Opus Dei – „Mafia” de la Vatican?

sursa: Descopera.ro

Opus Dei, sau Opera Domnului, în traducere directă, este un nume care începe să se audă tot mai des în ultima vreme. Scoasă la lumină de celebrul roman „Codul lui Da Vinci” şi, de atunci, considerată de mulţi drept una dintre cele mai puternice şi influente organizaţii din întreaga lume, Opus Dei este, în lumea catolică, o grupare misterioasă şi controversată.

Visul lui Escriva

Ziua de 7 octombrie, anul 2002, Vatican. În faţa celei mai mari mulţimi reunite până atunci în Piaţa San Pietro, avea loc canonizarea cu mare pompă a fondatorului Prelaturii Opus Dei, numit de atunci încoace Sfântul Josemaria Escriva de Balaguer. În prezenţa a peste 300.000 persoane, 34 cardinali şi 200 episcopi catolici (la eveniment fiind prezent chiar şi Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române), Papa Ioan Paul al II-lea l-a trecut în rândul sfinţilor Bisericii Catolice pe "tătucul" Opus Dei.
Mulţi creştini catolici o consideră drept ultima organizaţie cu adevărat "cruciată" din sânul Vaticanului; în schimb, inamicii acestei organizaţii nu s-au sfiit să o catalogheze drept "Sfânta Mafie", "Masoneria Albă" sau chiar "Caracatiţa Domnului".
Opus Dei a fost fondată de preotul Josemaria Escriva de Balaguer pe data de 2 octombrie 1928, în Madrid. Conform propriilor declaraţii, Escriva a trăit, în acelaşi an, o viziune în care "Dumnezeu însuşi îşi exprima dorinţa ca Opus Dei să existe". Imediat, Escriva pune bazele unei organizaţii care să-i ajute pe laici să găsească sfinţenia în viaţa şi activiatea zilnică. Pe aceste considerente, părintele Escriva şi-a numit noua organizaţie Opus Dei, ceea ce în limba latină semnifică Opera, Lucrarea lui Dumnezeu. Astfel, Escriva dorea să sublinieze faptul că organizaţia nu ar fi fost creaţia sa, ci chiar a Domnului.
Iniţial, Opus Dei a fost o organizaţie deschisă doar bărbaţilor, dar doi ani mai târziu, în anul 1930, în urma unei alte " comunicări" cu Dumnezeu, părintele Escriva a decis să primească şi femei.
Însă pentru Opus Dei aveau să vină ani tulburi şi dificili. În anul 1936, organizaţia a avut serios de suferit în urma Războiului Civil din Spania, când majoritatea prelaţilor catolici au fost forţaţi să se ascundă, în condiţiile în care Biserica Romano-Catolică din Spania acorda ajutor şi susţinere rebelilor naţionalişti. După ce Războiul Civil s-a terminat cu victoria generalului Francisco Franco, Escriva s-a reîntors la Madrid în deplină siguranţă.

În memoriile sale, părintele Opus Dei nota că în acea perioadă a avut de înfruntat dificultăţi majore, provocate cel mai adesea de prelaţii catolici de orientare tradiţionalistă, care nu ar fi înţeles pe deplin ideile pe care se întemeia Opus Dei. Cu toate acestea, organizaţia sa a început să se dezvolte puternic în perioada regimului lui Franco, iar din anul 1945, Opus Dei a început să aibă filiale şi în alte ţări. În anul 1939, Escriva publicase deja lucrarea Calea, o culegere de 999 de maxime şi precepte care vizau spiritualitatea din punctul său de vedere.
Un an mai târziu, organizaţia sa avea să înfrunte primele critici ale unui adversar ideologic deosebit de puternic şi influent. Este vorba de prelatul iezuit superior Wlodimir Ledochowski, care a trimis Vaticanului o notă în care considera Opus Dei drept o "organizaţie foarte periculoasă pentru Biserica Catolică din Spania", deoarece ar avea un "caracter secret" şi ar fi "o formă de creştinism masonic".
Netulburat, Escriva ţinteşte tot mai sus, iar în anul 1946 îşi deschide deja prima filială Opus Dei la Roma. Patru ani mai târziu, Papa Pius al XII-lea îşi dă acordul oficial pentru existenţa organizaţiei, ba mai mult, permite persoanelor căsătorite să facă parte din Opus Dei, un succes nesperat pentru Escriva.
În anul 1962, Conciliul II al Vaticanului aprobă şi împărtăşeşte viziunea lui Escriva asupra activismului şi implicării sociale a laicilor. În anul 1975, pe când Opus Dei era în plin avânt, Escriva moare, iar la cârma organizaţiei ajunge Alvaro del Portillo, un apropiat al fondatorului. Şapte ani mai târziu, Papa Ioan Paul al II-lea acordă organizaţiei mult-râvnitul statut de prelatură personală. (În sistemul de organizare a Bisericii Catolice, acestor grupuri numite prelaturi personale, structurate ierarhic, li se încredinţează anumite sarcini pastorale.)
În anul 2002, la doar 26 ani de la moartea lui Escriva, Papa Ioan Paul al II-lea îl canonizează. În timpul cuvântării, prelatul pontif de origine poloneză se referea la Escriva ca la "un sfânt al vieţii de zi cu zi".


Ce este, de fapt, Opus Dei?

Din punct de vedere ideologic, Opus Dei este o organizaţie trup şi suflet catolică, împărtăşind toate doctrinele acestei biserici, dar se axează pe vieţile credincioşilor catolici care nu sunt călugări sau preoţi. Doctrina sa vizează "chemarea universală la sfinţenie" şi îmbinarea vieţii spirituale cu cea profesională, socială şi de familie.
Conform doctrinei proprii, membrii Opus Dei duc vieţi obişnuite, respectă valorile tradiţionale familiale în concepţie catolică şi se străduiesc "să atingă sfinţenia unei vieţi obişnuite".
De asemenea, Opus Dei se concentrează pe importanţa desăvârşirii profesionale a credincioşilor.
Doctrina dictează că munca nu duce doar la progresul social, ci ar fi chiar "o cale spre sfinţenie", cu atât mai mult cu cât Escriva declara sus şi tare credincioşilor catolici:
"Sfinţiţi-vă propria muncă. Sfinţiţi-vă pe voi înşivă. Sfinţiţi-i şi pe alţii prin munca voastră".

Toţi membrii, fie ei căsătoriţi sau nu, trebuie să urmeze un aşa numit "Plan de viaţă", sau o "Normă de pietate", în esenţă nimic altceva decât norme şi obligaţii tradiţional-catolice.
Capul organizaţiei este cunoscut sub numele de Prelatul şi este susţinut în activitatea sa de către două consilii, un Consiliu General, alcătuit exclusiv din bărbaţi, şi altul compus din femei. Prelatul îşi păstrează titlul şi poziţia pe durata întregii sale vieţi. După moartea sa, este convocat Congresul General în care este ales noul Prelat, care trebuie ulterior să fie recunoscut de către Papă.
La nivelul anului 2010, Opus Dei număra circa 90.260 membri oficiali. Dintre aceştia, doar 2015 erau preoţi, restul fiind laici. Se estimează că aproximativ 60% dintre membrii Opus Dei sunt activi în Europa, iar 35% trăiesc în America de Sud. Conform ierarhiei proprii, există mai multe categorii de membri. În cadrul laicilor se evidenţiază Supranumerarii, care alcătuiesc circa 70% din totalul membrilor, urmează Numerarii, care au jurat să fie celibatari şi să trăiască în sărăcie şi ascultare, şi Supleanţii, membrii care au făcut jurământ de celibat apostolic.
Din rândul supleanţilor sunt selectaţi candidaţii pentru preoţie, formând clerul tipic al Opus Dei. Alte categorii sunt reprezentate de preoţii propriu-zişi care fac parte din Societatea Sacerdotală a Sfintei Cruci şi de colaboratori sau simpatizanţi care nu sunt membri Opus Dei şi pot avea altă religie decât cea catolică.
Ocultă sau nu ?

Aparent, opinia publică tinde să asocieze organizaţia cu imaginea care transpare din celebrul roman "Codul lui Da Vinci", carte în care scriitorul Dan Brown prezintă Opus Dei drept o organizaţie ermetică şi exclusivistă, mai puternică decât Masoneria şi dedicată marilor comploturi. Un ordin ai cărui membri nu se dau în lături de la nimic pentru protejarea Bisericii Romano-Catolice.
Dincolo de portretul zugrăvit de Dan Brown, un scriitor de romane beletristice cu puternic iz comercial, Opus Dei este, cumva, o armată romano-catolică, care nu poartă uniforme sau arme, ci veşminte dintre cele mai obişnuite. "Soldaţii" săi au cele mai variate profesii, de la simpli vânzători în piaţă, la miniştri, bancheri sau cadre universitare, toţi fiind animaţi de lucrarea lor întru "Opera Domnului".
Conform lui Josemaria Escriva de Balaguer, membrii Opus Dei trebuie să dea dovadă în primul rând de discreţie.
Constituţia organizaţiei, care datează din anul 1950, inclusiv ultimul statut votat în 1982, stipulează că:
"Pe baza smereniei colective, Opus Dei nu vrea să lanseze cărţi sau scrieri. Membrii noştri ar trebui să păstreze o tăcere prudentă şi plină de respect în ceea ce priveşte numele şi identitatea celoralţi membri. Nimeni nu ar trebui să-şi dezvăluie apartenenţa la Opus Dei fără permisiunea clară a superiorilor locali".
Se pare că în cadrul Opus Dei doar cererea de primire, care se face întotdeauna după o perioadă de cinci ani de noviciat, se oferă sub formă scrisă. Celelalte angajamente se fac oral, după un text intern scris în latină, care circulă doar în cadrul organizaţiei.
Caracterul autodeclarat discret al Opus Dei, precum şi omniprezenţa organizaţiei în societate, a dus în timp la acuzaţii de ocultism, "secretism" şi la portretizarea Opus Dei ca fiind o organizaţie care se ocupă mai mult de afaceri şi de aspectul financiar decât de cele ale spiritului.

Pro şi contra "Operei Domnului"

Conform unor jurnalisti independenţi precum John L. Allen jr., Vittorio Messori, Patrice de Plunkett, Maggy Whitehouse sau Noam Friedlander, multe dintre acuzele aduse Opus Dei nu ar fi decât calomnii, exagerări răutăcioase şi critici nefondate.
Pe baza investigaţiilor jurnaliştilor de mai sus, se pare că miturile legate de Opus Dei ar fi create de oponenţi ai acesteia, iar membrii organizaţiei chiar ar "practica ceea ce propăvăduiesc".
Scriitorul şi jurnalistul John L. Allen jr. susţine că Opus Dei prezintă informaţii credibile referitoare la ea, iar membrii săi se comportă asemenea oricărui credincios catolic.
Istoricii Paul Preston şi Brian Crozier au descoperit că membrii Opus Dei care au avut funcţii de miniştri în perioada dictaturii franchiste din Spania au fost numiţi pe baza meritelor şi talentelor profesionale şi nu a apartenenţei la organizaţie.
În plus, unii membrii de marcă ai Opus Dei, precum Rafael Calvo Serer şi Antonio Senan (primul preşedinte de senat al Spaniei democratice) s-au erijat în critici sonori ai derapajelor regimului franchist. Alvaro de Portillo, fost Prelat al Opus Dei, susţine că părintele Escriva a fost un critic acerb al politicilor duse de Adolf Hitler, pe care l-ar fi declarat în mai multe rânduri drept o "plagă", un "rasist" şi un "tiran". În privinţa aşa-zisei misoginii din sânul organizaţiei, John L. Allen susţine că unele poziţii de conducere sunt deţinute de femei, care uneori îi supervizează pe bărbaţi.
 În privinţa criticilor, situaţia este cu mult diferită.
istă bunăoară un portal pe Internet, intitulat Opus Dei Awareness Network (ODAN), susţinut de o organizaţie cu acelaşi nume, care pretinde că există pentru "a oferi informaţii şi ajutor persoanelor care au avut de suferit de pe urma Opus Dei". O altă personalitate deosebit de critică la adresa Opus Dei este Maria Carmen del Tapia, o ex-membră a "Operei Domnului" care a deţinut un rang înalt în organizaţie.
Toţi criticii susţin că Opus Dei duce o politică a secretului absolut, care poate ascunde multe adevăruri sau scandaluri incomode. Organizaţia a fost acuzată în mai multe rânduri de practici de recrutare agresive, precum şi de control excesiv la adresa membrilor obişnuiţi. De asemenea, a fost acuzată de cultivarea intensă a unui elitism discriminatoriu, fiind şi ţinta criticilor îndreptate impotriva catolicismului în general. Sociologii Peter Berger şi Samuel Huntington sugerează cumva că Opus Dei este implicată în "crearea deliberată a unei modernităţi alternative" - una în care cultura modernă se supune fără crâcnire perceptelor tradiţionale ale catolicismului.
În ultimii ani s-a observat prezenţa Opus Dei şi în România; cei circa 1 milion de credincioşi catolici dintr-o ţară latină din estul Europei nu i-au lăsat indiferenţi pe cei din Opus Dei.
Adevărul cu privire la scopurile şi politicile Opus Dei este, aşadar, dificil de aflat; poate un om religios ar spune că acest adevăr e ştiut doar de Dumnezeu.

Nicotina şi cocaina, impact cerebral similar

Nicotina şi cocaina, impact cerebral similar sursa: Scientia .ro

Efectele nicotinei asupra regiunii creierului implicate în dependenţă sunt similare celor determinate de cocaină, conform unor noi studii din domeniul neuroştiinţelor desfăşurate la Centrul Medical al Universităţii din Chicago. Detalii, în cele ce urmează.  O singură expunere la nicotină pe o durată de 15 minute a determinat o creştere pe termen lung a excitabilităţii neuronilor implicaţi în mecanismele de recompensă, potrivit unui studiu publicat în ″The Journal of Neuroscience″. Rezultatele sugerează că nicotina şi cocaina declanşează mecanisme similare ale memoriei încă de la primul contact, determinând schimbări de lungă durată în creierul unei persoane. "Desigur, în cazul fumatului vorbim despre o schimbare de comportament pe termen foarte lung, dar totul porneşte de la prima expunere", a declarat dr. Danyan Mao, cercetător post-doctoral la Centrul Medical al Universităţii din Chicago. "Asta este ceea ce încercăm să abordăm aici: atunci când o persoană este expusă pentru prima dată la o ţigară, ceea ce se întâmplă la nivelul creierului ar putea conduce la utilizarea unei a doua ţigări?" Se consideră că învăţarea şi memoria sunt codate la nivelul creierului prin plasticitate sinaptică, consolidarea şi slăbirea pe termen lung a conexiunilor dintre neuroni. Atunci când doi neuroni sunt în mod repetat activaţi împreună, se formează o legătură mai puternică între aceştia, crescând capacitatea acestora de a determina excitarea unui al treilea neuron. Cercetările anterioare, din laboratorului dr. Daniel McGehee, neurolog şi profesor asociat în cadrul Departamentului de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Centrul Medical, a descoperit că nicotina ar putea promova plasticitatea într-o regiune a creierului numită zona ventral tegmentală (ZVT). Neuronii care provin din ZVT eliberează neurotransmiţătorul dopamină, cunoscut pentru rolul central asupra efectelor medicamentelor care determină dependenţă de medicamente şi recompensele naturale precum alimentele şi  sexul. "Noi ştim că o singură expunere la concentraţii relevante fiziologic de nicotină poate duce la schimbări ale unităţilor sinaptice în circuitele care durează mai multe zile", a spus McGehee, principal autor al acestui studiu. "Această idee este foarte importantă pentru înţelegerea  modulului în care ia naştere dependenţa la oameni şi animale." În cadrul noilor experimente, Mao a monitorizat activitatea electrică a neuronilor dopaminergici de la nivelul ZVT în felii de creier disecate de la şobolani adulţi. Fiecare felie a fost îmbăiată timp de 15 minute într-o concentraţie de nicotină similară cu cantitatea care ar ajunge la creier după fumarea unei singure ţigări. După 3-5 ore, Mao a efectuat experimente de electrofiziologie pentru a detecta prezenţa plasticităţii sinaptice şi a determina care receptori neurotransmităţori au fost implicaţi în dezvoltarea acesteia. Mao a descoperit că inducerea plasticităţii sinaptice de către nicotină în ZVT depinde de ţinta unuia dintre medicamentele obişnuite, un receptor pentru neurotransmiţătorul acetilcolinei situat la nivelul neuronilor dopaminergici. Dar surpriza a fost reprezentată de un alt element considerat necesar pentru efectele sinaptice ale nicotinei: receptorul dopaminergic D5, o componentă anterior implicată în acţiunea cocainei. Blocarea oricăruia dintre aceşti receptori în timpul expunerii la nicotină inhibă capacitatea medicamentului de a produce modificări persistente ale excitabilităţii.

Statul va încheia hoţeşte contractul pentru mineritul de la Roşia Poieni

 sursa:Financiarul.ro

- Pâş pâş, sssst! Să nu ne simtă pisica! Cam aşa s-au mişcat autorităţile statului în privatizarea exploatării cuprifere de la Roşia Poieni. Mai întâi cu declaraţii iritate vizavi de modul zeflemist în care au pus problemele pe tapet cei doi avocaţi ai firmei canadiene, la negocierile cu reprezentanţii Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Dar mai ales din cauză că Roman Copper nu s-a sinchisit să răspundă la termenii asupra cărora insista statul român în termenul legal de până la 6 aprilie, ora 24:00, ceea ce a făcut ca înţelegerea să cadă şi ministrul Bode să iasă public cu declaraţii ce anunţau reluarea licitaţiei de privatizare.

Ba s-au auzit voci că firma canadiană va fi exclusă şi din licitaţiile următoare. Pentru ca acum, iată, după ce-a trecut şi cel de al doisprezecelea ceas, să cădem în stupefacţie la auzul veştii că privatizarea continuă, cu aceeaşi firmă fantomă, înfiinţată special pentru preluarea exploatării de la Roşia Poieni, care constituie nu mai puţin de 60% din rezerva de minereu de cupru a României.
Insistenţa de care dau dovadă atât statul român, prin jalnicii săi reprezentanţi, dar şi firma care a câştigat licitaţia, e cel puţin suspectă.
Pentru că, spre deosebire de alte societăţi cu capital de stat, Cupru Min nu este falită şi nu are nici cum să fie, câtă vreme minereul pe care îl extrage se vinde pe bani buni în toată lumea, iar piaţa e departe de a fi saturată.
Se vehiculează ideea că ar fi necesari numai circa 100 de milioane de euro pentru redresarea societăţii, bani pe care statul şi-i poate permite. Pur şi simplu nu se doreşte păstrarea în rezervele statului şi mai ales rentabilizarea unei afaceri de exploatare a resurselor naturale.
Practic, statul român dă cu piciorul unei surse sigure şi consistente de bani la buget. O face cadou unor străini, pentru că nu este în stare să asigure un manageriat competent şi responsabil în propria ogradă.
Cineva acolo, sus, în conducerea acestei ţări spre groapa istoriei (n-au demonstrat altceva în toţi aceşti douăzeci şi doi de ani toţi cei care s-au succedat la putere!) doreşte cu tot dinadinsul să facem cadou câştiguri exorbitante unor firme străine, pe nişte sume de tot râsul. În exploatări mai mult decât rentabile!
Căci iată, numai în cazul de faţă, cele 200 de milioane de euro pe care îi va plăti Roman Copper Inc. statului român pentru preluarea biznisului, plus un impozit teoretic pe profit, plus participaţia teoretică de maximum 19%, plus o redevenţă de 4% sunt mai nimic pe lângă valoarea estimată a zăcământului. Teoretice, da, adică dacă firma se va comporta corect cu statul şi nu va solicita compensaţii pentru investiţii, scutiri de impozite pe motive inventate şi alte şiretlicuri de care suntem sătui.
Hotărât lucru, firma care va exploata Roşia Poieni va şti cu siguranţă să-şi drămuiască bugetul afacerii, spre deosebire de nevolnicul stat român, garantat cel mai prost gospodar din Europa, cel puţin!
Astfel încât, chiar şi cu un profit estimat de 20%, să zicem, scăzând costul exploataţiei pe unitatea de timp şi dările către stat, întreprinzătorii de la exploataţia cupriferă din inima Transilvaniei se vor scălda în galbeni. Bani pe care statul nu-i va putea împiedica să fie repatriaţi, să fim bine înţeleşi! La fel de bănos ar putea fi şi statul, fireşte, dar nu se vrea.
Extrem de suspectă graba semnării contractului de privatizare, după ce expirase legal termenul în care canadienii cei zeflemişti puteau semna contractul.
Iar  anunţul privind continuarea procedurilor de privatizare a fost făcut marţi, a treia zi de Paşti, să nu cumva să bage prea mulţi de seamă. Punctele asupra căruia nu cădeau de acord canadienii erau plata integrală a contractului, îndeplinirea obligaţiilor de mediu şi clauzele referitoare la transparenţa contractului.
Sunt tare curios să văd cine a cedat cu privire la acest ultim punct şi dacă vom afla integral termenii acestei privatizări controversate acum, după paştele ortodox sau la cel al cailor.

 Ion  SCUTARU

 

Americanii despre Rosia Montana

Un documentar uluitor despre ce urmeaza exploatarii de la Rosia Montana

sursa:    http://2blackjack1.wordpress.com/2012/01/04/americanii-despre-rosia-montana-adevaruri-care-daca-nu-se-spun-acum-maine-va-fi-prea-tarziu/

Vinerea Mare - moartea si ingroparea Domnului

 

sursa:Crestin Ortodox.ro

Mareste imaginea.

In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., in Palestina aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea romana. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce, era dezbracat de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul executiei, cu barna orizontala a crucii in spate, legata de mainile intinse. Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei intr-un loc public.

Din Scriptura aflam ca dupa ce Hristos a fost biciuit, Pilat, guvernatorul roman al provinciei Iudeea (26-36 d.Hr.), spalandu-se pe maini, rosteste sentinta. Mantuitorul Hristos este trimis spre locul rastignirii, purtandu-Si crucea.

Ajuns la locul executiei, bratul orizontal al crucii era fixat, cu ajutorul cuielor, de bratul vertical infipt din timp in pamant, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi si tintuite fara sprijin, usor indoite, cu talpile lipite de stalpul vertical. In varful acestuia se fixa o scandura pe care era consemnata vina condamnatului, in cazul Domnului: "Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor".

Trupul mort, coborat de pe cruce, putea fi aruncat intr-o groapa comuna, impreuna cu instrumentele executiei, sau putea fi incredintat oricui s-ar fi milostivit sa-l ingroape.

Din Sfintele Evanghelii cunoastem ca Iosif din Arimateea l-a coborat de pe Cruce si l-a ingropat, impreuna cu Nicodim, in mormantul sau aflat intr-o gradina din apropierea locului rastignirii.

Moartea biruita prin moartea lui Hristos

Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei,  afirma parintele Dumitru Staniloe. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.

Pentru Hristos, moartea nu era inevitabila, deoarece El, fiind strain de pacat, nu purta in Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturala, rezultat al unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo boala, ci primeste moartea de buna voie. De aceea indura moartea in toata grozavia ei, moartea prin excelenta.

Moartea suportata de Hristos naste in noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.

Spre deosebire de noi, care induram moartea in mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a intampinat-o in stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se canta: "Praznuim omorarea mortii".

Din Sfintele Evanghelii aflam ca in momentul in care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti s-au sculat.

Punerea in mormant a Domnului

De teama ca trupurile celor osanditi sa nu ramana pe cruce si a doua zi, cand se praznuiau Pastile, iudeii cer permisiunea lui Pilat sa se zdrobeasca fluierele picioarelor osanditilor si apoi sa fie coborati de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grabi moartea celor rastigniti. Dupa ce primesc acordul de la Pilat, ostasii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi talhari, deoarece, in ciuda chinurilor, ei inca nu murisera. Cand au venit insa la Hristos, au constatat ca El murise si atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevarat, un ostas i-a impuns coasta cu sulita si indata au tasnit sange si apa.

Iosif din Arimateea si cu Nicodim vor lua trupul lui Hristos de pe cruce, il ung cu aromate si il infasoara intr-un giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, implinind astfel, intru totul datina iudaica a inmormantarii.

Evanghelistul Matei spune ca mormantul in care Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam ca era "un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat" (19, 41).

Iudeii vor pecetlui piatra mormantului, in nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea lui lisus, urmata de raspandirea noii credinte.

Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai este cum spunem noi "locas de veci". Acest mormant ne vesteste ca si mormintele noastre vor ramane goale.

Slujba Prohodului

Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.

Seara se canta Prohodul si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de inmormantare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credinciosi simbolizeaza trupul Mantuitorului. Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa din altar, unde ramane pana la Inaltare. Punerea pe Sfanta Masa reprezinta punerea Domnului in mormant.

Adrian Cocosila

 

Alternative pentru exploatarea aurului de la Rosia montana

Sursa:

http://ecosapiens.ro/forum/topic/aur-recuperat-din-haldele-de-steril-tehnologie-romaneasca-fara-cianura

 

Alexandru Mironov despre alternative de extragere a aurului

 

    Iată ce spune Alexandru MIRONOV:

 

    Am asistat în ultima vreme la o adevărată ofensivă mediatică - ziare, posturi de radio, dar mai ales clipuri la diverse televiziuni - care voia să ne convingă să ne aplecăm şi să culegem miliardele de doari pe care doreşte să ni le ofere o companie, desigur, mare prietenă a României, pe numele ei Roşia Montana Gold Corporation.
     Intru în pielea jurnalistului de ştiinţă şi voi continua rîndurile mele cu o propunere care vine din mediul de cerectare ingineresc - mai exact, de la una dintre rămăşiţele excelentului Institut de Metale Neferoase din Baia Mare, un SRL de cercetare ştiinţifică numit SC Larechim.

    Managerul acestei societăţi, ing. Vasile Coman, susţine că la SC Larechim există un grup de chimişti şi metalurgi care lucrează, de cîţiva ani, la o tehnologie de extragere a aurului şi argintului din reziduuri miniere, prin metode nepoluante, care au marele merit că evită cumplitele tehnologii pe bază de cianuri.
     Băimărenii din echipa SC Larechim au descoperit un activator, o substanţă care într-un mediu alcalin permite o reacţie cu cheltuială rezonabilă de energie. Cercetătorii de aici au brevetat şi o invenţie pentru extragerea arseniului din pirite aurifere (brevet RO 120980/28.03.2003). În laboratoarele şi atelierele răposatului Institut pentru Metale Neferoase au construit o instalaţie pilot pentru recuperarea aurului şi argintului din piritele de la Şuior. Odată instalaţia pusă la punct şi după un şir lung de experimente (24 de şarje de cîte 200 kg de pirite), ei au ajuns să poată asigura un proces constant de recuperare, care poate fi sintetizat în cîteva propoziţii.

Randament de 99,5%
     Prin reactoarele, vasele de stocare şi uscătoarele instalaţiei s-au pompat 400 de kg de pirite aurifere, tratate cu tiosulfat de sodiu în soluţie; în urma operaţiilor, chimiştii băimăreni au obţinut 43,97 grame de aur (cu randament de 99,5 %) şi 165,7 grame de argint (randament de 91,4 %), în 30 de ore de manoperă, cu un consum de combustibili de 110 metri cubi de gaz metan, 500 kwh de energie electrică şi 3 metri cubi de apă.

    Dar, din prelucrare, rezultă şi un produs secundar de mare valoare, trisulfura de arsen, despre care importatorii de tehnologii pe bază de arsen n-au suflat niciun cuvînt. Pentru că, la o rejudecare a procesului tehnologic, iată ce rezultă: din o tonă de pirită auriferă se obţin 13,25 kg de sulfură de arsen, la un preţ de prelucrare de 1426,24 de lei pe kilogram. Ceea ce înseamnă că această substanţă utilă în industria vopselelor, pirotehnie, fibre optice, aliaje speciale şi industria de armament se obţine la noi cu aproximativ 400 de euro pe kilogram, dar se vinde pe piaţa mondială la preţuri mult mai mari, între 5.000 şi 8.000 de euro pe kilogram, după cum variază bursa materiilor prime. Un calcul simplu ne arată că din cele 500.000 de tone aflate în haldele de la Flotila centrală se pot obţine, doar prin valorificarea acestui produs secundar, sume ameţitoare, fără a lua în calcul aurul şi argintul obţinute prin acelaşi proces tehnologic. Şi nu e vorba doar de haldele maramureşene (cu 10-12 gr aur per tonă şi 50 gr argint per tonă) ci şi cele de la Roşia Montană (2 gr aur şi 15 gr argint per tonă) şi Certej - Deva (8- 10 gr aur şi 150 gr argint per tonă).

 

    Scrisoare-manifest către Academia Română
    Autorii cercetării ştiinţifice din Maramureş sînt dr. ing. Jack Goldstein, ing. Gabriel Duda, dr. ing. Corneliu Pop, ec. Loredana Năftănăilă şi dr. ing. Vasile Coman. Ei au adresat o scrisoare-manifest Academiei Române, preşedintelui ei, prof. univ. Ionel Haiduc, chimist de mare performanţă, cel care, de altfel, a condus echipa academică ce a stopat pericolul ce pîndea Roşia Montană în urmă cu cinci-şase ani. Au fost sesizate şi Ministerul Economiei, condus de Adrian Videanu, şi fireşte, cel al Mediului, iar prin intermediul mass-media, este informată acum şi opinia publică.

    Ca să recapitulăm: pentru 1 kg de aur şi 5 kg de argint extrase din haldele de pirite se consumă 0,7 tone tiosulfat de sodiu, între 0,2 şi 0,9 tone de var, 0,02 tone de NaOH, 0,5 tone de amoniu şi o cantitate mică de activatori. Se obţine astfel de 1,5- 2 ori mai mult aur şi argint decît prin tehnologiile pe bază de cianuri, dar la preţuri de 2,5 ori mai mici. Dacă adăugăm cîştigul enorm pe care îl aduce trisulfura de arsen, avem în faţă una dintre posibilele mari lovituri economice ale României. Pentru aceasta, mai este nevoie de o investiţie, de circa 100.000 de euro, care să ţină în viaţă grupul de chimişti băimăreni.

Sursa:

http://ecosapiens.ro/forum/topic/aur-recuperat-din-haldele-de-steril-tehnologie-romaneasca-fara-cianura

HARTA GUVERNULUI MONDIAL




http://inforomania.org/files/WGov2004.pdf