UN PARINTE EXTRAORDINAR!
TOT RESPECTUL PENTRU ACEST SLUJITOR AL DOMNULUI!

Siberia doreşte să zguduie Federaţia Rusă în stradă: "Am hrănit destul Moscova!"

• Vizualizare foto
  "

Un „marş pentru federalizarea” Siberiei este pregătit pentru 17 august în capitala neoficială siberiană Novorsibirsk, sub sloganul „Am hrănit destul Moscova”, relatează Slon.ru.

„Scopul nostru este să creăm o Republică Siberiană ca parte din Rusia”, au explicat organizatorii protestului pe pagina oficială a grupului de pe VK.com.

Mişcarea se confruntă cu represiunea autorităţilor de la Moscova, care au blocat pagina grupului pe 1 august, în urma unei cereri a Procurorului General. Informaţiile legate de mişcarea pentru autonomie a regiunii ruse au fost blocate în mediul virtual rus cât şi într-o mare parte din mass media rusă, care este parţial controlată de stat.

Organizatorii marşului vor să permită siberienilor să introducă reduceri, suplimentări ale salariilor pentru rezidenţii zonelor „în care condiţiile climaterice sunt dure” şi să asigure o distribuţie corectă a veniturilor între bugetele locale şi cele federale.

Potrivit agenţiei Rosstat, salariul minim lunar din Rusia este 4.600 de ruble (500 de lei) dar costurile minime de trai ajung la aproximativ 600 de lei de persoană. Iar rata şomajului este ridicată şi chiar mai accentuată în zonele slab industrializate ale Siberiei, unde majoritatea populaţiei suferă de sărăcie.

„Aici suntem toţi vorbitori de limbă rusă şi foarte asupriţi. Nu avem medicamente pentru bolnavi, şcolile se închid, agricultura este practic distrusă. Toate din vina "ocupanţilor care au luat puterea cu alegeri fraudate", pentru a se preocupa numai de averile lor”, a precizat jurnalistul Roman Romanenko, care a fost reţinut de autorităţi în urma acestor precizări.

În sistemul corupt al Federaţiei Ruse, poliţiştii primesc ordine să acapareze tot ce a mai rămas de valoare, în general indirect, de la oligarhii care au moştenit structurile deteriorate ale industriei Uniunii Sovietice. De cealaltă parte, se află societatea civilă a Rusiei.

„Aici la noi chiar şi clima este mai rea decât acolo, nu vedem soarele timp de opt luni pe an şi nu avem nici măcar energie electrică în cele mai multe sate”, a continuat jurnalistul cu privire la situaţia gravă din nordul Federaţiei Ruse.

Citând constituţia rusă, mişcarea populară va cere o mai mare autonomie pentru autorităţile locale în relaţie cu guvernul federal. Grupul de activişti, lideri şi artişti din Novosibirsk au promovat ideea autonomiei Siberiei de foarte mult timp.

Artem Loskutov, un artist rus foarte popular pentru participarea la activităţile civile, a explicat că evenimentele din Siberia au fost promovate puternic de evenimentele recente din estul Ucrainei, care i-a îndemnat pe rezidenţi să se distanţeze ferm de autorităţile de la Moscova.

„Dacă ne este oferită o asemenea retorică drept legitimă noi o vom folosi. Dar unul dintre organizatori a explicat clar într-un interviu că noi nu sprijinim susţinerea politică acordată de Rusia republicilor populare”, a declarat Loskutov, făcând referire la mişcare militară susţinută de Moscova în interiorul Ucrainei.

Mişcarea „nu este despre separatism, este în completă conformitate cu legea. Noi vorbim despre crearea unei noi regiuni în interiorul Rusiei”, a adăugat acesta.

„Este stupid să trăieşti în Siberia potrivit legilor împinse din St. Petersburg de Milonov (partid ultraconservator aflat la putere n.r.- ). Siberia îşi oferă resursele şi primeşte în schimb o grămadă de legi idioate”, a declarat acesta.

„Politicienii nu o menţionează niciodată deschis, dar ideea este foarte populară printre oameni – doar vorbiţi cu orice siberian. Toată lumea înţelege că Siberia hrăneşte ţara furnizând petrol şi gaze – principala resursă vândută extern – totuşi Siberia nu este principalul beneficiar. Este evident, şi nimeni nu poate contrazice asta”, a concluzionat liderul activiştilor.

„Vă spun şi o noutate: englezii şi americanii, pe care îi proslăviţi, au propus la Yalta ca graniţa de Vest a URSS să fie Carpaţii Răsăriteni, adică întreaga Moldovă a României să fie inclusă în URSS.” …O fi adevărat?

http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/va-spun-si-o-noutate-englezii-si-americanii-pe-care-ii-proslaviti-au-propus-la-yalta-ca-granita-de-vest-a-urss-sa-fie-carpatii-rasariteni-adica-intreaga-moldova-a-romaniei-sa-fie-inclusa/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+ioncoja+%28Ion+Coja%29
.
Brucan, Stalin, regele Mihai şi România
Preocupaţi de problemele aproape insurmontabile create de exodul imigranţilor şi prea puţin, sau deloc, de cauzele care l-au generat, neglijăm celelalte probleme mari ale lumii, cum ar fi consolidarea spectaculoasă a axei Moscova-
Beijing ori bilanţul anului de bombardamente aeriene ale coaliţiei internaţionale asupra Statului Islamic, care poate fi sintetizat în vorbele „mult zgomot pentru nimic!”.
Totuşi, în ce mă priveşte, voi zăbovi aici asupra unor fapte de istorie recentă, pe care le cred demne de a fi cunoscute şi comentate de cititori, dar fără ură şi părtinire.
Le-am desprins din volumul „Diplomat la Moscova – mărturisiri incomode”, semnat de Savian Bulacu – Lăpuşata, apărut la Editura Universitară.
Motivul acestei opţiuni se va vedea mai departe, până atunci vreau să reamintesc că, tot aici, sub titlul „Stalin şi Transilvania”, am prezentat afirmaţiile tranşante în cazul acestei provincii româneşti pe care, încă din toamna lui 1944, fostul lider bolşevic de la Kremlin le-a rostit în faţa conducătorilor comuniştilor din Ungaria, în frunte cu Matyas Rakosi, care veneau în cascadă la Moscova, spre a face lobby pentru ca Ardealul să fie atribuit ţării lor.
„Dej, eu (i se adresa Stalin liderului comunist venit din Bucureşti – n.n.) nu pretind că stăpânesc istoria României şi mai ales a Transilvaniei mai bine decât tine. Am înţeles ce doriţi. Cunoaşteţi că, nu de mult, a fost la mine Rakozi (Rakosi), susţinând că nu numai Ardealul de Nord, ci şi întreaga Transilvanie se cuvine de drept să fie redată Ungariei. I-am răspuns că dacă mai insistă asupra acestei chestiuni, îl voi alunga fără menajamente (…). DEJ, TRANSILVANIA VA FI PE VECI A ROMÂNIEI (subl. ns.)”, declara atunci Stalin, potrivit martorului ocular Gh. Apostol, care avea să fie unul dintre liderii comunişti din ţara noastră. De notat că, aşa cum rezultă din stenogramele întâlnirilor lui Stalin cu delegaţii româneşti de cel mai înalt nivel, publicate în volumul „Gheorghiu-Dej la Stalin.1944-1952”, îngrijit de eminentul sovietolog Vasile Buga, el a mai reluat chestiunea şi tot cu acelaşi ton categoric.
Să revin însă la volumul lui Savian Bulacu-Lăpuşata, fost diplomat la Ambasada României la Moscova între 1990 şi 1993, calitate în care, în vara lui 1990, l-a însoţit pe Silviu Brucan în timpul vizitei acestuia în capitala rusă.
Pe atunci, Tache Brucan era pe cai mari, deşi nu deţinea nicio funcţie oficială în noile structuri politice de la Bucureşti se ocupa de presă, el numise şefi la Radio şi TVR; apoi, ştiu din surse sigure că, în primele zile după 22 decembrie 1989, ziariştii de la „Scânteia” devenită „Adevărul” l-au trimis la el pe R.C., cu care se cunoştea bine, să-l întrebe pe cine să pună redactor şef la acest cotidian. „Pe Dan Deşliu”, a răspuns fără ezitare Brucan, nominalizând un poet proletcultist, netalentat, devenit dizident întrucât fusese trecut pe linie moartă pe plan politic. În faţa ezitării evidente a redactorilor, Brucan i-a ameninţat direct: „Treaba voastră. În condiţiile astea, eu îmi iau mâinile de pe voi!”. Tot el controla politica externă şi diverse numiri de noi ambasadori.
De asemenea, seara convoca adesea conferinţe de presă la hotelul Intercontinental, în care vorbea pe post de premier, ministru de Externe sau mai ştiu eu ce demnitar. Pretindea să i se zică „domn profesor”, deşi nu absolvise nicio facultate!
Acum, în vara lui 1990, venise la Moscova „cu caracter privat”, fusese salutat la aeroport de ambasadorul Vasile Şandru, locuia la Ambasadă în dormitorul prezidenţial, în care, până la el, mai dormise doar Ceauşescu, iar diplomatul Bulacu-Lăpuşata îl însoţea la toate întâlnirile şi convorbirile, dar fără a-i asigura traducerea şi fără a interveni în discuţii. Ciudat ori nu, pe măsură ce treceau zilele, Brucan nu a mai fost primit de personalităţi sovietice de prim rang, motivul fiind, evident, ambiţia lui de a da lecţii gazdelor despre mersul lumii sau situaţia internă din URSS, ceea ce, evident, nu le convenea acestora, care-i cunoşteau bine ascensiunea din perioada stalinistă!
Pe acest fundal a ajuns la întâlnirea cu redactorul şef de la ziarul „Izvestia”, doctor în ştiinţe politice şi relaţii internaţionale, iar acolo aceste titluri nu se luau pe vodcă ori icre negre. Cu acordul părţilor, discuţia celor doi a fost imprimată de diplomatul român, care o redă integral în premieră, în carte.
După ce vorbeşte despre situaţia din România de după 1989, Brucan începe să critice evoluţiile din URSS, încheind că România şi românii au pătimit mult datorită „dictatorului gruzin” Stalin. Gazdei atât i-a trebuit, parcă aştepta această afirmaţie.”Mai spuneţi (…) că noi, ruşii, am avut, uneori, atitudini ostile faţă de români şi că am luat din pământul ţării (România-n.n.), ceea ce turcii nu au făcut.
Ca istoric (sic!- n.n. D.C.) ar trebui să ştiţi că, după Al Doilea Război Mondial, creionul pentru trasarea noilor graniţe a fost mai roşu al anglo-americanilor decât al nostru. Ei le-au trasat şi noi le-am aprobat cu anumite ajustări, fiindcă ne erau avantajoase. Vă spun şi o noutate: englezii şi americanii, pe care îi proslăviţi, au propus la Yalta ca graniţa de Vest a URSS să fie Carpaţii Răsăriteni, adică întreaga Moldovă a României să fie inclusă în URSS. În fapt, englezii se dădeau bine pe lângă noi ca să aibă mână liberă în Grecia. Şi ştiţi, domnule profesor, cine a spus un „NIET” hotărât propunerii engleze? Stalin, domnule profesor, pe care îl numiţi dictatorul gruzin. Există documente, nu vă spun poveşti.”
Un alt subiect sensibil abordat de gazdă a fost statutul regelui Mihai, care, spunea el, „la 23 August 1944 asăvârşit un act de importanţă colosală pentru Armata Roşie”.
„Noi, ruşii, am conferit regelui Mihai cea mai înaltă distincţie sovietică pentru actul istoric săvârşit. Dacă nu eram noi, voi eraţi în stare să-l împuşcaţi, aşa cum am făcut şi noi cu ţarul Rusiei, care a fost dat pe mâna unor revoluţionari exaltaţi. Acum deplângem acest act odios, dar răul istoric l-am săvârşit. De aceea nu v-am permis să procedaţi tot aşa cu regele vostru. Şi, fiindcă suntem fraţi de credinţă în Biserica Ortodoxă, trebuie să vă spun că ce nu aţi făcut regelui Mihai, aţi săvârşit cu Nicolae Ceauşescu. Nu numai că l-aţi împuşcat de Sfântul Crăciun, dar aţi atentat la instituţia prezidenţială, nu mai vorbesc de procesul declanşat, care a fost un adevărat… A fost ceva urât…”
Brucan a bâiguit câteva vorbe. Ce putea spune el, care îl ura visceral pe rege şi avea aceleaşi sentimente faţă de Ceauşescu, întrucât nu-l mai băgase în seamă? Cât priveşte Crăciunul, el, un ateu feroce, ce să aibă în comun cu această mare sărbătoare a creştinilor?
În final, interlocutorul îl previne că va aborda un subiect foarte sensibil, care o să-l „supere şi mai tare, dar care merită”, după părerea lui.
„Sunteţi nestatornici, domnule profesor. Din câte cunosc, de-a lungul istoriei, în marile conflagraţii europene şi mondiale, conducătorii români nu au fost loiali până la capăt cu cei ce s-au aliat. Au trădat uşor şi tot atât de uşor şi-au părăsit aliatul, trecând cu bagaje cu tot în tabăra adversă. Subliniez, este vorba de conducătorii români, nu de poporul român, pe care îl respect (…). Oscilaţia dumneavoastră în relaţiile cu aliaţii şi cu vecinii ne-a determinat să fim „prudenţi” cu politicienii români. Şi nu numai noi”.
A fos un duş arctic, la care Brucan nu se aştepta şi care trebuie citit „sine ira et studio”.
La urma urmei, el se erijase nu doar într-un conducător al României postdecembriste, ci şi într-un politolog de talie mondială, uitând că gazdele îl ştiau bine şi îl fişaseră încă de pe vremea când îl glorifica deşănţat în paginile „Scânteii” – şi nu doar acolo – pe „generalissimul Stalin, genialul conducător al popoarelor”, pentru ca acum să-l denunţe pe „dictatorul gruzin”.
Firesc, şi gazda se întreba dacă a fost – şi când a fost – sincer, fără să uite că, în Istorie, ca şi în viaţa cotidiană, sinceritatea nu este mereu un atu.
DUMITRU CONSTANTIN