Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, foarte actual, despre politicianismul românesc

sursa:http://apologeticum.wordpress.com

Dovadă că Mişcarea Legionară a fost anti-politică 

Biata masă  a  poporului  român  alerga  de  la  partid  la  partid,  de  la promisiune  la  promisiune,  legându-şi  de  fiecare,  cu  credinţa  ei seculară,  cele  mai  curate  nădejdi,  dar  întorcându-se înşelată  şi amărâtă, cu toate speranţele zdrobite, când de la unul, când de la altul. Aceasta, până când va înţelege odată, că a intrat în mâna unor cete puse pe câştig şi pe pradă.

Erau trei partide mai mari: liberal, averescan şi naţional ţărănesc. Pe lângă ele şi altele mai mici. În fond,  nu exista între ele nici o deosebire. Numai  formele  şi interesele personale le deosebeau. Acelaşi lucru sub alte forme. Nu aveau nici măcar justificarea unor păreri deosebite.

Singurul  lor  mobil  sufletesc  adevărat  era:  religia  interesului personal, pe deasupra oricăror dureri ale ţării şi a oricăror interese ale neamului.

De aceea spectacolul luptelor politice era dezgustător. Fuga după bani, după situaţii personale, după avere şi plăceri, după pradă, dădea un aspect de duşmănie neasemuită, acestor lupte. Partidele apăreau ca adevărate cete organizate care se învrăjbeau, se mâncau şi se luptau unele cu altele pentru pradă.

Numai lupta pentru neam sau pentru orice ideal, care depăşeşte interesul, egoismul şi poftele personale, este blândă, cuviincioasă, nobilă şi fără dezlănţuire oarbă de patimi. În ea poate fi pasiune, dar nu patimă oarbă şi josnică.

Aspectul de vrăjmăşie şi de josnicie al acestor lupte putea fi o dovadă suficientă, că ele nu se dădeau în lumea unui ideal înalt şi sfânt şi nici în aceea a principiilor, ci în adâncul cel mai trist al celor mai neruşinate interese personale.

Lumea politicienilor trăieşte în lux şi în petreceri scandaloase, în imoralitatea cea mai dezgustătoare, pe spinarea unei ţări din ce în ce mai demoralizată. Cine să se mai ocupe de nevoile ei?

Politicienii aceştia cu familiile şi cu agenţii lor, au nevoie de bani. Bani pentru petrecere, bani pentru a-şi întreţine clientela politică, bani pentru voturi, bani pentru cumpărarea de conştiinţe omeneşti.

Rând pe rând, cetele lor se vor năpusti şi vor spolia ţara. Aceasta va însemna, în ultimă analiză, guvernarea ei, opera de guvernare. Vor secătui bugetele statului, ale prefecturilor, primăriilor.

Se vor înfige ca nişte căpuşi în consiliile de administraţie ale tuturor întreprinderilor, de unde vor încasa tantieme, de zeci de milioane, fără nici o muncă, din sudoarea şi din sângele muncitorului istovit.

Vor fi încadraţi în consiliile bancherilor jidani, de unde vor primi jetoane, de alte milioane şi zeci de milioane, ca preţ al vânzării lor de neam.

Vor  da  naştere  la  afaceri  scandaloase  care  vor  îngrozi  lumea. Corupţia se va întinde în viaţa publică a ţării ca o plagă, de la cel mai umil slujbaş şi până la miniştri. Se vor vinde oricui. Oricine va avea bani, va putea să-i cumpere pe aceşti monştri şi prin ei ţara întreagă.

De aceea, când ţara stoarsă nu va mai putea să le dea bani, vor ceda consorţiilor de  bancheri  străini,  rând  pe  rând,  bogăţiile pământului şi cu ele şi independenţa noastră naţională.

O adevărată pletoră de oameni de afaceri se va întinde ca o pânză peste toată România,  care nu vor mai munci, care nu vor mai produce nimic, ci vor suge vlaga ţării.

Acesta este politicianismul.

Jos, se vor întinde: mizeria, demoralizarea şi deznădejdea. Vor muri copiii cu zecile de mii, seceraţi de boli şi de mizerii, slăbindu-se astfel puterea de rezistenţă a neamului în lupta pe care o duce singur  în  contra  poporului  jidănesc  organizat  şi  susţinut  de politicianismul înstrăinat şi de tot aparatul de stat.

Cei  câţiva  oameni  politici  cinstiţi,  câteva  zeci,  poate  chiar conducători de partide, nu vor mai putea face nimic. Vor fi nişte biete marionete în mâna presei jidăneşti, a bancherilor jidani sau străini şi a propriilor lor politicieni.

Această  batjocură,  această  demoralizare,  această  infecţie,  va  fi susţinută, pas cu pas, de toată falanga jidănească, interesată la distrugerea noastră, pentru a ne lua locul în această ţară şi a ne fura bogăţiile. Prin presa ei, care a uzurpat rolul presei româneşti, prin sute  de  fiţuici  imunde,  printr-o  literatură  atee  şi  imorală,  prin cinematografe şi teatre provocatoare la desfrâu, prin bănci, Jidanii au devenit stăpâni în ţara noastră.

Cine să se opună? Astăzi când ei sunt pregătitorii dezastrului şi apariţia lor e semnalul morţii noastre naţionale, cine să le apară în faţă?

extras din Corneliu Zelea Codreanu – Despre legionari

Spiritualitatea dacilor

sursa: http://www.elixir.ro

Kazarov spunea: "Nu exista alta paralela mai buna pentru credinta in nemurire a getilor decat credinta in Hiperboreeni. Hiperboreeni, acest neam fericit ducand o viata spirituala, undeva dincolo de munti, sunt la propriu sufletele drepte ale celor morti. Schroder a dovedit ca credinta in Hiperboreeni este de origine tracica…asemanarea dintre Hiperboreeni si 'getii care se duc la Zamolxis', sare in ochi".
Asemenea taramuri bidimensionale se intalnesc la toate popoarele. Trecerea in "dincolo" se facea dupa indelungate practice spirituale, pe anumite conjuncture astrale si anumite incantatii magice, precum descriu Hiperboreeni (Abaris, Pitagoras, Orpheu, Dionisos, Zamolxis, Apollon etc.) si care dupa Eliade erau prin excelenta samani efectuand calatorii extatice intrand in transe ori practicand transfigurari rituale. Hiperboreeni erau tare piosi ceea ce aminteste de calugarii daci. "Bachilide III.58" spune ca: "pentru a le rasplati pietatea, Apollon ia transportat pe Cresus si pe ficele sale in tara Hiperboreenilor.

Spatiul hiperborean

http://www.elixir.ro

Polus Geticus, Axis Boreis, denumiri associate tinutului hyperborean definesc foarte clar notiunea de centru, ca pol spiritual gen "Centrul Lumii", "Macaron nesoi", "Isulele fericitilor" - "acolo unde cerul poate comunica cu pamantul" (Mircea Eliade - Istoria religiilor) si care au intotdeauna o reprezentare mitico-geografica, cosmica si telurica totodata gen Shambala, Eden, Pong-Lai, Gradina lui Ghilgames etc.
Dupa Pindar "nimeni, nici pe pamant nici pe mare nu putea descoperi calea minunata care duce catre jocurile Hiperboreenilor" (Pyth. X.29). Altfel spus, tara si locuitorii ei aici apartineau unei geografii mitice. Ei sunt o semintie sfanta scutita de boli si batranete, caci tot Pindar afirma despre Hiperboreeni ca "pot sa traiasca 1000 de ani, ei nu cunosc nici munca nici luptele si isi petrec vrmea dansand din lira si flaut". Dupa Eliade este vorba despre un loc paradisiac comparabil cu insulele fericitilor unde se duceau sufletele eroilor.
Este vorba deci despre un taram bidimensional, unul geographic (vezi relatarile anticilor din izvoare istoric), si unul mitologic care tine de un taram paradisiac "de dincolo de Boreas" dupa mitul Delfic. Taramul geographic este aici o poarta spre cel mitic (Apollo era numit zeul portii, la grecii clasici tocmai pentru ca "favoriza" trecerea in lumea de dincolo.) cum spre exemplu avem edenul biblic cu reprezentarea geografica ce cuprindea raurile Tigru si Eufrat (Geneza II.10,14).
Dobandirea Edenului mitic ca si la Hiperboreeni impunea renuntare la lume, contemplarea divinitatii si diferite practici si tehnici spirituale. Dupa cum o descriu scriitorii antici, Dacia corespundea perfect cerintelor unui astfel de taram. Apollo devine prin excelenta zeu al purificarilor la daci, pesterile in care meditau preotii daco-geti, posturile abstinentele si vegetarianismul confereau din plin aceasta calitate. Este foarte important de mentinut ca cheia portii spre aceste dimensiuni, taramuri paradisiace, la toate popoarele (Tibet spre exemplu) se obtin ca o recompensa in urma practicilor spirituale.
Unii istorici afirma ca Hiperborea geografica ar fi reprezentarea polului nord, dar e foarte clar ca Hiperborea mitica, spirituala, desemneaza "Polus Geticus", Hiperborea ca pol spiritual suprapusa unui taram fizic si ca pol geografic. Probabil ca Apollo este celt sau ca are o origine asiatica, dupa Eliade (patara, didimos, claros) dar e clar ca este Hiperborean prin initiere, initierea fiind o renastere spirituala, ritualica. Se stie ca ofrandele date de Hiperboreni lui Apollo erau invelite in paie de grau, ori femeile din Tracia si Panonia nu savarseau ritualuri fara paie de grau (vezi Getica lui Vasile Parvan)

 

 

Dacia hiperboreana

http://www.elixir.ro

Toate izvoarele istorice spun ca getii erau prin excelenta un popor hiperborean.
Pindar ne arata pe Apollo, dupa ace ridicase zidurile Troiei intorcandu-se in patria sa de pe Istru (Istron Elaunon) la Hiperboreeni (Olymp. VIII. 47).
Strabon spunea in "Geografia XI.62" ca: "primii care au deschis diferitele parti ale lumii spun ca Hiperboreeni locuiau deasupra Pontului Euxin si a Istrului".
Clement din Alexandria numea pe profetul Dacilor Zamolxis, Hiperboreanul (Stromata IX.213).
Apolonius din Rodos spunea in "Argonautice II.5 si 675" ca: "Hiperboreeni sunt Pelasgi, locuitori ai nordului Traciei.".
Macrobiu vorbeste de regiunile udate de Don si Dunare (Tanais et Ister) ca fiind tinuturi Hiperboreene (Comm in Somnium Scipionis II.7).

Plinius cel Batran ne spune ca poporul Arimphaei-lor care locuia aproape de muntii Rifei, descendenti din neamul hiperboreenilor (His.nat. VI.7).

Numerosi autori vorbesc de muntii Rifei din tinuturile Hiperboreene pe cand se stie ca muntii carpati erau numiti in antichitate Monthes Riphaei. De asemenea cei vechi intelegeau prin Axis Boreus, Cardines Mundi, Chion - Ouranon etc, polul spiritual al lumii.
Ovidiu se plangea dupa aceea cand  a fost exilat la Tonis ca e constrans sa isi petreaca viata sub Axis Boreus, la stanga Pontului Euxin (Trista IV.41 si 42). In alta scrisoare el spune ca se gaseste chiar sub Cardines Mundi si ca vorbeste in imaginatie cu amicul sau sub axul boreal in tara Getilor (Pontice II.19, 40,45).
Martial intr-o epigrama adresata soldatului marcelin care pleca in expeditie in Dacia scria: "soldat Marcelin, tu pleci acum sa iei pe umerii tai cerul Hiperborean si astrele polului getic.". Tot Martial numeste triumful lui domitian asupra Dacilor "Hiperboreus Triumfus" (Ep VIII.78) iar in "Ep VIII.50" scrie: "de trei ori a trecut prin coarnele perfide ale Istrului Sarmatic, de trei ori si-a scaldat calul in zapada getilor; mereu modest, el a refuzat triumful pe care il merita sin u a adus cu sine decat renumele de a fi invins lumea Hiperboreenilor".
Vergilius in "Georgica IV,V.5, 17" spunea de Orpheu: "singuratec, cutreiera gheturile Hiperboreene si Donul acoperit de gheturi si campiile niciodata fara zapada din jurul muntilor Riphei (Carpati) pan ace femeile trace maniate de dispretul sau il sfasiara."
Geograful Ptolemeu descrie in "Geografica III.10" una din principalele cetati ale Daciei ca fiind situate pe Hierasus, (azi Siret) si se numea Piribori-dava, nume care arata o cetate Hiperboreana.

Dacia hiperboreana 

sursa: http://www.elixir.ro

 Toate izvoarele istorice spun ca getii erau prin excelenta un popor hiperborean.
Pindar ne arata pe Apollo, dupa ace ridicase zidurile Troiei intorcandu-se in patria sa de pe Istru (Istron Elaunon) la Hiperboreeni (Olymp. VIII. 47).
Strabon spunea in "Geografia XI.62" ca: "primii care au deschis diferitele parti ale lumii spun ca Hiperboreeni locuiau deasupra Pontului Euxin si a Istrului".
    Clement din Alexandria numea pe profetul Dacilor Zamolxis, Hiperboreanul (Stromata IX.213).
Apolonius din Rodos spunea in "Argonautice II.5 si 675" ca: "Hiperboreeni sunt Pelasgi, locuitori ai nordului Traciei.".
    Macrobiu vorbeste de regiunile udate de Don si Dunare (Tanais et Ister) ca fiind tinuturi Hiperboreene (Comm in Somnium Scipionis II.7).
    Plinius cel Batran ne spune ca poporul Arimphaei-lor care locuia aproape de muntii Rifei, descendenti din neamul hiperboreenilor (His.nat. VI.7).
   Numerosi autori vorbesc de muntii Rifei din tinuturile Hiperboreene pe cand se stie ca muntii carpati erau numiti in antichitate Monthes Riphaei.
 De asemenea cei vechi intelegeau prin Axis Boreus, Cardines Mundi, Chion - Ouranon etc, polul spiritual al lumii. Ovidiu se plangea dup ace a fost exilat la Tonis ca e constrans sa isi petreaca viata sub Axis Boreus, la stanga Pontului Euxin (Trista IV.41 si 42).
   In alta scrisoare el spune ca se gaseste chiar sub Cardines Mundi si ca vorbeste in imaginatie cu amicul sau sub axul boreal in tara Getilor (Pontice II.19, 40,45). Martial intr-o epigrama adresata soldatului marcelin care pleca in expeditie in Dacia scria: "soldat Marcelin, tu pleci acum sa iei pe umerii tai cerul Hiperborean si astrele polului getic.". Tot Martial numeste triumful lui domitian asupra Dacilor "Hiperboreus Triumfus" (Ep VIII.78) iar in "Ep VIII.50" scrie: "de trei ori a trecut prin coarnele perfide ale Istrului Sarmatic, de trei ori si-a scaldat calul in zapada getilor; mereu modest, el a refuzat triumful pe care il merita sin u a adus cu sine decat renumele de a fi invins lumea Hiperboreenilor". Vergilius in "Georgica IV,V.5, 17" spunea de Orpheu: "singuratec, cutreiera gheturile Hiperboreene si Donul acoperit de gheturi si campiile niciodata fara zapada din jurul muntilor Riphei (Carpati) pan ace femeile trace maniate de dispretul sau il sfasiara." Geograful Ptolemeu descrie in "Geografica III.10" una din principalele cetati ale Daciei ca fiind situate pe Hierasus, (azi Siret) si se numea Piribori-dava, nume care arata o cetate Hiperboreana.

HIPERBOREENII ŞI SHAMBALLA

O descoperire senzaţională zguduie lumea oamenilor de ştiinţă. Istoria trebuie rescrisă.

BOMBA
În cursul lunii februarie 2012, o echipă de geologi, româno-canadiană, urmărind rămăşiţele filonului de aur la una dintre galeriile săpate de agatârşi în urmă cu 5.500 de ani la Roşia Montană au făcut din întâmplare o descoperire care ar putea răsturna toată istoria omenirii. Ei au descoperit la baza galeriei capătul rectangular al unei lespezi aurii care nu părea a fi o rocă naturală. După prelevarea unei mostre, din rezultatele analizei de laborator a reieşit că era vorba într-adevăr de o piatră compozită, obţinută din amestecul a 15% praf de granit, 30% wolfram şi 55% pulbere de aur de 50 de karate, după o tehnologie imposibil de reprodus în condiţiile ştiinţei actuale.

HIPERBOREANUL
Faptul este cu atât mai surprinzător cu cât galeria unde a fost semnalată lespedea, supranumită şi Galeria Hiperboreană şi aflată pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Roşia Montană, fusese cercetată în urmă cu 36 de ani, mai precis pe tot parcursul anului 1976 şi, datorită uluitoarelor descoperi arheologice şi antropologice practic de neconceput pentru acea vreme, ea a fost închisă şi apoi sigilată la comanda Securităţii. Printre mineri încă se mai vorbeşte în şoaptă despre această galerie şi nu sunt puţini cei ai căror taţi sau fraţi mai mari, foşti mineri la Roşia Montana, care au luat parte la consolidările şi săpăturile arheologice din galerie la acea vreme, au dispărut de-acasă şi s-au întors bătuţi după câteva săptămâni. Între timp cei mai mulţi dintre ei au murit datorită bolilor profesionale. Cei patru martori rămaşi în viaţă nici măcar nu mai doresc să-şi amintească. Unul dintre ei, domnul Ion Moiş, fost şef de echipă pe timpurile acelea, după o îndelungă chibzuială, s-a hotărât totuşi să rupă tăcerea. Iată relatarea faptelor petrecute atunci, aşa cum le-a trăit martorul ocular Ion Moiş:
„Poate că nu trebuia să zic nimic, că doară am jurat la comunişti, dar eu mă trag de fel din Albac, chiar din neamul de moţi al lui Avram Iancu, aşa că nu pot să tac. Uite cum a fost: în iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul şef şi am primit dispoziţie să redeschid, să consolidez şi să electrific vechea galeria 13, rămasă închisă încă de pe vremea austroungarilor, urmând ca după consolidare să vină doi tovarăşi geologi să prospecteze. Galeria era veche, rămasă aşa neexploată încă de pe vremea agatârşilor, care la vremea aceea scoteau din ea şi prelucrau aurul şi argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole înainte să ajungă romanii stăpâni pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum le plăcea lor să le spună. E drept că se văd urme de căutare şi din partea romanilor, dar este limpede că ei s-au lămurit foarte repede şi că au abandonat. Lucrările de consolidare şi electrificare au durat aproape până în vara lui 76 şi am avut nişte probleme cu golirea de apă a unei părţi a galeriei care se inundase. Atât vâlvele din mină cât şi electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am găsit şi un os spălat de ape, aşa de mare, cum nu ne mai fusese dat să vă niciodată. Nici ortacii mei nu mai văzuseră. După ce l-am arătat directorului minei acesta l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Roşia Montana, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Că unde era osul când l-am găsit? Că în ce poziţie? Că cine a mai fost cu noi în mină? Că cine mai ştie de existenţa lui? Câţi am intrat şi câţi am ieşit din şut în ziua aia? Mă rog, tot felul de întrebări aiuritoare ca să ne sperie şi să ne facă să tăcem. Am tăcut cu toţii evident iar după ce ne-a pus să semnăm declaraţiile, ne-au trimis înapoi în galerie. Acasă n-am suflat o vorbă. Mi-era frică pentru ai mei.
Atunci când treaba noastră a fost terminată au intrat în mină doi oameni de la Bucureşti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu ştiu, dar aşaaa... ca la vreo săptămână, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tânăr, cu o cicatrice la ochiul stâng, care a zis că e arheolog. La două zile după el au venit o echipă întreagă de civili daar şi câţiva arheologi cu nişte echipamente cam ciudate, împreună cu un echipaj de Miliţie care a blocat accesul la galeria 13 şi a început să ne controleze nouă legitimaţiile la poartă. După încă vreo lună jumate am fost chemaţi din nou, eu şi ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidări şi care deja semnasem declaraţiile, să cărăm sterilul din fundul galeriei 13 şi să-l scoatem cu vagonetele afară din mină.
Atunci am văzut grozăvia. Arheologii scoseseră la iveală din stâncă un schelet uriaş, cam de 10 metri lungime, care zăcea pe o parte cu picioarele strânse. Osul pe care îl găsisem eu era legat cu o fundă roşie şi de-abia atunci am văzut că era de fapt o vertebră. Mamă da’ ce mai vertebră! Civilii se foiau de colo-colo! Unii îşi notau câte ceva din ce ziceau arheologii, alţii făceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densuşianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul sare cu gura mare că să-şi vadă ăla cu Densuşianu de treabă, că Densuşianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu şi cu securitatea. Altul, şi ăsta era arheologu cel tânăr, că l-am recunoscut după cicatrice, a scapat una cum că scheletu ăla era de hiperborean şi că ar putea fi chiar strămoşul nostru! „ Nu se poate tavarişce! Ce hiperborean visezi!” - a răcnit la el unul gras în haine de piele şi cu accent rusesc! - „Omul se trage din maimuţă! Unde ai mai pomenit tu maimuţă de 10 metri? Gata! Ce s-o mai lungim!? Scheletul ăsta pleacă la Moscova!... Ia luaţi-l pă reacţionaru’ ăsta d-aici! Bîstro, bîstro!” Atunci ne-a cuprins groaza pe toţi. Doi gealaţi au sărit pe el, l-au legat şi l-au târât afară din mină. „Ia hai! Strângeţi, împachetaţi în lăzi şi duceţi totul la gară! Şi dacă mai suflă vreunul vreo vorbă v-arunc kaghebeu-n ceafă! ” Tot pe noi a căzut măgăreaţa cu strânsul şi cu căratul.
S-a făcut dimineaţă când am terminat de împachetat, de cărat şi de urcat lăzile în tren. Dar nici pe noi nu ne-au lăsat să mai mergem acasă. Ne-au suit în două dube fără geamuri şi ne-au dus undeva. Unde?, nu ştiu.... Dar ştiu că am mâncat bătaie vreo săptămână încheiată şi că m-au pus să semnez că n-am văzut şi că nu cunosc nimic, că am un unchi legionar care e bandit şi împuşcă securişti prin munţi şi mi-au zis că dacă suflu vreo vorbă îmi saltă nevasta şi copiii iar pe mine mă bagă în puşcărie. Am semnat şi am tăcut, ce era să fac...!? Nici cu ortacii mei pe care i-am întâlnit din nou la mină nu am mai vorbit despre asta.
Ceva de bine totuşi mi s-a întâmplat după aceea. La o săptămână după ce m-am întors la mină, unul de-l aveam mereu coadă după mine când intram şi ieşeam din şut, a venit la birt şi s-a aşezat la masa mea. Cinstit să fiu când l-am văzut mi-a îngheţat sângele în vine. „Uite Ioane, - mi-a zis -, şi eu sunt moţ ca şi tine. Şi tot ca şi la tine, neam de neamul meu au fost băieşi la Roşia Montana. Am fost acolo când s-a descoperit scheletul uriaşului. Acum e la Moscova. Eu ca şi tine am fost martor. Ia plicul ăsta şi păstrează-l ca pe ochii din cap. Înăuntru ai poză. Să ştii de la mine că acolo în galerie se afla scheletul unui dac hiperborean, strămoş de-al nostru. Păstrează poza şi arat-o nepoţilor tăi. Eu nu ştiu dacă scap pentru că am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar pe noi ăştia din securitate care nu ne speriem aşa de uşor, de noi se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu mă cunoşti. Nu ţi-am dat nimic! Ai priceput?” „Da, am priceput!”. S-a ridicat şi a ieşit repede pe uşă. Doar două zile l-am mai văzut cum păşea ca o umbră în urma mea, apoi nu l-am mai văzut niciodată . Dar mai am în schimb poza cu hiperboreanul de la el”.

LESPEDEA
Dar să revenim la lespede...
Ne aflăm în luna aprilie 2012. În urma discuţiilor purtate cu uşile închise la Ministerul Minelor Petrolului şi Geologiei, partea canadiană a opinat ca această descoperire să nu fie făcută publică iar galeria să fie închisă de urgenţă. Partea română a fost de acord cu păstrarea secretului însă a insistat să continue cercetările şi să trimită o a doua echipă, de data aceasta de arheologi condusă de un arheolog bătrân cu o cicatrice în colţul ochiului stâng. Timp de trei luni, săpăturile în jurul lespezii s-au derulat în secret, rezultatul fiind decopertarea integrală a lespezii. Nu a durat foarte mult deoarece deasupra lespezii se aflase cu 36 de ani în urmă scheletul uriaşului dac hiperborean, aflat acum la Moscova iar parte din munca cu săpatul rocii şi cu decopertarea o făcuseră arheologii de atunci. Măsurătorile au scos la iveală faptul că lespedea, perfect şlefuită, avea o lungime de 12 metri, o lăţime de 6 metri şi o înălţime de 3 metri, cântărind cu aproximaţie 1700 de tone, cu 100 de tone mai mult decât a fost estimată “piatra femeii insarcinate” respectiv lespedea descoperită la Baalbek, numai aurul conţinut în ea reprezentând cca. 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decât s-ar fi putut obţine prin reciclarea integrală timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Roşia Montană în urma exploatărilor aurifere, şi de 150 de ori mai mult decât tot aurul extras de la suprafaţă şi din toate galeriile de agatârşi pentru daci, apoi de romani, apoi de austroungari şi de români la un loc.
Zona a fost imediat închisă cu gard de sârmă ghimpată şi pusă sub pază militarizată iar săpăturile preliminare pentru forarea unui puţ cu diametrul de 12 metri care să ajungă până la lespede au demarat la începutul lunii mai 2012.
La sfîrşitul lunii iunie, mai precis pe data de 23 ale lunii, lespedea a fost scoasă la suprafaţă, segmentată în 80 de calupuri egale, încărcată în containere şi transportată de urgenţă noaptea, sub escortă militară către o destinaţie necunoscută. Totuşi există unele informaţii din surse demne de încredere, din care rezultă că fragmentele containerizate au fost predate Combinatului Siderurgic SIDEX Galaţi şi că au deja topite şi transformate în lingouri de aur şi wolfram, dar locul secret unde se află ele depozitate acum încă nu se cunoaşte.

SCRIEREA DACICĂ VECHE

Faptul că lespedea a dispărut şi nu s-a păstrat nici măcar o fotografie a ei este lesne de înţeles. Un lucrător care a participat la dezmembrarea ei suţine că există totuşi un set de fotografii care au fost făcute de către un bătrân arheolog român de prestigiu, care au fost date spre studiu unui paleolingvist şi care, a atras atunci atenţia autorităţilor că lespedea prezintă o valoare culturală şi istorică inestimabilă pentru poporul român şi pentru întreaga umanitate şi în orice caz incomensurabil mai mare decât valoarea ei economică. Pentru argumentarea afirmaţiei arheologul a prezentat atunci câteva fotografii ale lespezii în care se putea observa că toată suprafaţa ei era acoperită de o scriere în basorelief, de un verde smarald, total necunoscută după spusele paleolingvistului, dar cu probabilitatea cea mai mare de a fi pelasgă, dispusă în trei şiruri paralele care porneau din partea stângă sus şi şerpuia în diagonală încolăcindu-se în spirală în jurul unui cap de lup, şi sfârşind apoi la baza ei, în colţul din dreapta. Se pare că autorităţile române au rămas insensibile la aceste atenţionări şi dovezi şi au dispus tăierea şi topirea lespezii, urmând ca după vânzarea aurului să verse la vistieria Statului contravaloarea procentului de 19,31% negociat cu partea canadiană, conform contractului de exploatare a aurului şi a metalelor rare ale zonei.

SHAMBALLA ?

„Lucrurile însă au devenit de-a dreptul uluitoare atunci când, - declară de data aceasta reputatul arheolog, al cărui nume din motive de siguranţă personală nu-l putem face public - la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de puţ cu diametrul de 4 metri în interiorul căruia cobora o scară elicoidală ale cărei trepte erau săpate în pereţii puţului, de parcă fuseseră tăiate cu laserul. Din interiorul puţului emana o lumină lăptoasă, violacee. Deşi cei câţiva lucrători, geologi şi arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii şi-au revenit după o vreme din uimire, totuşi înafara paleolingvistului care s-a precpitat ca un apucat pe scări în jos, nimeni nu a mai avut curajul să coboare şi să verifice ceea ce se afla în puţ, iar a doua zi a fost deja prea târziu. Am aşteptat cu toţii ca paleolingvistul să apară, dar el nu s-a mai ridicat la suprafaţă. Peste noapte, SRI-ul şi armata au acoperit cu scânduri intrarea în puţul care ducea spre interiorul muntelui şi-apoi au turnat ciment şi au sigilat-o. A doua zi au fost închise gura puţului exterior precum şi intrarea în galeria săpată in vremuri imemoriale de către agatârşi. Tot a doua zi, eu, dimpreună cu toţi martorii care au asistat la prelevarea lespezii, a descoperirii puţului din adâncul minei, precum şi cei care au participat la ştergerea urmelor, am fost puşi să semnăm nişte documente care garantau păstrarea Secretului de Stat şi-apoi am plecat cu toţii speriaţi înapoi pe la casele noastre, care-ncotro.”
La sediile Ministerului Minelor Petrolului şi Geologiei şi al Institutului de Arheologie din Bucureşti, aşa cum de altfel era şi de aşteptat, nimeni nu ştie nimic. Peste toate aceste evenimente s-a aşternut tăcerea. Există unele voci carea firmă că persoane suspuse de la Guvern au muşamalizat toată afacerea şi că bancherii elveţieni îşi freacă mâinile satisfăcuţi. Ultima dată când s-a mai putut discuta cu bătrânul arheologul şi cu lucrătorul martor a fost în după-amiaza zilei de 28 iulie 2012. După această dată aceşti doi martori care s-au expus şi au rupt tăcerea nu au mai putut fi găsiţi la domiciliu. De fapt ei nu au mai putut fi găsiţi nicăieri. Vecinii povestesc ceva despre nişte ridicări cu dubele, cu agenţi mascaţi în miez de noapte, dar nici acest lucru nu este prea sigur.

ÎN ATENŢIA CITITORILOR!

Dacă veţi avea vreodată curiozitatea să vă aventuraţi singuri prin pădurile din jurul Sarmisegetuzei Regia, să nu vă miraţi dacă veţi întâlni un om cu o privire luminoasă, violacee, care susţine că a fost în Shamballa şi că ştie un tunel pe sub Sarmisegetuza care duce către minele de aur de la Roşia Montană. Iar dacă începe să vorbească într-o limbă necunoscută, probabil pelasgă, ascultaţi-l cu atenţie, chiar dacă nu înţelegeţi ce spune în acel moment. Va veni o vreme când veţi pricepe.

Spatiul hiperborean

 sursa:http://www.elixir.ro

Polus Geticus, Axis Boreis, denumiri associate tinutului hyperborean definesc foarte clar notiunea de centru, ca pol spiritual gen "Centrul Lumii", "Macaron nesoi", "Isulele fericitilor" - "acolo unde cerul poate comunica cu pamantul" (Mircea Eliade - Istoria religiilor) si care au intotdeauna o reprezentare mitico-geografica, cosmica si telurica totodata gen Shambala, Eden, Pong-Lai, Gradina lui Ghilgames etc.
Dupa Pindar "nimeni, nici pe pamant nici pe mare nu putea descoperi calea minunata care duce catre jocurile Hiperboreenilor" (Pyth. X.29). Altfel spus, tara si locuitorii ei aici apartineau unei geografii mitice. Ei sunt o semintie sfanta scutita de boli si batranete, caci tot Pindar afirma despre Hiperboreeni ca "pot sa traiasca 1000 de ani, ei nu cunosc nici munca nici luptele si isi petrec vrmea dansand din lira si flaut". Dupa Eliade este vorba despre un loc paradisiac comparabil cu insulele fericitilor unde se duceau sufletele eroilor.
Este vorba deci despre un taram bidimensional, unul geographic (vezi relatarile anticilor din izvoare istoric), si unul mitologic care tine de un taram paradisiac "de dincolo de Boreas" dupa mitul Delfic. Taramul geographic este aici o poarta spre cel mitic (Apollo era numit zeul portii, la grecii clasici tocmai pentru ca "favoriza" trecerea in lumea de dincolo.) cum spre exemplu avem edenul biblic cu reprezentarea geografica ce cuprindea raurile Tigru si Eufrat (Geneza II.10,14).
Dobandirea Edenului mitic ca si la Hiperboreeni impunea renuntare la lume, contemplarea divinitatii si diferite practici si tehnici spirituale. Dupa cum o descriu scriitorii antici, Dacia corespundea perfect cerintelor unui astfel de taram. Apollo devine prin excelenta zeu al purificarilor la daci, pesterile in care meditau preotii daco-geti, posturile abstinentele si vegetarianismul confereau din plin aceasta calitate. Este foarte important de mentinut ca cheia portii spre aceste dimensiuni, taramuri paradisiace, la toate popoarele (Tibet spre exemplu) se obtin ca o recompensa in urma practicilor spirituale.
Unii istorici afirma ca Hiperborea geografica ar fi reprezentarea polului nord, dar e foarte clar ca Hiperborea mitica, spirituala, desemneaza "Polus Geticus", Hiperborea ca pol spiritual suprapusa unui taram fizic si ca pol geografic. Probabil ca Apollo este celt sau ca are o origine asiatica, dupa Eliade (patara, didimos, claros) dar e clar ca este Hiperborean prin initiere, initierea fiind o renastere spirituala, ritualica. Se stie ca ofrandele date de Hiperboreni lui Apollo erau invelite in paie de grau, ori femeile din Tracia si Panonia nu savarseau ritualuri fara paie de grau (vezi Getica lui Vasile Parvan)