi în mod particular de dreptul de proprietate sub
toate formele, cu condiţia ca exercitarea drepturilor politice să fie suspendată pentru indigenii supuşi
unei protecţiuni străine - sudiţii. Articolele XV şi XVII strecurate prin fraudă de francmasoneria anglofranceză nici n-au fost discutate la Congresul de la Paris; iar atunci când comisarii britanic şi francez au
încercat să le impună, comisarul rus s-a pronunţat împortivă. Citez: ...Starea morală şi socială a
evreilor în Moldova este de aşa natură că admiterea lor de a se bucura de drepturi politice şi
suprimarea anumitor restricţiuni legale ce îi privesc pot aduce mari neajunsuri43.
Iată că împotriva presiunilor exercitate de Alianţa Universală Israelită, Conferinţa de la Paris, în 14
august 1859 stabilind cu de la sine putere dispoziţiile generale ale unei Constituţii a Principatelor,
stipulează clar în chestiunea evreiască, citez din articolul 46: Moldovenii şi valachii de orice rit creştin
se vor bucura deopotrivă de drepturile politice; exerciţiul acestor drepturi va putea fi extins şi la alte
culte prin dispoziţiuni legislative44.
Concesia făcută presiunii iudeo-francmasonice este cuprinsă în acest va putea fi extins, termen
folosit de evreime în gigantica ei bătălie pentru cucerirea României. Primul pas orchestrat de Alianţa
Israelită Universală a fost publicarea la Paris a broşuricii lui I. Barasch: EMANCIPAREA
ISRAELIŢILOR ROMÂNI, broşurică prin care presa iudaica euro-americană a făcut motiv de agitaţie
mondială. Ion Heliade-Rădulescu, Ion Brătianu, rareori Kogălniceanu au militat pentru teza lui Barasch
fie din oportunism politic, fie din diplomaţie, având nevoie de sprijinul Franţei; cel mai îngăduitor, a
cărui îngăduinţă a avut efecte dezastruoase pe termen lung fiind Al.I. Cuza.
ALEXANDRU IOAN CUZA ŞI EVREII.
Nimic nu ştirbeşte rolul istoric al marelui nostru domnitor, creatorul României moderne, astaneînsemnând să împiedicăm exerciţiul judecăţii critice de dragul clişeelor, al schemelor şi al lipsei de
informaţii. Domnitorul Al.I. Cuza secondat de Kogălniceanu sunt autorii secularizării averilor
mănăstireşti, ai legii rurale şi împroprietăririi ţăranilor, ai organizării statului modern prin legile:
comunală, a consiliilor judeţene, a contabilităţii publice, a Curţii de Conturi, a Consiliului de Stat, a
Camerelor de Comerţ, a sistemului de măsuri şi greutăţi metrice, a învăţământului, apoi a adoptării
Codului civil, Codului penal şi de procedură penală. Tot ei iniţiază sprijinul marilor comunităţi
româneşti din sudul Dunării, vizând o politică românească grandioasă pe întregul areal locuit de
români, ca să nu mai vorbim de Transilvania. Dar prietenia lui cu directorul general al Poştelor şi
Telegrafului, Cezar Librecht, vechile lui legături francmasonice 1-au făcut să nu ia nici o măsură
împotriva invaziei evreieşti în plină recidivă, împotriva stabilirii evreilor în satele Moldovei şi a
exercitării comerţului cu băuturi spirtoase; ba, mai mult, în 1860, cât şi în 1865, anunţă şi pune în
practică un program de emancipare graduală a evreilor, cu toate că în virtutea art. 46 al Conferinţei şi
Convenţiei de la Paris, Codul Civil din 1864 permitea numai îrnpământenirea individuală prin Consiliul
de Stat, după 10 ani de la prezentarea unei petiţii către Domn. Le dă egalitatea drepturilor civile,
dreptul de a se înrola în armată. Xenopol scrie că a doua zi după ceremonia întronării a spus unei
deputatiuni evreieşti: Nu vreau să văd în Principatele Unite nici creştini nici jidani, ci numai români.
