DESCOPERIRI ARHEOLOGICE CARE II REDUC LA TACERE PE OCCIDENTALI
sursa:Dacia libera
„România este vatra a ceea ce numim Vechea Europă, o entita-te culturală cuprinsă între 6500-3500 î.Hr. axată pe o societate
matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de ară (…). Ului-
toarele descoperiri făcute în România şi alte ţări învecinate după al
doilea război mondial, asociate datărilor cu radio-carbon, au făcut po-
sibilă înţelegerea importanţei începuturilor culturii „vechii Europe”, o
cultură a unei societăţi de agricultori. A devenit, de asemenea, evident
că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii
pe cea sumeriană”
Maria Gimbutas, „Civilizaţie şi cultură
DESCOPERIRI CARE ÎI REDUC LA TĂCERE PE OCCIDENTALI
Şi astăzi se discută în contradictori despre originea şi civilizaţia
dacoromânilor. Chiar de către istoricii şi cercetătorii români. Originea
pură a strămoşilor noştri este contestată. Însă, descoperirile
arhelogice vin în ajutorul nostru. Paleontologii au stabilit că omul de
Neanderthal a trăit în urmă cu 100.000 de ani, iar cel de la Ceo-Magnon
cu circa 35.000. Fratele nostru oltean de la Buciuleşti, comuna Tetoiu,
jud. Vâlcea, pe Valea lui Grăuceanu are o vechime de 1.900.000-2.000.000
ani!!! Descoperirea îi aparţine savantului Dardu-Nicolăescu-Plopşor.
Cum e posibil?!..
Aşa cum marile popoare ale lumii s-au format în bazinele hidrografice
ale marilor fluvii şi poporul nostru s-a format în bazinul hidrografic
al Dunării. „Este uimitoare coincidenţa aproape perfectă între
teritoriul fostului regat al Daciei, atestat documentar, de pe vremea
lui Burebista şi conturul bazinului hidrografic al Dunării, de la Viena
şi până la vărsarea în Marea Neagră. Această coincidenţă confirmă faptul
că bazinul hidrografic al Dunării a fost leagănul de formare şi
supravieţuire multimilenară a poporului
pelasgo-traco-geto-daco-valaho-român” (1!).
Săpăturile arheologice făcute sub auspiciile Academiei Române în zona
defileului Dunării, cu ocazia deschiderii în 1964 a şantierului „Porţile
de Fier”, au scos la iveală vestigii de o importanţă covârşitoare, care
atestă existenţa vieţii în această zonă din cele mai vechi timpuri.
Cercetătorul arheolog Vasile Boroneant (n.1930), membru al Academiei
Oamenilor de Ştiinţă din România, laureat al Academiei Române, a lucrat
pe acest şantier împreuină cu cercetătorul arheolog Mihai Davidescu
(n.1930), sub îndrumarea Profesorului Constantin Nicolaiescu Plopşor
(1901-1968), membru corespondent al Academiei Române, director al
Centrului Academiei Române de la Craiova.
Lucrările arheologice au acoperit o întindere de peste 180 de km din
aval de Moldova Veche şi până la Ostrovul Mare. Cele mai vechi urme de
viaţă din zonă au fost datate cu 35.000 ani î.e.n, descoperite în
peşterile Chindiei şi Livadita de la Coronini, localitate situată la 7
km în aval de Moldova Nouă. Urmează vestigiile descoperite la Cuina
Turcului, de la Dubova, în Cazanele Mari la 17 km în amonte de Orşova,
pe malul românesc al Dunării, datate cu 11.000 ani î.e.n. La Schela
Cladovei s-au descoperit şi una dintre cele mai vechi aşezări dacice de
pe Dunăre din sec. IV î.e.n., cu vestigii ceramice specifice: ceaşca
dacică.
Mi-ar trebui mult spaţiu tipografic pentru a prezenta toate
descoperirile arheologice din această zonă, descoperiri care au făcut
obiectul unor numeroase comunicări ştiinţifice Între 30 martie şi 2
aprilie 2000 în Scoţia, Universitatea din Edinburgh a organizat
Conferinţa Internaţională „The Iron Gates in prehistory” (Preistoria
Porţilor de Fier) ca semn de preţuire acordat importantelor vestigii
scoase la lumină în defileul Dunării între Carpaţi şi Balcani.
„Nu sunt de neluat în seamă nici informaţiile pe care ni le transmite V.
Flaccus (m.90 e.n.) care, referindu-se la drumul argonauţilor (din sec.
XIII î.e.n.), spune că aceştia au văzut pe porţile templului Soarelui
din cetatea lui Arietes: „reprezentarea înfrânderii egiptenilor, conduşi
de Sesostris, de către geţi”.Dar Diodor din Sicilia (c.80-c.21 î.e.n.),
în istoria lumii antice de la origini şi până la războiul lui Cezar în
Galia din 58-51 î.e.n. intitulată „Biblioteca istorică”, prezintă
campania egipteană din Tracia condusă de Sesostris, se pare din timpul
domniei faraonului Ramses al II-lea (1290-1224 î.e.n.) (2).
Dacă la toate acestea se mai adaugă şi informaţiile recente, ale
studiilor mineralogice de laborator, care au confirmat că aurul din
sarcofagele egiptene provine din Transilvania, înseamnă că istoria ţării
noastre are rădăcini adânci prin vestigiile şi documentele atestate din
antichitate şi până în prezent, iar legenda se poate transforma în
istorie veridică. În acest sens, o privire mai atentă asupra descrierii
faptelor argonauţilor din secolul XIII î.e.n. îmbarcaţi pe nava „Argo”
şi plecaţi în căutarea lânii de aur spre ţara denumită Colhida pare să
ducă la concluzia că aceştia au trecut pe la „Porţile de Fier”.
Scrierile din vechime ale lui Pindar (462 î.e.n.) şi ale lui Apollonios
din Rhodos (295-230 î.e.n.) oferă un număr iompresionant de mare de
coincidenţe între denumirile mitice ale unor personaje şi locuri din
antichitate şi denumirile de azi ale unor localităţi situate pe
teritoriul ţării noastre. Pe traseul de la vărsarea Dunării în Marea
Neagră la punctul de confluenţă al Tisei cu Dunărea şi apoi al punctului
de confluenţă al Someşului cu Tisa, mergând spre amonte, se ajunge în
zona Mediaşului Aurit din nordul Munţilor Apuseni, pe cursul mijlociu al
Someşului. Pe acest traseu se găsesc o seamă de localităţi ale căror
denumiri de azi coincid în mod bizar cu titularurile mitice care ne-au
fost transmise din antichitate. Această observaţie l-a făcut pe
cercetătorul ştiinţific geolog Mircea Ticleanu să adopte ipoteza şi să
finalizeze un studiu în care a demonstrat că drumul pe ape al
argonauţilor a urmat traseul pe Dunăre. Apollonios, la vremea lui, a
plasat destinaţia finală a expediţiei în Caucaz. Dar informaţiile de
atunci se pare că situau Caucazuil la vestul Mării Negre după cum ne-o
confirmă atât scrierile lui Ammianus Marcellinus (330-c.400 e.n.),
general roman şi istoric, care aminteşte în secolul IV e.n. de un ţinut
„Caucaland” situat pe malul stâng al Dunării la marginea bazinului
Panonic, a cărei descriere corespunde cu Munţii Apuseni de la vestul
Mării Negre…
Cu toate acestea, pentru occidentali, România este ţara romilor, a
hoţilor, cerşetorilor. Aceştia să fie cel mai vechi popor din Europa? Nu
se pupă cu orgoliul britanicilor, francezilor, germanilor etc. România
este la mâna unor „dizidenţi de catifea”, care, după decembriue 1989 nu
au scris nimic. Dar se produc zilnic pe sticla televizoarelor, lucrând
după „reţete” stabilite în altă parte. Privitul spre Vest a devenit
sport naţional…
În ziua de azi se duce o politică perfidă pentru distrugerea acestui
popor. Ce putem face? Noi, cei care mai cunoaştem câte ceva, să le
popularizăm. Voi? Să nu uitaţi! Şi să cultivaţi aceste lucruri copiilor
şi nepoţilor voştri. Şi nu mai căutaţi mistere în afara ţării. Pentru că
există nenumărate dovezi ale civilizaţiei care ne-a precedat, dovezi
care atestă că pe aceste meleaguri au trăit oamenii primordiali, care
s-au răspândit în toată Europa şi pe toate continentele, dând naştere
civilizaţiilor care acum ne ignoră. Acestea sunt adevăratele mistere
uitate.
„La Congresul Mondial de Istorie, care a avut loc la Montreal, în
Canada, în septembrie 1995, la care istoricii români nu au fost admişi,
s-au emis o serie de teze, cel puţin bizare, după care statul şi
naţiunea etnică ar fi nişte aberaţii sângeroase, care au provocat în
ultimele secole cele mai îngrozitoare tragedii, încât ele trebuie să
dispară, cedând locul „naţiunii culturale”. Prin „naţiuni culturale”
autorii tezelor respective înţeleg religiile occidentale. Ca atare,
frontierele trebuie…modificate, pentru că ele numai corespund
„criteriilor culturale”, după care ar urma „spiritualizarea” lot, cum le
place unora să spună. Primele victome se cunosc: Jugoslavia şi
Cehoslovacia” (2).
Din păcate, aceste jalnice teze sunt promovate în paginile aşa-ziselor
manuale de istorie alternativă. De fapt o „Românai suverană şi
independentă”, cum suna şi generosul crez politic al seniorului Coposu,
nu cred că mai este posibilă. Am devenit un fatalist deoarece totul
concură la recroirea geografiei politice europene. Subjugarea României a
devenit totală. Acum se intenţionează ca din guvernul Boc să facă parte
un ministru din C.E…
Dacă chinezii ori japonezii ar avea o cetate ca Sarmisegetusa Regia, ar transforma-o în lor de pelerinaj.
DIN NEGURA TIMPULUI
România este leagănul tuturor civilizaţiilor. Pământul Ardealului este
„Grădina Maicii Domnului” şi locul de unde au plecat cele 12 trburi în
lume. Dar noi, românii, rămânem ac eeaşi ignoranţi, cărora nu le pasă de
istoria neamului. În loc să fim mândri că suntem poporul primordial.
De ce ne este frică de ceea ce am fost?...
Descoperirile din perioada 1960-2000 în arhive şi biblioteci din ţară şi
din străinătate a sute de cuvinte româneşti, provenite din fondul
autohton geto-dac în vocabularul popoarelor italian, francez, spaniol,
englez, irlandez, grec etc. reprezintă adevărate piese de aur pentru
cunoaşterea istoriografiei româneşti. La neamurile celtice din regiunea
Walace (Marea Britanie) a fost identificată rugăciunea Tatăl Nostru, aşa
cum îl rosteau românii din Muntenia, Moldova şi Transilvania. Filologii
români şi străini au mai descoperit:
- în cea mai veche cronică turcească, intitulată „Ogusnam”, adusă în
actualitate de istoricul român de naţionalitate turcă Ali Ekrem,
tipărită în germană, franceză şi rusă, se menţionează existenţa, în anul
839, a unei Ţări a Românilor la nord de Dunăre, până spre Nipru. Se mai
menţionează că „Ţara Românilor” s-a confruntat cu cumanii, deci ţara
avea o armată şi o administraţie bine pusă la punct. Despre această
cronică istoricii şi specialiştii noştri nu au aflat că există! ;
- în Atlasul german din 1826, pe o hartă care ilustrează popoarele
Europei din răsărit în anul 900, se specifică „Wahalen oder Rumumy”, pe
teritoriul ce se întindea din Panonia până la Nipru. Totodată se
menţionează şi existenţa a cinci voivodate româneşti, adică a unor
ţărişoare locale
- „descoperirea scrisorii unui conducător chazar, referitoare la secolul
al VII-lea e.n. din care rezultă existenţa în Transilvania a „ţării
Ardil”, adică a ţării Ardealului, termen curat românesc, apărut cu două
secole înainte de invazia triburilor migratoare războinice ungare în
Bazinul mijlociu al Dunării, ceea ce dovedeşte că ungurii au fost aceia
care au împrumutat termenul de Ardeal din limba română, după topica
limbii maghiare, Erdely ” (3).
- descoperirea în Biblioteca naţională din Budapesta a lucrării lui
Lukacs Karoly, preot romano-catolic şi arheolog, care a păstorit peste
zece ani în regiunea Balatonului, unde a făcut cercetări arheologice,
identificând urme materiale ale unor castele, biserici şi cetăţi
voivodale româneşti în sec. al X-lea. Chiar de pe timpul invaziei
triburilor migratoare ungare. Lucrarea a apărut în anul 1937 la
Tipografia Episcopatului romano-catolic din Oradea, unde, preotul a fost
mutat. Cartea respectivă nu a fost găsită în nici o bibliotecă din
România!
- a fost descoperită cronica împăratului german Friederic al II-lea
Barbarossa. Pentru anul 1189 în ea se stipulează existenţa unei ţări
româneşti numită „Walahia” între Dunăre şi Munţii Carpaţi, condusă de un
principe. Sunt descrise cu lux de amănunte graniţele, iar principele
ţării, într-un dialog cu împăratul, şi-a afirmat suveranitatea;
- au fost descoperite sursele documentare ale lucrării „Cosmographie”,
scrisă în limba română cu alfabet geto-dac, de către Aeticus Dunăreanu,
ilustru cărturar şi explorator român din sec. al IV-lea.
NE ESTE FURATĂ ISTORIA
La polul opus se situează evenimente pe care autorul le trece la
capitolul „conspiraţii”: de-a lungul timpului, numeroase documente
istorice cu privire la strămoşii noştri s-au pierdut într-un mod cu
totul straniu. Astfel, „Dacia”, jurnalul împăratului Caius Ulpius
Traianus, s-a pierdut; „Getica”, o lucrare scrisă de Criton, medicul
personal al lui Traian, a avut aceeaşi soartă; „Istoria geţilor”, scrisă
de prelatul-filozof Dios Chrysostamos, s-a pierdut într-un mod cu totul
ilogic pentru un filozof de asemenea talie, numit şi Ioan Gură de Aur.
„Getica”, o lucrare de sinteză a lui Dios Cassius Coceianus, nepotul
filozofului menţionat mai sus, a avut aceeaşi soartă. Alexandrianul
Appianus, istoric grec, a scris o impresionantă lucrare în 24 de volume,
numită „Istoria Romanilor”. Un lucru foarte curios: s-a pierdut doar
volumul al XIII-lea, în care se relata amănunţit chiar cuceririle romane
în Dacia. Caninius a scris în versuri istoria expediţiei lui Traian.
S-a pierdut! Plutarh a scris o biografie a lui Traian pierdută fără
urmă. Ammianus Marcellinus a scris 31 de cărţi în care tratează istoria
romană de la împăratul Nerva până la Valens. Şi din acestea au dispărut
doar primele 13, cele care tratau istoria cuprinsă între anii 96 până la
350. Tocmai cele care vorbeau despre Dacia. Apollodor din Damasc,
celebrul arhitect, a descris detaliat construcţia podului peste Dunăre
într-o carte. A dispărut. Opera marelui Ovidiu, exilat la Tomis, a rămas
aproape intactă, cu excepţia poeziilor scrise în limba geţilor. Care au
dispărut!
Să mai spună cineva că toate acestea nu fac parte dintr-o „conspiraţie”
împotriva contemporanilor autohtoni. Pentru a nu cunoaşte istoria
strămoşilor noştri!
Lista nu se opreşte aici. Martin Opitz, reprezentant al literaturii
germane, numit de către Mihai Ibaşcu „cel mai de seamă poet al veacului
său”, a sosit în Transilvania la invitaţia principelui Gabriel Bethlen.
Timp de 12 ani a adunat material pentru lucrarea „Dacia antiqua”,
inclusiv colindând ţinuturile transilvane. În anul 1639 moare răpus de
ciumă la Danzig, iar manuscrisul său a dispărut în condiţii suspecte!
Iată câteva nemuritoare versuri scrise de acest poet, necunoscute
publicului din ţara noastră:
„Călcând în goană goţii Din depărtate Asii
Cu alţii-n şir grăbit grăbit Venind pe cai gonaci
Al Daciei şi-al Romei Pe greci să îi răpună
Pământ de mult râvnit Pe Misii şi pe Traci,
Nu şterg a voastre nume Cu biciul nici Atilla
Cum nu v-au nici învins Cu hoardele de sciţi
De v-aţi păstrat lumina Nu pot frânge neamul
Aşa cum e înscris. Nepieritoarei ginţi.
Într-un năvalnic tropot
năvala lor zoreşte.
Iar slavii vă-nconjoară
Ca marea într-un cleşte”.
Despre limba strămoşilor noştri, cu excepţia „Codex Rahonczy” (îl voi
prezenta în alt articol) şi a unor inscripţii, nu ne-au parvenit date
concrete. După ce Bogdan Petriceicu Haşdeu a dovedit existenţa unui
substrat dacic al limbii române, s-a s-a încercat discreditarea sa
morală şi ştiinţifică. Chiar de către latiniştii români. Pentru ca
lucrarea sa „Mitologia dacilor”, să dispară.
Nici siturile nu au fost cruţate. Munţii Orăştie au fost sistematic
prădaţi şi jefuiţi de tezaurele lor istorice, mărturii ale unei
civilizaţii şi culturi geto-dacice de nepreţuit. Începutul l-au făcut
romanii. „În Evul Mediu, Regii Ungariei şi Austriei, Matei Corvin şi
Carol al VI-lea, au organizat pe Mureş, şi pe Dunăre, interminabile
convoaie de transport cu relicve arheologice destinate pierzării spre
Budapesta şi Viena. În luna septembrie a nului 1832 arheologul J. Ackner
a descoperit la Sarmisegetusa o foarte frumoasă, interesantă, dar şi
extrem de reprezentativă piesă arheologică: „Victoria dacică”
înconjurată de genii, un mozaic care, printre altele, avea ornamente
vegetale încrustate cu misterioase simboluri, care înconjurau un înscris
tainic, rămas nedescifrat. Această relicvă, atât de preţioasă pentru
neamul nostru, a dispărut fără urmă. Întrebat în epocă, arheologul
maghir E. Ballum a declarat că ştie unde se află acest mozaic, dar „nu
poate divulga adevărul din motive politice” (4).
În anul 1882, la un congres ţinut în Sibiu, Gheorghe Bariţiu a izbucnit
în lacrimi mărturisind public cele două vise pe care nu le-a putut
îndeplini: salvarea Sarmisegetusei şi deschiderea ueni universităţi
româneşti în Ardeal.
Nu multe persoane cunosc că pe Insula Şerpilor, în secolul al XIX-lea,
se găseau ruinele unui imens templu antic închinat lui Apollo. Practic,
au fost demolate complet şi transportate la Moscova, unde au dispărut.
Şi geografiile care descriau teritoriile dacice au dispărut. Marele
Strabon a scris o carte despre Tracia şi Dacia, care a dispărut. „Marele
geograf Marin din Tyr descrisese în amănunţime teritoriile locuite de
geţi şi daci, dar lucrarea sa nu a ajuns până la noi, decât într-o
palidă măsură, prin intermediul unei prezentări făcute de Ptolemeu” (5).
Din hărţile antice nu s-a păstrat nici una care să înfăţişeze Dacia
veche. În schimb, lucru foarte curios, s-au păstrat cele care reprezintă
Dacia de după cucerire.
Chiar în mediile academice se vorbeşte foarte puţin despre strămoşii
noştri. De ce? Pentru că sunt „barbari”. Dacă vrem în Europa trebuie să
susţinem că „de la Râm ne tragem”, trebuie să ne uităm trecutul şi
tradiţiile. Toţi guvernanţii de după decembrie 1989 au lăsat în paragină
vestigii inestimabile ale trecutului!
Surse:
1. http://www.noidacii.ro;
2. http://www.dacia.org;
3. http://descopera.ro;
4. http://www.yogaesoteric.net;
5. http://ro.altermedia.info
fits the meaning of the word “Thrace” with its
description as “Thrace – the backbone of the world”
“Lord (Master)” and the hieroglyph 
“bread” (and phonetic “t”) are two identical, but spatially – diametrically
opposing each other 
pronounced in Egyptian – “ef-Yot”* (Yotef,
Atef), consists of two pictograms, the first of which stands for “knife”
(phonetic “i”) and the second for “bread” (phonetic “t”). This fact is quite
curious, since the Bulgarian language has preserved to this very day the
idiomatic saying: “You are my father, you are my mother. The knife and
the bread – they both are in your hand”, meaning “I totally depend on
you and I desperately need your help. Be like a father figure to me!” In
addition, the Bulgarian word “Otec” (“Yot-ec”) = “Father” probably
originated from the “Yot-ef” form of the word, listed above! It is very
likely that the word “pitta” for “bread” in Bulgarian, was derived from
“pi-taj”(“the-bread”)* pronunciation of the 
, meaning “Beginning of all
beginnings” or “One without Beginning”. Thus as a result we have the
unique composite pictogram 
for “The Father-God”, with the
extended intrinsic meaning of “The One Father of all Beginnings”.
and the inverted pictogram for “Lords of Thrace”
(instead of 
),
to bring home (by the obvious likeness between the pictograms)
the concept of the “Rulers of Thrace” being raised and appointed by God
to be in effect “Fathers of Thrace”. Now, this in turn lifts the written
clauses of this formal contract between the kings of Thrace and the Deity
to a new and higher level of Sacredness and Sanctity, as it obligates “the
Lords of Thrace” to bring their due material and spiritual offerings, not
simply because of legitimate respect and fear of the Lord God Almighty,
but first and for most – because they are “the Fathers of Thrace” and their
source and root (expressed by the “Father-God” pictogram under theirs)
is the Greatest “Father of all fathers” – i.e. The Lord God Almighty
Himself! The idea behind this Sacred Covenant reading is, that if the
kings and nobles of the land of Thrace desired and expected “the Father-
God” to take care for them and fight for their interests as their own
natural father would, then they themselves were also expected by Him to
act as fathers of their own people and nation in return, and to make it
their own job and interest to care for their own people and their nation’s
prosperity, by bringing worthy spiritual and material offerings and works!
, in its inverted form
(containing 
